InfoDosar.ro | Jurisprudenta | Spete Judecatoria Onesti

Pretentii

(Sentinta civila nr. 2785 din data de 07.10.2010 pronuntata de Judecatoria Onesti)

Domeniu Cereri | Dosare Judecatoria Onesti | Jurisprudenta Judecatoria Onesti

ROMANIA
JUDECATORIA ONESTI
JUDETUL BACAU
Dosar nr. 2210/270/2009                                                                          pretentii
Inreg.27.04.2009
Sentinta civila nr. 2785
Sedinta publica din data de 07.10.2010
Completul de judecata format din:
Presedinte - Ion Anghel
Grefier - Daniela Ghita

     Pe rol fiind judecarea cauzei civile pentru pretentii promovata de reclamantul __. in contradictoriu cu paratul __.
     La  apelul nominal facut in sedinta publica au raspuns: avocat __. pentru reclamant, avocat _.. pentru parat.
     Procedura indeplinita.
     S-a facut referatul oral al cauzei de grefierul de sedinta, dupa care; aparatorul reclamantului depune chitanta nr. 3304024/1/04.10.2010 in suma de 200 lei reprezentand diferenta de onorariu expert constructor.
     Instanta pune in discutia partilor raportul de expertiza.
     Aparatorul reclamantului arata ca nu are obiectiuni cu privire la raportul de expertiza.
     Aparatorul paratului precizeaza ca are obiectiuni in ceea ce priveste valorile stabilite de expert, sunt prea mari, in mod gresit s-au trecut alte calcule directe (CAS, sanatate, somaj_) in conditiile in care reclamantul nu a facut dovada ca primele lucrari au fost facute cu vreo firma.
     Aparatorul reclamantului solicita respingerea obiectiunilor,la dosarul cauzei este depus deviz de lucrari,exista firma care s-a ocupat de acestea. Costurile si evaluarea acestora s-au facut in mod legal.
     Avand in vedere ca lucrarile de reparatii nu au fost facute in regie proprie,instanta respinge obiectiunile formulate de parat, prin aparator.
     Aparatorul paratului arata ca nu are cereri noi de formulat.
     Nemaifiind cereri noi de formulat, instanta acorda cuvantul pe fond.
     Aparatorul reclamantului solicita a se lua act ca petitul a fost majorat de la 19000 lei la 44296. Astazi,in functie de majorarea petitului solicita admiterea in parte a actiunii, la suma de 31061,48 lei sa se adauge si valoarea totala  apreciata la data inundatiei a bunurilor mobile in suma de 4302 lei, cuantumul prejudiciului fiind de 35363,48 lei. Mai precizeaza ca, in cauza, au fost audiati martorii care au aratat ca apartamentul a fost inundat de la apartamentul paratului,au fost depuse planse foto, s-a apelat la o expertiza extrajudiciara; coroborand toate acestea rezulta legatura de cauzalitate intre cauza si prejudiciu. Solicita admiterea in parte a actiunii cu toate cheltuielile judiciare in toate ciclurile procesuale; depune cerere cheltuieli.
     Aparatorul paratului arata ca reclamantul nu poate sa-si mareasca petitul la rejudecarea cauzei. Este un ghinion al paratului care a cumparat apartamentul cu o problema, prejudiciul trebuie sa fie cel real, contravaloarea imbunatatirilor sa fie cele care au fost inainte de inundatie, nu dupa inundatie, paratul nu trebuie sa plateasca alte calcule directe, imbunatatirile sunt voluptorii,cheltuielile sunt prea mari, a se scadea cheltuielile directe, paratul sa plateasca doar 19628,29 lei. In a II-a teza, la primele pretentii, reclamantul nu a avut parchet pe balcon, dormitor,a avut mozaic si mocheta. In subsidiar, solicita a se scadea ce nu a fost prejudiciat, reclamantul nu a facut dovada ca a avut parchet in balcon. Trebuie despagubit dar nu asa, sa fie trecute lucruri care nu au legatura cu inundatia. Mai precizeaza ca un apartament cu 3camere nu poate avea imbunatatiri mai mari de 20000 lei.
     Dezbaterile fiind terminate, cauza a ramas in pronuntare.
          I N S T A N T A
          
     Deliberand
     Asupra cauzei civile de fata,
     Prin cererea inregistrata pe rolul Judecatoriei Onesti la data de 19.12.2007 sub nr. 6881/270/2007 reclamantul _.. domiciliat in __ a chemat in judecata pe paratul __ domiciliat in __., solicitand a fi obligat la plata sumei de  19000 lei despagubiri din care 5000 lei prejudiciu de agrement si 14000 lei prejudiciu material si cheltuieli de judecata.
     Actiunea a fost timbrata cu 1250 lei taxa judiciara de timbru si 5 lei timbru judiciar.
     In dovedirea actiunii reclamanta intelege sa se foloseasca de interogatoriul paratului, proba testimoniala, proba cu acte si expertize in specialitatea constructii si evaluare bunuri mobile.
     In drept cererea se intemeiaza pe dispozitiile art. 1000 alin 1, art. 1073 Cod civil.
     Paratul a depus intampinare solicitand respingerea actiunii, aratand ca inundatia s-a produs chiar din cauza reclamantului si ca suma pretinsa este exagerata.
     La termenul din 24.04.2008, reclamantul si-a majorat petitul cererii principale de la 19000 lei la 44296 lei, timbrand cu diferenta de taxa de timbru in cuantum de 1643 lei.
     Prin sentinta civila nr. 1542/22.05.2008 s-a admis in parte actiunea reclamantului, fiind obligat paratul la plata sumei de 39295 lei si 3942 lei cheltuieli de judecata.
     Impotriva acestei sentinte a declarat recurs  paratul, iar prin Decizia civila nr. 1104/R/05.12.2008 Tribunalul Bacau a admis recursul, a casat in parte sentinta recurata si a trimis cauza spre rejudecare numai cu privire la solutionarea capatului de cerere privind prejudiciul material.
     La rejudecare cauza a fost inregistrata la data de 27.04.2009 si a primit nr. 2210/270/2009.
     La dosar s-au depus acte, martori, expertize tehnice, probatorii din analiza carora instanta retine in fapt urmatoarele:
     Reclamantul _ este proprietarul apartamentului situat _... Apartamentul situat deasupra sa este proprietatea paratului _..
     Paratul s-a debransat de la reteaua de energie termica si tevilor taiate le-a pus dopuri improvizate. Spre sfarsitul lunii octombrie, cand s-au facut primele probe in retea pentru agentul termic, dopurile improvizate au cedat provocand o inundatie care a afectat in totalitate apartamentul reclamantului, cat si bunurile aflate in apartament.
     La data producerii inundatiei atat reclamantul cat si paratul nu erau in tara, astfel incat pagubele au fost considerabile. Vecinii de pe scara blocului au sesizat Asociatia de proprietari ca in subsolul blocului curge apa clocotita. La fata locului s-a prezentat presedintele asociatiei si mecanicul _. care au constatat ca in subsolul blocului curgea apa. Apa de pe coloana a fost oprita de catre SC Termon SRL Onesti.
     Audiat ca martor, presedintele asociatiei de proprietari _.., a declarat in instanta ca s-a deplasat pe scara blocului la sesizarea vecinilor. La solicitarea reclamantului a fost impreuna cu mecanicul in apartament sa constate stricaciunile, ocazie cu care a incheiat procesul verbal. Martorul a declarat ca apartamentul era dotat dupa ultima moda, iar la momentul constatarii rigips-ul mucegaise pe pereti, mobila se scorojea datorita apei fierbinti, covoarele erau distruse, apartamentul fiind distrus in proportie de 50-60%.
     A fost audiat si numitul __., mecanic la asociatia de proprietari nr. 34, care a declarat ca apa a curs vreo trei, patru zile pana au sesizat locatarii si ca din strada se vedea cum apa se prelingea de la etajul 1 la parter. In apartamentul paratului parchetul era foarte umflat, iar in apartamentul de jos, al reclamantului, "totul era varza", fiind distruse tavanele, peretii, hainele. Cand au fost redeschise vanele a vazut pe unde curge apa, tevile de la calorifere au fost taiate si au fost puse dopuri din lemn care au cedat. Martorul a precizat ca toata aparatura electrica era in priza si pentru a evita alte probleme a tras sigurantele de la tabloul electric.
     Si martora __, vecina de la apartamentul 21, a declarat ca paratul si-a instalat centrala proprie in urma cu 2 ani inainte de inundatie. In urma inundatiei au fost distruse mobila din pal, corpurile suspendate din bucatarie, iar spoturile pentru iluminat nu mai erau functionale. Usile erau din lemn masiv, iar din cauza inundatiei acestea nu se mai inchideau fiind inlocuite cu tot cu tocuri. Au fost inlocuite 6 usi, inclusiv usa de la intrare.
     In cauza s-a dispus efectuarea unei expertize in specialitatea evaluare bunuri mobile si una in specialitatea constructii. Din concluziile expertizei intocmite de Mincu Harieta rezulta ca valoarea totala a bunurilor apreciata la data inundatiei este de 40302 lei (valoarea ramasa). Expertul constructor ing. Chitroceanu Nelu concluzioneaza ca valoarea estimata a lucrarilor de reparatii este de 24938,89 lei, iar valoarea lucrarilor de inlocuire cu usi noi este de 6122,59 lei.
     Paratul a contestat valoarea reparatiilor motivat de faptul ca expertul a introdus in calcul si alte cheltuieli cum ar fi CAS-ul, precum si faptul ca in balcon s-a inlocuit parchetul, lucru pe care nu l-a avut in obiectivele expertizei.
     Instanta a respins prima obiectie formulata de parat, deoarece lucrarile de reparatii nu au fost efectuate in regie proprie ci printr-o societate comerciala specializata. In ceea ce priveste inlocuirea parchetului din balcon, instanta considera ca valoarea acestuia nu trebuie luata in calcul (83,16 lei x 3,85 mp = 320,16 lei).
     Potrivit art. 1000 alin. 1 Cod civil "Suntem asemenea responsabili de prejudiciul cauzat prin fapta persoanelor pentru care suntem obligati a raspunde sau de lucrurile ce sunt sub paza noastra".
     In cauza de fata este angajata paza juridica ce apartine paratului cel care exercita in mod independent puterea, folosinta, controlul si supravegherea asupra lucrului. Aceasta avea obligatia de a preintampina producerea oricarui prejudiciu prin mijlocirea lucrului sau. 
     Asa fiind, pe temeiul juridic mai sus indicat, actiunea va fi admisa in parte, iar paratul va fi obligat sa plateasca reclamantului suma de 35043,32 lei reprezentand despagubiri civile (24618,73 lei lucrari de reparatii + 4302 lei bunuri mobile + 6122,59 lei inlocuirea usilor).
Fiind in culpa procesuala, potrivit art. 274 din Codul de procedura civila va fi obligat paratul sa achite reclamantului cheltuieli de judecata in suma de 9090,45  lei reprezentand taxa de timbru, timbru judiciar, onorarii experti si onorariu avocat.
          Pentru aceste motive
          In numele Legii,
          H O T A R A S T E:
          
     Admite in parte actiunea formulata de reclamantul _.. domiciliat in __ impotriva paratului _.. domiciliat in _..
  Obliga paratul sa achite reclamantului suma de 35043,32 lei reprezentand despagubiri civile.
     Conform art. 274 Cod procedura civila obliga paratul sa achite reclamantului cheltuieli de judecata in suma de 9090,45  lei reprezentand taxa de timbru, timbru judiciar, onorarii experti si onorariu avocat.
     Dispune plata onorariului de expert in suma de 800 lei, catre ing. Chitroceanu Nelu.
Cu recurs in 15 zile de la comunicare.
Pronuntata in sedinta publica, azi 07.10.2010.
Presedinte,                                                                                     Grefier,
Sursa: Portal.just.ro


Alte spete Cereri

Cerere de chemare in garantie. Conditii de admisibilitate. - Decizie nr. 232 din data de 07.03.2018
Anulare proces verbal de contraventie - Hotarare nr. 1438 din data de 17.10.2017
Obligatia de a face - Contencios - Hotarare nr. 622 din data de 16.06.2017
Cerere valoare redusa - Hotarare nr. 157 din data de 13.02.2018
Cerere de valoare redusa - Hotarare nr. 97 din data de 30.01.2018
Autovehicul instrainat. Obligatia cumparatorului de transcriere a dreptului de proprietate - Decizie nr. 342 din data de 29.04.2015
Solicitarea cheltuielilor de judecata pe cale separata - Sentinta civila nr. 610 din data de 10.12.2014
Cerere de reexaminare a incheierii prin care s-a respins ajutorul public judiciar - Hotarare nr. 9730 din data de 10.12.2012
actiune in constatare - Sentinta civila nr. 542 din data de 22.10.2009
Exceptia de nelegalitate – respingere - Decizie nr. 177/R din data de 29.07.2005
Institutia Prefectului Judetului Alba - Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere si Inmatriculare a Vehiculelor. Cerere avand ca obiect obligarea acesteia la inmatricularea autoturismului reclamantului fara plata taxei pentru emisiile poluant - Decizie nr. 6866 din data de 17.06.2013
Institutia Prefectului Judetului Alba - Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere si Inmatriculare a Vehiculelor. Cerere avand ca obiect obligarea acesteia la inmatricularea autoturismului reclamantului fara plata taxei pentru emisiile poluant - Decizie nr. 6497 din data de 10.06.2013
Cerere de chemare in garantie. Inadmisibilitate. - Decizie nr. 889 din data de 02.09.2010
Cererea creditorului de numire a lichidatorului judiciar in baza art. 31 din Legea nr.359/2009 in procedura dizolvarii de drept nu intrerupe cursul prescriptiei extinctive. - Decizie nr. 895 din data de 05.11.2010
Cerere formulata de catre creditor prin care se solicita deschiderea procedurii insolventei, bazata pe creanta,rezultata din contractul de vanzare - cumparare . - Decizie nr. 814 din data de 28.10.2009
Cerere de inlocuire a administratorului judiciar formulata de catre creditorul ce detine cel putin 50% din valoarea creantelor. - Decizie nr. 820 din data de 28.10.2009
Inadmisibilitatea cererii de interventie in lipsa actiunii principale. - Decizie nr. 545 din data de 19.06.2009
Conditiile de admisibilitate a cererii de deschidere a procedurii insolventei. - Decizie nr. 577 din data de 26.06.2009
Actele si procedura de urmat pentru intocmirea carnetului de somaj. Organele competente. - Decizie nr. 728 din data de 11.06.2009
Respingerea nejustificata a cererii de amanare formulata de petitionar - Decizie nr. 533 din data de 06.09.2007