Aspecte privitoare la competenta instantelor romane in dosarele ce au ca obiect desfacerea casatoriei

Prin cererea inregistrata la Judecatoria Iasi reclamanta A, in contradictoriu cu paratul B, a solicitat desfacerea casatoriei incheiate de parti. In motivare s-a aratat faptul ca au incheiat casatoria in Siria, localitatea  Bennish. Neintelegerile au aparut datorita stilurilor de viata, a mentalitatilor, culturilor  diferite. Reclamanta a revenit in Romania in anul 2007 in vizita, dar ulterior a luat decizia de a ramane in tara. Paratul nu a facut nici un demers pentru ca aceasta sa se intoarca. In drept au fost invocate dispozitiile art. 38 al.1 C.familiei si 613 si urm. C.pr.civ. Instanta a incuviintat proba cu un martor ce a fost administrata in dosar; fata de declaratia acestuia - din care reiese faptul ca ultimul domiciliu comun al partilor a fost in Siria - si fata de mentiunile cuprinse in chiar cuprinsul cererii, instanta a invocat din oficiu exceptia necompetentei instantelor romane  de a solutiona cauza.
Instanta a admis exceptia pentru urmatoarele motive:
Partile au locuit impreuna in Siria - locul incheierii casatoriei - , acesta fiind si ultimul domiciliu comun (mai precis singurul) asa cum a indicat, de altfel, reclamanta in actiune. Acest aspect a fost confirmat si de martorul audiat. Pentru determinarea  instantei competente sa solutioneze cererea, instanta apreciaza aplicabil in speta Regulamentul (CE) nr. 2201/2003 al Consiliului din 27 noiembrie 2003  privind competenta, recunoasterea si executarea hotararilor judecatoresti in materie matrimoniala si in materia raspunderii parintesti, de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1347/2000. Astfel, incidenta acestei reglementari este data de principiile care guverneaza dreptul comunitar. Regulamentul este un izvor secundar de drept comunitar ce se adreseaza tuturor statelor membre (atat statelor cat si persoanelor fizice si juridice identificate intr-o maniera generala si abstracta), are aplicabilitate nefiind necesara transpunerea lui in sistemul de drept national, este obligatoriu in intregime (toate dispozitiile sale au forta juridica obligatorie din momentul intrarii in vigoare). Orice judecator are obligatia de a aplica integral dreptul comunitar si de a proteja drepturile pe care acesta le confera particularilor prin neaplicarea oricaror dispozitii contrare din legea nationala indiferent daca aceasta este anterioara sau ulterioara normei comunitare. In aceste conditii Lg.105/1992 nu mai are aplicabilitate in cauza, fiind contrara Regulamentului CE.
Art. 249 alin 2 din Tratatul CE prevede caracterul obligatoriu al Regulamentului si cel al aplicabilitatii directe in statele membre, nemaifiind necesara adoptarea altor dispozitii pentru integrarea acestora in dreptul intern.
Regulamentul (CE) nr. 2201/2003 al Consiliului stabileste la Capitolul I art.1 al.1 pct.a  faptul ca are aplicabilitate in cazul actiunilor de divort, separare de corp si anularea casatoriei. Conform dispozitiilor acestui regulament asupra fondului judecatii actiunii de divort sunt competente sa solutioneze cauza instantele judecatoresti din statul membru pe teritoriul caruia se afla resedinta obisnuita a sotilor sau ultima resedinta obisnuita a sotilor in conditiile in care unul dintre ei inca locuieste acolo. Avand in vedere faptul ca singurul domiciliu comun al partilor a fost in Siria precum si faptul ca paratul mai locuieste in Siria, instantele romane nu sunt competente sa solutioneze cererea de divort.