InfoDosar.ro | Jurisprudenta | Spete Judecatoria Iasi

Autoritate de lucru judecat. Recunoasterea hotararilor de condamnare straine

(Sentinta penala nr. 2306 din data de 15.06.2015 pronuntata de Judecatoria Iasi)

Domeniu Contestatie la executare | Dosare Judecatoria Iasi | Jurisprudenta Judecatoria Iasi

Prin sentinta penala nr. 2306/1.08.2014 s-au dispus urmatoarele:
" In baza disp.art. 597-art.598 alin.1 lit.d) Cod procedura penala respinge contestatia la executare  formulata de catre  contestatorul G. detinut in Penitenciarul Iasi, impotriva sentintei penale nr. 233/28.01.2013 a Judecatoriei Iasi (dosar penal nr. 15960/245/2012 al Judecatoriei Iasi), modificata si ramasa definitiva prin decizia penala nr. 538/22.10.2013 a Tribunalului Iasi."

Pentru a se pronunta astfel, instanta a retinut urmatoarele:        
Prin cererea formulata si inregistrata pe rolul Judecatoriei Iasi in data de 23.05.2012, sub nr. 15960/245/2012, petentul G. a solicitat urmatoarele:
- recunoasterea sentintei penale a Tribunalului din Roma din data de 07.02.2007, ramasa definitiva prin sentinta din 16.01.2008 a Curtii de Apel din Roma;
- recunoasterea sentintei penale nr. 503/2010, pronuntata in data de 22.07.2010 de catre GIP de pe langa Tribunalul ordinar din Tivoli, ramasa definitiva la data de 30.09.2010;
- contopirea pedepselor aplicate prin cele doua hotarari de condamnare sus-mentionate cat si a pedepsei aplicate prin sentinta penala nr. 871 din 07.12.2006 a Tribunalului Iasi, ramasa definitiva prin decizia penala nr. 2658 din 08.09.2008 a Inaltei Curti de Casatie si Justitie.
In motivarea cererii, petentul a invederat, in esenta ca faptele pentru care a fost condamnat prin cele trei hotarari mentionate sunt concurente, astfel incat se impune contopirea lor si deducerea perioadei executate in strainatate.
Prin sentinta penala nr. 365/07 din 07.02.2007, pronuntata de Tribunalul ordinar din Roma, definitiva la 16.01.2008, prin decizia nr. 360/08, pronuntata de Curtea de Apel Roma, prin care petentul a fost condamnat la o pedeapsa totala de 3 (trei) ani,  10 (zece) luni si 3000 euro amenda, pentru comiterea, in data de 19.03.2005, a infractiunilor prevazute de art. 589 alin. I si II Cod penal, 186 alin. 1 si 2 din Codul rutier, art. 81 alin. 1 si 648 Cod penal, 489 Cod penal, 477, 482 Cod penal si 494 Cod penal.
            Desi s-a solicitat autoritatilor italiene in mod explicit sa indice perioada exacta pe care petentul a executat-o in temeiul acestei hotarari de condamnare, la momentul la care s-a raspuns cererii de asistenta judiciara formulata de autoritatile romane, nu au fost evidentiat in mod explicit aceste date.
Cu toate acestea, din lecturarea sentintei penale pronuntate rezulta ca petentul a fost arestat preventiv aproximativ in perioada 05.04.2005-26.07.2005, precum si ulterior datei de 22.09.2006.
Prin decretul emis de judecatorul pentru cercetari preliminare (GIP) in data de 31.03.2010, s-a admis cererea formulata de procuror privind gratierea restului de pedeapsa neexecutat, de 2 (doi) ani, 11 (unsprezece) luni inchisoare si 3.000 euro, potrivit Legii nr. 241/2006, rezultand astfel, in mod indubitabil ca pedeapsa executata de petent pana la intervenirea decretului de gratiere era de 11 (unsprezece) luni inchisoare.
Instanta a constatat totodata ca petentul a fost condamnat de catre instanta italiana sub numele de Almendosa Enrico, retinandu-se, in cadrul numelor indicate de catre persoana condamnata si pe cel de G, nascut in mun. Iasi, in data de 24.05.1982, date ce priveau identitatea reala a petentului, motiv pentru care a apreciat, din coroborarea acestor date precum si a celor continute in decretul prin care s-a dispus acordarea extradarii petentului G, ca petentul este persoana condamnata prin sentinta penala sus-mentionata.
Fata de datele mai sus mentionate, instanta a retinut ca potrivit dispozitiilor art. 131 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciara in materie penala, astfel cum a fost modificata, recunoasterea pe teritoriul Romaniei a unei hotarari penale straine poate avea loc daca sunt indeplinite urmatoarele conditii:
-Romania si-a asumat o asemenea obligatie printr-un tratat international la care este parte;
 Romania este semnatara a Conventiei europene privind valoarea internationala a hotararilor represive, adoptata la Haga la 28 mai 1970, ratificata de Romania prin Ordonanta nr. 90/1999, aprobata prin Legea nr. 35/2000.
Intre Romania si Italia este incheiata, de asemenea, Conventia din 11 noiembrie 1972 privind asistenta juridica in materie civila si penala, ratificata prin Decretul nr. 288/1973.
- a fost respectat dreptul la un proces echitabil, in sensul art. 6 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, incheiata la Roma la 4 noiembrie 1950, ratificata de Romania prin Legea nr. 30/1994;
Instanta a constatat ca, pe parcursul procesului penal desfasurat in Italia, G a beneficiat de asistenta juridica din partea unui avocat.
- nu a fost pronuntata pentru o infractiune politica sau pentru o infractiune militara care nu este o infractiune de drept comun;
 Instanta a constatat, de asemenea, ca infractiunile pentru care petentul a fost condamnat prin sentinta penala sus-mentionata nu sunt infractiuni politice si nici infractiuni militare.
- respecta ordinea publica a statului roman;
-  hotararea poate produce efecte juridice in Romania, potrivit legii penale romane;
Instanta constata ca sentinta penala nr. 365/07 din 07.02.2007, pronuntata de Tribunalul ordinar din Roma, definitiva la 16.01.2008, prin decizia nr. 360/08, pronuntata de Curtea de Apel Roma, respecta ordinea publica a statului roman si poate produce efecte in Romania, potrivit legii penale romane.
Faptele savarsite de persoana privata de libertate  G. in data de 19.03.2005,  in Italia,  corespund in legea romana urmatoarelor infractiuni: "ucidere din culpa", prevazuta de art. 178 alin. 3 Cod penal, "conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de catre o persoana avand in sange o imbibatie alcoolica de peste 0,8 g%0", prevazuta de  art. 87 alin. 1 din OUG nr. 195/2002, "tainuire", prevazuta de art. 221 alin. 1 Cod penal, "fals material in inscrisuri oficiale", prevazuta de art. 288 Cod penal,  "uz de fals", prevazuta de art. 291 si "fals privind identitatea", prevazuta de art. 293 Cod penal.
-nu s-a pronuntat o condamnare pentru aceleasi fapte impotriva aceleiasi persoane in Romania sau intr-un alt stat, care a fost recunoscuta in Romania.
Instanta a constatat ca nu s-a pronuntat o condamnare pentru aceleasi fapte impotriva lui G. in Romania sau intr-un alt stat, care a fost recunoscuta in Romania.
 Retinand ca, in cauza, sunt intrunite cumulativ conditiile prevazute de art. 131 lit. a) - g) din Legea nr. 302/2004, republicata, instanta a recunoscut pe teritoriul Romaniei sentinta penala nr. 365/07 din 07.02.2007, pronuntata de Tribunalul ordinar din Roma, definitiva la 16.01.2008, prin decizia nr. 360/08, pronuntata de Curtea de Apel Roma, prin care petentul G. a fost condamnat la o pedeapsa totala de 3 (trei) ani,  10 (zece) luni si 3000 euro amenda, pentru comiterea, in data de 19.03.2005, a infractiunilor prevazute de art. 589 alin. I si II Cod penal, 186 alin. 1 si 2 din Codul rutier, art. 81 alin. 1 si 648 Cod penal, 489 Cod penal, 477, 482 Cod penal si 494 Cod penal, constatand ca prin decretul emis de judecatorul pentru cercetari preliminare (GIP) in data de 31.03.2010, s-a dispus gratierea restului de pedeapsa neexecutat, de 2 (doi) ani, 11 (unsprezece) luni inchisoare si 3.000 euro, potrivit Legii nr. 241/2006, rezultand astfel ca pedeapsa executata pana la intervenirea decretului de gratiere este de 11 (unsprezece) luni inchisoare.
 Instanta a mai retinut ca, fata de situatia juridica a petentului condamnat, astfel cum aceasta este reliefata prin sentinta penala de condamnare pronuntata de instanta italiana, acesta a executat o parte din pedeapsa aplicata prin hotararea de condamnare (mai exact, 11 luni inchisoare), restul pedepsei stabilite nemaiputand forma obiectul executarii atat pe teritoriul Italiei, cat si pe teritoriul Romaniei, avand in vedere decretul emis de judecatorul pentru cercetari preliminare (GIP) in data de 31.03.2010, prin care s-a admis cererea de gratiere formulata de procuror, decizia autoritatii italiene privind acordarea acestui beneficiu, din considerente proprii politicii penale a statului de executare, impunandu-se si Romaniei, in conformitate cu dispozitiile Legii nr. 302/2004 privind cooperarea internationala in materie penala.
In acest sens instanta a retinut ca in baza principiilor care stau la baza cooperarii in materie penala, amnistie si gratierea pot fi acordate atat de statul de executare, cat si de statul emitent al hotararii de condamnare si respectarea masurilor dispuse de catre statul de executare (in cauza de fata Italia) se impune statului roman care urmeaza a recunoaste atat hotararea de condamnare pronuntata in ceea ce-l priveste pe petent, cat si pedeapsa executata si/sau imposibilitatea executarii acesteia sau a restului de pedeapsa.
2. Prin sentinta penala nr. 871 din 07.12.2006 a Tribunalului Iasi, mentinuta prin decizia penala nr. 28 din 18.03.2008 a Curtii de Apel Iasi, mentinuta si ramasa definitiva prin decizia penala nr. 2658 din data de 08.09.2008, a Inaltei Curti de Casatie si Justitie-sectia penala, acelasi petent a fost condamnat la o pedeapsa de 5 (cinci) ani inchisoare pentru comiterea, in data de 09.09.2000, a unei infractiuni de "talharie", prevazuta de art. 211 alin. 1 si 2 lit. b si c si alin. 21 lit. a  Cod penal.
Potrivit referatului intocmit de Biroul Executari Penale a Tribunalului Iasi, in baza hotararii definitive de condamnare pronuntata de aceasta instanta, a fost emis mandatul de executare a pedepsei inchisorii avand nr. 1056/2006, in data de 09.09.2008, iar potrivit relatiilor comunicate de Penitenciarul Iasi acesta a fost arestat de IPJ Iasi in data de 23.03.2012.
Instanta a constatat ca infractiunile pentru care petentul a fost condamnat prin sentintele penale sus-mentionate au fost comise in conditiilor concursului real de infractiuni, respectiv inainte de a se fi pronuntat o hotarare definitiva de condamnare pentru vreuna din ele si, avand in vedere ca pot fi supuse contopirii doar pedepsele executabile sau executate, constatand ca a fost gratiat restul neexecutat din pedeapsa aplicata de Tribunalul din Roma, in temeiul art. 449 alin. 1 lit. a Cod penal, cu referire la art. 36 alin. 2, 34 alin. 1 lit. b si 33 lit. a Cod penal, a dispus contopirea intre pedeapsa de 11 (unsprezece) luni inchisoare, executata de petent pana la intervenirea decretului de gratiere si pedeapsa de 5 (cinci) ani inchisoare, urmand ca acesta sa execute pedeapsa cea mai grea, de 5 (cinci) ani inchisoare.
In conformitate cu dispozitiile art. 36 alin. 3 Cod penal,  instanta a dispus scaderea  din pedeapsa totala rezultanta perioada executata pe teritoriul Italiei de 11 (unsprezece) luni inchisoare,  precum si perioada executata pe teritoriul Romaniei, de la 23.03.2012 la zi.mandatul de executare a pedepsei inchisorii avand nr. 1056/2006 din 09.09.2008, emis de Tribunalul Iasi si va dispune emiterea unui nou mandat, conform prezentei sentinte, la data ramanerii definitive a acesteia.
In considerentele aceleiasi sentinte penale impotriva careia s-a formulat contestatie la executare prin cererea ce formeaza obiectul prezentei cauze penale,mai sus mentionata, in ceea ce priveste solicitarea petentului - condamnat de recunoastere a hotararii de condamnare a sentintei penale nr. 503/2010, pronuntata la data de 22.07.2010 de catre Tribunalul Ordinar din Tivoli pentru condamnatul M, instanta a constatat ca din analiza acestei sentinte  nu rezulta ca la momentul condamnarii (sau ulterior, prin mijloacele procedurale ce ar fi putut fi uzitate in conformitate cu dispozitiile legislatiei italiene) s-ar fi stabilit ca identitatea reala a persoanei condamnate sub numele de M. este cea a petentului - condamnat, iar efectuarea demersurilor procedurale necesare pentru a se putea stabili existenta unei astfel de corespondente ar fi dus la modificarea continutului hotararii de condamnare, maniera ce ar fi reprezentat o desconsiderare a principiilor care stau la baza recunoasterii reciproce in cazul hotararilor judecatoresti care impun pedepse sau masuri privative de libertate in scopul executarii lor in Uniunea Europeana. Sub acest aspect, s-a retinut de catre instanta ca, potrivit dispozitiilor art. 131 si urm din Legea nr. 302/2004, un alt stat poate proceda sau nu la recunoasterea unei hotarari de condamnare pronuntate de un alt stat, daca sunt intrunite conditiile limitativ prevazute de lege in acest sens, fara a avea libertatea de a proceda la modificarea continutului sau intelesului mentiunilor din hotararea de condamnare.
Chiar daca sustinerea petentului (imposibil de confirmat cu absoluta precizie la acest moment) in sensul ca el este persoana condamnata de Tribunalul Ordinar din Tivoli sub numele de  M. ar fi reala, instanta a retinut ca situatia juridica a acestuia este in mod evident urmarea propriei culpe, constand in declinarea unei alte identitati in fata autoritatilor statului italian, in vederea producerii unor consecinte juridice favorabile, iar el are posibilitatea, in continuare, de a obtine restabilirea situatiei juridice reale si corecte, insa prin recurgerea, in acest sens, la mijloacele procedurale pe care i le poate pune la dispozitie legea statului italian.
              Impotriva acestei sentinte au declarat recurs Parchetul de pe langa Judecatoria Iasi si condamnatul G..
            Prin decizia penala nr. 538/22.10.2013 a Tribunalului Iasi (dosar penal nr. 15960/245/2012 al Tribunalului Iasi) a fost admis recursul formulat de Parchetul de pe langa Judecatoria Iasi impotriva sentintei penale nr.233/28.01.2013, pronuntata de Judecatoria Iasi in dosarul nr.15960/245/2012, sentinta cu privire la care s-a dispus casarea, in parte, in sensul inlaturarii dispozitiilor privind deducerea perioadei de 11 luni inchisoare executata de catre condamnatul Galusca Claudiu pe teritoriul Italiei si aplicarii dispozitiilor art.15 alin.1 din Legea nr.302/2004.
              Rejudecand cauza in limitele mentionate, in baza art.15 alin.1 din Legea nr.302/2004 s-a dedus din pedeapsa aplicata numitului G., perioada arestului provizoriu in vederea extradarii din Italia incepand cu data de 23.01.2010 pana la 02.11.2010 si, respectiv de la 08.03.2012 pana la 23.03.2012.
              Totodata, s-a dispus retragerea formelor de executare emise si emiterea unui nou mandat de executare corespunzator noilor dispozitii.
               Ulterior, prin incheierea pronuntata la data de 30.10.2013 in dosarul penal nr. 15960/245/2012 al Tribunalului Iasi , in baza disp.art.195 Cod procedura penala, s-a dispus indreptarea erorii materiale strecurata in minuta penala nr. 538/22.10.2013 a Tribunalului Iasi, in sensul ca: Tribunalul va admite atat recursul declarat de catre Parchetul de pe langa Judecatoria Iasi, cat si recursul declarat de catre condamnat.
     In considerentele deciziei penale nr. 538/22.10.2013 a Tribunalului Iasi  s-a aratat ca recursurile sunt fondate pentru motivele invocate de Parchetul de pe langa Judecatoria Iasi.
    Astfel, s-a constatat ca, fiind investita cu solutionarea cererilor formulate de recurentul G., recunoasterea pe teritoriul Romaniei a hotararilor penale pronuntate in Italia, cu privire la, precum si contopirea pedepselor pe care le are de executat, instanta de fond constatand ca sunt intrunite cumulativ conditiile prevazute de art. 131 lit. a) - g) din Legea nr. 302/2004, republicata, instanta in mod corect a procedat la recunoasterea pe teritoriul Romaniei a sentintei penale nr. 365/07 din 07.02.2007, pronuntata de Tribunalul ordinar din Roma, definitiva la 16.01.2008, prin decizia nr. 360/08, pronuntata de Curtea de Apel Roma, prin care condamnatul G. a fost condamnat la o pedeapsa totala de 3 (trei) ani,  10 (zece) luni si 3000 euro amenda, pentru comiterea, in data de 19.03.2005, a infractiunilor prevazute de art. 589 alin. I si II Cod penal, 186 alin. 1 si 2 din Codul rutier, art. 81 alin. 1 si 648 Cod penal, 489 Cod penal, 477, 482 Cod penal si 494 Cod penal, constatand totodata ca prin decretul emis de judecatorul pentru cercetari preliminare (GIP) in data de 31.03.2010, s-a dispus gratierea restului de pedeapsa neexecutat, de 2 (doi) ani, 11 (unsprezece) luni inchisoare si 3.000 euro, potrivit Legii nr. 241/2006, rezultand astfel ca pedeapsa executata pana la intervenirea decretului de gratiere este de 11 (unsprezece) luni inchisoare.
     Fata de data la care au fost savarsite infractiunile pentru care recurentul a fost condamnat prin sentinta penala de mai sus, si  data la care a fost savarsita de catre acesta, infractiunea de talharie prevazuta de art. 211 alin. 1 si 2 lit. b si c si alin. 21 lit. a  Cod penal, pentru care a fost condamnat prin sentinta penala nr. 871 din 07.12.2006 a Tribunalului Iasi, mentinuta prin decizia penala nr. 28 din 18.03.2008 a Curtii de Apel Iasi, mentinuta si ramasa definitiva prin decizia penala nr. 2658 din data de 08.09.2008, a Inaltei Curti de Casatie si Justitie-sectia penala, la pedeapsa de 5 (cinci) ani inchisoare, constatand ca infractiunile sunt  in concurs real, instanta de fond a constatat incidenta in cauza a dispozitiilor  art. 36 alin. 2, 34 alin. 1 lit. b si 33 lit. a Cod penal, dispunand contopirea pedepselor si stabilind ca recurentul sa execute pedeapsa cea mai grea de 5 (cinci) ani inchisoare.
    Instanta, procedand la deducerea din pedeapsa rezultanta a perioadei executate de catre condamnatul G., a facut aplicarea dispozitiilor art. 36 alin. 3 Cod penal si a dispus scaderea, din perioada executata pe teritoriul Italiei, a 11 (unsprezece) luni inchisoare, precum si a perioadei executate pe teritoriul Romaniei, de la 23.03.2012 la zi, insa nu a individualizat in concret perioada de 11 luni inchisoare si nu a facut suficiente demersuri pentru a verifica perioadele in care acesta a fost arestat provizoriu in vederea extradarii.
   In cursul solutionarii recursului a fost comunicata instantei adresa de la Curtea de Apel Roma, adresa tradusa  (aflata  la fila 55, dosar recurs) din care rezulta ca perioada de detentie a condamnatului G., in procedura de executare nr. 1056/2006 emisa de Tribunalul Iasi din data de 09.09.2008, privind executarea pedepsei de 5 ani inchisoare, pentru savarsirea infractiunii de talharie, a durat de la data de 23.01.2010(data arestarii) pana la data de 02.11.2010, data decretarii Ministrului Justitiei, prin care a suspendat cererea de extradare ca urmare a indeplinirii procedurii justitiei italiene, si condamnatul a fost arestat in vederea extradarii in perioada 08.03.2012-23.03.2012.
 Dispozitia de respingere a cererii condamnatului privind recunoasterea hotararii de condamnare a sentintei penale nr. 503/2010, pronuntata la data de 22.07.2010 de catre Tribunalul Ordinar din Tivoli pentru condamnatul M., este justa, intrucat din continutul acestei sentinte nu transpare nici un element din care sa rezulte ca exista identitate intre recurentul G. si condamnatul M..
   La momentul ramanerii definitive a sentintei penale nr. 233/28.01.2013 a Judecatoriei Iasi (dosar penal nr. 15960/245/2012 al Judecatoriei Iasi), modificata si ramasa definitiva prin decizia penala nr. 538/22.10.2013 a Tribunalului Iasi, Judecatoria Iasi a emis mandatul de executare a pedepsei inchisorii nr. 249/2013 din data de 22.10.2013, Penitenciarul Botosani , cu adresa nr. F83871/24.10.2013, confirmand incarcerarea persoanei condamnate pentru perioada 08.03.2012 - 27.05.2016 (adresa nr. F83871/24.10.2013).
Ulterior, la data de 03.04.2014, asa acum rezulta din evidenta informatizata a Administratiei Nationale a Penitenciarelor (filele 6-7 dosar), persoana privata de libertate a fost transferata pentru executarea pedepsei inchisorii din Penitenciarul Botosani in Penitenciarul Iasi, unitate de detinere in care acesta se afla si in prezent.
A retinut instanta ca, potrivit disp.art.598 alin.1Cod procedura penala contestatia impotriva executarii hotararii penale se face in urmatoarele cazuri:
a) - cand s-a pus in executare o hotarare care nu este definitiva;
b) - cand executarea este indreptata impotriva altei persoane decat cea prevazuta in hotararea de condamnare;
c) - cand se iveste vreo nelamurire cu privire la hotararea care se executa sau vreo impiedicare la executare;
d) - cand se invoca amnistia, prescriptia, gratierea sau orice alta cauza de stingere sau de micsorare a pedepsei.
Fata de obiectul cererii, precizat de catre contestator la termenul de judecata din data de 11.06.2014 - respectiv reanalizarea situatiei sale juridice, in sensul individualizarii corecte a pedepsei inchisorii si deducerea corecta a perioadei executata in Italia  - temeiul juridic al cazului invocat se regaseste in dispozitiile art. 598 alin.1 lit.d Cod procedura penala. 
    Totodata, a aconstatat instanta ca motivele invocate de catre contestator in cererea ce formeaza obiectul prezentei cauze penale au fost analizate anterior de catre instanta de judecata, asa cum rezulta din  cuprinsul sentintei penale nr. 233/28.01.2013 a Judecatoriei Iasi (dosar penal nr. 15960/245/2012 al Judecatoriei Iasi), sentinta penala care a fost supusa controlului instantei ierarhic superioare, asa cum rezulta din cuprinsul deciziei  penale nr. 538/22.10.2013 a Tribunalului Iasi, astfel incat, in conditiile in care inscrisurile depuse de catre contestator la dosarul prezentei cauze penale nu releva imprejurari necunoscute instantei de judecata la momentul solutionarii dosarului penal nr. 15960/245/2012 al Judecatoriei Iasi, modalitatea in care s-a dispus rezolvarea situatiei juridice a acestuia a intrat  in sfera autoritatii de lucru judecat.
Sursa: Portal.just.ro


Alte spete Contestatie la executare

Decizie de instituire a masurilor asiguratorii. Condi?ia motivarii acesteia de catre organul fiscal. - Decizie nr. 4531 din data de 22.11.2017
Contestatie la executare - Sentinta civila nr. 31 Camera Consiliu din data de 02.07.2010
Contestatie la executare - Sentinta civila nr. 115 din data de 12.03.2013
Contestatie la executare - Sentinta civila nr. 270 din data de 13.08.2013
Contestatie la executare - Hotarare nr. 810 din data de 24.10.2017
Contestatie la executare - Hotarare nr. 703 din data de 06.10.2017
Contestatie la executare - Hotarare nr. 613 din data de 24.04.2018
Faliment - contestatie - Hotarare nr. 582 din data de 13.11.2017
Contestatie la executare - Sentinta penala nr. 143 din data de 13.04.2017
Contestatie la executare - Sentinta penala nr. 387 din data de 06.10.2017
Contestatie la executare - Sentinta civila nr. 710 din data de 20.09.2017
Recurs nul - oral - Hotarare nr. 1913 din data de 25.01.2010
Conflict de drepturi. Contestatii la titlu - Sentinta civila nr. 16/lm/2008 din data de 17.02.2009
Sechestru asigurator asupra bunurilor imobile proprietate comuna - Decizie nr. 930 din data de 26.11.2015
Anulare proces verbal de distributie a pretului - Sentinta civila nr. 900 din data de 19.11.2015
Anulare proces verbal de distributie a pretului - Decizie nr. 900 din data de 19.11.2015
Plangere contraventionala admisa. Obligatia de restituire a amenzii achitate. - Decizie nr. 118 din data de 02.04.2014
Anularea incheierii de incuviintare a executarii silite - Decizie nr. 60 din data de 30.01.2014
Acte de executare emise de autoritatile germane de tragere la raspundere a reprezentantei contestatoarei - Sentinta civila nr. 287 din data de 18.04.2013
Contestatie impotriva deciziei de instituire a masurilor asiguratorii - Decizie nr. 175 din data de 14.03.2013