Calitatea de „ beneficiar” al serviciului public de radiodifuziune, in temeiul art. 40 alin. 3 din Lg. 41/1994

Constata ca prin actiunea civila inregistrata la data de 8  octombrie  2012, reclamanta S. R. de R. , cu sediul in B., str. G. B. nr.--- a chemat in judecata pe parata SC G. C.  SRL, avand sediul in M.,str. F.  jud. S., solicitand obligarea acesteia la plata sumei de 477,52 lei,  reprezentand  taxa pentru serviciul public de radiodifuziune in cuantum de 390 lei, aferenta perioadei decembrie  2009- martie  2011 si penalitati de intarziere in cuantum de 87,52 lei, stabilite la data de 28.09.2012. Cu cheltuieli de judecata.
      In motivarea cererii, reclamanta arata ca potrivit art.40 alin.3 din Legea 41/1994 persoanele juridice au obligatia sa plateasca o taxa pentru serviciul public de radiodifuziune si o taxa pentru serviciul public de televiziune, in calitate de beneficiari ai acestor servicii. In aplicarea art. 40 alin.4 din Legea 41/1994 a fost adoptata Hotararea Guvernului nr.977/2003 privind taxa pentru serviciul public de radiodifuziune si care stabileste cuantumul taxei pe categorii de platitori , modalitatea de incasare si de calcul al penalitatilor de intarziere. In conformitate cu prevederile HG 977/2003 taxa pentru serviciul public de radiodifuziune se va incasa de la platitorii acesteia o data cu plata energiei electrice consumate, iar potrivit art. 6 alin.1,2 din HG 977/2003, pentru neplata la termen a taxei se percep penalitati pentru fiecare zi de intarziere.
       Fata de cele aratate ,conclude reclamanta, parata sa fie obligata la plata sumelor solicitate.
       In drept, s-au invocat art.112 C. pr. civila; art. 40 alin.3,4 din Legea 41/1994 ; HG 977/2003.
     In probatiune, reclamanta a precizat ca se prevaleaza de proba cu inscrisuri, atasand in sensul acesta o situatie de calcul al penalitatilor de intarziere ; situatia facturilor emise de E T. S. SA, precum si extras din registrul comertului.
Parata , fiind citata, a depus intampinare – fila 26 dosar, solicitand respingerea cererii reclamantei pe considerentul ca firma isi desfasoara activitatea intr-un spatiu comercial care nu beneficiaza de servicii de radiodifuziune, iar in secundar sa fie exonerata de la plata cheltuielilor de judecata.
      Reclamanta a comunicat un raspuns la intampinare – fila 32 dosar, aratand  ca S. R. de R. functioneaza ca serviciu public autonom de interes national , nefiind o societate comerciala , iar taxa izvoraste si  este datorata in temeiul legii , fapt  ce denota caracterul absolut al prezumtiei instituite de legiuitor, cu consecinta dispensarii de obligatia de a mai proba faptul prezumat de lege. Cat priveste sintagma „beneficiar al serviciilor” reclamanta a solicitat a se avea in vedere sensul astfel cum a fost explicitat in cadrul deciziei nr.297/2004 a Curtii Constitutionale respectiv a deciziei nr. 1930/02.04.2009 a Inaltei Curti de Casatie si Justitie.
         Din examinarea actelor si lucrarilor dosarului, instanta retine urmatoarele :
         Din inscrisurile de la filele 5-20 dosar , rezulta ca in perioada decembrie 2009 – martie 2011, furnizorul de energie electrica  S.C.  FFEE „E. F. T. S. S.A.- Ag. S. , o data cu facturarea energiei electrice consumata de societatea parata a facturat si costul taxei radio-tv.
         Prin actiunea de fata , reclamanta a solicitat obligarea paratei la plata sumei de 477,52 lei, reprezentand taxa radio datorata pe perioada amintita, precum si plata penalitatilor de intarziere.
         In justificarea cererii sale, reclamanta a aratat ca obligatia de plata a taxei izvoraste din lege , si prin urmare, independent de faptul ca parata a beneficiat sau nu de astfel de servicii, taxa trebuie platita.
          Din aceasta perspectiva este de mentionat ca Legea 41/1994 prevede la art. 40 alin.3 ca : „ persoanele juridice din  Romania, inclusiv filiale, sucursalele, agentiile si reprezentantele acestora, precum si reprezentantele din Romania ale persoanelor juridice straine, au obligatia sa plateasca o taxa pentru serviciul public de radiodifuziune si o taxa pentru serviciul public de televiziune, in calitate de beneficiari ai acestor servicii ” pentru ca apoi, la alin.4 sa se dispuna ca cuantumul taxelor, pe categorii de platitori, modalitatea de incasare si scutire, penalitatile de intarziere  se stabilesc prin hotarare a  Guvernului.
         In sensul acesta  au fost emise doua hotarari, HG 977/2003 pentru activitatea de radiodifuziune  si HG 978/2003 pentru cea de televiziune.
         In cadrul HG 977/2003 la art.3 se stabileau  conditiile de impunere a acestei taxe de radiodifuziune tuturor persoanelor juridice, iar in controlul de legalitate exercitat de sectia de contencios administrativ al Inaltei Curti de Casatie si Justitie , hotararea fiind atacata in justitie, prin decizia nr.2102/2009 ce a fost publicata si in Monitorul Oficial nr.691/2009, s-a dispus anularea art. 3 pe considerentul ca taxa nu poate fi impusa,  nefiind datorata,  decat daca persoana juridica detine un receptor radio si  beneficiaza  efectiv de serviciul respectiv.
        Asa fiind,  si fata de imprejurarea ca si  legea , la alin. 3 al art. 40 , face precizarea ca taxa este datorata numai in ipoteza in care persoanele juridice sunt beneficiarii serviciilor respective, asertiunile reclamantei ce se circumscriu reglementarii anterioare intervenirii acestei anulari nu pot fi impartasite,  si ca atare, simpla facturare unilaterala, fara a avea ca temei cel putin  beneficiul serviciului pentru care se cere plata taxei, nu poate constitui temei pentru atragerea raspunderii paratei.
       Considerente de fapt si de drept, pentru care actiunea reclamantei urmeaza a fi respinsa.