InfoDosar.ro | Jurisprudenta | Spete Judecatoria Fetesti

Lipsa veniturilor victimei la data accidentului. Despagubiri civile. La solutionarea capatului de cerere avand ca obiect prestatie periodica in favoarea minorului, la venitul minim pe economia nationala, avand in vedere ca victima, tatal minorului nu...

(Sentinta penala nr. 172 din data de 03.06.2011 pronuntata de Judecatoria Fetesti)

Domeniu Despagubiri, penalitati | Dosare Judecatoria Fetesti | Jurisprudenta Judecatoria Fetesti

Lipsa veniturilor victimei la data accidentului. Despagubiri civile. La solutionarea capatului de cerere avand ca obiect prestatie periodica in favoarea minorului, la venitul minim pe economia nationala, avand in vedere ca victima, tatal minorului nu avea venituri la data cand a decedat. Prin Rechizitoriul Parchetului de pe langa Judecatoria a fost trimis in judecata, in stare de libertate,  inculpatul  X pentru savarsirea infractiunii de ucidere din culpa prev.de art.178 alin.1-3 Cod penal, art. 87 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002, totul cu aplicarea art. 33 lit. a Cod penal, retinandu-se ca, noaptea, conducand pe drum public, un autoturism, avand in sange o imbibatie alcoolica peste limita legala, a produs un accident de circulatie soldat cu decesul numituluiA.
In sedinta publica Reprezentantul Ministerului Public a solicitat schimbarea incadrarii juridice a faptei, din infractiunea prev. de art. 178 alin. 1-3 Cod penal, art. 87 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002, in infractiunea prev. de art. 178 alin. 1-3 Cod penal, motivat de faptul ca Inalta Curte de Casatie si Justitie a apreciat ca cele doua fapte nu mai sunt in concurs real si ca infractiunea prev. de art. 87 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002 este absorbita in infractiunea prev. de art . 178 alin. 3 teza I din Codul penal, situatie in care exista o singura infractiune complexa.
 Dupa punerea in discutie a  cererii de schimbare a incadrarii juridice formulate de Reprezentantul Ministerului Public, luand concluziile de respingere ale aparatorului ales al inculpatului, in temeiul art. 334 din C.proc.pen., raportat la Decizia nr. 1/2007 a Inaltei Curti de Casatie si Justitie, decizie pronuntata in solutionarea unui recurs in interesul legii, obligatorie pentru instantele de judecata, instanta a admis cererea si a dispus schimbarea incadrarii juridice a faptei, din infractiunea prev. de art. 178 alin. 1-3 Cod penal, art. 87 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002, totul cu aplicarea art. 33 lit. a Cod penal, in infractiunea complexa de ucidere din culpa prev. de art. 178 alin. 3 teza I din Codul penal, in care este absorbita infractiunea prev. de art. 87 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002, raportat la Decizia nr. 1/2007 a Inaltei Curti de Casatie si Justitie.
Aparatorul ales al inculpatului, raportat la pct. 3 din Decizia nr. 1/2007 a Inaltei Curti de Casatie si Justitie, a solicitat ulterior acestei schimbari de incadrare admisa,  schimbarea incadrarii juridice a faptei din infractiunea prev. de art. 178 alin. 1-3 Cod penal, art. 87 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002 in infractiunea prev. de art. 178 alin. 2 Cod penal, aratand ca s-a facut, in cauza, o expertiza medico-legala de interpretare retroactiva a alcoolemiei, prin care s-a stabilit concentratia alcoolica din sangele inculpatului, respectiv de 0,65 g%, sub limita legala.
Asupra cererii de schimbare a incadrarii juridice a faptei formulata de aparatorul ales al inculpatului, din infractiunea prev. de 178 alin. 3 teza I din Codul penal, in infractiunea prev. de art. 178 alin. 2 din Codul penal, raportat la punctul 3 din Decizia nr. 1/2007 a Inaltei Curti de Casatie si Justitie, instanta, vazand raportul de expertiza medico-legala nr. 1087/I/09 privind interpretarea retroactiva a alcoolemiei, prin care s-a stabilit ca inculpatul ar fi putut avea o alcoolemie in crestere de cca. 0,65 g%0, insa, prin acest raport se precizeaza expres ca rezultatele obtinute au caracter strict teoretic si nu pot fi considerate ca avand valoare certa din punct de vedere medico-legal, precum si faptul ca valoare indubitabila de proba stiintifica obiectiva, care exprima imbibatia reala este cea determinata prin analiza sangelui din momentul prelevarii, vazand analizele si alcolemiile stabilite prin prelevarea sangelui, probe de asemenea administrate in faza de urmarire penala, din care s-a retinut, prin buletinul de analiza toxicologica a ca, la ora 335 inculpatul avea o alcoolemie de 1,20 g/l alcool pur in sange, iar o ora mai tarziu de 1,00 g/l alcool pur in sange, instanta a  respins schimbarea incadrarii juridice solicitate de aparatorul ales al inculpatului, neexistand mijloc de proba certa ca inculpatul ar fi avut la data savarsirii faptei imbibatie alcoolica sub limita legala.
Seara, inculpatul a plecat de la domiciliul sau, la discoteca cu autoutilitara.
La discoteca, inculpatul a consumat cantitatea de 1 litru bere,100mi vodca in intervalul orar 01.45-02.45, conform propriilor decalaratii, aflate la dosar.
La discoteca se afla si victima A, insotit de fratii sai, victima consumand bere, in timpul programului de discoteca, conform declaratiei martorilor audiati, in ambele faze ale procesului penal.
Dimineata in timp ce inculpatul se deplasa avand viteza in premomentul accidentului de 121 km/h, ajungand in dreptul discotecii, l-a accidentat mortal pe numitul A. In momentul impactului victima iesise pe carosabil ( dincolo de axul drumului, pe contrasens pe directia de mers a autoturismului inculpatului, conform declaratiilor martorilor audiati in fza de cercetare judecatoreasca, facand un semn, probabil de oprire, catre masina inculpatului). A fost  lovit cu partea dreapta fata a autovehiculului si proiectat la o distanta de peste 50 m, finalmente izbit violent de un copac aflat pe marginea drumului, decedand pe loc.
Dupa impact, inculpatul a pierdut controlul masinii conduse, in fata deschizindu-i-se air-bagul, autoturismul ruland cu pe carosabil mai multe zeci de metri, dupa care a parasit drumul public/carosabilul, iesind in décor.
La scurt timp dupa producerea accidentului, s-a demarat cercetarea la fata locului de catre organele de politie, inculpatul fiind testat cu aparatul etilotest Drager, rezultand valoarea de 0,61 mg/l  alcool in aerul respirat, fapt ce a determinat conducerea sa la Spital unde i-au fost prelevate probe de sange, in vederea stabilirii alcoolemiei. Din buletinul de analiza toxicologica-alcoolemie rezulta ca, la ora 03.35, inculpatul avea alcoolemia de 1,20 mg/l alcool pur in sange, iar, o ora mai tarziu, de 1,00 g/l alcool pur in sange, curba fiind descendenta, de unde rezulta ca, anterior, la data producerii efective a accidentului, inculpatul poate sa fi avut chiar alcoolemie mai mare.
Fiind contestatevalorile alcoolemiei, prin s-a concluzionat ca valoarea teoretica a alcoolemiei inculpatului era de 0,65g%.
Insa raportat la valoarea stiintifica conferita calcului alcoolemiei prin prelevare de probe biologice de actele normative in materie, instanta va retine alcoolemia inculpatului rezultata din Buletinul de analiza toxicologica-alcoolemie.
Se are in vedere inclusiv faptul ca valoarea de 0,65% rezulta dintr-un calcul retroactiv, care reprezinta o valoare pur teoretica, nu are sustinere stiintifica, asa cum au buletinele de analiza toxicologica a alcoolemiei.
Prin Raportul de expertiza tehnica auto realizata in cauza s-a concluzionat ca viteza de circulatie a autoturismului, in premomentul producerii accidentului, a fost de 121 km/h. Inculpatul a incalcat prevederile art 49  din OUG nr.195/2002 referitoare la limitarea de viteza, in localitate, la maxim 50 km/h, respectiv art.87 alin.1 din acelasi act normativ, avand imbibatie in sange mai mare decat maximul prevazut de lege, iar victima a incalcat prevederile art.72 alin.3 din OUG nr.195/2002 republicata, referitoare la modalitatea de traversare a drumurilor publice fara marcaj pietonal sau alte indicatoare. Accidentul putea fi evitat de catre inculpat daca circula cu viteza legala admisa in localitate (50 km/h) sau victima A se asigura ca traversarea soselei se face in conditii de siguranta, concluzia fiind in sensul ca accidentul ar fi putut fi evitat de ambii perticipanti la trafic, acestia avand culpa concurenta de 50% fiecare, in producerea accidentului.
Prin Suplimentul de expertiza la raportul de expertiza tehnica auto s-a concluzionat  ca producerea accidentului s-a datorat starii de pericol creata de victima, prin faptul angajarii in traversarea drumului public, fara o prealabila asigurare, respectiv ca accidentul putea fi evitat daca autoturismul rula cu 18 km/h, nu si in cazul deplasarii autovehiculului cu o viteza maxim legala admisa pe segmentul de drum, respectiv 50 km/h, culpa retinuta fiind de 60% a victimei pieton si 40% a inculpatului.
Retinand ca ambele rapoarte indica o culpa comuna concurenta, raportat la circumstantele reale si personale ale partilor implicate in accident, instanta va retine exclusiv concluziile din expertiza tehnica auto realizata initial in cauza, prin care s-a concluzionat ca viteza de circulatie a autoturismului in premomentul producerii accidentului a fost de 121 km/h. Inculpatul a incalcat prevederile art 49  din OUG nr.195/2002 referitoare la limitarea de viteza, in localitate, la maxim 50 km/h, respectiv art.87 alin.1 din acelasi act normativ, avand imbibatie in sange mai mare decat maximul prevazut de lege, iar victima a incalcat prevederile art.72 alin.3 din OUG nr.195/2002 republicata referitoare la modalitatea de traversare a drumurilor publice fara marcaj pietonal sau alte indicatoare. Accidentul putea fi evitat de catre inculpat daca circula cu viteza legala admisa in localitate (50 km/h) sau victima se asigura ca traversarea soselei se face in conditii de siguranta, concluzia fiind in sensul ca accidentul ar fi putut fi evitat de ambii perticipanti la trafic.
Raportat la latura civila a cauzei au fost audiati parintii victimei respectiv partea vatamata B, din relatia cu care victima are minorul C/parte vatamata a cauzei prin reprezentant legal B. Acestia au precizat ca nu se constituie parte civila, cu daune materiale sau morale, solicitand doar obligarea inculpatului la plata unei prestatii periodice lunare, conform legii, pana la majoratul copilului victimei, minorul C.
Potrivit art.998 - 999 Cod civil autorul prejudiciului este obligat sa acopere prejudiciul efectiv produs victimei. La stabilirea intinderii despagubirii nu se ia in considerare nici starea materiala a autorului prejudiciului, nici starea materiala a victimei. Aceste elemente pot fi avute in vedere eventual numai la stabilirea modalitatii de plata a despagubirilor (suma globala sau plata sub forma de rate).
Gravitatea vinovatiei nu constituie in principiu un criteriu pentru stabilirea cuantumului despagubirilor, autorul prejudiciului raspunzand integral, chiar si pentru culpa cea mai usoara. Prejudiciul va trebui sa fie reparat de catre autor integral, indiferent daca l-a prevazut sau nu in momentul savarsirii faptei, sau daca fapta este savarsita cu intentie sau din culpa.
Pe de alta parte obligatia de despagubire instituita de art.998-999 Cod civil nu distinge asupra prejudiciului astfel incat este supus repararii atat prejudiciul material produs prin incalcarea unui drept patrimonial cat si prejudiciul moral produs prin vatamarea unor drepturi nepatrimoniale sau a unor interese legal ocrotite.
Instanta se va raporta, la solutionarea capatului de cerere avand ca obiect prestatie periodica in favoarea minorului, la venitul minim pe economia nationala, avand in vedere ca victima, tatal minorului nu avea venituri la data cand a decedat.
Asadar, in temeiul art. 14 C.proc.pen coroborat cu  art. 346 C.proc.pen., raportat la art.998-999 C.civ., va admite actiunea civila formulata de de partea vatamata, prin reprezentant legal si va obliga inculpatul la plata sumei, catre minorul prin reprezentantul legal, cu titlu de daune materiale, sub forma prestatiei periodice, pana la majoratul acestuia.
            Instanta va obliga inculpatul singur la plata acestor prestatii, avand in vedere ca in procesul penal, Fondul de protectie a victimelor strazii are calitatea de parte responsabila civilmente si poate fi obligat singur, iar nu in solidar cu inculpatul, la plata despagubirilor civile catre persoanele pagubite prin accidente de vehicule neasigurat, conform Deciziei ICCJ nr.3/2010.
Sentinta a ramas irevocabila prin nerecurare la 21.06.2011.
Sursa: Portal.just.ro


Alte spete Despagubiri, penalitati

DREPTURI SALARIALE ALE PERSONALULUI DIDACTIC. APLICAREA DISPOZITIILOR LEGALE PRIVIND PLATA AJUTORULUI FINANCIAR PENTRU ACHIZITIONAREA DE CARTI SI PROGRAME EDUCATIONALE IN FORMAT ELECTRONIC - Sentinta civila nr. 1921/LM/2011 din data de 15.11.2011
Despagubiri din asigurare de raspundere in cazul accidentelor de circulatie. Subrogatie. Neaplicarea solidaritatii. - Decizie nr. speta 5 din data de 08.01.2008
Repararea pagubei materiale sau a daunei morale in cazul condamnarii pe nedrept sau al privarii ori restrangerii dreptului de libertate in mod nelegal (art.504-507 Cod proc. penala). Data de la care incepe sa curga termenul de exercitare a actiunii p... - Sentinta civila nr. speta 2 din data de 04.01.2008
Despagubiri pentru lipsa de folosinta corelativ cu dreptul de retentie - Decizie nr. 88 din data de 05.03.2015
Folosinta teren agricol. Despagubiri acordate la valoarea corespunzatoare a folosului de tras - Decizie nr. 660 din data de 04.12.2014
LITIGIU CU PROFESIONISTI - Sentinta comerciala nr. 1049 din data de 04.11.2014
Solicitare pe cale separata a cheltuielilor de judecata. Reducere onorar de avocat. - Decizie nr. 219 din data de 03.04.2014
Despagubiri solicitate in baza Legii 221 din 2009. Constatarea caracterului politic a deportarii - Sentinta civila nr. 240 din data de 07.03.2011
Despagubiri - Decizie nr. 60 din data de 28.01.2011
Despagubiri - Sentinta civila nr. 138 din data de 04.02.2011
Despagubiri solicitate in baza Legii 221/2009 reprezentand contravaloarea unor bunuri confiscate abuziv de regimul comunist, fara ca masura confiscarii sa aiba caracter politic. - Sentinta civila nr. 969 din data de 15.10.2010
Esalonarea platilor stabilite prin titlul executoriu. - Decizie nr. 152 din data de 04.03.2010
Despagubiri - Sentinta civila nr. 1 din data de 15.09.2008
Pretentii - Sentinta civila nr. 330 din data de 05.05.2010
Contestatie la executare - Sentinta civila nr. 17 din data de 13.01.2010
Evacuare - Sentinta civila nr. 181 din data de 26.02.2009
Fonduri europene. Natura de acte administrative a proceselor-verbale de constatare a neregulilor si de stabilire a creantei bugetare si consecintele ce decurg din aceasta cu privire la prezumtiile legale si sarcina probei. - Decizie nr. 658/R din data de 04.06.2015
Validarea de catre vicepresedintele A.N.R.P. a hotararii unei comisii judetene de aplicare a Legii nr. 9/1998. A.N.R.P. nu se poate apara invocand propria culpa in negasirea resurselor financiare efectuarii platii acestor despagubiri. - Decizie nr. 71/R din data de 16.01.2015
Art. 41 din Legea nr. 165/2013 interpretare notiunea de hotarare judecatoreasca prin care s-a stabilit cuantumul despagubirilor. - Decizie nr. 284/R din data de 03.03.2015
Competenta legala de luare a masurii alocarii unor judecatori de la alte sectii la constituirea completurilor de judecata ale unei sectii, in mod exceptional. Diferenta intre aceasta masura, pe de o parte si delegare/detasare/transfer, pe de alta parte. - Decizie nr. 2110/R din data de 19.09.2014