InfoDosar.ro | Jurisprudenta | Spete Judecatoria Oradea

Lg. 10/2001

(Sentinta civila nr. 7377/2013 din data de 29.05.2013 pronuntata de Judecatoria Oradea)

Domeniu Revendicare (actiuni, bunuri, drepturi) | Dosare Judecatoria Oradea | Jurisprudenta Judecatoria Oradea

R O M A N I A
JUDECATORIA ORADEA-JUDETUL BIHOR
SECTIA CIVILA

Dosar nr. 18244/271/2010

SENTINTA CIVILA  Nr. 7377/2013

Sedinta publica de la 29 mai 2013

Instanta constituita din:
Presedinte:
Grefier: Pe rol fiind judecarea cauzei civile inaintata de reclamantii _. in contradictoriu cu paratii COMUNA _. prin CONSILIUL _., avand ca obiect Legea 10/2001.
La apelul nominal facut in sedinta publica nu au raspuns partile.
Procedura de citare este legal indeplinita.
Grefierul de sedinta expune referatul cauzei, invederandu-se instantei ca in prezenta cauza s-a amanat pronuntarea pentru astazi, dupa care:
Dezbaterile asupra fondului au avut loc in sedinta din 22.05.2013, fiind consemnate in incheierea din acea data, incheiere ce face parte integranta din prezenta sentinta, cand instanta, pentru a da posibilitatea partilor sa depuna concluzii scrise la dosar, a amanat pronuntarea solutiei pentru astazi.
Se constata ca in termenul de pronuntare, reclamantii si parata COMUNA _. au depus la dosar concluzii scrise.

INSTANTA

Deliberand asupra actiunii civile de fata, constata urmatoarele:
Prin actiunea inregistrata pe rolul acestei instante la data de 15.09.2010, sub numar de dosar 18244/271/2010, reclamantii CIORBA _ au solicitat in contradictoriu cu paratii COMUNA _ prin CONSILIUL LOCAL _ :
- sa se constate ca imobilul in natura teren extravilan identificat cu nr. _ , 541 inscris in CF _si nr. Top. 5_ in suprafata totala de 14728 mp. Actualmente inclus in nr. _ a fost preluat de Statul Roman in mod abuziv;
- sa fie obligate paratele s achite reclamantilor despagubiri echivalente cu contravaloarea terenului proprietatea reclamantilor;
- cu cheltuieli de judecata.
In motivare, reclamantii arata ca in anul 1938 _.are a dobandit cu titlu de mostenire terenul identificat cu nr. top. _. in suprafata de 1622 mp. si nr. top. _ in suprafata de 1446 mp. inscrise in CF _.eu. Ulterior in anul 1956 reclamantii au dobandit prin cumparare de la _.  un teren alaturat imobilului lor, teren identificat cu nr. top. _2 in suprafata de 1870 mp. , nr. top. _ de _. inscrise in CF _. Dupa dobandire au folosit terenul pana in momentul preluarii lui abuziv de catre Statul Roman, fara a primi reclamantii vreo despagubire. Aceste imobile au fost inscrise in registrul agricol la pozitia reclamantilor.  Dupa ce au fost preluate au fost incluse in suprafata totala de 4,3ha a strandului _.Mai. Dupa anul 1990 reclamantii au formulat cerere in temeiul Legii 18/1991 si au solicitat reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenului prin echivalent in alte zone. In anul 2009 Consiliul Local _. a vandut intreaga suprafata a Strandului catre SC _ pentru suma de 4750000 euro. arata ca sunt in situatia prev. de art. 1 din Legea 10/2001, respectiv imobilele proprietatea reclamantilor au fost preluate in mod abuziv de catre stat. Acestea nu au fost restituite reclamantilor desi s-a solicitat pe calea legii speciale reconstituirea dreptului de proprietate. Mai arata ca speta se incadreaza in prevederile art. 1 Protocolul 1 din CEDO. Mai arata ca valoarea imobilului urmeaza a se stabili prin expertiza. Arata ca solicita obligarea in solidar a paratelor la plata despagubirilor. 
In drept au invocat prevederile art. 1 din Legea 10/2001, art. 1 din Portocolul nr. 1 din CEDO , art. 1108-1109 C.civil si art. 974 C.civil.
In probatiune au depus inscrisuri - f. 6-29.
Parata Comuna _. a depus intampinare la dosar - f. 38 prin care a invocat exceptia necompetentei teritoriale a Judecatoriei Oradea raportat la valoarea pretentiilor si obiectul cererii, a invocat exceptia lipsei calitatii procesuale active a reclamantilor si inadmisibilitatea cererii de chemare in judecata avand in vedere ca reclamantii nu au formulat notificare in temeiul Legii 10/2001 sau a Legii 247/2005, in conformitate cu art. 8 alin. 1 nu intra sub incidenta Legii 10/2001 terenurile extravilane si cele al caror regim juridic intra sub incidenta legii 18/1991, cererile reclamantilor de reconstituire a dreptului de proprietate au fost solutionate prin emiterea unor titluri de proprietate.   Mai invoca lipsa calitatii procesuale pasive a sa deoarece Statul Roman e reprezentat de Ministerul Finantelor. Pe fondul cauzei solicita respingerea actiunii, cu cheltuieli de judecata. sustinerile reclamantei sunt nefondate deoarece formularea unei cereri in temeiul legii 18/1991 nu poate constitui temeiul unei actiuni motivata pe Legea 10/2001. mai arata ca reclamantii trebuie sa faca dovada ca sunt persoane indreptatite, contractul provizoriu fiind un act pro causa , deoarece reclamanti nu au avut folosinta acestui imobil si nu a fost inscrisa in registrul agricol cu acest imobil. In total reclamantii au dobandit in temeiul legii 18/1991-  2,2521 ha teren.
In drept, parata nu a motivat intampinarea .
In probatiune a depus inscrisuri.
Parata SC _. SA a formulat intampinare - f. 55 prin care a invocat exceptia necompetentei materiale a Judecatorie Oradea, exceptia lipsei calitatii procesuale active a reclamantei si inadmisibilitatea cererii , exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a sa, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea actiunii ca nefondata si netemeinica.
In drept a invocat art. 115 si urm. C.p.c.
Reclamantii au formulat note de sedinta - f. 59 prin care au solicitat respingerea exceptiei necompetentei materiale a Judecatoriei Oradea deoarece pretul terenului este de 294560 lei conform tabelului centralizator al notarilor publici, respingerea exceptiei inadmisibilitatii actiunii deoarece inadmisibilitatea nu este o exceptie ci trebuie analizata pe fond , urmand ca instanta sa respinga actiunea ca inadmisibila, respingerea exceptiei lipsei calitati procesuale active si a lipsei de interes in promovarea actiunii, deoarece reclamantii au detinut in proprietate imobilul preluat de la ei in mod abuziv, iar interesul este actual in conditiile in care nu au primit in echivalent alt teren, respingerea exceptiei lipsei calitatii procesuale pasive a paratei Consiliul Local Sanmartin, deoarece imobilul a apartinut domeniului public al comunei Sanmartin.
Prin incheierea din data de 25.05.2011 - f. 95 reclamantii au indicat temeiul juridic al actiunii ca fiind art. 480 C.civil.
Paratul Statul Roman prin Ministerul Finantelor - DGFP Bihor a formulat intampinare - f. 98 prin care a solicitat admiterea exceptiei lipsei calitatii procesuale pasive a Statului Roman deoarece in acest litigiu Statul e reprezentat de alte organe, respectiv organele administratiei publice locale.
Reclamantii au formulat note de sedinta - f. 101, 149 prin care au aratat temeiul juridic al actiunii ca fiind o actiune de drept comun a creditorilor impotriva debitorilor lor , pentru o creanta ce rezulta dintr-o masura abuziva a Statului Roman. Mai arata ca prin titlurile de proprietate emise de parata Comuna _. nu i s-a reconstituit dreptul de proprietate asupra acestui imobil.
In probatiune a depus inscrisuri - f. 106-139, 143-146, 152-159,161-167.
Prin incheierea din data de 14.03.2012 - f. 172, instanta din oficiu a invocat exceptia inadmisibilitatii actiunii avand in vedere Decizia nr. 27/2011 - recurs in interesul legii.
Prin notele de sedinta din data de 30.05.2012 - f. 181, 186 reclamantii au invederat instantei ca nu solicita despagubiri de la Stratul Roman prin Ministerul Finantelor, deoarece pentru imobilul proprietatea reclamantilor si preluat abuziv ei nu solicita despagubiri sub forma unor masuri reparatorii  potrivit Titlului VII din Lg. 247/2005, pentru ca nu au facut notificare la Legea 10/2001, iar actiunea lor este indreptata impotriva Comunei _. si a SC _ SA si are ca temei juridic imbogatirea fara justa cauza, deoarece prima parata a vandut terenul reclamantilor catre a doua parata. In consecinta solicita instantei a constata ca imobilul din litigiu a fost preluat abuziv de Statul Roman si trecut ulterior in proprietatea Comunei _., si sa constate ca prin aceasta preluare abuziva li s-a creat reclamantilor un prejudiciu si sa fir obligate paratele de randul 1-3 la repararea acestui prejudiciu printr-o despagubire ce echivaleaza valoarea terenului.
Prin intampinarea formulata - f. 283 parata SC _. a invocat exceptia necompetentei materiale a Judecatoriei Oradea , prescriptia dreptului la actiune, exceptia inadmisibilitatii actiunii intemeiata pe imbogatirea fara just temei, exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a sa, iar pe fond solicita respingerea actiunii ca nefondata si netemeinica.
Prin incheierea din data de 31.10.2012 - f. 301, instanta a respins exceptia necompetentei materiale a Judecatoriei Oradea pentru motive invocate acolo.
Prin incheierea din data de 22.05.2013 instanta a unit cu fondul exceptiile invocate de parti si nesolutionate.
Instanta a incuviintat pentru reclamanta proba cu inscrisurile depuse la dosar, proba cu interogatoriul reclamantului _
Analizand actele si lucrarile dosarului, instanta retine urmatoarele:
Reclamantii _. au formulat initial o actiune in revendicare imobiliara, solicitand a se constata calitatea de imobil preluat abuziv si obligarea paratilor la plata de despagubiri, pe care ulterior dupa aparitia Decizia nr. 27 pronuntata in dos. nr. 28/2011 al ICCJ au precizat-o ca fiind o actiune in pretentii avand ca temei juridic imbogatirea fara justa cauza.
Reclamantii sustin ca antecesorii lor au detinut in proprietate imobilul , teren extravilan identificat cu nr. top. _.
Actualmente imobilul este proprietatea paratei SC _ SA, dobandit de la parata Consiliul Local _ prin cumparare.
Reclamantii au formulat doar cerere de reconstituire a dreptului de proprietate in temeiul legilor fondului funciar, ulterior s-au si judecat in instanta pe acest temei juridic fara a li se reconstitui dreptul de proprietate asupra acestor imobile, deoarece imobilele fac obiectul Legii 10/2001 si nu a legilor fondului funciar.
Reclamantii nu au procedat la notificarea paratei in temeiul Legii 10/2001, astfel ca nu au posibilitatea promovarii actiunii in baza Legii 10/2001.
Prin incheierea din data de 14.03.2012 - f. 172, instanta din oficiu a invocat exceptia inadmisibilitatii actiunii avand in vedere Decizia nr. 27/2011 - recurs in interesul legii.
Prin Decizia nr. 27 pronuntata in dos. nr. 28/2011 al ICCJ au fost admise recursurile in interesul legii formulate de Colegiul de conducere al Inaltei Curti de Casatie si Justitie si procurorul general al Parchetului  de pe langa Inalta  Curti de Casatie si Justitie si s-a decis ca "actiunile in acordarea de despagubiri banesti pentru imobile preluate abuziv imposibil de restituit in natura si pentru care se prevad masuri reparatorii prin Titlul VII al Legii nr. 247/2005  indreptate direct impotriva Statului Roman, intemeiate pe dispozitiile dreptului comun, ale art. 1 din primul Protocol aditional la Conventia pentru apararea drepturilor omului si libertatilor fundamentale si ale art. 13 din aceasta Conventie sunt inadmisibile".
Conform disp. art. 330 ind. 7 al. 4 c.pr.civ dezlegarea data problemelor de drept judecate in solutionarea recursului in interesul legii este obligatorie .
Prin urmare, persoanele  care au stabilit un drept de despagubire si inca nu au obtinut un titlul de despagubire nu mai pot actiona pe calea dreptului comun pentru a intra in posesia despagubirii cuvenite, avand la dispozitie doar actiunea in contencios administrativ ,  in temeiul  prevederilor Legii nr. 247/2005, Titlul VII.
Prin urmare instanta va respinge ca inadmisibila actiunea avand ca obiect obtinerea de despagubiri  in temeiul dreptului comun si  a art. 1 din Primul Protocol aditional la Conventie.
Asupra exceptiei lipsei calitatii procesuale pasive a Statului Roman, instanta urmeaza a o respinge avand in vedere primul capat de cerere al ultimei precizari a reclamantilor - f. 399 prin care reclamantii solicita a se constata ca imobilul descris a fost preluat abuziv de catre Statul Roman.
Asupra exceptia lipsei calitatii procesuale active a reclamantilor si inadmisibilitatea cererii de chemare invocate de paratele Comuna Sanmartin si SC _ SA, instanta le va respinge avand in vedere ca reclamantii solicita despagubiri in temeiul imbogatirii fara just temei, solicitand in final suma de 1472800 euro - f. 399 vol. II desi initial prin incheierea din data de 17.10.2012 - f. 291 vol. I au aratat ca valoarea pretentiilor se situeaza sub limita de 50000 lei . astfel ca fata de ultima precizare prin care au majorat pretentiile peste limita de 500000 lei instanta a luat act prin incheierea din data de 08.05.2013  - f. 400 vol. II ca in temeiul art. 18 ind. 1 C.p.c. instanta ramane competenta sa solutioneze cauza. Ori avand in vedere ca solicita pretentii ca persoane vatamate au calitate procesuala, si cererea lor e admisibila, urmand a se stabili pe fondul cauzei daca pretentiile lor sunt intemeiate.
Asupra exceptiilor lipsei calitatii procesuale pasive a Comunei Sanmartin si as SC _SA instanta le va respinge avand in vedere ca imobilul pentru care reclamantii au solicitat pretentiile a facut obiectul unei vanzari intre cele doua parate.
Asupra  exceptia inadmisibilitatii actiunii intemeiata pe imbogatirea fara just temei, instanta o va recalifica ca fiind o aparare de fond si o va analiza ca atare.
Asupra exceptiei prescriptiei dreptului la actiune instanta retine ca in anul 2009 prin antecontractul de vanzare cumparare autentificat sub nr. 1327/22.10.2009 de BNP _.  s-a promis instrainarea nr. _. pentru suma de 5652500 euro, ca ulterior sa se perfecteze vanzarea imobilului dupa ce Comuna _. a emis mai multe Hotarari. Din analiza _, reconstituit - f. 19 si CF _ imobilul a iesit din proprietatea vechilor proprietari de CF in anul 2003 si respectiv 2004 si a trecut in proprietatea Comunei _n.
Eventual de la aceste date curge prescriptia dreptului la actiune, insa avand in vedere ca reclamantii au solicitat reconstituirea dreptului de proprietate in 1990 si apoi au introdus actiuni in instanta , ultima facand obiectul dosarului nr. 4858/111/2009 a Tribunalului Bihor, instanta va respinge exceptia prescriptiei dreptului la actiune ca nefondata constatand ca cerere de reconstituire si actiunile de pe rolul instantelor de judecata au intrerupt cursul prescriptiei extinctive.
Pe fondul cauzei instanta constata ca in final dupa mai multe precizari, reclamantii solicita sa se constate caracterul abuziv al preluarii imobilului de catre Comuna _ si obligarea paratilor la plata unor despagubiri de 1472800 lei.  desi valoarea depaseste pragul de 500000 lei i
In  temeiul art. 18 ind. 1 C.p.c. instanta a ramas competenta sa solutioneze cauza avand in vedere ca anterior ultimei precizari reclamantii au aratat ca pretentiile lor nu depasesc acest prag.
Asupra primului capat de cerere instanta constata ca in temeiul art. 2        din Legea 10/2001, imobilele preluate abuziv sunt:   a) imobilele nationalizate prin Decretul nr. 92/1950 pentru nationalizarea unor imobile, cu modificarile si completarile ulterioare, prin Legea nr. 119/1948 pentru nationalizarea intreprinderilor industriale, bancare, de asigurari, miniere si de transporturi, precum si prin alte acte normative de nationalizare;
    b) imobilele preluate prin confiscarea averii, ca urmare a unei hotarari judecatoresti de condamnare pentru infractiuni de natura politica, prevazute de legislatia penala, savarsite ca manifestare a opozitiei fata de sistemul totalitar comunist;
    c) imobilele donate statului sau altor persoane juridice in baza Decretului nr. 410/1948 privind donatiunea unor intreprinderi de arte grafice, a Decretului nr. 478/1954 privind donatiile facute statului si altele asemenea, neincheiate in forma autentica, precum si imobilele donate statului sau altor persoane juridice, incheiate in forma autentica prevazuta de art. 813 din Codul Civil, in acest din urma caz daca s-a admis actiunea in anulare sau in constatarea nulitatii donatiei printr-o hotarare judecatoreasca definitiva si irevocabila;
    d) imobilele preluate de stat pentru neplata impozitelor ca urmare a unor masuri abuzive impuse de stat, prin care drepturile proprietarului nu puteau fi exercitate;
    e) imobilele considerate a fi fost abandonate, in baza unei dispozitii administrative sau a unei hotarari judecatoresti pronuntate in temeiul Decretului nr. 111/1951 privind reglementarea situatiei bunurilor de orice fel supuse confiscarii, confiscate, fara mostenitori sau fara stapan, precum si a unor bunuri care nu mai folosesc institutiilor bugetare, in perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989;
    f) imobilele preluate de stat in baza unor legi sau a altor acte normative nepublicate, la data preluarii, in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, sau in Buletinul Oficial;
    g) imobilele preluate de stat in baza Legii nr. 139/1940 asupra rechizitiilor si care nu au fost restituite ori pentru care proprietarii nu au primit compensatii echitabile*);
    h) orice alte imobile preluate de stat cu titlu valabil, astfel cum este definit la art. 6 alin. (1) din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publica si regimul juridic al acesteia, cu modificarile si completarile ulterioare;
    i) orice alte imobile preluate fara titlu valabil sau fara respectarea dispozitiilor legale in vigoare la data preluarii, precum si cele preluate fara temei legal prin acte de dispozitie ale organelor locale ale puterii sau ale administratiei de stat.
In speta din analiza colii CF _ - f. 19-25 reiese ca imobilul nu a facut obiectul actelor normative prev. de art. 2 din Legea 10/2001, el a fost trecut in proprietatea Statului Roman prin acte ale administratiei publice locale emise dupa aparitie Legii 10/2001.
Mai mult aceste acte ale administratiei publice locale au facut obiectul unui control al instantei de contecios administrativ, fara a fi insa anulate de instanta.
In concluzie instanta va respinge ca nefundat capatul de cerere privind constatarea caracterului abuziv al preluarii imobilelor de catre Statul Roman.
In ceea ce priveste capatul de cerere privind pretentiile reclamantilor, instanta constata ca imbogatirea fara justa cauza, temeiul juridic pe care se fondeaza pretentiile este faptul juridic licit prin care are loc marirea patrimoniului unei persoane prin micsorarea corelativa a patrimoniului altei persoane fara ca pentru acest efect sa existe o cauza justa sau un temei juridic. Astfel pentru a putea opera imbogatirea fara justa cauza trebuie indeplinite cumulativ mai multe cauze, sa existe imbogatirea paratului, sa existe insaracirea reclamantului , intre cele doua sa existe o legatura directa, si sa fie lipsite de o cauza juridica care sa le justifice, imbogatitul sa ie de rea credinta, iar insaracitul sa nu aiba o alta actiune in justitie pentru realizarea dreptului sau.
Dintre aceste conditii actiunea reclamantilor nu indeplineste conditia ca imbogatirea, respectiv insaracirea sa fie lipsite de o cauza justa, de un temei juridic, si insaracitul , respectiv reclamantii in speta, sa nu aiba alta actiune la dispozitie pentru realizarea dreptului lor. imbogatirea unei persoane, in speta a paratului Statul Roman prin Comuna _. are o justa cauza deoarece vanzarea imobilului a avut loc in temeiul unui act juridic, astfel preluarea s-a facut prin acte administrative supuse controlului instantei de contencios administrativ si mentinute ca legale de catre aceasta si a unui contract de vanzare cumpararea autentic nedesfiintat de catre instantele de judecata. Apoi reclamantii aveau la dispozitie actiunea bazata pe Legea 10/2001 pentru restituirea imobilului considerat de ei preluat abuziv, dar pentru ca nu au parcurs procedura administrativa prealabila, a notificarii paratului, din culpa lor, nu au putut valorifica  acesta procedura. Ori in atare situatie daca reclamantul are la dispozitie o alta actiune bazata pe contract, delict sau alt izvor de obligatii nu se poate intenta actiunea bazata pe imbogatirea fara justa cauza. De asemenea actio de rem verso este inadmisibila in ipoteza in care reclamantul urmareste in realitate obtinerea unor reparatii pe care ar fi putut sa le obtina pe calea unei actiuni prescrise sau care este paralizata prin alta exceptie pe care paratul o poate invoca - a se vedea Liviu Pop, Teoria Generala a Obligatiilor , Ed. Lumina Lex , 1998, p.146.
Pe cale de consecinta, pentru toate aceste motive instanta va respinge ca nefondata actiunea.
Instanta va lua act ca nu s-au solicitat cheltuieli de judecata.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
IN NUMELE LEGII
HOTARASTE

Admite exceptia inadmisibilitatii actiunii.
Respinge ca inadmisibila actiunea avand ca obiect obtinerea de despagubiri  in temeiul dreptului comun si  a art. 1 din Primul Protocol aditional la Conventie formulata de reclamantii _ in contradictoriu cu paratii STATUL ROMAN prin Ministerul Finantelor _, COMUNA _ , prin Consiliul Local _ , si SC _IX SA cu sediul in _, jud. Bihor.
Respinge exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a Statului Roman prin Ministerul Finantelor ca nefondata .
Respinge exceptia lipsei calitatii procesuale active a reclamantilor si exceptia inadmisibilitatii actiunii ca nefondate .
Respinge exceptiile lipsei calitatii procesuale pasive a Comunei _ si a SC .. SA ca nefondate.
Respinge exceptia prescriptiei dreptului la actiune invocata de parata SC _ SA.
Respinge actiunea formulata de reclamantii _in contradictoriu cu paratii STATUL ROMAN prin Ministerul Finantelor _. , prin Consiliul Local _ , si SC _SA.
Ia act ca nu s-au solicitat cheltuieli de judecata
Cu apel in termen de 15 zile de la comunicare.
Pronuntata in sedinta publica, azi, 29.05.2013.

Presedinte,                                                             Grefier,

Sursa: Portal.just.ro


Alte spete Revendicare (actiuni, bunuri, drepturi)

Revendicare imobiliara - Decizie nr. 583 din data de 13.09.2017
Calificare actiune. Actiune in constatare sau actiune in realizare. Admisibilitatea actiunii in constatare in situatia in care partile au posibilitatea de a formula actiune realizarea dreptului - Sentinta civila nr. 272 din data de 16.03.2016
Revendicare imobiliara. Folosirea unui teren agricol fara titlu. Despagubiri - Sentinta civila nr. 296 din data de 08.04.2015
Revendicare unui imobil trecut in proprietatea statului. Actiune in revendicare inadmisibila - Decizie nr. 497 din data de 17.05.2012
Actiune in revendicare. Obligatia proprietarului de a permite traversarea terenului pentru cauza de utilitate publica. - Decizie nr. 466 din data de 14.05.2012
Revendicare imobiliara. Folosirea unui imobil fara titlu - Decizie nr. 539 din data de 14.11.2011
Restituire imobil preluat abuziv de catre stat - Decizie nr. 384 din data de 01.09.2011
Cerere de restituire a imobilelor trecute in proprietatea statului prin expropriere. - Decizie nr. 386 din data de 02.09.2011
Revendicare - Sentinta civila nr. 335 din data de 29.03.2011
Revendicare - Decizie nr. 6798 din data de 28.01.2011
Revendicare - Decizie nr. 4979 din data de 10.02.2011
Revendicare imobil in baza legii 10/2001 - Decizie nr. 401 din data de 28.10.2010
Revendicare - Decizie nr. 220 din data de 25.03.2010
Revendicare.Nulitatea absoluta a actelor juridice si operatiunilor de cf. - Decizie nr. 67 din data de 04.03.2010
Revendicare mobiliara - Sentinta civila nr. 307 din data de 26.01.2011
Revendicare imobiliara - Sentinta civila nr. 1311 din data de 19.10.2011
Revendicare - Sentinta civila nr. 115 din data de 17.02.2010
Revendicare imobiliara - Sentinta civila nr. 129 din data de 24.02.2010
Revendicare imobiliara - Sentinta civila nr. 129 din data de 24.02.2010
Legalitatea dispozitiei de recuperare a sumelor incasate necuvenit cu titlu de ajutor pentru combustibili solizi sau petrolieri, ca urmare a nedeclararii corecte a numarului membrilor de familie, veniturilor ori bunurilor detinute. - Decizie nr. 103/F din data de 16.01.2014