Prescriptie extinctiva - inceput termen - art.8 din Decretul nr.167/1958 - luare la cunostinta a faptei Raspundere civil-delictuala - raspunderea comitentului pentru prepus - caracterul cert al prejudiciului - prejudiciu moral - incalcarea vietii de...

Sentinta civila nr. 11946/10.06.2009 - Dosar nr. 23233/215/2007    
     
     Prescriptie extinctiva - inceput termen - art.8 din Decretul nr.167/1958 - luare la cunostinta a faptei
     Raspundere civil-delictuala - raspunderea comitentului pentru prepus - caracterul cert al prejudiciului - prejudiciu moral - incalcarea vietii de familie si a dreptului la domiciliu, protejate de art.8 din C.E.D.O.
                                                  
     Solutia: 
     Respinge  exceptia  prescriptiei  dreptului la actiune.
          Respinge  actiunea.
          Obliga  pe reclamant la plata catre parata M.M.  a sumei de 800 lei, cheltuieli  de judecata.
          
     Motivarea: 
Analizand, instanta constata ca  in temeiul art. 137 C.p.c, ,exceptia prescriptiei dreptului la actiune invocata de paratii MM si BP SA Sucursala Craiova prin intampinare depuse la 18.04.2008, instanta constata ca aceasta este neintemeiata cu urmatoarea motivare :
Potrivit art.1 al.1 din Decretul nr. 167/1958, dreptul la actiune, avand in obiect patrimonial, se stinge prin prescriptie, daca nu a fost exercitat in termenul prevazut de lege, termen care,potrivit art. 3 al.1, este de 3 ani. Conform art. 8 din acelasi  act normativ prescriptia dreptului la repararea pagubei pricinuita prin fapta ilicita, incepe sa curga de la data la care pagubitul a cunoscut,  sau trebuia sa cunoasca atat  paguba, cat si  pe cel care raspunde de ea.
In ceea ce priveste momentul in care incepe sa curga  termenul de prescriptie ,instanta retine ca reclamantul sustine ca a cunoscut persoanele ce se fac raspunzatoare de paguba suferita de el la momentul primirii adresei nr.A 63/14.02.2006, emisa de Banca nationala a Romaniei.
Prin adresa nr. A 63/14.02.2006 a BNR, reclamantul a fost incunostintat ca s-a procedat la verificarea  aspectelor ce au facut obiectul sesizarilor sale, iar ca urmare a constatarilor rezultate, BNR a procedat la sesizarea Parchetului de pe langa Judecatoria Craiova.
Prin raportul de supraveghere incheiat la 08.11.2005 de BNR - Sucursala Dolj, s-a stabilit ca creditul acordat de parata BP Sucursala Dolj catre SC AI SRL nu a respectat prevederile circularei BP SA nr.66/10.10.1997, precum si faptul ca operatiunile de stornare s-au facut fara sa se tina cont de inregistrarile contabile initiale si fara sa fie respectate prevederile initiale Planului de conturi pentru societatile bancare si normele metodologice de utilizare a acestora -  anexa la Ordinul MF nr.1418/1997si Ordinul BNR nr. 344/1997.
Instanta apreciaza ca de la data primirii adresei BNR nr.A 63/14.02.2006, reclamantul a avut convingerea caracterului ilicit al faptelor  de stornare si de acordare  a creditului din data de 19.11.1998 - fapte ce au dus  la executarea silita a sa si la producerea prejudiciului nepatrimonial invocat -  dar si a persoanelor raspunzatoare de savarsirea acestor fapte.
     Instanta nu va tine seama de sustinerea paratei MM in sensul ca termenul de 3 ani curge de la data  savarsirii faptelor ilicite (1998 - 2000) sustinere ce contravine dispozitiilor art.8 alin.1 Decretul 167/1958. In ceea ce priveste sustinerile paratei BP  SA  Sucursala Dolj in sensul ca reclamantul a luat cunostinta  de faptele pretins ilicite ce se imputa  paratilor in anul 2000 cand au inceput litigiile dintre parti, instanta constata ca in Decizia civila nr.538/19.03.2002 a Tribunalului Dolj, sentinta civila nr. 190/23.01.2003 a Judecatoriei Craiova mentinuta prin decizia civila nr.10919/28.05.2003 a Tribunalului Dolj, sentinta civila, se infirma sustinerile reclamantului in sensul ca imputarea platilor aferente rambursarii celor doua credite ale SC AI SRL, de catre BP SA Craiova ,nu ar fi fost corecta.
    Astfel ca nu se poate aprecia ca reclamantul a cunoscut inca din anul 2000 persoanele responsabile de prejudiciu suferit, atat timp  cat nu existau indicii privind caracterul ilicit al faptelor imputate.
    Abia prin Decizia civila nr. 1534/15.12.2004 a Tribunalului Dolj - Sectia civila  s-a stabilit irevocabil ca acordarea creditului bancar din 19.11.1998 ( contract de credit pe documente in circuit bancar nr. 80177/19.11.1998) s-a facut cu  nerespectarea circularei nr. 66/10.10.1997 a BP SA.   
    Apreciem ca de la data pronuntarii acestei decizii (15.12.2004) incepe sa curga termenul legal de  prescriptie al dreptului  la actiune impotriva paratei SC BP SA Sucursala Dolj chemata de reclamant sa raspunda pentru nerespectarea reglementarilor bancare in vigoare la acea data. Fata de acest moment ( 15.12.2004) prezenta actiune inregistrata pe rolul acestei instante la data de 07.11.2007 este formulata inlauntrul termenului  legal  de prescriptie de 3 ani.
    Cu privire la data la care incepe sa curga termenul de prescriptie  a dreptului material la actiune impotriva paratilor NV si MM, instanta apreciaza ca acest moment este reprezentat de data la care reclamantul  a luat cunostinta de rezultatul sesizarii Bancii Nationale a Romaniei, intrucat  din raportul de supraveghere si anexele acelui raport, reiese care sunt persoanele ce au savarsit faptele de a caror executare reclamantul leaga prejudiciul nepatrimonial ce l-a suferit.
    Fata de data la care  reclamantul a fost incunostintat de rezultatul sesizarii sale (14.02.2006), instanta apreciaza ca prezenta actiune formulata impotriva paratilor NV si MM este introdusa inlauntrul termenului legal de prescriptie.
    In consecinta instanta va respinge exceptia prescriptiei dreptului material la actiune ca fiind neintemeiata.
***
    Analizand in raport de actele dosarului, fondul cauzei, instanta retine urmatoarele:
    Potrivit art.998 si 999 C civ, orice fapta a omului, care cauzeaza  altuia  prejudiciu, obliga pe acela  din a carui greseala s-a ocazionat, a-l repara, omul raspunzand nu numai de prejudiciul cauzat prin fapta sa, ci si de cel cauzat prin neglijenta  sau imprudenta sa.
    Articolul 1000 al. 3 C.civ.,cuprinde dispozitia potrivit careia comitentii raspund de prejudiciul  cauzat de prepusii lor in functiile ce li s-au incredintat.
    Pentru angajarea raspunderii civile delictuale se cer a fi intrunite cumulativ urmatoarele conditii : existenta unui prejudiciu, existenta unei fapte ilicite, existenta unui raport de cauzalitate intre fapta ilicita si prejudiciu, precum si existenta vinovatiei celui ce a cauzat prejudiciul. Pentru angajarea raspunderii comitentului  pentru fapta prepusului, se cer a fi intrunite pe langa conditiile generale mai sus aratate si alte doua conditii: existenta raportului de prepusenie  si ca prepusi sa fi savarsit fapta in functiile ce li s-au incredintat.
    Analizand conditia existentei unui prejudiciu ca element esential al raspunderii civile delictuale, instanta retine urmatoarele:
    Prejudiciul consta in rezultatul, efectul negativ suferit de o persoana, ca urmare a faptei ilicite savarsita de o alta persoana.
    Despagubirea ce se acorda in cazul raspunderii civile  delictuale este intotdeauna patrimoniala, fiind unanim acceptat in doctrina de specialitate si practica judecatoreasca ca un prejudiciu moral (nepatrimonial) poate fi reparat, prin plata unor despagubiri banesti.
    Pentru ca prejudiciul sa fie susceptibil de reparare, se cer a fi intrunite urmatoarele conditii: sa fie cert si sa nu fi fost reparat inca. Caracterul cert  al prejudiciului presupune ca acesta  este sigur atat in privinta existentei, cat si  in privinta posibilitatii de evaluare.
    Reclamantul invoca faptul ca a suferit  un prejudiciu de natura morala prin incalcarea unor drepturi subiective nepatrimoniale ( dreptul la viata de familie, la relatii personale afective), concretizat in ruperea relatiei de logodna cu FV, deteriorarea relatiei normale si firesti pe care o avea  cu fiica  sa.
    Instanta constata ca, in urma relatiilor de concubinaj ale  reclamantului cu numita FV, a rezultat o fiica PIC, in varsta de 16 ani. Potrivit declaratiei martorului FE, fiica reclamantului a fost ingrijita inca  de la nastere de bunicii materni, locuind la Urzicuta inca de la varsta de 3-4 luni pana la 6 ani.
    Din declaratiile martorilor audiati in cauza, instanta retine ca reclamantul o vizita pe fiica sa  la Urzicuta foarte rar, atunci cand nu era plecat din tara.
    Potrivit permisului de munca depus de reclamant la dosar( fila 253), reclamantul a plecat in Italia  la sfarsitul anului 1994, la un an de la nasterea fiicei sale.
    Potrivit declaratiei martorului DT, reclamantul s-a intors definitiv in tara odata cu inceperea  proceselor cu banca, respectiv in perioada anului 2000 (executarea silita fiind pornita de BP SA impotriva reclamantului in august 2000).
    Martora FE  a declarat ca reclamantul si fiica ei FV, nu s-au casatorit in cei peste 7 ani de convietuire din pricina problemelor financiare, insa intentionau sa se casatoreasca in anul 2000, dar s-au despartit dupa executarea silita a apartamentelor, intrucat reclamantul devenise nervos si nu se mai putea discuta cu el, stare de fapt confirmata si de celalalt martor audiat.
    De asemenea martorul DT a declarat ca reclamantul avea in Italia loc de munca, permis de sedere si resedinta stabila - aspecte confirmate si de inscrisurile depuse (permis de sedere pentru straini, contract de inchiriere  a locuintei, permis de munca), precum si faptul ca venea  o luna sau doua pe an in tara.
    Afirmatia martorului DT, in sensul ca inainte de certurile dintre reclamant si concubina sa, certuri legate de  procesele cu banca, cei doi si fiica lor locuiau impreuna ca o familie, sunt contrazise de martorul FE, mama lui FV, care arata ca minora a  fost crescuta de ea si care cunostea mai bine situatia de fapt reala, in consecinta, instanta nu va avea in vedere  aceasta afirmatie.
    Fata de cele aratate mai sus, instanta apreciaza ca reclamantul  nu a  fost lezat in dreptul sau la o viata de familie, drept protejat de art. 8 alin. 1  Conventia Europeana a  Drepturilor Omului si art. 26  din Constitutie.
    Analizand continutul dreptului la o viata de familie, instanta  are in vedere si jurisprudenta CEDO potrivit careia statul are obligatia de a  proteja viata de familie existenta, reala, iar  nu numai dorinta de  a intemeia una ( CEDO, cauza Pini si Bertani , Manera si Atripaldi  contra   Romaniei, hotararea  din 22 iunie 2004, par. 143), iar existenta sau inexistenta unei vieti de familie este esentialmente, o chestiune de fapt  ce depinde de existenta unor legaturi personale reale ( CEDO cauza 11468/85, KC Marii Britanii 1986).
    Instanta apreciaza ca, din probele aflate la dosarul cauzei nu reiese  ca reclamantul impreuna  cu FV si fiica lor, aveau o viata de familie reala, efectiva in conditiile in care minora nu a fost crescuta de parintii ei, ci de bunicii materni, in perioada 1994-2000, reclamantul fiind plecat in Italia, unde avea loc de munca, resedinta, venind in tara o data sau de  2 ori pe an si fiind separat in tot acest timp de concubina sa si fiica lor.
De asemenea, reclamantul nu a  dovedit, sarcina ce ii revenea potrivit art. 1169 C.civil,  ca intre el si fiica sa exista o relatie personala apropiata sau legaturi constante si suficient de puternice, simpla legatura de natura biologica si recunoasterea legala a copilului nefiind suficienta pentru a  duce la concluzia  existentei unei relatii normale tata - copil, relatie care  sa fi fost deteriorata de faptele ilicite invocate in prezenta actiune.
Instanta, in temeiul art. 1203 C.civil, apreciaza ca separarea voluntara prelungita (1994-2000) a reclamantului de concubina sa,  da nastere prezumtiei ca aceste persoane nu au simtit nevoia unei legaturi apropiate, neavand in consecinta o viata de familie. Mai mult, instanta constata ca nu s-a  facut  dovada existentei unor imprejurari exterioare vointei partilor, greu sau imposibil de depasit, care  sa ii impiedice sa se casatoreasca pana in anul 2000, cand  a intervenit despartirea lor.
De asemenea, instanta  nu va retine sustinerea reclamantului in sensul ca relatiile sale afective cu numita FV au fost deteriorate de tulburarile sale de comportament intrucat  din actele medicale depuse la dosar reiese  ca aceste probleme medicale au aparut ulterior anului 2001.
Instanta constata ca dreptul reclamantului la un domiciliu nu a fost lezat in conditiile in care  apartamentul asupra caruia banca incepuse executarea silita nu a iesit din proprietatea reclamantului ,astfel cum reiese din inscrisurile aflate la  dosar( fila 31 ).
     Fata de cele expuse mai sus, instanta apreciaza ca nu s-a facut dovada existentei unui prejudiciu moral suferit de reclamant ,motiv pentru care nu vor mai fi analizate celelalte conditii necesare pentru a angajarea raspunderii civile delictuale.
In consecinta, instanta  va respinge actiunea ca neintemeiata.
***
     In temeiul art. 274 C.pr.civ, instanta constatand culpa procesuala a  reclamantului, il va obliga la plata   catre parata MM  a cheltuielilor de judecata, constand in onorariu de avocat.
1 1