InfoDosar.ro | Jurisprudenta | Spete Judecatoria Targu Jiu

Revendicare imobiliara.

(Sentinta civila nr. din data de 14.10.2009 pronuntata de Judecatoria Targu Jiu)

Domeniu Revendicare (actiuni, bunuri, drepturi) | Dosare Judecatoria Targu Jiu | Jurisprudenta Judecatoria Targu Jiu

Dosar nr. ...
R O M A N I A
JUDECATORIA TARGU JIU
TARGU JIU
Sentinta civila nr.
Sedinta publica de la
Completul compus din:
PRESEDINTE
Grefier

      Pe rol fiind judecarea actiunii civile avand ca obiect revendicare imobiliara formulata de reclamantul ... impotriva paratului ....
      La apelul nominal facut in sedinta publica a raspuns paratul ... asistat de av. Danciu ..., lipsa fiind reclamantul reprezentat de ... in substituire a av. ....
      Procedura legal indeplinita.
      S-a facut referatul cauzei de catre grefierul de sedinta, dupa care av. ... depune la dosar obiectiuni la raportul de expertiza, acestea fiind puse in discutia partilor.
      Av. ... pentru reclamant a solicitat admiterea obiectiunilor.
      Av. ... pentru parat a solicitat respingerea obiectiunilor.
      Instanta, observand continutul obiectiunilor si al raportului de expertiza, constata ca expertul a raspuns la obiectivele stabilite, iar obiectiunile reprezinta concluzii pe fond, motiv pentru care le respinge. Constatand cauza in stare de judecata, s-a acordat cuvantul pe fond.
      Av. ... pentru reclamant a solicitat admiterea actiunii asa cum a fost formulata.
      Av. ...  pentru parat a solicitat respingerea actiunii.

INSTANTA

      Prin actiunea civila inregistrata pe rolul Judecatoriei Tg-Jiu sub nr. ... reclamantul ... a chemat in judecata pe paratul ...., solicitand  instantei ca prin sentinta  ce se va pronunta  sa se dispuna obligarea acestuia  sa lase in deplina proprietate si linistita posesie  o suprafata de teren  cu latimea de 40-80 cm care se intinde pe toata latura de Sud a proprietatii reclamantului ; sa ridice gardul construit pe proprietatea reclamantului iar in caz de refuz sa fie autorizat reclamantul sa execute lucrarea pe cheltuiala reclamantului . 
      In motivarea actiunii, reclamantul a aratat ca  potrivit titlului de proprietate nr. 436363/1994 sorei reclamantului , ... , i-a fost constituit dreptul  de proprietate pentru suprafata de 1038 mp iar prin contractul de donatie autentificat sub nr. 114/11.01.1999 reclamantul a dobandit dreptul de proprietate asupra terenului .
     A motivat reclamantul ca incepand cu 1999 a folosit terenul in mod nestingherit pana in primavara anului 2006 cat a fost deposedat de parat .
      In drept, actiunea a fost intemeiata pe disp. art. 480, 1073 si urm. C.civ..
      Actiunea a fost legal timbrata.
       In dovedire a depus in copie titlul de proprietate nr. 436363/7.10.1994 ,actul de donatie autentificat sub nr. 114/11.01.1999.
     La termenul din 21.11.2006 paratul a fost ascultat de instanta, acesta declarand ca nu este de acord cu actiunea civila , motivand ca intre cele doua proprietati exista gard despartitor edificat din 1968 de parintii paratului ; ca in anul 2006 a dorit sa efectueze reparatii la gardul despartitor, reclamantul opunandu-se , astfel incat a solicitat Comisiei Locale Balteni sa se deplaseze in teren . A mai  declarat paratul ca a inlocuit gardul pe o lungime de 25 respectand aliniamentul vechiului gard . 
     Paratul a depus in copie procesul verbal de cercetare la fata locului incheiat la 14.08.2006 de reprezentantii Comisiei locale,titlul de proprietate nr. 4890545/15.06.2004, proces verbal de punere in posesie  din 19.05.2004 , schita terenului .
      In dovedirea actiunii reclamantul a solicitat incuviintarea probei cu expertiza tehnica specialitatea topografie.
      Instanta a incuviintat cererea de probatoriu formulata de reclamanti,  numind ca expert in cauza pe dl. Macavei Gheorghe , stabilind ca obiective: sa se identifice terenurile proprietatea partilor,  prin dimensiuni, vecinatati, schita, avand in vedere actele de proprietate prezentate de parti, astfel pentru reclamant titlul de proprietate nr. 436363/7.10.1994, procesul verbal de punere in posesie , actul de donatie autentificat sub nr. 114/11.01.1999, iar pentru parat titlul de proprietate nr. 14890545/15.06.204 si procesul verbal de punere in posesie ; sa se stabileasca daca paratul ocupa din proprietatea reclamantului, iar in caz afirmativ sa se identifice terenul ocupat , prin dimensiuni si vecinatati ; sa se identifice gardul ce desparte cele doua proprietati, iar in caz contrar sa se identifice pe ce lungime gardul se gaseste pe proprietatea reclamantului si daca pentru acest gard exista autorizatie de construire .
     Raportul de expertiza intocmit de expert Macavei a fost depus la 29.01.2007 , cu privire la lucrarea tehnica instanta a retinut sa nu s-a raspuns in totalitate la obiectivele expertizei astfel incat a revenit cu adresa catre dl. expert.
     La termenul din 27.02.2007 paratul a depus la dosar titlul de proprietate nr. 1501003/16.02.2007,proces de punere in posesie schita terenului, acte obtinute in cursul judecatii , invederand ca titlul de proprietate vizeaza terenul in litigiu ; astfel incat prin incheierea de sedinta din 27.02.2007 s-a dispus suplimentarea obiectivelor la expertiza in sensul de a se identifica prin vecinatati, dimensiuni, schita terenul din actele nou prezentate de parat . Avand in vedere ca se impunea o noua deplasare in teren a dl. expert , instanta a dispus suplimentarea onorariului de expert cu 200 lei in sarcina paratului.
     La termenul din 10.04.2007 dl. expert a depus completari la raportul de expertiza, aceste completari fiind realizate fara o noua deplasare in teren pentru a transpune in teren actele de proprietate prezentate de parat .
     S-a luat masura inlocuirii dl. expert Macavei Gheorghe cu expert Vamesu Nicolae .
     Raportul de expertiza intocmit de expert Vamesu Nicolae a fost depus la dosar la 28.11.2007 , partile neformuland obiectiuni la lucrarea tehnica intocmita de expert.
     Prin sentinta civila nr. 8549/2007, instanta a respins actiunea in revendicare, cu motivarea ca este mai bine caracterizat dreptul de proprietate al paratului.
      Solutionand recursul declarat de reclamant impotriva acestei sentinte Tribunalul Gorj a apreciat ca  la compararea titlurilor nu se poate retine ca fiind mai bine caracterizat titlul unei anumite parti, numai pe considerentul ca aceasta are posesia terenului, fara sa se analizeze conditiile in care aceasta posesie este exercitata, ca in procedura de comparare a titlurilor trebuie verificata modalitatea de dobandire a dreptului de proprietate, data acestei dobandiri, respectiv a intabularii a actului ce reprezinta titlul de proprietate si numai fata de toate aceste imprejurari sa se stabileasca titlul mai bine caracterizat. S-a retinut ca paratul a invocat mai multe titluri de proprietate fara sa se stabileasca in care dintre acestea se regaseste suprafata revendicata de reclamant, care dintre titluri se suprapune din punct de vedere al terenului in litigiu cu titlul de proprietate invocat de reclamant pentru ca numai titlurile in privinta carora se suprapune terenul sa fie comparate efectiv si sub toate aspectele mai sus mentionate.
      Prin decizie, instanta de recurs a stabilita ca la rejudecare sa fie ordonata efectuarea unei expertize de specialitate prin care sa se verifice care dintre titlurile paratului se suprapune cu titlul reclamantului in privinta terenului in litigiu, urmand ca in functie de concluziile expertizei sa se procedeze la o corecta comparare a titlurilor partilor.
      Cauza a fost inregistrata pe rolul Judecatoriei Tg-Jiu la data de 14.05.2009, iar in raport de indrumarea din decizia de casare, instanta a solicitat Comisiei Locale Bilteni documentatia care  a stat la baza eliberarii titlurilor de proprietate eliberate partilor si a dispus citarea la interogatoriu a partilor, acestea fiind interogate in sedinta din 03.09.2008. Dupa mai multe reveniri la Comisia Locala si dupa sanctionarea presedintelui acestei comisii, pentru termenul din 25.02.2009, s-a constatat ca au fost inaintate documentele solicitate, iar instanta a dispus efectuarea unei expertize, avand ca obiective: 1.sa se identifice terenul din actul de donatie intocmit in anul 1934; 2.sa se stabileasca daca terenul din actele de reconstituire eliberate pentru .... respecta dimensiunile, invecinarile si suprafata terenului identificat la punctul 1 din obiective; 3.sa se stabileasca daca terenurile partilor se suprapun, prin raportare la actul de donatie mentionat si la actele de reconstituire ale fiecareia dintre parti; 4.sa se intocmeasca schita de situatie pentru a se stabili care sunt suprafetele detinute de fiecare dintre parti, in raport de aliniamentul gardului existent si, in continuarea acestuia, pana la gardul de la sosea, numind ca expert pentru efectuarea expertizei pe Gramada Romulus. Raportul de expertiza a fost depus pentru termenul din 16.09.2009.
      Analizand actele si lucrarile dosarului, instanta retine ca reclamantul si paratul detin terenuri invecinate, reclamantul dobandind dreptul de proprietate in calitate de donatar de la .... careia i-a fost eliberat titlul de proprietate nr. 436363/1994 si procesul verbal de punere in posesie cu privire la suprafata de teren de 1038 mp, iar paratul dobandind dreptul de proprietate prin titlurile de proprietate pentru suprafata de 2000 mp. Din raspunsurile la interogatoriile luate celor doua parti, instanta retine ca pentru parat au fost eliberate mai multe titluri de proprietate, dar titlul de proprietate din 2007 face referire la diferenta de teren de 1000 mp aflata in continuarea celeilalte portiuni de 1000 mp. Din actele comunicate de Comisia locala aflate la filele 54-70 din dosar rezulta ca pentru .... a fost validata suprafata de teren de 0,20 ha, iar procesul verbal de punere in posesie din 19.05.2004 face referire la suprafata totala de teren de 0,20 ha., aceasta regasindu-se si in titlul de proprietate nr. 14890545/15.06.2004. Schita anexa la procesul verbal de punere in posesie reda un teren cu latimea de 20 m si lungimea de 100 m invecinat pe latura de sud cu .....
      Dreptul de proprietate al reclamantului provine de la autorul ...., careia i s-a eliberat titlul de proprietate nr. 436363/07.10.1994 pentru suprafata de 0,1038 ha, rezultand din schita anexa la procesul verbal de punere in posesie de la fila 55 ca terenul acesteia are latimea de 10 m si se invecineaza pe latura de nord cu .....
      Din sustinerile partilor si din actele depuse la dosar rezulta ca paratul .... a dobandit prin vanzare cumparare de la parintii sai un teren de 250 mp si o casa edificata pe acel teren in anul 1968, iar la acel moment, al dobandirii, terenul era imprejmuit pe toate partile si avea suprafata de 2000 mp, pe una din laturi fiind invecinat cu ...., autoarea reclamantului. Rezulta ca de comun acord reclamantul si paratul, acum 7-8 ani, au refacut cca. 70 m din gardul existent intre proprietati, pornind cu reconstruirea de la capatul gradinilor spre sosea si ca a ramas o portiune de cca. 30 m needificata, portiune pe care paratul a refacut-o acum doi ani, procedand anterior la desfiintarea gardului vechi, neintelegerea dintre parti constand in sustinerea diferita cu privire la amplasamentul portiunii de 30 m reconstruita de parat.
      Din documentele eliberate de Comisia locala rezulta ca autoarea reclamantului a beneficiat de o reconstituire a dreptului de proprietate (terenul provenind de la autorii acesteia), iar paratul a beneficiat de o constituire a dreptului de proprietate, motivat de faptul ca in tabelul nominal anexa la hotararea Comisiei Judetene aflat la fila 66 din dosar se face mentiunea ca persoanele nominalizate au construit locuinte dupa anul 1962 pe terenurile mentionate in tabel, fara a exista specificatia ca erau detinute de acestea anterior colectivizarii.
      Din cele retinute se constata ca din punctul de vedere al existentei si transmiterii in timp a dreptului, cel mai bine caracterizat este al reclamantului, reconstituirea facand dovada ca proprietari au fost si autorii lui, spre deosebire de dreptul paratului, care beneficiind doar de constituire, nu face dovada ca autorii lui au fost proprietari.
      Coroborand concluziile raportului de expertiza cu contractul de vanzare cumparare autentificat la 22.01.1987, instanta retine ca terenul dobandit de .... de la .... fusese dobandit de acela in anul 1934, iar din cuprinsul actului de donatie intocmit in anul 1934 rezulta ca terenul autorilor reclamantului avea o latime de 10 m si o lungime de 125 m, acest document fiind temeiul reconstituirii dreptului de proprietate pentru autoarea reclamantului.
      Desi prin concluzia de la punctul 3.2 a expertizei s-a sustinut de catre expert ca lungimea terenului reconstituit pentru .... este de 104,83 m sau 104,01 m, instanta apreciaza, in functie de raspunsurile la interogatoriu ale celor doua parti, ca la momentul reconstituirii dreptului de proprietate si ulterior, atunci cand cei doi au inceput sa reconstruiasca gardul despartitor, acestea aveau lungimea egala de 100 m, sustinandu-se ca cei doi au reconstruit un gard de 70 m si a mai ramas de reconstruit o portiune de 30 m.
      Din concluzia de la pct. 3.3 a raportului de expertiza rezulta ca terenurile partilor se suprapun si ca portiunea din terenul reclamantului care se regaseste in terenul paratului este de 2,5 mp.
      In raport de cele retinute, instanta apreciaza ca fiind lipsita de relevanta concluzia expertului referitoare la faptul ca terenul paratului are doar 1975 mp deoarece, asa cum s-a aratat, s-a apreciat ca fiind mai bine caracterizat dreptul reclamantului.
      La identificarea portiunii de teren ocupata de parat de la reclamant, instanta va avea in vedere concluzia de la punctul 3.3 din raportul de expertiza in conformitate cu care suprafata de 2,5 mp are forma unei figuri geometrice cu latimea de 0,4 m la DN 66, care se inchide dupa 12,36 m masurati spre vest de la DN 66, masurarea latimii de 0,4 m fiind facuta pe aliniamentul de la drumul comunal pornind de la actualul gard despartitor spre proprietatea paratului.
      Intrucat rezulta din sustinerile partilor ca pe aceasta portiune de 12,36 m exista edificat un gard despartitor de catre parat , iar conform concluziei anterioare, el este amplasat pe terenul reclamantului, instanta constata intemeiata si cererea pentru obligatia de a face.
      Vazand si disp. art. 480 C. civ. cat si cele ale art. 494 alin . 2 C.pc. si ale art. 274 C.p.c.,
     

PENTRU ACESTE MOTIVE,
IN NUMELE LEGII
HOTARASTE

      Admite in parte actiunea in revendicare formulata de reclamantul ....., cu domiciliul in .... impotriva paratului ...., cu domiciliul in .....
      Obliga paratul sa lase reclamantului in deplina proprietate si linistita posesie suprafata de teren de 2,5 mp, avand latimea de 0,4 m la drumul comunal, pornind de la actualul gard despartitor spre proprietatea paratului, cu forma de triunghi al carui varf se afla la 12,36 m spre vest, masurati din acelasi punct.
      Obliga paratul sa ridice de pe portiunea de teren descrisa mai sus gardul, iar in caz de refuz autorizeaza reclamantul sa efectueze lucrarea pe cheltuiala paratului si la suma de 1052 lei reprezentand cheltuieli de judecata.
      Cu recurs in termen de 15 zile de la comunicare.
      Pronuntata in sedinta publica de la 14 Octombrie 2009, la Judecatoria Tg-Jiu.
Sursa: Portal.just.ro


Alte spete Revendicare (actiuni, bunuri, drepturi)

Revendicare imobiliara - Decizie nr. 583 din data de 13.09.2017
Calificare actiune. Actiune in constatare sau actiune in realizare. Admisibilitatea actiunii in constatare in situatia in care partile au posibilitatea de a formula actiune realizarea dreptului - Sentinta civila nr. 272 din data de 16.03.2016
Revendicare imobiliara. Folosirea unui teren agricol fara titlu. Despagubiri - Sentinta civila nr. 296 din data de 08.04.2015
Revendicare unui imobil trecut in proprietatea statului. Actiune in revendicare inadmisibila - Decizie nr. 497 din data de 17.05.2012
Actiune in revendicare. Obligatia proprietarului de a permite traversarea terenului pentru cauza de utilitate publica. - Decizie nr. 466 din data de 14.05.2012
Revendicare imobiliara. Folosirea unui imobil fara titlu - Decizie nr. 539 din data de 14.11.2011
Restituire imobil preluat abuziv de catre stat - Decizie nr. 384 din data de 01.09.2011
Cerere de restituire a imobilelor trecute in proprietatea statului prin expropriere. - Decizie nr. 386 din data de 02.09.2011
Revendicare - Sentinta civila nr. 335 din data de 29.03.2011
Revendicare - Decizie nr. 6798 din data de 28.01.2011
Revendicare - Decizie nr. 4979 din data de 10.02.2011
Revendicare imobil in baza legii 10/2001 - Decizie nr. 401 din data de 28.10.2010
Revendicare - Decizie nr. 220 din data de 25.03.2010
Revendicare.Nulitatea absoluta a actelor juridice si operatiunilor de cf. - Decizie nr. 67 din data de 04.03.2010
Revendicare mobiliara - Sentinta civila nr. 307 din data de 26.01.2011
Revendicare imobiliara - Sentinta civila nr. 1311 din data de 19.10.2011
Revendicare - Sentinta civila nr. 115 din data de 17.02.2010
Revendicare imobiliara - Sentinta civila nr. 129 din data de 24.02.2010
Revendicare imobiliara - Sentinta civila nr. 129 din data de 24.02.2010
Legalitatea dispozitiei de recuperare a sumelor incasate necuvenit cu titlu de ajutor pentru combustibili solizi sau petrolieri, ca urmare a nedeclararii corecte a numarului membrilor de familie, veniturilor ori bunurilor detinute. - Decizie nr. 103/F din data de 16.01.2014