InfoDosar.ro | Jurisprudenta | Spete Judecatoria Sinaia

Stabilire drept de servitute.

(Sentinta civila nr. 326 din data de 04.03.2011 pronuntata de Judecatoria Sinaia)

Domeniu Servituti | Dosare Judecatoria Sinaia | Jurisprudenta Judecatoria Sinaia

Prin cererea inregistrata pe rolul Judecatoriei Sinaia reclamantul DMS a chemat in judecata pe paratii CP, MC, MI pentru ca prin hotararea ce se va pronunta sa se dispuna in principal:
1.Stabilirea unei servituti de trecere de 3 ml pe terenurile proprietate a paratilor din orasul Comarnic, pe latura de nord a proprietatii paratilor;
2.Demolarea partii din constructie proprietate a paratului CP care afecteaza in parte servitutea de pe latura de nord;
In subsidiar reclamantul a solicitat:
1.Stabilirea unei servituti de trecere de 3 m latime pe terenurile proprietate a paratilor pe latura de sud a acestora cu acces la proprietatea paratului CP;
2.Cu obigarea paratului C P la cheltuieli de judecata.
In motivarea cererii reclamantul a aratat ca in baza contractului de vanzare cumparare autentificat sub nr. _ a dobandit dreptul de proprietate asupra terenului de 355 mp situat in orasul Comarnic. S-a mai aratat ca desi in cuprinsul actului de dobandire se face vorbire de o servitute de trecere ce afecteaza proprietatile paratilor pe latura de nor, aceasta nu mai este functionala datorita imprejurarii ca paratul CP a inteles sa construiasca afectand aceasta servitute.
A mai aratat reclamantul ca pe terenul dobandit in conditiile aratate urmeaza sa edifice o locuinta sens in care a obtinut certificatul de urbanism insa paratul CP ii impiedica accesul la teren pentru transportul materialelor de constructie.
In drept cererea a fost intemeiata pe disp. art. 616 Cod civil.
Legal citat, paratul CP a formulat intampinare prin care a invocat exceptia inadmisibilitatii cererii aratand ca servitutea de trecere exista si a fost deja constituita prin acte originare ale autorilor comuni, de servitute se face vorbire si in titlul reclamantului astfel ca fiind astfel stabilita nu se mai poate cerere instantei de judecata sa stabileasca o servitute. Cu privire la cererea de demolare s-a invederat de catre parat ca locuinta este bun comun cu sotia sa CMD.
In sustinerea intampinarii s-au depus la dosarul cauzei inscrisuri.
Reclamantul a formulat raspuns fata de intampinarea paratului CP solicitand unirea exceptiei cu fondul cauzei pentru a fi administrate probe pe baza carora exceptia sa fie in final respinsa ca neintemeiata. A mai aratat reclamantul ca servitutea constituita pe latura de nord prin titlul este obstructionata de constructia proprietate a paratului CP si nu poate fi practicata si a mai aratat ca prin actiunea introductiva s-a formulat si un petit subsidiar privind stabilirea servitutii pe latura de sud.
Reclamantul la termenul din 14 mai 2010 a modificat cererea introductiva solicitand ca judecata cererii sale sa poarte si in contradictoriu cu sotia paratului C P fata de aspectele invederate in intampinare.
Parata CMD a formulat intampinare prin care a solicitat respingerea cererii ca neintemeiata. In motivarea ei, s-a aratat ca reclamantul a avut permanent acces la proprietatea sa dovada fiind edificarea imprejmuirii si a unei magazii, ca acesta are acces pe latura de sud si ca mutarea servitutii de pe latura de nord s-a impus datorita particularitatilor terenului.
Paratii MI si MC au formulat intampinare prin care au solicitat respingerea cererii ca neintemeiata. Acestia au aratat ca terenul fiind agricol folosinta servitutii s-a exercitat pietonal sau cu atelaj sens in care sa fie practicata si pe viitor.
Prin incheierea din sedinta publica de la 25 iunie 2010 s-au incuviintat la cererea partilor probe.
S-au incuviintat la cererea reclamantului probele cu inscrisuri, interogatoriul paratilor, cercetare locala, expertiza topometrica, testimoniala.
S-au incuviintat la cererea paratilor CP si CMD probele cu inscrisuri, testimoniala, interogatoriul reclamantului, cercetare locala, expertiza constructii.
La data de 04.01.2011 a decedat MI fiind introdusi in cauza mostenitorii acestuia si care au fost de acord cu actiunea.
Pe baza probelor administrate in cauza instata a retinut in fapt urmatoarele:
Reclamantul DMS a dobandit in baza contractului de vanzare cumparare autentificat sub nr. _dreptul de proprietate asupra terenului de 355 mp situat in orasul Comarnic.
In cuprinsul actului de dobadire se face mentiunea ca accesul la suprafata de teren dobandita se face dinpre strada_ printr-o servitute de trecere ce afecteaza mai multe proprietati respectiv proprietatile paratilor CI., MC si MI sens in care proprietarii MI si MC si-au dat acordul cu declaratiile autentificate sub nr. _.
 Imobilul teren dobandit in conditiile aratate, ca si servitutea de trecere, au fost figurate prin documentatia cadastrala care a stat la baza alocarii numarului cadastral .. intocmita de ing. BM, sevitutea fiind figurata pe latura de nord, avand latimea de 3m pe toate proprietatile aservite, mai putin pe proprietatea C unde apare ingustata datorita amplasamentului constructiei acestora.
In ceea ce ii priveste pe paratii soti CP si CMD, acestia au dobandit imobilul cu iesire la strada_ compus din teren de 338 mp cu contractul de vanzare cumparare autentificat sub nr. _.
Prin actul de dobandire s-a inserat clauza potrivit careia "se mentine servitutea de trecere constituita prin actul autentic de partaj nr. 435/1997 notar public VS notata la nr. .. la Grefa Judecatoriei Campina." Aceasta servitute a fost si pozata in planul de situatie intocmit de autorizat IPA care a stat la baza vanzarii.
Actul de partaj invocat anterior este in fapt actul primar constitutiv de servitute pe latura de nord a proprietatilor azi litigioase - servitute cu latimea de 3m, desfasurata liniar pe extrema nordica a proprietatilor partilor.
Paratii CP si CMD au obtinut succesiv dobandirii proprietatii terenului - la 30.08.1999 - autorizatia de construire nr_ in vederea edificarii unei locuinte de tip P+E+M. Planul de situatie care a stat la baza emiterii autorizatiei de construire intocmit de arhitect SG a figurat servitutea de trecere pe latura opusa celei in care ar fi trebuit aceasta sa fie amplasata respectiv pe latura de sud, respectandu-se dimensiunea de deschidere la strada _ de 3m.
In acest context, de fapt, paratii CP si CMD au edificat locuinta proiectata incalcand servitutea de acces constituita prin titluri si la respectarea careia s-au obligat si facand astfel impracticabila servitutea. Construirea locuintei ca si bransamentele la utilitati - amplasate partial pe aceasta cale de trecere - a facut ca accesul sa nu mai poata fi practicat si proprietatile beneficiare ale servitutii sa devina infundate.
Din acest punct de vedere si proprietatea reclamantului apare azi ca fiind un lot infundat; accesul constituit pe latura de nord a proprietatilor de la strada _ este din motivele ce s-au aratat de nepracticat.
Construirea locuintei de catre paratii CP si CMD s-a facut in mod evident cu incalcarea obligatiei pe care si-au asumat-o contractual, aceea de a respecta dreptul de acces al proprietatilor aliniate in spatele proprietatii dumnealor fata de strada _.
 Incalcarea acestei obligatii nu poate fi insa santionata cu demolarea respectivei parti de locuinta pentru mai multe considerente. In primul rand se va retine ca beneficiarii servitutii nu si-au manifestat la respectivul moment in nici un fel opunerea fata de actiunea de edificare a constructiei respectiv nu au notificat pe paratul constructor, nu au formulat fata de acesta vreo actiune in sistarea lucrarilor.
 Pe de alta parte se va retine astfel cum rezulta din declaratiile martorilor ca la momentul edificarii constructiei de catre paratii CP si CMD au fost de acord cu modalitatea de edificare sub conditia acordarii dreptului de precere prin alt loc respectiv pe latura de sud.
Nu in ultimul rand se va retine si ca desi paratii C aveau obligatia trasa din art. 634 Cod civil de a nu face nimic de natura sa afecteze folosinta serviturii, masura demolarii este una neeconomica ce nu mai poate fi primita fata de stadiul in care se afla azi constructia precum si fata de pasivitatea beneficiarilor servitutii.
Pentru toate considerentele de fapt si de drept expuse, vazand si art. 616 si urmatoarele Cod civil se va constata ca pretentia principala in stabilirea unei servituti pe latura de nord a proprietatilor paratilor si demolarea constructiei C este neintemeiata si va fi respinsa.
Servitutea de acces pe nord desi evidentiata in titlu in prezent nu mai are decat o existenta formala, ea nu mai este practicata si nici nu se mai poate face aceasta fiind obturata partial cu constructia lui CP si CMD respectiv cu amenajarile pentru utilitati - camin apa si contor gaze asa cum a rezultat si in urma cercetarii locale efectuate.
Se va constata asadar ca proprietatea D este lot infundat; servitutea din titlul sau constituita pe latura de nord nu este practicabila din motive care nu ii sunt imputabile. Aceasta stare de fapt unita cu starea de drept trasa din art. 616 Cod civil - text potrivit caruia proprietarul al carui loc este infundat poate reclama o trecere pe locul vecinului sau - impun necesitatea stabilirii unei servituti de trece care servitute sa raspunda principiilor care stau la baza unui astfel de demers. Singura cale pe care poate fi aceasta stabilita este latura de sud a proprietatilor partilor. De altfel, chiar reclamantul a materializat pe terenul sau pentru riveranii din amonte servitutea pe aceeasi latura fiind evident ca pe aici intelege sa o acorde si la randul sau sa o si exercite.
Cu privire la acest amplasament se va retine ca paratul C prin declaratia autentica nr. .. a aratat ca intelege sa acorde aceasta servitute pe latura de sud a proprietatii sale pentru proprietarii din amonte; prin aceeasi declaratie paratul a recunoscut explicit ca intelege sa acorde dreptul de trecere "avand in vedere ca servitutea de trecere constituita pe partea dinspre nord a proprietatii mele care are o latime de 3ml este afectata de o constructie proprietate personala care reduce servitutea de trecere de la 3ml la 2ml"
Acest act juridic unilateral de vointa exprima, potrivit si cu regulile de interpretare a actelor juridice, art. 977 si urmatoarele Cod civil, mai multe elemente; in primul rand exprima vointa paratului de a constitui o noua servitute in folosul proprietarilor din amonte; in al doilea rand sunt prin aceasta conturate si elemente de definire topografica a servitutii fiind aceasta localizata pe latura de sud si, ca si dimensiuni, este definita la 3ml latime, deschidere la str. _ - concluzie ce se trage din partea finala a declaratiei sale parte in care afirma tocmai considerentul ingustarii vechii servituti de la dimensiunea ei de 3 ml ca si cauza a constituirii noii servituti.
Astfel fiind se va retine ca pe proprietatea C reclamantul are acces la calea publica pe servitutea de trecere constituita de paratul C prin titlu, act juridic unilateral; aceasta servitute astfel cum a fost ea constituita corespunde ca si amplasament si caracteristici topografice cu cea schitata de expertul topometru DL.
Servitutea nu are insa continuitate pe proprietatile MC si fosta MI- decedat in cursul procesului si succedat in drepturi si obligatii de mostenitori - neexistand nici un titlu constitutiv de servitute pe proprietatile acestora.
Pentru toate aceste considerente se va admite in parte cererea subsidiara si se va stabili servitute de trecere in folosul proprietatii reclamantului pe proprietatile paratilor MC si mostenitor MI pe latura de sud conform expertizei intocmita de ing. DL completata.
Cu privire la paratii CP si CMD se va retine ca exceptia inadmisibilitatii invocata in ceea ce ii priveste intrucat reclamantul are acces la calea publica pe proprietatea acestora, pentru toate considerentele ce s-au expus precum si pentru ca acestia au constituit servitute pe latura de sud prin titlu, se va admite exceptia si se va respinge cererea in ceea ce ii priveste ca inadmisibila.
In baza art. 274 Cod procedura civila se va respinge cererea reclamantului de obligare a paratului C la cheltuieli ca neintemeiata acesta nefiind cazut in pretentii fata de reclamant.
Se va admite insa cererea paratului C de obligare a reclamantului la cheltuieli si va fi acesta obligat sa suport cheltuielile compuse din onorariul avocatial. Nu se va acorda onorariul expertului de constructii cu titlu de cheltuieli paratului C intrucat nu au fost pricinuite de reclamant aceste cheltuieli in conditiile in care cererea introductiva nu cuprinde pretentii legate de folosinta servitutii
Sursa: Portal.just.ro


Alte spete Servituti

Despagubiri solicitate pentru limitarea dreptului de proprietate. Actiune respinsa - Sentinta civila nr. 715 din data de 08.06.2017
Despagubiri solicitate pentru limitarea dreptului de proprietate. Actiune respinsa - Sentinta civila nr. 715 din data de 08.06.2018
Servitutea de vedere, obligatia efectuari lucrarilor de intretinere imobil - Decizie nr. 433 din data de 30.09.2011
Stabilirea liniei de granita dintre imobilele. Delimitarea servitutii de trecere. Cerere reconventionala. Constatare nulitate contract de vanzare-cumparare. - Decizie nr. 151 din data de 04.03.2011
SERVITUTE DE CANAL SUBTERAN – ADMISIBLITATEA ACTIUNII CONFESORII IN APARAREA DREPTULUI DE SERVITUTE - Decizie nr. 902/R din data de 22.09.2014
Raspunderea vanzatorului pentru evictiune in cazul unor servituti nedeclarate si neaparente. Conditii. - Decizie nr. 519 din data de 25.10.2012
Servitute de trecere. Introducerea in cauza a proprietarilor fondurilor invecinate. - Decizie nr. 284 din data de 18.06.2009
Drept de servitute - Decizie nr. 216 din data de 10.03.2006
Servitute de trecere. Notiunea de loc infundat potrivit art. 616 Cod civil - Decizie nr. 1114 din data de 25.11.2005
stingere servitutate - Sentinta civila nr. 4035 din data de 25.05.2011
Obligatie de a face, servitute trecere - Sentinta civila nr. 584 din data de 02.03.2011
Cerere de acordare a unei servituti de trecere pe fondul aservit. Solutie de respingere. Daca infundarea este rezultatul faptei proprietarului insusi, trecerea nu mai poate fi ceruta vecinului fondului, cel care a creat o astfel de stare urmand sa su... - Sentinta civila nr. 2921/09.04.2009 din data de 21.09.2009
Granituire - Hotarare nr. 8283 din data de 16.12.2009
Servitute - Sentinta civila nr. 1465 din data de 16.03.2011
obligatia de a face - Sentinta civila nr. 647 din data de 01.03.2016
Servituti - Sentinta civila nr. 1845 din data de 12.11.2014
Solicitarea instantei la obligarea paratei la ridicarea constructiilor aflate pe terenul reclamantului - Sentinta civila nr. 1582 din data de 29.05.2012
Dobandirea servitutii apeductului prin uzucapiune - Sentinta civila nr. 794 din data de 11.06.2014
Servitute de trecere - Sentinta civila nr. 234 din data de 06.03.2013
Servitute de trecere - Sentinta civila nr. 277 din data de 16.05.2011