contestatie la executare
(Sentinta civila nr. 232 din data de 20.01.2014 pronuntata de Judecatoria Targu Jiu) operator 2445
R O M A N I A
JUDECATORIA TARGU JIU, JUDETUL GORJ
SECTIA CIVILA
SENTINTA CIVILA Nr. 232/2014
Sedinta publica de la 20 Ianuarie 2014
Completul compus din:
PRESEDINTE LILIANA-MARIA CRUCERU
Grefier MIHAELA SIRBU
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe contestatoarea RNP_ si pe intimatii UA, BEJ _, BRD TG-JIU si TREZORERIA TG-JIU, avand ca obiect contestatie la executare .
La apelul nominal facut in sedinta publica a lipsit contestatoarea fiind reprezentata de consilier juridic AI, prezent fiind intimatul creditor UA, lipsa fiind celelalte parti.
Procedura legal indeplinita.
S-a facut referatul cauzei de catre grefierul de sedinta, se constata depus la dosar dosarul de executare silita, se listeaza din sistemul portalul instantelor de judecata situatia dosarului 14958/95/2011 , dupa care la solicitarea instantei, reprezentantul contestatoarei arata ca in cauza sunt aplicabile disp.art.20 alin.3 din Legea 544/2001 intrucat impotriva sentintei s-a formulat recurs care suspenda executarea astfel sentinta nu este titlu executoriu, ca sumele de bani reprezinta drepturi de natura salariala, ca in sentinta civila s-a trecut temeiul de drept. Tot la solicitarea instantei, consilier juridic pentru contestatoare arata ca nu mai insista in cererea de suspendare a executarii silite si nu plateste cautiune.
Nemaifiind alte cereri de formulat si probe de administrat, instanta constata cauza in stare de judecata acordand partilor cuvantul pe fond.
Consilier juridic AI pentru contestatoare solicita admiterea contestatiei intrucat sentinta nu este titlu executoriu impotriva acesteia formulandu-se recurs in cadrul caruia nu s-a solicitat suspendarea executarii, cu cheltuieli de judecata.
Intimatul creditor solicita respingerea contestatiei, ca la baza titlului executoriu sta CCM , ca in cauza s-au achitat banii, ca sunt aplicabile disp.art.289 din codul muncii unde se arata ca astfel de sentinte sunt definitive si executorii de drept, ca acesti bani reprezinta drepturi salariale si nu plati compensatorii, fara cheltuieli de judecata.
INSTANTA
Prin cererea inregistrata sub nr. 18341/318/2013 pe rolul Judecatoriei Targu - Jiu contestatoarea RNP a chemat in judecata pe intimatii UA, BEJ _, BRD TG-JIU si TREZORERIA TG-JIU solicitand instantei ca prin hotararea ce se va pronunta sa se dispuna suspendarea executarii silite si anularea actelor si formelor de executare din dosarul nr.233/E/2013 al Biroului Executorului Judecatoresc _ precum si a incheierii 7150/2013 privind incuviintarea executarii silite.
In motivarea cererii contestatorul a aratat ca Biroului Executorului Judecatoresc _ a emis adresele de infiintare a popririi din dosarul de executare nr.233/E/2013 pana la incasarea sumei de 22953,8 lei cu incalcarea dispozitiilor legale intrucat sunt aplicabile disp.art.20 alin.3 din Legea 544/2001 deoarece impotriva sentintei 4781/2013 s-a formulat recurs , ca se solicita suspendarea in baza art.718 alin.1 cpc iar potrivit alin.4 pct.1 din art.718 cpc nu se plateste cautiune.
In drept, isi intemeiaza cererea pe art. 711 si urmatoarele C.p.,civ.,solicitand judecata in lipsa.
In dovedire, depune actele comunicate de executor, recursul formulat, taxa judiciara de timbru pentru contestatie si cererea de suspendare.
Intimatul creditor depune intampinare prin care solicita respingerea contestatiei, ca litigiu este unul de munca iar sentinta este executorie de drept, ca natura obiectului cauzei a fost legat de CCM si codul muncii si nu Legea 544/2001, invocand disp.art.289 codul muncii, in dovedire atasand actele executorului judecatoresc si in copie actiunea ce a stat la baza titlului executoriu.
Contestatoarea nu raspunde la intampinare.
In cauza s-a depus la dosar dosarul de executare silita 233/E/2013.
Analizand actele si lucrarile dosarului, instanta retine urmatoarele:
Intimatul creditor si-a desfasurat activitatea ca si sef district silvic in perioada 2009-2011in cadrul ocolului Silvic Pesteana, avand incheiat contract individual de munca la D.S. Gorj. , categorie de personal asimilata personalului silvic asa cum sunt reglementate in OUG 59/2000 privind Statutului personalului silvic.
Personalului silvic i se aplica dispozitiile Legii 188/1999, privind Statutul functionarilor publici, in masura in care aceasta ordonanta nu dispune altfel.
Prevederile art. 58 din OUG 59/2000 stabilesc in mod expres aceasta regula.
Cum OUG 59/2000, nu face trimitere la alte dispozitii legale decat cele prevazute de Legea 188/1999, litigiul creditorului a fost solutionat de instanta competenta potrivit Statutului functionarilor publici care este instanta de contencios administrativ iar nu instanta pentru conflictele de munca. Cu toate acestea, obiectul si cauza litigiului nu pot fi schimbate. Astfel, creditorul a solicitat sa i se plateasca drepturi de natura salariala restante prevazute de Contractul Colectiv de Munca aplicabil personalului silvic iar toate dispozitiile codului muncii referitoare la raspunderea patrimoniala au fost aplicabile in cauza coroborate cu dispozitiile OG59/2000 privind statutul personalului silvic, Legea 46/2008 privind codul silvic. Acesta este si motivul pentru care in acest litigiu nu se poate schimba cauza si temeiul juridic astfel incat sa fie aplicabile dispozitiile Legii 544/2001 care au alta aplicabilitate. In consecinta, in astfel de litigii hotararea judecatoreasca pronuntata in prima instanta este executorie de drept fiind titlu executoriu. Cum prezenta cerere o reprezinta contestatie la executare, cautiunea este obligatorie a fi achitata si constatand ca in cuprinsul cererii de recurs nu s-a solicitat suspendarea executarii iar sumele de bani au fost achitate in totalitate, instanta va lua act ca nu se mai solicita suspendarea executarii silite si nu se achita plata cautiunii corespunzatoare.
Pe fond se retine ca prin sentinta 4781/2013 pronuntata de Tribunalul Gorj-sectia contencios administrativ si fiscal contestatoarea a fost obligata sa plateasca catre intimatul creditor sumele retinute din salariu in perioada ianuarie 2009- octombrie 2011, sporul de risc de 25% si de conditii grele, cheltuieli de judecata. Intrucat aceasta sentinta nu a fost executata fiind o sentinta ce are ca obiect litigiu de munca, creditorul formuleaza cerere de executare silita prin poprire in data de 06.11.2013.
Prin incheierea din 06.11.2013 se admite cererea creditorului de incepere a executarii silite, se intocmeste dosarul de executare 233/E/2013 al BEJ _, prin incheierea 7150/2013 se incuviinteaza executarea silita, , se inainteaza adresa de infiintare poprire, cerere de deblocare cont al contestatoarei , incheierea din 04.12.2013 de eliberare a sumei de 20922 lei catre creditor reprezentand creanta solicitata prin cererea de executare silita.
La data de 26.11.2013 contestatoare formuleaza prezenta contestatie la executare cu motivarea ca sentinta pronuntata nu este titlu executoriu fiind supusa recursului ce in baza art.20 alin.3 din Legea 544/2001 privind contenciosul administrativ suspenda executarea , fiind nelegala incheierea de incuviintare a executarii silite. Pana la comunicarea actiunii, contestatoarea achita intreaga suma de bani catre creditor conform adresei de infiintare a popririi.
Unul din principiile fundamentale in dreptul civil il reprezinta contradictorialitatea. Astfel, potrivit art.14 din cpc, partile trebuie sa isi faca cunoscute reciproc si in timp util, direct sau prin intermediul instantei, dupa caz, motivele de fapt si de drept pe care isi intemeiaza pretentiile si apararile, precum si mijloacele de proba de care inteleg sa se foloseasca, astfel incat fiecare dintre ele sa isi poata organiza apararea. Totodata, partile au obligatia de a expune situatia de fapt la care se refera pretentiile si apararile lor in mod corect si complet, fara a denatura sau omite faptele care le sunt cunoscute. Partile au obligatia de a expune un punct de vedere propriu fata de afirmatiile partii adverse cu privire la imprejurari de fapt relevante in cauza. Tot partile au dreptul de a discuta si argumenta orice chestiune de fapt sau de drept invocata in cursul procesului de catre orice participant la proces, inclusiv de catre instanta din oficiu, instanta fiind obligata, in orice proces, sa supuna discutiei partilor toate cererile, exceptiile si imprejurarile de fapt sau de drept invocate. In acelasi timp, instanta isi va intemeia hotararea numai pe motive de fapt si de drept, pe explicatii sau pe mijloace de proba care au fost supuse, in prealabil, dezbaterii contradictorii.
Se mai au in vedere si disp.art.194 cpc potrivit carora orice cerere de chemare in judecata trebuie sa cuprinda in mod obligatoriu mai multe cerinte, printre care aratarea motivelor de fapt si de drept pe care se intemeiaza cererea iar lipsa motivelor de fapt conduc la nulitatea cererii conform art.196 alin.1 cpc. Instanta constata ca in cauza de fata singurul motiv invocat consta in faptul ca sentinta nu este titlu executoriu potrivit Legii 544/2001 privind contenciosul administrativ. Cum instanta nu poate schimba motivul de fapt si de drept al cauzei si nici nu poate adauga alte motive , tinand cont de cele aratate mai sus, in sensul ca sentinta are la baza un litigiu ce are ca obiect plata unor drepturi de natura salariala fiind aplicabile dispozitiile codului muncii referitoare la raspunderea patrimoniala coroborate cu dispozitiile OG59/2000 privind statutul personalului silvic, Legea 46/2008 privind codul silvic si nicidecum Legea 544/2001, in baza art. 711 si urmatoarele C.p.civ. instanta va respinge contestatia la executare ca neintemeiata.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
IN NUMELE LEGII
HOTARASTE
Ia act ca nu se solicita suspendarea executarii silite si nu se achita plata cautiunii corespunzatoare.
Respinge contestatia la executare formulata de contestatoarea RNP, cu sediul in _. impotriva intimatilor UA domiciliat in _, BEJ _ cu sediul in _ BRD TG-JIU si TREZORERIA TG-JIU , cu sediul _
Cu apel in termen de 30 de zile de la comunicare ce se poate depune la Judecatoria Tg-Jiu.
Pronuntata in sedinta publica din 20 Ianuarie 2014, la Judecatoria Tg-Jiu.
Presedinte,
LILIANA-MARIA CRUCERU
Grefier,
MIHAELA SIRBU

Sursa: Portal.just.ro
Alte spete Contestatie la executare
Decizie de instituire a masurilor asiguratorii. Condi?ia motivarii acesteia de catre organul fiscal. - Decizie nr. 4531 din data de 22.11.2017Contestatie la executare - Sentinta civila nr. 31 Camera Consiliu din data de 02.07.2010
Contestatie la executare - Sentinta civila nr. 115 din data de 12.03.2013
Contestatie la executare - Sentinta civila nr. 270 din data de 13.08.2013
Contestatie la executare - Hotarare nr. 810 din data de 24.10.2017
Contestatie la executare - Hotarare nr. 703 din data de 06.10.2017
Contestatie la executare - Hotarare nr. 613 din data de 24.04.2018
Faliment - contestatie - Hotarare nr. 582 din data de 13.11.2017
Contestatie la executare - Sentinta penala nr. 143 din data de 13.04.2017
Contestatie la executare - Sentinta penala nr. 387 din data de 06.10.2017
Contestatie la executare - Sentinta civila nr. 710 din data de 20.09.2017
Recurs nul - oral - Hotarare nr. 1913 din data de 25.01.2010
Conflict de drepturi. Contestatii la titlu - Sentinta civila nr. 16/lm/2008 din data de 17.02.2009
Sechestru asigurator asupra bunurilor imobile proprietate comuna - Decizie nr. 930 din data de 26.11.2015
Anulare proces verbal de distributie a pretului - Sentinta civila nr. 900 din data de 19.11.2015
Anulare proces verbal de distributie a pretului - Decizie nr. 900 din data de 19.11.2015
Plangere contraventionala admisa. Obligatia de restituire a amenzii achitate. - Decizie nr. 118 din data de 02.04.2014
Anularea incheierii de incuviintare a executarii silite - Decizie nr. 60 din data de 30.01.2014
Acte de executare emise de autoritatile germane de tragere la raspundere a reprezentantei contestatoarei - Sentinta civila nr. 287 din data de 18.04.2013
Contestatie impotriva deciziei de instituire a masurilor asiguratorii - Decizie nr. 175 din data de 14.03.2013