InfoDosar.ro | Jurisprudenta | Spete Judecatoria Mangalia

Nulitate absoluta titlu de proprietate

(Sentinta civila nr. 894 din data de 23.03.2011 pronuntata de Judecatoria Mangalia)

Domeniu Proprietate privata | Dosare Judecatoria Mangalia | Jurisprudenta Judecatoria Mangalia

DOSAR CIVIL NR. 3633/254/2010

R O M A N I A
JUDECATORIA MANGALIA
SENTINTA CIVILA NR.894
SEDINTA PUBLICA DIN DATA DE  23.03.2011
PRESEDINTE :  N.A.L.
     GREFIER    O.C.     Pe rol fiind solutionarea actiunii civile avand ca obiect:"nulitate absoluta titlu de proprietate", formulata de reclamanta -, in contradictoriu cu paratii -.
            Dezbaterile asupra fondului au avut loc in sedinta publica din data de 02.03.2011 si au fost consemnate in incheierea de amanare a pronuntarii din acea data, care face parte integranta din prezenta hotarare, cand instanta, avand nevoie de timp pentru a delibera, a amanat  pronuntarea la data de 09.03.2011, 16.03.2011, 23.03.2011, data la care s-a pronuntat.

I N S T A N T A
            
Asupra cererii de fata, constata:
Prin cererea adresata Judecatoriei Mangalia la data de 23.01.2006, precizata ulterior si inregistrata pe rolul acestei instante sub nr.93/2006, reclamanta - a chemat in judecata pe paratii - solicitand ca prin hotararea ce se va pronunta sa se constate nulitatea absoluta a urmatoarelor acte juridice: titlul de proprietate nr.18560/577/22.06.1994 privind suprafata de 813 mp apartinand lui -; titlul de proprietate nr.23182/1514/13.07.1998 privind suprafata de 1542 mp apartinand lui -; contractul de vanzare - cumparare nr.4198/18.02.1992 incheiat intre Primaria - si - privind terenul in suprafata de 416,95 mp; titlul de proprietate apartinand familiei - pentru terenul in suprafata de 1148 mp, dobandit prin cumparare de la - in baza contractului de vanzare - cumparare nr.22938/1988.
In motivarea cererii sale, reclamanta arata ca a detinut in proprietate un teren in suprafata de 5550 mp, pe care au fost construite o biserica si o scoala, situat in intravilanul localitatii -, judetul -.
Reclamanta sustine ca, acest teren a fost atribuit in mod abuziv persoanelor fizice parate in cauza, cu incalcarea dispozitiilor legilor fondului funciar, desi ambele comisii locale de fond funciar - si - aveau cunostinta ca terenul face obiectul unor cereri de retrocedare pe care le-a formulat inca din anul 1996.
In motivarea cererii sale, reclamanta a anexat inscrisuri, in copie: adresa nr.26978/1961, proces verbal nr.51711/1961, adresa nr.715/28.04.1961, planul vetrei satului -, adresa nr.43/17.01.2003, planse fotografice, corespondenta purtata intre reclamanta si autoritatile locale asupra cererilor de retrocedare a terenurilor detinute in localitatea -, titlurile de proprietate a caror nulitate se solicita.
In drept: titlul IV, art.27, titlul V, art.III din Legea 247/2005.
Paratul Consiliul Local - a formulat intampinare prin care a solicitat scoaterea sa din cauza intrucat in anul 1999 odata cu infiintarea comunei -, au fost predate Primariei - toate documentele privind Legea 18/1991: dosare cu cererile de intrare in C.A.P., dosarele de reconstituiri, titluri de proprietate neridicate si toate inscrisurile ce au privit comuna -.
Consiliul Local -  a formulat intampinare prin care invoca exceptia lipsei calitatii procesuale pasive intrucat titlurile de proprietate au fost emise la propunerea Consiliului Local - cand nu era infiintata comuna -.
Paratii - au formulat intampinare prin care solicita respingerea cererii reclamantei ca nefondata, aratand ca reclamanta se afla in eroare, invoca prevederile Legii 247/2005 cand in realitate beneficiaza de o lege speciala pentru retrocedarea terenurilor ce au apartinut cultelor religioase.
La dosarul cauzei s-a depus de catre parata Comisia Locala de fond funciar - documentatia completa ce a stat la baza emiterii titlurilor de proprietate a caror nulitate se solicita, precum si corespondenta dintre reclamanta si autoritatile administrative locale ale comunei - privind retrocedarea imobilelor ce au apartinut reclamantei.
Prin sentinta civila nr.1473/2.10.2006 pronuntata de Judecatoria Mangalia in dosarul nr.93/2006 s-a admis exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a paratilor Consiliul Local - si Consiliul Local -, s-a luat act de modificarea cadrului procesual si s-a respins ca nefondata cererea reclamantei, fiind obligata la plata cheltuielilor de judecata.
S-a retinut in esenta ca niciunul dintre cazurile de nulitate prevazute de Legea 247/2005 nu este incident in cauza, in ceea ce priveste titlurile de proprietate supuse controlului judecatoresc si ca reclamanta nu a opus paratilor un titlu valabil pentru dreptul de proprietate invocat asupra terenului in suprafata de 5550 mp.
Impotriva acestei hotarari judecatoresti a declarat recurs reclamanta -, care a criticat solutia primei instante apreciind-o ca fiind nelegala si netemeinica.
Prin decizia civila nr.87/22.01.2007 pronuntata de Tribunalul Constanta in dosarul nr.2929/118/2006 s-a admis recursul, a fost casata sentinta civila nr.1473/2.10.2006 pronuntata de Judecatoria Mangalia si s-a trimis cauza spre rejudecare primei instante.
S-a constatat ca prima instanta nu a dat dovada de rol activ si nu a desavarsit cercetarea fondului.
S-a apreciat ca cercetarea fondului prezentei pricini nu poate fi desavarsita in lipsa expertizei judiciare de specialitate topografica avand in vedere ca nulitatea titlurilor paratilor este invocata pentru faptul eliberarii acestora cu privire la terenul care a fost detinut de catre reclamanta si pentru care aceasta a formulat cerere de reconstituire a dreptului de proprietate.
In consecinta, s-a stabilit in sarcina instantei de fond obligatia de a rediscuta intreg probatoriul propus de parti in conditiile art.112 Cod pr.civila, art.115 Cod pr.civila si art.132 Cod pr.civila si de a se pronunta asupra tuturor probelor.
In vederea rejudecarii, cauza a fost inregistrata pe rolul Judecatoriei Mangalia sub nr. R 571/254/2007.
La termenul de judecata din data de 11.04.2007 reclamanta - a formulat cerere completatoare a cererii introductive de instanta solicitand ca prin hotararea ce se va pronunta sa se constate nulitatea absoluta partiala si a actelor juridice: Ordinul Prefectului judetului - nr.272/07/09/2000 pentru suprafata de 166,95 mp atribuita numitului -; Ordinul Prefectului judetului - nr.56/25/03/1996 privind pe paratul -.
Raportat la obiectul completat al cererii s-a solicitat si completarea cadrului procesual pasiv prin introducerea in cauza a paratului, Prefectul Judetului -.
In motivarea cererii completatoare s-a aratat ca, prin decizii, autorilor paratilor li s-a atribuit doar teren in vederea edificarii constructiilor in suprafata de 250 mp, ori reconstituirile in baza titlurilor de proprietate contestate privesc suprafete mai mari.
De asemenea, se sustine ca titlurile de proprietate au fost emise pentru teren situat in intravilan, ori, singura modalitate era de emitere a ordinului prefectului privind terenul aferent casei de locuit, devenind incidente astfel in cauza, dispozitiile art.5 din Legea 247/2005 care modifica art. 24 din Legea 18/1991, care interzic constituirea dreptului de proprietate pentru o suprafata mai mare de teren decat cea atribuita in vederea edificarii constructiei.
In drept:art.24 si art.36 din Legea 18/1991, art.III din Legea nr.169/1997, Legea 247/2005.
Prin precizari scrise, depuse la dosar la termenul de judecata din data de 25.04.2007, reclamanta a invederat instantei ca paratii Consiliul Local - si Consiliul Local- nu au calitate procesuala pasiva in cauza si formuleaza verbal cerere de renuntare la judecata in contradictoriu cu acesti parati.
Avand in vedere dispozitiile art.246 Cod pr.civila potrivit carora "reclamantul poate sa renunte oricand la judecata" prin raportare la principiul disponibilitatii partilor ce guverneaza procesul civil, instanta va lua act de manifestarea de vointa a reclamantei privind renuntarea la judecata in contradictoriu cu paratii Consiliul Local - si Consiliul Local -.
In sedinta publica din data de 20.06.2007, instanta, din oficiu a invocat exceptia lipsei de interes a reclamantei in promovarea prezentei cereri, apreciind ca nu sunt indeplinite conditiile pentru a justifica punerea in miscare a procedurii judiciare.
             In sus?inerea excep?iei lipsei de interes , instan?a a invocat urmatoarele considerente ;
   Prin actiunea formulata ,  -  a  sus?inut ca , paratele Comisiile Locale de fond funciar - si - dar si Comisia Judeteana pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor - , Prefectul judetului -, au reconstituit abuziv dreptul de proprietate in favoarea unor persoane fizice pentru o suprafata de teren care se suprapune , in parte , cu suprafata de 5550 m.p. teren situat in intravilanul comunei -, jude?ul  - , cu privire la care pretinde ca ii apartine.
  Acest imobil  ii apar?ine  in calitate de proprietar , dar  in dovedirea acestei calitati reclamanta a depus urmatoarele inscrisuri ; proces verbal nr. 51711/31.10.1961, adresa nr.715/28.04.1961 emisa de Sfatul Popular al comunei - , o atestare in limba latina: Benedictus PPXV, planul vetrei satului Costinesti.
    Reclamanta a sustinut ca , paratii (persoane fizice) nu erau indreptatiti la reconstituirea dreptului de proprietate asupra acestui teren si , in consecinta a supus controlului judecatoresc legalitatea titlurilor de proprietate solicitand a se constata ca aceste acte sunt lovite de nulitate absoluta .
           Potrivit art. III alin. (2) din Legea 169/1997 "Nulitatea poate fi invocata de primar , prefect, Autoritatea Nationala pentru Restituirea Proprietatilor si de alte persoane care justifica un interes legitim."
Cum , in cauza , reclamanta  pretinde  unele  drepturi proprii asupra terenului aflat in proprietatea paratilor - persoane fizice , se poate  legitima procesual activ . Insa ,  interesul de a actiona in justitie  este o  conditie esentiala de exercitiu a actiunii civile , fata de calitatea procesuala si dreptul subiectiv.
Interesul trebuie sa indeplineasca anumite conditii: a) sa fie legitim adica sa se urmareasca afirmarea sau realizarea unui drept subiectiv recunoscut de lege; b) sa fie personal, adica folosul practic urmarit prin declansarea procedurii judiciare sa apartina celui care recurge la actiune; c) sa fie nascut si actual, sa existe in momentul in care este formulata cererea. Un interes eventual nu poate fi luat in considerare; d) sa fie pozitiv si concret.
  Fa?a de aceste aspecte , reclamanta trebuie sa se prevaleze chiar de dreptul sau de proprietate asupra terenului in promovarea actiunii , intrucat folosul practic urmarit trebuie sa fie in stransa legatura cu dreptul subiectiv  afirmat .
Ori,  prin raportare la obiectul actiunii - constatarea nulitatii absolute  a titlurilor de proprietate ,  nu poate stabili calitatea de proprietar a reclamantei si nici nu se poate aprecia asupra calitatii reclamantei de titulara a dreptului real de proprietate asupra terenului intravilan in litigiu pe baza inscrisurilor existente la dosar.
  Din  actele si lucrarile  depuse ,  instanta a retinut ca ,  paratii - persoane fizice au devenit proprietari asupra terenului cu privire la care reclamanta se pretinde proprietar , inainte ca dreptul de proprietate al reclamantei asupra acestui bun sa primeasca o confirmare definitiva in cadrul procedurii speciale administrativ - jurisdictionale , reglementata prin legislatia speciala in materia fondului funciar.
   Inscrisurile depuse la dosar dovedesc doar faptul ca,  reclamanta a adresat cereri de reconstituire a dreptului de proprietate comisiilor speciale, constituite in baza legilor fondului funciar, insa nu a fost parcursa intreaga procedura ; cererile insotite de inscrisuri nu au fost analizate in sedintele comisiilor de specialitate, nu au fost formulate propuneri care la randul lor sa fie supuse validarii de catre Comisia Judeteana de fond funciar; nu au fost emise in cadrul procedurii speciale acte administrative care sa confirme definitiv calitatea de proprietar a reclamantei -.
Dispozitia nr. 42 emisa de Primarul comunei -, prin care au fost respinse notificarile reclamantei privind restituirea in natura a terenului intravilan de 5550 mp, singurul act administrativ tangent in cauza , nu a fost supus controlului judecatoresc, producand efecte juridice depline.
  Fa?a de aceste considerente ,  instanta  a apreciat ca , interesul reclamantei in promovarea acestei actiuni este numai unul eventual, nefiind indeplinita conditia ca acesta sa fie actual.
  Numai in eventualitatea in care, in cadrul procedurilor speciale de reconstituire a dreptului de proprietate sau de retrocedare a proprietatilor catre cultele religioase , reclamantei i se va recunoaste in viitor dreptul de proprietate asupra terenului , aceasta va putea obtine folosul practic, material urmarit prin declansarea prezentei proceduri.
  Simplele demersuri efectuate de reclamanta in vederea reconstituirii acestei proprietati (cereri adresate comisiilor) au ramas fara nici un rezultat, astfel cum , recunoaste si reclamanta in concluziile sale , iar faptul ca , se pretinde proprietar , fara a avea confirmarea dreptului de proprietate nu justifica un interes actual.
Totodata , instanta a  inlaturat  apararile reclamantei in sensul ca,  procedura speciala declansata in baza O.U.G. nr. 94/2000 ar "sta in loc" prin asteptarea lamurii situatiei juridice de catre autoritatile locale si instanta , intrucat , pe de o parte , desfasurarea si finalizarea procedurii speciale nu atarna nici macar in parte de modul de solutionare a prezentei cauze , situatia juridica  a imobilului revendicat a fost comunicata Comisiei speciale de revendicare prin adresa nr.3630/1.07.2004 de catre Prefectura Judetului Constanta - fila 121 , iar pe de alta parte , din adresa nr.184/26.07.2004 a Comisiei de Retrocedare , rezulta ca , reclamanta a solicitat retrocedarea imobilului din - ,o biserica si o scoala , fara a se face referire expresa si la terenul aferent - fila 122.
   Chiar si ,  in situatia in care , cererea reclamantei include si terenul in litigiu aflat in proprietatea paratilor, singura autoritate competenta sa decida cu privire la restituirea bunurilor ce au apartinut cultelor religioase este Comisia Speciala de Retrocedare, aceasta fiind singura indreptatita a examina dreptul pretins de reclamanta si in raport de constatarea calitatii sale de persoana indreptatita la restituire sa decida modalitatea de retrocedare in natura sau prin echivalent.
   Solutionarea fondului prezentei cauze anterior finalizarii procedurilor speciale de retrocedare a terenului ar echivala cu o statuare implicita , o recunoastere a calitatii reclamantei de proprietar asupra imobilului , ceea ce excede obiectului cauzei , instanta nefiind tinuta a analiza inscrisurile pe care reclamanta le depune la dosar in sustinerea dreptului de proprietate.
    Deoarece ,  reclamanta nu a facut  dovada confirmarii dreptului sau de proprietate in cadrul procedurilor speciale , nu poate in cadrul unei actiuni de constatare a nulitatii absolute a titlurilor de proprietate sa supuna controlului judecatoresc acte juridice intrate in circuitul civil.
   Avand in vedere ca interesul de a actiona se afla intr-o evidenta conexiune cu dreptul subiectiv, in speta dreptul de proprietate asupra terenului, instanta a considerat ca , acesta exista si devine actual in momentul incalcarii acestui drept.
   Ori , reclamanta invoca o nulitate care nu o vatama , intrucat nu se poate sustine ca , aduce atingere dreptului sau de proprietate, cat timp acest drept nu a primit o consacrare, o confirmare in cadrul procedurilor speciale sau autoritatilor judecatoresti.
               Fa?a de considerentele aratate , prin sentin?a civila nr. 1335/C/ 26.06.2007, Judecatoria Mangalia a admis excep?ia invocata - excep?ia lipsei de interes , intrucat ,  activitatea judiciara din prezenta cauza nu poate procura reclamantei un folos practic, material datorita nerecunoasterii pana in prezent a dreptului sau de proprietate, apreciind ca , interesul in promovarea prezentei actiuni este numai eventual, urmand a deveni actual  prin finalizarea procedurilor speciale de reconstituire sau retrocedare a terenului , si drept urmare a admiterii acestei excep?ii , a fost respinsa  cererea formulata de reclamanta - , ca fiind lipsita de interes.
  Sentin?a civila pronun?ata a fost recurata , iar prin decizia civila nr. 87/22.01.2007 , Tribunalul Constan?a , a admis recursul , s-a casat hotararea judecatoreasca pronun?ata ?i s-a trimis cauza spre rejudecare .
  Cauza a fost reinregistrata pe rolul Judecatoriei Mangalia sub nr. 257/254/13.02.2008 . 
   La termenul de judecata din data de 13.03.2008  , instan?a a supus dezbaterii par?ilor administrarea probelor , reclamanta solicitand proba cu inscrisurile depuse , proba testimoniala  , interogatoriul paratilor ?i proba privind efectuarea unei expertize tehnice topografice avand drept obiective ; identificarea terenului care a apar?inut reclamantei ; identificarea suprafe?elor de teren de?inute de para?ii persoane fizice , sa se specifice in ce masura aceste suprafe?e se suprapun cu terenul de?inut de reclamanta ; sa se precizeze daca pe terenul care a  apar?inut reclamantei  exista construc?ii ?i sa se identifice , proba testimoniala , interogatoriul para?ilor.  Supuse dezbaterii aceste probe , instan?a a incuviin?at proba cu inscrisurile depuse la dosar , precum ?i intreaga documenta?ie care a stat la baza emiterii titurilor de proprietate , celor doua  Ordine emise de Prefectul Jude?ului - , prin care s-a reconstituit dreptul de proprietate asupra unor terenuri , efectuarea unei expertize topografice cu obiectivele stabilite de reclamanta , respingandu-se celelalte probe , raportat ?i la obiectul cererii formulate - nulitatea titlurilor de proprietate .
  La raportul de expertiza efectuat , partile au  formulat obiec?iuni la care expertul a trimis raspunsurile -  fila 255-258 , clarificandu-se toate aspectele solicitate de reclamanta prin obiectivele expertizei incuviintate . Ulterior,  reclamanta a formulat alte obiec?iuni , care prin con?inutul lor ar reprezenta obiective noi , astfel ca , instan?a  constatand ca , expertul a raspuns la toate obiectivele stabilite clarificand situa?ia tuturor terenurilor pe care para?ii le de?in in zona , masura in care  aceste suprafe?e de teren se suprapun cu terenul de?inut de reclamanta , suprafa?a de teren  libera , aceasta fiind in proprietatea privata a comunei , drept pentru care a respins obiec?iunile formulate ?i chiar efectuarea unei noi expertize.
Prin sentinta civila nr. 321/C/11.02.2010 s-a respins ca nefondata actiunea retinandu-se ca la momentul eliberarii titlurilor de proprietate contestate in procedura Legii nr. 18/1991, terenurile ce fac obiectul acestora erau libere, iar reclamanta nu formulase nicio cerere de restituire la acel moment.
Sentinta a fost recurata iar prin decizia civila nr. 413/27.05.2010 Tribunalul Constanta a admis recursul reclamantei si a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare, retinand ca instanta de fond nu a analizat in mod temeinic probele esentiale deduse judecatii prin prisma apararilor invocate de parti.
Cauza a fost reinregistrata pe rolul Judecatoriei Mangalia sub nr. 3633/254/2010 din data de 23.03.2010.
In rejudecare instanta a repus in discutia partilor obiectiunile formulate la raportul de expertiza intocmit in cauza de expertul tehnic ing. - depunandu-se la dosar suplimentul la raportul de expertiza
Din materialul probator administrat in toate fazele procesuale instanta retine urmatoarele:
  Prin cererea adresata instantei si completata ulterior reclamanta a solicitati sa constate nulitatea absoluta a titlului de proprietate nr.18560/577/22.06.1991 emis in favoarea paratului -, nulitatea absoluta a titlului de porprietate nr.18563/748/07.02.1995 emis in favoarea numitului -, a titlului de proprietate nr.23182/1514/1998 emis in favoarea paratului -, a contractului de vanzare-cumparare autentificat sub nr.4198/1992 incheiat intre -, nulitatea absoluta partiala a Ordinului Prefectului Judetului - nr.272/07.09.2000 pentru suprafata de 166,95 mp atribuita numitului -, precum si nulitatea absoluta partiala a Ordinului Prefectului Judetului - nr.56/25.03.1996 privind pe -, invocandu-se ca temei juridic disp.art.24 si 36 din L18/1991 republicata cu modificari, art.III din L 169/1997 modificata conform L247/2005, art.948, 1294 si urm. C.p.c..
In motivarea cererii sale, reclamanta a sustinut, in esenta, ca este proprietara unui teren in suprafata de 5550 mp situat in -, str.-, pe care s-a aflat inainte o biserica si o scoala, si ca de aceste bunuri a fost deposedata abuziv de catre statul roman. Reclamanta a mai aratat in cererile sale initiale adresate instantei, ca a primit titlu de proprietate pentru 5 ha teren arabil din care 9000 mp in extravilan si 1000 mp in intravilan (titlul de proprietate nr.18570/1489/05.02.1998), dar acesti 1000 mp (in zona -) nu fac parte din cei 5550 mp revendicati, chiar daca sunt in intravilan. De asemenea, se mai arata ca in anul 2003 a formulat o cerere de retrocedare a imobilului, inregistrata sub nr. 184/20.01.2003, si ca de-a lungul anilor ar fi efectuat o serie de demersuri la autoritati in vederea restituirii sale.
Titlurile de proprietate a caror nulitate se solicita (pentru unele o nulitate totala, pentru altele o nulitate partiala), arata reclamanta, au fost eliberate cu incalcarea dispozitiilor legale citate.
Prin decizia de casare nr. 1281/18.12.2008 Tribunalul Constanta a statuat cu putere de lucru judecat si obligatoriu pentru instanta de fond ca reclamanta are un interes in promovarea cererii, astfel ca instanta va avea in vedere numai motivele de nulitate invocate de aceasta nu si imprejurarea daca reclamanta detine sau nu vreun titlu ori a demarat procedura de obtinere a titlului de proprietate.
              Prin expertiza tehnica topografica intocmita in cauza a fost  identificat terenul revendicat de - , identificare  care  s-a realizat pe baza inscrisurilor depuse la dosar , la care s-au adaugat unele inscrisuri puse la dispozi?ie de reprezentan?ii autorita?ilor locale  ,  monografia comunei -  declara?iile unor martori , vecinii  terenului revendicat.
Din expertiza tehnica topografica intocmita in cauza nu rezulta ca identificarea terenului reclamat de - s-ar fi realizat in mod cert, fara nici-un dubiu. Astfel, expertul arata, inclusiv in primul raspuns la obiectiuni, ca identificarea acestui teren s-a realizat pe baza "actelor depuse in copie xerox la dosar, la care s-au adaugat unele inscrisuri puse la dispozitie de reprezentantii -, precum si monografia comunei -" iar "identificarea s-a facut plecand din str.- existenta in planul vechi, incercandu-se o reconstituire, plecandu-se de la fam. - care intradevar nu exista in planul parcelar, dar din declaratiile vecinilor acesta ar fi fost unul din urmasii celui care detinea primul lot de la sud catre nord".
Prin chiar raspunsul la obiectiunile formulate de parti la acest raport, pe parcursul judecatii cauzei in actualul ciclu procesual, mai precis prin suplimentul la raport, expertul arata ca actele pe baza carora a realizat expertiza sunt copii xerox si nu inscrisuri legalizate sau in original (raspunsul la obiectiunile partii parate, pag.3 alineatul 2). Tot in acest supliment, la pagina 3 punctul 2, expertul mai arata ca: "am preluat de la reclamanta - si alte inscrisuri in copie xerox... am solicitat Arhivelor Nationale - daca exista documente care sa ateste existenta terenului detinut de reclamanta si sa i se puna la dispozitie, neprimind niciun raspuns...".
Asadar, din expertiza rezulta ca identificarea terenului evocat de reclamanta ca reprezentand fosta sa proprietate s-a realizat pe baza unor xerocopii puse la dispozitia expertului de catre reclamanta si ca, in ciuda demersurilor efectuate inclusiv de expert, la autoritati, chiar Arhivele Nationale, acesta nu a putut intra in posesia unor acte, schite, cu privire la amplasamentul exact al terenului reclamantei.
Prin cererea adresata Comisiei Speciale de Retrocedare, inregistrata  sub nr. 234752/05.07.2004  la aceasta comisie reclamanta a solicitat  retrocedarea imobilului din - compus din o biserica ?i o ?coala, in principal preferandu-se " restituirea in natura iar in  subsidiar a solicitat  despagubiri, iar pentru biserica demolata a solicitat  despagubiri .
Prin   adresa nr.  5005/30.07.2004  emisa de Guvernul Romaniei - Comisia Speciala de retrocedare a unor bunuri imobile ce au apar?inut cultelor religioase din Romania s-a comunicat -  faptul ca -  a depus cererea inregistrata sub  nr.  234752/05.07.2004  la aceasta comisie, cerere care are drept obiect retrocedarea imobilului ( biserica ,  scoala , teren ) situat in loc. - , str. -, jude?ul  - solicitandu-se Primariei sistarea oricaror demersuri in vederea solutionarii  cererilor  de reconstituire a dreptului de proprietate pentru acest teren .
          Prin notificarea inregistrata la Primaria  - sub nr. 2263/03.05.2001, - a solicitat in temeiul Legii nr. 10/2001 , despagubiri pentru biserica demolata , retrocedarea actualei cladiri care a fost scoala , retrocedarea terenului pe care a existat biserica, retrocedarea terenului ocupat  in mod abuziv de  diferite persoane .
            Cererile reclamantei de retrocedare in natura ?i  echivalent a imobilului construc?ie ?i teren situate in intravilanul comunei -, intemeiate pe Legea nr. 10/2001, au fost solu?ionate de Primarul comunei- , in sensul respingerii lor, prin Dispozi?ia nr. 42/06.03.2006.
             Reclamanta nu depus nici-un titlu de proprietate (act juridic valabil incheiat, atat ca negotium iuris cat si ca instrumentum probationis) care sa atesta existenta dreptului de proprietate evocat de aceasta asupra terenului in suprafata de 5500 mp situat in intravilanul localitatii -, respectiv modul de dobandire al acestuia.
Pentru a-si dovedi dreptul de proprietate invocat, reclamanta a depus schite din care rezulta ca - ar fi detinut un teren in suprafata de 5293 mp, o monografie a orasului, un extras dintr-o publicatie in limba germana, inscrisuri din care rezulta ca reclamanta ar fi cedat statului terenul cu cladirile aferente aflate pe el (adresa 26978/26.09.1961, procesul verbal nr.51711/31.10.1961, etc.), autorizatie pentru desfiintare-constructii si amenajari nr.46.543/03.10.1961 privind daramarea zidurilor fostei -, corespondenta purtata de reclamanta cu -, cu Comisia speciala de retrocedare a unor imobile care au apartinut - adrese intre institutii, etc., precum si declaratia unui martor autentificata sub nr.927/20.04.2007 de BNP -
Niciunul din inscrisurile astfel depuse nu reprezinta un titlu de proprietate, ca act juridic in sensul atat de "negotium iuris" cat si "instrumentum probationis", din care sa rezulte modalitatea in care reclamanta a dobandit acest bun si cu ce titlu, inclusiv amplasamentul sau cert.
Imprejurarea ca terenul revendicat apare mentionat intr-o schita sau un plan, nu inseamna ca titlul cu care l-a detinut a fost de proprietate si nu folosinta, etc. De asemenea, chiar si faptul ca statul a procedat la un anumit moment la preluarea acestui teren de la - nu inseamna ca aceasta era neaparat proprietara sa.
Din evidentele si documentele detinute de - rezulta ca in anul 1948 - detinea in - numai 10 ha teren arabil, fara a avea si teren intravilan sau islaz, fapt ce rezulta din certificatul nr.7656/26.03.1998.
Nulitatea unui act juridic trebuie apreciata in raport cu dispozitiile legale in vigoare la momentul intocmirii actului respectiv, si nu raportat la dispozitii legale intrate in vigoare ulterior intocmirii actului respectiv.
Toate titlurile de proprietate emise in favoarea paratilor au fost intocmite cu respectarea legii in vigoare la momentul emiterii lor.
Modificarile aduse L169/1997 prin L247/2005, cu referire la art.III, sunt evident ulterioare intocmirii actelor a caror nulitate se solicita. Cum legea civila nu poate retroactiva, sustinem, fie si principial, ca ea nu se poate aplica in privinta unor acte emise anterior aparitiei L247/2005.
Referitor la paratul - reclamanta a solicitat anularea  titlului de proprietate nr.18560/577/22.06.1994 privind suprafata de 813 mp motivand ca a fost emis cu incalcarea dispozitiilor Legii nr. 18/1991, acesta nefiind persoana indreptatita la reconstituirea dreptului de proprietate.
Instanta retine ca - au cumparat  prin contractul de vanzare cumparare autentificat sub nr. 6808/04.05.1990, de la -  , imobilul construc?ie edificat de ace?tia pe terenul aferent acesteia. Imobilul a fost construit ini?ial de familia
conform autoriza?iei nr. 72/12.01.1989 ?i deciziei nr. 444 din 20.09.1989, ambele emise de Consiliul Popular al jude?ului  , construc?ie ce a fost ulterior renovata ?i extinsa  de famalia -.
Prin decizia nr. 159/04.06.1989 emisa de Consiliul popular al Comunei - a dobandit de la stat un teren in suprafata de 250 mp. pe care sa-si edifice o constructie cu destinatia de locuinta.
In fapt aceasta a detinut suprafata de 813 mp. aspect ce rezulta din registrul agricol si din istoricul de rol fiscal.
Prin decizia Consiliului Judetean - nr. 56/27.03.1993 s-a trecut in proprietatea paratului - suprafata de 813 mp. aferenta casei de locuit, ulterior prin titlul de proprietate nr. 18560/577/22.06.1994 emis de Comisia Jude?eana pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor - s-a constituit  dreptul de proprietate  in favoarea acestui parat pentru suprafa?a de 816 m.p. , teren ce a fost identificat ?i prin documenta?ia cadastrala intocmita . Acest drept a fost ulterior inscris ?i in eviden?a Car?ii Funciare conform incheierii nr.4257/22.10.2004.
              In privin?a terenului paratul  - nu a facut altceva decat sa-l preia exact in aceea?i configura?ie in care a fost de?inut ?i de catre antecesorii sai, fam. , care, la randul ei l-a stapanit din momentul in care i-a fost atribuita suprafa?a de teren pentru edificarea unei  locuin?e. 
Potrivit art. 35 din Legea nr. 18/1991 in vigoare la momentul emiterii deciziei nr. 56/1993 "Terenurile aflate in proprietatea statului, situate in intravilanul localitatilor si care sint in administrarea primariilor, la data prezentei legi, trec in proprietatea comunelor, oraselor sau municipiilor, urmind regimul juridic al terenurilor prevazute la art. 25.
   Terenurile proprietate de stat, situate in intravilanul localitatilor, atribuite, potrivit legii, in folosinta vesnica sau in folosinta pe durata existentei constructiei in vederea construirii de locuinte proprietate personala, sau cu ocazia cumpararii de la stat a unor asemenea locuinte trec, la cererea proprietarilor actuali ai locuintelor in proprietatea acestora, integral sau, dupa caz, proportional cu cota detinuta din constructie.
   Terenurile atribuite in folosinta pe durata existentei constructiilor dobinditorilor acestora, ca efect al preluarii terenurilor aferente constructiilor, in conditiile dispozitiilor art. 30 din Legea nr. 58/1974 cu privire la sistematizarea teritoriului si localitatilor urbane si rurale, trec in proprietatea actualilor titulari ai dreptului de folosinta a terenului, proprietari ai locuintelor.
   Dispozitiile art. 22 ramin aplicabile.
   Terenurile fara constructii neafectate de detalii de sistematizare, din intravilanul localitatilor, aflate in administrarea primariilor, considerate proprietate de stat prin aplicarea dispozitiilor Decretului nr. 712/1966, se restituie fostilor proprietari sau mostenitorilor acestora, dupa caz, la cerere.
   Atribuirea in proprietate a terenurilor prevazute de alin. 2-5 se va face, prin decizia prefecturii, la propunerea primariilor facuta pe baza verificarii situatiei juridice a terenurilor".
Asa cum rezulta din inscrisurile depuse la dosar, in fapt - detinea suprafata de 813 mp. teren aferent casei de locuit astfel incat decizia Consiliului Judetean - nr. 56/27.03.1993 a fost emisa cu respectarea legii in vigoare la  momentul respectiv.
Imprejurarea ca ulterior s-a emis si titlu de proprietate pentru aceeasi suprafata de teren nu atrage nulitatea titlului de proprietate, acesta fiind emis cu respectarea normelor in vigoare la momentul emiterii.
Astfel, potrivit art. 22 din Legea nr. 18/1991 " Sint si ramin in proprietatea privata a cooperatorilor sau, dupa caz, a mostenitorilor acestora, indiferent de ocupatia sau domiciliul lor, terenurile aferente casei de locuit si anexelor gospodaresti, precum si curtea si gradina din jurul acestora, determinate potrivit art. 8 din Decretul-lege nr. 42/1990 privind unele masuri pentru stimularea taranimii.
   Dispozitiile alineatului precedent se aplica si persoanelor din zonele cooperativizate care nu au avut calitatea de cooperator", iar potrivit art. 23 "Terenurile din intravilan care au fost atribuite de cooperative, potrivit legii, cooperatorilor sau altor persoane indreptatite, pentru constructia de locuinte si anexe gospodaresti, ramin si se inscriu in proprietatea actualilor detinatori, chiar daca atribuirea s-a facut din terenurile preluate, indiferent in ce mod, de la fostii proprietari.
   Fostii proprietari vor fi compensati cu o suprafata de teren echivalenta, in intravilan, sau, in lipsa, cu teren extravilan in imediata vecinatate.
Art. 26 din Legea nr. 18/1991 prevedea ca "Pentru suprafetele cuvenite, potrivit prezentei legi, titularilor indreptatiti li se vor elibera titlurile de proprietate, avindu-se in vedere, unde este cazul, optiunea acestora de a exploata terenul individual sau in diferite forme de asociere privata, total sau partial, urmind ca pe aceste baze sa se efectueze punerea in posesie".
            Drept urmare titlul de proprietate emis pentru terenul de?inut de acest parat s-a realizat cu respectarea legilor in vigoare la acel moment , avandu-se in vedere suprafa?a de  teren aferenta casei de locuit , pe  care acesta o de?inea in aceea?i configura?ie ca ?i autorii sai.
In ceea ce-l priveste pe paratul - reclamanta a solicitat anularea  titlului de proprietate nr. 23182/1514/13.07.1998 privind suprafata de 1542 mp motivand ca a fost emis cu incalcarea dispozitiilor Legii nr. 18/1991, acesta nefiind persoana indreptatita la reconstituirea dreptului de proprietate.
Instanta retine ca - a cumparat, conform actului de vanzare-cumparare aut.sub nr.409/14.01.1986, de la -, o locuinta si anexe gospodaresti, impreuna cu un teren de 500 mp care a trecut in proprietatea statului conform L58/1974. In fapt, terenul avea exact ingradirea de astazi, paratul - fiind astfel inregistrat in registrul agricol al vremii cu o suprafata mult mai mare, terenul neschimbandu-si configuratia pana in prezent. De altfel, emiterea titlului de proprietate pe numele acestuia s-a realizat tinandu-se cont chiar de aceasta configuratie a terenului, detinuta constant de parat de-a lungul timpului, ce reprezenta terenul aferent casei sale de locuit.
Chiar din ocumentatia depusa la dosar de catre parata autoritate locala, rezulta ca paratul a fost inregistrat in evidente cu o suprafata mai mare de teren.
La randul sau, - a cumparat terenul de la -, conform contractului de vanzare-cumparare aut.sub nr.406/17.01.1972.
Din adeverinta 35/14.01.1972, rezulta ca numitul - a figurat inscris in tabelul de colonisti definitivati in centrul orasului -, jud. -, cu 5 ha teren arabil, avand numar de ordine de cadastru 62 si un loc de casa in -.
Din adeverinta 49/13.01.1972, eliberata de municipiul - -Consiliul Popular -(de care apartinea administrativ localitatea -), rezulta ca - a avut ca proprietate in satul - suprafata de 1240 mp teren.
Asadar, din succesiunea de acte mai sus expusa, rezulta ca asupra terenului detinut in prezent de paratul - nu a existat o decizie de atribuire in folosinta cu privire la 250 mp pentru edificarea unei locuinte, asa cum pretinde reclamanta, deci atribuirea in proprietate nu s-a realizat in temeiul acestei imprejurari.
Prin titlul de proprietate nr. 23182/1514/13.07.1998 paratului - i s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru suprafata de 1542 mp.
Imprejurarea ca prin Ordinul prefectului nr. 56/25.03.1996 s-a atribuit in proprietate  lui -  in localitatea - suprafata de 1542 mp. teren aferent casei de locuit, avand ca temei juridic dispozitiile art. 36 din Legea nr. 18/1991 modificata si republicata, in baza cererii nr. 3979/09.01.1995 nu poate conduce la nulitatea titlului de proprietate.
Astfel, potrivit art. 22 din Legea nr. 18/1991 " Sint si ramin in proprietatea privata a cooperatorilor sau, dupa caz, a mostenitorilor acestora, indiferent de ocupatia sau domiciliul lor, terenurile aferente casei de locuit si anexelor gospodaresti, precum si curtea si gradina din jurul acestora, determinate potrivit art. 8 din Decretul-lege nr. 42/1990 privind unele masuri pentru stimularea taranimii.
   Dispozitiile alineatului precedent se aplica si persoanelor din zonele cooperativizate care nu au avut calitatea de cooperator", iar potrivit art. 23 "Terenurile din intravilan care au fost atribuite de cooperative, potrivit legii, cooperatorilor sau altor persoane indreptatite, pentru constructia de locuinte si anexe gospodaresti, ramin si se inscriu in proprietatea actualilor detinatori, chiar daca atribuirea s-a facut din terenurile preluate, indiferent in ce mod, de la fostii proprietari.
   Fostii proprietari vor fi compensati cu o suprafata de teren echivalenta, in intravilan, sau, in lipsa, cu teren extravilan in imediata vecinatate.
Art. 26 din Legea nr. 18/1991 prevedea ca "Pentru suprafetele cuvenite, potrivit prezentei legi, titularilor indreptatiti li se vor elibera titlurile de proprietate, avindu-se in vedere, unde este cazul, optiunea acestora de a exploata terenul individual sau in diferite forme de asociere privata, total sau partial, urmind ca pe aceste baze sa se efectueze punerea in posesie".
In ceea ce priveste Ordinul prefectului nr. 56/25.03.1996 instanta retine ca potrivit art. 35 din Legea nr. 18/1991 " Terenurile aflate in proprietatea statului, situate in intravilanul localitatilor si care sint in administrarea primariilor, la data prezentei legi, trec in proprietatea comunelor, oraselor sau municipiilor, urmind regimul juridic al terenurilor prevazute la art. 25.
   Terenurile proprietate de stat, situate in intravilanul localitatilor, atribuite, potrivit legii, in folosinta vesnica sau in folosinta pe durata existentei constructiei in vederea construirii de locuinte proprietate personala, sau cu ocazia cumpararii de la stat a unor asemenea locuinte trec, la cererea proprietarilor actuali ai locuintelor in proprietatea acestora, integral sau, dupa caz, proportional cu cota detinuta din constructie.
   Terenurile atribuite in folosinta pe durata existentei constructiilor dobinditorilor acestora, ca efect al preluarii terenurilor aferente constructiilor, in conditiile dispozitiilor art. 30 din Legea nr. 58/1974 cu privire la sistematizarea teritoriului si localitatilor urbane si rurale, trec in proprietatea actualilor titulari ai dreptului de folosinta a terenului, proprietari ai locuintelor.
   Dispozitiile art. 22 ramin aplicabile.
   Terenurile fara constructii neafectate de detalii de sistematizare, din intravilanul localitatilor, aflate in administrarea primariilor, considerate proprietate de stat prin aplicarea dispozitiilor Decretului nr. 712/1966, se restituie fostilor proprietari sau mostenitorilor acestora, dupa caz, la cerere.
   Atribuirea in proprietate a terenurilor prevazute de alin. 2-5 se va face, prin decizia prefecturii, la propunerea primariilor facuta pe baza verificarii situatiei juridice a terenurilor".
            Drept urmare titlul de proprietate si Ordinul prefectului nr. 56/25.03.1996  emise pentru terenul de?inut de acest parat s-a realizat cu respectarea legilor in vigoare la acel moment , avandu-se in vedere suprafa?a de  teren aferenta casei de locuit , pe  care acesta o de?inea in aceea?i configura?ie ca ?i autorii sai.
Referitor la paratii - reclamanta a solicitat constatarea nulitatii absolute partiale a Ordinului Prefectului Judetului - nr. 272/07.09.2000 pentru suprafata de 166,95 mp atribuita numitului -, precum si constatarea nulitatii contractului de vanzare-cumparare autentificat sub nr. 4198/1992, prin care -, in calitate de vanzator, instraina  numitului - imobilul compus din constructie si teren in suprafata de 416 mp.
Reclamanta a sustinut ca prin contract s-ar fi vandut si bunuri asupra carora vanzatoarea - nu ar fi fost proprietara iar ordinul prefectului a fost emis cu incalcarea normelor legale in vigoare.
Instanta retine ca  mama lui -, prin decizia nr. 176 din 08.12.1987 emisa de - a dobandit de la stat un teren in suprafata de 250 mp. pe care sa-si edifice o constructie cu destinatia de locuinta, lucru pe care l-a si realizat conform autorizatiei 28/06.01.1989 si a deciziei nr.444 din 20.09.1989, ambele emise -.
In fapt aceasta a detinut suprafata de 416,95 mp. aspect ce rezulta din registrul agricol si din istoricul de rol fiscal, dar si din masuratorile intocmite de OCOT in anul 1990.
Prin actul de vanzare cumparare autentificat sub nr. 4198 din 18.02.1992, - ii vinde lui - imobilul pe care-l detinea, respectiv constructia, specificandu-se ca terenul de 416 mp este proprietate de stat.
Ca urmare a decesului lui -, conform certificatului de mostenitor nr.135/19.11.2004 au ramas ca mostenitori legali paratele -.
Prin Ordinul prefectului nr.272/07.09.2000 s-a atribuit in proprietate  lui - in localitatea - suprafata de 416,95 mp. teren aferent casei de locuit, avand ca temei juridic dispozitiile art. 36 din Legea nr. 18/1991 modificata si republicata, in baza cererii nr. 2549/05.06.2000.
Intrucat contractul de vanzare cumparare este translativ de proprietate, vanzatorul trebuie sa fie titularul dreptului ce se instraineaza. In caz contrar, el nu poate transmite dreptul care face obiectul contractului: nemo dat quod non habet sau nemo plus juris ad alium transferre potest, quam ipse habet.
In situatia vanzarii lucrului altuia, daca partile sau cel putin cumparatorul a fost in eroare, socotind ca lucrul vandut apartine vanzatorului, se admite ca vinzarea este anulabila pentru eroare (viciu de consimtamint) asupra calitatii esentiale a vanzatorului, care a fost socotit de cumparator proprietar al lucrului.
      Aceasta nulitate relativa a contractului poate fi invocata pe cale de actiune (cand pretul s a platit) sau pe cale de exceptie (cand pretul nu s a platit), dar numai de catre cumparator si succesorii lui; vanzatorul nu poate cere anularea, chiar daca a fost de buna credinta (s a crezut proprietar), caci eroarea comisa de un contractant asupra propriei sale persoane nu poate vicia contractul; eroarea trebuie sa cada “asupra persoanei cu care s a contractat" (art. 954 al. 2 Cod civil). Anularea nu poate fi ceruta nici de catre cumparator sau succesorii lui daca vinzatorul a devenit proprietarul lucrului dupa vinzare sau vinzarea este ratificata de adevaratul proprietar (aplicandu se regulile mandatului tacit sau ale gestiunii de afaceri).
     Adevaratul proprietar nu poate cere anularea (fiind tert fata de contract), in schimb poate intenta actiune in revendicare, daca bunul se afla in posesiunea cumparatorului (iar daca stapineste bunul, poate opune cu succes dreptul sau de proprietate actului incheiat cu un neproprietar). In acest proces cu adevaratul proprietar, cumparatorul se poate apara prin invocarea uzucapiunii sau prin exceptia trasa din art. 1909-1910 Cod civil. Contractul incheiat cu vanzatorul neproprietar poate fi invocat de catre cumparator ca just titlu pentru uzucapiunea de 10-20 ani si pentru dobindirea fructelor.
      Daca partile au incheiat contractul in cunostinta de cauza, stiind ca lucrul vandut este proprietatea unei alte persoane , contractul are o cauza ilicita - deci este nula absolut in baza art. 984 Cod civil (cu eventuala exceptie a savirsirii actului in cadrul exercitarii legale a comertului), iar daca contractul s a incheiat de catre vanzator “in frauda dreptului proprietarului _ cu complicitatea si, in orice caz, pe riscul cumparatorului _ constituie un caz tipic de nulitate absoluta in virtutea cunoscutului adagiu clasic fraus omnia corrupit (frauda corupe totul)".
In speta instanta retine ca prin contractul de vanzare cumparare autentificat sub nr. 4198 din 18.02.1992, - ii vinde lui - imobilul pe care-l detinea in baza autorizatiei de construire 28/06.01.1989 si a deciziei nr.444 din 20.09.1989, ambele emise de Consiliul popular al judetului -, respectiv constructia, specificandu-se ca terenul de 416 mp este proprietate de stat, astfel sustinerea reclamantei ca vanzatoarea  nu era proprietara bunului vandut nu poate fi avuta in vedere, iar cererea de constatare a nulitatii acestui act juridic nu este intemeiata.
In ceea ce priveste nulitatea Ordinului Prefectului nr. 272/07.09.2000 instanta retine ca a fost emis cu respectarea legii in vigoare la  momentul respectiv, corespunzator terenului pe care - l-a de?inut si care era  aferent construc?iei edificate in baza autoriza?iei de construire. 
Potrivit art. 36 din Legea nr. 18/1991 modificata si republicata  " (1)Terenurile aflate in proprietatea statului, situate in intravilanul localitatilor si care sunt in administrarea primariilor, la data prezentei legi, trec in proprietatea comunelor, oraselor sau a municipiilor, urmand regimul juridic al terenurilor prevazute la art. 26.
   (2) Terenurile proprietate de stat, situate in intravilanul localitatilor, atribuite, potrivit legii, in folosinta vesnica sau in folosinta pe durata existentei constructiei, in vederea construirii de locuinte proprietate personala sau cu ocazia cumpararii de la stat a unor asemenea locuinte, trec, la cererea proprietarilor actuali ai locuintelor, in proprietatea acestora, integral sau, dupa caz, proportional cu cota detinuta din constructie.
   (3) Terenurile atribuite in folosinta pe durata existentei constructiilor dobanditorilor acestora, ca efect al preluarii terenurilor aferente constructiilor, in conditiile dispozitiilor art. 30 din Legea nr. 58/1974 cu privire la sistematizarea teritoriului si localitatilor urbane si rurale, trec in proprietatea actualilor titulari ai dreptului de folosinta a terenului, proprietari ai locuintelor.
   (4) Dispozitiile art. 23 raman aplicabile.
   (5) Terenurile fara constructii, neafectate de lucrari de investitii aprobate, potrivit legii, din intravilanul localitatilor, aflate in administrarea consiliilor locale, considerate proprietate de stat prin aplicarea dispozitiilor Decretului nr. 712/1966 si a altor acte normative speciale, se restituie fostilor proprietari sau mostenitorilor acestora, dupa caz, la cerere.
   (6) Atribuirea in proprietate a terenurilor prevazute de alin. (2)-(5) se va face, prin ordinul prefectului, la propunerea primariilor, facuta pe baza verificarii situatiei juridice a terenurilor".
Asa cum rezulta din inscrisurile depuse la dosar, in fapt - detinea suprafata de 146,95 mp. teren aferent casei de locuit astfel incat Ordinul Prefectului nr. 272/07.09.2000 a fost emis cu respectarea legii in vigoare la  momentul respectiv.
In ceea ce-i priveste pe paratii - reclamanta a solicitat constatarea nulitatii absolute  a titlului de proprietate nr. 18563/748/07.02.1995 motivand ca a fost emis cu incalcarea dispozitiilor Legii nr. 18/1991, acesta nefiind persoana indreptatita la reconstituirea dreptului de proprietate.
Instanta retine ca - au cumparat de la -  imobilul construc?ie situat  in comuna -, satul  - str. -, nr.-, conform contractului de vanzare-cumparare autentificat sub nr. 22938 din 28.12.1988.
               Ace?tia au preluat  terenul aferent construc?iei corespunzator
configura?iei pe care acesta o avea ?i in timpul stapanirii de catre
vanzatoare , inca  din 1959.
               A.E. a dobandit acest imobil prin contractul de vanzare-cumparare autentificat sub nr. 227/35/1959 ?i transcris sub nr. 34/1959
la Grefa Tribunalului local Negru Voda  .  In anul 1995 , s-a eliberat titlul de
proprietate pentru teren in favoarea lui - , pentru suprafa?a de 1470 m.p.  Ulterior , - a donat cota sa legala de 1  din acest imobil catre copiii sai , - prin actul autentificat sub nr. 5178/25.11.1998 al B.N.P. -.                                   
               A.G. a  decedat, lasand ca mo?tenitori pe copiii sai , para?ii nominaliza?i mai sus .
               Prin contractul de partaj voluntar conform autoriza?iei nr.18/05.01.1999 de B.N.P. - , ace?tia ?i-au impar?it proprietatea asupra terenului , terenul fiind  astfel , stapanit de 3 familii . Familia- a de?inut intreaga suprafa?a de teren de 1470 m.p. in aceea?i configuratie  inca din 1959. 
Cu privire la nulitatea contractului de vanzare cumparare , acest contract a fost intocmit cu respectarea dispozi?iilor legale . A?a cum , rezulta din cuprinsul contractului , nu a fost vandut nici un bun proprietatea reclamantei , iar vanzarea cumpararea lucrului altuia reprezinta un caz de nulitatea relativa , nulitate care nu poate fi invocata de reclamanta . Pe de alta parte , reclamanta nu a facut dovada ca bunul ce a facut obiectul vanzarii cumpararii reprezinta proprietatea sa .         
Potrivit art. III. Din titlul V al Legii nr. 247/2005 "Sunt lovite de nulitate absoluta, potrivit dispozitiilor legislatiei civile, aplicabile la data incheierii actului juridic, urmatoarele acte emise cu incalcarea prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991, Legii nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole si celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 si ale Legii nr. 169/1997, cu modificarile si completarile ulterioare si ale prezentei legi:
a)actele de reconstituire sau de constituire a dreptului de proprietate, in favoarea persoanelor care nu erau indreptatite, potrivit legii, la astfel de reconstituiri sau constituiri, cum sunt:...
  (ii) actele de reconstituire si constituire in favoarea altor persoane asupra vechilor amplasamente ale fostilor proprietari, solicitate de catre acestia, in termen legal, libere la data solicitarii, in baza Legii nr. 18/1991 pentru terenurile intravilane, a Legii nr. 1/2000 si a prezentei legi, precum si actele de constituire pe terenuri scoase din domeniul public in acest scop; “
Acest sens ca textul citat face vorbire de “vechile amplasamente  ale fostilor proprietari, solicitate de catre acestia, in termen legal, libere la data solicitarii, in baza L18/1991_".
Din textul de lege mai sus citat rezulta ca trebuie dovedit vechiul amplasament al fostului proprietar. Cu alte cuvinte, reclamanta trebuie sa se dovedeasca faptul ca terenul pentru care s-au emis titlurile de proprietate pe numele paratilor se suprapune cu terenul fosta sa proprietate.
Instanta retine ca reclamanta nu a depus niciun titlu de proprietate in privinta terenului pe care il pretinde, identificarea terenului evocat de reclamanta ca reprezentand fosta sa proprietate s-a realizat pe baza unor xerocopii puse la dispozitia expertului de catre reclamanta si ca, in ciuda demersurilor efectuate inclusiv de expert, la autoritati, chiar Arhivele Nationale, acesta nu a putut intra in posesia unor acte, schite, cu privire la amplasamentul exact al terenului reclamantei.
Chiar  daca s-ar retine ca intre terenul pretins de reclamanta si terenurile apartinand paratilor ar exista identitate, respectiv ca reclamanta a facut dovada calitatii sale de proprietar asupra vechiului amplasament, in mod cert dupa 1991, cand s-au formulat cereri la autoritati de catre Arhiepiscopie cu privire la teren, acesta nu era liber (la data solicitarilor 2011 cel mai devreme), in spatiul detinut bineinteles de catre paratii in cauza. Acestia din urma detineau asadar terenul prevazut in actele lor de proprietate, impreuna cu constructiile edificate cu buna credinta pe acesta, teren pe care il detin si-n prezent.
Textul citat de reclamanta ca temei juridic al acestei nulitati, art.III pct.ii se refera la actele de reconstituire sau constituire in favoarea altor persoane asupra vechilor amplasamente ale fostilor proprietari, solicitate de acestia, in termen legal, libere la data solicitarii.
 Dupa anul 1991, paratii, unii dintre acestia detinand terenurile aferente constructiei inca din anul 1958, au formulat cereri la Comisia Locala de fond funciar si au solicitat reconstituirea dreptului de proprietate privind aceste terenuri..., titluri de proprietate emise cu mult timp inainte ca reclamanta sa formuleze cererea la Comisia Locala prin care sa solicite restituirea terenului pe care l-a detinut, dovada fiind data emiterii acestora.
Chiar si contractul de vanzare-cumparare autentificat sub nr.4198/18.02.1992 s-a incheiat inainte de formularea cererii de catre reclamanta la Comisia Locala de fond funciar -, astfel ca, la data solicitarii terenului de catre Arhiepiscopie, aceste terenuri nu erau libere, asa cum prevad si dispozitiile art.III alin 1 lit ii din Legea 18/1991, aceste terenuri erau deja proprietatea paratilor, in baza unor acte de proprietate emise legal, terenuri aferente constructiilor edificate cu buna-credinta, paratii fiind deci persoane indreptatite potrivit art.23 alin. 1 si 2  din Legea  18/1991.
La reconstituirea dreptului de proprietate , comisiile de fond funciar erau indreptatite sa ia in calcul toate consemnarile efectuate in registrele agricole  de la data intrarii in cooperativa , evidentele cooperativei , orice alte probe , inclusiv declaratii de martori , cererile de intrare in fostele C.A.P. , documentele existente in arhive , neinsotite de acte de proprietate , toate avand valoare declarativa cu privire la proprietate potrivit art. 9 alin. 5 raportat la art. 11 alin. 1si 2 completat  de-abia  prin art. 6  din Legea nr. 1/la data de 11.01.2000 .
             Chiar si dispozitiile art. 24 din Legea nr. 18/1991 in forma sa initiala , indreptateau paratii sa solicite reconstituirea dreptului de proprietate pentru terenurile aferente casei de locuit si anexelor gospodaresti .
            Aplicarea unor dispozitii legale care au modificat sau completat  ulterior Legea nr. 18/1991 ( dispozitii invocate de reclamanta in forma finala )    nu-si au aplicabilitatea in cauza , intrucat ,  ar fi o aplicare a principiului  neretroactivitatii legii civile noi , conform careia ,  legea civila se aplica numai situatiilor ce se ivesc dupa adoptarea ei , iar nu si situatiilor anterioare . 
            Fata de dispozitiile legale invocate , paratii  se incadreaza in conditiile impuse de lege , titlurile de proprietate ale para?ilor au fost emise cu respectarea acestor dispozitii legale  in vigoare la data emiterii acestora .
               Fata de considerentele aratate , instanta va respinge cererea reclamantei ca nefondata .
Ca urmare a respingerii cererii , in temeiul art. 274 cod procedura civila , instanta va obliga reclamanta la plata cheltuielilor de judecata in suma de 5000 lei reprezentand onorariu avocat.

PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTARASTE

          Respinge ca nefondata actiunea formulata de reclamanta -, in contradictoriu cu paratii.
Obliga reclamanta la plata sumei de 5000 lei cheltuieli de judecata.
Definitiva.
Cu recurs in termen de 15 zile de la comunicare.
Pronuntata in sedinta publica, astazi, 23.03.2011.

              PRESEDINTE                                                            GREFIER
                  N.A.L.                                                                           O.C.

Tehnored.jud.A.L.N./01.04.2011
Ex. 17
Sursa: Portal.just.ro


Alte spete Proprietate privata

Exercitarea in mod abuziv a dreptului de proprietate. Schimbare destinatie imobil. Acordul coproprietarilor - Sentinta civila nr. 265 din data de 04.06.2014
Despagubiri pentru lipsa folosintei unei suprafete de teren. - Decizie nr. 520 din data de 29.05.2012
Reconstituirea dreptului de proprietate privata - Decizie nr. 483 din data de 26.05.2011
COMPARARE DE TITLURI . ADMISIBILITATE - Decizie nr. 348 din data de 29.10.2009
Revendicare imobiliara - Sentinta civila nr. 309 din data de 26.01.2011
Revendicare imobiliara - Sentinta civila nr. 385 din data de 27.01.2011
Uzucapiune - Sentinta civila nr. 135 din data de 19.01.2011
Actiune in constatare - Sentinta civila nr. 38 din data de 12.01.2011
Uzucapiune - Sentinta civila nr. 1227 din data de 24.11.2010
Plangere contraventionala - Sentinta civila nr. 1220 din data de 24.11.2010
Obligatia de a face - Sentinta civila nr. 292 din data de 28.04.2010
Uzucapiune - Sentinta civila nr. 488 din data de 03.06.2010
Uzucapiune - Sentinta civila nr. 567 din data de 23.06.2010
Modificare titlu proprietate - Sentinta civila nr. 603 din data de 26.11.2008
Granituire - Sentinta civila nr. 49 din data de 20.01.2009
Legea nr. 10/2001 pana la solutionarea notificarii formulata de antecesorii reclamantilor, instrainarea imobilelor vizate este interzisa, indiferent de modalitatea instrainarii. Instrainarea prin licitatie si adjudecare nu este exclusa de la aplicarea tex - Decizie nr. 20 din data de 22.01.2014
Admisibilitatea actiunii unei persoane in contradictoriu cu Primarul – Mun. B pentru obligarea acestuia de intrare in legalitate privind emiterea de parat a autorizatiei de constructie in conditiile legii. - Decizie nr. 3432/R din data de 25.06.2013
Succesiune. Acceptare, prin formularea cererii pentru reconstituirea dreptului de proprietate - Decizie nr. 827/R din data de 20.04.2012
Societati comerciale. Societate pe actiuni. - Decizie nr. 10/Ap din data de 05.02.2009
Societate comerciala. Societate pe actiuni. Convocare A.G.A. In aprecierea calitatii unei persoane de a cere convocarea adunarii generale nu intereseaza daca acea persoana va putea si vota in acea adunare generala persoanei. Art.119 alin.3 si art... - Decizie nr. 4/Ap din data de 22.01.2009