InfoDosar.ro | Jurisprudenta | Spete Judecatoria Mangalia

Anulare act civil

(Sentinta civila nr. 1 din data de 10.03.2011 pronuntata de Judecatoria Mangalia)

Domeniu Acte ale autoritatilor publice | Dosare Judecatoria Mangalia | Jurisprudenta Judecatoria Mangalia

DOSAR NR.2410/254/2010
ROMANIA
JUDECATORIA MANGALIA
INCHEIERE
SEDINTA PUBLICA DIN DATA DE 10.03.2011
PRESEDINTE : C.T.
GREFIER : N.F.

Pe rol, solutionarea cauzei civile avand ca obiect anulare act formulata de reclamanta - in contradictoriu cu paratii -.
La apelul nominal facut in sedinta publica se prezinta aparatorul reclamantei, avocat -, paratul - asistat de avocat -, in baza imputernicirii avocatiale nr. 142.204/2010, care raspunde si pentru parata -in baza aceleiasi imputernici avocatiale, si martora -, lipsa fiind paratul -, reclamanta si martorii propusi de reclamanta -.
Procedura de citare este legal indeplinita.
Actiunea este timbrata cu suma de 375 lei taxa judiciara de timbru conform chitantei nr. MEL-0901-001 din 01.09.2010 si timbru judiciar in valoare de 5 lei, anulate de instanta.
S-a facut referatul cauzei, dupa care:
Instanta constata ca s-au depus la dosar, de catre reclamanta, precizarile scrise in doua exemplare, solicitate de catre instanta, iar un exemplar se inmaneaza aparatorului paratilor.
Aparatorul reclamantei invedereaza instantei ca renunta la administrarea probei cu interogatoriul paratei - si depune la dosar interogatoriile pentru paratii -.
Aparatorul paratilor arata ca nu se opune si invedereaza instantei ca paratul - nu este vorbitor al limbii romane si nu poate exprima decat cateva cuvinte.
Instanta constata, insa, ca, in cuprinsul contractului de vanzare cumparare autentificat sub  nr. 1355/2009 de - s-a facut mentiunea ca  - este cetatean cipriot si este cunoscator al limbii romane, motiv pentru care dispune administrarea probei cu interogatoriul acestuia.
Instanta dispune ca martora din prezenta cauza sa paraseasca sala de judecata si ii pune totodata in vedere sa nu se indeparteze fara incuviintare.
In temeiul disp. art. 218 C. pr. civ. instanta procedeaza la administrarea probei cu interogatoriul paratului - propus de reclamanta raspunsurile date de acesta fiind consemnate.
Instanta, fata de lipsa paratului - la interogatoriu face aplicarea disp. art. 225 C. pr. civ. urmand a socoti aceasta imprejurare un inceput de dovada in folosul reclamantei, si, totodata, ia act de renuntarea reclamantei la administrarea probei cu interogatoriul paratei -.
In temeiul disp. art. 196 si urm. C. pr. civ. instanta procedeaza la ascultarea martorei - propusa de reclamant, declaratia data de aceasta fiind consemnata in procesul verbal depus la dosar.
Aparatorul reclamantilor arata renunta la audierea celorlalti doi martori -.
Aparatorul paratilor arata ca nu se opune.
Instanta ia act de renuntarea reclamantei la administrarea probei cu martorii -.
La solicitarea instantei, partile precizeaza ca nu mai au alte cereri de formulat sau probe de administrat.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat instanta acorda cuvantul pentru dezbateri pe fond.
Aparatorul reclamantei solicita admiterea actiunii asa cum a fost formulata, sa se dispuna constatarea nulitatii absolute atat a procurii autentificata sub nr. 2516/05.12.2007 la -, cat si a contractului de vanzare cumparare autentificat sub nr. 1355/09.12.2009; solicita a se observa ca vanzatorul nu avea calitatea sa incheie un contract de vanzare cumparare conform disp. art. 480 Cod civil
Solicita a se dispune fara echivoc constatarea nulitatii absolute a contractului de vanzare cumparare. Apreciaza ca nu se pot retine sustinerile paratei - in sensul ca aceasta a fost cumparatoare de buna credinta.
Mai arata ca pe rolul instantei exista o serie de dosare in care societatea - este fie parata fie reclamanta.
Solicita a se observa, asa cum rezulta din documentatia -, ca terenul reconstituit i s-a atribuit lui -. De asemenea solicita obligarea paratilor la cheltuieli de judecata si amanarea cauzei pentru a depune la dosar onorariul de avocat.
Aparatorul paratilor solicita amanarea cauzei pentru a depune concluzii scrise si pune concluzii de respingere a actiunii.
Instanta declara inchise dezbaterile si ramane in pronuntare.

INSTANTA:

Pentru a da posibilitate partilor sa depuna concluzii scrise,

DISPUNE:

Amana pronuntarea la data de 17.03.2011.
Pronuntata in sedinta publica, astazi, 10.03.2011.

                          PRESEDINTE           GREFIER
                                   C.T.                                                      N.F.

DOSAR NR. 2410/254/2010

ROMANIA
JUDECATORIA MANGALIA
SENTINTA CIVILA NR. 817
SEDINTA PUBLICA DIN DATA DE 17.03.2011
PRESEDINTE : C.T.
GREFIER : N.F.

Pe rol, solutionarea cauzei civile avand ca obiect anulare act formulata de reclamanta - in contradictoriu cu paratii -.
Dezbaterile asupra fondului au avut loc in sedinta publica din data de 10.03.2011 si au fost consemnate in incheierea de amanare a pronuntarii din acea data care face parte integranta din prezenta hotarare cand instanta, pentru a da posibilitatea partilor sa depuna la dosarul cauzei concluzii scrise, a amanat pronuntarea la data de 17.03.2011, data la care s-a pronuntat.

INSTANTA:

Asupra cauzei civile de fata, constata:
Prin cererea inregistrata pe rolul Judecatoriei Mangalia sub nr. 2410/254 din data de 23.06.2010, reclamanta - i-a chemat in judecata pe paratii - pentru ca instanta, prin hotararea pe care o va pronunta, sa constate nulitatea absoluta a procurii speciale autentificate sub nr. 2516 din data de 05.12.2007 de - si a contractului de vanzare - cumparare autentificat sub nr. 1355 din data de 09.12.2009 de - si sa dispuna obligarea paratilor la plata cheltuielilor de judecata.
In motivarea cererii, reclamanta a aratat ca, intre ea si numitii -, a intervenit, in data de 28.10.2009, antecontractul de vanzare - cumparare autentificat sub nr. 368 din 28.10.2009 de -, prin care cei din urma se obligau definitiv si irevocabil sa ii vanda terenul arabil in suprafata de 1 hectar si 3.000 mp situat in extravilanul satului - identificat in -.
Promitentii vanzatori -, a sustinut reclamanta, au dobandit acest teren prin cumparare, conform contractului de vanzare - cumparare autentificat sub nr. 3004 din 12.05.2005 de-, de la vanzatorii -, iar acestia din urma au dobandit terenul ca bun propriu, prin mostenire de la defunctul autor -, decedat la data de 10.07.1993, in baza certificatului de mostenitor nr. 256 din 12.05.2005 intocmit de - si a titlului de proprietate nr. 26037/1619 din 25.09.1998 eliberat de -.
Antecontractul de vanzare - cumparare autentificat sub nr. 368 din data de 28.10.2009 de -, a precizat reclamanta, nu s-a finalizat deoarece, prin incheierea nr. 22364 din 21.12.2009 a -, s-a intabulat dreptul de proprietate asupra terenului respectiv in favoarea paratei -.
Reclamanta a aratat ca procura speciala autentificata sub nr. 2516 din data de 05.12.2007 de - si contractul de vanzare - cumparare autentificat sub nr. 1355 din data de 09.12.2009 de acelasi birou notarial sunt lovite de nulitate absoluta prin prisma faptului ca nu au fost emise de -, acesta fiind decedat la data emiterii acestei procuri; or, este evident ca, in conditiile in care autorul -, cel caruia i s-a reconstituit dreptul de proprietate asupra terenului ce face obiectul contractului de vanzare cumparare, a decedat la data de 10.07.1993, nu mai putea sa il imputerniceasca in anul 2007 pe - sa vanda terenul ce face obiectul acestui contract, procura speciala autentificata sub nr. 2516 din 05.12.2007 de - fiind lovita de nulitate absoluta.
Aceasta situatie, a mai aratat reclamanta, este asimilata in extenso cu lipsa totala a consimtamantului partii in cadrul contractului de vanzare - cumparare autentificat sub nr. 1355 din 09.12.2009 de -, iar sanctiunea care loveste actul intocmit in aceste conditii este nulitatea absoluta, cu atat mai mult cu cat adevaratii proprietari erau, la data intocmirii contractului, numitii -, promitentii vanzatori din cadrul promisiunii bilaterale de vanzare - cumparare autentificata sub nr. 368 din 28.10.2009 de -.
Cererea nu a fost motivata in drept, iar acestea i-au fost anexate, in copie, certificatul de mostenitor nr. 256 din data de 12.05.2005 eliberat de -, titlul de proprietate nr. 26037/1619 din data de 25.09.1998 eliberat de Comisia Judeteana - pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor, contractul de vanzare - cumparare autentificat sub nr. 1355 din data de 09.12.2009 de -, extras de carte funciara pentru informare, incheierea nr. 22364 din data de 21.12.2009 a -, plan de situatie, fisa bunului imobil, contractul de vanzare - cumparare autentificat sub nr. 3004 din 12.05.2005 de -, procura speciala autentificata sub nr. 369 din 28.10.2009 de - si promisiunea bilaterala de vanzare - cumparare autentificata sub nr. 368 din data de 28.10.2009 de -.
Paratul - nu a depus intampinare, insa parata - a formulat intampinare prin care a solicitat respingerea actiunii intrucat, la data de 15.12.2007, numitul -, casatorit, avand cod - si domiciliul in orasul -, l-a imputernicit, prin procura speciala autentificata sub nr. 2516 de -, cetatean cipriot, pentru ca in numele lui si pentru el sa vanda - terenul in suprafata de 1,30 ha la pretul de 5.503,36 lei, reprezentand echivalentul a 1.560 euro, suma primita de acesta integral asa cum se arata in procura, teren aflat in extravilanul -, dobandit de acesta ca bun propriu, prin reconstituirea dreptului de proprietate, in baza titlului de proprietate nr. 26037/1619 din data de 25.09.1998 eliberat de Comisia Judeteana - pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor.
Ulterior, a sustinut parata -, a fost incheiat si antecontractul de vanzare cumparare autentificat sub nr. 2592 din 12.12.2007 de -, la data de 09.12.2009 s-a perfectat contractul de vanzare cumparare autentificat sub nr. 1355 de catre -, care a avut la baza inscrisurile enumerate mai sus, dar si certificatul de sarcini nr. 21195 din 03.12.2009 eliberat de - si certificatul fiscal nr. 11787 din 08.12.2009, iar, prin incheierea nr. 22364 din data de 21.12.2009, a fost intabulat dreptul sau de proprietate asupra terenului sub - din cartea funciara nr. -, astfel ca a fost cumparator de buna credinta, a achitat pretul real si integral, a achitat impozitul pe teren si a intocmit contractul de vanzare cumparare in conditiile legii.
In drept, s-au invocat dispozitiile art. 115 - 118 din Codul de procedura civila.
Intampinarii i-au fost anexate, in copie, actul de identitate al numitului -, procura speciala autentificata sub nr. 2516 din data de 05.12.2007 de -, titlul de proprietate nr. 26037/1619 din 25.09.1998 emis de -, antecontractul de vanzare - cumparare autentificat sub nr. 2592 din data de 12.12.2007 de -, contractul de vanzare - cumparare autentificat sub nr. 1355 din data de 09.12.2009 de -, extras de carte funciara pentru informare, certificatul fiscal nr. 11787 din 08.12.2009 eliberat de - si incheierea nr. 22364 din 21.12.2009 a -.
La data de 11.11.2010, reclamanta a depus la dosar precizari scrise  cu privire la cadrul procesual pasiv prin care a solicitat introducerea in cauza in calitate de parat a numitului -, care au fost calificate de instanta ca avand natura unei cereri de modificare a actiunii introductive, admisa sub aspectul termenului in care a fost formulata, iar, la data de 09.02.2011, a depus precizari scrise cu privire la temeiul juridic al actiunii .
Paratul -, chemat in judecata ca urmare a modificarii cadrului procesual pasiv, nu a depus intampinare si nu s-a prezentat in fata instantei pentru a-si preciza pozitia procesuala.
In sustinerea actiunii, reclamanta a solicitat incuviintarea probei cu inscrisuri, a probei testimoniale cu - si a probei cu interogatoriul paratilor, probe care, fiind pertinente si utile, au fost admise de instanta.
In cadrul probei cu inscrisuri incuviintate pentru reclamanta, instanta a solicitat - documentatia care a stat la baza intocmirii procurii speciale autentificate sub nr. 2516 din data de 05.12.2007 si a contractului de vanzare - cumparare autentificat sub nr. 1355 din data de 09.12.2009 , - emiterii titlului de proprietate nr. 26037/1619 din 25.09.1998 eliberat de -, iar - documentatia care a stat la baza emiterii certificatului de mostenitor nr. 256 din data de 12.05.2005 .
La termenul de judecata din data de 10.03.2011, instanta a procedat la administrarea probei cu interogatoriul paratului - si la audierea martorei -, a facut aplicarea dispozitiilor art. 225 din Codul de procedura civila fata de lipsa paratului - la interogatoriu si a luat act de renuntarea reclamantei la administrarea probei cu interogatoriul paratei -si a probei testimoniale cu -.
In aparare, paratii - au propus proba cu inscrisuri care, fiind pertinenta si utila, a fost admisa de instanta.
Analizand actiunea dedusa judecatii, astfel cum a fost modificata, prin prisma probelor administrate in cauza si a dispozitiilor legale aplicabile, instanta constata urmatoarele:
La data de 06.03.1991, numitul -, a adresat Comisiei locale de fond funciar - o cerere  prin care a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenului cu care intrase in -, iar, prin titlul de proprietate nr. 26037/1619 din 25.09.1998 eliberat de -, numitului - i s-a reconstituit dreptul de proprietate, printre altele, asupra unui teren in suprafata de 1,3 ha situat in extravilanul -, amplasat in -.
Din examinarea certificatului de deces depus la dosar , instanta retine ca numitul - a decedat la data de 10.07.1993, dupa formularea cererii de reconstituire a dreptului de proprietate dar mai inainte de emiterea titlului, iar, prin certificatul de mostenitor nr. 256/12.05.2005 eliberat de -, s-a stabilit ca numitii - sunt mostenitorii acestuia, in masa succesorala fiind inclus si terenul in suprafata de 1,3 ha situat in extravilanul satului -, amplasat in -.
Prin contractul de vanzare - cumparare autentificat sub nr. 3004 din data de 12.05.2005 de -, numitii - au vandut numitului - terenul mentionat anterior, iar, prin promisiunea bilaterala de vanzare - cumparare autentificata sub nr. 368 din data de 28.10.2009 de -, numitii -, in calitate de promitenti vanzatori, s-au obligat sa vanda reclamantei -, in calitate de promitenta cumparatoare, terenul arabil in suprafata de 1,3 ha situat in extravilanul satului -, amplasat in parcela -.
Intre timp, insa, prin procura speciala autentificata sub nr. 2516 din data de 05.12.2007 de -, paratul -, i-a imputernicit pe numitul - si pe paratul - sa vanda paratei - terenul proprietatea sa in suprafata de 1,3 ha situat in extravilanul satului -, amplasat in -, pe care il dobandise in temeiul titlului de proprietate nr. 26037/1619 din data de 25.09.1998 emis de Comisia -.
Ulterior, prin contractul de vanzare - cumparare autentificat sub nr. 1355 din data de 09.12.2009 de -, paratul - a vandut paratei - terenul mentionat anterior, iar, prin incheierea nr. 22364 din data de 21.12.2009 a -, s-a dispus intabularea dreptului de proprietate asupra acestui teren in favoarea paratei -.
Potrivit dispozitiilor art. 948 pct. 2 si 4 din Codul civil, conditiile esentiale pentru validitatea unei conventii sunt consimtamantul valabil al partii ce se obliga si o cauza licita, iar, in conformitate cu dispozitiile art. 966 din acelasi act normativ "obligatia fara cauza sau fondata pe o cauza falsa sau nelicita nu poate avea niciun efect".
Consimtamantul este conditia esentiala, de fond si generala a actului juridic civil care consta in hotararea de a incheia un act juridic civil manifestata in exterior, iar, pentru a fi valabil, trebuie sa provina de la o persoana cu discernamant, sa fie exprimat cu intentia de a produce efecte juridice, sa fie exteriorizat si sa nu fie alterat de vreun viciu de consimtamant.
Pe de alta parte, cauza sau scopul este acel element al actului juridic civil care consta in obiectivul urmarit la incheierea acestuia, iar in structura sa intra doua elemente, respectiv cauza imediata, care, in contractele sinalagmatice, consta in prefigurarea mentala a contraprestatiei, si cauza mediata, care consta in motivul determinant al incheierii actului juridic.
Mandatul este, potrivit art. 1532 si urm. din Codul civil, contractul prin care o persoana, numita mandatar, se obliga sa incheie unul sau mai multe acte juridice pe seama unei alte persoane, numita mandant, care ii da aceasta imputernicire si pe care il reprezinta, iar vanzarea cumpararea este acel contract prin care una dintre parti (vanzatorul) stramuta proprietatea unui bun al sau asupra celeilalte parti (cumparatorul) care se obliga, in schimb, sa plateasca vanzatorului pretul lucrului vandut (art. 1294 din Codul civil).
Printre conditiile de valabilitate a obiectului contractului de vanzare - cumparare este si aceea ca vanzatorul sa fie proprietarul lucrului vandut, care decurge din chiar dispozitiile art. 1295 din Codul civil ce reglementeaza efectul translativ de proprietate al acestui contract, iar aceasta conditie se extinde si in cazul contractului de mandat in situatia in care mandantul il imputerniceste pe mandatar sa instraineze un bun.
Nulitatea actului juridic este acea sanctiune de drept civil care lipseste actul juridic de efectele contrarii normelor juridice edictate pentru incheierea sa valabila, iar lipsa totala a consimtamantului ori lipsa cauzei la incheierea unui act juridic reprezinta motive de nulitate absoluta a acestuia.
In cauza de fata, calitatea de proprietar asupra terenului in suprafata de 1,3 ha situat in extravilanul satului -, amplasat in sola 1, parcela 312/9, a apartinut initial, prin raportare la datele de identificare ale persoanei care a adresat cererea de reconstituire Comisiei locale de fond funciar -, numitului -si avand ca parinti pe -, iar, dupa decesul acestuia, survenit la data de 10.07.1993, s-a transmis mostenitorilor sai - in baza certificatului de mostenitor nr. 256 din 12.05.2005 eliberat de-.
Ulterior, dupa incheierea contractului de vanzare - cumparare autentificat sub nr. 3004 din 12.05.2005 de -, calitatea de proprietar asupra acestui teren a fost dobandita de numitii -, astfel ca, potrivit inscrisurilor depuse la dosar, paratul -, nascut la -, nu a avut niciodata calitatea de proprietar al terenului in suprafata de 1,3 ha situat in extravilanul satului -.
Or, in aceste conditii, manifestarea sa de vointa la incheierea procurii speciale autentificate sub nr. 2516 din data de 05.12.2007 de -, prin care i-a imputernicit pe numitul - si pe paratul - sa vanda paratei - terenul mentionat anterior, dar si a contractului de vanzare - cumparare autentificat sub nr. 1355 din data de 09.12.2009 de acelasi birou notarial, prin care a vandut acest teren paratei -, s-a facut prin substituirea identitatii proprietarului initial al terenului si, prin urmare, consimtamantul adevaratilor proprietari ai acestuia la acea data - lipseste cu desavarsire.
Mai mult decat atat, in privinta contractului de vanzare - cumparare autentificat sub nr. 1355 din data de 09.12.2009 de -, instanta constata ca lipseste si cauza imediata a acestuia din moment ce paratul -, care, cunoscand faptul ca nu era titularul dreptului de proprietate asupra terenului in suprafata de 1,3 ha, a incasat pretul terenului de la parata -, cumparatoare in acel contract, a avut reprezentarea faptului ca nu poate transmite in patrimoniul acesteia dreptul de proprietate asupra bunului vandut.
Sustinerile paratei - in sensul ca a fost de buna credinta la incheierea contractului de vanzare - cumparare autentificat sub nr. 1355 din 09.12.2009 de - nu prezinta relevanta cata vreme, asa cum instanta a retinut anterior, lipsa totala a consimtamantului ori lipsa cauzei reprezinta motive de nulitate absoluta a actului juridic.
Pentru aceste motive, instanta constata ca solicitarea reclamantei privind constatarea nulitatii absolute a procurii speciale autentificate sub nr. 2516 din 05.12.2007 de - si a contractului de vanzare - cumparare autentificat sub nr. 1355 din 09.12.2009 de - este intemeiata si va fi admisa.
Totodata, vazand dispozitiile art. 274 alin. (1) din Codul de procedura civila, care prevad ca "partea care cade in pretentii va fi obligata, la cerere, sa plateasca cheltuielile de judecata", si constatand ca paratii au calitatea de parte cazuta in pretentii in acceptiunea acestui text de lege, instanta ii va obliga sa plateasca reclamantei suma de 4.100 lei cheltuieli de judecata reprezentand taxa judiciara de timbru in cuantum de 375 lei, timbrul judiciar in valoare de 5 lei si onorariul aparatorului ales, in suma de 3.720 lei, achitat cu chitanta nr. 105 din 21.06.2010 (fila 136).
Pentru toate considerentele expuse, instanta va admite actiunea, astfel cum a fost modificata, va constata nulitatea absoluta a procurii speciale autentificate sub nr. 2516 din data de 05.12.2007 de - si a contractului de vanzare - cumparare autentificat sub nr. 1355 din data de 09.12.2009 de - si ii va obliga pe parati sa plateasca reclamantei suma de 4.100 de lei cheltuieli de judecata.


PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTARASTE:



Admite actiunea civila modificata formulata de reclamanta -, in contradictoriu cu paratii -.
Constata nulitatea absoluta a procurii speciale autentificate sub nr. 2516 din data de 05.12.2007 de -.
Constata nulitatea absoluta a contractului de vanzare - cumparare autentificat sub nr. 1355 din data de 09.12.2009 de -.
Obliga pe parati sa plateasca reclamantei suma de 4.100 de lei cheltuieli de judecata.
Cu recurs in 15 zile de la comunicare.
Pronuntata in sedinta publica, astazi, 17.03.2011.

           PRESEDINTE                                                    GREFIER
                             C.T.                                                                        N.F.

Tehnoredactat jud. CT/07.07.2011
6 ex.
Sursa: Portal.just.ro


Alte spete Acte ale autoritatilor publice

SOCIETATI COMERCIALE - Sentinta civila nr. 2593 din data de 20.09.2017
Modificare documenta?ie de urbanism vs. indreptare eroare materiala. - Decizie nr. 2746 din data de 26.09.2017
Masurile de remediere luate de autoritatea contractanta in conf. cu art.3 din Legea nr.101/2016. Posibilitatea de revenire asupra raportului procedurii aprobat de conducatorul acesteia. - Decizie nr. 2295 din data de 23.08.2017
ANULARE ACT ADMINISTRATIV - Sentinta civila nr. 774 din data de 20.09.2016
PRETENTII - Sentinta civila nr. 167 din data de 20.04.2016
ANULARE NOTA LA PURTARE - Sentinta civila nr. 2098 din data de 04.12.2015
ANULARE ACT ADMINISTRATIV - Sentinta civila nr. 689 din data de 15.07.2016
ANULARE ACT ADMINISTRATIV - Sentinta civila nr. 458 din data de 06.05.2016
ANULARE NOTA LA PURTARE - Sentinta comerciala nr. 2098 din data de 04.12.2015
ANULARE ACT ADMINISTRATIV - Sentinta comerciala nr. 689 din data de 15.07.2016
ANULARE ACT ADMINISTRATIV - Sentinta comerciala nr. 458 din data de 06.05.2016
ANULARE ACT ADMINISTRATIV - Sentinta comerciala nr. 545/CA din data de 06.06.2016
Anulare partiala dispozitie emisa de viceprimar si obligarea acestuia la - Sentinta civila nr. 2116 din data de 04.12.2015
LITIGIU CONTENCIOS ADMINISTRATIV SI FISCAL - Sentinta comerciala nr. 2059 din data de 30.10.2015
ANULARE ACT ADMINISTRATIV - Sentinta comerciala nr. 1875 din data de 30.10.2015
ANULARE ACT ADMINISTRATIV - Sentinta civila nr. 610/CA/2015 din data de 24.03.2015
LITIGIU PRIVIND FUNCTIONARII PUBLICI - Sentinta civila nr. 728/CA/2015 din data de 07.04.2015
ANULARE PROCES VERBAL - Decizie nr. 458 din data de 30.04.2015
ANULARE ACT ADMINISTRATIV - Sentinta comerciala nr. 229/CA din data de 17.02.2015
ANULARE ACT EMIS DE AUTORITATI PUBLICE LOCALE - Sentinta comerciala nr. 2956/CA/2014 din data de 02.12.2014