InfoDosar.ro | Jurisprudenta | Spete Judecatoria Iasi

Contestatie la executare. Opozitie la executare. Inadmisibilitate.

(Sentinta civila nr. 9914 din data de 26.06.2013 pronuntata de Judecatoria Iasi)

Domeniu Contestatie la executare | Dosare Judecatoria Iasi | Jurisprudenta Judecatoria Iasi

Prin cererea inregistrata la data de 27.02.2013, sub numarul 7061/245/2013,  contestatorul A.I.  a formulat contestatie la executare in contradictoriu cu intimata SC A. I. SRL, solicitand anularea tuturor formelor de executare, suspendarea executarii silite si obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecata.
Apreciaza contestatorul ca suma de 82679, 08 lei nu indeplineste in mod cumulativ conditiile privitoare la exigibilitate, lichiditate si certitudine.
Prin somatie de plata BEJ P. a pus in vedere contestatorului sa achite suma de 82679, 08 lei, din care suma de 73754, 23 lei reprezinta debit datorat potrivit contractului de vanzare-cumparare nr. 1788VZ/22.10.2009, suma de 1563, 59 lei reprezinta actualizarea cu indicele de inflatie, iar suma de 7361, 26 lei reprezinta cheltuieli de executare.
In ceea ce priveste suma de  73754, 23 lei nu se precizeaza ce reprezinta acest debit, nu se indica pentru ce perioada este datorat debitul, astfel incat nu se poate aprecia asupra termenului de prescriptie.
Contestatorul arata ca intimata nu si-a indeplinit obligatia de a emite facturi fiscale  pentru suma pretinsa.
Titlul executoriu este reprezentat de un bilet la ordin in alb, care a fost completat  in mod gresit cu suma ce reprezinta contravaloare marfa, intrucat acest mijloc de plata este destinat exclusiv platii penalitatilor.
Se mai invoca de catre contestator si faptul ca semnatura de la rubrica avalizat din cuprinsul biletului la ordin nu ii apartine.
In drept actiunea a fost intemeiata pe dispozitiile art. 399-402, art. 403, art, 404 alin. (1) C. proc. civ.
Instanta a fost investita cu solutionarea unei contestatii la executare, formulate in baza dispozitiilor art.399, alin.(1) si urm. din Codul de procedura civila impotriva executarii silite incepute prin proprire, prin somatia din 07 februarie 2013 (f. 43), somatie comunicata contestatorului la data de 12.02.2013 (f. 57).
Formele de executare silita efectuate in baza unui bilet la ordin pot fi contestate numai pe calea opozitiei la executare in baza art.62 din Legea nr.58/1934, in cadrul opozitiei putand fi invocate aparari de fond cu privire la valabilitatea titlului executoriu sau alte aparari legate de raporturile contractuale dintre parti si de executarea sau neexecutarea obligatiilor reciproce.
Contestatorul nu a criticat actele de executare indeplinite in cauza, ci a inteles sa formuleze aparari de fond cu privire la creanta ce se executa, creanta ce rezulta dintr-un titlu executoriu - bilet la ordin - care este un titlu autonom, independent de relatiile contractuale dintre parti prin care emitentul se obliga sa achite o suma de bani benebficiarului biletului la ordin.
Apararile de fond in cazul executarii silite efectuate in temeiul unui bilet la ordin pot fi valorificate doar pe calea opozitiei la executare.
Potrivit art.399, alin.(3) din Codul de procedura civila, in cazul in care executarea silita se face in temeiul unui titlu executoriu care nu este emis de o instanta judecatoreasca, se pot invoca in contestatia la executare aparari de fond impotriva titlului executoriu, daca legea nu prevede in acest scop o alta cale de atac.
Daca prima conditie, referitoare la titlul executoriu care sa nu fie o hotarare judecatoreasca este indeplinita, cea de-a doua nu este insa, in mod evident ineplininta, intrucat exista dispozitii legale speciale si exprese care arata "care este calea de atac impotriva executarii silite a biletului la ordin".
Avand in vedere dispozitiile legale speciale cu privire la executarea cambiala, aplicabile si in ceea ce priveste biletul la ordin, in termen de 5 zile de la primirea somatiei debitorul va putea face opozitie la executare, pe calea acestei opozitii debitorul cambial putand sa opuna posesorului cambiei, respectiv al biletului la ordin: exceptii privitoare la nulitatea titlului, exceptii personale, adica cele decurgand din raporturile personale dintre posesor si debitorul cambie, precum si exceptii procedurale, respectiv cele privitoare la conditiile de exercitare a actiunii sau executiei cambiale.
Asadar, in lipsa formularii acestei opozitii, pe calea contestatiei la executare debitorul se va putea plange doar cu privire la aspectele de nelegalitate ale executarii silite incepute impotriva sa.
Somatia de executare, sau somatiunea de executare, somatiunea cambiala, este obligatorie si nu corespunde, nici ca forma si nici ca fond cu somatia obisnuita intocmita de catre executorul judecatoresc.
In conditiile in care o asemenea somatiune lispeste, in mod evident contestatorul se poate plange in legatura cu acest aspect, fiind posibila invocarea acestei critici chiar in cadrul unei contestatii la executare, pentru ca in dreptul cambial, somatia de executare are rolul de transformare a cambiei sau a biletului la ordin dintr-un titlul executoriu provizoriu, intr-un titlu definitiv, prin nefacerea opozitiei in termen de 5 zile de la primirea ei sau prin respingerea opozitiei.
In prezenta cauza contestatorul nu a invocat lipsa sau nerespectarea formei somatiunii de executare, ceea ce ar fi avut consecinte inclusiv asupra termenului de formulare a opozitiei la executare, ci a inteles sa formuleze, depasirea termenului de 5 zile pentru formularea opozitiei la executare, contestatie la executare prin care sa invoce aparari de fond specifice opozitiei la executare.
Instanta apreciaza ca, prin acest mecanism, contestatorul a incercat sa eludeze dispozitiile speciale privitoare la termenul de 5 zile de la primirea somatiunii de executare in care pot fi valorificate criticile sale referitoare la biletul la ordin, formuland cu depasirea evidenta a termenului de 5 zile, contestatie la executare, cale in justitie care, in materia dreptului cambial, deschide contestatorului posibilitatea sa invoce doar critici cu privire la legalitatea actelor de executare.
Or, contestatorul nu numai ca nu a invocat nici un motiv de critica privind actele de executare, dar solicita pe calea contestatiei la executare anularea tuturor formelor de executare, ceea ce echivaleaza cu anularea intregii executari silite, pentru motive ce vizeaza desfiintarea titlului executoriu - bilet la ordin. Rezultatul urmarit de contestator putea fi obtinut doar pe calea opozitiei la excutare.
Intrucat nu au fost formulate critici cu privire la forma sau comunicarea somatiunii de executare, instanta apreciaza ca restul criticilor invocate de catre contestator - exceptia de neexecutare a contractului, in sensul ca initmata nu a respectat obligatia contractuala de a emite facturi, sau ca nu a fost respectata obligatia de a completa biletul la ordin doar cu sumele datorate cu titlu de penalitati, semnatura falsa de la rubica avalizatii - puteau fi valorificate doar in cadrul unei opozitii la executare pornite inauntrul termenului de 5 zile de la data primirii somatiunii de executare, motiv  pentru care instanta va admite exceptia inadmisibilitatii si va respinge ca inadmisibila contestatia la executare.
Sursa: Portal.just.ro


Alte spete Contestatie la executare

Decizie de instituire a masurilor asiguratorii. Condi?ia motivarii acesteia de catre organul fiscal. - Decizie nr. 4531 din data de 22.11.2017
Contestatie la executare - Sentinta civila nr. 31 Camera Consiliu din data de 02.07.2010
Contestatie la executare - Sentinta civila nr. 115 din data de 12.03.2013
Contestatie la executare - Sentinta civila nr. 270 din data de 13.08.2013
Contestatie la executare - Hotarare nr. 810 din data de 24.10.2017
Contestatie la executare - Hotarare nr. 703 din data de 06.10.2017
Contestatie la executare - Hotarare nr. 613 din data de 24.04.2018
Faliment - contestatie - Hotarare nr. 582 din data de 13.11.2017
Contestatie la executare - Sentinta penala nr. 143 din data de 13.04.2017
Contestatie la executare - Sentinta penala nr. 387 din data de 06.10.2017
Contestatie la executare - Sentinta civila nr. 710 din data de 20.09.2017
Recurs nul - oral - Hotarare nr. 1913 din data de 25.01.2010
Conflict de drepturi. Contestatii la titlu - Sentinta civila nr. 16/lm/2008 din data de 17.02.2009
Sechestru asigurator asupra bunurilor imobile proprietate comuna - Decizie nr. 930 din data de 26.11.2015
Anulare proces verbal de distributie a pretului - Sentinta civila nr. 900 din data de 19.11.2015
Anulare proces verbal de distributie a pretului - Decizie nr. 900 din data de 19.11.2015
Plangere contraventionala admisa. Obligatia de restituire a amenzii achitate. - Decizie nr. 118 din data de 02.04.2014
Anularea incheierii de incuviintare a executarii silite - Decizie nr. 60 din data de 30.01.2014
Acte de executare emise de autoritatile germane de tragere la raspundere a reprezentantei contestatoarei - Sentinta civila nr. 287 din data de 18.04.2013
Contestatie impotriva deciziei de instituire a masurilor asiguratorii - Decizie nr. 175 din data de 14.03.2013