InfoDosar.ro | Jurisprudenta | Spete Judecatoria Novaci

Plangere contraventionala

(Sentinta civila nr. 1754 din data de 20.11.2009 pronuntata de Judecatoria Novaci)

Domeniu Cereri | Dosare Judecatoria Novaci | Jurisprudenta Judecatoria Novaci

      Nr. operator 3923
      R O M A N I A
      
      JUDECATORIA NOVACI JUDETUL GORJ
      
Dosar nr. 1838/267/2009
      
      Sentinta Civila Nr. 1754
      Sedinta publica din 20 Noiembrie 2009
      Completul constituit din:
      PRESEDINTE A. N. M.
      Grefier M. G. P.
      
      
      Pe rol judecarea cauzei  civile,  privind pe petentul  O. G.  si pe intimatul Inspectoratul de Politie al Judetului Gorj, avand ca obiect plangere contraventionala.
La apelul nominal facut in sedinta publica a raspuns petentul personal si asistat de avocatul ales, martorul C. C., fiind  lipsa intimatul. 
Procedura de citare a fostlegal indeplinita.
S-a facut referatul cauzei de catre grefierul de sedinta, care invedereaza ca intimata a depus, prin serviciul registratura al instantei, actele ce au stat la baza procesului-verbal de contraventie, dupa care:
      A fost audiat martorul C.C., a carui declaratie a fost consemnata si atasata, dupa citire si semnare, la fila 28.
      Nemaifiind cereri de formulat, exceptii de invocat si probe de administrat, instanta constata cauza in stare de judecata si acorda cuvantul pe fond.
      Avocatul petentului arata ca este greu sa se conteste proba stiintifica administrata in cauza si pe cale de consecinta solicita inlocuirea cu avertisment a sanctiunii amenzii si inlaturarea sanctiunii complementare a suspendarii exercitarii dreptului de a conduce, iar in subsidiar reducerea cuantumului amenzii aplicate si inlaturarea sanctiunii complementare a suspendarii exercitarii dreptului de a conduce
Instanta retine cauza spre solutionare.

INSTANTA
      
      Deliberand asupra cauzei civile de fata, retine urmatoarele:
      Prin plangerea inregistrata pe rolul Judecatoriei Novaci, jud. Gorj,  la data de 01.10.2009, sub numarul 1838/267/2009, petentul O. G.,in termenul legal si in contradictoriu cu  Inspectoratul de Politie Gorj, a solicitat ca prin hotararea ce se va pronunta sa se dispuna anularea procesului verbal de contraventie seria CC, nr. 3041830, incheiat de Serviciul Politiei Rutiere Gorj la data de 18.09.2009 si exonerarea de sanctiunile aplicate.
      In motivarea plangerii, petentul a  aratat ca, in mod gresit, a fost sanctionat contraventional pentru depasirea vitezei legale in localitate, la momentul inregistrarii video-radar neaflandu-se in localitate, ci intr-o zona fara case.
      In dovedirea celor afirmate  s-a solicitat incuviintarea probei testimoniale si proba cu actele ce au stat la baza procesului-verbal de contraventie, fiind anexat, in copie, procesul-verbal de contraventie seria CC nr. 3041830 din 18.09.2009 (f.4)  .   
      In drept, nu au fost invocate dispozitii  legale.
      Actiunea este scutita de plata timbrajului, conform art.15 lit.i din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru cu modificarile ulterioare si art. 1 alin.2 din OG nr. 32/1995 privind timbrul judiciar, cu modificarile ulterioare.
      Intimatul, legal citat cu mentiunea de a depune intampinare, la 16.11.2009 a inaintat raportul agentului L.A. din 01.11.2009(f.23), solicitand  judecarea in lipsa.
      Prin incheierea din 23.10.2009 au fost incuviintate petentului proba cu actele ce au stat la baza procesului-verbal si proba cu un martor, C. C., martor  a carui declaratie se afla atasata la fila 28.
      La data de 12.11.2009, prin serviciul registratura al instantei, s-au depus de catre intimat, prin adresa nr. 27697 din 04.11.2009, actele solicitate de petent, respectiv : fotografiile video-radar (f.18), copia buletinului de verificare metrologica nr. 0197763 din 02.09.2009 al aparatului radar montat pe auto cu nr. MAI 19967, cu valabilitate 1 an(f.19) si copia atestatului de operator radar al agentului L. A.(20).
       Intimatul, la 16.11.2009, a depus si o copie a cazierului auto al petentului nr. 128785 din 04.11.2009(f.22).
       A n a l i z a n d  a c t e l e  s i  l u c r a r i l e  d o s a r u l u i, instanta constata ca prin procesul-verbal de contraventie seria CC nr. 3041830 s-a retinut in sarcina petentului contraventia prevazuta de art. 102  alin 3 lit. e din OUG 195/2002 Republicata, privind circulatia pe drumurile publice, constand in aceea ca in data de 18.09.2009, ora 15,32,  a condus autoturismul Dacia Solenza cu nr. de inmatriculare  GJ. 11. GYM,  in localitatea Balcesti cu o viteza de 102 km/h, fiind inregistrat cu aparatul video radar, montat pe auto cu nr. de inmatriculare MAI 19967.
      Petentul a fost sanctionat cu amenda in cuantum de  1200 lei si retinerea permisului de conducere.
      Procesul-verbal nu a fost semnat de catre contravenient .
      Verificand, in conformitate cu dispozitiile art.34 alin.1 din OG nr.2/2001 legalitatea procesului verbal de constatare si sanctionare a contraventiei, instanta retine ca acesta a fost intocmit cu respectarea normelor legale incidente, neexistand cazuri de nulitate absoluta ce ar  putea fi invocate din oficiu, dupa cum nici petentul nu a contestat legalitatea procesului verbal.
      In ceea ce priveste temeinicia procesului-verbal, instanta retine urmatoarele:
      Potrivit  dispozitiilor art. 102 alin.3 lit. e din OUG nr. 195/2002 constituie contraventie “depasirea cu mai mult de 50km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv si pentru categoria din care face parte autoturismul condus", iar in temeiul art. 49 alin.1 din acelasi act normativ, in localitati viteza maxima admisa este de 50 de Km/h.
      Totodata, prin art. 102 alin 3lit.e din OUG 195 /2002, se mai stabileste de catre legiuitor ca depasirea vitezei legale admise se constata cu mijloace tehnice omologate si verificate metrologic.
      Or, in cauza de fata, fotografiile radar, atasate la f. 18, atesta  ca  petentul a condus in data de 18.09.2009, ora 15.32 autoturismul Dacia cu nr. de inmatriculare Gj.11.GYM cu viteza de 102 Km/h.
        Din analiza acelorasi planse foto rezulta si imprejurarea ca petentul se afla si in localitate in momentul inregistrarii, in fotografii existand elemente specifice: garduri din lemn, portile unei curti si o casa, lucru recunoscut de altfel si de avocatul petentului in cuvantul pe fond.
      Asa cum a fost indicat si in procesul-verbal contestat, inregistrarea s-a efectuat cu  aparatul radar montat pe autoturismul cu nr. MAI 19967, aparat care masoara atat in regim stationar, cat si in regim de deplasare, verificat metrologic la data de 02.09.2009 cu termen de valabilitate a verificarii de 1 an,   ceea ce rezulta din buletinul de verificare metrologica nr. 0197763 din 02.09.2009 depus la f.19.
      In consecinta, instanta retine ca inregistrarea foto atasata la dosar indeplineste cerintele art. 3.5.1.  din Norma de metrologie legala NML 021-05 si a fost efectuata de un operator calificat (f.20) cu un aparat radar (cinemometru) conform punctului 4.3 din aceeasi norma.
      Pentru aceste considerente, instanta va inlatura apararea petentului in sensul ca nu se afla in localitate precum si declaratia in acelasi sens a martorului C. C., acestea fiind contrazise de inregistrarea radar existenta in cauza care constituie proba pentru aplicarea legislatiei rutiere in conditiile in care aceasta este conforma cu Norma de Metrologie Legala NML 021-05 “Aparate pentru masurarea vitezei de circulatie a autovehiculelor (cinemometre)".
       In consecinta, instanta constata ca, prezumtia de temeinicie a procesului verbal atacat, prezumtia ca el reflecta adevarul, nu a fost rasturnata prin proba contrara, prezumtie de la care se porneste in analizarea fondului cauzei atunci cand procesul-verbal de contraventie cuprinde constatari personale ale agentului constatator si a fost legal intocmit.
      Astfel, din interpretarea sistematica a prevederilor art. 16 si art. 34 din OG. nr. 2 /2001 reiese ca procesul verbal de contraventie face dovada situatiei de fapt pana la proba contrara, iar instanta de judecata este abilitata de lege sa verifice legalitatea si temeinicia acestuia. Or, daca procesul-verbal ar fi lipsit de forta probanta, nu s-ar mai pune problema verificarii lui .
      Sub aspectul  sanctiunii  aplicate, se retin prevederile art. 34 si art. 38 alin 3 din OG 2/2001 potrivit carora, instanta poate sa aprecieze, avand in vedere si criteriile mentionate de art. 21 alin 3 din acelasi act normative,  inclusiv sanctiunea ce se impune a fi aplicata contravenientului, in ipoteza in care prezumtia relativa de legalitate si temeinicie a procesului verbal nu a fost rasturnata.
       Astfel, instanta considera ca in cauza nu se justifica inlocuirea sanctiunii amenzii cu avertisment, avertisment care se aplica cand fapta este de gravitate redusa, potrivit art. 7 alin2 din OG. nr.2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor.
      Or, in cauza, nu se poate retine ca fapta de a circula prin localitate cu o viteza de peste 100Km/h este lipsita de gravitate in conditiile in care la o astfel de viteza  orice manevra devine foarte greu de efectuat, in conditii de siguranta, cum ar fi de pilda o manevra de evitare a unui pieton aparut intempestiv, iar riscul aparitiei unei astfel de situatii este mult mai mare intr-o localitate decat in afara acesteia. Nici cazierul auto al petentului(f.22) nu ar justifica o astfel de sanctiune, fiind inregistrate mai multe abateri ale sale de la legislatia rutiera.
      Totusi, instanta apreciaza ca amenda aplicata in limita maxima prevazuta de lege este excesiva in conditiile in care legiuitorul stabileste ca depasirea vitezei legale admise cu peste 50 de Km/h se pedepseste de la 9 pana la 20 puncte-amenda, iar in cazul concret, petentul a depasit viteza legala cu 52 de km/h. 
      Pentru considerentele expuse,  in temeiul art. 34 din O.G nr. 2 din 2001 privind regimul juridic al contraventiilor, instanta urmeaza sa admita in parte plangerea formulata de petent, sa reduca cuantumul amenzii de la 1200 lei la 540 lei si sa mentina celelalte dispozitii ale procesului-verbal de contraventie.  
  

PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTARASTE

      Admite, in parte, plangerea contraventionala formulata de petentul O. G.,domiciliat in localitatea Sitesti, oras Novaci, jud. Gorj,  in contradictoriu cu intimatul I. P. J. Gorj, cu sediul in Tg.-Jiu, jud. Gorj, impotriva procesului-verbal de contraventie seria CC nr.3041830 din data de 18.09.2009, asa cum a fost precizata.
      Reduce sanctiunea amenzii contraventionale de la 1200 lei la 540 lei.
      Mentine celelalte dispozitii ale procesului-verbal de contraventie.
      Cu recurs in 15 zile de la comunicarea hotararii.
      Pronuntata in sedinta publica, azi 20.11.2009.
      
      
Presedinte,
Andreia Nicoleta Martin
Sursa: Portal.just.ro


Alte spete Cereri

Cerere de chemare in garantie. Conditii de admisibilitate. - Decizie nr. 232 din data de 07.03.2018
Anulare proces verbal de contraventie - Hotarare nr. 1438 din data de 17.10.2017
Obligatia de a face - Contencios - Hotarare nr. 622 din data de 16.06.2017
Cerere valoare redusa - Hotarare nr. 157 din data de 13.02.2018
Cerere de valoare redusa - Hotarare nr. 97 din data de 30.01.2018
Autovehicul instrainat. Obligatia cumparatorului de transcriere a dreptului de proprietate - Decizie nr. 342 din data de 29.04.2015
Solicitarea cheltuielilor de judecata pe cale separata - Sentinta civila nr. 610 din data de 10.12.2014
Cerere de reexaminare a incheierii prin care s-a respins ajutorul public judiciar - Hotarare nr. 9730 din data de 10.12.2012
actiune in constatare - Sentinta civila nr. 542 din data de 22.10.2009
Exceptia de nelegalitate – respingere - Decizie nr. 177/R din data de 29.07.2005
Institutia Prefectului Judetului Alba - Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere si Inmatriculare a Vehiculelor. Cerere avand ca obiect obligarea acesteia la inmatricularea autoturismului reclamantului fara plata taxei pentru emisiile poluant - Decizie nr. 6866 din data de 17.06.2013
Institutia Prefectului Judetului Alba - Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere si Inmatriculare a Vehiculelor. Cerere avand ca obiect obligarea acesteia la inmatricularea autoturismului reclamantului fara plata taxei pentru emisiile poluant - Decizie nr. 6497 din data de 10.06.2013
Cerere de chemare in garantie. Inadmisibilitate. - Decizie nr. 889 din data de 02.09.2010
Cererea creditorului de numire a lichidatorului judiciar in baza art. 31 din Legea nr.359/2009 in procedura dizolvarii de drept nu intrerupe cursul prescriptiei extinctive. - Decizie nr. 895 din data de 05.11.2010
Cerere formulata de catre creditor prin care se solicita deschiderea procedurii insolventei, bazata pe creanta,rezultata din contractul de vanzare - cumparare . - Decizie nr. 814 din data de 28.10.2009
Cerere de inlocuire a administratorului judiciar formulata de catre creditorul ce detine cel putin 50% din valoarea creantelor. - Decizie nr. 820 din data de 28.10.2009
Inadmisibilitatea cererii de interventie in lipsa actiunii principale. - Decizie nr. 545 din data de 19.06.2009
Conditiile de admisibilitate a cererii de deschidere a procedurii insolventei. - Decizie nr. 577 din data de 26.06.2009
Actele si procedura de urmat pentru intocmirea carnetului de somaj. Organele competente. - Decizie nr. 728 din data de 11.06.2009
Respingerea nejustificata a cererii de amanare formulata de petitionar - Decizie nr. 533 din data de 06.09.2007