InfoDosar.ro | Jurisprudenta | Spete Judecatoria Oradea

Ordonanta presedintiala

(Sentinta civila nr. 4327/2012 din data de 15.03.2012 pronuntata de Judecatoria Oradea)

Domeniu Ordonanta Presedintiala | Dosare Judecatoria Oradea | Jurisprudenta Judecatoria Oradea

Pe rol judecarea cauzei de minori si familie privind pe reclamanta C A - D -in nume propriu si reprezentarea minorului P A - P si pe paratul P A S, avand ca obiect ordonanta presedintiala.
La apelul nominal facut in cauza nu se prezinta nimeni.
Procedura de citare este legal indeplinita.
S-a facut referatul cauzei de catre grefierul de sedinta, dupa care:
   Constata ca, fondul cauzei s-a dezbatut la data de _, mersul dezbaterilor si concluziile partilor au fost consemnate in incheierea de sedinta intocmita cu respectiva ocazie, incheiere ce face parte integranta din prezenta hotarare si prin care s-a amanat pronuntarea pentru astazi, in vederea indicarii de catre reclamanta a numarului legii privind combaterea violentei in familie si pentru a  se da posibilitate partilor sa depuna concluzii scrise.

INSTANTA

 Deliberand asupra actiunii de fata:
Constata ca, prin cererea inregistrata pe rolul instantei la data de _, legal timbrata, reclamanta C A - D-in nume propriu si reprezentarea minorului P A - P a chemat in judecata pe paratul P A S, solicitand evacuarea acestuia din imobilul situat in _, judetul _, inscris in CF _, cu nr. topo _, pana la solutionarea irevocabila a actiunii de fond,  care are ca obiect sistarea comunitatii de bunuri si  interzicerea pentru viitor a paratului - pe termen de 1 an de la pronuntarea hotararii -  de a se regasi la o distanta mai mica de 100 metri de reclamanta si de minorul P A - P, nascut la data de_.
In motivarea in fapt a cererii se arata ca prin Sentinta Civila nr. _ pronuntata de Judecatoria _ in dosarul nr. _, irevocabila, a fost desfacuta casatoria partilor prin acordul acestora. Se mai arata ca in dosarul avand ca obiect divort, partile nu au solicitat beneficiul locuintei conjugale, respectiv beneficiul imobilului mentionat mai sus. Reclamanta arata ca de la data  pronuntarii divortului si pana la data promovarii prezentei actiuni, paratul a avut o atitudine agresiva  fata de ea si fata de minor, fiind astfel obligata sa sesizeze organele de politie, care l-au sanctionat contraventional.  Precizeaza reclamanta ca o perioada a locuit cu minorul la mama sa, insa dupa o perioada s-a reintors in imobil cu minorul.  Arata ca in perioada in care a locuit cu minorul la mama sa, paratul i-a cautat acolo, facand scandal, ocazie cu care a agresat-o fizic pe mama ei, cauzandu-i leziuni grave care au necesitat interventii chirurgicale si ingrijiri medicale de peste 100 zile. Mai arata ca dupa intoarcerea lor in imobil, paratul l-a agresat fizic si pe minor, cauzandu-i o leziune pe frunte de 7 cm. Apreciaza ca sunt indeplinite conditiile prevazute pentru admisibilitatea ordonantei presedintiale. Cu privire la conditia vremelniciei, arata ca s-a solicitat evacuarea provizorie a paratului, pana la solutionarea  irevocabila a actiunii de fond, care are ca obiect sistarea comunitatii de bunuri.  Se mai arata ca imobilul din care se solicita evacuarea paratului, formeaza proprietatea comuna a partilor, iar pentru cota de proprietate cuvenita acestuia,  a fost despagubit de reclamanta cu suma de 32.000 euro.  Referitor la al doilea capat de cerere, reclamanta arata ca prin art. 252 si 253 Cod Civil, s-au recunoscut drepturile ce apartin personalitatii umane si totodata a dreptului de a fi protejate.  Cu privire la conditia referitoare la pastrarea dreptului, apreciaza ca aceasta conditie este indeplinita avand in vedere atitudinea violenta a paratului si imposibilitatea de convietuire in acelasi imobil cu acesta, cu atat mai mult cu cat agresiunile sale fizice  si psihice sunt exercitate si fata de minor. Cu privire la conditia urgentei, se arata ca potrivit jurisprudentei, aceasta este indeplinita ori de cate ori dreptul partii care reclama ar fi amenintat a se pierde cu totul, daca aceasta parte ar recurge la procedura obisnuita  de judecata, sau cel putin ar suferi un prejudiciu imediat, atat de grav incat sa apara foarte greu de reparat.  Precizeaza reclamanta ca dreptul  lor la integritatea fizica si psihica a fost incalcat  si persista  in continuare, fiind posibil ca, abuzurile paratului sa si le exercite  continuu si non- stop, atat in locuinta din litigiu cat si in alte locuri publice ori private. Mentioneaza ca paratul aproape seara de seara cauta motiv de cearta si scandal, iar minorul nu doarme nopti la rand.
           Sunt invocate in drept, prevederile art. 581 C.pr.civ., art. 252 si art. 253 Cod civil.
           In proba?iune au fost depuse, in xerocopie, inscrisuri, respectiv actiunea de partaj judiciar, certificate medico - legale, certificatul de nastere al minorului, bilet de iesire din spital, bilet de externare, Sentinta Civila nr. ..., adresa nr. ... emisa de IPJ ... si extrasul de CF ....
Paratul, desi legal citat nu a deppus la dosar intampinare, dar prezent la termenul de judecata din data de ..., a solicitat acordarea unui termen de pronuntare pentru angajare aparator. La acelasi termen de judecata a aratat ca a luat legatura cu reclamanta,  iar in princiu s-au impacat, urmand a indica conditiile in care s-au impacat.
La termenul de judecata din data de _ reclamantul prin reprezentant a indicat un nou temei de drept aplicabil celui de al doilea capat de cerere, respectiv dispozitiile Legii privind combaterea violentei in familie.  Fata de acestea a solicitat interzicerea pentru viitor a paratului - pe termen de 2 an de la pronuntarea hotararii -  de a se regasi la o distanta mai mica de 200 metri de reclamanta si de minorul P A - P.
Sub aspect probatoriului, in cauza, a fost incuviintata si administrata proba cu inscrisuri si proba testimoniala, fiind audiate pentru reclamanta martorele O F M ( f. 30) si M A R ( f. 33).
 La data de _, prin serviciul registratura, s-a depus de catre Autoritatea Tutelara din cadrul Primariei _, referatul privind ancheta sociala efectuata la domiciliile partilor, aflata la filele 28-29 din dosar.
S-a procedat la ascultarea minorului P A P, nascut la data de _ in camera de consiliu, procesul verbal intocmit cu aceea ocazie fiind ata?at la dosar, fila 32.
Examinand actele si lucrarile dosarului, instanta retine urmatoarele:
In fapt, partile in litigiu s-au casatorit in data de _, din relatia acestora rezultand minorul P A P, nascut la data de _, conform certificatului de nastere depus la fila 10 din dosar. Prin sentinta civila nr. _ pronuntata de Judecatoria _ in dosarul nr. _, irevocabila, s-a dispus desfacerea casatoriei partilor prin acordul lor, minorul fiind incredintat spre crestere si educare mamei sale.
La data de _, reclamanta a inregistrat pe rolul Judecatoriei _, dosarul nr. _ avand ca obiect partajul bunurilor comune, in care a solicitat atribuirea in proprietate a apartamentului _, situat in _. Potrivit  extrasului de  CF _, (f.17), partile au un drept de coproprietate asupra imobilului mai sus descris, dobandit  cu titlu de cumparare.
In cadrul prezentului litigiu, reclamanta a solicitat, ca pe cale de ordonanta presedintiala, sa se dispuna evacuarea paratului din acest imobil, pana la solutionarea cauzei care formeaza obiectul dosarului nr. ... al Judecatoriei ..., precum si interzicerea pentru viitor a paratului  - pentru o perioada de 2 ani de la pronuntarea hotararii- de a se regasi la o distanta mai mica de 200 metri de ea si de minor, motivat de comportamentul agresiv al acestuia
In drept, instanta retine incidenta in cauza a prevederilor art. 581 Cod procedura civila, potrivit caruia “ instanta va putea sa ordone masuri vremelnice in cazuri grabnice, pentru pastrarea unui drept ce s-ar pagubi prin intarziere, pentru prevenirea unei pagube iminente si care nu s-ar putea repara, precum si pentru inlaturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executari".
Rezulta asadar ca pentru admisibilitatea ordonantei presedintiale se cer a fi indeplinite cumulativ trei conditii specifice, si anume : urgenta, caracterul vremelnic al masurii si neprejudecarea fondului dreptului.
In conformitate cu dispozitia legala aratata, urgenta exista atunci cand masura solicitata este necesara pentru pastrarea unui drept care s-ar pagubi prin intarziere, pentru prevenirea unei pagube iminente si care nu s-ar putea repara, precum si pentru inlaturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executari.
Examinand in concret cererea reclamantei, din perspectiva urgentei, instanta constata ca aceasta conditie este indeplinita, atata timp cat din probele administrate, rezulta imposibilitatea reala a partilor de a pastra o relatie fireasca, dar mai ales faptul ca starea conflictuala dintre acestia este resimtita puternic de fiul lor minor, creandu-i acestuia un mediu impropriu cresterii si educarii.
Astfel retine instanta ca mediul familial in care creste copilul este unul tensionat  in care acesta a asistat in repetate randuri la disputele dintre cei doi parinti, fiind expus in mod direct la violenta in familie.
Aceasta intrucat potrivit declaratiilor martorelor audiate, intre parti exista neintelegeri de mai mult timp, generate de comportamentul violent al paratului.  Paratul  provoca scandaluri in familie, ii reprosa sotiei sale ca il minte, ca este perversa, ca nu munceste. Si-a lovit sotia de mai multe ori, a amenintat-o, inclusiv cu un cutit, i-a adresat injurii, amenintari. Aceste manifestari au avut loc si in prezenta martorei M, dar si in prezenta copilului, ce a incercat de cate ori a fost prezent sa intervina in conflictul dintre parinti. In altercatiile dintre parintii sai minorul a mai fost lovit sau zgariat de tata. Acest fapt a fost relatat atat de martore, dar si de minor cu ocazia ascultarii sale de catre instanta. A descris copilul un incident in care tatal a impins-o pe mama sa si aceasta a dat cu spatele de canapea. A intervenit intre parinti, iar tata intr-un gest necontrolat i-a atins cu palma ochelarii si i-au lasat o urma pe frunte. A mai relatat minorul aspecte ale relatiei conflictuale dintre parti, invederand ca a asistat si la incidentul in care tata a vrut sa o omoare pe mama cu cutitul, dar si la cel in care bunica a fost grav accidentata.
Rezulta astfel ca in prezent copilul este expus unei relatii conflictuale deschise intre parintii sai si data fiind si varsta sa de numai 11 ani, si unei traume emotionale. Acest fapt reiese atat din declaratiile martorei O F ce a mentionat ca in prezent copilul are o atitudine dualista determinata de dorinta ca scandalurile intre parinti sa inceteze, existand momente in care ii cere tatalui sa plece, dar si momente in care vrea sa isi vada parintele, se manifesta afectuos fata de acesta, cat si din pozitia copilului avuta in fata instantei. Astfel, dupa momentul descrierii multor incidente la care a asistat, copilul a aratat ca ii e frica putin de tata, ca ar dori ca acesta sa plece, dar sa mai revina cateodata sa-l vada, insa fara sa faca scandal. Cu exceptia comportamentului pe care il are fata de mama si a faptului ca are pe altcineva, a considerat copilul ca paratul este un tata bun.  Pe de alta parte martora Man Amalia Ramona a declarat ca minorul este terorizat de atitudinea tatalui sau si desi acestia mai petrec timp impreuna, copilului ii este frica de tatal sau.
Reiese astfel ca minorul este prins intr-un conflict de loialitati fata de cei doi parinti, si chiar daca nu ii apartine misiunea de a gestiona problemele dintre acestia, atitudinea minorului de a o proteja de mama sa, de a o sustine pe aceasta in conflictul permanent deschis cu tatal lui, este fireasca data fiind varsta sa si faptul ca in urma separarii in fapt a par?ilor, locuieste cu mama, de care se simte mult mai atasat.
In consecinta, fata de starea de fapt mai sus retinuta, vazand ca prin comportamentul agresiv fizic si verbal al paratului este pusa in pericol integritatea fizica ?i psihica a reclamantei, dar si a copilului lor minor ?i ?inand cont de principiul interesului superior a minorului, acela de a trai intr-un mediu sigur, lipsit de griji,  instan?a apreciaza ca in cauza este indeplinita condi?ia urgen?ei, ca pe cale de ordonan?a pre?edin?iala sa se dispuna evacuarea paratului din domiciliul comun.
Considerand indeplinita aceasta conditie, instanta urmeaza a analiza in prezenta cauza si celelalte doua conditii de admisibilitate, conditii ce trebuie indeplinite cumulativ pentru admiterea unei ordonante presedintiale intemeiate pe dispozitiile art. 581 Cod procedura civila.
Astfel, in ceea ce priveste conditia caracterului vremelnic al masurii ce urmeaza a fi dispusa, instanta constata ca si aceasta este indeplinita in cauza, avand in vedere ca aceasta va dura pana la solutionarea definitiva a actiunii de drept comun privind partajul bunurilor comune, actiune ce face obiectul dosarului cu nr. _  al Judecatoriei _.
Referitor la cea de-a treia conditie, neprejudecarea fondului, instan?a apreciaza ca ?i aceasta este indeplinita in cauza, in condi?iile in care specificitatea cererii de ordonan?a pre?edin?iala consta in aceea ca instanta verifica doar aparenta dreptului, facand un examen sumar al cauzei, dispozi?iile legale permitandu-i doar sa "pipaie fondul" pentru a vedea in favoarea cui inclina aparenta dreptului.
Ori, in cauza de fa?a, instan?a apeciaza ca aparen?a dreptului este de partea reclamantilor, in conditiile in care se constata ca starea permanent conflictuala face imposibila convietuirea, fie ea si periodica in cadrul aceluiasi apartament ?i ca aceasta stare de fapt afecteaza negativ integritatea fizica ?i psihica a celor doi.
Desi starea tensionata dintre par?i dureaza de mai mul?i ani si desi acestea s-au separat in fapt, paratul locuind efectiv altundeva in prezent, acestia pastreaza legatura dat fiind faptul ca paratul detine o cheie a apartamentului  nr. _ de pe strada _, ocupat de reclamanta si fiul minor, unde face vizite cel pu?in saptamanale.
Aceasta stare de fapt este confirmata de probele administrate in cauza.
Astfel, retine instanta pe baza probelor testimoniale administrate ca anterior pronuntarii hotararii de divort din cauza scandalurilor provocate de parat, atitudinii agresive fizice si verbale  a acestuia, reclamanta impreuna cu fiul lor minor au plecat de la domiciliul conjugal, locuind o perioada cu mama, respectiv bunica materna. Au revenit inapoi la domiciliul conjugal atat pentru ca apartamentul in discutie este mai aproape de scoala copilului, dar si pentru ca autoturismul pe care reclamanta il detinea i-a fost luat de parat. Dupa divort si paratul a plecat de la domiciliul comun, martorele audiate relevand ca acesta locuieste in prezent cu altcineva. Paratul mai detine chei de la imobilul in litigiu unde revine cel putin saptamanal. Dupa desfacerea casatoriei, relatiile tensionate dintre parti nu s-au imbunatatit, ci din contra sau amplificat. Paratul s-a dus la locuinta reclamantei, i-a spart telefonul, i-a spart geamurile de la masina, i-a luat numerele de la masina pentru ca aceasta sa nu mai poata conduce, iar la un moment dat i-a luat inclusiv masina. Potrivit declaratiei martorei  M A, paratul si-a inchis de mai multe ori sotia in casa, nedandu-i voie sa iasa din apartament, inclusiv in dimineata zilei de _. A venit inclusiv noptile la apartamentul comun, a facut scandal pana la orele 5:00 dimineata, minorul neputandu-se odihni.  Paratul revine la domiciliul si in momentele in care reclamanta nu este acasa, luand din apartament mai multe bunuri, un televizor, prosoape, perne, etc., fara a-i spune fostei sale sotii. In luna noiembrie 2011 i-a aruncat reclamantei toate hainele in curtea casei mamei acesteia, ocazie cu care a facut scandal, a fost din nou agresiv, mama reclamantei fiind serios accidentata, necesitand interventii chirurgicale  si peste 100 de zile de ingrijiri medicale.
Existenta violentelor fizice este confirmata de altfel si de certificatele medico-legale depuse in probatiune  (f.9, 11 ,12 ) ce atesta existenta unor urme de violenta fizica din partea paratului, atat pe corpul reclamantei, cat si a unor urme de zgarieturi pe fata copilului., dar si de adresa nr. _ emisa de IPJ _, (f. 16) din care reiese ca paratul a fost sanctionat contraventional pentru nerespectarea normelor de convietuire sociala.
Fa?a de cele de mai sus, vazand ca starea conflictuala dintre par?i persista, considerand ca scandalurile, violentele fizice si verbale dintre cei doi trebuie sa inceteze pentru a nu se perpetua o stare conflictuala, apta de a degenera si de a avea consecinte mult mai grave, atat pentru acestea, cat mai ales pentru fiul lor,  apreciind indeplinite conditiile prevazute de art. 581 Cod procedura civila si ca masura dispusa este singura eficace in vederea ocrotirii intereselor superioare ale familiei, instanta va admite primul capat al cererii de ordonanta presedintiala, urmand a dispune evacuarea provizorie a  paratului din imobilul situat in _, pana la solutionarea definitiva a actiunii de partaj, ce face obiectul dosarului nr. _ al Judecatoriei _.
Cu privire la solicitarea de a interzice paratului  pentru viitor  de a se regasi la o distanta mai mica de 100 metri de reclamanta si de minorul P A, instanta retine ca potrivit art. 252 Cod civil, "orice persoana fizica are dreptul la ocrotirea valorilor intrinseci fiintei umane, cum sunt viata, sanatatea, integritatea fizica si psihica, demnitatea, _", persoana fizica ale carei drepturi mentionate au fost incalcate ori amenintate, putand cere oricand instantei “a).interzicerea savarsirii faptei ilicite, daca aceasta este iminenta, b).incetarea incalcarii si interzicerea pentru viitor, daca aceasta dureaza inca, si respectiv c). constatarea caracterului ilicit al faptei savarsite, daca tulburarea pe care a produs-o subzista", conform art.253 al aceluiasi act normativ.
Desi reclamanta prin reprezentant, la ultimul termen de judecata a solicitat a se avea in vedere si prevederile Legii privind combaterea violentei in familie, nr. 25/2012, instanta nu o va avea in vedere la solutionarea prezentei cereri dat fiind principiul neretroactivitatii legii civile. Aceasta intrucat conform principiului invocat, stipulat de teza a doua a art. 6, alin. 1 Cod Civil si de art. 15, alin.2 din Constitutie, legea civila dispune doar pentru viitor, urmand a se aplica doar faptelor petrecute dupa momentul intrarii sale in vigoare. Ori legea de care reclamanta a inteles a se prevala va intra in vigoare, potrivit art. III, la 60 de zile de la momentul publicarii sale in Monitorul Oficial, respectiv 12 mai 2012, mult dupa pronuntarea prezentei hotarari.
In consecinta examinand cererea formulata din perspectiva prevederilor legale initial invocate, instanta retine ca articolele mentionate trebuie analizate in stransa legatura cu prevederile art. 255 Cod civil, din interpretarea carora, reiese ca daca persoana care se considera lezata face dovada credibila ca drepturile sale nepatrimoniale fac obiectul unei actiuni ilicite, actuale sau iminente si ca aceasta actiune risca sa ii cauzeze un prejudiciu greu de reparat, poate sa ceara instantei judecatoresti luarea unor masuri provizorii, aceasta din urma  putand sa dispuna in special interzicerea incalcarii sau incetarea ei provizorie.
Desi legiuitorul nu a stabilit in mod explicit masurile pe care le poate lua instanta si nici sanctiunea in cazul nerespectarii lor, instanta apreciaza ca admiterea cererii formulate  potrivit petitului, respectiv interzicerea pentru viitor paratului - pe termen de 1 an de la pronuntarea hotararii -  de a se regasi la o distanta mai mica de 100 metri de reclamanta si de fiul lor, in lipsa unei prevederi exprese in acest sens, ar duce la limitarea libertatii persoanei, fara ca anterior sa se fi stabilit un cadrul legal special in care sa se dea posibilitatea instantei civile sa ia o astfel de masura. Aceasta intrucat libertatea individuala, drept garantat de  art. 23 din Constitutie poate fi restransa doar in anumite conditii, de stricta interpretarea si numai in cazurile si cu procedura prevazute de legea penala.
Prin urmare fata de starea de fapt mai sus retinuta, in contextul legal existent, considerand ca prin comportamentul sau agresiv fizic si verbal paratul pune in pericol grav si iminent viata, sanatatea, integritatea fizica si psihica a reclamantei si a copilului lor minor, tinand seama de prevederile art. 253, alin.1 lit. a si b si art. 255 Cod civil, instanta va interzice paratului ca pe viitor sa savarseasca orice fapte prin care aceste drepturi nepatrimoniale ale reclamantei si fiului lor minor sunt atinse, puse in pericol sau amenintate. Masura va fi luata de instanta, pentru o perioada de 150 de zile de la data pronuntarii prezentei sub sanctiunea incetarii de drept in termen de 30 de zile, in situatia in care reclamanta nu va introduce o actiune de drept comun, cu respectarea disp. art. 255 alin. 4 si alin. 6 Cod civil.
In baza art. 274 Cod procedura civila, instanta ia act de faptul ca reprezentantul reclamantei, cu ocazia cuvantului pe fondul cauzei a aratat ca nu solicita obligarea paratului la plata cheltuielilor de judecata.


PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTARASTE:



Admite in parte cererea formulata de reclamanta C A - D- in nume propriu si reprezentarea minorului P A - P, ambii domiciliati in _  impotriva paratului P A S, domiciliat in _ si in consecinta:
Dispune evacuarea provizorie a paratului din imobilul situat in _, inscris in CF nr. _, pana la solutionarea definitiva si irevocabila a actiunii de partaj, ce face obiectul dosarului nr. _ al Judecatoriei ...
Interzice paratului ca pe viitor, pentru o perioada de 150 de zile de la momentul pronuntarii prezentei, sa savarseasca orice fapte prin care viata, sanatatea,  integritatea fizica sau psihica a reclamantei si fiului lor minor sunt atinse, puse in pericol sau amenintate, sub sanctiunea incetarii de drept a masurii in cazul in care reclamanta nu va introduce in termen de 30 de zile de la pronuntarea prezentei, o actiune de drept comun, in conditiile art. 255 alin. 4 si 6 Cod Civil.
Ia act de faptul ca nu s-au solicitat cheltuieli de judecata.
Executorie fara somatie si fara trecerea unui termen.
Cu drept de recurs in termen de 5 zile de la pronuntare.
Pronuntata in sedinta publica, astazi, _.

 PRESEDINTE,                                        GREFIER,
Sursa: Portal.just.ro


Alte spete Ordonanta Presedintiala

Ordonanta presedintiala - Decizie nr. 541 din data de 31.07.2017
Obligarea parintelui la exprimarea acordului de vointa in vederea parasirii teritoriului tarii a copilului minor - Sentinta civila nr. 734 din data de 12.12.2016
Conditii de admisibilitate. Efectuarea unor lucrari de intretinere imobil. Urgenta justificata prin producerea unui prejudiciu si cauzarea unor costuri suplimentare viitoare - Decizie nr. 947 din data de 02.12.2015
Suspendarea unei decizii de debit privind recuperarea sumelor incasate necuvenit cu titlu de prestatii de asigurari sociale pe calea ordonantei presedentiale - Sentinta civila nr. 434 din data de 22.04.2013
Suspendarea deciziei de recalculare a pensiei prin ordonanta presedentiala - Sentinta civila nr. 1110 din data de 09.11.2010
Neindeplinirea conditiilor de admisibilitate in cazul ordonantei presedintiale avand ca obiect evacuarea - Decizie nr. 533 din data de 08.07.2010
Neindeplinirea conditiilor ordonantei presedentiale - Decizie nr. 534 din data de 08.07.2010
Cerere de ordonanta presedintiala. Conditii de admisibilitate. - Sentinta civila nr. 45 din data de 16.01.2009
Ordonanta presedintiala pentru modificarea programului de vizitare a minorului. Neindeplinirea conditiilor ordonantei presedintiale. - Decizie nr. 96 din data de 11.02.2010
Ordonanta presedintiala - Sentinta comerciala nr. 1263/C din data de 13.10.2009
Incredintare minor - Sentinta civila nr. 1415 din data de 16.11.2011
Evacuare - Sentinta civila nr. 1276 din data de 09.12.2010
Ordonanta presedintiala - Sentinta comerciala nr. 55 din data de 30.04.2009
Ordonanta presedentiala de suspendare a hotararii adunarii creditorilor in procedura insolventei - Hotarare nr. 2367/sind din data de 04.09.2009
Insolventa- ordonanta presedentiala- suspendare organizare prima sedinta a adunarii creditorilor - Sentinta civila nr. 2367 din data de 04.12.2009
Insolventa- ordonanata presedentiala- ridicare interdictie blocare conturi debitor in perioada de observatie - Sentinta civila nr. 20/CC din data de 18.12.2009
Evacuare pe calea ordonantei presedintiale. Conditii de admisibilit - Decizie nr. 540/R din data de 23.08.2007
Luarea unor masuri urgente in cazuri grabnice pe calea ordonantei presedintiale. - Decizie nr. 13 din data de 13.01.2012
Ordonanta presedintiala. Inadmisibilitate. - Decizie nr. 337 din data de 14.02.2011
Ordonanta presedintiala. Obligarea societatii furnizoare de gaz sa incheie cu reclamantul contract de furnizare de gaze naturale. - Decizie nr. 373 din data de 29.04.2009