InfoDosar.ro | Jurisprudenta | Spete Judecatoria Targu Jiu

Cereri

(Sentinta civila nr. 5856 din data de 09.09.2013 pronuntata de Judecatoria Targu Jiu)

Domeniu Cereri | Dosare Judecatoria Targu Jiu | Jurisprudenta Judecatoria Targu Jiu

Dosar nr. 8540/318/2013                                                           Cod operator 2445
R O M A N I A
JUDECATORIA TARGU JIU
JUDETUL GORJ
SECTIA CIVILA
Sentinta civila Nr. 5856/2013
Sedinta publica de la 09 Septembrie 2013
Completul compus din:
PRESEDINTE ALEXANDRU BOGDAN POPESCU
Grefier ALINA MEZDREA

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanta S.C. ...COM SERV S.R.L., parata C.A., si chematii in garantie P.D., V.G., I.G.I., P.V., L.G.V. si OBSTEA ..., avand ca obiect anulare act.
La apelul nominal facut in sedinta publica au lipsit partile,  chemata in garantie Obstea ... fiind reprezentata de vicepresedinte A.C..
Procedura legal indeplinita.
S-a facut referatul cauzei de catre grefierul de sedinta  care invedereaza ca au fost depuse la dosar, prin serviciul Registratura al instantei, intampinari din partea chematilor in garantie Obstea ..., L.G.V., I.G.I., V.G. si P.D., dupa care se constata depuse, din partea paratei, cerere de amanare a cauzei pentru lipsa de aparare, precum si cerere de ajutor public judiciar sub forma scutirii de plata taxei judiciare de timbru pentru cererea de chemare in garantie.
Instanta pune in discutie cererea de amanare formulata de parata.
Reprezentantul chematei in garantie Obstea ... arata ca este de acord cu aceasta cerere.
Instanta respinge cererea de amanare a cauzei pentru lipsa de aparare,  formulata de parata, avand in vedere disp. art. 222 Cod pr. civ., potrivit carora amanarea judecatii pentru lipsa de aparare poate fi dispusa, la cererea partii interesate, numai in mod exceptional, pentru motive temeinice si care nu sunt imputabile partii sau reprezentantului ei, iar parata nu a facut dovada motivelor temeinice avute in vedere de textul legal precitat. 
De asemenea, in temeiul art. 74 alin. 4 Cod pr. civ. instanta pune in discutie disjungerea cererii de chemare in garantie formulata de parata, reprezentantul chematei in garantie Obstea ... aratand ca este de acord, asa incat instanta va disjunge cererea de chemare in garantie, dispunand constituirea unui nou dosar, stabilind termen de judecata la data de 23.09.2013, pentru cand se citeaza partile, parata cu copie intampinari si mentiunea de a depune la dosarul cauzei inscrisurile prevazute de art. 14 din O.G. nr. 51/2008.
In temeiul art. 255, art. 258 Cod pr. civ., fiind admisibila si apta sa duca la solutionarea cauzei, instanta incuviinteaza pentru parti proba cu inscrisurile depuse la dosarul cauzei.
Nemaifiind alte cereri de formulat, exceptii de invocat sau probe de administrat, instanta constata cercetarea judecatoreasca incheiata si retine cauza spre solutionare.

INSTANTA:

Deliberand asupra cauzei civile de fata, constata urmatoarele:
Prin cererea inregistrata pe rolul acestei instante sub nr. 8540/318/2013, reclamanta S.C. ...COM SERV S.R.L., in contradictoriu cu  parata C.A., a solicitat instantei ca, prin sentinta ce o va pronunta, sa constate nulitatea absoluta a contractului de vanzare-cumparare autentificat sub nr. 1435/31.07.2009 la B.N.P C.M.H, incheiat intre parata in calitate de vanzator si reclamanta in calitate de cumparator, cu privire la cele 5,22 drepturi detinute in Obstea ..., conform tabelei de drepturi, la pozitia 771, repunerea partilor in situatia anterioara incheierii contractului si obligarea paratei sa restituie suma de 10.440 lei incasata la data incheierii contractului, actualizata la data platii efective si integrale catre cumparator, reprezentand pretul contractului, cu cheltuieli de judecata.
In motivarea cererii, reclamanta a aratat ca a incheiat cu parata contractul mentionat, avand ca obiect drepturi pe care vanzatorul le detinea in Obstea ..., conform tabelei de drepturi, cu tot activul si pasivul corespunzator numarului de drepturi, aceasta din urma dobandind dreptul de proprietate asupra terenului cu vegetatie forestiera, prin reconstituire, in baza sentintei civile nr. 1312/05.03.2004 pronuntata de Judecatoria Targu-Jiu, si prin H.C.J. nr. 3146/2002, H.C.J. nr. 3344/A/30.05.2003.
Prin hotararea Adunarii Generale a Obstei ... din data de 09.03.2008 s-au hotarat revocarea si alegerea membrilor Consiliului de administratie si Comisiei de cenzori, instrainarea de teren forestier, iar prin incheierea nr. 16/13.03.2008 pronuntata de Judecatoria Targu-Jiu s-a luat act de modificarile si completarile aduse Statutului Obstii, fiind indeplinite conditiile legale.
Prin cererea facand obiectul dosarului nr. 4016/318/2008 inregistrat pe rolul Judecatoriei Targu-Jiu, A.A. si T.C. au solicitat instantei anularea procesului-verbal al Adunarii Generale a Obstei ... din data de 09.03.2008, cauza fiind stramutata la Judecatoria Campulung, prin incheierea nr. 7713/25.09.2009 pronuntata de I.C.C.J  in dosarul nr. 2439/1/2009, iar prin sentinta civila nr. 67/14.01.2010 pronuntata in dosarul nr. 3536/205/2009 a fost admisa actiunea si a fost anulata hotararea atacata, recursurile formulate impotriva acestei sentinte fiind respinse prin decizia civila nr. 1611/R/12.10.2010 pronuntata de Tribunalul Arges.
In consecinta, a sustinut reclamanta ca se impune constatarea nulitatii absolute a contractului de vanzare-cumparare incheiat anterior anularii procesului-verbal al Adunarii Generale a Obstei ... din data de 09.03.2008, in temeiul principiului resoluto iure dantis, resolvitur ius accipientis, intrucat au nesocotite dispozitii legale edictate pentru valabila sa incheiere, iar nulitatea opereaza cu efect retroactiv, urmand a se dispune restabilirea partilor in situatia anterioara incheierii contractului.
In drept, reclamanta a invocat disp. art. 1321. 1516, 1550 Cod civil, O.G. nr. 26/2000, Legea nr. 246/2005, Legea nr. 247/2005.
In dovedire, reclamanta a solicitat instantei incuviintarea probei cu inscrisuri, iar in sustinere a depus la dosarul cauzei, in copie certificata, notificare, contract de vanzare-cumparare, sentinte civile (filele 8-18).
Cererea a fost legal timbrata cu taxa judiciara de timbru in cuantum de 738 lei si cu timbru judiciar in valoare de 5 lei (fila 19).
In cauza, parata a formulat intampinare si cerere de chemare in garantie, solicitand prin intampinare respingerea ca neintemeiata a cererii, aratand in motivare ca prin contractului de vanzare-cumparare autentificat sub nr. 1435/31.07.2009 la B.N.P C.M.H. a vandut reclamantei cele 5,22 drepturi detinute in calitate de membru in Obstea ..., acesta fiind incheiat cu respectarea conditiilor legale privind validitatea sa, prevazute de art. 948 si urm. Cod civil.
A mai sustinut ca, in momentul realizarii acordului de vointa, opereaza si transferul dreptului de proprietate de la vanzator la cumparator, precum si al riscului, potrivit principiului res perit domino, asa incat contractul nu poate fi anulat.
A sustinut parata si ca sentinta civila nr. 67/14.01.2010 pronuntata in dosarul nr. 3536/205/2009 a intervenit la o data ulterioara incheierii contractului si nu putea fi prevazuta la acel moment, ca modalitatea prin care reclamanta a devenit membru al Obstii nu ii poate fi imputata, iar acceptarea acesteia ca membru indreptateste formularea cererii de chemare in garantie.
In drept, parata a invocat disp. art. 201 Cod pr. civ.
In dovedire, parata a solicitat instantei incuviintarea probei cu inscrisuri, iar in sustinere a depus la dosarul cauzei tranzactie, incheiere de autentificare (filele 25, 26).
Prin raspuns la intampinare, reclamanta a reiterat ca se impune constatarea nulitatii absolute a contractului de vanzare-cumparare incheiat anterior anularii procesului-verbal al Adunarii Generale a Obstei ... din data de 09.03.2008, in temeiul principiului resoluto iure dantis, resolvitur ius accipientis,solicitand totodata disjungerea si respingerea cererii de chemare in garantie, intrucat cei chemati in garantie nu au calitatea de parti in contract, asa incat nu se poate dispune repunerea in situatia anterioara fata de terti.
Analizand ansamblul materialului probator, instanta retine urmatoarele:
In fapt, Obstea ... a dobandit dreptul de proprietate asupra terenului cu vegetatie forestiera, prin reconstituire, in baza sentintei civile nr. 1312/05.03.2004 pronuntata de Judecatoria Targu-Jiu, si prin H.C.J. nr. 3146/2002, H.C.J. nr. 3344/A/30.05.2003.
Prin hotararea Adunarii Generale a Obstei ... din data de 09.03.2008 s-au hotarat revocarea si alegerea membrilor Consiliului de administratie si Comisiei de cenzori, instrainarea de teren forestier, iar prin incheierea nr. 16/13.03.2008 pronuntata de Judecatoria Targu-Jiu s-a luat act de modificarile si completarile aduse Statutului Obstei.
Ulterior, la data de 30.06.2009, intre societatea reclamanta reprezentata prin S.G. si Obstea ..., reprezentata prin P.D., in calitate de presedinte, impreuna cu ceilalti membrii ai obstii, s-a incheiat o tranzactie autentificata sub nr. 1212/30.06.2009 la B.N.P C.M.H., prin care societatea aducea aport la patrimoniul Obstei ... suprafata de 90.000 mp., teren situat in extravilanul comunei _, tarlaua 82, parcela 27, UP III, UA 59C, 59D, 59V, inscris in cartea funciara nr. 35147, primind in schimb un numar de 9 drepturi, conform statutului si tabelului de drepturi al Obstei.
Prin contractul de vanzare-cumparare autentificat sub nr. 1435/31.07.2009 la B.N.P C.M.H., incheiat intre parata in calitate de vanzator si reclamanta in calitate de cumparator, au fost instrainate cele 5,22 drepturi detinute  de catre parata in Obstea ..., conform tabelei de drepturi, la pozitia 771, cu tot activul si pasivul corespunzator numarului de drepturi, in schimbul sumei de 10.440 lei.
Prin cererea de fata, societatea reclamanta solicita constatarea nulitatii absolute a contractului si  repunerea partilor in situatia anterioara incheierii sale, motivat de faptul ca prin sentinta civila nr. 67/14.01.2010 pronuntata Judecatoria Campulung in dosarul nr. 3536/205/2009, irevocabila prin decizia civila nr. 1611/R/12.10.2010 pronuntata de Tribunalul Arges, a fost anulata hotararea Adunarii Generale a Obstei ... din data de 09.03.2008, pe considerentul ca modificarea statutului si a actului aditional la statut s-a facut in vederea instrainarii de teren catre o societate care nu era membra a obstei, fapt ce incalca dispozitiile art. 28 titlul VI din Legea nr.  247/2005 si art. 95 din Legea nr. 46/2008 privind Codul silvic.
Asa fiind, din analiza materialului probator administrat in cauza, verificandu-se temeinicia sustinerilor fiecareia dintre parti, retine instanta ca prezenta cererea este intemeiata, intrucat actul juridic initial in baza caruia partile din prezentul litigiu au incheiat contractul de vanzare-cumparare mentionat, si anume hotararea Adunarii Generale a Obstei ... din data de 09.03.2008, a fost anulat prin hotarare judecatoreasca, asa incat se impune si anularea actului juridic subsecvent, existand legatura juridica directa intre acestea, in sensul ca in lipsa actului juridic initial partile nu ar fi putut incheia actul juridic subsecvent, in speta contractul de vanzarea-cumparare.
In consecinta, nulitatea absoluta a contractului de vanzare-cumparare incheiat intre parti se impune ca o sanctiune de drept civil ce consta in lipsirea actului juridic de efectele contrare normelor juridice edictate pentru incheierea sa valabila, asa incat instanta va admite cererea de fata si va constata nulitatea absoluta a contractului de vanzare-cumparare autentificat sub nr. 1435/31.07.2009 la B.N.P C.M.H., efectul fiind repunerea partilor in situatia anterioara incheierii sale, prin restituirea prestatiilor efectuate in temeiul acestuia, obligand astfel parata sa restituie reclamantei suma de 10.440 lei actualizata la data platii, reprezentand pretul contractului.
Intrucat parata a cazut in pretentii, in temeiul art. 453 Cod pr. civ., instanta o va obliga sa plateasca reclamantei suma de 743 lei, cu titlu de cheltuieli de judecata, reprezentand taxa judiciara de timbru si timbru judiciar.
In temeiul art. 74 alin. 4 Cod pr. civ., intrucat judecarea cererii principale ar fi intarziata prin cererea de chemare in garantie, instanta va dispune disjungerea acesteia si constituirea unui nou dosar.


PENTRU ACESTE MOTIVE,
IN NUMELE LEGII
HOTARASTE:


Admite cererea formulata de reclamanta S.C. ...COM SERV S.R.L., cu sediul in _ in contradictoriu cu parata C.A., domiciliata in _
Constata nulitatea absoluta a contractului de vanzare-cumparare autentificat sub nr. 1435/31.07.2009 la B.N.P. C.M.H..
Repune partile in situatia anterioara incheierii contractului de vanzare-cumparare autentificat sub nr. 1435/31.07.2009 la B.N.P. C.M.H. si obliga parata sa restituie reclamantei suma de 10.440 lei actualizata la data platii, reprezentand pretul contractului.
Obliga parata sa plateasca reclamantei suma de 743 lei cu titlu de cheltuieli de judecata, reprezentand taxa judiciara de timbru si timbru judiciar.
Disjunge cererea de chemare in garantie si dispune constituirea unui nou dosar, stabilind termen de judecata la data de 23.09.2013, pentru cand se citeaza partile, parata cu copie intampinari si mentiunea de a depune la dosarul cauzei inscrisurile prevazute de art. 14 din O.G. nr. 51/2008.
Cu drept de apel in termen de 30 de zile de la comunicare.
Pronuntata in sedinta publica de la 09 Septembrie 2013.
  
Presedinte,
ALEXANDRU BOGDAN POPESCU
Grefier,
ALINA MEZDREA
   
Red. A.B.P/Tehnored. A.M. 13 Septembrie 2013, 4 ex.

Sursa: Portal.just.ro


Alte spete Cereri

Cerere de chemare in garantie. Conditii de admisibilitate. - Decizie nr. 232 din data de 07.03.2018
Anulare proces verbal de contraventie - Hotarare nr. 1438 din data de 17.10.2017
Obligatia de a face - Contencios - Hotarare nr. 622 din data de 16.06.2017
Cerere valoare redusa - Hotarare nr. 157 din data de 13.02.2018
Cerere de valoare redusa - Hotarare nr. 97 din data de 30.01.2018
Autovehicul instrainat. Obligatia cumparatorului de transcriere a dreptului de proprietate - Decizie nr. 342 din data de 29.04.2015
Solicitarea cheltuielilor de judecata pe cale separata - Sentinta civila nr. 610 din data de 10.12.2014
Cerere de reexaminare a incheierii prin care s-a respins ajutorul public judiciar - Hotarare nr. 9730 din data de 10.12.2012
actiune in constatare - Sentinta civila nr. 542 din data de 22.10.2009
Exceptia de nelegalitate – respingere - Decizie nr. 177/R din data de 29.07.2005
Institutia Prefectului Judetului Alba - Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere si Inmatriculare a Vehiculelor. Cerere avand ca obiect obligarea acesteia la inmatricularea autoturismului reclamantului fara plata taxei pentru emisiile poluant - Decizie nr. 6866 din data de 17.06.2013
Institutia Prefectului Judetului Alba - Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere si Inmatriculare a Vehiculelor. Cerere avand ca obiect obligarea acesteia la inmatricularea autoturismului reclamantului fara plata taxei pentru emisiile poluant - Decizie nr. 6497 din data de 10.06.2013
Cerere de chemare in garantie. Inadmisibilitate. - Decizie nr. 889 din data de 02.09.2010
Cererea creditorului de numire a lichidatorului judiciar in baza art. 31 din Legea nr.359/2009 in procedura dizolvarii de drept nu intrerupe cursul prescriptiei extinctive. - Decizie nr. 895 din data de 05.11.2010
Cerere formulata de catre creditor prin care se solicita deschiderea procedurii insolventei, bazata pe creanta,rezultata din contractul de vanzare - cumparare . - Decizie nr. 814 din data de 28.10.2009
Cerere de inlocuire a administratorului judiciar formulata de catre creditorul ce detine cel putin 50% din valoarea creantelor. - Decizie nr. 820 din data de 28.10.2009
Inadmisibilitatea cererii de interventie in lipsa actiunii principale. - Decizie nr. 545 din data de 19.06.2009
Conditiile de admisibilitate a cererii de deschidere a procedurii insolventei. - Decizie nr. 577 din data de 26.06.2009
Actele si procedura de urmat pentru intocmirea carnetului de somaj. Organele competente. - Decizie nr. 728 din data de 11.06.2009
Respingerea nejustificata a cererii de amanare formulata de petitionar - Decizie nr. 533 din data de 06.09.2007