InfoDosar.ro | Jurisprudenta | Spete Judecatoria Iasi

Actiunea civila exercitata de furnizorii de servicii medicale in cauzele in care inceteaza procesul penal ca urmare a impacarii partilor.

(Sentinta penala nr. 853 din data de 22.03.2012 pronuntata de Judecatoria Iasi)

Domeniu Despagubiri, penalitati | Dosare Judecatoria Iasi | Jurisprudenta Judecatoria Iasi

Prin rechizitoriul nr. 9014/P/2011 din 19.12.2011 al Parchetului de pe langa Judecatoria Iasi, inregistrat pe rolul acestei instante sub nr. 42005/245/2011 din data de 27.12.2011,  s-a dispus punerea in miscare a actiunii penale si trimiterea in judecata a inculpatului D.C. pentru savarsirea infractiunii de  "lovire sau alte violente", prevazuta de art. 180 alin. 2 Cod penal.
Prin actul de sesizare s-a retinut, in esenta, ca la data de 19.07.2011, inculpatul ar fi agresat fizic partea vatamata I.M., lovind-o pe aceasta in mod repetat cu pumnii si picioarele peste corp si tarand-o fortat pe suprafete dure, in urma acestor acte de violenta partea vatamata suferind leziuni corporale (fracturi costale C VII-X, echimoze, excoriatii, fractura piramida nazala), pentru vindecarea carora a necesitat un numar de 16-18 zile de ingrijiri medicale, conform certificatului  medico-legal emis de IML Iasi sub nr. 1549 din 21.07.2011, considerandu-se ca fapta astfel retinuta intruneste elementele constitutive ale infractiunii de "lovire sau alte violente", prevazuta de art. 180 alin. 2 Cod penal.
Pentru dovedirea situatiei de fapt, au fost mentionate urmatoarele mijloace de proba: plangerea si declaratia partii vatamate I.M. (filele 7-9 d.u.p.), certificatul medico-legal avand nr. 1549/21.07.2011 (fila 12 d.u.p.), adresa de constituire parte civila a Spitalului Clinic Judetean de Urgente Sf. Spiridon Iasi (fila 11, d.u.p.), declaratii martori C. I., M.A, C.C. si B. D. (filele 12-19, d.u.p.), declaratii invinuit D. C. (filele 21-23, d.u.p.)

La termenul de azi, inculpatul si partea vatamata, prezenti personal in fata instantei, au declarat ca inteleg sa se impace cu privire la infractiunea de "lovire sau alte violente" ce face obiectul prezentului dosar, partea vatamata aratand, in plus, ca nu are nicio pretentie de ordin material fata de inculpat. Sustinerile inculpatului DCsi ale partii vatamate I.M. au fost consemnate, prin luarea unor declaratii acestora, sub aspectul intentiei de a stinge procesul penal prin impacare, declaratii ce a u fost semnate de catre acestia.

In drept, potrivit art. 132 alin. 1 Cod penal, "impacarea partilor, in cazurile prevazute de lege, inlatura raspunderea penala si stinge si actiunea civila", in conditiile in care intervine pana la ramanerea definitiva a hotararii.
Impacarea este reglementata ca o cauza de inlaturare a raspunderii penale in cazul infractiunilor in care actiunea penala este supusa principiului disponibilitatii, persoana vatamata prin infractiune avand libertatea de a aprecia daca intelege sa traga la raspundere presupusul autor al faptei, prin formularea sau nu a unei plangeri prealabile, iar ulterior, ambele parti pot conveni sa stinga conflictul de drept penal declansat prin formularea plangerii.
In cazul infractiunii reglementate de dispozitiile art. 180 alin. 2 Cod penal, potrivit alineatului 4 al aceluiasi articol "impacarea partilor inlatura raspunderea penala, producandu-si efectele si in cazul in care actiunea penala a fost pusa in miscare din oficiu."
Din punct de vedere procesual, impacarea constituie o cauza care impiedica exercitarea actiunii penale, in conditiile in care, anterior intervenirii impacarii, actiunea penala fusese pusa in miscare impotriva inculpatului, fiind reglementata ca atare prin dispozitiile art. 10 lit. h Cod procedura penala.
Prin urmare, constatand ca intentia ambelor parti - a inculpatului si a partii vatamate - este de a pune capat procesului penal, impacarea reprezentand expresia manifestarii directe si neindoielnice de vointa a acestora, existand astfel un caz prevazut expres, ce impiedica exercitarea, in continuare, a actiunii penale pusa in miscare impotriva inculpatului, instanta, in temeiul art. 11 pct. 2 lit. b Cod procedura penala raportat la art. 10 lit. h Cod procedura penala si art. 132 Cod penal va inceta procesul penal privind pe inculpatul D.C., fiul lui Ioan si Maria, nascut la data de 03.05.1977, in mun. Iasi, jud. Iasi, domiciliat in mun. Iasi, str. Columnei nr. 17, bloc P 5, sc. A, et. 2, ap. 8, jud. Iasi, CNP: 1770503221171, cetatean roman, studii liceale, fara antecedente penale, pentru savarsirea infractiunii de "lovire sau alte violente", prevazuta de art. 180 alin. 2 Cod penal, ca urmare a impacarii acestuia cu partea vatamata I. M., cu domiciliul in mun. Iasi.
Referitor la actiunea civila exercitata in cauza de catre partea civila Spitalul Clinic Judetean de Urgente "Sf. Spiridon", instanta va constata ca aceasta are o configuratie proprie, dedusa din dispozitiile art. art. 313 alin. 1 din Legea nr. 95/2006, in conformitate cu care Persoanele care prin faptele lor aduc daune sanatatii altei persoane raspund potrivit legii si au obligatia sa repare prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale reprezentand cheltuielile efective ocazionate de asistenta medicala acordata. Sumele reprezentand cheltuielile efective vor fi recuperate de catre furnizorii de servicii medicale. Pentru litigiile avand ca obiect recuperarea acestor sume, furnizorii de servicii medicale se subroga in toate drepturile si obligatiile procesuale ale caselor de asigurari de sanatate si dobandesc calitatea procesuala a acestora, in toate procesele si cererile aflate pe rolul instantelor judecatoresti, indiferent de faza de judecata."
Raportat la calitatea procesual conferita furnizorilor de servicii medicale potrivit dispozitiilor legale sus-mentionate rezulta ca impacarea intre inculpat si persoana care a suferit vatamari ale integritatii corporale si sanatatii nu poate stinge actiunea civila a spitalului,  care nu a consimtit si nu a facut parte din manifestarea de vointa a partilor, in pofida dispozitiilor exprese ale art. 132 alin. 1 Cod penal.
Astfel, din interpretarea sistematica a acestei din urma dispozitii legale, rezulta ca stingerea actiunii civile ca urmare a impacarii partilor este efectul caracterului total si neconditionat al acestei institutii juridice, insa, in mod necesar, aceste efecte nu se pot rasfrange decat asupra partilor din procesul penal intre care a intervenit impacarea.
Pe de alta parte, solutionarea actiunii civile formulata de Spitalul Clinic Judetean de Urgente "Sf. Spiridon" presupune, cu necesitate, stabilirea intrunirii tuturor conditiilor prevazute de lege (fata de data comiterii faptei, se pune in discutie aplicabilitatea dispozitiilor art. 998-999 Cod civil de la 1864), fiind vorba, in mod particular, de stabilirea existentei unei fapte ilicite.
Or, din moment ce intervenirea unei cauze ce inlatura raspunderea penala a inculpatului impiedica instanta sa administreze probe sub aspectul stabilirii existentei faptei pentru care s-a dispus trimiterea in judecata a acestuia si a vinovatiei sale, fiind obligata sa dispuna incetarea procesului penal, prin intervenirea unei cauze din cele prevazute de art. 10 lit. h Cod  procedura penala, rezulta ca instanta penala este lipsita de mijloacele procedurale necesare pentru a putea examina si solutiona actiunea civila formulata de furnizorul de servicii medicale, ce a fost alaturata celei penale.
Pe de alta parte, instanta constata ca, in cauza, impacarea a survenit inainte de inceperea cercetarii judecatoresti si nu poate presupune vinovatia inculpatului pentru fapta pentru care acesta a fost trimis in judecata, prin prisma exclusiva a probelor administrate in cursul urmaririi penale, intrucat ar fi incalcat unul din principiile de baza ale unui proces echitabil-contradictorialitatea.

In baza celor expuse mai sus, instanta, conform art. 346 Cod procedura penala raportat  la art. 132 Cod penal, va constata stinsa actiunea civila a partii vatamate I.M. si va lasa nesolutionata actiunea civila formulata de Spitalul Clinic Judetean de Urgente "Sf. Spiridon", indrumand aceasta din urma parte catre instanta civila, pentru valorificarea sumelor solicitate.
Sursa: Portal.just.ro


Alte spete Despagubiri, penalitati

DREPTURI SALARIALE ALE PERSONALULUI DIDACTIC. APLICAREA DISPOZITIILOR LEGALE PRIVIND PLATA AJUTORULUI FINANCIAR PENTRU ACHIZITIONAREA DE CARTI SI PROGRAME EDUCATIONALE IN FORMAT ELECTRONIC - Sentinta civila nr. 1921/LM/2011 din data de 15.11.2011
Despagubiri din asigurare de raspundere in cazul accidentelor de circulatie. Subrogatie. Neaplicarea solidaritatii. - Decizie nr. speta 5 din data de 08.01.2008
Repararea pagubei materiale sau a daunei morale in cazul condamnarii pe nedrept sau al privarii ori restrangerii dreptului de libertate in mod nelegal (art.504-507 Cod proc. penala). Data de la care incepe sa curga termenul de exercitare a actiunii p... - Sentinta civila nr. speta 2 din data de 04.01.2008
Despagubiri pentru lipsa de folosinta corelativ cu dreptul de retentie - Decizie nr. 88 din data de 05.03.2015
Folosinta teren agricol. Despagubiri acordate la valoarea corespunzatoare a folosului de tras - Decizie nr. 660 din data de 04.12.2014
LITIGIU CU PROFESIONISTI - Sentinta comerciala nr. 1049 din data de 04.11.2014
Solicitare pe cale separata a cheltuielilor de judecata. Reducere onorar de avocat. - Decizie nr. 219 din data de 03.04.2014
Despagubiri solicitate in baza Legii 221 din 2009. Constatarea caracterului politic a deportarii - Sentinta civila nr. 240 din data de 07.03.2011
Despagubiri - Decizie nr. 60 din data de 28.01.2011
Despagubiri - Sentinta civila nr. 138 din data de 04.02.2011
Despagubiri solicitate in baza Legii 221/2009 reprezentand contravaloarea unor bunuri confiscate abuziv de regimul comunist, fara ca masura confiscarii sa aiba caracter politic. - Sentinta civila nr. 969 din data de 15.10.2010
Esalonarea platilor stabilite prin titlul executoriu. - Decizie nr. 152 din data de 04.03.2010
Despagubiri - Sentinta civila nr. 1 din data de 15.09.2008
Pretentii - Sentinta civila nr. 330 din data de 05.05.2010
Contestatie la executare - Sentinta civila nr. 17 din data de 13.01.2010
Evacuare - Sentinta civila nr. 181 din data de 26.02.2009
Fonduri europene. Natura de acte administrative a proceselor-verbale de constatare a neregulilor si de stabilire a creantei bugetare si consecintele ce decurg din aceasta cu privire la prezumtiile legale si sarcina probei. - Decizie nr. 658/R din data de 04.06.2015
Validarea de catre vicepresedintele A.N.R.P. a hotararii unei comisii judetene de aplicare a Legii nr. 9/1998. A.N.R.P. nu se poate apara invocand propria culpa in negasirea resurselor financiare efectuarii platii acestor despagubiri. - Decizie nr. 71/R din data de 16.01.2015
Art. 41 din Legea nr. 165/2013 interpretare notiunea de hotarare judecatoreasca prin care s-a stabilit cuantumul despagubirilor. - Decizie nr. 284/R din data de 03.03.2015
Competenta legala de luare a masurii alocarii unor judecatori de la alte sectii la constituirea completurilor de judecata ale unei sectii, in mod exceptional. Diferenta intre aceasta masura, pe de o parte si delegare/detasare/transfer, pe de alta parte. - Decizie nr. 2110/R din data de 19.09.2014