InfoDosar.ro | Jurisprudenta | Spete Judecatoria Sectorului 1

Contestatie la executare neintemeiata. Necesitatea executarii silite a titlului executoriu intr-un termen rezonabil, chiar daca debitorul este o institutie publica. Stabilirea cheltuielilor de executare. Incuviintarea executarii silite.

(Sentinta civila nr. 6362 din data de 04.05.2009 pronuntata de Judecatoria Sectorului 1)

Domeniu Contestatie la executare | Dosare Judecatoria Sectorului 1 | Jurisprudenta Judecatoria Sectorului 1

SENTINTA CIVILA NR. 12068 din 26.10.2009 Contestatie la executare neintemeiata. Necesitatea executarii silite a titlului executoriu intr-un termen rezonabil, chiar daca debitorul este o institutie publica. Stabilirea cheltuielilor de executare. Incuviintarea executarii silite.

Intelegerea procedurii de realizare a unei creante impotriva unei institutii publice trebuie a porni de la anumite principii inerente statului de drept: interpretarea cu buna-credinta a legii,  respectarea legii, executarea cu celeritate a hotararilor judecatoresti, fara de care dreptul la un proces echitabil este golit de continut si lipsit de finalitate, in cazul in care exista dubiu, normele se interpreteaza in favoarea creditorului, iar nu a debitorului, institutia publica (parte in litigiul solutionat prin titlul executoriu ce o obliga) trebuie sa execute ori sa depuna toate diligentele pentru executarea de bunavoie a obligatiei, comportandu-se astfel exemplar pentru celelalte subiecte de drept, doar in acest context, in cazul in care institutia publica nu are fonduri special alocate executarii obligatiei din titlul executoriu (cf. art. 1 din OG nr. 22/2002), executarea silita (inceputa prin somatia emisa de organul competent de executare) va fi oprita 6 luni de zile, in care se intelege ca institutia publica va depune din nou toate diligentele pentru obtinerea de fonduri special destinate executarii obligatiilor prevazute in titluri executorii.

Sustinerea contestatoarei referitoare la includerea nelegala a TVA-ului in onorariul de executare ce se solicita a-l rambursa este neintemeiata. Executorii judecatoresti sunt tinuti a respecta Ordinul nr. 2250/2006 si a stabili onorariile in limitele legale prevazute. La onorariile astfel calculate, unii executori judecatoresti au obligatia calcularii si retinerii TVA-ului, taxa ce este suportata potrivit codului fiscal de destinatarul final, in cazul de fata: debitorul obligat a rambursa cheltuielile de executare. Din verificarea onorariului calculat in dosarul de executare analizat, instanta constata ca executorul a respectat prevederile legale, calculand onorariul in raport de valoarea urmarita, in procentul impus de Ordinul nr. 2250/2006, la acest onorariu calculand si percepand TVA, intregul onorariu calculat urmand a fi suportat de debitoare. Prin cererea inregistrata pe rolul Judecatoriei Sectorului 1 Bucuresti la data de 30.06.2009 sub nr. 1/299/2009, contestatoarea AVAS a chemat in judecata intimatul CM, formuland contestatie la executare impotriva somatiei de plata si a procesului-verbal de cheltuieli de executare intocmit in dosarul de executare nr. 1/2009 instrumentat de B.E.J., solicitand admiterea contestatiei la executare si anularea procesului-verbal de cheltuieli de executare.
In fapt, contestatoarea a aratat ca i-a fost comunicat procesul-verbal de actualizare a creantei incheiat la 21.05.2009, stabilind un cuantum al creantei de 5.548,85 lei, precum si procesul-verbal de cheltuieli de executare incheiat la 21.05.2009, in baza titlului executoriu-sentinta comerciala nr. 1/17.12.2004 pronuntata de Tribunalul Bucuresti, Sectia a VI-a Comerciala, in dosarul nr. 1/2001.
Contestatoarea a invederat ca in raport de dispozitiile O.G. nr. 22/2002, modificata si completata prin Legea nr. 110/2007, are la dispozitie un termen de 6 luni pentru a efectua plata voluntara a creantei inscrise in titlul executoriu, termen care curge de la momentul emiterii somatiei de plata. Fata de prevederile legii speciale, contestatoarea a solicitat instantei sa constate ca in cauza dedusa judecatii nu a fost emisa somatia de plata, astfel cum aceasta este definita si reglementata in mod expres de OG nr. 22/2002, astfel incat intocmirea procesului-verbal de actualizare a creantei si a procesului-verbal de cheltuieli de executare sunt nelegale si se impune anularea acestora. Termenul de 6 luni, a sustinut contestatoarea, este un veritabil termen de gratie acordat de legiuitor institutiilor publice debitoare, inlauntrul caruia poate fi efectuata plata voluntara a creantei inscrise in titlul executoriu, in scopul de a preintampina grevarea bugetului institutiei cu cheltuieli suplimentare, in speta, cheltuieli de executare.
AVAS, in calitate de institutie publica implicata in procesul de privatizare are obligatia legala de a varsa la bugetul statului sumele incasate cu titlul de venituri din procesul de privatizare, astfel cum prevede art.9 al.1 din OUG nr. 88/1997, modif. de Titlul I Legea nr.99/1999: Veniturile incasate de institutiile publice implicate din vanzarea actiunilor emise de societatile comerciale si din dividende se varsa la bugetul de stat."
Referitor la cheltuielile de executare, in speta, onorariul calculat si pretins de executor, acesta depaseste limita stabilita de OMJ nr. 2550/14.11.2006. In speta, onorariul calculat de executor in cuantum de 660,32 lei depaseste procentul de 10 % stabilit de legiuitor. De asemenea, contestatoarea a sustinut ca executorul judecatoresc nu a solicitat si nu a obtinut incuviintarea executarii silite a creantei inscrise in titlul executoriu, astfel incat toate actele de executare efectuate sunt lovite de nulitate.
In drept, actiunea a fost intemeiata pe art. 399, 401, 454 Cpc si OG nr. 22/2002.
Intimatul, desi legal citat, nu s-a prezentat la termenul acordat de instanta si nici nu a depus intampinare prin care sa arate exceptiile si toate mijloacele de aparare.
In prezenta cauza a fost administrata proba cu inscrisuri.
La solicitarea instantei, in temeiul art. 402 alin. 1 C.pr.civ., Biroul Executorilor Judecatoresti a inaintat copii certificate de pe inscrisurile existente in Dosarul de executare nr. 1/2009.
Analizand materialul probator administrat, instanta a retinut urmatoarele:
Prin sentinta civila nr. 1/17.12.2004, definitiva si irevocabila la 21.03.2007, prin Decizia nr. 1 a ICCJ, Tribunalul Bucuresti a obligat AVAS sa plateasca intimatului suma de 17.943.560 lei (1.794,35 RON) ce urma a se reactualiza cu coeficientul de inflatie pentru perioada 24.05.2000 pana la executarea hotararii.
Deoarece AVAS nu s-a conformat acestui titlu executoriu si nu a executat de bunavoie obligatia stabilita prin hotararea judecatoreasca, la 21.05.2009 creditorul-intimat s-a adresat cu o cerere catre BEJ, solicitand recuperarea sumei de 1.794,35 Ron, plus actualizarea acesteia de la data de 24.05.2000 pana la data platii efective si a cheltuielilor de executare ce se vor efectua.
Prin somatia din 09.07.2009, AVAS a fost somata ca in termenul prevazut de Legea nr. 110/2007 care a modificat OG nr. 22/2002 sa dispuna luarea tuturor masurilor ce se impun pentru alocarea sumei de 6.359,17 lei, suma actualizata conform titlului executoriu pana la data achitarii integrale a debitului, necesare pentru efectuarea platii stabilite conform sentintei civile nr. 1/17.12.2004 pronuntate de Tribunalul Bucuresti - Sectia a VI-a comerciala, privind creditorul CM.
Prin procesul-verbal din 21.05.2009 s-a consemnat ca s-a procedat la actualizarea sumei datorate in functie de coeficientul de inflatie comunicat de Institutul National de Statistica, calculandu-se suma de 5.548,85 lei. Prin procesul-verbal din 21.05.2009 privitor la cheltuieli de executare, s-au stabilit cheltuieli de executare in suma de 660,32 lei onorariu executor judecatoresc - suma ce include TVA si 150 lei, cheltuieli executare.
In solutionarea prezentei cauze sunt incidente art. 387, 3717, 3731, 399,  725 alin. 4 C.pr.civ., OG nr. 22/2002, art. 11 si 20 din Constitutie, art. 6 alin. 1 din CEDO astfel cum a fost interpretat in hotararile Curtii Europene a Drepturilor Omului din cauzele Sandor vs. Romania si Hornsby vs. Grecia, Legea nr. 188/2000.
Raportand textele legale la situatia de fapt retinuta, instanta constata ca actiunea este neintemeiata si o va respinge cu urmatoarele motive:
Contestatia la executare este o cale speciala de atac aplicabila in faza executarii silite prin care se poate obtine anularea actelor de executare efectuate cu incalcarea dispozitiilor legale. Actele de executare contestate de debitoarea AVAS sunt somatia intocmita la data de 28.01.2009 si procesul-verbal de stabilire a cheltuielilor de executare.
Referitor la legalitatea somatiei din 09.07.2009, din coroborarea dispozitiilor art. 2, 3 din OG nr. 22/2002 si art. 387 Cpc, reiese ca executarea silita a sumelor inscrise in titlurile executorii emise impotriva institutiilor publice incepe si se realizeaza potrivit normelor generale inscrise in Codul de procedura civila. Nota specifica a acestui tip de executare consta in impunerea creditorului a unui termen de 6 luni de asteptare, in cazul in care institutia publica se afla in imposibilitate obiectiva de a plati, din lipsa de fonduri. Asadar, creditorul unei institutii publice, avand in vedere si realitatea constitutionala a statului de drept, asteapta din partea institutiei publice executarea de bunavoie a obligatiei pecuniare. In cazul in care institutia publica nu executa obligatia de bunavoie, creditorul se poate adresa unui organ competent de executare, solicitandu-i urmarirea silita a sumelor din titlul executoriu. Daca institutia publica urmarita dovedeste ca nu are fonduri special alocate, la inceput de executare ori in cursul acesteia, OG nr. 22/2002 instituie pentru creditorul institutiei publice obligatia de a astepta 6 luni de zile pana la continuarea executarii silite.
Acesta este singurul rezultat ce se impune in cadrul operatiunii de interpretare juridica de buna-credinta, realizate cu luarea in seama a imperativului executarii cu celeritate a creantelor mentionate in titluri executorii-hotarari judecatoresti, imperativ derivat din art. 6 CEDO, art. 11, 20, 21 din Constitutia Romaniei.
Art. 6 alin. 1 din CEDO prevede dreptul persoanelor fizice sau juridice la un proces echitabil. Potrivit hotararii pronuntate in cauza Hornsby vs. Grecia din 19.03.1997, garantiile prevazute la art. 6 din Conventie sunt aplicabile si in faza executarii silite a hotararii judecatoresti intrucat procesul civil include si etapa executarii silite, avand in vedere ca in caz contrar, respectiv daca ordinea juridica a unui stat ar permite ca o hotarare definitiva si obligatorie sa ramana fara efect in detrimentul unei parti, dreptul de acces la o instanta ar deveni iluzoriu. De asemenea, in hotararea pronuntata in cauza Sandor vs. Romania din 24.03.2005, Curtea Europeana a Drepturilor Omului a statuat ca este excesiv, si prin urmare contrar dreptului la un proces echitabil, sa se pretinda unui creditor al statului sa recurga la o procedura de executare silita pentru a-si realiza dreptul de creanta stabilit intr-o procedura judiciara. Creanta intimatului pentru a carei realizare s-a inceput procedura de executare silita si s-a emis somatia de executare a fost obtinuta intr-o procedura jurisdictionala desfasurata in fata instantelor judecatoresti. Calitatea de debitor apartine contestatoarei AVAS, iar aceasta este organizata ca institutie publica. 
Avand in vedere cele expuse, somatia la care se refera art. 2 din OG nr. 22/2002 este aceeasi cu cea prevazuta de art. 387 Cpc, adica este actul incepator al executarii silite. Celelalte acte de executare vor fi realizate subsecvent acestei somatii, cu eventuala incidenta a termenului de 6 luni in care creditorul este chemat de OG nr. 22/2002 sa astepte ca institutia publica sa incerce procurarea de fonduri. Ratiunea si spiritul legii consta in evitarea blocarii activitatii institutiei publice si, prin urmare, incercarea de a evita afectarea interesului public.
Intelegerea procedurii de realizare a unei creante impotriva unei institutii publice trebuie a porni de la anumite principii inerente statului de drept: interpretarea cu buna-credinta a legii,  respectarea legii, executarea cu celeritate a hotararilor judecatoresti, fara de care dreptul la un proces echitabil este golit de continut si lipsit de finalitate, in cazul in care exista dubiu, normele se interpreteaza in favoarea creditorului, iar nu a debitorului, institutia publica (parte in litigiul solutionat prin titlul executoriu ce o obliga) trebuie sa execute ori sa depuna toate diligentele pentru executarea de bunavoie a obligatiei, comportandu-se astfel exemplar pentru celelalte subiecte de drept, doar in acest context, in cazul in care institutia publica nu are fonduri special alocate executarii obligatiei din titlul executoriu (cf. art. 1 din OG nr. 22/2002), executarea silita (inceputa prin somatia emisa de organul competent de executare) va fi oprita 6 luni de zile, in care se intelege ca institutia publica va depune din nou toate diligentele pentru obtinerea de fonduri special destinate executarii obligatiilor prevazute in titluri executorii. In cazul in care diligentele nu au ca rezultat obtinerea unor astfel de fonduri speciale, creditorul este indreptatit sa continue executarea silita potrivit Cpc si/sau a altor legi, avand astfel posibilitatea de a popri conturi ale institutiei ori/si de a executa silit bunuri mobile ori/si imobile ale institutiei publice.
In cazul de fata, AVAS nu a executat de bunavoie obligatia executorie inserata intr-o hotarare judecatoreasca irevocabila din 21.03.2007, astfel incat la 21.05.2009, creditorul-intimat s-a adresat unui organ competent de executare pentru executarea silita a sumei ce ii era datorata de AVAS. Prin chiar somatia contestata, emisa la 09.07.2009, s-a prevazut ca intimatul respecta art. 1, 2, 3 din OG nr. 22/2002, fixandu-se debitoarei-contestatoare un termen de 6 luni in care sa obtina fonduri pentru executarea obligatiei.
Referitor la legalitatea procesului-verbal de stabilire a cheltuielilor de executare, conform art. 3717 Cpc, potrivit caruia debitorul, inclusiv institutia publica ce nu isi executa de bunavoie obligatia, va fi tinut sa suporte cheltuielile de executare facute dupa inregistrarea cererii de executare si pana la data realizarii obligatiei stabilite in titlul executoriu. Sumele ce urmeaza a fi platite se stabilesc de executor prin proces-verbal ce constituie titlu executoriu.
Sumele platite cu titlu de onorariu pentru executorul judecatoresc reprezinta cheltuieli ocazionate de efectuarea executarii silite si fata de dispozitiile art. 37 alin. 1 din Legea nr. 188/2000 si cele ale Ordinului ministrului justitiei nr. 2550/2006, in cazul obligatiilor avand ca obiect plata unor sume de bani, onorariul executorului nu poate depasi un anumit plafon determinat potrivit acestor acte normative, raportat la cuantumul obligatiei de plata a carei executare se urmareste. Se constata in cauza, contrar sustinerilor debitoarei, ca executorul judecatoresc a aplicat corect pentru a determina cuantumul onorariului sau, dispozitiile art. 37 alin. 1 din Legea nr. 188/2000 si cele ale Ordinului ministrului justitiei nr. 2550/2006.
Sustinerea contestatoarei referitoare la includerea nelegala a TVA-ului in onorariul de executare ce se solicita a-l rambursa este neintemeiata. Executorii judecatoresti sunt tinuti a respecta Ordinul nr. 2250/2006 si a stabili onorariile in limitele legale prevazute. La onorariile astfel calculate, unii executori judecatoresti au obligatia calcularii si retinerii TVA-ului, taxa ce este suportata potrivit codului fiscal de destinatarul final, in cazul de fata: debitorul obligat a rambursa cheltuielile de executare. Din verificarea onorariului calculat in dosarul de executare analizat, instanta constata ca executorul a respectat prevederile legale, calculand onorariul in raport de valoarea urmarita, in procentul impus de Ordinul nr. 2250/2006, la acest onorariu calculand si percepand TVA, intregul onorariu calculat urmand a fi suportat de debitoare.
Referitor la lipsa incuviintarii executarii silite de catre instanta, instanta are in vedere data publicarii in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 256 (17.04.2009) a Deciziei nr. 458 din 31 martie 2009 prin care Curtea Constitutionala a constatat ca dispozitiile art. 3731 din Codul de procedura civila, astfel cum au fost modificate prin art. I pct. 13 din Legea nr. 459/2006 sunt neconstitutionale, astfel reintroducandu-se obligatia statuarii instantei judecatoresti asupra cererii de incuviintare a executarii silite. In cauza, executarea silita a fost inceputa la data de 21.05.2009 prin depunerea cererii de executare, iar BEJ a obtinut incuviintarea executarii de catre Judecatoria Sectorului 1 Bucuresti in data de 23 iunie 2009.
Dand eficienta juridica considerentelor anterioare, constatand ca nu s-a relevat niciun motiv de nelegalitate a actelor de executare contestate, instanta a respins ca neintemeiata contestatia la executare.

Sursa: Portal.just.ro


Alte spete Contestatie la executare

Decizie de instituire a masurilor asiguratorii. Condi?ia motivarii acesteia de catre organul fiscal. - Decizie nr. 4531 din data de 22.11.2017
Contestatie la executare - Sentinta civila nr. 31 Camera Consiliu din data de 02.07.2010
Contestatie la executare - Sentinta civila nr. 115 din data de 12.03.2013
Contestatie la executare - Sentinta civila nr. 270 din data de 13.08.2013
Contestatie la executare - Hotarare nr. 810 din data de 24.10.2017
Contestatie la executare - Hotarare nr. 703 din data de 06.10.2017
Contestatie la executare - Hotarare nr. 613 din data de 24.04.2018
Faliment - contestatie - Hotarare nr. 582 din data de 13.11.2017
Contestatie la executare - Sentinta penala nr. 143 din data de 13.04.2017
Contestatie la executare - Sentinta penala nr. 387 din data de 06.10.2017
Contestatie la executare - Sentinta civila nr. 710 din data de 20.09.2017
Recurs nul - oral - Hotarare nr. 1913 din data de 25.01.2010
Conflict de drepturi. Contestatii la titlu - Sentinta civila nr. 16/lm/2008 din data de 17.02.2009
Sechestru asigurator asupra bunurilor imobile proprietate comuna - Decizie nr. 930 din data de 26.11.2015
Anulare proces verbal de distributie a pretului - Sentinta civila nr. 900 din data de 19.11.2015
Anulare proces verbal de distributie a pretului - Decizie nr. 900 din data de 19.11.2015
Plangere contraventionala admisa. Obligatia de restituire a amenzii achitate. - Decizie nr. 118 din data de 02.04.2014
Anularea incheierii de incuviintare a executarii silite - Decizie nr. 60 din data de 30.01.2014
Acte de executare emise de autoritatile germane de tragere la raspundere a reprezentantei contestatoarei - Sentinta civila nr. 287 din data de 18.04.2013
Contestatie impotriva deciziei de instituire a masurilor asiguratorii - Decizie nr. 175 din data de 14.03.2013