Societati Comerciale

Prin Sentinta civila nr.1419/15.10.2009 a fost admisa in parte cererea  formulata de creditoarea S.C.RCS& RDS S.A. impotriva debitoarei S.C.Paxyon Prod SRL,  solutie in urma careia  aceasta a fost somata  ca in termen de 30 zile de la comunicarea sentintei sam achite creditoarei suma de 1229,89 lei cu titlu  de c/val. servicii prestate si aceeasi suma cu titlu de penalitati de intarziere .
                  De retinut ca , desi creditoarea si-a intemeiat cererea pe dispozitiile O.U.G. nr.119/2007, privind  masurile pentru combaterea intarzierii executarii obligatiilor de plata rezultate din contractele comerciale si pe dispozitiile Codului civil, instanta a constatat faptul ca "  legea partilor", respectiv contractul comercial care  aproba raportul juridic dintre cele 2 parti se incheiase la data de 30.08.2006, deci anterior intrarii  in vigoare a OUG nr.119/2007 ( act normativ care stabilea o procedura similara cu cea prevazuta de OG nr.5/2001) si sub imperiul O.G. nr.5/2001, prevad procedura somatiei de plata , modificata .
                  Stabilind   ca  singurul act normativ  ce poate fi luat in  considerare la momentul verificarii temeiniciei pretentiilor creditparei este O.G.5/2001, privind procedura somatiei de plata, asa cum a fost modificata( in forma juridica pe care o avea  la data de 30.08.2006, data in contractului incheierii contractului comercial), instanta  a admis primul capat de cerere cu privire la  debitul principal in suma de 2987,74 lei, cu titlu de c/val. servicii internet si telefonie, in baza recunoasterii implicite din cerere depusa la fila 48 a dosarului cauzei in sensul ca  debitoarea a fost intr-o imposibilitate obiectiva " de a achita datoriile" catre creditoare, datorita faptului ca a trecut  printr-un declin financiar.
                   In ceea ce priveste capatul de cerere privitor la  penalitatile de intarziere , instanta a apreciat ca poate fi admis in parte, pana la valoarea egala cu cea a debitului principal, considerand ca in cauza sunt aplicabile dispozitiile art.1 si 4 din Legea nr.  193/06.11.2000,  privind  clauzele abuzive din contractele incheiate intre comercianti si consumatori ( legea mentionata calificand in mod expres si pe beneficiarii unor prestari de servicii drept " consumatori").
                     Instanta a retinut in motivarea acestei din urma solutii ca potrivit disp. art. 1 din  Legea nr.193/06.11.2000, orice contract incheiat intre comercianti si consumatori pentru  vanzarea de bunuri sau prestarea de  servicii nu trebuie sa cuprinda clauze abuzive .
                     S-a mai aratat si faptul ca in acceptiunea art.4 din Legea nr.193/2000 o clauza contractuala  va fi considerata ca nefiind negociata direct cu " consumatorul" daca a fost stabilita fara a da posibilitatea acestuia sa influenteze natura ei, cum ar fi contractele  standard preformulate practicate pe piata serviciului respectiv si care creeaza  prin ea insasi in  detrimentul " consumatorului" si contrar cerintelor bunei - credinte, un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor .
                     Instanta a mai avut de asemenea in vedere lit. i din Anexa la Legea nr.193/2000 care califica drept clauza abuziva cea care obliga consumatorul la plata unor sume  disproportionat de mari in cazul neindeplinirii obligatiilor contractuale de catre acesta, comparativ cu pagubele suferite de comerciant