InfoDosar.ro | Jurisprudenta | Spete Judecatoria Craiova

Contestatie la executare. Caracterul cert al creantei. Imposibilitatea compensarii creantelor in lipsa unei hotarari judecatoresti.

(Sentinta civila nr. 9464 din data de 22.06.2007 pronuntata de Judecatoria Craiova)

Domeniu Contestatie la executare | Dosare Judecatoria Craiova | Jurisprudenta Judecatoria Craiova

Contestatie la executare. Caracterul cert al creantei. Imposibilitatea compensarii creantelor in lipsa unei hotarari judecatoresti.

     
     
     Potrivit disp. art. 379 al.1 C.p.c., urmarirea silita a bunurilor se poate face doar  in temeiul unei creante certe, lichide si exigibile.   Astfel, existenta unei creante care sa indeplineasca anumite conditii constituie premisa necesara declansarii procedurii executionale. Una din conditiile pe care trebuie sa le indeplineasca o creanta este aceea de a fi certa, Codul de procedura civila aratand ca o creanta certa este aceea a carei existenta rezulta din insuti actul de creanta sau si din alte acte, chiar neautentice, emanate de la debitor sau recunoscute de el. Existenta pe rolul Tribunalului Bucuresti Sectia a VIII a comerciala a dosarului  nr. 13104/2004 intre aceleasi parti si avand ca obiect constatarea stingerii obligatiei de plata a contestatoarei ori dispunerea compensarii sumelor datorate reciproc nu este de natura sa inlature caracterul cert al creantei, intrucat priveste aspecte ulterioare nasterii creantei ce se executa. Compensarea invocata de contestatoare nu este dispusa printr-o hotarare judecatoreasca definitiva si irevocabila, in speta de fata neaflandu-ne in situatia unei compensatii legale care sa opereze in temeiul art. 1144 C.civ., intrucat creanta invocata de catre contestatoare nu indeplineste conditiile prevazute de lege (certa, lichida si exigibila). Instanta suprema a stabilit posibilitatea compensarii datoriilor reciproce ale celor doua parti, insa aceasta va opera numai dupa ce va fi admisa de catre instanta de fond careia ii revine sarcina de a determina cuantumul celeilalte creante.
     
     
      Prin actiunea inregistrata pe rolul Judecatoriei Craiova la data de 05.04.2007, Asociatia Agricola A, a chemat in judecata intimata A. D. S. Bucuresti  pentru ca prin hotararea ce se va pronunta  sa se  dispuna anularea in totalitate  a actelor de executare efectuate in cadrul executarii silite incepute prin somatia nr.52345/01.03.2007 avand ca obiect titlul executoriu reprezentat de contractul de vanzare cumparare  actiuni nr.39/21.09.2001, precum si suspendarea  executarii silite , pana la solutionarea contestatiei  cu obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecata. 
      In motivarea actiunii, contestatorul  a aratat ca la data de 21.09.2000 intre ADS, in calitate de vanzator  si Asociatia Agricola A, in calitate de cumparator, a fost incheiat contractul de vanzare-cumparare  nr.39, contract avand ca obiect instrainarea unui numar de 1.719.819 actiuni detinute la SC S.C. SA.  Ulterior  semnarii acestui contract  de vanzare-cumparare de actiuni,  prin  nota  Ministerului Agriculturii  Alimentatiei  si  Padurilor nr.303/25.02.2003, se  atesta  existenta  unor  datorii  mult mai mari  ale  societatii  in  cauza, respectiv  154.122.190.721  ROL.
      Dupa  intocmirea  contractului  de vanzare-cumparare  Asociatia  Agricola  A.  a  avut posibilitatea  sa  verifice  bilantul  contabil,  moment  in  care  a  constatat  ca sumele  prezentate  in  caietul  de sarcini  sunt  nereale  si mult  mai  mici  decat cele  inregistrate in  evidentele contabile  ale societatii.
      Prin  notele  MAAP-ADS  nr.303/25.02.2003  si nr.63290/19.12.2002, Agentia  Domeniilor  Statului  a  recunoscut  datoriile   reale ale  SC S.C. SA  la plata perfectarii contractului nr.39/21.09.2000  erau  in cuantum  de  154.122.190.721 ROL.
      Inalta  Curte  de  Casatie  si Justitie  a  retinut  in Decizia  Comerciala  nr.3230/2004 ca: " parata ( ADS - cazul nostru) in  calitate  de institutie publica implicata, (_) a  confirmat  ca datoriile  reale  ale societatii  privatizate  sunt de  154.122.190.721  ROL  reprezentand  o diferenta  de  valoare  necuprinsa  in  dosarul  de prezentare  si documentare  de privatizare  in valoare  de  80.307.190.721  ROL ",  iar  "potrivit art.1144  Cod  Civil  compensatia  opereaza de drept, in  puterea  legii  si chiar  cand  debitorii n-ar  sti  nimic  despre aceasta,  cele doua datorii se sting  reciproc  in momentul  cand  se gasesc  existand  deodata  si pana  la concurenta  cantitatilor  respective".
      Admitand  recursul, Curtea  a  constatat  ca in speta  este  incidenta compensarea,  adica exista  datorii  reciproce  intre  Asociatia  Agricola  A  si ADS  izvorate  din acelasi  titlu.
      Instanta de recurs  a stabilit  irevocabil  urmatoarele aspecte : faptul  ca datoriile  prezentate  in documentele de privatizare  erau  cu  80.307.190.721  ROL  mai mici  decat  datoriile  reale; faptul ca exista  creante reciproce  intre parti  izvorate  din contractul  nr.39/2000  si  ca intre  ele  a  operat  compensarea,  insa nu  se  pot stabili  limitele compensarii intrucat  este necesara o expertiza contabila.
      Urmare  a  interventiei  de  drept  a  compensarii  legale, datoria  subscrisei  fata de  ADS  a  fost micsorata  sau chiar  stinsa in  intregime. Ca  urmare, creanta  invocata  de  ADS  cu privire  la  debitul propriu-zis  nu este certa. De asemenea, data fiind  aceasta modificare  a cuantumul creantei,  dobanzile  nu au mai curs, sau au curs  raportat  la o creanta  mai mica, ceea ce  face  ca nici  dobanzile  sa nu fie certe. Ca  urmare, nici penalitatile  nu sunt determinate  cu certitudine, intrucat nu se cunoaste valoarea  la care  se aplica.
      In  ceea  ce  priveste  cererea  de  suspendare  a  executarii silite, fata  de  sumele extrem de mari pretinse  de ADS  prin comunicarea  titlului  executoriu,  este  evident  faptul ca  in situatia  in care  aceasta va continua  contestatoarea  ar fi  grav si iremediabil  afectata,  intrand  in imposibilitate  de plati.
      In drept, contestatoarea isi intemeiaza actiunea pe dispozitiile  art.399 si urmatoarele Cod procedura civila si art.  403   Cod procedura civila.
      La  data de  19.04.2007, intimata  Agentia  Domeniilor  Statului  a  depus la dosar intampinare  prin care  a  solicitat  respingerea  contestatiei  ca neintemeiata si a invocat exceptiile necompetentei materiale a Judecatoriei Craiova, competenta fiind potrivit art. 9 OUG 51/1998  Curtea de Apel Bucuresti si inadmisibilitatii contestatiei la executare ca urmare a neindeplinirii procedurii prealabile.
      In sedinta publica din 25.05.2007, instanta a respins exceptiile necompetentei materiale si inadmisibilitatii ca neintemeiate.
      In sedinta publica din 22.06.2007 instanta a pus in discutia partilor exceptia tardivitatii formularii contestatiei avand in vedere disp. art. 401 C.p.c.
      Fata de inscrisul depus in sedinta publica de catre contestatoare instanta constata ca prezenta actiune a fost formulata in termenul legal de 15 zile de la data comunicarii si va respinge exceptia invocata ca neintemeiata.
      Pe fondul cauzei, analizand actele si lucrarile dosarului cauzei, instanta retine urmatoarele:
      La data de 21.09.2000, intre Ministerul Agriculturii si Alimentatiei, in calitate de vanzator, si contestatoarea Asociatia Agricola A., in calitate de cumparator, a fost incheiat contractul de vanzare-cumparare nr. 39, contract ce a avut ca obiect instrainarea unui numar de 1.719.819 actiuni detinute la SC S.C. SA, in schimbul unui pret de 36.976.108.500 lei, pret ce urma sa fie platit de cumparator conform art. 5.1 si 5.3 din contract, astfel cum a fost modificat de actele aditionale ulterioare, respectiv din 23.10.2000, 27.12.2001, 20.03.2003.
      Prin adresa nr. 52345/01.03.2007, intimata ADS, in calitate de creditoare a comunicat contestatoarei titlul executoriu si somatia de plata prin care solicita achitarea creantei scadente in valoare de 5.928.287,23 lei (RON)  si 1.214.020 euro, in conformitate cu dispozitiile OUG nr. 64/2005 coroborate cu dispozitiile  OUG nr. 51/1998 cu modificarile si completarile ulterioare, creanta izvorata din contractul de vanzare-cumparare nr. 39/21.09.2000.
      Potrivit disp. art. 379 al.1 C.p.c., urmarirea silita a bunurilor se poate face doar in temeiul unei creante certe, lichide si exigibile.   Astfel, existenta unei creante care sa indeplineasca anumite conditii constituie premisa necesara declansarii procedurii executionale. Una din conditiile pe care trebuie sa le indeplineasca o creanta este aceea de a fi certa, Codul de procedura civila aratand ca o creanta certa este aceea a carei existenta rezulta din insuti actul de creanta sau si din alte acte, chiar neautentice, emanate de la debitor sau recunoscute de el.
      Instanta apreciaza ca, creanta ce se executa  de catre intimata ADS impotriva contestatoarei indeplineste conditia caracterului cert, ea fiind recunoscuta de catre contestatoare care a solicitat compensarea acestei creante cu alte creante pe care le are impotriva intimatei debitoare. Acest aspect reieise din considerentele deciziei nr. 3230/2004 a Inaltei Curti de Casatie si Justitie- Sectia Comerciala, din notele nr. 63290/19.12.2002, nr. 20512/29.01.2003 ale Ministerului Agriculturii, Alimentatiei si Padurilor.
      Existenta pe rolul Tribunalului Bucuresti Sectia a VIII a comerciala a dosarului nr. 13104/2004 intre aceleasi parti si avand ca obiect constatarea stingerii obligatiei de plata a contestatoarei ori dispunerea compensarii sumelor datorate reciproc nu este de natura sa inlature caracterul cert al creantei, intrucat priveste aspecte ulterioare nasterii creantei ce se executa.
      Compensarea invocata de contestatoare nu este dispusa printr-o hotarare judecatoreasca definitiva si irevocabila, in speta de fata neaflandu-ne in situatia unei compensatii legale care sa opereze in temeiul art. 1144 C.civ., intrucat creanta invocata de catre contestatoare nu indeplineste conditiile prevazute de lege (certa, lichida si exigibila). Instanta suprema a stabilit posibilitatea compensarii datoriilor reciproce ale celor doua parti, insa aceasta va opera numai dupa ce va fi admisa de catre instanta de fond careia ii revine sarcina de a determina cuantumul celeilalte creante.
      In consecinta, apreciind ca executarea silita inceputa de catre intimata impotriva contestatoarei este legala, respectand disp. OUG nr. 64/2005 coroborate cu dispozitiile  OUG nr. 51/1998 cu modificarile si completarile ulterioare, precum si pe cele ale Codului de Procedura Civila, instanta urmeaza sa respinga contestatia de fata ca neintemeiata.
                        
                                          
Sursa: Portal.just.ro


Alte spete Contestatie la executare

Decizie de instituire a masurilor asiguratorii. Condi?ia motivarii acesteia de catre organul fiscal. - Decizie nr. 4531 din data de 22.11.2017
Contestatie la executare - Sentinta civila nr. 31 Camera Consiliu din data de 02.07.2010
Contestatie la executare - Sentinta civila nr. 115 din data de 12.03.2013
Contestatie la executare - Sentinta civila nr. 270 din data de 13.08.2013
Contestatie la executare - Hotarare nr. 810 din data de 24.10.2017
Contestatie la executare - Hotarare nr. 703 din data de 06.10.2017
Contestatie la executare - Hotarare nr. 613 din data de 24.04.2018
Faliment - contestatie - Hotarare nr. 582 din data de 13.11.2017
Contestatie la executare - Sentinta penala nr. 143 din data de 13.04.2017
Contestatie la executare - Sentinta penala nr. 387 din data de 06.10.2017
Contestatie la executare - Sentinta civila nr. 710 din data de 20.09.2017
Recurs nul - oral - Hotarare nr. 1913 din data de 25.01.2010
Conflict de drepturi. Contestatii la titlu - Sentinta civila nr. 16/lm/2008 din data de 17.02.2009
Sechestru asigurator asupra bunurilor imobile proprietate comuna - Decizie nr. 930 din data de 26.11.2015
Anulare proces verbal de distributie a pretului - Sentinta civila nr. 900 din data de 19.11.2015
Anulare proces verbal de distributie a pretului - Decizie nr. 900 din data de 19.11.2015
Plangere contraventionala admisa. Obligatia de restituire a amenzii achitate. - Decizie nr. 118 din data de 02.04.2014
Anularea incheierii de incuviintare a executarii silite - Decizie nr. 60 din data de 30.01.2014
Acte de executare emise de autoritatile germane de tragere la raspundere a reprezentantei contestatoarei - Sentinta civila nr. 287 din data de 18.04.2013
Contestatie impotriva deciziei de instituire a masurilor asiguratorii - Decizie nr. 175 din data de 14.03.2013