InfoDosar.ro | Jurisprudenta | Spete Judecatoria Medias

Raspundere civila delictuala pentru fapta prepusa

(Sentinta civila nr. 443 din data de 07.04.2014 pronuntata de Judecatoria Medias)

Domeniu Despagubiri, penalitati | Dosare Judecatoria Medias | Jurisprudenta Judecatoria Medias

Constata ca, prin cererea inregistrata pe rolul acestei instante la data de
20.03.2012, reclamantii A. M., A. D., C. M. si A. C., au chemat in judecata pe parata B. V. F. , solicitand ca prin hotararea ce se va pronunta in cauza sa se dispuna obligarea acesteia la plata sumei de 20.000 lei , reprezentand echivalentul degradarilor aduse imobilului acestora , situat in M. precum si la suma de 5000 lei , cu titlu de daune morale, pentru disconfortul creat ; cu cheltuieli de judecata.
In motivarea cererii , reclamantii au aratat ca sunt proprietarii imobilului situat
in M.,  teren in supraf. de 347 mp cu casa de locuit, compusa din : 3 camere, bucatarie, wc serviciu si  sopron , iar parata este proprietara imobilului invecinat ( alipit) ,situat pe aceeasi strada  la nr. 49 ap.2 , loc de casa cu casa , compusa din 1 camera, bucatarie, 2 camere, hol si pivnita .
Acestia sustin  ca , in luna iulie 2011, parata a demolat, fara a-i avertiza in
vreun fel, o parte din imobilul sau , respectiv o usa si cateva ferestre, ca desi i-au adus la cunostinta ca cele doua imobile au fundatii continue si  un perete  comun ( zidul despartitor) , avand  totodata si acoperisul comun,  realizat ca o  structura unitara peste  cele locuinte, si ca din acest motiv trebuie oprite lucrarile de demolare, pentru a nu fi afectat si imobilul lor, parata a nesocotit aceasta avertizare , iar in urmatoarele doua luni  angajand  muncitori necalificati  a demolat  in intregime partea sa din imobil , prin aceasta aducand grave prejudicii imobilului lor , care in prezent a devenit impropriu locuirii , existand riscul de-a se narui in orice moment.
Precizeaza reclamantii ca  operatiunea de demolare a  afectat grav atat zidul
despartitor dintre cele doua proprietati, care este al patrulea zid al imobilului lor, cat si  planseul de lemn, prin taierea grinzilor de pe zidul despartitor, ceea ce a facut  ca sarpanta si invelitoarea de tigla a imobilului lor sa ramana practic fara sustinere , lucru sesizat si de echipa de demolare , care, in incercarea de a evita colapsul acoperisului, au pus un stalp de lemn pentru sustinere, pe care apoi l-au mascat cu un paravan de scandura.
Mai invedereaza acestia ca alte degradari ale imobilului  le-au fost produse prin
saparea unui  sant adanc pe langa zidul despartitor dintre cele doua proprietati  , sant pe care  ulterior parata l-a astupat  la sesizarea lor, ca in prezent , sub greutatea zapezii, acoperisul  imobilului scar?aie , riscand sa se prabuseasca,  impunandu-se   de urgenta consolidarea acestuia, prin refacerea fermei de lemn a sarpantei  .
Se mai arata ca  anterior demolarii ,imobilul era locuit efectiv de catre A.
M. si A. D., care  actualmente traiesc intr-o  permanenta stare de ingrijorare pentru siguranta lor, astfel ca cererea de acordare a daunelor materiale si morale pretinse  este justificata in conditiile intrunirii cerintelor art. 998,999 C.civ. , pentru angajarea raspunderii civile delictuale a paratei. 
In fine , mai invedereaza acestia  ca toate demersurile  facute imediat  dupa
inceperea operatiunii de demolare   la autoritatile competente, respectiv   Primaria M.
 , unde au  adus la cunostinta situatia particulara a imobilului ,  si Politiei mun. M., au ramas fara nici un rezultat, plangerea penala depusa impotriva paratei pentru distrugerile provocate nefiind solutionata nici in prezent. 
In drept, cererea a fost intemeiata pe dispozitiile art. 998,999 C.civ., in
sustinerea acesteia fiind atasate in copie , urmatoarele: raport de expertiza extrajudiciara , autorizatie de desfiintare , extras C.F. , certificatele de deces ale  autorilor reclamantilor, imobilul fiind bun succesoral, contract de vanzare-cumparare , sesizarea  catre Primaria M. inregistr. sub. nr. 9223/5.07.2011 si  plangere penala impotriva paratei, planse foto cu  degradarile   imobilului .
Prin intampinare, parata solicita respingerea actiunii, invocand pe cale de
exceptie : lipsa calitatii procesuale pasive a paratei,  precum si autoritatea de lucru judecat a ordonantei presedintiale prin care li s-a respins reclamantilor cererea de sistare a lucrarilor de demolare, iar pe fond,netemeinicia acesteia ( f. 55) .
Arata in esenta aceasta, ca  lucrarile de demolare ale casei sale nu au adus nici
un prejudiciu imobilului reclamantilor, asa dupa cum s-a constatat si   in considerentele ordonantei  presedintiale ,  unde se retine  ca acestea au fost facute in mod legal , pe baza autorizatiei de demolare si  fara a-i prejudicia pe reclamanti,  ca daca exista unele fisuri in zidurile imobilului acestora  acestea se datoreaza exclusiv vechimii si neintretinerii corespunzatoare a casei   , si pentru toate aceste motive  intelege sa conteste  raportul de expertiza extrajudiciara  efectuat la cererea reclamantilor, care nu ii este opozabil , nefiind dispus in cadrul litigiului de fata.
Prin notele  de sedinta depuse la f. 60 dos., reclamantii solicita respingerea
celor doua exceptii invocate in cauza, sus?inand ,sub aspectul calitatii procesuale pasive a paratei, ca aceasta este cea care a facut demersurile pentru obtinerea autorizatiei de demolare,  care a angajat personalul necalificat  si apoi  a coordonat personal intreaga lucrare de demolare, fiind totodata si beneficiara lucrarii , astfel ca  in persoana acesteia  sunt indeplinite in totalitate  conditiile raspunderii delictuale pentru fapta prepusului , raportul de prepusenie fiind dat-sustin acestia -  nu numai de relatiile de munca ori de prestari servicii materializate prin contracte specifice , ci si de raporturile efective din momentul savar?irii faptei ilicite ,fiind esential ca in acel moment faptuitorul sa se afle sub indrumarea si autoritatea persoanei a carei raspundere in garantie va fi angajata in temeiul art. 1000 al.3 C.civ.
Cu privire la cea de-a doua exceptie, a autoritatii de lucru judecat a ordonantei
presedintiale date in dos. civ. nr. -/257/2012 al Judecatoriei Medias, prin care s-a respins cererea reclamantilor de stopare a lucrarilor de demolare, se invoca  pe de-o parte, neintrunirea cerintei triplei identitati prevazuta de art. 1201 C.civ , sub aspectul  partilor  si al obiectului , aratandu-se ca partile nu sunt aceleasi in cele doua cereri  , acestea avand si un obiect diferit , respectiv : sistare lucrari de demolare /  actiune in despagubiri  ,  iar pe de alta parte ,se arata  ca , ordonanta presedintiala , avand un caracter vremelnic si executoriu , nu are putere de lucru judecat fata de procesul de fond si nici chiar fata de o noua cerere de ordonanta presedintiala .
Prin incheierea din 4.09.2012 ( f. 76 dos. ) , instanta a respins cele doua
exceptii ca neintemeiate , motivele fiind expuse in cuprinsul acesteia.
Dupa efectuarea noului raport de expertiza, prin cererea aflata la f. 292 dos.,
reclamantii si-au majorat obiectul  primului capat de cerere , solicitand obligarea paratei la plata unei despagubiri civile de 5000 euro pentru acoperirea costurilor lucrarilor de documentatie si a celor de reabilitare a cladirii.
Intrucat pe parcursul solutionarii cauzei a survenit decesul reclamantului A.
D. , in cauza au fost introdusi mostenitorii legali ai acestuia ( fratii sai ) : A. M., C. M. si  A. C., care au mentionat expres ca inteleg sa continue demersul antecesorului lor.
In cauza, la cererea partilor au fost administrate probe cu inscrisuri, martori ,
interogatorii si a fost efectuata o  expertiza tehnica in constructii , ulterior completata , la care partile au formulat obiectiuni , fiind efectuata astfel si o contraexpertiza cu 3 experti .
In raport de argumentele expuse de cei 3 experti in sustinerea noului raport de
expertiza , instanta l-a omologat pe acesta .
Analizand materialul probator administrat in cauza, instanta retine urmatoarele:
Reclamantii sunt coproprietarii imobilului inscris in C.F. nr. - Medias,
nr. top 3988/134/2  , compus din : 3 camere, bucatarie, wc serviciu , sopron si teren in supraf. de 347 mp., situat adm. in M., dobandit prin mostenire.
Alipita de locuinta  mai sus mentionata se afla locuinta paratei, inscrisa in  C.F. - Medias , nr. top. 3988/1341/1 , compusa din : 1 camera, bucatarie, 2 camere, hol, pivnita si teren in supraf. de 347 mp, situata adm. in M., dobandita de aceasta prin cumparare in anul 2010 ( actualmente demolata).
Asa cum se arata in concluziile raportului de noua expertiza intocmit  in cauza, 
desi faptic  cele doua locuinte reprezinta o unitate structurala unitara (  locuinte cuplate la parter , tip ,, duplex”) , avand elemente structurale comune ( fundatie, zid subsol-pivnita, zid despartitor parter spatii locuit , sarpanta acoperis ),  initial acestea  constituind  un singur corp de avere , cu nr. top. 3968/134 cu teren in supraf. de 694 mp. , in  1967, cu ocazia intocmirii  documentatiilor topografice care au stat la baza dezmembrarii imobilului de nr. adm. 49 in doua locuinte , conform situatiei actuale de proprietate ( ap. I proprietatea paratei; ap. II proprietatea reclamantilor ), s-a indicat in mod eronat existenta unui zid dublu pe axul peretelui despartitor dintre cele doua proprietati nou create , desi in realitate era un zid simplu de 42 cm,iar apoi eroarea s-a perpetuat si la notarea in C.F.  a celor 2 imobile in doua foi funciare distincte , ca doua cladiri absolut independente si fara nicio legatura una cu cealalta , astfel ca din acest motiv in timp a fost permisa interventia in mod individual asupra celor doua imobile , fara a se mai tine seama de cealalta jumatate de casa alaturata si fara a mai fi necesar acceptul vecinilor din partea de casa adiacenta pentru efectuarea diferitelor lucrari.
Datorita situatiei mai sus expuse , in iunie 2011, cand parata - data fiind starea de degradare a imobilului nou achizitionat -  a procedat la obtinerea autorizatiei de demolare nr. 5/15.06.2011,dupa obtinerea in prealabil a certificatului de urbanism nr. 99/22.03.2011, Primaria M. nu i-a solicitat intre documentele necesare autorizarii desfiintarii constructiei un raport de expertiza tehnica MLPAT si/sau acordul locatarilor vecini, respectiv a reclamantilor , intrucat din actele imobilului nu reiesea ca locuinta ce se cerea a fi demolata avea elemente comune cu locuinta acestora, si nici parata nu i-a informat despre aceasta.  
Pe de alta parte , in lipsa acestei informari -  care in opinia instantei este 
imputabila si paratei , deoarece  aceasta  avand domiciliul stabil pe aceeasi strada O. la nr. - , este de presupus ca stia de aceasta situatie particulara a imobilului, respectiv ca sunt 2  locuinte tip duplex la parter,  situatie  usor vizibila  la fata locului,asa cum rezulta din plansa foto de la f. 261 - ,  nici in documentatiile intocmite in vederea eliberarii certificatului de urbanism si ulterior de autorizare constructie nu s-a facut nicio mentiune in sensul ca demolarea nu are in vedere o cladire, ci numai o parte a unei cladiri, restul cladirii respective ( aflata in proprietatea reclamatilor ) urmand a ramane in functiune ( exploatare ) , si in consecinta , desi ar fi fost absolut necesar si obligatoriu , nu au fost prevazute  nici un fel de masuri de consolidare a partilor de structura ramase si de rezolvare arhitecturala a noii conformatii a cladirii si nici  nu s-a specificat  vreun algoritm  de succesiune a etapelor demolarii si consolidarii acestora.
Cu toate ca in momentul  demararii lucrarilor de demolare , asupra carora
reclamantii nu au fost preveniti ( contrar sustinerilor paratei), si  care s-au desfasurat in doua etape, prima fiind in luna iulie,  iar cea de-a doua in august –septembrie 2011, acestia au avertizat-o pe parata, astfel cum  recunoaste   aceasta la interogator  ,  ca nu poate proceda la demolarea jumatatii sale de cladire fara acceptul lor , sesizand totodata si autoritatile cu privire la aceasta situatie  ( cererea inregistr. sub  nr. 9223/5.07.2011 la Primaria M. – f. 20  ; ordonanta presedintiala pentru sistarea lucrarilor ; plungere penala ) , parata ,  ignorand acest avertisment ,  ac?ionand si contrar conditiilor  imperative impuse in documentatia tehnica prealabila autorizatiei de demolare ,  care stabilea ca,, demolarea se va executa ingrijit, fara a afecta cladirea invecinata”  ( f. 68, 70) ,  a trecut la demolarea efectiva a jumatatii sale de cladire  , cu toate ca stia de existenta acoperisului comun ( raspunsul la intrebarea nr. 3 din interogator )  , fara a angaja  personal calificat ( printre acestia nefiind si un dulgher) si fara a lua  masuri de consolidare structurala a celeilalte jumatati de cladire ramasa in functiune , prin aceasta afectand zidul despartitor  dintre cele doua proprietati si   planseul de lemn (acoperisul )  .
Referitor la distrugerile provocate imobilului reclamantilor , in raportul de
noua expertiza ( f. 231-265 ) se arata in esenta ca ,prin efectuarea necorespunzatoare a lucrarilor de demolare , a fost  destabilizata structura  acoperisului  ( sarpantei  ) in partea  locuintei reclamantilor  - acesta deplasandu-se spre zona paratei - prin slabirea rezistentei acestuia ca urmare a disparitiei  portiunii care il inchidea si ii asigura echilibrul static ( zona de pe locuinta paratei ) , in prezent fiind creat un gol in zona podului , fiind necesare pentru remediere lucrari de desfacere  a invelitorii de tigla de pe acoperis, de rezemare a sarpantei pe zidul de rezistenta , pentru a putea fi inlaturat popul actual, de refacere a invelitorii acoperisului , inclusiv tinichigeria acestuia ( jgheaburi, burlane), de refacere a detaliului de inchidere al sarpantei , cu dispunerea unor elemente specifice, de inchidere a golului creat in zona podului inspre lotul paratei , de indepartare de pe zidul cladirii a bucatilor de reazem ale grinzilor  .
In ceea ce priveste fostul  zid comun (initial zid interior in cadrul ansamblului
locuintelor,  iar dupa demolare  ramas zid exterior  ) , se arata ca acestuia i-a fost afectata  capacitatea de izolare termica , fiind  decopertat de tencuiala  , iar prin extragerea grinzilor de lemn din interior  in locul acestora  au ramas niste goluri, care trebuie acoperite , fiind  necesara o termoizolatie exterioara a zidului.
Referitor la fisura aparuta in apropierea peretelui frontal al camerei nr. 1 a
reclamantilor, vizibila si din interiorul locuintei, se concluzioneaza ca aceasta nu poate fi pusa in legatura cu demolarea locuintei paratei, fiind  mai veche .
 Raportul face referire si la alte  urmari  ale actiunii de demolare (  de ex:
crearea unei zone de fundatie exterioara cu un gol sub fundatie; aparitia unei zone neprotejate impotriva apei din precipitatii pentru  zidul comun si a unei portiuni de aprox. 1,20 m ramase neprotejate in zona fostei camari   ) ,  care au afectat  si ele cladirea reclamantilor, expertii propunand  in consecinta   masuri de remediere a acestor deficiente  pentru folosirea in continuare a imobilului reclamantilor ,  concluzionand ca actualmente  in zona camerelor 1 si 2 din zona de sub acoperis sarpanta care a fost afectata de interventia de demolare,  imobilul nu poate fi considerat locuibil in conditii de siguranta ( f. 245,246 ).
Avand in vedere  ca parata este cea care a facut demersurile pentru obtinerea
autorizatiei de demolare , fara a aduce la cunostinta autoritatilor emitente  situatia reala si particulara a  imobilului  a carui desfiintare o solicitase  , in conditiile in care s-a dovedit ca stia cel putin de existenta acoperisului comun  , ca  tot ea a fost cea  care a initiat si coordonat personal actiunea de demolare a imobilului , astfel cum a recunoscut la interogator, nesocotind  avertismentele si protestele reclamantilor - care s-au opus prin toate mijloacele legale demolarii imobilului ,  estimand riscurile acesteia -  cu toate ca ar fi trebuit ,ca orice om prudent si diligent , sa aiba reprezentarea faptului ca demolarea realizata de niste muncitori necalificati   si  in conditiile neluarii unor masuri de consolidare asupra celeilalte  parti (jumatati)  de cladire ramasa in functiune , ar putea avea consecinte negative asupra structurii si arhitectonicii acesteia , instanta apreciaza ca vinovatia paratei in savar?irea faptei ilicite este mai mult decat elocventa, ca si legatura de cauzalitate dintre aceasta fapta si prejudiciul produs reclamantilor , constatata prin raportul  de noua expertiza intocmit in cauza, ulterior completat.
Pentru cele mai sus aratate instanta apreciaza ca in cauza sunt intrunite
conditiile raspunderii civile delictuale ale paratei pentru fapta prepusului , astfel cum sunt reglementate in art. 1000 al.3 corob. cu art. 998,999  Cod civil ,  prepusenia  fiind data nu numai de relatiile de munca ori de prestari servicii materializate prin contracte specifice, ci si de raporturi similare raporturilor de munca , cum sunt cele care au existat la momentul savar?irii faptei ilicite intre parata  si muncitorii angajati pentru executarea lucrarii de demolare , fiind esential sub aspectul antrenarii raspunderii acesteia , ca acesti muncitori , platiti pentru munca prestata,  s-au aflat sub indrumarea si autoritatea paratei.
Intrucat raportul de expertiza , cu completarea adusa in data de 10.02.2014,   a
clarificat si identificat atat lucrarile necesare  reabilitarii imobilului reclamantilor , cat  si   documentatia necesara in acest scop, stabilind valoarea prejudiciului material suportat de acestia prin fapta ilicita a paratei , la nivelul sumei de 5000 euro, in temeiul dispozitiilor legale  anterior mentionate urmeaza ca instanta sa admita actiunea si sa oblige parata la plata acestei sume in echivalent in lei ,la cursul valutar al B.N.R. din ziua platii .
Cu privire la daunele morale solicitate ,instanta retine ca prin declaratia
martorului A. V. s-a dovedit suportarea unui prejudiciu de aceasta natura doar in persoana reclamantilor A. M. si  A. D., care locuiau efectiv in imobil la momentul demolarii , si care  ulterior au fost nevoiti fie   sa se mute din acesta, fie  sa-si restranga spatiul locuibil exclusiv la nivelul  bucatariei .
Pentru acestea , in baza aceluiasi temei legal anterior invocat urmeaza ca parata
sa fie obligata in favoarea reclamantului A. M. si a defunctului A. D. , prin mostenitori legali , la plata sumei de cate 2500 lei .
In baza prev. art. 274 C.p.c. , va fi  obligata   parata  sa plateasca  reclamantilor  
suma  de  10901 lei  cheltuieli  de  judecata reprezentand onorariu avocat, taxa judiciara de timbru si onorariu experti.
Sursa: Portal.just.ro


Alte spete Despagubiri, penalitati

DREPTURI SALARIALE ALE PERSONALULUI DIDACTIC. APLICAREA DISPOZITIILOR LEGALE PRIVIND PLATA AJUTORULUI FINANCIAR PENTRU ACHIZITIONAREA DE CARTI SI PROGRAME EDUCATIONALE IN FORMAT ELECTRONIC - Sentinta civila nr. 1921/LM/2011 din data de 15.11.2011
Despagubiri din asigurare de raspundere in cazul accidentelor de circulatie. Subrogatie. Neaplicarea solidaritatii. - Decizie nr. speta 5 din data de 08.01.2008
Repararea pagubei materiale sau a daunei morale in cazul condamnarii pe nedrept sau al privarii ori restrangerii dreptului de libertate in mod nelegal (art.504-507 Cod proc. penala). Data de la care incepe sa curga termenul de exercitare a actiunii p... - Sentinta civila nr. speta 2 din data de 04.01.2008
Despagubiri pentru lipsa de folosinta corelativ cu dreptul de retentie - Decizie nr. 88 din data de 05.03.2015
Folosinta teren agricol. Despagubiri acordate la valoarea corespunzatoare a folosului de tras - Decizie nr. 660 din data de 04.12.2014
LITIGIU CU PROFESIONISTI - Sentinta comerciala nr. 1049 din data de 04.11.2014
Solicitare pe cale separata a cheltuielilor de judecata. Reducere onorar de avocat. - Decizie nr. 219 din data de 03.04.2014
Despagubiri solicitate in baza Legii 221 din 2009. Constatarea caracterului politic a deportarii - Sentinta civila nr. 240 din data de 07.03.2011
Despagubiri - Decizie nr. 60 din data de 28.01.2011
Despagubiri - Sentinta civila nr. 138 din data de 04.02.2011
Despagubiri solicitate in baza Legii 221/2009 reprezentand contravaloarea unor bunuri confiscate abuziv de regimul comunist, fara ca masura confiscarii sa aiba caracter politic. - Sentinta civila nr. 969 din data de 15.10.2010
Esalonarea platilor stabilite prin titlul executoriu. - Decizie nr. 152 din data de 04.03.2010
Despagubiri - Sentinta civila nr. 1 din data de 15.09.2008
Pretentii - Sentinta civila nr. 330 din data de 05.05.2010
Contestatie la executare - Sentinta civila nr. 17 din data de 13.01.2010
Evacuare - Sentinta civila nr. 181 din data de 26.02.2009
Fonduri europene. Natura de acte administrative a proceselor-verbale de constatare a neregulilor si de stabilire a creantei bugetare si consecintele ce decurg din aceasta cu privire la prezumtiile legale si sarcina probei. - Decizie nr. 658/R din data de 04.06.2015
Validarea de catre vicepresedintele A.N.R.P. a hotararii unei comisii judetene de aplicare a Legii nr. 9/1998. A.N.R.P. nu se poate apara invocand propria culpa in negasirea resurselor financiare efectuarii platii acestor despagubiri. - Decizie nr. 71/R din data de 16.01.2015
Art. 41 din Legea nr. 165/2013 interpretare notiunea de hotarare judecatoreasca prin care s-a stabilit cuantumul despagubirilor. - Decizie nr. 284/R din data de 03.03.2015
Competenta legala de luare a masurii alocarii unor judecatori de la alte sectii la constituirea completurilor de judecata ale unei sectii, in mod exceptional. Diferenta intre aceasta masura, pe de o parte si delegare/detasare/transfer, pe de alta parte. - Decizie nr. 2110/R din data de 19.09.2014