Subventii prevazute de art. 85 din Legea nr. 76/2002. Refuzul virarii sumelor datorate, motivat generic prin absenta creditului bugetar. Act administrativ nemotivat. Exces de putere

Curtea de Apel Cluj, Sectia a II-a civila, de contencios administrativ si fiscal, decizia nr. 3901 din 21 octombrie 2011

Prin sentinta civila nr. 1036 din 25.02.2011 pronuntata de Tribunalul Cluj s-a admis cererea formulata de reclamanta SC H.I. SRL in contradictoriu cu parata Agentia Judeteana pentru Ocuparea Fortei de Munca Cluj.
S-a anulat Decizia nr.374/25.05.2010 emisa de AJOFM Cluj.
A fost obligata parata la plata catre reclamanta a subventiei prevazute de art.85 alin.1 din Legea 76/2002 pentru fiecare dintre cele trei persoane din categoria A, aferenta perioadei aprilie 2010 - martie 2011, cu dobanda legala de la data scadentei fiecarei obligatii de plata si pana la achitarea efectiva, in temeiul art.3 alin.3 din OG 9/2000.
Pentru a pronunta aceasta hotarare, instanta de fond a retinut urmatoarele:
La data de 30.03.2010, 13.04.2010 si 21.04.2010 reclamanta a incheiat cate un contract individual de munca pe perioada nedeterminata cu trei persoane, care la data respectiva indeplineau conditiile prevazute de art.85 alin.1 din Legea nr. 76/2002
Ulterior, la data de 29.04.2010 reclamanta a adresat o cerere catre parata cu solicitarea de a beneficia de subventia prevazuta la articolul mentionat, scop in care a prezentat si toate documentele justificative pentru incheierea conventiei, conform anexei la actul normativ, cerere care i-a fost respinsa motivat de faptul ca au fost atinse limitele maxime a cheltuielilor bugetare destinate masurilor de stimularea ocuparii fortei de munca, ca s-au epuizat sumele alocate acestor credite bugetare si ca nu se poate dispune angajarea cheltuielilor din aceste bugete decat numai in limita creditelor bugetare.
Potrivit art.85 alin.1 din Legea 76/2002, angajatorii care incadreaza in munca, pe perioada nedeterminata, someri in varsta de peste 45 de ani sau someri care sunt parinti unici sustinatori ai familiilor monoparentale sunt scutiti pe o perioada de 12 luni de la plata contributiei datorate la bugetul asigurarilor pentru somaj, aferenta persoanelor incadrate din aceste categorii, si primesc lunar pe aceasta perioada pentru fiecare persoana angajata din aceste categorii, o suma egala cu valoarea indicatorului social de referinta in vigoare, cu obligatia mentinerii raporturilor de munca sau de serviciu cel putin 2 ani.
Reclamanta a depus lunar toata documentatia pentru a obtine subventia prevazuta de art.85 alin.1 din Legea 76/2002, a inregistrat toate declaratiile si datele despre angajator, luna de luna, si a intocmit situatiile financiare pe anul 2010. Nu s-a facut dovada virarii sumelor de bani cuvenite reclamantei, desi aceasta a facut dovada depunerii documentatiei aferente pana in luna ianuarie 2011 inclusiv. Ulterior, reclamanta a primit decizia contestata, prin care i s-a adus la cunostinta faptul ca solicitarea sa a fost respinsa, fiind atinsa limita maxima a cheltuielilor bugetare destinate masurilor de stimulare a ocuparii fortei de munca.
Parata a invocat prevederile relevante ale Legii 500/2002 care ii interzic sa efectueze plati dupa atingerea sumei maxime aprobate prin bugetul asigurarilor sociale, fiind numai ordonator tertiar de credite si se supune ordonatorului principal de credite, insa instanta apreciaza ca nu pot fi in niciun caz imputabile reclamantei disfunctionalitatile generale de ordin financiar sau cele legate de distribuirea fondurilor intre ordonatorii de credite. Aceste aspecte nu pot sub nicio forma afecta existenta si/sau cuantumul unor drepturi stabilite imperativ de lege care, in speta, sunt de natura a stimula incadrarea in munca a unor anumite categorii sociale. Instanta observa ca textul legal nu conditioneaza acordarea subventiei de prevederile bugetare sau de un acord al vreunei autoritati, ci prevede ca angajatorul beneficiaza de acea suma de bani prin simpla indeplinire a conditiilor prevazute la art.85, desigur doar daca formuleaza cerere in acest sens.
Nu poate fi retinuta nici sustinerea conform careia parata nu si-a dat consimtamantul la incheierea conventiei cu reclamanta; instanta apreciaza ca, daca sunt indeplinite restul cerintelor legale pentru acordarea subventiei, aceasta nu poate fi conditionata de semnarea propriu - zisa a conventiei (care poate fi refuzata pe motive neintemeiate de agentia judeteana, cum, de altfel, se si invoca in speta).
Avand in vedere considerentele expuse, instanta a retinut ca decizia contestata este nelegala, motiv pentru care a admis actiunea, a anulat decizia nr.374/25.05.2010 si a obligat parata la plata catre reclamanta a subventiei prevazute de art.85 alin.1 din Legea 76/2002 pentru fiecare dintre cele trei persoane din categoria A, aferenta perioadei aprilie 2010 - martie 2011, cu dobanda legala de la data scadentei fiecarei obligatii de plata si pana la achitarea efectiva, in temeiul art.3 alin.3 din OG 9/2000.
In temeiul art.274 C.proc.civ, instanta a constatat ca nu s-a solicitat acordarea cheltuielilor de judecata.
Impotriva acestei hotarari a declarat recurs parata AGENTIA JUDETEANA PENTRU OCUPAREA FORTEI DE MUNCA CLUJ solicitand admiterea recursului si modificarea in totalitate a sentintei civile recurate si  respingerea contestatiei inaintata de reclamanta S.C. H.I. S.R.L.
In motivare s-a aratat ca:
In fapt, asa cum a aratat in intampinarea depusa la instanta de fond, la data de 25.05.2010 A.J.O.F.M. Cluj a emis Decizia nr.374, prin care a respins solicitarea reclamantei SC H.I. SRL, solicitare enuntata in cererea inregistrata cu nr.1929 din data de 29.04.2010 cu privire la acordarea subventiei prevazuta de art.85 din L.76/2002 cu modificarile si completarile ulterioare.
Asa cum reiese din continutul art.1 al Deciziei nr.374/25.05.2010, AJ.O.F.M. Cluj a motivat respingerea solicitarii in temeiul L.500/2002 actualizata, privind finantele publice.
Astfel L.500/2002 stabileste principiile, cadrul general si procedurile privind formarea, administrarea, angajarea si utilizarea fondurilor publice, precum si responsabilitatile institutiilor publice implicate in procesul bugetar.
La art.1 alin.2 lit.b) din L.500/2002 se prevede ca dispozitiile acestei legi se aplica in domeniul elaborarii, aprobarii, executarii si raportarii bugetului asigurarilor sociale de stat.
Intrucat legea bugetara anuala prevede si autorizeaza, pentru anul bugetar, veniturile si cheltuielile bugetare, precum si reglementarile care sunt specifice exercitiului bugetar, reiese in mod clar din textul de lege faptul ca sumele aprobate, la partea de cheltuieli, prin bugetele prevazute la art.1 alin.2, in cadrul carora se angajeaza, se ordonanteaza si se efectueaza plati, reprezinta limite maxime care nu pot fi depasite, in conformitate cu art.4, alin.2.
Mai mult, in continutul art.4, alin.3 din L.500/2002 se prevede in mod strict faptul ca angajarea cheltuielilor din aceste bugete se face numai in limita creditelor bugetare aprobate, rezultand astfel ca  acest tip de cheltuieli nu poate fi depasit fiind definit si materializat ca un cuantum fix alocat si cu o destinatie precisa. 
Astfel toate institutiile publice, implicate in procesul bugetar sunt obligate sa respecte prevederile prezentei legi supunandu-se in cazul de fata la o limitare a cheltuielilor ca urmare a atingerii unui preg maxim al fondurilor cu destinatie precisa.
Totodata, in conformitate cu art.l4, alin. 1-3, cheltuielile bugetare au o destinatie precisa si limitata si sunt determinate de autorizarile continue in legi specifice si in legile bugetare anuale.
De asemenea nici o cheltuiala nu poate fi inscrisa in bugetele prevazute la art.l alin.2 si nici angajata si efectuata din aceste bugete, daca nu exista baza legala pentru respectiva cheltuiala, asa cum nici o cheltuiala din fonduri publice nu poate fi angajata, ordonantata si platita daca nu este aprobata potrivit legii si nu are prevederi bugetare.
A.J.O.F.M. Cluj, la fel ca alte institutii publice are doar calitatea de ordonator tertiar de credite si in consecinta se supune ordonatorului principal de credite avand responsabilitatile prevazute la art.22 alin.l din L.500/2002, articol al carui continut prevede ca ordonatorii de credite au obligatia de a angaja si de a utiliza creditele bugetare numai in limita prevederilor si destinatiilor aprobate, pentru cheltuieli strict legate de activitatea institutiilor publice respective si cu respectarea dispozitiilor legale.
AJ.O.F.M. Cluj nu este obligata si nu poate sa prevada sau sa anticipeze un viitor numar de conventii sau un numar de persoane ce vor fi angajate, aceste actiuni tinand cel mai mult de evolutia sectorului de activitate economica care in unele perioade poate creste, depasind posibilitatile financiare de acordare de subventii pentru angajatori, dintr-un bugat prestabilit si limitat ca suma.
Cu privire la sumele de bani acordate in temeiul art.85 din L.76/2002, angajatorii beneficiaza de aceste sume de bani cu titlu de subventii dar doar in urma incheierii unor conventii cu agentiile judetene pentru ocuparea fortei de munca.
Conventia reprezinta, in cazul de fata, acordul bilateral de vointa necesar in vederea materializarii acesteia dar conventiei nu i s-a dat curs intrucat una dintre parti, respectiv AJ.O.F.M. Cluj nu si-a dat consimtamantul pentru ca se afla in imposibilitatea legala a onorarii obligatiei fata de angajator tocmai din cauza lipsei de fonduri, imposibilitate generata de atingerea limitei maxime a cheltuielilor bugetare, prin epuizarea sumelor alocate masurilor de stimulare a ocuparii fortei de munca, institutia neputandu-se angaja la o obligatie de plata pentru o suma si dintr-un fond a carui limita maxima a fost atinsa si a carui continut financiar aprobat a fost epuizat.
Pe de alta parte, asa cum a aratat instanta de fond lipsa bugetului nu poate fi imputata reclamantei dar consideram ca nici paratei, avand in vedere calitatea acesteia de ordonator tertiar de credite, care are o pozitie de subordonare fata de ordonatorul principal de credite si in consecinta cuantumul financiar scazut al bugetului sau chiar lipsa acestuia nu poate fi imputata paratei, aceasta desfasurandu-si activitatea pe acest segment pana Ia epuizarea bugetului alocat sau pana la atingerea limitei maxime de cheltuieli, stare de fapt care a dus la refuzul justificat de a se angaja la o obligatie de plata pe care nu putea sa o onoreze avand in vedere prevederile stricte si imperative ale L.500/2002 cu privire Ia regimul de aplicare al cheltuielilor bugetare cu destinatie speciala.
De asemenea aduce Ia cunostiinta instantei de judecata urmatoarele modificari aduse de L.233/2010 pentru modificarea si completarea L. 76/2002 si care consolideaza legatura dintre prevederile L. 76/2002 cu privire la acordarea subventiilor ca masuri de stimulare a ocuparii fortei de munca si prevederile L.500/2002 cu privire la aplicabilitatea regulilor de efectuare de plati din bugetul special destinat al masurilor de stimulare a ocuparii fortei de munca si anume:
1. In continutul art.4, alin.3 din L.500/2002 se prevede in mod strict faptul ca angajarea cheltuielilor din aceste bugete se face numai in limita creditelor bugetare aprobate, rezultand astfel ca acest tip de cheltuieli nu poate fi depasit fiind definit si materializat ca un cu antum fix alocat si cu o destinatie precisa.
 Totodata, in conformitate cu art.14, alin.1-3, cheltuielile bugetare au o destinatie precisa si limitata sunt determinate de autorizarile continue in legi specifice si in legile bugetare anuale. 
2. De asemenea nici o cheltuiala nu poate fi inscrisa in bugetele prevazute la art.l alin.2 si nici angajata si efectuata din aceste bugete, daca nu exista baza legala pentru respectiva cheltuiala, asa cum nici o cheltuiala din fonduri publice nu poate fi angajata, ordonantata si platita daca nu este aprobata potrivit legii si nu are prevederi bugetare.
3. In sprijinul sustinerilor aratate in intampinarea depusa la dosar, a adus in atentia instantei modificarile si completarile aduse la L. 76/2002 prin L.233/2010, act normativ care reglementeaza segmentul masurilor de stimulare a ocuparii fortei de munca, precum si acordarea subventiilor, modificari si completari aduse in corelare cu L.500/2002, dupa cum urmeaza:
a) Masurile de stimulare a ocuparii fortei de munca a caror finantare se asigura din bugetul asigurarilor pentru somaj si care, potrivit prevederilor legale, continua si in anul bugetar urmator vor fi finantate din bugetul anului respectiv, din creditele aprobate cu acest scop si
b) Masurile de stimulare a ocuparii fortei de munca finantate din bugetul asigurarilor pentru somaj, pentru a caror acordare se prevede, potrivit dispozitiilor legale, incheierea de contracte sau conventii cu agentiile pentru ocuparea fortei de munca, se acorda in limita sumelor aprobate in bugetul asigurarilor pentru somaj cu aceasta destinatie, cu respectarea prevederilor L.500/2002 privind finantele publice, cu modificarile si completarile ulterioare.
Din cele doua modificari aduse L. 76/2002, rezulta faptul ca legiuitorul a dorit sa evidentieze stransa legatura dintre prevederile celor doua acte normative limitand posibilitatea acordarii de subventii, la un buget anual, cu o destinatie precisa si limitat ca si cuantum financiar.
Avand in vedere cele expuse mai sus solicita admiterea recursului, modificarea in totalitate a sentintei atacate cu recurs si rejudecind cauza pe fond, respingerea contestatiei reclamantei SC H.I. SRL ca nefondata.
In drept isi intemeiaza prezentul recurs pe prevederile L. 76/2002, L.500/2002 si art. 304 pct.8 si pct.9 Cod proc. civ.
Reclamanta intimata a formulat concluzii scrise prin intermediul carora a solicitat respingerea recursului, mentinerea sentintei civile atacate ca fiind temeinica si legala, cu cheltuieli de judecata.
Deliberand asupra recursului, Curtea constata urmatoarele:
Reclamanta a formulat cerere pentru a  beneficia de subventia prevazuta la art.85 alin.1 din Legea 76/2002,  solicitare respinsa prin decizia 374/25.05.2010 de catre AJOFM Cluj. Respingerea a fost datorata lipsei fondurilor bugetare destinate masurilor de stimulare a ocuparii fortei de munca fara sa se conteste ca reclamanta se incadreaza in dispozitiile textului legal mai sus aratat. Este de retinut ca prevederile legale incidente nu conditioneaza acordarea subventiilor de la stat de existenta unor fonduri cu aceasta destinatie care sa acopere solicitarile angajatorilor. Recurenta-parata insa nu a negat faptul ca au existat fonduri in acest scop si nici nu a specificat pe ce criterii s-a facut atribuirea acestor fonduri altor angajatori de la data cererii reclamantei 28.08.2009 si pana la 25.05.2010, data emiterii deciziei 374 prin care s-a respins solicitarea reclamantei. Prin art.4 alin.3 din Legea 500/2002 s-a dispus ca angajarea cheltuielilor din bugetele prevazute la art.1 alin.2 in cadrul carora se angajeaza, se ordonanteaza si se efectueaza plati reprezinta limite maxime care nu pot fi depasite insa, acest fapt nu este de natura a inlatura dreptul reclamantei recunoscut legal de a beneficia de aceste subventii.
Pentru a-si putea exercita atributia de control al legalitatii actelor administrative, instanta de judecata trebuie sa cunoasca ratiunile pentru care emitentul actului, in indeplinirea puterii sale discretionare, a ales solutia criticata de cel vatamat, iar aceasta motivare trebuie sa fie intrinseca actului administrativ.
Obligatia autoritatii emitente de a motiva actul administrativ, constituie o garantie contra arbitrariului administratiei publice si se impune mai ales in cazul actelor prin care se suprima drepturi recunoscute de lege.
Decizia contestata afirma generic ca subventia nu poate fi acordata datorita absentei creditului bugetar. Autoritatea nu justifica insa nici limitele bugetare, nici depasirea cheltuielilor in perioada in care reclamanta a depus cererea de acordare a subventiei.
In acest context, actul atacat apare ca fiind dat cu exces de putere.
Prin urmare, sunt justificate aspectele retinute de tribunal, astfel ca in conformitate cu art.312 C.proc.civ., va respinge recursul ca nefondat nefiind indeplinite motivele de modificare prevazute de art.304 pct.8 si 9 C.proc.civ.si va mentine sentinta atacata. (Judecator Gabriel-Adrian Nasui)