InfoDosar.ro | Jurisprudenta | Spete Judecatoria Oradea

contestatie la executare

(Sentinta civila nr. 22659 din data de 12.05.2011 pronuntata de Judecatoria Oradea)

Domeniu Contestatie la executare | Dosare Judecatoria Oradea | Jurisprudenta Judecatoria Oradea

Dosar nr.
R O M A N I A

JUDECATORIA ORADEA
SECTIA CIVILA

SENTINTA CIVILA Nr.
Sedinta publica de la
Completul compus din:
PRESEDINTE
Grefier Pe rol judecarea cauzei civile privind pe contestatorul A si pe intimatii B si C, avand ca obiect contestatie la executare.
La apelul nominal facut in sedinta publica de azi se constata absenta partilor.
Se constata ca dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc la data de 05.05.2011, fiind consemnate in incheierea de sedinta de la acea data, incheiere ce face parte integranta din prezenta hotarare, cand in vederea deliberarii si pentru a da posibilitatea partilor sa depuna la dosar concluzii scrise, s-a amanat pronuntarea pentru azi 12.05.2011, cand

INSTANTA

Deliberand asuprea cererii de fata, constata urmatoarele:
Prin cererea inregistrata pe rolul Judecatoriei Oradea la data de 12.11.2010, astfel cum a fost precizata, timbrata cu 194 lei taxa judiciara de timbru si 5 lei timbru judiciar, contestatorul A a solicitat instantei, in contradictoriu cu intimatii B si C, anularea tuturor formelor de executare silita efectuate in dosarul executional nr. 509, cu cheltuieli de judecata.
In motivarea cererii, contestatorul a invederat instantei faptul ca nu este debitorul niciunei obligatii a carui creditor sa fie intimata B, insa are calitatea de chirias a imobilului situat in Oradea, str. _. judetul Bihor. Astfel, pe data de 10.11.2010, a gasit in posta apartamentului o somatie care privea evacuarea proprietarilor acestui imobil. S-a mai sustinut ca, urmare a demersurilor efectuate, a aflat ca imobilul a fost vandut la licitatie publica de catre BEJ, iar creditoarea B l-a adjudecat in contul creantei detinute fata de debitorul C. S-a mai aratat ca, in temeiul actului de adjudecare, BEJ  a format dosarul nr. 509, dosar in care s-a inceput executarea silita pentru evacuarea debitorilor si predarea imobilului catre adjudecatar. S-a sustinut de contestator ca acesta a dobandit drepturi locative proprii prin incheierea contractului de inchiriere autentificat sub nr. 1237, folosind imobilul si achitand toate obligatiile care ii revin: chirie etc.
Contestatorul a mai aratat ca, raportat la art. 516 Cod procedura civila, actul de adjudecare este titlu executoriu impotriva debitorului si impotriva persoanelor care detin fara nici un titlu imobilul, or contestatorul are in folosinta acest imobil in temeiul unui titlu, reprezentat de un contract autentic de inchiriere, incheiat cu mult timp inainte de adjudecarea imobilului. S-a sustinut de contestator ca orice act de executare constand fie in patrunderea in imobil, fie in evacuarea sa si predarea imobilului catre creditorul adjudecatar este lovit de nulitate daca este efectuat in temeiul actului de adjudecare, impotriva contestatorului neexistand un titlu executoriu valabil.
In drept, contestatorul a invocat art. 399 si urm., art. 516 si art. 579 Cod procedura civila.
Intimata B a depus intampinare (f.52), solicitand respingerea contestatiei la executare  ca nefondata, aratand in motivare ca intimata este o institutie financiara nebancara avand ca obiect activitatea de creditare si nu poate realiza profit in baza unor contracte de inchiriere mobile sau imobile. S-a sustinut ca, raportat la art. 516, pct. 8 Cod procedura civila, actul de adjudecare va cuprinde mentiunea ca acest act este titlu de proprietate si ca poate fi inscris in cartea funciara, precum si a faptului ca pentru adjudecatar constituie titlu executoriu impotriva debitorului, daca imobilul se afla in posesia acestuia din urma sau impotriva oricarei alte persoane care are in posesie sau detine in fapt fara niciun titlu imobilul adjudecat. S-a sustinut ca in aceasta situatie este si tertul care nu are niciun titlu opozabil creditorului obligatiei de predare, dreptul sau de folosinta izvorand exclusiv dintr-un act incheiat cu debitorul respectivei obligatii. Intimata a mai aratat ca nu ii este opozabil contractul de inchiriere, debitorii sai ascunzandu-i existenta acestui contract si semnand un contract de garantie reala imobiliara in care au declarat ca imobilul nu este grevat de sarcini. De asemenea, s-a mai aratat ca acest contract nu este inscris in cartea funciara a imobilului si nici titularul dreptului de locatiune nu a facut vreo notificare, opozitie cu ocazia licitarii imobilului si nu a instiintat executorul judecatoresc. S-a mentionat si ca intimata nu poate sta ca si parte-proprietar intr-un contract de inchiriere, deoarece legal nu poate realiza venituri din inchirierea de imobile, in plus cauza acestui contract fiind indoielnica, avandu-se in vedere ca s-a dispus prin el scutirea de plata chiriei in primul an, folosinta fiind impartita cu debitorii intimatei.
In cauza a fost administrata proba cu inscrisuri si a fost atasat, in copie, dosarul executional nr. 509
Analizand actele si lucrarile dosarului, instanta retine urmatoarele:
In fapt, intre intimata B, in calitate de creditor, si intimatul C, in calitate de imprumutat, s-a incheiat contractul de credit nr. 35, fiind incheiat totodata intre aceleasi parti si contractul de garantie reala imobiliara nr. 1951.
In baza acestor doua contracte, la cererea creditoarei B, s-a inceput executarea silita impotriva debitorului C, fiind scos la licitatie publica imobilul situat in situat in Oradea, str. , judetul Bihor. Imobilul a fost adjudecat in favoarea creditoarei B, ocazie cu care s-a incheiat actul de adjudecare din data de 16.09.2010.
In temeiul titlului executoriu reprezentat de acest act de adjudecare, prin incheierea nr. _., Judecatoria Oradea a incuviintat executarea silita in dosarul executional nr. 509, la cererea creditoarei B, impotriva debitorului C.
Pe de alta parte, instanta retine ca intre C, in calitate de proprietar, si contestatorul A, in calitate de locatar, s-a incheiat contractul de inchiriere autentificat sub nr. 1237, avand ca obiect imobilul din litigiu.
Verificand dosarul executional nr. 509, instanta constata ca nu a fost efectuat nici un act de executare silita impotriva contestatorului A.
Astfel, raportat la prevederile art. 578 Cod procedura civila, prin incheierea nr. 4342, Judecatoria Oradea a incuviintat executarea silita in dosarul executional nr. 509 impotriva debitorului B.
Ulterior, BEJ  a emis Somatia nr. 509 (filele 34-37), care priveste tot pe debitorul B. Instanta considera ca somatia s-a emis in mod corect catre debitor, iar nu catre contestator, intrucat debitorul avea obligatia pozitiva de a lasa imobilul in deplina proprietate si posesie a creditorului, conform titlului executoriu. Impotriva aceluiasi debitor, a fost emisa si notificarea din data de 19.10.2010, prin care acestora li s-a pus in vedere sa evacueze imobilul in cauza.
Faptul ca in timpul executarii silite s-au ivit incidente legate de exercitarea posesiei si folosintei imobilului nu are relevanta, de vreme ce executarea silita s-a pornit in contradictoriu cu debitorul principal al obligatiei de predare a bunului, care este intimatul C, iar posesia si folosinta contestatorului A nu a fost incalcata, executorul judecatoresc neprocedand la evacuarea acestuia.
Prin urmare, nu exista niciun act de executare silita care sa se indrepte impotriva contestatorului A, astfel incat prezenta contestatie se impune a fi respinsa ca neintemeiata.
Pe de alta parte, instanta retine ca in prezenta cauza contestatorul invoca in beneficiul sau un contract de inchiriere autentificat la notar, privind imobilul impotriva caruia s-a inceput executarea silita, acest contract avand data anterioara incheierii contractelor de credit nr. 35 si de garantie reala imobiliara autentificat sub nr. 1951.
Din economia prevederilor art. 399 Cod procedura civila, reiese ca pot contesta o executare silita partile direct interesate -creditorul sau debitorul-, insa aceasta cale procesuala poate fi folosita si de persoane straine raportului juridic dintre parti, si anume de tertii vatamati printr-o masura gresita sau ilegala de executare silita.
Potrivit art. 516, pct. 8 Cod procedura civila, actul de adjudecare va cuprinde mentiunea ca acest act este titlu de proprietate si ca poate fi inscris in cartea funciara, precum si a faptului ca pentru adjudecatar constituie titlu executoriu impotriva debitorului, daca imobilul se afla in posesia acestuia din urma sau impotriva oricarei alte persoane care are in posesie sau detine in fapt, fara nici un titlu, imobilul adjudecat.
Verificand extrasul de Carte Funciara depus la filele 46-47 din dosarul cauzei, instanta retine ca nu a fost notata in CF nicio mentiune cu privire la inchirierea imobilului catre contestatorul A.
Notarea contractului de inchiriere in CF are rolul de a asigura publicitatea imobiliara si de a face acest contract opozabil tertilor, potrivit art. 25 din Legea nr. 7/1996 si art. 74 din Ordinul pentru aprobarea regulamentului de organizare si functionare a birourilor de cadastru si publicitate imobiliara nr. 633/2006.
Astfel, chiar daca data incheierii contractului de inchiriere a imobilului este anterioara datei incheierii contractului de credit nr. 35 si contractului de garantie reala imobiliara autentificat sub nr. 1951, efectele contractului de inchiriere nu sunt opozabile creditoarei B, acest contract nefiind notat in Cartea Funciara.  Creditoarea nu a avut cunostinta de existenta contractului de inchiriere nici la momentul adjudecarii in favoarea sa a imobilului care face obiectul executarii silite.
Raportat la art. 516, pct. 8 Cod procedura civila, instanta considera ca, contestatorul A nu detine un titlu valabil cu privire la bun care sa fie opozabil creditoarei.
Prin urmare, nu era necesara pronuntarea unei hotarari judecatoresti de evacuare, intrucat conditionarea executarii silite de pronuntarea evacuarii cu privire la persoanele care impiedica executarea prin ocuparea apartamentului in fapt, fara titlu locativ valabil, ar intarzia nejustificat sau ar face imposibila realizarea dreptului de proprietate recunoscut printr-o hotarare judecatoreasca definitiva si irevocabila, reprezentand o incalcare grava a art. 480 Cod civil, art. 44 din Constitutia Romaniei, art. 6 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului si art. 1 din Protocolul nr. 1 la Conventia Europeana a Drepturilor Omului. Pana la pronuntarea evacuarii impotriva detentorului actual, imobilul ar fi putut fi ocupat de o alta persoana sau debitorul neproprietar ar fi putut incheia un alt contract de inchiriere, iar creditorul s-ar fi gasit in aceeasi situatie, fiind nevoit sa solicite evacuarea la nesfarsit.
Fata de aceste considerente de fapt si de drept, instanta considera legale actele de executare silita efectuate in dosarul executional nr. 509 pana la momentul introducerii la instanta a prezentei contestatii la executare, motiv pentru care urmeaza sa respinga prezenta contestatie la executare ca neintemeiata si sa mentina actele de executare din dosarul de executare contestat.
Instanta va lua act de faptul ca nu au fost solicitate cheltuieli de judecata.


PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTARASTE:


   Respinge contestatia la executare formulata de contestatorul A, in contradictoriu cu intimatii B si C.
Ia act ca nu s-au solicitat cheltuieli de judecata.
Definitiva. Cu drept de recurs in termen de 15 zile de la comunicare.
Pronuntata in sedinta publica din 12 mai 2011.   Presedinte:   Grefier: Red./Tehnored. M.V.
6 ex. 10.06.2011
 - 4 com.

Sursa: Portal.just.ro


Alte spete Contestatie la executare

Decizie de instituire a masurilor asiguratorii. Condi?ia motivarii acesteia de catre organul fiscal. - Decizie nr. 4531 din data de 22.11.2017
Contestatie la executare - Sentinta civila nr. 31 Camera Consiliu din data de 02.07.2010
Contestatie la executare - Sentinta civila nr. 115 din data de 12.03.2013
Contestatie la executare - Sentinta civila nr. 270 din data de 13.08.2013
Contestatie la executare - Hotarare nr. 810 din data de 24.10.2017
Contestatie la executare - Hotarare nr. 703 din data de 06.10.2017
Contestatie la executare - Hotarare nr. 613 din data de 24.04.2018
Faliment - contestatie - Hotarare nr. 582 din data de 13.11.2017
Contestatie la executare - Sentinta penala nr. 143 din data de 13.04.2017
Contestatie la executare - Sentinta penala nr. 387 din data de 06.10.2017
Contestatie la executare - Sentinta civila nr. 710 din data de 20.09.2017
Recurs nul - oral - Hotarare nr. 1913 din data de 25.01.2010
Conflict de drepturi. Contestatii la titlu - Sentinta civila nr. 16/lm/2008 din data de 17.02.2009
Sechestru asigurator asupra bunurilor imobile proprietate comuna - Decizie nr. 930 din data de 26.11.2015
Anulare proces verbal de distributie a pretului - Sentinta civila nr. 900 din data de 19.11.2015
Anulare proces verbal de distributie a pretului - Decizie nr. 900 din data de 19.11.2015
Plangere contraventionala admisa. Obligatia de restituire a amenzii achitate. - Decizie nr. 118 din data de 02.04.2014
Anularea incheierii de incuviintare a executarii silite - Decizie nr. 60 din data de 30.01.2014
Acte de executare emise de autoritatile germane de tragere la raspundere a reprezentantei contestatoarei - Sentinta civila nr. 287 din data de 18.04.2013
Contestatie impotriva deciziei de instituire a masurilor asiguratorii - Decizie nr. 175 din data de 14.03.2013