Calitate procesuala pasiva a paratei in situatia reorganizarii succesive. Clauza de reziliere unilaterala intr-o asemenea situatie. Competenta semnarii contractului de inchiriere .

Calitate procesuala pasiva a paratei in situatia reorganizarii succesive. Clauza de reziliere unilaterala intr-o asemenea situatie. Competenta semnarii contractului de inchiriere . Potrivit prevederilor art.46, 47, 48 din Decretul 31/1954 privitor la persoanele fizice si juridice, in caz de reorganizare,  prin comasare sau divizare, drepturile si obligatiile persoanelor juridice reorganizate trec asupra noii persoane juridice astfel infiintate sau care dobandeste bunuri prin efectul divizarii, aceasta din urma devenind astfel succesoarea sa in drepturile si obligatii.
In lipsa de o dispozitie legala expresa, clauza de reziliere unilaterala pe motiv de reorganizare a paratei este inadmisibila atat in raport de principiul consacrat de art.969 alin.2 Cod civil, potrivit caruia consimtamantul mutual al partilor necesar la incheierea contractului este necesar si la desfiintarea sa, (mutuum consensus, mutuum disensus), cat si  in considerarea naturii obligatiei locatorului de asigurare a folosintei bunului, care este considerata a fi o obligatie scriptae in rem, instituita in considerarea bunului, transmitandu-se astfel succesorilor in drepturi ai locatorului, fie ei si cu titlu particular, (ca in cazul art.1441 Cod civil) sau universal, cum este cazul in speta.
Nevalabilitatea acestui contract, avand in vedere ca el nu a fost aprobat de catre Consiliul de administratie, ci doar semnat de catre directorul societatii nu are eficienta juridica, avand in vedere ca  potrivit art.19, pct.6 al Legii 440/2001 pentru aprobarea OUG 23/2000 privind infiintarea SNIF SA prin reorganizarea  RAIF, incheierea de contracte de inchiriere este prevazuta ca o atributie a directorului general .
Sentinta com. nr.481/C/2006 a Tribunalului Comercial Arges, definitiva si irevocabila
Deliberand asupra cauzei comerciale de fata, constata urmatoarele:
Prin cererea formulata si inregistrata pe rolul Judecatoriei Ploiesti sub nr.    ----,  reclamanta SC C T SRL a chemat in judecata S N  I F SA- Sucursala Prahova, solicitand instantei ca, prin hotararea ce va pronunta sa  dispuna obligarea acesteia la predarea spatiului in suprafata de 812 mp situat in Pitesti  -----, obligarea sa la plata de daune cominatorii in cuantum de 100.000 lei/zi de la data introducerii actiunii pana la executarea sentintei, precum si la plata cheltuielilor de judecata.
In motivarea actiunii, legal timbrata, reclamanta a aratat ca a incheiat cu parata contractul de inchiriere nr. 51/12.01.1993, pentru o suprafata de 388,8 mp spatiu comercial, contract prelungit prin actul aditional nr.1/3.01.2005 si completat prin actul aditional 2.02.2005, in sensul includerii in obiectul sau si a unui spatiu in suprafata de 812 mp, pe care insa parata a refuzat sa-l predea reclamantei pana in prezent in conditiile stipulate in acest act aditional.
Prin sentinta civila nr.7679/10.10.2005 a Judecatoriei Ploiesti s-au admis exceptiile necompetentei materiale si teritoriale invocate  din oficiu si s-a declinat competenta de solutionare a actiunii in favoarea Tribunalului Arges, sectia comerciala.
La primul termen de judecata in fata acestei instante reclamanta a inteles sa-si modifice actiunea in sensul ca a extins cadrul procesual prin introducerea in cauza in calitate de parata si a (SNIF)-SA- , a modificat capatul de cerere privitor la daunele cominatorii si a adaugat un nou capat de cerere privitor la daune-interese compensatorii in sarcina paratei SNIF- SA Prahova.
In fata Tribunalului Comercial Arges, parata SNIF SA Sucursala P a formulat intampinare, prin care a invocat exceptia lipsei calitatii procesuale, intrucat in perioada  la care face referire SC C T SRL, 16.04.2005-01.06.2005, actul aditional nu a fost aprobat de catre SNIF- Centrala Bucuresti, drept pentru care acesta era nul.
 A mai sustinut parata SNIF SA Sucursala P ca, la data de 08.06.2005 a notificat reclamanta invederandu-i  faptul ca a avut loc o reorganizare  a SNIF-ului, si deci a aparut o transmisiune legala,  SNIF P nemaiavand calitatea de proprietar si implicit de locator, substituindu-se in drepturile sale SNIF Arges, in subordinea sucursalei T.
Referitor la sustinerea platii de daune-interese compensatorii pentru perioada de 1 an si jumatate, parata a aratat ca aceasta este neintemeiata, intrucat intre prejudiciul pe care pretinde ca l-a suferit reclamanta si actiunile paratei nu exista legatura de  cauzalitate.
Parata SNIF SA, Centrul zonal coordonator T a formulat intampinare, prin care a invocat exceptia prematuritatii actiunii, in raport de dispozitiile art.720 1 C.proc.civ., iar pe fond a solicitat respingerea actiunii ca neintemeiata pentru urmatoarele considerente:
Prin intampinare, parata SNIF SA, C T a solicitat sa se prezinte  originalul actului aditional nr.2/02.02.2005, necesar deschiderii procedurii de inscriere in fals.
Prin incheierea din 26.06.2006 instanta a luat act de prezentarea exemplarului original.
Ulterior parata nu a mai formulat o cerere de inscriere in fals impotriva inscrisului.
Reclamanta a formulat raspuns la intampinare solicitand respingerea exceptiei prematuritatii intrucat obiectul principal al actiunii este neevaluabil in bani.
Pe fond, reclamanta a aratat ca nerecunoasterea de catre parata SNIF T a actului aditional din 02.02.2005, inregistrat cu nr.2/196/09.02.2005 la parata SNIF Prahova este neintemeiata, problema valabilitatii contractului de inchiriere si a pretinsei incetari a efectelor acestuia fiind definitiv solutionata prin Sentinta comerciala nr.  --- pronuntata de Tribunalul Comercial Arges, irevocabila, care a respins cererea acesteia pentru evacuarea reclamantei din spatiul in litigiu.
A mai aratat reclamanta ca, prin scrisoarea 1103/05.05.2006, parata SNIF T a conditionat predarea in folosinta a diferentei de spatiu de acceptarea de catre reclamanta a unei chirii majorate unilateral si de renuntarea la judecata cererilor aflate pe rolul instantelor . Mai mult,  parata a recunoscut expres efectele actului aditional din 02.02.2005, oferindu-i chiar restituirea c/val.taxei de timbru din prezentul dosar si  punerea la dispozitie incepand cu data de 15.05.2006 a intregii suprafete a spatiului de productie de 812 mp, conform Contractului de inchiriere 51/12.01.1993, modificat prin actul aditional din 02.02.2005.
Reclamanta a mai sustinut ca parata SNIF Teleorman a prezentat o varianta de act aditional semnata doar de reprezentantii paratei SNIF Prahova nu si de catre reclamanta, esential diferita de actul asumat in final de ambele parti in ceea ce priveste chiria, durata, suprafata inchiriata, fapt explicabil prin modul in care s-a purtat corespondenta care a precedat perfectarea actului aditional. Astfel, prin scrisoarea 109/20.01.2005 transmisa de parata SNIF Prahova s-a inaintat reclamantei "un proiect neoficial (nestampilat si neinregistrat) de act aditional la contractul de inchiriere pentru a-l studia si a comunica paratei acceptul asupra clauzelor specificate", urmand ca, "dupa ce va primi observatiile sale sa intocmeasca un act aditional oficial cu viza SNIF Bucuresti (care este obligatorie) si sa il retrimita reclamantei pentru semnare". Asadar, ceea ce prezinta parata SNIF Teleorman este doar una din variantele de discutie si negociere care a circulat intre parti prin fax, forma finala a actului fiind, insa, cea semnata de ambele parti si avizata de centrala SNIF Bucuresti prin directorul sau general.
La termenul din 18.09.2006, instanta a respins exceptia prematuritatii invocata de parata SNIF SA Centrul Zonal Coordonator Teleorman, pentru urmatoarele considerente:
Potrivit art.7201 alin.1 C.pr.civ., in procesele si cererile in materie comerciala evaluabile in bani, inainte de introducerea cererii de chemare in judecata, reclamantul este obligat sa incerce solutionarea litigiului prin conciliere directa cu cealalta parte.
Obiectul principal al prezentei cauze, asupra caruia instanta a ramas investita in prezenta cauza, urmare a disjungerii celorlalte capete de cerere este o obligatie de a face, obiect neevaluabil in bani. Existenta capetelor de cerere evaluabile in bani introduse prin cererea de modificare a actiunii, capete disjunse la acest termen, nu schimba calificarea actiunii, care este data de capatul principal de cerere,  neevaluabil in bani.
In raport de acest obiect, procedura concilierii prevazuta de art.7201 C pr.civ. nu este obligatorie, astfel incat aceasta a fost respinsa.
In ceea ce priveste exceptia lipsei calitatii procesuale, ea a fost invocata de catre parata SNIF SA, Sucursala P, fara a arata daca este vorba de calitate procesuala activa sau pasiva, cu motivarea ca,  intrucat in perioada  la care face referire SC C T SRL, 16.04.2005-01.06.2005, actul aditional nu a fost aprobat de catre SNIF- Centrala Bucuresti, drept pentru care acesta era nul.
Asupra acestei exceptii, instanta a constatat la acelasi termen ca motivele invocate in sustinerea aceste exceptii sunt in fapt aparari de fond, astfel incat urmeaza a fi avute in vedere la solutionarea fondului, exceptia fiind unita cu fondul cauzei conform art.137 alin.2 C.proc.civ..
De altfel, asupra calitatii procesuale pasive, reclamantul a sustinut chemarea in judecata a acestei parate numai in raport de capetele de cerere privind daunele cominatorii si compensatorii, disjunse prin incheierea de amanare a pronuntarii.
Pe capatul principal de cerere, invocarea de catre parata SNIF SA, a exceptiei lipsei calitatii procesuale pasive ar aparea ca lipsita de obiect, intrucat prin cererea de modificare a actiunii prin incheierea de sedinta din acea data a luat act, in temeiul art.132 C.proc.civ. de aceasta modificare de actiune, acesta este cadrul procesual cu care instanta este investita, parata SNIF SA, fiind mentinuta in acest cadru procesual numai in privinta capetelor de cerere accesorii.

Din analiza actelor si lucrarilor dosarului, instanta retine urmatoarea situatie de fapt:
Conform Legii 138/2004, a imbunatatirilor funciare, SNIF s-a reorganizat prin divizare, in sensul ca se infiinteaza A N I F , iar vechea SNIF ramane in patrimoniu cu sectiile, atelierele, cladirile de productie si administrative, cu terenurile aferente, conform cap.IV din Planul de reorganizare globala aprobat prin HG 1407/2004.
Prin acest program de restructurare, spatiul de productie care face obiectul contractului de inchiriere dedus judecatii in prezenta cauza este transferat in proprietatea SNIF SA Sucursala Prahova, dupa cum rezulta din adresa de la fila 69, dosar Tribunalul Comercial Arges.
Intre reclamanta si aceasta din urma succesoare in drepturile si obligatiile locatorului s-a convenit modificarea contractului de inchiriere prin actul aditional   ---  si vizat de SNIF SA Bucuresti
 Potrivit prevederilor art.46, 47, 48 din Decretul 31/1954 privitor la persoanele fizice si juridice, in caz de reorganizare,  prin comasare sau divizare, drepturile si obligatiile persoanelor juridice reorganizate trec asupra noii persoane juridice astfel infiintate sau care dobandeste bunuri prin efectul divizarii, aceasta din urma devenind astfel succesoarea sa in drepturile si obligatii.
In consecinta, instanta apreciaza ca parata SNIF SA-  a preluat drepturile si obligatiile asumate prin actul aditional nr---- si va respinge sustinerile contrare ale paratelor in cauza privind rezilierea de drept a contractului datorita reorganizarii societatii locator, in lipsa oricarei dispozitii legale sau contractuale care sa prevada vreo astfel de cauza de reziliere de drept, pe care, de altfel, nu o recunoaste nici art.1441 Cod civil.
In lipsa de o dispozitie legala expresa, o astfel de cauza de reziliere unilaterala este inadmisibila atat in raport de principiul consacrat de art.969 alin.2 Cod civil, potrivit caruia consimtamantul mutual al partilor necesar la incheierea contractului este necesar si la desfiintarea sa, (mutuum consensus, mutuum disensus), cat si  in considerarea naturii obligatiei locatorului de asigurare a folosintei bunului, care este considerata a fi o obligatie scriptae in rem, instituita in considerarea bunului, transmitandu-se astfel succesorilor in drepturi ai locatorului, fie ei si cu titlu particular, (ca in cazul art.1441 Cod civil) sau universal, cum este cazul in speta.
Potrivit acestui act aditional ----, parata SNIF SA, s-a obligat, conform pct.II din contract sa asigure folosinta imobilului situat la adresa -------
 Ca urmare a transmisiunii cu titlu universal a patrimoniului paratei SNIF SA,  in favoarea paratei SNIF - , aceasta obligatie a fost preluate de aceasta din urma parata.
Potrivit art.969 C.civ. conventiile legal facute au putere de lege intre partile contractante.
Prin intampinare, parata SNIF SA, a solicitat sa se prezinte  originalul actului aditional nr---- necesar deschiderii procedurii de inscriere in fals impotriva acestui inscris.
Prin incheierea din 26.06.2006 instanta a luat act de prezentarea exemplarului original.
Ulterior parata nu a mai formulat o cerere de inscriere in fals impotriva inscrisului.
Potrivit art.182 alin.3 C.proc.civ., daca partea care a defaimat inscrisul ca fals lipseste sau nu voieste sa raspunda sau nu staruie in declaratie, inscrisul va fi socotit ca recunoscut.
Potrivit art.1176 Cod civil, actul sub semnatura privata, recunoscut de acela caruia i se opune sau privit dupa lege ca recunoscut, are acelasi efect intre cei care l-au subscris, in speta intre reclamanta si parata SNIF SA, Centrul Zonal Coordonator Teleorman, instanta urmand sa respinga in consecinta sustinerile contrare ale paratelor in cauza.
Parata SNIF a invocat prin intampinare nevalabilitatea acestui contract, avand in vedere ca el nu a fost aprobat de catre Consiliul de administratie, ci doar semnat de catre directorul societatii.
Insa, potrivit art.19, pct.6 al Legii 440/2001 pentru aprobarea OUG 23/2000 privind infiintarea SNIF SA prin reorganizarea  RAIF, incheierea de contracte de inchiriere este prevazuta ca o atributie a directorului general
Or, in speta, actul aditional depus ---- poarta  in coltul dreapta sus stampila SNIF S. A.  si semnatura directorului general,  imprejurare de altfel necontestata de catre parata in cauza, care sustine insa ca acest contract de inchiriere trebuia in final aprobat de catre consiliul de administratie.
O astfel de aparare este lipsita insa de fundament legal, textul art.19 pct.6 din Legea 440/2001 conferind fara echivoc aceasta atributie directorului general.
Este adevarat ca, potrivit art.18 pct.7 din acelasi act normativ, consiliul de administratie este cel care aproba tarife, preturi si chirii in conditiile legii. Insa din aceasta atributie nu se poate deduce necesitatea unei autorizari, fie ea ulterioara sau anterioara a Consiliului de administratie pentru incheierea contractului de inchiriere, aceasta atributie apartinand exclusiv directorului general, dupa cum rezulta expres din art.19 pct.6 din lege.
Eventuala nerespectare de catre directorul general al societatii a chiriei stabilite de catre consiliul de administratie nu ar putea, eventual, decat sa atraga raspunderea (fie ea patrimoniala sau de alta natura) a acestui director fata de societate, fara a putea insa afecta valabilitatea contractului incheiat cu un tert, caruia nu-i pot fi opuse eventualele disfunctionalitati interne ale societatii.
 Astfel, potrivit art.35 din Decretul 31/1954, persoana juridica isi exercita drepturile si isi indeplineste obligatiile prin organele sale.
 Actele juridice facute de organele persoanei juridice, in limitele puterilor ce le-au fost conferite, sunt actele persoanei juridice insasi.
Potrivit acestui text, chiar faptele ilicite savarsite de organele sale obliga insasi persoana juridica, daca au fost indeplinite cu prilejul exercitarii functiei lor, cu consecinta atragerii raspunderii personale a celui ce le-a savarsit, atat fata de persoana juridica, cat si fata de terti.
Or, in cauza, semnand contractul de inchiriere, directorul general al societatii a actionat in limitele puterilor conferite de art.19 pct.6 din Legea 440/2001, astfel incat in conditiile art.35 din Decretul 31/1954, semnatura sa angajeaza valabil societatea.
In  consecinta, motivele de neregularitate a contractului invocate de parata in considerarea lipsei acordului Consiliului de Administratie urmeaza a fi respinse, actul aditional nr.2/02.02.2005 fiind obligatoriu pentru parti in conditiile art.969 C.civ.
         Or, potrivit art.1420 Cod civil,  locatorul este dator, prin insasi natura contractului, fara sa fie trebuinta de nici o stipulatie speciala, sa predea locatarului lucrul inchiriat.
Potrivit art.1073 Cod civil, in calitatea sa de creditor al obligatie stipulate  de art.1420 Cod civil, locatarul are dreptul de a dobandi indeplinirea exacta a obligatiei, iar in caz contrar are dreptul la dezdaunare.
Pentru aceste motive, in temeiul art.II din actul aditional nr.---- si al art.1420 Cod civil, capatul principal de actiune va fi admis, iar parata SNIF SA,  va fi obligata sa predea in folosinta diferenta de spatiu de productie ----