DAUNE MORALE

DAUNE MORALE. ADMISIBILITATEA ACTIUNII IN ANGAJAREA RASPUNDERII MATERIALE A ZIARISTULUI SI PARTII RESPONSABILE CIVILMENTE. DISTINCTIA FACUTA DE CURTEA EUROPEANA A DREPTURILOR OMULUI INTRE FAPTE SI JUDECATI DE VALOARE.
 
     Prin cererea inregistrata pe rolul Judecatoriei Rm. Valcea sub nr.443/288/2007 reclamantii P.V., C.A. , S.B, F.A. si C.N. au chemat in judecata pe paratii G.T., M.C., D. E. Ghe. , precum si pe partea responsabila civilmente SC R. SRL RM. VALCEA , solicitand instantei ca prin sentinta ce o va pronunta sa fie obligati sa ii despagubeasca pe reclamanti cu contravaloarea prejudiciului moral pe care l-au cauzat prin conduita ilicita , prejudiciu estimat provizoriu in vederea timbrarii la cate 2000 lei pentru fiecare dintre reclamanti.
     In motivarea cererii reclamantii au aratat ca printr-o serie de articole publicate in ziarul A. P., editat de partea responsabila civilmente le-au fost aduse mai multe acuzatii deosebit de grave referitoare la pretinse infractiuni pe care le-ar fi savarsit uzand de functiile pe care le indeplineau. Aceste articole vadit calomnioase si insultatoare, se arata in continuare, au fost de natura a le crea reclamantilor grave prejudicii , sub aspect moral, atat in cadrul institutiilor in care isi desfasurau activitatea cat si in mediul privat , intreaga campanie de denigrare ( in care a fost folosit inclusiv un condamnat a carui activitate infractionala a fost descoperita datorita investigatiilor reclamantilor), avand ca scop intimidarea cu privire la indeplinirea sarcinilor de serviciu.
     Cererea a fost intemeiata in drept pe disp. art. 998-999 , 1000 alin.3 si 1003 C.civ.

     Analizand sustinerile partilor , probatoriul administrat in cauza si dispozitiile legale in materie, instanta a retinut :
     Printr-o serie de articole publicate in ziarul A.P. in perioada octombrie-noiembrie 2006, a fost data publicitatii o convorbire telefonica purtata intre paratii G. T. si M.C,  convorbire ce viza pretinse fapte de coruptie savarsite de reclamanti in exercitarea atributiilor de serviciu, in cadrul convorbirii telefonice si prin urmare, si al articolelor facandu-se referire concreta la persoana fiecaruia dintre reclamanti , la calitatea acestora si la fapta de coruptie savarsita.
     Redarea convorbirii telefonice era insotita de comentariul autorului articolelor , respectiv paratul D. E.Ghe., comentariu in cadrul caruia paratul si-a prezentat propriul punct de vedere legat de savarsirea faptelor de coruptie redand in acelasi timp si fragmente din declaratiile facute pe aceeasi tema , in alt context decat cel al convorbirii telefonice mentionate , de catre paratul G.T.
     Raportat la starea de fapt retinuta, un comentariu se impune a fi facut cu privire la textele de lege aplicabile in speta.
     Astfel:
     Potrivit art. 10 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale si a protocoalelor aditionale la aceasta conventie , ratificata de Romania prin Legea nr.30/1994: " 1. Orice persoana are dreptul la libertatea de exprimare. Acest drept cuprinde libertatea de opinie si libertatea de a primi sau de a comunica informatii ori idei , fara amestecul autoritatilor publice si fara a tine seama de frontiere. Prezentul articol nu impiedica statele sa supuna societatile de radiodifuziune , de cinematografie sau de televiziune unui regim de autorizare. 2. Exercitarea acestor libertati ce comporta indatoriri si responsabilitati poate fi supusa unor formalitati , conditii, restrangeri sau sanctiuni prevazute de lege , care constituie masuri necesare intr-o societate democratica pentru securitatea nationala , integritatea teritoriala sau siguranta publica , apararea ordinii si prevenirea infractiunilor, protectia sanatatii sau a moralei , protectia reputatiei sau a drepturilor altora , pentru a impiedica divulgarea de informatii confidentiale sau pentru a garanta autoritatea si impartialitatea puterii judecatoresti."
     Conform art. 30 din Constitutia Romaniei :" libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea , onoarea, viata particulara a persoanei si nici dreptul la propria imagine, raspunderea civila pentru informatia sau pentru creatia adusa la cunostinta publica revine editorului sau realizatorului , autorului , organizatorului manifestarii artistice , proprietarului mijlocului de multiplicare , al postului de radio sau de televiziune , in conditiile legii."
     Cadrul legal al obligatiilor ziaristului il constituie Legea presei nr.3/1974 , republicata, care prevede la art. 69 lit.j , 70 si 76 ( texte de lege in acord cu prevederile art. 30 din Constitutie si care au ramas in vigoare dupa ce Curtea Constitutionala a statuat asupra legii presei - Decizia nr.8/31.01.1996 definitiva prin Decizia nr.55/14.05.1996 , ambele publicate in Monitorul Oficial al Romaniei Partea I Nr.129/21.06.1996 ) ca ziaristul raspunde pentru publicatii ce cuprind date sau fapte neadevarate , de natura a vatama interesele legitime si a stirbi demnitatea , onoarea sau reputatia unei persoane , prestigiul sau social sau profesional, ori prin care se profereaza insulte , calomnii sau se aduc amenintari la adresa unei persoane .
     Articolele 72, 75 din Legea nr.3/1974 reglementeaza dreptul la replica al persoanei lezate prin afirmatiile facute in presa si pe care le considera neadevarate, drept ce are valoarea unui drept constitutional corelativ celui la libera exprimare a opiniilor , dar acest drept este o forma de reparatie care nu exclude dreptul persoanei prejudiciate de a solicita despagubiri, in conditiile art. 998 -999 C.civ. si art. 30 din Constitutie.
     Prin urmare, in sensul art.10 din Conventie si art. 30 din Constitutia Romaniei libertatea de exprimare nu trebuie sa afecteze reputatia si drepturile altei persoane , exceptie facand cazurile in care ziaristul actioneaza cu buna- credinta in scopul informarii corecte si judicioase, cu privire la subiecte de interes general.
     In practica Curtii Europene ( Cauza nr.58148/00, Plon c. Frantei, Hotararea din 18 mai 2004) s-a stabilit ca deoarece le furnizeaza un suport autorilor " editorii participa la exercitarea libertatii de exprimare si , in consecinta , le revin , in mod indirect , aceleasi indatoriri si responsabilitati ca si autorilor respectivi, in cadrul difuzarii lucrarilor“.
     O importanta distinctie face Curtea intre fapte si judecati de valoare " existenta faptelor poate fi demonstrata in timp ce adevarul judecatilor de valoare nu este susceptibil de a fi dovedit(Cauza Lingens c.Austriei , Hotararea din 8 iulie 1986) . Rezulta ca analiza cazurilor privind libertatea presei va fi puternic marcata de calificarea discursului ca referindu-se la fapte sau la judecati de valoare , precum si , de atitudinea subiectiva a autorului , in momentul comiterii faptei. Curtea a afirmat in repetate randuri ca afirmatii referitoare la fapte determinate , care sunt deci, susceptibile de a fi probate, facute in absenta oricaror dovezi care sa le sustina, nu se bucura de protectia articolului 10 si ca ziaristilor le revine obligatia obisnuita de a verifica o declaratie factuala , aceasta obligatie semnificand faptul ca trebuiau sa se bazeze pe o baza factuala suficient de precisa si fiabila, care sa poata fi considerata ca proportionala cu natura si forta afirmatiei lor , avand in vedere ca , cu cat afirmatia este mai serioasa, cu atat baza factuala trebuie sa fie mai solida.( Cauza nr.49017/99 Pedersen si Baadsgard c. Danemarcei), Curtea aratand in acelasi timp ca se impune a se verifica daca " reclamantii ziaristi au luat masurile necesare pentru a-si indeplini obligatia de a verifica adevarul declaratiilor factuale , afirmatiile respective fiind serioase pentru persoana vizata si impunand o diligenta speciala din partea editorului".
     Un rol important in stabilirea raspunderii ziaristilor il are buna sau reaua-credinta, cu care acestia au actionat , in stabilirea acesteia un rol determinant fiind detinut de cercetarile intreprinse in vederea scrierii articolelor in cauza, trebuind sa existe motive particulare care sa permita inlaturarea obligatiei care incumba de regula unui ziar de a verifica declaratiile factuale calomnioase pentru particulari ( chiar atunci cand acestea sunt preluate de la terti) , in acest sens, fiind avute in vedere mai ales natura si gradul calomniei in cauza, precum si chestiunea de a stii , pana la ce punct ziarul putea in mod rezonabil sa considere sursele respective , ca fiiund credibile pentru aceste declaratii( Cauza nr.21980/93 Hotararea din 20 mai 1999 Bladet Tromso si Stensaas c. Norvegiei).
     Or, in speta, asa cum s-a aratat in expunerea situatiei de fapt, este vorba despre publicarea in ziar a unor afirmatii calomnioase la adresa reclamantilor        ( facute de paratii G. T. si M. C. ), insotite de punctul de vedere al ziaristului ( paratul D. E.) care , la randul sau, afirma existenta unor fapte( nefiind vorba , prin urmare despre judecati de valoare ce nu ar putea fi probate).
     Prin raspunsurile date la interogatoriu de catre acest parat , ca si prin depozitia martorului H. O., s-a incercat a se face dovada existentei cercetarilor efectuate in legatura cu tema publicata , fara a se reusi insa acest lucru, singurul temei al articolelor aparute fiind inregistrarea convorbirii telefonice purtata de ceilalti doi parati . Acest aspect coroborat cu faptul ca nu s-a facut dovada certa ca s-a incercat si aflarea punctului de vedere al reclamantilor anterior publicarii articolelor ridica puternice semne de intrebare asupra bunei-credinte cu care ziaristul a actionat.
     In aceste conditii si avand in vedere toate cele anterior expuse, in legatura cu deciziile Curtii Europene a Drepturilor Omului , este evident ca paratii nu pot beneficia de protectia articolului 10 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului, in cauza fiind antrenata raspunderea civila delictuala a acestora pe temeiul art. 998-999, art.1000 alin.3 si art. 1003 C.civ., cu consecinta obligativitatii repararii prejudiciului moral suferit de reclamanti .
Prin depozitiile martorilor audiati reclamantii au facut dovada prejudiciului moral suferit ca urmare a faptelor savarsite de parati desi, asa cum s-a statuat in decizii de speta ale I.C.C.J., proba faptei ilicite este suficienta, urmand ca prejudiciul si raportul de cauzalitate sa fie prezumate instanta deducand producerea prejudiciului moral din simpla existenta a faptei ilicite de natura sa determine un asemenea prejudiciu , solutie care, desi atipica in raport cu regimul general al raspunderii apare in esenta ei justificata pentru ca, dat fiind caracterul subiectiv , intern al prejudiciului moral , proba sa directa estre practic imposibila.
Cat priveste cuantumul daunelor solicitate , de cate 10 000 lei pentru fiecare dintre reclamanti, instanta a retinut ca acesta este justificat in cauza raportat la gradul de lezare a valorilor sociale ocrotite , intensitatea si gravitatea atingerii aduse acestora, respectand criteriul impus de Curtea Europeana a Drepturilor Omului potrivit caruia "despagubirile trebuie sa prezinte un raport rezonabil de proportionalitate cu atingerea adusa reputatiei".

~  1  ~