InfoDosar.ro | Jurisprudenta | Spete Judecatoria Oradea

pretentii

(Sentinta civila nr. 6293 din data de 14.06.2011 pronuntata de Judecatoria Oradea)

Domeniu Despagubiri, penalitati | Dosare Judecatoria Oradea | Jurisprudenta Judecatoria Oradea

Dosar nr. 6293/271/2010
R O M A N I A

JUDECATORIA ORADEA
SECTIA CIVILA

SENTINTA CIVILA Nr. 4986/2011
Sedinta publica de la 14 Iunie 2011
Completul compus din:
PRESEDINTE M.C.R.
Grefier M.R.

      Pe rol pronuntarea hotararii cauzei Civil privind pe reclamant F.P. impotriva parat A.A.C.O., parat C.F. , parat SC  E.M.. SRL, avand ca obiect pretentii
La apelul nominal facut in sedinta publica nu se prezinta nimeni.
Procedura legal indeplinita.
S-a facut referatul cauzei de catre grefier care invedereaza instantei ca fondul cauzei s-a dezbatut in sedinta publica din data de 31.05.2011 cand partile prezente au pus concluzii ce s-au consemnat in incheierea de la acea data, incheiere ce face parte integranta din prezenta hotarare, cand s-a amanat pronuntarea hotararii pentru 07.06.2011 si apoi pentru azi 14.06.2011, data la care s-a si solutionat.
Se constata ca partile au depus la dosar concluzii scrise prin Serviciul Registratura.
     

INSTANTA

Prin cererea de chemare in judecata reclamantul  F.P. in contradictoriu cu paratii A.A.C.O.,  cu pseudonimul C.A., C.F.  si SC  E.M. SRL a solicitat instantei ca prin  hotararea pe care o va pronunta sa dispuna  obligarea paratilor, in solidar, la plata sumei de 30.000 lei cu titlu daune morale, cu cheltuieli de judecata.
In motivarea cererii se arata urmatoarele - in saptamanalul B., numerele 33 din 1-7 martie 2010 si nr 34 din 8-14 martie 2010, prin articolele ,, F.  si M. in mafia terenurilor,, si ,, Pamantul inapoi,,   au fost aduse afirmatii calomnioase, neconforme cu realitatea privind implicarea reclamantului, in calitatea  sa de persoana publica - primar al loc.  O. - in afaceri  cu terenuri , savarsind acte cu consecinte juridice de natura sa impiedice  recuperarea prejudiciul suferit de primarie, pentru a nu-si aduce atingere  propriilor interese personale.
In articolul ,, F. si M. in mafia terenurilor,, se afirma ca sotia reclamantului  a devenit proprietara  pe pamantul furat de un subaltern al reclamantului, in cadrul unui jaf de amploare de care stia toata Primaria.  Prin articol, se induce ideea ca topograful M.S.  ar fi  fost subalternul reclamantului si in aceasta calitate a savarsit diferite ilegalitati din dispozitia si in favoarea reclamantului. In subtitlul ,, prechezitie cu surprize,, se afirma ca T.  acuza ca topograful S.  a falsificat la indicatia reclamantului  un titlu de proprietate prin care  D.  a primit un hectar de teren pe Dealul Viilor. In realitate, topograful respectiv era angajatul  unei unitati de graniceri, fiind doar delegat la  Comisia locala O. pentru aplicarea Legii nr 18 din 1991, intre acesta si reclamantul din cauza neexistand raporturi de subordonare.
  In subtitlul ,, T. langa M.,  se afirma in mod tendentios ca  reclamantul, profitand de calitatea sa de primar, ar fi facilitat un schimb de teren favorabil familiei M., desi in realitate schimbul respectiv a avut loc in baza unei hotarari a Consiliului local si a unui raport de specialitate  al Directiei Patrimoniu din cadrul primariei.  In subtitlul ,, M.  langa F. ,,  se relateaza o tranzactie cu terenuri facuta atat in beneficiul familiei M. cat si a reclamantului F., topograful S.  falsificand titlul de proprietate nr 124 in favoarea lui S. A., fost coleg al topografului,  ulterior din terenul respectiv fiind vanduta suprafata de 8074 mp sotiei reclamantului, iar suprafata de 2476 mp  M.M., fiecare platind pretul de cate1 milion lei, procuratura stabilind ulterior ca valoarea reala a terenului  ar fi de 700 milioane lei.
Reclamantul arata ca impreuna cu sotia  sa a cumparat in realitate doar suprafata de 550 mp, prin contractul autentificat sub nr 273 din 31.10.2006, acest aspect rezultand si din evidentele de publicitate imobiliara. Afirmatiile ziaristului sant tendentioase, acesta omitand cu rea credinta consultarea cartilor funciare, iar raportat la suprafata reala a terenului cumparat, pretul achitat de reclamant este unul corect.
In articolul ,, Pamantul inapoi,,   reclamantului i se imputa faptul ca impreuna cu alte VIP - uri  a devenit proprietar pe o suprafata de  teren furat  din fondul funciar al orasului de catre topograful S., iar cand  impotriva acestuia  a fost declansat procesul penal, reclamantul, in calitatea sa de primar,  in mod deliberat nu a actionat si nu s-a constituit parte civila  pentru recuperarea prejudiciul suferit de primarie, pentru a nu-si aduce atingere  propriilor interese personale. Aceste afirmatii sant nereale, intrucat prin adresele  nr  86463 din 17.07.2004 si nr 53324 din 08.02.2005, Primaria loc. O.  s-a constituit parte civila , atat in faza de urmarire penala, cat si in faza de judecata. In acelasi nr al  publicatiei,  se arata  ca jaful imobiliar  petrecut in loc. O  in ultimii 20 ani  a avut loc  nu doar sub privirile pasive ale fostului primar P.F. ci si in beneficiul acestuia. Ambele articole sant semnate sub pseudonim de  catre  paratul de rd 1.
Prin intampinare, fila 21, paratii au solicitat respingerea cererii de chemare in judecata, fara cheltuileli de judecata. In  sustinerea apararii, se arata  urmatoarele -  cele doua articole au fost realizate de  paratul de rd 1, care a cules informatiile din  rechizitoriul 19D/P/2005 intocmit de DIICOT, dosar aflat pe rolul Judecatoriei Oradea cu nr 2523/111/2005. Prin articole, au fost descrise  diferite afaceri oneroase cu terenuri din istoria postdecembrista a  loc. O, prejudiciul estimat fiind de 200 miliarde lei vechi. Beneficiarii acestor afaceri  infractionale au fost  persoane din conducerea Primariei  loc. O., inclusiv reclamantul, in calitate de primar.  Prin faptele pe care le-a savarsit, topograful M.S., detasat la Comisia locala O. pentru aplicarea Legii nr 18 din 1991, a determinat  cu intentie scoaterea  din fondul funciar al loc. O. a unei suprafete totale de 29 hectare teren, actionand nestingherit tocmai pentru ca activitatea sa nu a fost verificata de conducerea Primariei. Modul de actionare a constat in  atribuirea necuvenit a terenurilor diverselor persoane neindreptatite, umata de  vanzarea fictiva catre clientela selectata din randul persoanelor cunoscute, falsificarea unor titluri de proprietate urmata de vanzarea terenurilor la preturi derizorii catre  persoane selectate in prealabil, o anumita clientela in care se regasesc  fost colegi ai topografului, avocati si functionari ai  primariei locale. Printre aceste persoane se regaseste si sotia reclamantului si sotia fostului rector al Universitatii O. - care au si fost audiate in calitate de martori in cursul procesului penal. Ca urmare a unor vanzari fictive si la preturi derizorii, terenurile au  ajuns in final in proprietatea  unor sefi si fuctionari ai primariei, inclusiv in proprietatea reclamantului care a beneficiat astfel de  ilegalitatile savarsite de functionarul al carei activitate a tolerat-o.
Referitor la terenul  pentru care a fost emis  TP in favoarea unei persoane neindreptatite si care apoi  a fost cumparat de sotia reclamantului, se arata ca reclamantul, in calitate de primar a fost presedinte al Comisiei locale O. pentru aplicarea Legii nr 18 din 1991 si in aceasta calitate  raspundea de activitatea  membrilor comsiei,  inclusiv de activitate topgrafului S., iar terenul  in discutie se si regaseste in declaratia de avere a reclamantului.
Sustinerile reclamantului,  conform carora relatarile jurnalistilor ar fi tendentioase si  de rea credinta,  nu sant conforme cu realitatea, articolele publicate avand la baza informatiile culese din dosarul penal,  informatii furnizate de actualul primar  B., declaratia de avere a reclamantului.
In drept au fost invocate prevederile art. 998, 999 c.civ.,  art. 6 si 8 din Constitutia Romaniei, art. 3 si  10 din CEDO, art. 17 si 19 din Pactul international privind drepturile civile si politice, art. 1-4 din Codul deontologic al jurnalistului, art. 10, al. 2 si art. 15 din Legea nr 264 din 2004.
In probatiune s-a depus copia articolelor invocate, filele 16 si 40,  coala funciara nr 2402 Oradea, fila 10,  contract de vanzare cumparare, fila 13,  adresa  nr 53324 din 08.02.2005, fila 15,  interogatoriile luate partilor, filele 41 si 157 si 159 si 161, HCL nr 502 din 28.07.2005, fila 44,  si nr 612 din 27.08.2003, fila 45, nr  817 din 27.11.2003, fila 46, rechizitoriul  din data de 16.05.2005 intocmit in dosarul nr 19D/P/2005, fila 64, declaratia de avere, fila150.

Analizand actele si lucrarile dosarului se retin urmatoarele

Reclamantul  a detinut functia publica de primar al loc. O. in perioada 1991 - 1996, 2000 - 2004, 2004 - 2007.
Paratul de rd 1 in calitate de autor, paratul de rd 2 in calitate de redactor sef si parata de rd 3 in calitate de  editor, au publicat in saptamanalul B. cele doua articole invocate prin cererea introductiva , descriind   anumite aspecte privitoare la modalitatea  frauduloasa in care s-a procedat la restituirea unor suprafete de terenuri  pe raza loc. O. in perioada  1992 - 2001, urmata de  dobandirea ulterioara  a acestora de  diverse persoane  publice din O., inclusiv reclamantul F.
Astfel cum s-a aratat, principala sursa de informare a jurnalistului cu ocazia  realizarii articolelor a constituit Rechizitoriul   19/D/P din  16.05.2005 intocmit de procurolul DIICOT , rechizitoriu prin care  s-a dispus trimiterea in judecata a inculpatului S.M. sub aspectul savarsirii infractiunilor de fals, uz de fals,  inselaciune cu consecinte deosebit de grave. In concret,  in perioada anilor 1992 - 2001, in calitate de topograf delegat pe langa Comisia  locala O.  pentru aplicarea legii nr 18 din 1991,  a determinat  scoaterea  din fondul funciar al Primariei O. a suprafetei totale de 29 ha teren. Mijloacele frauduloase utilizate au constat in  atribuirea necuvenita  catre persoane neindreptatite,  prin
-  determinarea intacmirii in fals a unor titluri de proprietate, urmata apoi de vanzarea fictiva in nume propriu sau ca imputernicit a diferitelor suprafete de teren unei clientele selectate din randul persoanelor cunoscute
- falsificarea unor titluri de proprietate prin scoaterea sau introducerea in acestea a unor suprafete de teren, urmata apoi de vanzarea fictiva in nume propriu sau ca imputernicit a diferitelor suprafete de teren unei clientele selectate din randul persoanelor cunoscute
- inducerea in eroare a unor beneficiari reali ai titlurilor de proprietate in scopul obtinerii unor procuri de reprezentare, urmata apoi de vanzarea fictiva in nume propriu sau ca imputernicit a diferitelor suprafete de teren unei clientele selectate din randul persoanelor cunoscute, inclusiv functionari din cadrul Primariei O..
Cu ocazia perchezitiei efectuate, au fost descoperite  aproximativ 30 buc titluri de proprietate false, prejudiciul cauzat Primariei O. fiind estimat la  peste 200 miliarde lei vechi.
Activitatea infractinala desfasurata de numitul S., abuzand de   calitatea sa de topograf  pe langa  Comisiei  locala O. pentru aplicarea legii nr 18 din 1991vizeaza o perioada de peste 10 ani de zile, perioada care se suprapune partial cu cea in care reclamantul F. a detinut functia publica de primar al loc. O. si aceea de presedinte a Comisiei  locala O. pentru aplicarea legii nr 18 din 1991,  in cuprinsul articolelor  sugerandu-se ca reclamantul ar fi stat in spatele acestor afaceri nelegale,  nu doar tolerandu-le , dar si profitand de ele.
Afirmatia reclamantuui conform careia topograful S.  nu s-a fi aflat in subordinea  sa  urmeaza a fi inlaturata de instanta, avand in vedere dispozitiile art. 12, 52 si 117 din Legea nr 18 din 1991 care prevad ca primarul este cel care, in calitate de presedinte, raspunde pentru activitatea Comisiei.
In cuprinsul articolului se arata ca prin  utilizarea  unor mijloace frauduloase, topograful S. a determinat eliberarea titlului de proprietate nr  124 din 25.03.1994 in favoarea numitului S.A. pentru parcela cu nr top  1292/5 Osorhei, in suprafata de 8074 mp ,  reclamantul profitand de aceasta ilegalitate, intrucat terenul a fost  cumparat  ulterior  de sotia sa,  prin contractul nr 273 din 31.10.1996, la un pret mult sub valoarea reala. Aceasta informatie a fost preluata de autorul articolului din chiar cuprinsul rechizitoriului, fila 99,  Intr-adevar  suprafata de teren dobandita prin cumparare este mai mica decat cea indicata in cuprinsul articolului, insa eroarea ziaristului  este scuzabila, aceeasi suprafata eronata figurand atat in cuprinsul rechizitoriului cat si in declaratia de avere a reclamantului, fila 150.
Tot din rechizitoriu a  preluat autorul articolului si afirmatia conform careia  infractiunile savarsite de numitul S.  nu ar fi putut fi savarsite nestingherit fara concursul direct sau indirect  al unor functionari din cadrul al loc. O.si  al Comisiei  locala O. pentru aplicarea legii nr 18 din 1991,  dar cu privire la care s-a implinit termenul de prescriptie - fila 66.
Referitor la  afirmatia din articol privind schimbul de teren  intre Primaria O.  si familia M., se retine ca  relatarile ziaristului nu sant intru totul lipsite de  baza factuala, intrucat la filele 44- 46 de la dosar se regasesc  Hotararile Consiliului Local O. nr  502 din 28.07.2005, nr 27.08.2003, nr 817 din 27.11.2003  prin care se aproba in principiu aceste schimburi de terenuri - toate hotararile fiind emise in perioada in care reclamantul detinea functia de primar -  intr- adevar din adresa nr 258112 din 15.10.2010, fila 47,  rezulta ca in realitate schimburile nu au avut loc, insa aceasta adresa a fost emisa  de Primaria O. 15.10.2010, ulterior articolelor publicate de parati.
In ceea ce priveste afirmatia din articol privind neconstituirea Primariei O. ca parte civila in dosarul  penal  DIICOT nr 19/D/P din  16.05.2005,  pentru a recupera prejudiciul suferit ca urmare a infractiunilor savarsite de topograful S., inr-adevar aceasta afirmatie nu corespunde adevarului, adresele de constituire ca parte civila regasindu-se la filele  15 si  178 de la dosar, ambele fiind semnate de catre reclamant.  Prin raspunsul la interogatoriu, fila  41, intrebarea nr 4,  paratul A. a relatat ca a  solicitat informatii de la  primarul actual  despre aceasta chestiune, iar pe de alta parte  a avut la dispozitie doar 2 ore pentru a studia dosarul penal si probabil nu a observat existenta adreselor  - aspect plauzibila, avand in vedere ca dosarul penal  cuprinde  multe volume si mai multe sute de pagini .
Dispozitiile art. 20 alin 1 si 2 din Constitutia Romaniei impun instantei ca in interpretarea dispozitiilor constitutionale sa asigure o concordanta intre acestea si Declaratia Universala a Drepturilor Omului si celelalte pacte si tratate la care Romania e parte.
Ca urmare, instanta va analiza in drept prezenta actiune in lumina
- art.12 si art.19 din Declaratia Universala a Drepturilor Omului
- art. 8 si 10 din Conventia Europeana a drepturilor Omului  care ambele fac parte din dreptul intern, fiind inglobate in acesta prin ratificarea conventiilor de catre tara noastra.
Curtea a reamintit ca libertatea de exprimare a presei trebuie exercitata cu responsabilitate si pentru ca jurnalistii sa poata  beneficia de protectia oferita de art.10 din Conventie ei trebuie sa-si exercite drepturile si obligatiile cu buna credinta si sa furnizeze publicului larg informatii exacte si demne de crezut si cu respectarea deotologiei jurnalistice.
Important de retinut este faptul ca  articolele de presa invocate vizeaza activitatea publica a reclamantului, activitate desfasurata in perioada in care a detinut functia de primar al loc. O. si de presedinte al comisiei locale pentru aplicarea legilor funciare, iar atunci cand ne aflam in prezenta afirmatiilor critice pe care presa  le face  cu privire la  oamenii politici, protectia conferita de Conventia Europeana a Drepturilor Omului este maxima, accentul fiind pus pe dreptul opniei publice de a fi informata cu privire la chestiunile ce prezinta interes public. Modul in care Comisiile locale pentru aplicarea legii nr 18 din 1991 , circulatia juridica a terenurilor si efectuarea unor schimburi de terenuri intre autoritatile locale si diverse persoane fizice, care dealtfel detin functii publice importante pe plan local,  constituie chestiuni  care prezinta un larg interes din partea opiniei publice,  funcionarea  instituitiilor statale in conditii de transparenta maxima  fiind esentiale intr-o societate democratica.  In consecinta, trebuie evitata adoptarea masurilor de descurajare a mass mediei  in a-si indeplini rolul  de alertare a opiniei publice in cazul unor abuzuri nu neaparat reale, dar  chiar  aparente sau presupuse ale puterii publice locale.  Prin urmare, chiar daca  presa nu trebuie sa depaseasca  limitele stabilite in vederea protectiei reputatiei altora, ea are totusi sarcina de a comunica  informatii si idei in legatura cu problemele dezbatute  in arena publica. Limitele criticii admisibile sant mai largi  in privinta persoanelor publice, vizate in aceasta calitate, ele expunandu-se in mod  inevitabil si constient  unui control strict al faptelor si afirmatiilor lor, atat din partea ziaristilor, cat si a masei cetatenilor, ca urmare trebuie sa dea dovada de o mare toleranta.
CEDO a stabilit o foarte importanta distinctie intre  afirmarea unor fapte si cea a unor judecati de valoare, intrucat existenta faptelor poate fi demonstrata, in timp ce adevarul judecatilor de valoare  nu este susceptibil de a fi dovedit. .
Atunci cand jurnalistul  face afirmatii referitoare la fapte obiective, i se poate in mod legitim cere  sa dovedeasca adevarul acestora - totusi,  acest principiu  are o aplicare nuantata,  fara ca adevarul obiectiv al afirmatiilor  sa constituie singurul criteriu luat in considerare de instanta in situati in care analizeaza  o acuzatie de calomnie.
Cand jurnalistul emite judecati de valoare,  este necesar  ca ele    sa se bazeze pe  o baza factuala  suficient de precisa sau sa fie sustinute  de o argumentare logica a autorului lor.
Elementul determinant trebuind sa fie buna credinta a autorului afirmatiilor  care afecteaza reputatia partii vatamate. In consecinta, atunci cand persoana careia i se imputa  savarsirea unui delict de presa nu poate dovedi intru totul exactitatea afirmatiilor facute, este necesara analiza atitudinii subiective a acesteia in raport atat cu adevarul afirmatiilor sale, precum si daca a depus dilegentele necesare, in cicumstantele date, pentru a verifica autenticitatea afirmatiilor, cat si scopul demersului jurnalistic, verificand daca a urmarit sa informeze opinia publica asupra unor chestiuni de interes public, indeplinindu-si astfel datoria  de a raspandi informatii si idei asupra unor subiecte de interes general, chiar daca aceasta implica uneori, in mod indirect,  afectarea reputatiei persoanei vizate, sau a avut numai intentia de a afecta in mod gratuit reputatia acesteia.
Intrucat prin articolele publicate, paratii au pus in cauza in mod direct o  persoana determinata - reclamantul din speta - indicand numele si functia acestuia,  se impune paratilor obligatia de a furniza o baza factuala suficient de precisa si fiabila care sa poata fi considerata ca proportionala  cu natura si forta afirmatiei, avand in vedere ca, cu cat afirmatia este mai serioasa, cu atat baza factuala trebuie sa fie mai solida si impune o diligenta speciala din partea jurnalistului si a editorului.  Daca  afirmatiile se bazeaza pe informatii culese din rapoarte oficiale - de ex. rechizitoriul intocmit de DIICOT, declaratie de avere postata pe un siete oficial -   ziaristii nu sant obligati sa le verifice si din alte surse si nici sa dovedeasca  intotdeaun adevarul afirmatiilor publice atunci cand actioneaza cu buna credinta , bazandu-se pe informatii credibile.
Relatarile din cuprinsul articolelor incriminate se refera la judecati de valoare, care au ca baza factuala  suficienta constand in rechizitoriul DIICOT, hotarari ale consiliului local, declaratii de avere,  iar in speta nu s-a dovedit  ca  judecatile de valoare  afirmate in articolele incriminate erau total false si urmareau doar sa alimenteze o campanie de defaimare impotriva reclamantului.
Intr-adevar au fost emise  multe titluri de proprietate false  in perioada in care reclamantul detinea functia de primar si presedinte al  comisiei locale pentru aplicarea legilor funciare, unele dintre terenurile respective fiind dobandite ulterior de persoane publice cunoscute pe plan local, inclusiv sotia reclamantului, existau si hotarari ale consiliului local  din aceeasi perioada prin care s-au aprobat schimbul de terenuri intre  autoritatea locala si aceleasi persoane  cu functii publice cunoscute pe plan local - toate acestea constituind  o baza factuala suficienta pentru judecatile de valoare emise de jurnalist, chiar daca unele dintre concluziile la care a ajuns  ar fi inexacte sau exagerate.
Prin urmare, o inexactitate partiala  a faptelor prezentate nu exclude protectia art. 10 din CEDO , in situatia in care este vorba de un demers jurnalistic privind subiecte de interes public  iar reaua credinta a jurnalistului nu este dovedita. Libertatea jurnalistica cuprinde  si recurgerea la o anumita doza de exagerare, chiar de provocare.
Nu in ultimul rand, trebuie amintit ca  art. 10 CEDO  nu protejeaza doar substanta ideilor si a informatiilor exprimate, ci si forma in care acestea sant exteriorizate, nefiind rolul instantei sa se substituie presei in aprecierea  tehnicilor de expunere pe care trebuie sa le utilizeze jurnalistii, atata timp cat autorul a furnizat in acelasi articol  o explicatie obiectiv acceptabila, pe masura emotiei si a indignarii cauzate de faptele invocate in respectivele articole.
Pentru toate aceste motive de fapt si de drept, instanta de judecata va respinge  actiunea formulata de reclamant,conform dispozitivului.
Cat priveste actiunea indreptata impotriva paratului C.F., redactor sef la ziarului, vazand dispozitiile art.30 alin 8 din Constitutie care descriu explicit persoanele ce vor raspunde in cazul delictelor de presa, iar redactorul sef nu se regaseste intre aceste categorii, instanta constata ca nu exista un temei juridic pentru a fi atrasa raspunderea , acestuia motiv pentru care va respinge actiunea indreptata impotriva sa ca neintemeiata.
In baza art.274  Cod de procedura civila, retinand culpa procesuala a reclamantului,  instanta va respinge cererea privind  cheltuielile judiciare.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
IN NUMELE LEGII
HOTARASTE

RESPINGE cererea de chemare in judecata formulata de reclamantul F.P.  cu domiciliul in .............. in contradictoriu cu paratii: A.A.C.O.,  cu pseudonimul C.A., C.F., ambii cu sediul ales  in ____ si SC E.M. SRL cu sediul in ____.
Fara  cheltuieli de judecata.
Cu apel in termen de 15 zile de la comunicare.
Pronuntata in sedinta publica, azi, 14.06.2011. Presedinte, Grefier,
R.M.C. R.M. Red.R.M.C.
Dact.R.M.  
6 ex./17.06.2011  
 

Sursa: Portal.just.ro


Alte spete Despagubiri, penalitati

DREPTURI SALARIALE ALE PERSONALULUI DIDACTIC. APLICAREA DISPOZITIILOR LEGALE PRIVIND PLATA AJUTORULUI FINANCIAR PENTRU ACHIZITIONAREA DE CARTI SI PROGRAME EDUCATIONALE IN FORMAT ELECTRONIC - Sentinta civila nr. 1921/LM/2011 din data de 15.11.2011
Despagubiri din asigurare de raspundere in cazul accidentelor de circulatie. Subrogatie. Neaplicarea solidaritatii. - Decizie nr. speta 5 din data de 08.01.2008
Repararea pagubei materiale sau a daunei morale in cazul condamnarii pe nedrept sau al privarii ori restrangerii dreptului de libertate in mod nelegal (art.504-507 Cod proc. penala). Data de la care incepe sa curga termenul de exercitare a actiunii p... - Sentinta civila nr. speta 2 din data de 04.01.2008
Despagubiri pentru lipsa de folosinta corelativ cu dreptul de retentie - Decizie nr. 88 din data de 05.03.2015
Folosinta teren agricol. Despagubiri acordate la valoarea corespunzatoare a folosului de tras - Decizie nr. 660 din data de 04.12.2014
LITIGIU CU PROFESIONISTI - Sentinta comerciala nr. 1049 din data de 04.11.2014
Solicitare pe cale separata a cheltuielilor de judecata. Reducere onorar de avocat. - Decizie nr. 219 din data de 03.04.2014
Despagubiri solicitate in baza Legii 221 din 2009. Constatarea caracterului politic a deportarii - Sentinta civila nr. 240 din data de 07.03.2011
Despagubiri - Decizie nr. 60 din data de 28.01.2011
Despagubiri - Sentinta civila nr. 138 din data de 04.02.2011
Despagubiri solicitate in baza Legii 221/2009 reprezentand contravaloarea unor bunuri confiscate abuziv de regimul comunist, fara ca masura confiscarii sa aiba caracter politic. - Sentinta civila nr. 969 din data de 15.10.2010
Esalonarea platilor stabilite prin titlul executoriu. - Decizie nr. 152 din data de 04.03.2010
Despagubiri - Sentinta civila nr. 1 din data de 15.09.2008
Pretentii - Sentinta civila nr. 330 din data de 05.05.2010
Contestatie la executare - Sentinta civila nr. 17 din data de 13.01.2010
Evacuare - Sentinta civila nr. 181 din data de 26.02.2009
Fonduri europene. Natura de acte administrative a proceselor-verbale de constatare a neregulilor si de stabilire a creantei bugetare si consecintele ce decurg din aceasta cu privire la prezumtiile legale si sarcina probei. - Decizie nr. 658/R din data de 04.06.2015
Validarea de catre vicepresedintele A.N.R.P. a hotararii unei comisii judetene de aplicare a Legii nr. 9/1998. A.N.R.P. nu se poate apara invocand propria culpa in negasirea resurselor financiare efectuarii platii acestor despagubiri. - Decizie nr. 71/R din data de 16.01.2015
Art. 41 din Legea nr. 165/2013 interpretare notiunea de hotarare judecatoreasca prin care s-a stabilit cuantumul despagubirilor. - Decizie nr. 284/R din data de 03.03.2015
Competenta legala de luare a masurii alocarii unor judecatori de la alte sectii la constituirea completurilor de judecata ale unei sectii, in mod exceptional. Diferenta intre aceasta masura, pe de o parte si delegare/detasare/transfer, pe de alta parte. - Decizie nr. 2110/R din data de 19.09.2014