Dosar nr. 1223/257/2008
R O M A N I A

JUDECATORIA MEDIAS
SECTIE GENERALA

SENTINTACIVILA Nr. 2220
Sedinta publica de la 22 Octombrie 2008

Prin actiunea inregistrata la Judecatoria Medias in data de 9.04.2008 sub nr. 1223/257/2008, reclamantul H. N. a chemat in judecata pe paratul C. I., solicitand instantei sa constate ca prin conventia incheiata cu paratul la data de 8.11.2005 a dobandit un drept de uzufruct viager asupra imobilului casa si teren, inscris in C.F. … Dumbraveni nr. top 218/7 – 219/7.
In motivarea actiunii, legal timbrata, reclamantul a aratat ca imobilul a fost in proprietatea sa si a fostei sotii B. M.. Dupa divort si partajul de bunuri comune, imobilul i-a fost atribuit de catre instanta, cu obligatia de a plati sulta. Pentru ca nu avea bani a facut o conventie cu paratul care s-a oferit sa-i imprumute banii in schimbul garantarii cu imobilul pentru care datora sulta.
La putin timp dupa aceea paratul l-a notificat sa se prezinte la notar in vederea incheierii actului autentic de vanzare-cumparare a nudei proprietati. Ulterior in instanta, Judecatoria Medias a pronuntat o hotarare care tine loc de act autentic, dispunand intabularea in cartea funciara a dreptului de proprietate.  Prin prezenta actiune reclamantul doreste sa i se recunoasca dreptul de uzufruct viager asupra imobilului, asa cum reiese din conventia incheiata.
Paratul reprezentat de avocat ales a solicitat respingerea actiunii aratand ca s-a inteles cu reclamantul pentru vanzarea integrala a imobilului, a platit banii si a obtinut hotarare judecatoreasca prin care i s-a recunoscut dreptul de proprietate. De asemenea, arata ca acele clauze din conventie referitoare la dreptul de uzufruct viager, plata cheltuielilor de spitalizare sau deces au fost adaugate de reclamant ulterior semnarii conventiei, in cele cateva minute cat a ramas singur in camera cu ambele exemplare din document.
Instanta, in scopul aflarii adevarului a dispus din oficiu administrarea probei testimoniale, fiind esential de lamurit care a fost exact vointa partilor la momentul contractarii. Asadar s-a dispus audierea martorilor S. E. si M. I., semnatari ai conventiei.
In cauza s-a luat interogatoriul paratului si s-au depus acte.
Din probatoriul administrat instanta a retinut urmatoarele:
Reclamantul H. N. a divortat de sotia sa B. M. si cu prilejul impartirii bunurilor dobandite in timpul casatoriei, instanta i-a atribuit imobilul compus din casa si teren de 720 m.p. situat in Dumbraveni strada Digului, inscris in C.f. … Dumbraveni. A fost obligat la plata sultei de 267.832.250 lei vechi catre fosta sotie conform cotei sale de 50 % din imobil.
Pentru ca nu avea suma de bani necesara platii sultei, reclamantul a solicitat ajutorul numitului C. I. si la data de 7.11.2005 acesta s-a obligat sa imprumute pe H. N. cu suma de 150.000.000 lei vechi, banii urmand a fi restituiti pana la 7.04.2006. Partile au convenit ca imprumutul sa fie garantat (girat, conform formularii din act) cu imobilul dobandit in urma partajului. Aceasta conventie a fost rupta dupa intocmire si reconstituita de reclamant (fila 58). Actul a fost prezentat de instanta paratului, care initial a precizat ca este fals, apoi ca i-ar fi fost furat din casa si in sfarsit ca de fapt, nu-si mai aminteste daca a semnat sau nu (fila 39, practicau incheierii). Documentul depus la fila 58 si reconstituit a fost comparat de instanta sub aspectul scrisului si mai ales a semnaturilor cu cel de la fila 9, similitudinea fiind evidenta.
Dupa cum a precizat partile au rupt in data de 8.11.2005 acest inscris pentru ca s-au inteles sa modifice clauzele contractuale. Astfel, C. I. urma sa plateasca sulta integrala de 267.832.250 lei, iar H. N. se obliga in schimb sa-i vanda, pentru acesti bani dreptul de proprietate a imobilului, cu pastrarea pentru sine a dreptului de uzufruct viager, aspecte retinute in conventia scrisa. Aceasta a fost semnata de parti si de doi martori (S. E. si M. I.), intocmirea ei propriu-zisa nefiind contestata in cauza.
In baza acestei conventii, paratul a notificat pe reclamant in vederea incheierii in forma autentica a contractului de vanzare-cumparare. In replica reclamantul a solicitat in instanta constatarea nulitatii conventiei, iar prin cerere reconventionala in acel dosar (62/2006 al Judecatoriei Medias), paratul a solicitat pronuntarea unei hotarari care sa tina loc de act autentic, ca nuda proprietate (fila 13 dosar 62/2006). Instanta a respins actiunea si a admis cererea reconventionala, consfintind dreptul de proprietate al paratului asupra intregului imobil si nu doar asupra nudei proprietati asa cum s-a solicitat. Trebuie spus ca in acel dosar, cererea reconventionala a fost facuta prin avocat care, prin pregatirea sa juridica are cunostinta despre diferenta dintre proprietate si nuda proprietate. Acest din urma termen presupune ca proprietatea este grevata de un drept real de uzufruct in favoarea unui tert. Aspectul este important in cauza de fata pentru ca da nastere unei prezumtii si anume, C. I. recunostea vanzatorului H. N., dreptul de uzufruct prevazut in conventie.
In cauza de fata paratul contesta acest drept, afirmand ca partile nu au facut o intelegere in acest sens iar actul a fost completat ulterior de reclamant, profitand de neatentia cumparatorului.
In concret, paratul a precizat ca s-a completat de reclamant titulatura actului „Conventie de imprumut” si frazele: „pe timpul vietii mele uzufruct viager”.
,,In caz de spitalizare sau deces va suporta toate cheltuielile.
Acest imobil nu se va instraina sau vinde decat cu consimtamantul meu”.
La o prima privire (fila 9 si fila 24 dosar 62/2006) se poate observa ca frazele sunt in interiorul textului fiind precedate si urmate de alte clauze care nu au fost contestate de parti. De asemenea, distanta dintre randuri este perfect egala pe tot cuprinsul actului, scrisul este acelasi (si apartine reclamantului, fapt necontestat), la fel ca si obiectul de scriere folosit. Presupunand ca frazele au fost introduse fraudulos de H. N. la cateva minute de la semnarea actului de parti si martori, profitand de faptul ca a ramas singur in camera, inseamna ca in forma originala, conventia cuprindea 10 randuri (fara titlu), dupa care era lasat un spatiu liber, si apoi au fost scrise ultimele 4 randuri. Contractul ar fi fost semnat in aceasta forma de toti cei prezenti si se ridica intrebarea fireasca de ce a fost lasat un spatiu atat de mare chiar in mijlocul textului. Lipsa unui raspuns plauzibil, de bun simt, demonstreaza, de fapt, ca acel spatiu nu a existat niciodata, conventia a fost scrisa integral in prezenta partilor care s-au inteles sa dezmembreze dreptul de proprietate, urmand ca vanzatorului sa-i ramana folosinta locuintei pana la deces. Instanta nu s-a bazat exclusiv pe acest argument pentru a trage concluzia aratata. Astfel, exista prezumtia derivata din modul de redactare a cererii reconventionale din dosarul 62/2006, actul de imprumut din 7.11.2005 care demonstreaza intentia reclamantului de a gasi banii pentru achitarea sultei fostei sotii. De asemenea, relevanta este somatia adresata de parat reclamantului la data de 4.03.2008 (fila 51), semnata de acesta si al carei continut a fost recunoscut in instanta. In acest act, in mod surprinzator, paratul recunoaste ca H. N. detine dreptul de uzufruct viager asupra imobilului si cere acestuia ca in termen de trei zile sa scoata din imobil celelalte persoane care locuiesc acolo C. R., R. M., H. A. si C.. Ultima fraza este de asemenea, relevanta.
„Daca nu aveti suma cuvenita si doresti sa renunti la uzufruct viager, vii sa ne intelegem”.
Mai mult decat atat, exista si alte aspecte legate de depozitiile martorilor din dosar care intaresc ideea validitatii clauzei privind uzufructul viager. Astfel, S. E. si M. I. au dat declaratii atat in dosarul 62/2006 cat si in prezenta cauza, precizarile lor fiind contradictorii si determinand instanta sa sesizeze Parchetul de pe langa Judecatoria Medias privitor la comiterea infractiunii de marturie mincinoasa. La 24.03.2006, ambii martori, prezenti la intocmirea contractului, au declarat ca partile s-au inteles ca vanzatorul sa ramana in imobil pana la deces. In cauza de fata, au declarat contrariul si anume ca nici un moment nu a fost vorba despre o astfel de intelegere. De asemenea, au spus ca la momentul semnarii nu erau scrise atat de multe randuri in cuprinsul actului. Este evident ca intr-una din cele doua depozitii martorii denatureaza partial si in mod voit adevarul.  Coroborand toate celelalte probe din dosar instanta si-a format convingerea ca martorii au mintit in cauza de fata (care are ca obiect tocmai recunoasterea uzufructului viager), incercand sa induca in eroare instanta asupra unei clauze esentiale din cuprinsul actului. Aceasta concluzie este intarita de urmatoarea inadvertenta:
M. I. a declarat in cauza de fata (fila 44) ca actul semnat de el, cel de la fila 9, nu era scris in totalitate in josul paginii, fiind cateva randuri libere pana la semnaturi. Acolo presupune martorul ca s-ar fi completat actul de catre reclamant in mod fraudulos. Mai departe afirma in mod sustinut existenta clauzei ca banii obtinuti din vanzare erau destinati fostei sotii si urmau sa fie depusi la banca in contul acesteia.
Instanta a insistat intentionat asupra acestui aspect si martorul a fost foarte sigur pe raspuns. Daca privim insa actul de la fila 9, observam ca aceasta clauza a fost inserata chiar la finalul actului, imediat deasupra semnaturilor si, astfel, devine evident ca martorul a mintit afirmand ca intre semnaturi si textul propriu-zis ar fi fost un spatiu liber. Nu putea exista acest spatiu tocmai pentru ca el contine chiar clauza pe care o recunoaste fara dubiu.
Prin urmare, martorul a demonstrat ca a dat declaratii pro-cauza, iar adevarul este cel pe care l-a invederat in dosarul 62/2006.
Situatia de fapt privita in ansamblu a relevat o ultima prezumtie cu o forta probanta deosebita:
H. N. a dobandit in timpul casatoriei sale cu B. M. un imobil. In procesul de partaj ce a urmat divortului (dosar 2026/2004) imobilul a fost evaluat prin expertiza la 520 milioane lei vechi. Instanta l-a atribuit lui H. N. si l-a obligat la plata sulta de 260 milioane lei vechi catre fosta sotie conform cotei sale de 50 %. Noul proprietar vinde imobilul catre C. I. pentru pretul de 267.832.250 lei vechi, exact valoarea sultei si a cheltuielilor de judecata din procesul de partaj. Pretul contractului este necontestat de parti, si, de altfel, in aceeasi zi cumparatorul a depus banii in contul fostei sotii a vanzatorului. Presupunand ca vanzarea a privit intreg imobilul, fara existenta vreunei clauze de uzufruct, inseamna ca din partajul cu fosta sotie si implicit dreptul sau la jumatate din casa, H. N. nu s-a ales cu nimic. Desi i-a fost atribuita casa, a vandut-o unui tert cu jumatate din valoare si intreg pretul obtinut l-a platit sotiei ca sulta, fiind nevoit bineinteles sa elibereze imobilul in mainile noului proprietar.
Absurditatea unei asemenea presupuneri naste prezumtia ca vanzatorul a avut atata luciditate incat sa-si pastreze macar folosinta imobilului pana la sfarsitul vietii. Daca citim cuprinsul conventiei, acest lucru s-a si intamplat, fiind evidenta intelegerea dintre parti asupra clauzei esentiale a recunoasterii pentru reclamant a dreptului de uzufruct viager.
Stabilind existenta clauzei este evident ca fiind vorba despre un drept real, conventia ar fi trebuit incheiata in forma autentica. Daca admitem insa ca insasi vanzarea poate fi recunoscuta de instanta (fapt care s-a si intamplat prin sentinta civila 1499/2006 a Judecatoriei Medias), a carei hotarare tine loc de act autentic, atunci si dreptul de uzufruct, ca drept real ar trebui sa se bucure de aceeasi recunoastere.
Codul civil roman stabileste in materia contractelor un principiu esential si anume vointa exprimata de parti intr-o conventie are putere de lege intre acestea, iar daca actul nu indeplineste conditiile de forma cerute de lege, este rolul instantei de a suplini aceste lipsuri, respectand raportul juridic nascut din act.
In prezenta cauza, partile au incheiat un act sub semnatura privata, ce are puterea unei promisiuni de vanzare-cumparare a nudei proprietati a unui imobil, conditionat de pastrarea de catre vanzator a dreptului de uzufruct viager asupra acestuia.
Fata de toate acestea instanta va admite actiunea si va da eficienta clauzelor contractuale, constatand existenta unui drept de uzufruct al reclamantului asupra imobilului vandut.
De asemenea, va dispune intabularea acestui drept in cartea funciara.
In temeiul art. 274 Cod procedura civila va obliga pe parat catre reclamant la plata cheltuielilor de judecata, reprezentand onorariul aparatorului ales si taxa de timbru.