InfoDosar.ro | Jurisprudenta | Spete Judecatoria Costesti

"plangere contraventionala OG 92/2003 R"

(Sentinta civila nr. 1266 din data de 29.11.2010 pronuntata de Judecatoria Costesti)

Domeniu Plangeri prealabile | Dosare Judecatoria Costesti | Jurisprudenta Judecatoria Costesti

Dosar nr. 1764/214/2010
R O M A N I A

JUDECATORIA COSTESTI

SENTINTA CIVILA Nr. 1266
Sedinta publica de la 29 Noiembrie 2010
Completul compus din:
PRESEDINTE Sonia Ionela Tintu
Grefier Mariana Matei

      Pe rol se afla judecarea cauzei civile privind pe petenta SC   XX SRL si pe intimatul MINISTERUL FINANTELOR PUBLICE-GARDA FINANCIARA-Sectia Arges, avand ca obiect "plangere contraventionala OG 92/2003 R".
La apelul nominal facut in sedinta publica au raspuns, pentru petenta, avocat Popaiacu Marius, martorii I M si M C G, lipsind partile.
Procedura de citare este  legal indeplinita.
S-a facut referatul cauzei de catre grefier dupa care:
Cu respectarea disp.art.193 si 196 C.p.c. s-a procedat la ascultarea martorilor, declaratiile acestora fiind consemnate si atasate la dosar potrivit disp.art.198 C.p.c.
Aparatorul petentului arata ca nu mai are alte cereri de formulat si nici probe de solicitat in cauza.
Nemaifiind alte cereri de formulat ori probe de administrat, instanta constata cauza in stare de judecata si acorda cuvantul pe fond.
Aparatorul petentului avand cuvantul, solicita admiterea plangerii asa cum a fost formulata , anularea procesului verbal de contraventie, exonerarea petentului de plata amenzii aplicate si a celorlalte sanctiuni retinute in procesul verbal de contraventie incheiat pe numele petentului, intrucat inspectorii Garzii Financiare si-au depasit atributiunile iesind din spatiul ce apartinea societatii petente, sanctionand societatea pentru niste produse ce nu apartineau acesteia ,ci fratelui administratorului acestei societati. Acest control a fost efectuat abuziv. INSTANTA:

Deliberand asupra cauzei de fata,constata urmatoarele:
Prin adresa nr.703448/AG/23.08.2010 emisa de intimata GARDA FINANCIARA-Sectia Arges, a fost trimisa acestei instante spre competenta solutionare si inregistrata sub nr. 1764/214/2010 plangerea contraventionala formulata de  petenta SC   XX SRL impotriva procesului verbal de constatare a contraventiei seria H nr.0168503 incheiat de intimata  la data de 16.08.2010.
In motivarea plangerii, I G , in calitate de  asociat si administrator al   SC GEO POD CONSTRUCTII SRL a aratat ca  agentul constatator MDl a patruns in locuinta sa  neinsotit si fara acordul sau desi i s-a adus la cunostinta de catre vanzatoarea magazinului societatii ca spatiul situat dincolo  de usa care delimita spatiul comercial, inclusiv depozit este un apartament proprietate personala. Agentul constatator a aparut la un moment dat dinspre zona holului cu o sacosa in care se aflau tigari pe care pretindea ca a gasit-o , fara a preciza unde anume.
A mentionat reprezentantul societatii petente ca initial a fost surprins de existenta acelor tigari despre care comisarii  au constatat ca sunt netimbrate, iar dupa aceea a aflat ca  apartinea fratelui sau Iorga Marin aflat in vizita la domiciliul sau si gazduit in apartamentul in holul caruia comisarul garzii financiare a sustinut ca a gasit respectiva sacosa. Desi I M a sustinut in fata agentului constatator ca  tigarile ii apartin si a solicitat sa i se  intocmeasca proces-verbal corespunzator, acestia au refuzat , intocmind in mod abuziv procesul - verbal contestat pe numele SC  XX  SRL
A  solicitat sa se constate ca tigarile netimbrate au fost ridicate si confiscate dintr-un loc aflat in afara spatiului comercial, inclusiv depozitul aferent, aspect ce poate fi  probat  cu un martor identificat prin referire la calitatea acesteia de vanzator la magazinul societatii petente si concubina sa.
In continuare,  reprezentantul petentei a precizat ca in mod eronat s-a retinut de catre agentii constatatori  ca subiect activ al contraventiei este  SC XX XX SRL , acestea fiind localizate in afara spatiului comercial si exista o persoana fizica care a afirmat ca tigarile ii apartineau.
Plangerea nu a fost intemeiata in drept.
Potrivit art 36 din OG nr.2/2001 plangerea contraventionala este scutita de plata taxei judiciare de timbru.
In dovedirea plangerii, petentul a propus proba cu martorii I M si  MC G si a atasat copia procesului - verbal de constatare si sanctionare a contraventiilor seria H nr. 0168503 incheiat la data de 16.08.2010 de Garda Financiara Arges.
Prin intampinarea depusa la data de 04.11.2010, intimata a solicitat  respingerea plangerii ca neintemeiata.
 A aratat ca la controlul operativ , inopinat si prin sondaj efectuat la data de 16.08.2010  la magazinul societatii s-a constatat ca in depozitul acesteia se afla cantitatea de 8 cartuse ( 80 pachete) de tigarete netimbrate sau care nu aveau niciun marcaj sau alte timbre contrar prevederilor art 220 lit.c) din OG nr. 92/2003 aflate spre comercializare.
Controlul a fost efectuat de catre comisarii Garzii Financiare in  baza unei sesizari  ca din microbuzul cu numarul de inmatriculare OT-02-AVI  marca Renault  Trafic parcat in incinta SC CEO XX SRL precum si din magazinul societatii se comercializau tigari fara timbre sau cu timbre false. In data de  16.08.2010, cu acordul asociatului I G a fost verificat microbuzul parcat in curtea societatii negasindu-se tigarete decat marfa aprovizionata  spre comercializare. Extinzandu-se controlul si in incaperile unde se afla depozitata marfa pentru comercializare, fara nicio legatura cu spatiul de locuit a fost gasita o punga in care se aflau 80 de pachete de tigarete netimbrate sau timbrate necorespunzator procedandu-se  la ridicarea acestora si la intocmirea actului de control.
A precizat  intimata ca tigaretele au fost depistate in spatiul unde erau depozitate cantitati insemnate de marfa destinata comercializarii respectiv bere, bauturi racoritoare, pufuleti.
Intimata a reprodus dispozitiile art. 220 pct. 1 lit.c) din OG nr.92/2003 R si a precizat ca petenta a fost sanctionata cu amenda  ca sanctiune principala tocmai pentru detinerea si comercializarea de tigari de contrabanda , iar ca sanctiune complementara s-a dispus de catre agentul de control  confiscarea celor 80 de pachete de tigari. Totodata, in baza art 220 alin.2 lit.c) din OG nr.92/2003 s-a dispus oprirea activitatii de comercializare a produselor accizabile pe o perioada  de o luna incepand cu data de 16.08.2010. Sanctiunea complementara fiind prevazuta in mod expres " ope legis".
Petentul  a avut posibilitatea de a achita in termen de 48 de ore jumatate din minimul  special , adica suma de 10.000 lei si nu este  la prima fapta de acest gen, fiind sanctionat si in  data de 30.06.2010 prin procesul-verbal seria 0666354.
Avand in vedere  locul savarsirii faptei, organele de  control au sanctionat persoana juridica ce isi desfasoara activitatea in acel loc.
A mai apreciat intimata ca sanctiunea a fost corect individualizata, fapta prezentand un grad ridicat de pericol social, scopul preventiv-educativ neputand fi atins prin aplicarea unei sanctiuni morale, tinand cont de imprejurarile in care a fost savarsita fapta, de prejudiciul cauzat si de persoana contravenientului, precum si de atitudinea acestuia fata de fapta si de rezultatul produs.
In drept, au fost invocate dispozitiile art. 115 si urm Cpr.civ., art.220 alin.1 lit.c) alin 2, alin.2 lit.a) si alin.2 lit.c) din OG nr.92/2003.
In dovedirea sustinerilor sale, intimatul a propus proba cu inscrisuri si orice alte probe a caror necesitate ar rezulta  din dezbateri.
Instanta a incuviintat si administrat in cauza proba cu inscrisuri, solicitata de ambele parti si proba cu martorii I M si  M C G, propusi de petenta.
In cadrul probei cu inscrisuri, petenta a depus copia procesului-vrebal de contraventie contestat.

Analizand materialul  probator administrat  in cauza, instanta retine urmatoarele:

Prin procesul - verbal de constatare a contraventiei seria H nr.0168503 incheiat la data de 16.08.2010 de Garda Financiara Arges, petenta SC  XX  SRL a fost sanctionata cu amenda in suma de 30.000 lei ca sanctiune principala pentru savarsirea contraventiei prevazute de art 220 lit.c) din OG nr.92/2003 R.
Totodata , prin acelasi act s-a dispus confiscarea cantitatii de 80  pachete de tigari Gold Mount netimbrate aflate depozitate in depozitul de marfuri al societatii  si in conformitate cu dispozitiile art 220 alin.2 lit.c) din OG nr. 92/2002 R  s-a oprit activitatea de comercializare a produselor accizabile pe o perioada de o luna, incepand cu data de 16.08.2010.
Pentru a se dispune in acest sens s-a retinut ca la data de 16.08.2010, la controlul operativ, inopinat si prin sondaj efectuat la magazinul societatii situat in comuna L C , sat P - C s-a constatat ca in depozitul societatii se afla cantitatea de 10 cartuse ( 80 pachete) tigari Gold Mount netimbrate care nu au niciun marcaj sau alte timbre.
          Conform art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001 instanta investita cu solutionarea unei plangeri contraventionale verifica legalitatea si temeinicia procesului verbal si se pronunta asupra sanctiunii aplicate.
Verificand procesul verbal sub aspectul respectarii cerintelor de forma prev. de art. 17 din acest act normativ sub sanctiunea nulitatii absolute instanta constata ca din cuprinsul acestuia nu lipseste niciuna dintre aceste mentiuni obligatorii.
        Audiati in fata instantei, martorii M C G si I M  au sustinut ca tigarile gasite de catre agentii constatatori ar fi apartinut fratelui patronului societatii petente, respectiv martorul Iorga Marin.
Prima  martora nominalizata a exclus posibilitatea ca tigarile sa fi  fost  gasite  in spatiul unde este depozitata marfa afirmand ca pe  holul situat in imediata vecinatate a magazinului , despartit de acesta  printr-o usa se afla depozitata alta marfa, respectiv sucuri.
Destinatia acestui   hol de spatiu de depozitare a marfii a fost confirmata si de martorul Iorga Marin.
A descris martora M C G si imprejurarile in care s-a efectuat controlul,  mentionand ca una dintre persoanele care efectuat acest control a patruns in casa petentului prin usa care  delimiteaza holul pe care se afla depozitata marfa de locuinta respectiva si a revenit cu o sacosa cu tigari.
A declarat aceasta martora ca a insotit-o  pe respectiva persoana chiar pe holul de depozitare, iar dupa ce aceasta a patruns pe usa de acces dinspre hol in casa patronului nu a mai urmat-o mergand sa-l anunte pe patron, scop in care a iesit afara din magazin.
A negat martora ca ar fi fost cea care l-ar fi anuntat pe martorul I M despre ridicarea tigarilor, mentionand ca l-a  informat numai pe patron.
Desi a precizat ca nu l-ar fi auzit pe Iorga Marin care se afla in concediu la locuinta fratelui ca ar fi cumparat o cantitate mai mare de tigari, a mentionat martora ca tigarile gasite erau ale acesteia, motivand sustinerea sa  prin aceea ca l-a auzit pe fratele patronului cand spunea ca si-a cumparat de la piata cate un pachet de tigari, iar in perioada controlului avea si oameni la munca.
Contrar celor declarate de martora M C G, martorul I M a declarat ca aceasta a mers dupa  agentul constatator si a vazut  cand acesta a luat tigarile , aceasta martora anuntandu-l ca au fost luate tigarile de pe hol.
Dincolo de aceste neconcordante intre depozitiile celor doi martori care pun sub semnul indoielii veridicitatea depozitiilor acestora, martorul I M a sustinut ca isi achizitionase sase sau sapte cartuse cu tigari Gold Mount care se aflau la usa domiciliului sau intrucat sotia sa le scosese din camera atunci cand facuse curat.
Potrivit mentiunilor din procesul-verbal cantitatea de tigari netimbrate gasite cu ocazia controlului este reprezentata de  10 cartuse ( 80 pachete) de tigari Mount, iar nu sase sau sapte.
Sustinerea sa referitoare la motivul pentru care acele tigari s-ar fi aflat la usa  dormitorului, respectiv depozitarea  in acel loc de catre sotia sa care le  scosese afara din  camera atunci cand facuse curat este lipsita de credibilitate caci nu se poate  retine ca respectiva cantitate de tigari ar fi impiedicat-o  pe sotia martorului la efectuarea curateniei in camera, neputandu-se retine ca ar fi ocupat o  suprafata mai mare din spatiul camerei care ar fi facut imposibila efectuarea curateniei.
Martorul nu a facut referire la vreun  inscris prin care sa dovedeasca achizitionarea respectivelor tigari,iar sustinerea sa nu este dovedita nici prin depozitia martorei Marcoff Clara Gabriela care a declarat ca nu  avea cunostinta despre o asemenea tranzactie efectuata de celalalt martor.
Desi aceasta martora a declarat ca a aflat ca tigarile ar fi apartinut martorului Iorga Marin din spusele acestuia  adresate agentilor constatatori, martorul Iorga Marin a sustinut ca aceasta l-ar fi anuntat ca au fost luate tigarile de pe hol, lucru pe care l-a vazut personal.
Constatand ca  aspectele contradictorii dintre cele doua declaratii privesc  elemente esentiale de care depinde formarea convingerii instantei asupra sinceritatii celor doi martori,instanta nu va tine seama de aceste declaratii pe care le va inlatura pe considerentul lipsei de obiectivitate a celor doi martori.
Dat fiind faptul ca fapta a fost constatata de agentii constatatori prin propriile simturi, procedura de control  neprevazand  obligativitatea insotirii agentilor constatatori de catre alte persoane in momentul controlului, instanta constata ca procesul-verbal se bucura de o prezumtie relativa de adevar.
Cum  prin niciunul dintre mijloacele de proba administrate in cauza, petenta prin reprezentant legal nu a rasturnat aceasta prezumtie, instanta apreciaza ca procesul-verbal este temeinic, fapta descrisa in cuprinsul sau corespunzand realitatii.
Sub aspectul individualizarii sanctiunii aplicate, care se impune in mod imperios a fost proportionala cu gradul de pericol social al faptei, sanctiunea amenzii  in cuantum mai ridicat fata de minimul special prevazut de lege pentru  contraventia respectiva este justificata de modul si mijloacele de savarsire a faptei, de urmarile produse si de circumstantele personale ale persoanei sanctionate care potrivit sustinerii intimatei nu este la prima abatere de acest gen si al carei reprezentant a  incercat prin intermediul unei terte persoane  sa obstructioneze controlul.
In mod corespunzator, fata de disp.art. 220 alin. 2 lit. c) din OG nr. 92/2003 care prevad ca sanctionarea contraventiilor prevazute la alin. 1  si cu confiscarea produselor si cu oprirea activitatii de comercializare a produselor accizabile pe o perioada de 1 - 3 luni ,regimul sanctionator aplicat petentei a fost corect stabilit.
Pentru toate aceste considerente,in temeiul art. 34 din OG nr. 2/2001 instanta va respinge plangerea petentei ca fiind neintemeiata.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
IN NUMELE LEGII
HOTARASTE:


Respinge plangerea formulata de  petenta SC  XX  SRL , cu sediul in comuna L C, sat C, jud.Arges, reprezentata  prin administrator I G, impotriva procesului verbal de constatare a contraventiei seria H nr.0168503 incheiat la data de 16.08.2010  de  MINISTERUL FINANTELOR PUBLICE-GARDA FINANCIARA - Sectia Arges, cu sediul in Pitesti, str. Republicii nr.118, jud.Arges, ca  neintemeiata.
Cu recurs in termen de 15 zile de la comunicare.
Pronuntata in sedinta publica astazi, 29 noiembrie 2010.

Red.SIT/dact.El.D
5 ex/22.12.2010
Sursa: Portal.just.ro


Alte spete Plangeri prealabile

plangere impotriva procurorului - Hotarare nr. 3794 din data de 21.12.2017
alte plangeri - Hotarare nr. 3792 din data de 13.12.2017
Plangere impotriva rezolutiei procurorului de neincepere a urmaririi penale Competenta prim procurorului adjunct in solutionarea plangerii - Decizie nr. 141 din data de 19.04.2010
Plangere contra solutiei procurorului. Casare cu trimitere pentru nerespectarea dispozitiilor art.278/1 al.8 lit.b. Nemotivare. - Decizie nr. 298 din data de 18.12.2009
- Sentinta penala nr. 78 din data de 28.05.2008
abuz in serviciu contra intereselor persoanelor, prev. de art.246 C.pen. ?i favorizarea infractorului prev. de art.264 C.pen - Sentinta penala nr. 1 din data de 21.03.2012
Plangerea petentului vizeaza un act al procurorului, efectuat in cursul urmaririi penale, care nu poate fi atacat decat in fata procurorului ierarhic superior, nu si in fata instantei de judecata. Legea nu permite atacarea in fata instantei de judecata, d - Hotarare nr. 558/R din data de 07.06.2013
Santaj. Elemente constitutive. - Sentinta penala nr. 1/F din data de 16.03.2011
Santaj. Elemente constitutive. - Sentinta penala nr. 1/R din data de 16.03.2011
PLANGERE ORDONANTA PROCUROR, ADMITERE - Sentinta penala nr. Sedinta Camerei de Consiliu din data de 16.05.2013
Plangere contraventionala - Decizie nr. 188/R din data de 15.02.2013
Respins recurs plangere contaventionala OPC. - Decizie nr. 253/R din data de 18.02.2010
Recurs, infractiune urmaribila la plangerea prealabila a partii vatamate. - Decizie nr. 127 din data de 05.04.2012
Art. 2781 Cod Procedura Penala. - Sentinta penala nr. 332/S din data de 30.11.2011
Art. 2781 Cod Procedura Penala. - Sentinta penala nr. 337/S din data de 07.12.2011
Plangere prealabila, momentul in care incepe sa curga termenul prevazut de art. 284 alin. 1 Cod Procedura Penala. Cu opinie separata. - Sentinta penala nr. 577/R din data de 16.12.2011
Recurs plangere rezolutie procuror. Respins - Sentinta penala nr. 3 din data de 29.10.2009
Recurs plangere rezolutie procuror – respins - Sentinta penala nr. 1 din data de 29.10.2009
Plangere impotriva deciziei C.N.S.C. Inaplicabilitatea dispozitiilor O.U.G. nr.34/2006. Desfiintarea deciziei atacate si trimiterea contestatiei spre solutionare instantei competente. - Decizie nr. 2160 din data de 27.07.2011
Anularea din oficiu a procedurii de atribuire de catre C.N.S.C.Conditii. - Decizie nr. 1 din data de 05.01.2010