Revendicare imobiliara

ROMANIA
TRIBUNALUL BUCURESTI SECTIA A- IV-A CIVILA
DECIZIA CIVILA NR.863 A
SEDINTA PUBLICA DE  LA 26.06.2007
TRIBUNALUL CONSTITUIT DIN:
                            PRESEDINTE:  SEMIDA POPA
                            JUDECATOR:   LUCIA FRUNZA
                  GREFIER:          CAMELIA PAUNEATA

Pe rol fiind solutionarea apelului civil de fata formulat de catre apelanta-parata Rosu Carmen Violeta Florenta, impotriva sentintei civile nr. 16512/07.11.2006, pronuntata de Judecatoria Sectorului 1 Bucuresti, in dosarul nr. 29117/299/2005 (nr. vechi 28666/2005), in contradictoriu cu intimatul-reclamant Preda Mihai, avand ca obiect-revendicare imobiliara.
Dezbaterile in fond si sustinerile orale ale partilor au avut loc in sedinta publica din data de 19.06.2007 fiind consemnate in incheierea de la acea data care face parte integranta din prezenta, cand tribunalul,  avand nevoie de timp pentru a delibera si pentru a da posibilitate partilor sa depuna concluzii scrise, a amanat pronuntarea la data de 26.06.2007 cand a pronuntat urmatoarea hotarare:

TRIBUNALUL Prin cererea inregistrata pe rolul Judecatoriei Sectorului 1 Bucuresti la data de 22.11.2005, reclamantul, Preda Mihai, a solicitat, in contradictoriu cu parata Rosu Carmen Violeta Florentina, obligarea acesteia sa ii lase in deplina proprietate si linistita posesie apartamentul nr. 4 din imobilul situat in Bucuresti, str. Brezoianu nr. 18, sectorul 1, precum si evacuarea paratei din acest imobil.
In motivarea cererii, reclamantul a aratat ca este proprietarul intregului imobil in care este situat apartamentul revendicat, dobandindu-l prin cumparare de la numitele Mateescu Monica Verginia si Straja Evelyn Michaela, care, la randul lor, au fost proprietarele acestui imobil, asa cum reiese din sentinta civila nr.5368/24.04.1997, pronuntata de Judecatoria sectorului 1 Bucuresti in dosarul nr. 5941/1997.
Reclamantul a mai aratat ca titlul paratei este reprezentat de contractul de vanzare-cumparare nr. 1976/25411 din 05.12.1996, incheiat cu Primaria Municipiului Bucuresti, prin mandatar SC Herastrau Nord SA, care, la acel moment, nu avea calitatea de proprietar. Prin urmare, titlul care emana de la autorii reclamantului este preferabil in raport cu cel al paratei.
In drept, au fost invocate dispozitiile art. 480 si urm. C.civ., ale Legii nr. 112/1995 si ale Legii nr. 114/1996.
Prin intampinare, parata a solicitat respingerea actiunii ca neintemeiata, aratand ca, in calitate de chirias al apartamentului revendicat, in temeiul si cu respectarea Legii nr. 112/1995, a cumparat acest imobil la data de 05.12.1996, fiind incheiat contractul de vanzare-cumparare nr. 1976/25411. A precizat ca, anterior cumpararii, a obtinut de la Primaria sectorului 1 Bucuresti adresa nr. 16621/28.11.1996, in care se specifica faptul ca pentru imobilul respectiv nu exista solicitari din parte vreunei persoane, aspect ce dovedeste buna credinta avuta la momentul cumpararii apartamentului.
A mai aratat parata ca, prin sentinta civila nr. 10117/09.11.1997 a Judecatoriei sectorului 1 Bucuresti a fost constatata nulitatea absoluta a contractului de vanzare-cumparare respectiv, fara insa ca aceasta sa fie pronuntata in contradictoriu si cu cumparatorii, astfel ca aceasta nu ii este opozabila.
Cu privire la compararea titlurilor, parata a aratat ca a achizitionat imobilul de la adevaratul proprietar, intrucat statul roman a preluat imobilul de la vechiul proprietar cu titlu, autorii reclamantului nefacand parte din categoriile exceptate de la nationalizare in baza Decretului nr. 92/1950, in timp ce, in ceea ce priveste titlul reclamantului, acesta cuprinde o serie de concordante in raport cu actele autorilor sai. Prin urmare, titlul paratei este mai caracterizat, actiunea in revendicare fiind neintemeiata.
In drept, au fost invocate dispozitiile art. 115 C.proc.civ., ale Legii nr. 112/1995, precum si celelalte dispozitii legale mentionate in cuprinsul intampinarii.
Parata a invocat exceptia inadmisibilitatii actiunii in revendicare intemeiata pe dreptul comun fata de existenta unei legi speciale de restituire a imobilelor preluate abuziv, exceptie pe care instanta a respins-o, motivarea fiind cuprinsa in incheierea  din data de 19.09.2006.
Prin sentinta civila nr. 16512/07.11.2006, Judecatoria sectorului 1 Bucuresti a admis in parte cererea formulata de reclamantul PREDA MIHAI, in contradictoriu cu parata ROSU CARMEN-VIOLETA-FLORENTA, a obligat parata sa lase reclamantului in deplina proprietate si linistita posesie apartamentul nr. 4 din imobilul situat in Bucuresti, str. Brezoianu nr. 17, sectorul 1 si a respins cererea privind evacuarea paratei ca neintemeiata.
Pentru a hotari astfel, instanta de fond a  retinut ca prin contractul de vanzare-cumparare autentificat sub nr. 854 din 12.03.1998 la BNP Dobrican Gheorghe, reclamantul a dobandit dreptul de proprietate asupra imobilului situat in Bucuresti, str. Brezoianu nr. 18, sectorul 1, din care face parte si apartamentul nr. 4, a carui revendicare face obiectul prezentei cauze, de la numitele Mateescu Monica Verginia si Straja Evelyn Michaela. Autoarele reclamantului dobandisera dreptul de proprietate asupra imobilului de la tatal lor, Alfred Bunger, conform actului de partaj de ascendent autentificat de Tribunalul Ilfov Sectia Notariat la nr. 7216 din 17.02.1945. Acesta, la randul sau, dobandise dreptul de proprietate asupra imobilului prin cumparare de la Banca Taraneasca SA, conform actului de vanzare-cumparare autentificat de Tribunalul Ilfov Sectia Notariat la nr. 3837 din 19.05.1925. Imobilul a fost nationalizat de statul roman prin Decretul nr. 92/1950.
Prin sentinta civila nr. 5368/1997, definitiva si irevocabila prin neapelare, pronuntata de Judecatoria sectorului 1 Bucuresti in dosarul nr. 5941/1997, s-a admis actiunea in revendicare formulata de autoarele reclamantului in contradictoriu cu CGMB, constatandu-se ca aceste sunt proprietarele imobilului din Bucuresti, str. Brezoianu nr. 18 si fiind obligat paratul sa-l lase in deplina proprietate si posesie reclamantelor.
Prin contractul de vanzare-cumparare nr. 1976/25411 din 05.12.1996, parata a cumparat de la SC Herastrau Nord SA, in baza Legii nr. 112/1995, apartamentul nr. 4 situat in imobilul din str. Brezoianu nr. 18, avand anterior incheierii contractului - calitatea de chirias.
Prin sentinta civila nr. 10117/1997, pronuntata de Judecatoria sectorului 1 Bucuresti in dosarul nr. 14373/1997, a fost admisa actiunea autoarelor reclamantului in contradictoriu cu SC Herastrau Nord SA si cu CGMB, constatandu-se nulitatea absoluta a 16 contracte de vanzare-cumparare a unor apartamente situate in imobilul din str. Brezoianu nr. 18, printre care si apartamentul nr. 4, obiect al cauzei de fata. Hotararea anterior mentionata nu a fost pronuntata in contradictoriu si cu parata din prezenta cauza si nici cu ceilalti cumparatori, parti in contractele de vanzare¬-cumparare a caror nulitate a fost constatata.
Astfel, instanta a constatat ca ambele parti din prezenta cauza invoca titluri de proprietate asupra aceluiasi imobil, urmand a le compara, pentru a stabili care dintre ele este preferabil.
In ceea ce priveste titlul reclamantului, acesta este reprezentat de contractul de vanzare-cumparare autentificat sub nr. 854 din 12.03.1998 la BNP Dobrican Gheorghe, autoarele sale transmitand un drept de proprietate dobandit prin actul de partaj de ascendent autentificat de Tribunalul Ilfov Sectia Notariat la nr. 7216 din 17.02.1945 de la tatal lor, care, la randul sau, dobandise acest drept prin cumparare de la Banca Taraneasca SA, conform actului de vanzare-cumparare autentificat de Tribunalul Ilfov Sectia Notariat la nr. 3837 din 19.05.1925.
Referitor la titlul paratei, acesta este reprezentat de contractul de vanzare-¬cumparare nr. 1976/25411 din 05.12.1996, prin care aceasta a cumparat de la SC Herastrau Nord SA apartamentul nr. 4 din imobilul situat in str. Brezoianu, nr. 18. Acesta din urma a fost nationalizat de stat prin Decretul nr. 92/1950. In ceea ce priveste valabilitatea titlului statului, acesta se determina prin verificarea respectarii, de catre actul de nationalizare, a Constitutiei in vigoare la data respectiva, a tratatelor internationale la care Romania era parte, precum si a legilor in vigoare la data preluarii bunului.
Potrivit Constitutiei din 1948, in vigoare la data adoptarii Decretului nr. 92/1950, proprietatea particulara si dreptul de mostenire sunt recunoscute si garantate prin lege. De asemenea, conform aceluiasi act normativ, pot fi facute exproprieri pentru cauza de utilitate publica pe baza unei legi si cu o dreapta despagubire stabilita de justitie. Potrivit art. 3 din Decretul nr. 92/1950, imobilele nationalizate trec in proprietatea Statului ca bunuri ale intregului popor, fara nicio despagubire si libere de orice sarcini sau drepturi reale de orice fel. Prin urmare, in intregul sau, acest act normativ a fost contrar Constitutiei in vigoare la acea vreme, dar si Declaratiei Universale a Drepturilor Omului, care in art. 17 prevede ca orice persoana are dreptul la proprietate, atat singura, cat si in asociatie cu altii si ca nimeni nu poate fi lipsit in mod arbitrar de proprietatea sa.
Instanta a constatat ca dreptul de proprietate asupra imobilului in cauza nu a iesit niciodata din patrimoniul autoarelor reclamantului, chiar daca, in materialitatea sa, bunul a fost preluat de catre stat. Sustinerile paratei, in sensul ca imobilul a intrat in proprietatea statului in mod valabil intrucat fostii proprietari nu faceau parte din categoriile exceptate de la nationalizare sunt lipsite de relevanta, din moment ce Decretul nr. 92/1950 este lipsit de valabilitate in sine, asadar este inutila verificarea valabilitatii preluarii in raport cu dispozitiile acestuia.
De asemenea, nu au relevanta sustinerile paratei referitoare la faptul ca hotararea prin care s-a constatat nulitatea absoluta a contractului de vanzare-cumparare a apartamentului sau nu ii este opozabila, din moment ce, chiar daca titlul sau este valabil, acesta nu este apt sa produca efectul transmiterii dreptului de proprietate, care nu se gasea in patrimoniul vanzatorului.
In consecinta, instanta a apreciat ca titlul reclamantului este preferabil in raport de cel al paratei, astfel ca a admis actiunea si a obligat parata sa lase reclamantului in deplina proprietate si posesie imobilul situat in Bucuresti, str. Brezoianu nr. 18, apartamentul 4.
Fata de faptul ca intrarea in posesie a reclamantului urmeaza sa se faca in temeiul admiterii actiunii in revendicare, instanta a constatat ca cererea de evacuare a paratei este neintemeiata, urmarind acelasi rezultat, respectiv predarea imobilului de catre parata.
 Impotriva acestei sentinte a declarat apel parata ROSU (casatorita STOIAN) CARMEN VIOLETA FLORENTA, cerere inregistrata pe rolul Tribunalului Bucuresti - Sectia a IV-a Civila sub nr. 29117/299/2005, la data de 12.03.2007, solicitand admiterea apelului, schimbarea in tot a sentintei atacate, in sensul, in principal, a respingerii ca inadmisibila a actiunii in revendicare formulata de reclamant, iar in subsidiar, respingerea acesteia ca neintemeiata si obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecata efectuate in prima instanta si in apel.
In motivarea apelului s-a aratat ca in mod gresit instanta de fond a respins exceptia inadmisibilitatii actiunii in revendicare intemeiata pe dreptul comun, retinand ca in cauza dispozitiile Legii nr. 10/2001 nu sunt aplicabile.
Astfel, la data de 14.02.2001 a intrat in vigoare Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate in mod abuziv in perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989• Odata cu intrarea in vigoare a acestei legi, pentru toate imobilele care intra sub incidenta ei, persoanele indreptatite pot obtine masuri reparatorii, respectiv restituirea in natura numai in conditiile acestei legi speciale. Astfel, asa cum s-a aratat si in practica judiciara in aceasta materie, o data cu aparitia Legii nr. 10/2001 dreptul comun a fost inlocuit de aceasta lege care cuprinde norme speciale de drept substantial si o procedura administrativa obligatorie, prealabila sesizarii instantelor de judecata.
Mai multe decizii ale Inaltei Curti de Casatie si Justitie arata ca "aceasta reglementare care intereseaza ordinea publica este de imediata aplicare, solutia fiind consacrata legislativ si prin art. 6 alin. (2) din Legea nr. 213/1998, care prevede ca bunurile preluate de stat fara titlu valabil pot fi revendicate de fostii proprietari, daca nu fac obiectul unor legi speciale de reparatie".
In acest sens potrivit art. 2 din Legea nr. 213/1998 "Bunurile preluate de stat fara un titlu valabil, inclusiv cele obtinute prin vicierea consimtamantului, pot fi revendicate de fosti proprietari sau de succesorii acestora, daca nu fac obiectul unei legi speciale de reparatie".
Astfel, o actiune in revendicare de drept comun nu mai poate fi admisa in conditiile existentei unor norme speciale cu caracter reglementar imperativ, dispozitiile art. 18, art. 20 si art. 45 ale Legii nr. 10/2001 conferind un nou criteriu de comparare a titlurilor de proprietate asupra imobilelor la care se refera. Prin urmare, atat timp cat reclamantul avea la indemana Legea nr. 10/2001, respectiv dreptul de a formula notificare prin care sa solicite restituirea in natura a imobilului sau despagubiri, dar nu si-a exercitat acest drept, actiunea in revendicare pe dreptul comun nu mai este admisibila. Mai mult, este lipsit de indoiala ca nu se poate formula actiune in revendicare decat potrivit dispozitiilor Legii nr. 10/2001 si numai dupa ce, ca o conditie obligatorie, s-ar constata nulitatea contractului de vanzare-cumparare a persoanei devenita proprietar in baza Legii nr. 112/1995.
In consecinta rationamentul instantei de fond este gresit avand in vedere faptul ca prin sentinta civila nr. 5447/12.06.2002 ramasa irevocabila, Judecatoria Sectorului 1 a respins cererea reclamantului Preda Mihai de anulare a contractului de vanzare-cumparare al apelantei, constatandu-se astfel ca apartamentul a fost instrainat legal catre apelanta in temeiul Legii nr. 112/1995.
In esenta, instanta de fond constatand ca o astfel de actiune este admisibila a incalcat dreptul apelantei in calitate de subdobanditoare de buna-credinta a imobilului in litigiu, care are dreptul, conform legii in vigoare, sa pastreze imobilul dobandit prin acte valabil incheiate, conform art. 18 lit. c. si art. 45 din Legea 10/2001.
Mai mult chiar, instantele au retinut ca respingerea actiunii in revendicare ca inadmisibila nu reprezinta o incalcare a prevederilor Conventiei Drepturilor Omului sau ale Constitutiei, deoarece reclamantul are acces liber la justitie, dar, evident, in baza legii care ii confera acest drept si care este valabila pentru toti cetatenii, in speta Legea nr. 10/2001.
In concluzie, intimatul reclamant nu are deschisa optiunea intre cele doua cai (actiunea in revendicare intemeiata pe dispozitiile art. 480-481 din Codul civil si mijloacele de restituire stabilite prin Legea nr. 10/2001), fiind practic limitat prin dispozitiile art. 6 al. 2 din Legea nr. 213/1998 sa recurga la procedura speciala reglementata de Legea 10/2001.
O alta critica adusa sentintei se refera la faptul ca in mod gresit, instanta de fond procedand la compararea titlurilor de proprietate a acordat preferinta titlului de proprietate al reclamantului, avand in vedere aplicabilitatea in cauza a dispozitiilor Legii nr. 10/2001.
Astfel, la compararea titlurilor, instanta ar fi trebuit sa aplice, cu precadere, dispozitiile art. 45 al. (2) teza ultima si al. (5) din Legea nr. 10/2001, republicata (fost art. 46 al. 2 si 5), potrivit carora actele juridice de instrainare a imobilelor preluate fara titlu valabil se mentin daca au fost incheiate cu buna-credinta. Legea 10/2001 este aplicabila si in cazul actiunii in revendicare din prezenta cauza. Aceasta inseamna ca sunt aplicabile in cauza inclusiv prevederile art. 45 (fost art. 46) al. (2) teza ultima, potrivit carora actele juridice de instrainare a imobilelor preluate fara titlu valabil se mentin daca au fost incheiate cu buna-credinta.
Potrivit art. 45 al. (5), dreptul la actiune in anularea actelor de instrainare se prescrie intr-un termen de 1 an de la data intrarii in vigoare a Legii 10/2001, termen care a fost prelungit succesiv, prin OUG 109/2001 si OUG 145/2001, pana la data de 14.08.2002. Dupa aceasta data deci, actele de instrainare neatacate cu actiune in anulare s-au consolidat, ramanand valabile.
Trebuie insa admis ca aceste acte de instrainare raman valabile nu doar intr-o actiune in anulare introdusa ulterior datei de 14.08.2002, ci si intr-o actiune in revendicare introdusa dupa aceasta data, prin care se solicita compararea titlului proprietarului initial al imobilului cu titlul de proprietate al actualului detinator, fost chirias in imobil. A admite ca dispozitiile art. 45 s-ar aplica numai in materia nulitatii, nu si in materia revendicarii, sunt lipsite de temei real. Legiuitorul nu face distinctie cu privire la valabilitatea acestor acte, dupa cum aceasta este analizata intr-o cauza avand ca obiect nulitatea sau intr-o cauza avand ca obiect revendicarea. Aplicand vechiul principiu, ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus, rezulta ca dispozitiile art. 45 capata aplicare intotdeauna. A nu admite ca, procedand la o astfel de comparare a titlurilor, instanta este obligata sa acorde preferinta titlului actualului proprietar, echivaleaza cu lipsirea de eficienta a art. 45 (fost art. 46) al. 2 din Legea 10/2001.
Intr-adevar, daca s-ar admite ca titlul reclamantului, a carui actiune in anulare a actului de instrainare catre fostul chirias a fost respinsa irevocabil, are intaietate fata de acesta intr-o actiune in compararea titlurilor, inseamna a contesta de fapt aplicabilitatea art. 45 al. 2 din Legea 10/2001.
Cu alte cuvinte, daca s-ar considera ca acesta nu se aplica decat intr-o actiune in anularea actului de instrainare, dar nu si intr-o actiune in revendicare, intemeiata pe compararea de titluri, care ar mai fi justificarea adoptarii art. 45 al. 2, chestiune ca care instanta de fond nu a raspuns.
Prin urmare, s-a solicitat sa se constate ca, potrivit art. 46 din Legea 10/2001, aplicarea acesteia este obligatorie in speta, inclusiv a art. 45 al. (2), astfel ca prima instanta era obligata sa acorde preferinta contractului de vanzare-cumparare incheiate cu buna-credinta de apelanta, in caz contrar, art. 45 al. 2 din Legea 10/2001 nu ar mai avea nicio finalitate, din moment ce titlul sau, desi valabil, ar fi inutil.
Apelanta-parata a aratat ca titlul sau este caracterizat ca fiind preferabil titlului reclamantului, astfel ca in mod gresit instanta de fond a ignorat faptul ca titlul acestea este mai bine caracterizat in conditiile in care in favoarea sa care are posesia bunului functioneaza o prezumtie simpla de proprietate care ii ofera pozitia unui beatus possidens.
Pe de alta parte sa poate observa ca a achizitionat imobilul de la Primaria Municipiului Bucuresti care a devenit proprietar in urma preluarii sale de catre Statul Roman in baza Decretului nr. 92/1950, unde imobilul se afla printre cele mentionate in anexa. Prin urmare, in mod valabil si cu indeplinirea in totalitate a conditiilor actului normativ de preluare, imobilul in speta a intrat in proprietatea Statului, fostii proprietari nefacand parte din categoria celor exceptati de la nationalizare deoarece foloseau imobilul in scopul obtinerii de venituri prin inchiriere.
Desi preluarea imobilului de catre Stat a fost facuta cu titlu, instanta de fond in solutionarea cauzei retine total gresit ca aceste aspecte sunt lipsite de relevanta din moment ce Decretul nr. 92/1950 este lipsit de valabilitate. Rationamentul instantei de fond este cel putin curios in conditiile in care, reclamantul in cursul acestei proceduri judiciare nu a contestat niciun moment faptul ca imobilul in discutie a fost preluat cu titlu.
De asemenea instanta de fond a omis un alt aspect inedit, ce diferentiaza prezenta cauza de o actiune in revendicare "clasica", astfel in cauza actiunea in revendicare nu a fost promovata de fostul pretins proprietar si nu s-au comparat titlurile de proprietate ale fostilor proprietari.
Astfel titlul reclamantului (care nu este fostul pretins proprietar) consta intr-un contract de vanzare-cumparare incheiat intre reclamant in calitate de cumparator si intre Mateescu Monica Virginia si Straja Evelyn Michaella in calitate de vanzatoare la data de 12.03.1998 pentru o parte din imobilul in litigiu. Mai mult in cuprinsul contractului Mateescu Monica Virginia si Straja Evelyn Michaella, arata ca au dobandit proprietatea in baza sentintei civile nr. 5368124.04.1997 ramasa definitiva prin neapelare, sentinta care nu este opozabila apelantei.
De asemenea, in cuprinsul contractului vanzatoarele atrag atentia intimatului reclamant din prezenta cauza ca un numar de 16 apartamente din imobil au fost vandute de catre Primaria Municipiului Bucuresti catre fostii chiriasi.
Este evident ca reclamantul cunoaste ca a obtinut prin cumparare un titlu asupra imobilului in conditiile in care vanzatoarele nu erau proprietarele celor 16 apartamente si cunoscand ca sentinta civila nr. 5368/24.04.1997 nu este opozabila celor 16 proprietari intre care si apelanta.
Insa instanta de fond solutionand cauza a ignorat in mod gresit acest aspect, desi in chiar titlul intimatului, vanzatoarele au tinut sa precizeze ca "in rest, vanzatoarele asiguram pe cumparator ca blocul de locuinte nu este supus niciunei alte evictiuni".
In concluzie, solutia instantei de fond este esentialmente gresita in conditiile in care intimatul reclamant in chiar titlul sau opus compararii in prezenta cauza admite ca nu cumpara intregul imobil.
Apelanta a mai sustinut ca instanta de fond nu a avut in vedere gravele inadvertente cuprinse in titlul reclamantului si in actele de proprietate ale autoarelor sale, astfel: in actul de partaj de ascendent se precizeaza ca imobilul de locuinte din str. Brezoianu nr. 18 este compus din 6 etaje in timp ce in titlul reclamantului se face vorbire de un imobil compus din 7 etaje; in cadrul sentintei civile nr. 5368/24.04.1997 se restituie autoarelor reclamantului imobilul format din 4 etaje, 25 apartamente, subsol, garaj si centrala termica la care se adauga terenul aferent, in timp ce in titlul reclamantului, vanzatoarele vand 7 etaje si 27 apartamente; in cadrul titlului reclamantului, vanzatoarele arata ca imobilul a fost afectat de bombardamentul din 25.08.1944, in timp ce in actul de partaj ascendent se arata la art. 5 ca fostul proprietar Alfred Bunger avea doar 65% din imobilul afectat de bombardament si nu intreaga proprietate; in cadrul actului de partaj de ascendent Alfred Bunger (art. 4) isi rezerva pentru sine proprietatea asupra parterului si subsolului imobilului.
Toate aceste inadvertente arata ca instanta de fond nu a clarificat pe de o parte cum au putut vanzatoarele sa vanda un bun care nu era in totalitate al lor, iar pe de alta parte puteau vanzatoarele sa instraineze catre reclamant mai mult decat mostenisera si le fusese "recunoscut" prin sentinta civila nr. 5368-24.04.1997. Astfel, reclamantul nu putea si nici titlul lui de proprietate nu ii confereau dreptul de a revendica apartamentele care nu ii fusesera vandute.
In aceste conditii, in mod gresit instanta de fond a retinut ca titlul intimatului reclamant este preferabil in raport de titlul apelantei-parate.
In drept, au fost invocate dispozitiile art. 282 si urm. C.proc.civ. si Legea nr. 10/2001 (art. 18, 45, 46).
Prin intampinarea formulata la data de 18.05.2007, intimatul-reclamant a solicitat respingerea apelului ca nefondat. In motivarea intampinarii s-a aratat ca dispozitiile Legii 10/2001 instituie o procedura administrativa de restituire a proprietatii preluate de stat in perioada 06.03.1945-22.12.1989. atunci cand imobilele se afla in posesia statului. Neexercitarea acestei proceduri in termenul prevazut de lege, nu conduce implicit la admisibilitatea caii judiciare, Legea 10/2001 neprevazand nici o interdictie in acest sens. De asemenea, nu exista niciun argument de text legal susceptibil sa creeze un tratament discriminatoriu in ceea ce priveste posibilitatea introducerii actiunii in revendicare de catre persoanele care au promovat astfel de cereri dupa intrarea in vigoare a Legii 10/2001. In acest sens, s-a pronuntat si Inalta Curte de Casatie si Justitie in numeroase decizii de speta.
Prin instituirea Legii 10/2001 nu s-a impus fostilor proprietari un regim de revendicare exclusiv in temeiul acestui act normativ, permitandu-se in continuare si revendicarea intemeiata pe dreptul comun. In acest sens, Decizia nr. 145/2004 a Curtii Constitutionale prevede: "in considerarea argumentelor prezentate, Curtea considera ca art. 46 alin 2 teza a II-a din Legea 10/2001, recunoscand validitatea titlului de proprietate al dobanditorului de buna-credinta, nu a inteles insa sa consacre si prevalenta acestuia fata de titlul proprietarului initial, care, potrivit aceleiasi legi, nu a incetat niciun moment sa existe. Textul de lege criticat nu transeaza, asadar, conflictul de interese legitime intre proprietarul initial si dobanditorul de buna-credinta al bunului sau, prin efectul instrainarii consimtite de o alta persoana, litigiu care consta in coexistenta a doua titluri de proprietate avand aceiasi obiect, deci contradictorii si excluzandu-se reciproc."
De asemenea, asupra admisibilitatii actiunilor in revendicare dupa intrarea in vigoare a Legii 10/2001, s-a pronuntat, in raport de specificitatea fiecarei cauze, Curtea Europeana a Drepturilor Omului, cauze in care Curtea a stabilit ca desfiintarea unei hotarari judecatoresti de restituire pe motiv ca reclamatii trebuiau sa ceara restituirea bunului pe cale administrativa reprezinta un refuz al instantei de a se pronunta asupra temeiniciei cererii, incalcandu-se dispozitiile art. 6 alin. 1 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului ("orice persoana are dreptul la judecarea in mod echitabil de catre o instanta care va hotari asupra intinderii drepturilor si obligatiilor sale cu caracter civil")
A admite ca actiunea in revendicare intemeiata pe dreptul comun este inadmisibila dupa aparitia Legii 10/2001 ar insemna sa li se permita instantelor judecatoresti sa limiteze accesul la justitie, acces la justitie pe care legiuitorul nu si-a permis sa-l limiteze in mod expres in cuprinsul Legii 10/2001.
La data aparitiei Legii nr. 10/2001, imobilul in litigiu nu se afla, nici macar partial, in posesia statului, fiind, deja, restituit adevaratilor proprietari, autoarele reclamantului Straja Evelyn Michaela si Mateescu Monica¬ Verginia dispozitiile acestei legi neputand fi aplicabile retroactiv, unor raporturi de drept consumate anterior aparitiei acestei legi, potrivit principiului "tempus regit actum".
Privitor la criticile aduse sentintei civile nr. 16512/07.11.2006 referitoare la modul de solutionare al fondului cauzei, s-a aratat ca prin cererea inregistrata pe rolul Judecatoriei Sector 1 Bucuresti, sub nr. 29117/299/2005, reclamantul a solicitat instantei de judecata ca prin sentinta ce va pronunta sa oblige pe parata Rosu Carmen Violeta Florenta sa-i lase in deplina proprietate si linistita posesie apartamentul nr. 4, situat in Bucuresti, str. Brezoianu nr. 18, et. 1, sector 1. In drept cererea a fost intemeiata pe dispozitiile art. 480 C.civ.
Parata, prin intampinare, a solicitat respingerea cererii de chemare in judecata, sustinand in esenta ca este proprietara apartamentului in litigiu in temeiul contractului de vanzare-cumparare nr. 1976/25411/05.12.1996 incheiat cu P.M.B. prin mandatar S.C. Herastrau Nord S.A., in temeiul Legii nr. 112/1995. Astfel, ambele parti exhiba titluri scrise de proprietate asupra aceluiasi imobil, titluri provenind de la autori diferiti. In aceasta ipoteza mijlocul juridic prin care instanta analizeaza temeinicia sustinerilor fiecareia dintre parti este compararea titlurilor autorilor reclamantului si paratului dand prioritate acelui titlu care provine de la autorul care ar fi triumfat in ipoteza in care procesul s-ar fi purtat intre acestia autorii.
In speta, titlul autoarelor reclamantului este reprezentat de actul de partaj de ascendent din 17.02.1945, autentificat sub nr. 7216 de Sectia Notariat a Tribunalului Ilfov, prin care numitul Alfred D. Bunger si-a impartit averea intre cele doua fiice ale sale, Mateescu Monica Verginia si Bunger Evelyn Mihaela  (casatorita Straja). La randul sau Alferd D. Bunger dobandise dreptul de proprietate asupra intregului imobil din Bucuresti, str. Brezoianu, nr. 18, sector 1, prin actul de vanzare-cumparare autentificat sub nr. 3837 din 19.05.1925 de  Tribunalul Ilfov - Sectia Notariat. In anul 1950, in temeiul Decretului nr. 92/1950, imobilul a fost nationalizat de la cele doua autoare ale reclamantului. Prin sentinta civila nr. 5368/24.04.1997, pronuntata de Judecatoria Sectorului 1 Bucuresti, in dosar nr.5941/1997, dreptul de proprietate asupra imobilului din Bucuresti, str. Brezoianu, nr. 18, sector 1, a fost reconfirmat in patrimoniul numitelor Mateescu Monica Verginia si Bunger Evelyn Mihaela, iar prin Dispozitiile Primarului General al Municipiului Bucuresti nr. 839 I 24.06.1997 si 1726/31.10.1997 si prin procesul-verbal de punere in posesie din data de 08.07.1997 li s-a restituit acestora posesia asupra intregului imobil.
La data de 12.03.1998, intre reclamantul Preda Mihai (in calitate de cumparator) si numitele Mateescu Monica Verginia si Straja Evelyn Mihaela, in calitate de vanzatoare s-a incheiat contractul de vanzare-cumparare autentificat sub nr. 854 la B.N.P - Dobrican Gheorghe avand ca obiect imobilul ce le fusese restituit. Astfel, rezulta ca reclamantul a facut dovada modalitatii de transmitere a dreptului de proprietate din anul 1925 si pana in anul 1998, o adevarata probatio diabolica.
In ceea ce priveste dreptul de proprietate al autorului paratei, statul roman, acesta este reprezentat de nationalizarea imobilului in temeiul Decretului nr. 92/1950, masura neconstitutionala in raport de dispozitiile Constitutiei din 1948, in vigoare la acea data, prin care dreptul de proprietate privata era recunoscut si garantat. Decretul de nationalizare nu poate constitui un temei al dobandirii dreptului de proprietate de catre statul roman acesta nefiind in concordanta cu legea suprema a statului roman din anul 1950, si nu poate legitima posesia exercitata vreme de jumatate de secol asupra unui imobil in privinta caruia statul roman nu a avut nicio contributie, cu exceptia colectarii impozitelor de la proprietarii acestuia pana la momentul nationalizarii.
In sensul preluarii fara titlu valabil a imobilului s-a pronuntat instanta prin sentinta civila nr. 5368/24.04.1997, definitiva si irevocabila.
Parata a invocat, in sensul respingerii cererii reclamantului, buna-credinta la incheierea contractului de vanzare-cumparare. Buna-credinta nu reprezinta o modalitate de dobandire a dreptului de proprietate, aceasta fiind reflectarea unei situatii de fapt, atitudinea subiectiva a partilor la incheierea contractului de vanzare-cumparare fiind irelevanta sub aspectul valabilitatii dreptului intrat in patrimoniu. Buna sau reaua-credinta a paratei cu prilejul cumpararii apartamentului in litigiu are relevanta mai ales in privinta raporturilor dintre acestia si vanzator, neavand in niciun caz efect constitutiv de drepturi reale. Trebuie facuta o distinctie neta intre titlu ca act juridic si dreptul propriu zis.
Astfel contractul de vanzare-cumparare reprezinta un acord de vointa intre doua parti prin care vanzatorul se obliga sa transmita cumparatorului dreptul de proprietate, iar cumparatorul se obliga sa plateasca pretul.
Rezulta deci ca singura obligatie pe care si-o asuma vanzatorul este aceea de a transmite dreptul de proprietate, iar faptul transmiterii efective a acestui drept reprezinta practic executarea obligatiei, deci executarea contractului. In cazul vanzarii de catre un neproprietar a bunului altuia, vanzatorul se obliga sa transmita dreptul de proprietate, dar acest efect nu se produce pentru simplul motiv ca dreptul nu apartine vanzatorului si, deci, nu poate fi transmis de catre acesta.
In mod constant in practica judecatoreasca s-a statuat ca vanzarea lucrului altuia este neproducatoare de efectul transmiterii dreptului de proprietate. In aprecierea bunei-credinte a paratei la incheierea contractului de vanzare-cumparare avand ca obiect imobilul in litigiu se poate observa ca aceasta cunostea ca imobilul a fost solicitat in natura de catre autoarele reclamantului, in temeiul Legii nr. 112/1995, iar cererea acestora nu fusese inca solutionata.
Existenta acestei cereri, facea ca vocatia chiriasului la a cumpara apartamentul sa nu fie una concreta, urmand ca ea sa se nasca dupa solutionarea cererii de restituire.
De asemenea contractul de vanzare-cumparare dintre parata si P.M.B., prin mandatar S.C. Herastrau S.A., este incheiat pe riscul paratei, aceasta renuntand la garantia contra evictiunii din partea vanzatorului.
In drept, au fost invocate dispozitiile art. 115-118 C.proc.civ.
Analizand sentinta civila apelata,  prin prisma  motivelor  de apel formulate , in raport de prevederile art. 295 C.p.c. si avand in vedere si apararile intimatului reclamant, tribunalul constata ca  apelul este nefondat  pentru urmatoarele motive: 
    Primul motiv de apel se refera la modul in care instanta de fond a procedat la solutionarea exceptiei inadmisibilitatii actiunii in revendicare intemeiata pe dispozitiile art. 480 si urmatoarele Cod civil fata de dispozitiile Legii speciale 10/2001 invocata de catre parata . Se constata ca instanta de fond s-a pronuntat asupra acestei exceptii si a motivat solutia data prin incheierea de sedinta din data de 19.09.2006- filele 175-176 dosar de fond.
Pentru a analiza acest motiv de apel, tribunalul a retinut ca reclamanta a investit instanta de fond cu o cerere de chemare in judecata ce are ca obiect revendicare imobiliara intemeiata pe dispozitiile art. 480 C.civ., prin  comparare de titluri si s-a solicitat obligarea paratei de a-i lasa in deplina proprietate si linistita posesie apartamentul situat in Bucuresti, str. Brezoianu nr. 18, ap. 4, sector 1.
Parata a dobandit apartamentul revendicat de reclamant printr-un contract de vanzare-cumparare, incheiat in temeiul Legii nr. 112/1995 cu vanzatoarea Primaria Municipiului Bucuresti.
Critica este nefondata. Nu putem considera ca  actiunea in revendicare formulata impotriva chiriasilor-cumparatori dupa intrarea in vigoare a Legii nr. 10/2001 este inadmisibila, intrucat procedura prealabila si obligatorie prevazuta de Legea nr. 10/2001 este aplicabila doar in cazul in care imobilul revendicat se mai  afla in patrimoniul statului sau al persoanei  juridice detinatoare,  situatie in care persoana indreptatita poate obtine restituirea in natura  a imobilului ce face obiectul notificarii.
 Intr-adevar Legea nr. 10/2001 reprezinta un act normativ special, care reglementeaza toate situatiile referitoare la imobilele preluate abuziv  de stat si implica  o procedura speciala administrativa  obligatorie pentru  restituirea  in natura a imobilelor  care cad sub incidenta sa, dar care se afla in   detinerea statului  sau a unitatii detinatoare si doar intr-o astfel de situatie  persoana indreptatita ar putea obtine masuri reparatorii prin  restituirea in natura a imobilului; in situatia in care imobilul ar fi instrainat anterior intrarii in vigoare a acestui act normativ nu   s-ar mai putea obtine decit  masuri reparatorii prin  echivalent, si doar pentru acordarea acestora procedura prealabila prevazuta de Legea10/2001  ar fi obligatorie, dupa cum rezulta din interpretarea disp. art. 18 lit. c din Legea nr. 10/2001.
Legea nr. 10/2001 nu prevede o interdictie privind formularea actiunii in revendicare de catre adevaratul proprietar impotriva cumparatorului de la stat, in baza Legii nr. 112/1995, chirias cumparator care este detinatorul actual al imobilului. Prin urmare, aceasta actiune in revendicare a proprietarului deposedat impotriva posesorului neproprietar ramane supusa dreptului comun prevazut de Codul civil, Legea nr. 10 avand in realitate un alt obiect. Legea nr. 10/2001, asa cum am mai mentionat mai sus, reglementeaza masurile reparatorii ce vor fi acordate fostilor proprietari ai imobilelor preluate abuziv de stat prin raportare la organele si unitatile detinatoare ale administratiei publice, regii autonome sau societati cu capital de stat si organizatii cooperatiste. Acest act normativ nu vizeaza raportul juridic direct dintre adevaratul proprietar si cumparatorul persoana fizica de la stat, raport care nu poate fi rezolvat decat in actiunea in revendicare intemeiata pe dispozitiile art. 480 si urmatoarele ale Codului civil. Singurul articol care se refera la acest raport direct intre fostul proprietar si actualul proprietar posesor persoana fizica este art. 46 care vizeaza insa valabilitatea titlului cumparatorului, demers necesar intr-o actiune in nulitatea actului juridic incheiat in temeiul Legii nr. 112/1995, si nu intr-o actiune in revendicare.
 Deci, Legea 10/2001 nu abroga prevederile art. 480 C.civ  si nici nu  reglementeaza   prin vreo dispozitie legala  asupra inadmisibilitatii actiunii in revendicare a fostului proprietar de la care imobilul s-a preluat in mod abuziv de catre stat impotriva cumparatorului imobilului de la stat.  
Se poate vorbi   de o inadmisibilitate a actiunii in revendicare in situatia in care bunul  revendicat se afla in posesia  statului, iar persoana indreptatita nu a urmat procedura administrativa obligatorie prevazuta de Legea 10/2001, caz in care se retine si incidenta  dipoz art. 6 al. 2 din Legea 213/1998 care prevede ca "bunurile preluate de stat fara un titlu valabil, inclusiv cele obtinute prin vicierea consimtamantului, pot fi revendicate de fostii proprietari sau de succesorii acestora, daca nu fac obiectul unor legi speciale de reparatie.
Actiunea in revendicare este un mijloc procedural prin care o persoana cere in justitie sa i se recunoasca dreptul de proprietate asupra unui bun de care a fost deposedata, solicitand restituirea lui in natura. Ingradirea exercitiului acestei actiuni reprezinta o incalcare a insusi dreptului de proprietate si a principiului liberului acces la justitie, neexistand o alta actiune in justitie pentru apararea dreptului de proprietate si pentru restituirea in natura al imobilului deposedat. Actiunea in revendicare introdusa la instanta de reclamant intemeiata pe  dispoz. Codului civil, art. 480, este menita sa probeze inexistenta din punct de vedere legal a titlului de proprietate al statului, si decurge din dreptul de proprietate si sanctioneaza incalcarea dreptului de proprietate, iar promovarea aceteia nu poate fi conditionata  in nici un fel de constatarea nulitatii contractului de vinzare-cumparare incheiat de subdobinditor cu statul.
Dreptul de proprietate nu este  supus prescriptiei extinctive, asa  incat acesta poate fi protejat oricand prin promovarea actiunii in revendicare , iar potrivit art.  2 lin. 2 din Legea nr. 10/2001 persoanele ale caror imobile  au fost preluate fara titlu  valabil isi pastreaza calitatea de proprietar avuta la data preluarii.
Pe de alta parte, nu se poate vorbi nici de o inadmisibilitate a actiunii in revendicare prin compararea titlurilor de proprietate, intemeiata pe dreptul comun, intrucit in situatia imobilelor instrainate nu se pot propune decit masuri reparatorii prin echivalent potrivit dispoz. art. 18 lit c din Legea 10/2001 pe cand prin formularea actiunii in revendicare se urmareste de catre fostul proprietar ca  in urma compararii titlurilor de proprietate  sa  obtina redobandirea posesiei in natura a imobilului trecut in proprietatea statului fara titlu valabil.
Cercetarea de fata trebuie sa aiba in vedere si art. 44 din Constitutia Romaniei si art. 1 din Primul Protocol aditional la conventia aratata privind dreptul fundamental la proprietate precum si art. 20 din Constitutia Romaniei conform carora in materia drepturilor fundamentale ale omului, nu numai textul legilor interne, inclusiv al legii fundamentale, trebuie sa respecte conventiile internationale la care Romania este parte, dar si interpretarea si aplicarea acestora trebuie sa fie conforma acestor norme internationale, in caz de conflict avand prioritate norma internationale, precum si prevederile art. 21 din Constitutia Romaniei
Fata de cele aratate, tribunalul apreciaza ca actiunea in revendicare este admisibila in conditiile art. 480 Cod civil astfel cum a considerat si prima instanta, urmand a inlatura acest motiv de apel.
Cu privire la al doilea motiv de apel referitor la faptul ca titlul apelantei este mai bine caracterizat deoarece a fost de buna credinta la momentul incheierii contractului de vanzare cumparare, tribunalul retine ca aceste sustineri nu pot fi luate in seama deoarece acest principiu apara pe cumparator intr-un proces prin care s-a solicitat nulitatea contractului de vanzare cumparare, iar dupa cum se observa actiunea formulata de intimatul reclamant s-a referit la obligarea paratei sa-i lase in deplina proprietate si posesie imobilul in litigiu, prin compararea titlului. Reaua credinta sau buna credinta  era necesar a se  dovedi numai in cazul in care reclamantul solicita constarea nulitatii absolute a contractului de vanzare cumparare.
Tribunalul considera ca in speta de fata nu sunt aplicabile dispozitiile art. 45 al. 2 teza ultima si al. 5 din Legea 10/2001 intrucat aceste prevederi  devin incidente numai in situatiile in care se solicita constatarea nulitatii absolute a contractelor de vanzare cumparare incheiate intre stat si  fostii chiriasi.
Sustinerile apelantei in sensul ca titlul sau este mai caracterizat fiind mai preferabil, titlul intimatului reclamant,  nu sunt retinute de tribunal,  deoarece  se retine ca in speta de fata s-a solicitat revendicarea imobilului , iar in cazul unei astfel de actiuni, in situatia in care partile litigante au titluri provenind de la autori diferiti se procedeaza la compararea nu a titlurilor partilor insisi ci la compararea titlurilor autorilor partilor, urmand a se da castig de cauza aceluia care a dobandit de la autorul cu un drept preferabil. Deci, nu intereseaza daca contractul de vanzare cumparare incheiat  intre stat si apelanta parata a fost valabil incheiat , ci intereseaza daca statul  care a instrainat imobilul avea un drept de preferinta fata de autorii intimatului reclamant.
Literatura de specialitate a concretizat cateva principii  care se aplica in solutionarea cazurilor de speta privind revendicarea imobiliara. Astfel s-a apreciat ca in situatia in care ambele parti au titluri de proprietate care provin de la autori diferiti, trebuie sa se recurga la compararea drepturilor autorilor de la care provin cele 2 titluri, urmand sa castige acelei parti care a dobandit de la autorul al carui drept este preferabil, sarcina probei ca autorul sau a avut un drept preferabil revenind reclamantului.
In speta de fata, reclamantul a dovedit ca a cumparat imobilul de la Mateescu Monica Verginia si Straja Evelyn Michaela in baza contractului de vanzare cumparare  autentificat prin incheierea nr. 854/12.03.1998 de BNP  Buftea, transcris in registrul de Transcriptiuni sub nr. 3590/17.03.1998, iar acestea au dobandit dreptul de proprietate  asupra imobilului de la tatal lor -Alfred Bunger, conform actului de partaj de ascedent autentificat de Tribunalul Ilfov Sectia Notariat sub nr. 7216/17.02.1945 si transcris sub nr. 1841/1945, iar acesta dobandise dreptul de proprietate asupra imobilului prin cumparare de la Banca Taraneasca SA in baza contractului de vanzare cumparare autentificat de Tribunalul Ilfov Sectia Notariat sub nr. 3837/19.05.1925 , iar autorii sai  au avut un drept preferabil,  in timp ce titlul de proprietate al paratilor provine de la un neproprietar, respectiv  de la  SC Herastrau Nord Sa, in calitate de mandatar al P.M.B. care nu a avut titlu valabil de proprietate, potrivit sentintei  civile nr. 5368/24.04.1997 pronuntata de Judecatoria Sector 1 Bucuresti in dosarul  nr. 5941/1997 . Sentinta mentionata mai sus  subliniaza lipsa titlului statului asupra imobilului in litigiu,  iar calitatea de proprietar a reclamantului a fost constata retroactiv, considerandu-se ca dreptul real nu a iesit niciodata din patrimoniul titularului , transmitandu-se pe cale succesorala din patrimoniul proprietarilor initiali si nici nu a apartinut vreodata statului. Dreptul real astfel constat pe cale judecatoreasca este opozabil erga omnes, inclusiv chiriasilor cumparatori ai locuintei in litigiu. Instrainarea  locuintelor catre chiriasi echivaleaza cu o vanzare a lucrului altuia
Mai mult   tribunalul  constata ca  titlul paratilor -contractul de vanzare cumparare nr. 1976/25411/05.12.1996 nu a fost pana in prezent transcris sau intabulat ( nu s-a facut acesata dovada ), in timp ce titlul reclamantului este transcris in acelasi timp, iar titlurile autorilor sai sunt autentice si transcrise, devenind prin aceasta procedura opozabil erga omnes.
Tribunalul apreciaza  ca autoritatea administrativa locala a transmis un drept pe care nu il avea ea insasi, aceasta insemnand nevalabilitatea actului juridic si totodata ca imobilul in cauza se a fost preluat fara titlu valabil  neputand fi instrainat chiriasilor in conditiile Legii 112/1995 .
Se observa ca prin sentinta  civila nr. 5368/24.04.1997 pronuntata de Judecatoria Sector 1 Bucuresti in dosarul  nr. 5941/1997, ramasa definitiva prin neapelare,  s-a cercetat  valabilitatea titlului statului, instanta  constatand ca imobilul in litigiu a fost preluat abuziv deoarece incalca in mod flagrant dispozitiile Constitutiei vremii, actele normative interne in vigoare la acea data si tratatele internationale la care Romania era parte. Astfel, s-a  mentionat ca s-a incalcat Constitutia din anul 1948 care garanta si ocrotea dreptul de proprietate privata, cu singura limitare a exproprierii pentru utilitate publica cu dreapta si prealabila despagubire insa. De asemenea, Codul Civil ocrotea dreptul de proprietate privata conform dispozitiilor art. 480 si urm., cu aceeasi limitare a exproprierii. Totodata, nationalizarea a  incalcat si Declaratia Universala a Drepturilor Omului semnata in anul 1948 si la care Romania era parte sub aspectul garantarii dreptului de proprietate privata ca drept fundamental.
Referitor la sustinerile  legate de  identitatea imobilului detinut in proprietate cu cel revendicat in sensul ca in actul de partaj de ascendent  imobilul este compus din 6 etaje iar in titlul reclamantului se mentioneaza un imobil de 7 etaje, se retine ca :
In actul de partaj voluntar din 17.02.1945-fila 17 dosar fond  se mentioneaza ca imobilul era compus din 6 etaje, subsol, parter si mezanin.
Prin sentinta civila nr. 5368/24.04.1997 pronuntata de Judecatoria Sector 1 Bucuresti in dosarul  nr. 5941/1997, ramasa definitiva prin neapelare -fila 54 dosar de fond , s-a constatat ca reclamantele Mateescu Monica Verginia si Straja Evelyn Michaela sunt proprietarele imobilului situat in Bucuresti, str. Brezoianu nr. 18, sector 1, compus din constructie de 6 etaje, subsol, parter si mezanin, centrala termica si terenul aferent si anexa.
Prin Dispozitia nr. 839/24.06.1997 -fila 60 dosar de fond, s-a dispus restituirea in natura a imobilului situat in Bucuresti, str. Brezoianu nr. 18, sector 1, compus din constructie de 6 etaje, subsol, parter, garaj, centrala termica si  anexa.
Prin Dispozitia  nr. 1726/31.10.1997 -fila 61 dosar de fond, s-a modificat Dispozitia nr. 839/24.06.1997, in sensul ca s-a dispus restituirea imobilului situat in Bucuresti, str. Brezoianu nr. 18, sector 1, compus din teren,  constructie  cu 7  etaje, subsol, parter si mezanin, centrala termica si  anexa.
Prin contractul de vanzare cumparare  autentificat prin incheierea nr. 854/12.03.1998 de BNP  Buftea, transcris in registrul de Transcriptiuni sub nr. 3590/17.03.1998, intimatul reclamant a dobandit proprietatea imobilului situat in Bucuresti, str. Brezoianu nr. 18, sector 1, compus din  constructie  cu 7  etaje, subsol, parter si mezanin,  insumand 27 de apartament, teren in suparafata  ca nu intereseaza cate etaje are imobilul in prezentde 510 mp  si constructie  anexa alcatuita din subsol, parter si 5 etaje.
Dupa cum se observa din mentionarea actelor de mai sus, rezulta cu claritate ca imobilul  in litigiu se situeaza la etajul nr. 1 si  a facut parte din imobilul revendicat, chiar daca au existat unele neconcordante cu privire la numarul etajelor, intrucat acestea s-au numerotat in functie de configuratia actuala.  Din analiza actelor depuse  la dosar rezulta clar ca apartamentul nr. 4 s-a situat la et. 1 al imobilului restituit, astfel  ca nu intereseaza cate etaje are imobilul in prezent. Se punea aceasta problema daca apartamentul nr. 4 se afla situat la etajul 7 al imobilului, insa intre  etajul 1 al imobliului  din actul de partaj de ascendent si acelasi etaj al imobilului astfel cum este configurat in prezent exista identitate .
Mai mult,  apelanta mentioneaza ca prin sentinta civila nr. 5368/24.04.1997 pronuntata de Judecatoria Sector 1 Bucuresti s-a dispus restituirea imobilului format din 4 etaje din 25 de apartamente, insa aceste  mentiuni nu apar  nici in considerente nici in dispozitivul sentintei. Apelanta se afla in eroare, intrucat  nu se mentioneaza nicaieri in sentinta din cate apartamente este compus imobilul, iar in dispozitivul sentintei respective se specifica ca imobilul are 6 etaje.

Fata de cele expuse mai sus, tribunalul apreciaza ca al doilea motiv de apel  cu  cu cele trei subpuncte este neantemeiat.
Avand in vedere ca motivele de apel nu au fost primite de tribunalul, se va respinge apelul formulat ca nefundat.
Se va lua cat ca intimatul reclamant nu a solicitat cheltuieli de judecata. PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE: Respinge ca nefondat apelul declarat de apelanta-parata ROSU (casatorita STOIAN) CARMEN VIOLETA FLORENTA, domiciliata in Bucuresti, str. Brezoianu nr. 18, et. 1, ap. 4, sectorul 1 si cu domiciliul ales in Bucuresti, str. Serdarului nr. 13, bl. 48, sc. A, et. 5, ap. 28, sectorul 1, impotriva sentintei civile nr. 16512/07.11.2006, pronuntata de Judecatoria Sectorului 1 Bucuresti in dosarul nr. 29117/299/2005 (numar in format vechi 28666/2005), in contradictoriu cu intimatul-reclamant PREDA MIHAI, cu domiciliul ales la avocat Elena Stoian, in Bucuresti, Piata Natiunilor Unite, nr. 3-5, bl. B1, sc. A, et. 5, ap. 22, sectorul 4.
Ia act ca intimatul nu solicita cheltuieli de judecata.
Cu recurs in 15 zile de la comunicare.
Pronuntata in sedinta publica, azi, 26.06.2007.

PRESEDINTE                      JUDECATOR                       GREFIER
S.Popa                                   L.Frunza                                C.Pauneata 

Red. LF
Thred. PI/ 6 ex
J.S. 1 - jud. I.Anton