InfoDosar.ro | Jurisprudenta | Spete Judecatoria Harsova

Plangere contraventionala

(Sentinta civila nr. 33 din data de 12.01.2012 pronuntata de Judecatoria Harsova)

Domeniu Plangeri prealabile | Dosare Judecatoria Harsova | Jurisprudenta Judecatoria Harsova

DOSAR NR.46615/212/2010

R O M A N I A
JUDECATORIA HARSOVA
JUDETUL CONSTANTA
SENTINTA CIVILA NR. 33
SEDINTA  PUBLICA  DIN: 12.01.2012
PRESEDINTE: S. F.
GREFIER: G.C. 

Pe rol, solutionarea plangerii contraventionale formulata  de petenta S.C. A. T.  S.R.L. B.,  cu sediul in comuna V., judetul V., impotriva procesului-verbal de constatare si sanctionare a contraventiei seria AIR nr. 0169249 din 11.12.2010 intocmit de intimata A. R. R. A. C., cu sediul in mun. C., str. C., nr., judetul C. .
La apelul nominal facut in sedinta publica se constata lipsa partilor.
Procedura este legal indeplinita  conf. disp.art.87  si  urm. C.pr.civ.
Plangerea este scutita de plata  taxei judiciare de timbru conform art. 15 lit.i din legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare  de timbru.
S-a facut referatul cauzei de catre grefierul de sedinta, prin care s-au  evidentiat partile, obiectul litigiului, mentiuni privitoare la indeplinirea procedurii de citare si stadiul procesual, precizandu-se ca prin sentinta civila nr.2492/18.11.2011 pronuntata de Judecatoria F. in dosarul nr. 46615/212/2010 s-a dispus declinarea  competentei de solutionare  a cauzei in favoarea Judecatoriei Harsova.
In referat s-a mai precizat ca petenta a depus la dosarul cauzei, prin fax, o cerere  prin care precizeaza ca :
1) a revocat  mandatul  numitei N. M.I. legitimata cu CI seria VN nr. 382425 prin care aceasta ar fi putut sa ii reprezinte in fata instantelor de judecata  inca din data de 28.11.2011.
2) adresa de corespondenta, la care doresc sa le fie comunicate toate actele  procesuale si procedurale, respectiv mun. B., strada O. nr. , bl., ap..
3) sustine in continuare ca intocmirea procesului verbal de constatare a contraventiei este nelegala si netemeinica, in acest sens au depus la dosar si fac dovada ca microbuzul de transport persoane cu numarul de inmatriculare BR 17 ESC avea incheiata polita de asigurare pentru persoanele si bagajele transportate. Totodata petenta a solicitat judecarea  cauzei si in lipsa.
Instanta, in baza art.150 C.pr.civ., declara dezbaterile inchise si ramane in pronuntare .
 I N S T A N T A

Asupra plangerii de fata;
Prin plangerea inregistrata pe rolul Judecatoriei Constanta la data de 29.12.2010 sub nr. 46.615/212/2010, petenta SC A.T.SRL B.a chemat in judecata pe intimata A.R.R. A.R.R, solicitand instantei ca prin hotararea ce o va pronunta sa dispuna anularea procesului-verbal de contraventie seria AIR nr. 0169249 incheiat la data de 11.12.2010.
Prin sentinta civila nr. 12184 din 22.06.2011 pronuntata in dosarul nr. 46615/212/2010, J.C. a admis exceptia necompetentei sale teritoriale si a declinat competenta de solutionare a prezentei cauze in favoarea Judecatoriei F., judetul I..
Plangerea a fost inregistrata pe rolul Judecatoriei F.  la data de 14.10.2011.
Prin sentinta civila nr. 2492 din 18.11.2011 pronuntata in dosarul nr. 46615/212/2010, Judecatoria F. a admis exceptia necompetentei teritoriale si a declinat competenta de solutionare a prezentei cauze in favoarea Judecatoriei Harsova, judetul Constanta .
Plangerea a fost inregistrata la Judecatoria Harsova la data de 28.11.2011.
In motivare, petenta a aratat in esenta ca prin procesul-verbal contestat i s-a aplicat sanctiunea amenzii in suma de 5.000 lei, intrucat la data de 07.12.2010 pe DN2A km 116, localitatea Giurgeni, judetul Constanta a fost oprit in trafic autovehiculul inmatriculat sub numarul BR-17-ESC apartinand petentei, la volan aflandu-se conducatorul auto E. N., constatandu-se ca nu exista asigurarea pentru persoanele transportate si nici pentru bagaje in caz de riscuri de accidente.
Petenta a mai aratat ca la data constatarii contraventiei la bordul autovehiculului se afla toata documentatia necesara desfasurarii transportului de persoane si bagaje, insa agentul constatator nu a solicitat acest document.
In dovedire, petenta a solicitat incuviintarea probei cu inscrisuri, fiind depuse in acest sens: procesul-verbal contestat (fila 4 din ds. Judecatoriei C.), polita de asigurare de accidente persoane (fila 5 din ds. Judecatoriei C. si fila 7 din ds. Judecatoriei H. ), chitanta nr. 1271747 din 08.12.2010 ( fila 6 din ds. Judecatoriei C.  si fila 8 din ds. Judecatoriei H.), delegatie ( fila 7din ds. Judecatoriei C.).
In drept, plangerea contraventionala nu a fost motivata.
Intimata a depus intampinare prin care a invocat exceptia necompetentei teritoriale a Judecatoriei Constanta, solicitand admiterea acesteia si declinarea dosarului Judecatoriei F. spre competenta solutionare.
Pe fond, intimata a aratat in esenta ca procesul-verbal a fost incheiat in mod legal, iar organul constatator prin mentiunile facute a respectat prevederile OG 2/2001, neexistand motive de anulare.
A mai mentionat intimata ca in data, ora si locul controlului in trafic, a fost depistat microbuzul cu numarul de inmatriculare BR-17-ESC apartinand petentei si condus de soferul E. N., in timp ce efectua un transport rutier public de persoane prin servicii regulate pe ruta B. - C., fara a detine la bordul vehiculului in momentul controlului asigurarea pentru persoanele transportate si bagaje. Fapta retinuta in sarcina petentei reprezinta contraventia prevazuta de art.58 lit. ad) din OUG 109/2005 modificata si completata de Legea 102/2006.
Totodata intimata sustine ca nu este de acord cu inlocuirea sanctiunii amenzii contraventionale cu avertisment, intrucat daca legiuitorul ar fi considerat ca aceasta contraventie ar fi avut un grad scazut de pericol social al faptei ar fi prevazut expres in cuprinsul acestui act normativ si posibilitatea aplicarii amenzii contraventionale alternativ cu sanctiunea avertisment, asa cum a prevazut expres in cuprinsul altor acte normative.
In dovedire, intimata a solicitat incuviintarea probei cu inscrisuri fiind depuse in acest sens, in copie:  raport zilnic de control pe DN 2A, km 116, Giurgeni al zilei de 07.12.2010 ( fila 19 din ds. Judecatoriei C.), fisa de control in trafic  ( fila 20 din ds. Judecatoriei C.), certificatul de desfasurare a activitatii conducatorului auto E. N. (fila 21 din ds. Judecatoriei C.), imputernicire ( fila 18 din ds. Judecatoriei C.).
In drept, intimata a invocat dispozitiile art 115-118 C. proc. civ., ale O.G. nr. 2/2001, ale O.U.G. nr.109/2005 modificata si completata de Legea 102/2006, precum si ale O.M.T.C.T. nr. 1892/2006.
In temeiul art. 242 alin.2  C.pr.civ. solicita  judecarea cauzei si in lipsa.
Potrivit art. 34 din O.G. nr.2/2001: "Instanta competenta sa solutioneze plangerea, dupa ce verifica daca aceasta a fost introdusa in termen, asculta pe cel care a facut-o _ administreaza orice alte probe prevezute de lege, necesare in vederea verificarii legalitatii si temeiniciei procesului verbal si hotaraste asupra sanctiunii".
 Procesul-verbal de constatare a contraventiei a fost comunicat si contestat in termenele prevazute de art.25 din O.G. nr.2/2001.
Din analiza materialului probator existent in cauza instanta retine urmatoarele:
La data de 11.12.2010, ora 14,00, pe DN 2A, Km 116 Giurgeni -taxare pod a fost verificat autovehiculul cu nr. de inmatriculare BR 17 ESC apartinand petentei S.C. A. T.S.R.L. B., condus de dl. E. N., ocazie cu care s-a constatat faptul ca, in timp ce efectua un trasport rutier public de persoane prin servicii regulate pe ruta B.-C., nu detinea la bordul vehiculului in momentul controlului asigurarea pentru persoanele transportate si bagaje, obligatie  ce cade  in sarcina  operatorului  de  transport rutier.
Aceasta, reprezinta contraventia prevazuta de art. 58 lit.a,d din OUG nr. 109/2005 modificata si completata de Legea nr. 102/2006, adica: " neindeplinirea  obligatiilor ce ii revin inteprinderilor, operatorilor de transport rutier si operatorilor  de activitati conexe transportului rutier, si pentru fapta savarsita, petenta a fost sanctionata potrivit art. 59 alin.1 lit. b din acelasi act normativ cu amenda  contraventionala in cuantum de 5.000 lei.
Instanta apreciaza ca procesul verbal de contraventie a fost intocmit in mod legal si temeinic, ca in cauza nu se constata nulitati care pot fi invocate din oficiu de catre instanta conform art.17 din O.G. nr. 2/2001, fapta savarsita de petenta contravenienta a fost corect individualizata, respectiv fapta fiind incadrata in dispozitiile art. 58 lit. a,d din OUG nr. 109/2005 modificata si completata de Legea nr. 102/2006
Instanta, procedand la judecarea cauzei in raport de probele administrate, actele si lucrarile dosarului in contextul legislatiei interne, cu luarea in considerare a jurisprudentei C.E.D.O., retine urmatoarele :
Caracterul sanctionator si preventiv al amenzii contraventionale imprima procedurii reglementate de O.G. nr. 2/2001, modificata si completata, caracteristicile procedurii penale, cu care poate fi asimilata, din perspectiva art.6 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului.
In atare situatie, "prezumtia de nevinovatie" poate functiona, dar si procesul-verbal se bucura de prezumtia de veridicitate, in mod constant retinandu-se de instanta de contencios european "ca prezumtiile nu sunt, in principiu, contrare Conventiei", ca toate sistemele legale opereaza cu ajutorul acestora, dar obliga statele sa nu depaseasca o anumita limita.
Procesului-verbal intocmit de catre agentul constatator aflat in exercitiul functiunii trebuie sa i se recunoasca valoarea probatorie sub aspectul constatarii de fapt, prezumtia de veridicitate operand pana la limita la care, prin aplicarea ei, s-ar ajunge in situatia in care persoana invinuita de savarsirea faptei contraventionale sa fie pusa in imposibilitatea de a face dovada contrarie celor consemnate in actul constatator.
Este adevarat ca prezumtia de veridicitate de care se bucura procesul-verbal nu are caracter absolut, ci trebuie corelata cu prezumtia de nevinovatie ce opereaza in favoarea  unei persoane care a savarsit o fapta penala, de vreme ce legislatia in materia contraventionala a Romaniei intra sub incidenta art.6 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului.
Petenta, in aparare, a sustinut ca la data intocmirii procesului-verbal la bordul  autovehiculului  se afla toata  documentatia necesara  desfasurarii  transportului de persoane  si bagaje, insa  agentul constatator  nu a solicitat aceste documente,in acest sens petenta a depus la dosarul cauzei polita de asigurare de accidente persoane (fila 5 din ds. Judecatoriei C. si fila 7 din ds. Judecatoriei H. ) si chitanta nr. 1271747 din 08.12.2010 ( fila 6 din ds. Judecatoriei C.  si fila 8 din ds. Judecatoriei H.),  ceea ce denota  buna credinta  a petentei in respectarea legislatiei care  reglementeaza  circulatia  pe drumurile publice, motiv pentru care instanta considera  ca inlocuirea  amenzii  contraventionale cu avertismentul este de natura sa conduca la o sanctiune direct  proportionala cu fapta savarsita .
Pentru aceste motive, instanta va admite plangerea contraventionala, in parte si va dispune inlocuirea sanctiunii contraventionale  a amenzii in cuantum de  5000 lei aplicata prin procesul - verbal  seria AIR nr. 0169249/11.12.2010, cu sanctiunea contraventionala  - avertisment.

PENTRU ACESTE  MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTARASTE :

Admite plangerea contraventionala formulata  de petenta S.C. A.T. S.R.L. B.,  cu sediul in comuna V., judetul V. si sediul procesual ales mun. B., strada O. nr.  bl. , ap., jud. B., impotriva procesului-verbal de constatare si sanctionare a contraventiei seria AIR nr. 0169249 din 11.12.2010 intocmit de intimata A. R.R.A. C., cu sediul in mun. C., str. C., nr., judetul C., in parte.
Dispune inlocuirea sanctiunii contraventionale  a amenzii in cuantum de  5000 lei  cu sanctiunea contraventionala  - avertisment, in procesul verbal  seria AIR nr. 0169249/11.12.2010.
Cu recurs in termen de 15 zile de la comunicare.
Pronuntata in sedinta publica, azi 12 Ianuarie 2012.

   PRESEDINTE,              GREFIER,
           S. F.                     G.  C.  
Red.jud. S.F.-10.02.2012
Dact.gref. G.C.-14.02.2012
Ex-4-
Sursa: Portal.just.ro


Alte spete Plangeri prealabile

plangere impotriva procurorului - Hotarare nr. 3794 din data de 21.12.2017
alte plangeri - Hotarare nr. 3792 din data de 13.12.2017
Plangere impotriva rezolutiei procurorului de neincepere a urmaririi penale Competenta prim procurorului adjunct in solutionarea plangerii - Decizie nr. 141 din data de 19.04.2010
Plangere contra solutiei procurorului. Casare cu trimitere pentru nerespectarea dispozitiilor art.278/1 al.8 lit.b. Nemotivare. - Decizie nr. 298 din data de 18.12.2009
- Sentinta penala nr. 78 din data de 28.05.2008
abuz in serviciu contra intereselor persoanelor, prev. de art.246 C.pen. ?i favorizarea infractorului prev. de art.264 C.pen - Sentinta penala nr. 1 din data de 21.03.2012
Plangerea petentului vizeaza un act al procurorului, efectuat in cursul urmaririi penale, care nu poate fi atacat decat in fata procurorului ierarhic superior, nu si in fata instantei de judecata. Legea nu permite atacarea in fata instantei de judecata, d - Hotarare nr. 558/R din data de 07.06.2013
Santaj. Elemente constitutive. - Sentinta penala nr. 1/F din data de 16.03.2011
Santaj. Elemente constitutive. - Sentinta penala nr. 1/R din data de 16.03.2011
PLANGERE ORDONANTA PROCUROR, ADMITERE - Sentinta penala nr. Sedinta Camerei de Consiliu din data de 16.05.2013
Plangere contraventionala - Decizie nr. 188/R din data de 15.02.2013
Respins recurs plangere contaventionala OPC. - Decizie nr. 253/R din data de 18.02.2010
Recurs, infractiune urmaribila la plangerea prealabila a partii vatamate. - Decizie nr. 127 din data de 05.04.2012
Art. 2781 Cod Procedura Penala. - Sentinta penala nr. 332/S din data de 30.11.2011
Art. 2781 Cod Procedura Penala. - Sentinta penala nr. 337/S din data de 07.12.2011
Plangere prealabila, momentul in care incepe sa curga termenul prevazut de art. 284 alin. 1 Cod Procedura Penala. Cu opinie separata. - Sentinta penala nr. 577/R din data de 16.12.2011
Recurs plangere rezolutie procuror. Respins - Sentinta penala nr. 3 din data de 29.10.2009
Recurs plangere rezolutie procuror – respins - Sentinta penala nr. 1 din data de 29.10.2009
Plangere impotriva deciziei C.N.S.C. Inaplicabilitatea dispozitiilor O.U.G. nr.34/2006. Desfiintarea deciziei atacate si trimiterea contestatiei spre solutionare instantei competente. - Decizie nr. 2160 din data de 27.07.2011
Anularea din oficiu a procedurii de atribuire de catre C.N.S.C.Conditii. - Decizie nr. 1 din data de 05.01.2010