InfoDosar.ro | Jurisprudenta | Spete Judecatoria Turnu Magurele

CONTESTATIE LA EXECUTARE Inadmisibilitatea contestatiei la executare

(Sentinta civila nr. 115 din data de 31.01.2012 pronuntata de Judecatoria Turnu Magurele)

Domeniu Contestatie la executare | Dosare Judecatoria Turnu Magurele | Jurisprudenta Judecatoria Turnu Magurele

Prin contestatia la executare inregistrata sub nr.7/329/2012 din 3 ianuarie 2012, contestatorii-debitori C. M. si C. C., in contradictoriu cu intimatul-creditor  S. D au solicitat instantei ca, prin hotararea ce va pronunta, sa dispuna anularea procesului verbal incheiat de executorul judecatoresc M. M..
In motivarea cererii, contestatorii-debitori au sustinut ca suma inscrisa in contractul de imprumut pe care l-au incheiat cu S. D., la data de 02.09.2010, nu este reala.
Au aratat ca, in luna iunie 2010, S. D. a venit la ei, la depozit, si le-a spus ca vrea sa investeasca  intr-o afacerea suma de 8000 euro si sa primeasca o cota parte din beneficiul obtinut.
Dupa 2-3 zile, ei au luat legatura cu furnizorul lor de lemne, respectiv cu numitul R. R., administratorul la SC R. F. B. F., judetul Gorj.
Acesta a fost de acord si dupa doua zile au mers impreuna la S. D., care i-a dat lui R. R. suma de 2000 euro si s-au inteles ca, in termen de cateva zile, R. R. sa trimita lemne de foc.
R. R. a schimbat suma de 1300 euro, la o casa de schimb valutar, iar 700 euro, au ramas la el, contestatorul debitor, deoarece depasea valoarea lemnelor care urmau sa fie trimise.
Vazand ca intarzie trimiterea lemnelor de foc, S. D. a venit la depozit si a inceput sa-l ameninte cu moartea.
Pentru a evita scandalul, au fost obligati, ei contestatorii-debitori, sa incheie, la notar, un contract de imprumut in care S. D. a trecut in loc de 2000 auro, cat i-a dat lui R. R., suma de 4000 euro, transformand suma investita in lemne de foc in bani dati cu camata.
Pentru suma de 700 euro ramasa la el, i-a dat lui S. D. in 6 luni de zile, suma de 1800 euro si 2000 kg de lemne de foc.
La randul sau, R. R. a incheiat cu S. D. o chitanta de mana, prin care se obliga sa-i plateasca acestuia din urma suma de 1500 in loc de 1300 euro.
Pentru aceste motive au solicitat anularea procesului verbal de executare silita nr.240/2011 si obligarea intimatului creditor la plata de daune morale.
Au anexat cererii (in copii certificate): contract de imprumut autentificat sub nr.1322/02.09.2010 de BNP P. P., act aditional la contract, autentificat sub nr.251/02.03.2011 si proces verbal din 14.12.2011 incheiat de BEJ M M.
Intimatul-creditor nu a depus intampinare si nu a propus probe in aparare.
Din oficiu, instanta a solicitat B.E.J M. M- sa comunice actele din dosarul de executare nr.240/2011.
La solicitarea instantei, contestatorii-debitori, au precizat astazi, in sedinta publica, faptul ca cererea lor este o contestatie la executare, prin care contesta titlul executoriu in baza caruia se face executarea silita, respectiv contractul de imprumut autentificat de BNP P. P..
Fata de precizarile facute de contestatorii-debitori, in sedinta publica, precum si fata de motivele invocate in cererea lor, potrivit carora contesta titlul executoriu, respectiv contractul de imprumut autentificat sub nr.1322/02.09.2010 de BNP P. P., instanta a invocat, din oficiu, exceptia inadmisibilitatii cererii.
Astfel, potrivit dispozitiilor art.399 alin.(3) Cod procedura civila, in cazul in care executarea silita se face in temeiul unui titlu executoriu, care nu este emis de instanta judecatoreasca, se pot invoca, in contestatia la executare, aparari de fond impotriva titlului executoriu, daca legea nu prevede, acest scop, o alta cale de atac.
Titlul executoriu contestat prin prezenta cerere este contractul de imprumut autentificat de BNP P. P., act care, potrivit art.97 alin.(1) din Legea nr.36/1995, poate fi atacat de parti sau de orice persoana interesata prin actiune in anulare, la instanta judecatoreasca, in conformitate cu Codul de procedura civila.
Avand in vedere ca art.97 alin.(1) din Legea nr.36/1995 prevede o alta cale prin care pot fi atacate actele notariale, potrivit dispozitiilor art.399 alin.(3) Cod procedura civila, invocarea apararilor de fond impotriva contractului de imprumut pe calea contestatiei la executare, asa cum au facut contestatorii-debitori prin cererea lor, este inadmisibila.
Pentru aceste considerente, in baza art.137 alin.(1) Cod procedura civila, combinat cu art.399 alin.(3) Cod procedura civila, instanta va admite exceptia inadmisibilitatii cererii invocata din oficiu de instanta si va respinge, ca inadmisibila, contestatia la executare formulata de contestatorii-debitori C. M. si C. C. in contradictoriu cu intimatul-creditor S. D.

Sursa: Portal.just.ro


Alte spete Contestatie la executare

Decizie de instituire a masurilor asiguratorii. Condi?ia motivarii acesteia de catre organul fiscal. - Decizie nr. 4531 din data de 22.11.2017
Contestatie la executare - Sentinta civila nr. 31 Camera Consiliu din data de 02.07.2010
Contestatie la executare - Sentinta civila nr. 115 din data de 12.03.2013
Contestatie la executare - Sentinta civila nr. 270 din data de 13.08.2013
Contestatie la executare - Hotarare nr. 810 din data de 24.10.2017
Contestatie la executare - Hotarare nr. 703 din data de 06.10.2017
Contestatie la executare - Hotarare nr. 613 din data de 24.04.2018
Faliment - contestatie - Hotarare nr. 582 din data de 13.11.2017
Contestatie la executare - Sentinta penala nr. 143 din data de 13.04.2017
Contestatie la executare - Sentinta penala nr. 387 din data de 06.10.2017
Contestatie la executare - Sentinta civila nr. 710 din data de 20.09.2017
Recurs nul - oral - Hotarare nr. 1913 din data de 25.01.2010
Conflict de drepturi. Contestatii la titlu - Sentinta civila nr. 16/lm/2008 din data de 17.02.2009
Sechestru asigurator asupra bunurilor imobile proprietate comuna - Decizie nr. 930 din data de 26.11.2015
Anulare proces verbal de distributie a pretului - Sentinta civila nr. 900 din data de 19.11.2015
Anulare proces verbal de distributie a pretului - Decizie nr. 900 din data de 19.11.2015
Plangere contraventionala admisa. Obligatia de restituire a amenzii achitate. - Decizie nr. 118 din data de 02.04.2014
Anularea incheierii de incuviintare a executarii silite - Decizie nr. 60 din data de 30.01.2014
Acte de executare emise de autoritatile germane de tragere la raspundere a reprezentantei contestatoarei - Sentinta civila nr. 287 din data de 18.04.2013
Contestatie impotriva deciziei de instituire a masurilor asiguratorii - Decizie nr. 175 din data de 14.03.2013