InfoDosar.ro | Jurisprudenta | Spete Judecatoria Pascani

Contestatie la executare si opozitie la executare. Exceptia tardivitatii formularii contestatiei si a opozitiei la executare. Cerere de repunere in termen - termen de formulare.

(Sentinta civila nr. 2054 din data de 28.06.2012 pronuntata de Judecatoria Pascani)

Domeniu Contestatie la executare | Dosare Judecatoria Pascani | Jurisprudenta Judecatoria Pascani

Prin cererea de chemare in judecata inregistrata pe rolul acestei instante, contestatoarea SC DC SRL, in contradictoriu cu intimata SC V SRL, a formulat contestatie la executare silita, solicitand anularea incheierii prin care s-a dispus investirea cu formula executorie a biletului la ordin seria _. nr. _ din _., anularea titlului executoriu bilet la ordin  seria _. nr. _. din _, anularea somatiei emise de BEJ in dosarul nr. _ si a tuturor actelor de executare silita, suspendarea executarii silite pana la solutionarea contestatiei la executare, cu cheltuieli de judecata.
In motivarea contestatiei s-a aratat ca intre parti a fost
incheiat un contract comercial, iar pentru garantarea executarii obligatiei de plata, SC DC SRL a emis ca si garantie biletul la ordin seria ... nr...., emis la ..., pentru suma de 30.000 lei, contestatoarea executandu-si in totalitate obligatiile contractuale.
Contestatoarea a mai precizat ca data emiterii si locul emiterii acestuia au fost completate de catre reprezentantul societatii contestatoare, insa mentiunea scadentei la data de 18.04.2011 a fost completata de catre reprezentantul intimatei. S-a mai mentionat ca nu exista o creanta, certa, lichida si exigibila, creanta de 20.000 lei pretinsa de intimata nu este certa deoarece existenta ei nu rezulta din insuti actul de creanta sau din alte acte care sa fi emanate de la debitor sau recunoscute de catre acesta, din contract nerezultand creanta si nu exista facturi emise de creditor si acceptate de debitor la plata.
S-a mai aratat ca nu este lichida creanta deoarece catimea ei nu este determinata prin contract sau prin alte acte emanate de la debitor sau recunoscute de acesta si nici exigibila, intrucat, pe de o parte, aceasta nu exista, iar pe de alta parte, exigibilitatea ei nu poate fi determinata si impusa unilateral de creditor.
De asemenea, dat fiind faptul ca titlul executoriu nu este emis de o instanta judecatoreasca, contestatoarea invoca aparari de fond impotriva titlului executoriu, apararile privind executarea in totalitate a obligatiilor contractuale, inexistenta unor facturi acceptate de debitor sau a altor acte emanate sau recunoscute de acesta, din care sa rezulte creanta de 20.000 lei pretinsa de creditor.
Contestatoarea a mai aratat ca s-a dispus investirea cu formula executorie a biletului la ordin, instanta neprocedand la verificarea caracterului cert, lichid si exigibil al creantei nici la executarea obligatiilor contractuale de catre parti.
In motivarea cererii de suspendare a executarii silite contestatoarea a aratat ca prin actele de executare silita dispuse de executorul judecatoresc s-a creat o perturbare in activitatea societatii, aceasta fiind pusa in imposibilitatea de a dispune de sumele de bani pe care le are depuse in conturi bancare pentru indeplinirea obligatiei de plata catre alti creditori, pentru plata salariilor, a taxelor, impozitelor, etc., iar aceasta situatie ar duce in mod cert si inevitabil la declansarea procedurii de insolventa impotriva SC DCSRL de catre creditorii fata de care exista obligatie de plata.
In drept, contestatoarea a invocat prevederile art. 379, 399 si art. 403 C.proc.civ.
Pentru sustinerea cererii s-au depus urmatoarele inscrisuri: copia somatiei de executare emisa in dosarul nr. _ al BEJ, copia biletului la ordin seria ... nr.... investit cu formula executorie, copia procesului verbal intocmit de executorul judecatoresc de stabilire a cheltuielilor de executare silita, copia adresei executorului judecatoresc catre contestatoare de a se prezenta la sediul acestuia.
La data de 04.05.2012 intimata a depus intampinare prin care a invocat exceptia tardivitatii formularii cererii, motivand ca cererea trebuie calificata ca fiind opozitie la executare, iar nu contestatie la executare, invocand dispozitiile art. 399 alin. 3 C.proc.civ., potrivit caruia procedura contestatiei la executare poate fi folosita pentru atacarea pe fond doar a unor titluri executorii in privinta carora legea nu prevede o procedura judiciara de contestare pe fond, biletele la ordin si cambiile fiind excluse din start de la contestatiile la executare privind fondul titlului, in conditiile in care legea speciala prevede expres procedura de atacare pe fond a cambiilor si biletelor la ordin.
Intimata a mai aratat ca singura cale de atac impotriva titlurilor executorii cambiale este opozitia la executare, facuta in temeiul art. 62 din Legea nr. 58/1934, in care se prevede ca "in termen de 5 zile de la primirea somatiunii, debitorul poate face opozitie la executare", insa cum debitoarea a primit somatia din parte BEJ  la data de 15.03.2012 si a formulat contestatie abia la 03.04.2012, reiese faptul ca a depasit cu mult termenul de 5 zile prevazut de lege pentru a face opozitie la executare.
Pe fondul cauzei, intimata a precizat ca situatia de fapt este cu totul alta decat cea prezentata de catre debitoare, societatea intimata efectuand pentru debitoare servicii de transport marfa in perioada decembrie 2009 - iunie 2010, iar in prezent debitoarea figureaza in evidentele contabile cu un sold de 20.000 lei aferent facturilor nr. _ in valoare de 20.134,80 lei si nr. _ in valoare de 10.281,60 lei, din care s-a achitat numai suma de 10.416,40 lei.
In drept, intimata a invocat prevederile art. 115 - 118 C.proc.civ., art. 399 alin. 3 C.proc.civ. si art. 62 din Legea nr. 58/1934.
Pentru sustinerea intampinarii intimata a depus in copie urmatoarele inscrisuri: dovada de primire si procesul verbal de predare din data de 15.03.2012, fisa analitica partener, facturi fiscale si anexe, extras de cont curent, bilet la ordin.
La data de 31.05.2012 contestatoarea a formulat cerere de repunere in termen si a formulat precizari.
In motivarea cererii s-a aratat ca in baza titlului executoriu reprezentat de biletul la ordin seria ... nr.... emis la ..., intimata a solicitat inceperea executarii silite, iar executorul judecatoresc Corbu Vasile a emis somatia, care conform dovezii de primire si procesului verbal de predare i-a fost comunicata la data de 15.03.2012, facandu-se mentiunea ca procedura s-a realizat prin afisare la sediu, deoarece nicio persoana de la pct. 1 nu a fost gasita.
S-a mai aratat ca potrivit dispozitiilor art. 62 din Legea nr. 58/1934 opozitia la executare poate fi intentata in termen de 5 zile de la data primirii somatiei de executare de catre debitor, nu de la data comunicarii actului de procedura, faptul ca somatia a fost afisata pe usa contestatorului s-a datorat faptului ca acesta nu se afla la sediu in acel moment, insemnand ca nu a luat cunostinta de somatie, respectiv ca nu a primit somatia in intelesul art. 62 din Legea nr. 58/1934, astfel incat solicita o repunere in termenul de depunere a opozitiei la executare, intrucat a fost impiedicat printr-o imprejurare mai presus de vointa sa de primire a somatiei.
Contestatoarea a aratat ca a lipsit din localitatea Pascani in perioada 12 martie 2012 - 29 martie 2012, unitatea bancara la care societatea are deschis cont comunicandu-i ca a primit din parte executorului adresa de infiintare a popririi, astfel incat la data de 29.03.2012 s-a deplasat la biroul executorului judecatoresc, unde a redactat declaratia manuscris care este depusa la dosarul de executare silita, iar cu aceasta ocazie a luat la cunostinta de existenta somatiei emise de executorul judecatoresc.
Fata de aceste imprejurari, contestatoarea a aratat ca contestatia la executare silita a fost inregistrata la Judecatoria Pascani pe data de 03.04.2012, fiind depusa in termenul de 5 zile prevazut de art. 62 din Legea nr. 58/1934.
In drept, contestatoarea a invocat prevederile art. 103 alin. 1 si 2 C.proc.civ.
Prin incheierea nr. 122 din data de 05.04.2012 a Judecatoriei Pascani a fost respinsa cererea de suspendare provizorie a executarii silite, retinandu-se ca din actele dosarului, rezulta cu certitudine ca nu exista posibilitatea ca debitoarea sa piarda vreun drept prin intarziere, nu i se creeaza acesteia vreo paguba iminenta, iar daca debitoarea a emis un bilet la ordin pentru suma de 30.000 de lei unui singur partener comercial, cu siguranta plata unei asemenea sume nu trebuie sa reprezinte o problema pentru societate, nu ar trebui, teoretic (intrucat practic nu se poate analiza, nefiind depuse inscrisuri) sa existe riscul intrarii in incapacitate de plata.
Prin aceeasi incheiere s-a constatat depunerea cautiunii in cuantum de 2.000 de lei consemnata pe seama si la dispozitia Judecatoriei Pascani achitata cu recipisa nr. _ din data de _ eliberata de CEC Bank unitatea Pascani. In conformitate cu art. 403 alin. 4 Cod procedura civila, cautiunea depusa este deductibila din cautiunea stabilita de instanta care solutioneaza cererea de suspendare a executarii silite formulata alaturat cererii de contestatie la executare si s-a dispus restituirea acesteia urmand a se efectua in termen de 30 de zile de la data ramanerii irevocabile a sentintei civile ce se va pronunta in acel dosar, conform art. 7231 alin. 3 Cod procedura civila.
A fost atasat dosarul nr. _, in care au fost inaintate copii certificate ale inscrisurilor din dosarul de executare silita nr. _ al BEJ.
Analizand actele si lucrarile dosarului, instanta retine urmatoarele:
In fapt, prin cererea de executare silita formulata de catre intimata la data de 24.02.2012 a solicitat BEJ punerea in executare silita a titlului executoriu  biletul la ordin seria ... nr.... emis la ..., fiind constituit dosarul de executare silita nr. _.
Prin  incheierea nr. _ a Judecatoriei Pascani s-a dispus incuviintarea executarii silite a biletului la ordin  seria ... nr.... emis la ..., executorul judecatoresc emitand somatia si procesul verbal de stabilire a cheltuielilor de executare din data de 29.02.2012, precum si adresa prin care contestatoarea era invitata la sediul BEJ  sa dea o declaratie privind bunurile imobile si mobile pe care le detine.
Aceste acte de executare silita au fost comunicate catre contestatoare la data de 15.03.2012, dupa cum reiese din dovada de primire si procesul verbal de predare/primire aflat in copie in dosarul de executare nr_., procedura fiind realizata prin afisare, deoarece nicio persoana nu a fost gasita la sediu.
La data de 03.04.2012 a fost inregistrata pe rolul Judecatoriei Pascani sub nr. _., contestatia la executare formulata de catre contestatoarea SC DC SRL Pascani, prin care s-a solicitat a se anula incheierea prin care s-a dispus investirea cu formula executorie a biletului la ordin seria ... nr.... emis la ..., anularea titlului executoriu - biletul la ordin seria ... nr.... emis la ..., anularea somatiei emisa de Biroul Executorului Judecatoresc in dosarul nr. ..si a tuturor actelor de executare silita, precum si suspendarea executarii pana la solutionarea contestatiei la executare.
La termenul din data de 31.05.2012, contestatoarea a formulat in scris o cerere de repunere in termen, in temeiul art. 103 alin. 1 si  2 C.proc.civ., invocand faptul ca nu primit somatia si invitatia emise de catre executorul judecatoresc, intrucat administratorul societatii a fost plecat din localitate in perioada 12 martie - 29 martie 2012, iar abia la 29.03.2012 a luat la cunostinta de aceste acte prezentandu-se la sediul BEJ si dand o declaratie scrisa privind bunurile imobile si mobile pe care le detine societatea.
Instanta a invocat din oficiu exceptia tardivitatii formularii cererii de repunere in termen la termenul de astazi, exceptie care a fost admisa, iar cererea de repunere in termen a fost respinsa ca tardiva.
Pentru a hotari astfel, instanta arata ca potrivit dispozitiilor art. 103 alin. 1 si 2 din C.proc.civ. "(1) Neexercitarea oricarei cai de atac si neindeplinirea oricarui alt act de procedura in termenul legal atrage decaderea, afara de cazul cand legea dispune altfel sau cand partea dovedeste ca a fost impiedicata printr-o imprejurare mai presus de vointa ei. (2) In acest din urma caz, actul de procedura se va indeplini in termen de 15 zile de la incetarea impiedicarii; in acelasi termen vor fi aratate si motivele impiedicarii".
In cauza cererea de repunere in termen a fost formulata pentru prima data la data de 31.05.2012, la aproape 2 luni de la data la care contestatoarea arata ca a incetat imprejurarea mai presus de vointa ei, ca a impiedicat-o sa exercite opozitia la executare si contestatia la executare, respectiv 29.03.2012, chiar daca opozitia la executare si contestatia la executare au fost formulate in termenul de 15 zile de la data incetarii presupusei imprejurari.
Astfel, art. 103 alin. 2 C.proc.civ. prevede ca atat exercitarea caii de atac/actului de procedura supus unui termen legal, cat si cererea de repunere in termenul de exercitare, trebuie sa fie facute in termenul de 15 zile de la data incetarii imprejurarii mai presus de vointa partii.
Contestatoarea a formulat in termenul de 15 zile de la incetarea impiedicarii doar opozitia la executare si contestatia la executare, cererea de repunere in termen fiind formulata abia dupa ce intimata a invocat prin intampinare exceptia tardivitatii opozitiei la executare, la data de 31.05.2012.
De altfel, nici imprejurarea invocata de catre contestatoare, respectiv lipsa administratorului sau din localitate in perioada 12 martie - 29 martie 2012, chiar daca ar fi fost dovedita, nu reprezinta o imprejurare mai presus de vointa partii, care sa justifice repunerea in termen.
Fata de aceste considerente a fost admisa exceptia tardivitatii formularii cererii de repunere in termen, aceasta urmand a fi respinsa ca tardiva.
Analizand exceptia tardivitatii opozitiei la executare, invocata de intimata prin intampinare si exceptia tardivitatii contestatiei la executare, invocata din oficiu, instanta apreciaza ca aceasta este intemeiate pentru urmatoarele considerente:
Potrivit art. 62 alin. 1 din Legea nr. 58/1934 "In termen de 5 zile de la primirea somatiunii, debitorul poate face opozitie la executare".
Conform art. 401 alin. 1 C.proc.civ. "contestatia la executare se face in termen de 15 zile de la data cand:
a) contestatorul a luat cunostinta de actul de executare pe care-l contesta sau de refuzul de a indeplini un act de executare;
b) cel interesat a primit, dupa caz, comunicarea ori instiintarea privind infiintarea popririi. Daca poprirea este infiintata asupra unor venituri periodice, termenul de contestatie pentru debitor incepe cel mai tarziu la data efectuarii primei retineri din aceste venituri de catre tertul poprit;
c) debitorul care contesta executarea insasi a primit somatia ori de la data cand a luat cunostinta de primul act de executare, in cazurile in care nu a primit somatia sau executarea se face fara somatie."
Instanta constata ca in prezenta cauza se solicita anularea unui bilet la ordin si se contesta actele de executare silita (respectiv somatia emisa la data de 29.02.2012, procesul verbal de stabilire a cheltuielilor de executare si adresa de convocare la sediul BEJ), iar textele de lege mai sus citate stabilesc un termen de 5 zile de formulare a opozitiei la executare, respectiv 15 zile de formulare a contestatiei la executare, termenul avand ca moment de inceput data primirii somatiei.
In cauza instanta constata  ca  somatia  a   fost comunicata contestatoarei, potrivit dovezii de primire si procesului verbal de predare/primire, prin afisare, la data de  15.03.2012.
Analizand procedura de comunicare a actelor de executare,   se constata ca acesta a fost realizata cu respectarea prevederilor art. 87 pct. 2, art. 88, art. 921  si art. 100 C.proc.civ., care permit comunicarea  prin  afisarea la sediu, in cazul persoanelor juridice, atunci cand se constata lipsa oricarei  persoane la sediul acestora.
      Astfel, comunicarea va fi valabila chiar daca ea se  efectueaza prin afisare, in conditiile in care  o astfel de modalitate permite transmiterea textului actelor de executare, ceea  ce  este  evident, confirmarea primirii apreciindu-se in functie de  dispozitiile  art.  921 C.proc.civ., ele fiind respectate in speta.
      De  asemenea,  se constata   ca   procesul-verbal   care   atesta indeplinirea procedurii de comunicare la data de  15.03.2012,  respecta intrutotul  cerintele  art.  100  alin.  1  C.proc.civ.,  iar   in   privinta aspectelor referitoare la lipsa unei persoane la  sediul  contestatoarei,  sunt aplicabile prevederile art. 100 alin. 4 C.proc.civ.
      Asadar,  comunicarea  somatiei  realizata  prin  afisare  la  data  de 15.03.2012 este perfect valabila si legal indeplinita, somatia fiind afisata la sediul contestatoarei. Chiar daca procedura de comunicare a actelor de executare a fost efectuata prin afisare la sediul societatii contestatoare, neatestandu-se in mod cert primirea acestor acte, inclusiv a somatiei, exista o prezumtie legala ca la data afisarii inscrisurilor la sediu se va lua la cunostinta de acestea.
Faptul ca in perioada 12 martie - 29 martie 2012 administratorul societatii contestatoare a fost plecat din localitate,  aspect de altfel nedovedit, si a putut lua la cunostinta de actele de executare comunicate, inclusiv de somatie, nu constituie o imprejurare care sa determine ineficacitatea procedurii de comunicare a somatiei emise de BEJ.
     In concluzie, intrucat somatia a fost comunicata contestatoarei  la data de 15.03.2012, iar opozitia la executare  si contestatia la executare au fost promovate  abia  la  data de 03.04.2012, cererile sunt tardiv formulate conform  art.  62  alin.  1 din Legea nr. 58/1934 si art. 401 alin. 1 lit. c C.proc.civ., ultimele zile pentru introducerea opozitiei si contestatiei la executare fiind, 21.03.2012, respectiv 02.04.2012.
Fata de cele aratate, instanta va admite exceptia tardivitatii formularii opozitiei la executare si a contestatie la executare si va respinge opozitia si contestatia la executare ca tardive si va mentine actele de executare silita intocmite in dosarul de executare silita nr. _ al BEJ.

In ceea ce priveste cererea de suspendarea a executarii silite, instanta constata ca aceasta a fost legal timbrata, a fost depusa cautiunea in cuantumul stabilit de catre instanta, insa se apreciaza ca contestatoarea nu a facut dovada ca sustinerile sale din contestatie au un suport real, nerezultand din niciun act prezentat la dosar ca exista o perturbare a activitatii sale comerciale si ca este in pericol de a intra in incapacitate de plata din cauza executarii silite din dosarul nr. _.
De altfel, dispunerea suspendarii executarii silite nu poate fi dispusa de catre instanta, in conditiile in care aceeasi instanta a apreciat ca opozitia la executare si contestatia la executare au fost tardiv formulate.
Pentru aceste motive, instanta va respinge ca neintemeiata cererea de suspendarea a executarii silite.

Fata de dispozitiile art. 274 C.proc.civ. si solutia ce se va pronunta in cauza, instanta va respinge ca neintemeiata cerere de obligare a intimatei la plata cheltuielilor de judecata.


PENTRU ACESTE MOTIVE,
IN NUMELE LEGII
HOTARASTE:


Admite exceptia tardivitatii formularii cererii de repunere in termen formulata de catre contestatoare.
Respinge ca tardiva cererea de repunere in termen.
Admite exceptia tardivitatii formularii opozitiei la executare si contestatiei la executare formulata de catre contestatoarea SC DC SRL Pascani, cu sediul in _., in contradictoriu cu intimata SC V SRL, cu sediul in _..
Respinge opozitia la executare si contestatia la executare formulate de catre contestatoare impotriva biletului la ordin seria _ nr. _, respectiv impotriva incheierii de investire cu formula executorie si a somatiei emisa in dosarul de executare nr. _al BEJ.
Mentine actele de executare in dosarul de executare nr.  al BEJ.
Respinge cererea de suspendare a executarii silite ca neintemeiata.
Respinge cererea contestatoarei de obligare a intimatei la plata cheltuielilor de judecata.
Cu drept de recurs in termen de 15 zile de la comunicare.
Pronuntata in sedinta publica azi, 28.06.2012.

Sursa: Portal.just.ro


Alte spete Contestatie la executare

Decizie de instituire a masurilor asiguratorii. Condi?ia motivarii acesteia de catre organul fiscal. - Decizie nr. 4531 din data de 22.11.2017
Contestatie la executare - Sentinta civila nr. 31 Camera Consiliu din data de 02.07.2010
Contestatie la executare - Sentinta civila nr. 115 din data de 12.03.2013
Contestatie la executare - Sentinta civila nr. 270 din data de 13.08.2013
Contestatie la executare - Hotarare nr. 810 din data de 24.10.2017
Contestatie la executare - Hotarare nr. 703 din data de 06.10.2017
Contestatie la executare - Hotarare nr. 613 din data de 24.04.2018
Faliment - contestatie - Hotarare nr. 582 din data de 13.11.2017
Contestatie la executare - Sentinta penala nr. 143 din data de 13.04.2017
Contestatie la executare - Sentinta penala nr. 387 din data de 06.10.2017
Contestatie la executare - Sentinta civila nr. 710 din data de 20.09.2017
Recurs nul - oral - Hotarare nr. 1913 din data de 25.01.2010
Conflict de drepturi. Contestatii la titlu - Sentinta civila nr. 16/lm/2008 din data de 17.02.2009
Sechestru asigurator asupra bunurilor imobile proprietate comuna - Decizie nr. 930 din data de 26.11.2015
Anulare proces verbal de distributie a pretului - Sentinta civila nr. 900 din data de 19.11.2015
Anulare proces verbal de distributie a pretului - Decizie nr. 900 din data de 19.11.2015
Plangere contraventionala admisa. Obligatia de restituire a amenzii achitate. - Decizie nr. 118 din data de 02.04.2014
Anularea incheierii de incuviintare a executarii silite - Decizie nr. 60 din data de 30.01.2014
Acte de executare emise de autoritatile germane de tragere la raspundere a reprezentantei contestatoarei - Sentinta civila nr. 287 din data de 18.04.2013
Contestatie impotriva deciziei de instituire a masurilor asiguratorii - Decizie nr. 175 din data de 14.03.2013