InfoDosar.ro | Jurisprudenta | Spete Judecatoria Costesti

plangere contraventionala

(Sentinta civila nr. 1101 din data de 28.10.2009 pronuntata de Judecatoria Costesti)

Domeniu Plangeri prealabile | Dosare Judecatoria Costesti | Jurisprudenta Judecatoria Costesti

R O M A N I A
JUDECATORIA COSTESTI

DOSAR NR. 884/214/2009

SENTINTA CIVILA NR. 1101
Sedinta publica din 28 octombrie 2009
Instanta constituita din:
PRESEDINTE judecator
Grefier

     Pe rol solutionarea cauzei civile privind pe petentul M.M.,  in contradictoriu cu intimatul I.P.J. A- P.O.C., avand ca obiect - plangere contraventionala.
     La apelul nominal facut in sedinta publica, partile au lipsit.
     Procedura de citare este legal indeplinita.
     S-a facut referatul cauzei de catre grefierul de sedinta, dupa care:
     Nemaifiind alte cereri de formulat, alte exceptii de invocat si alte probe de administrat, instanta constata cauza in stare de judecata si o retine spre solutionare.

INSTANTA

Deliberand asupra cauzei civile de fata, constata urmatoarele:
Prin plangerea inregistrata pe rolul Judecatoriei Costesti la 28.05.2009, sub nr. 884/214/2009, petentul M M a solicitat, in contradictoriu cu intimatul I.P.J. A - P O C, anularea procesului-verbal seria CC nr. 2103862 din 16.05.2009 si inlaturarea sanctiunilor aplicate.
In motivarea cererii, petentul a aratat, in esenta, ca nu au fost respectate prevederile art. 16, alin. 1 din O.G. nr. 2 din 2001, deoarece procesul-verbal nu cuprinde ocupatia si locul sau de munca si nu rezulta din cuprinsul acestuia circumstantele care l-au determinat pe agentul constatator sa aplice sanctiunea amenzii in valoare de 540 lei.
Potrivit petentului, la momentul opririi de catre agentii de politie, a fost intrebat daca a consumat alcool, iar el a raspuns ca nu a consumat astfel de substante, dar ca tocmai servise masa, alaturi de mai multe persoane si a consumat o salata cu otet. Fiind testat cu fiola alcooltest, aceasta s-a inverzit in proportie de 30%, consumul salatei cu otet fiind singurul motiv care a determinat inverzirea acesteia.
In drept, petentul a invocat prevederile art. 31 din O.G. nr. 2 din 2001.
     Plangerea este scutita de plata taxei judiciare de timbru in temeiul art. 15, lit. i) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru si al art. 36 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor.
In dovedirea cererii, petentul a solicitat proba cu inscrisuri, proba testimoniala si relatii de la Postul de Politie U si a depus la dosarul cauzei, in copie, procesul-verbal seria CC nr. 2103862 din 16.05.2009 (fila 4), dovada seria AT nr. 468693 din 16.05.2009 (fila 5) si carte de identitate (fila 6).
     La data de 23.06.2009, intimatul a depus la dosarul cauzei intampinare (fila 13), prin care a prin care a opinat pentru mentinerea sanctiunii aplicate si a aratat, in esenta, ca, in data de 16.05.2009, in timp ce se afla in exercitarea atributiilor de serviciu, agentului de politie a oprit pentru control autoturismul marca Dacia Solenza, cu nr. AG - 50 - MLM, care circula pe drumul comunal Goia spre centrul satului. Din caza faptului ca petentul emana aburi de alcool, s-a solicitat testarea acestuia cu fiola alcooltest. Petentul a fost de acord, a fost condus la sediul politiei si testat cu fiola seria M1119171, care a fost desigilata in prezenta sa, iar reactivul acesteia, in urma testarii, si-a schimbat culoarea in proportie de 30%. Petentul a declarat ca inainte de a conduce autoturismul a consumat doua sticle de bere de 0,5 litri si ca nu doreste recoltarea probelor biologice.
     Intimatul a mai invederat ca petentului i s-a adus la cunostinta contraventia savarsita si a fost sanctionat contraventional, semnand procesul-verbal contestat.
     In drept, intimatul si-a intemeiat sustinerile pe dispozitiile art. 115-118 din Codul de procedura civila, ale Legii nr. 180/2002 si ale O.U.G. nr. 195/2002, republicata si a solicitat judecarea cauzei in lipsa.
     Intimatul a depus la dosarul cauzei raportul agentului constatator (fila 14) si, in copie: procesul-verbal seria CC nr. 2103862 din 16.05.2009 (fila 15), declaratia petentului din 16.05.2009 (filele 16-17), convocator din 17.05.2009 (fila 18), adresa nr. 899257 din 16.05.2009 (fila 19), raport de retinere (fila 20), permis de conducere (fila 21), dovada seria AT nr. 468693 din 16.05.2009 (fila 22), citatie (fila 23), plangere contraventionala (filele 24-26), procesul-verbal seria CC nr. 2103862 din 16.05.2009 (fila 27), dovada seria AT nr. 468693 din 16.05.2009 (fila 28) si carte de identitate apartinand petentului (fila 29).
     La termenul de judecata din data de 02.09.2009, in temeiul art. 167 din Codul de procedura civila, instanta a incuviintat pentru petent proba cu inscrisuri si proba testimoniala cu audierea unui martor pe situatia de fapt.
     Martorul nu a putut fi audiat deoarece petentul nu a indicat numele si adresa acestuia, asa cum i s-a pus in vedere, la acelasi termen.
Analizand materialul probator administrat in cauza, instanta retine:
In fapt, prin procesul-verbal seria CC nr. 2103862, incheiat de intimat la data de 16.05.2009 (fila 4), petentul a fost sanctionat contraventional cu 9 puncte amenda (540 lei) si retinerea permisului de conducere, in temeiul art. 102, alin. 3, litera a) raportat la art. 111, alin. 1, litera c) din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulatia pe drumurile publice, republicata, retinandu-se in fapt ca, la data de 16.05.2009, ora 14.45, petentul a condus autoturismul marca Dacia Solenza, cu nr. de inmatriculare AG - 50 - MLM, pe drumul comunal G, fiind sub influenta bauturilor alcoolice, testat cu fiola alcooltest seria M119171, reactivul inverzindu-se in proportie de 30%.
     La rubrica "Alte mentiuni" s-a notat "Nu am de facut obiectiuni.“, iar procesul-verbal este semnat de petent atat in dreptul acestei mentiuni, cat si la rubrica destinata semnaturii contravenientului.
     In drept, conform art. 34, alin. 1 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor, instanta verifica legalitatea si temeinicia procesului verbal de contraventie, pronuntandu-se, de asemenea, si cu privire la sanctiunea aplicata de catre agentul constatator prin acesta.
     Sub aspectul legalitatii procesului-verbal contestat, verificand indeplinirea conditiilor de forma, instanta retine ca acesta cuprinde mentiunile obligatorii prevazute de art. 16, alin. 7 si art. 17 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor.
     Ocupatia si locul de munca ale petentului nu se regasesc intre mentiunile a caror lipsa este sanctionata cu nulitatea expresa de art. 17 din O.G. nr. 2 din 2001. Totodata, petentul nu a indicat in ce consta vatamarea suferita prin lipsa acestei mentiuni, vatamare care sa nu poata fi inlaturata decat prin anularea procesului-verbal contestat, conform art. 105, alin. 2 din Codul de procedura civila.
     Referitor la indeplinirea conditiilor de fond, instanta constata ca, in mod corect, fapta contraventionala retinuta in sarcina petentului a fost incadrata in dispozitiile art. 102, alin. 3, litera a) din O.U.G. nr. 195/2002 republicata, potrivit carora reprezinta contraventie si se sanctioneaza cu amenda prevazuta in clasa a IV-a de sanctiuni si cu aplicarea sanctiunii complementare a suspendarii exercitarii dreptului de a conduce pentru o perioada de 90 de zile, conducerea sub influenta bauturilor alcoolice, daca fapta nu constituie, potrivit legii, infractiune.
     Cat priveste legalitate sanctiunilor aplicate, instanta constata ca acestea se incadreaza in limitele prevazute de textele incriminatoare, prin raportare la art. 98, alin. 4, lit. d) si la art. 111, alin. 1, lit. c) din OUG nr. 195/2002 republicata.
     Instanta nu poate retine critica petentului in sensul ca au fost incalcate prevederile art. 16, alin. 1 din O.G. nr. 2 din 2001, deoarece nu au fost descrise toate imprejurarile ce pot servi la aprecierea gravitatii faptei. Instanta constata ca agentul constatator a precizat suficiente elemente pentru a se verifica incadrarea juridica a faptei, precum si justetea sanctiunii aplicate, facand o descriere succinta, dar care cuprinde toate elementele necesare pentru a se aprecia asupra gravitatii acesteia.
     Totodata, sanctiunea aplicata de agentul constatator reprezinta minimul prevazut de art. 102, alin. 3, litera a) raportat la art. 98, alin. 4, lit. d) din O.U.G. nr. 195 din 2002 republicata.                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                            
     Sub aspectul temeiniciei procesului-verbal de contraventie contestat, instanta retine ca petentul a aratat ca inverzirea in proportie de 30% a fiolei alcooltest cu care a fost testat este rezultatul consumului unei salate cu otet.
     Conform art. 1169 din Codul civil, cel ce face o propunere inaintea judecatii trebuie s-o dovedeasca. Deci, daca intimatul a retinut in sarcina petentului savarsirea unei contraventii, revine intimatului sarcina de a proba temeinicia acestei sustineri.
     Este adevarat ca procesul-verbal contestat se bucura de o prezumtie de legalitate si temeinicie, fiind incheiat de un agent al statului, dar, aceasta prezumtie relativa nu poate rasturna sarcina probei, in sensul obligarii celui sanctionat contraventional sa-si dovedeasca nevinovatia.
     Aceeasi concluzie se desprinde si din jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului, in interpretarea art. 6, paragraful 2 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale (Conventia si jurisprudenta Curtii fac parte din dreptul intern, in conformitate cu dispozitiile art. 11, alin. 2 si art. 20 din Constitutia Romaniei), in care s-a aratat ca, si in materie contraventionala, sarcina probei savarsirii faptei apartine acuzarii (cauza Anghel contra Romaniei, hotararea Curtii Europene a Drepturilor Omului din 4 oct. 2007, cauza Neata contra Romaniei, decizia Curtii Europene a Drepturilor Omului referitoare la admisibilitate din 18 noi. 2008). Astfel, obligatia dovedirii vinovatiei apartine acuzarii, iar indoiala ii profita celui acuzat (in dubio pro reo).
     Sub acest aspect, instanta constata ca intimatul a depus la dosarul cauzei: declaratia petentului din 16.05.2009 (filele 16-17), raportul agentului constatator (fila 14), convocator din 17.05.2009 (fila 18), adresa nr. 899257 din 16.05.2009 (fila 19), raport de retinere (fila 20), permis de conducere (fila 21), dovada seria AT nr. 468693 din 16.05.2009 (fila 22).
     In raportul agentului constatator se mentioneaza ca, la momentul opririi, petentul emana un miros puternic de bauturi alcoolice, motiv pentru care a fost testat cu fiola alcooltest seria M 119171, iar reactivul fiolei s-a inverzit in proportie de 30% (fila 14).
     Cele retinute in procesul-verbal contestat si in raportul agentului constatator sunt sustinute de declaratia data de petent, in fata agentilor de politie, la data de 16.05.2009. Acesta a aratat ca, in data de 16.05.2009, in jurul orelor 14.00 a plecat de la domiciliu, impreuna cu sotia sa, conducand autoturismul AG - 50 - MLM, Dacia Solenza, proprietate personala. Petentul a mentionat ca, inainte de a se urca la volanul autoturismului si de a-l conduce pe drumul public Goia, a consumat doua beri cu alcool, de 0,5 litri. Petentul a mai aratat ca a fost testat cu fiola alcooltest seria M 119171, reactivul inverzindu-se dupa testare in proportie de 30% (fila 16) si ca nu doreste recoltarea probelor biologice (fila 17).
     In cuprinsul plangerii, petentul si-a schimbat pozitia, precizand ca nu a consumat bauturi alcoolice, ci doar o salata cu otet, dar nu a negat ca fiola alcooltest s-a inverzit in proportie de 30%.
     Instanta apreciaza ca neverosimila explicatia petentului in sensul consumului unei salate cu otet, mai ales ca acesta a declarat in fata agentilor de politie ca a consumat doua beri cu alcool, de 0,5 litri (declaratie semnata de catre petent pe fiecare pagina).
     Coroborand toate probele mentionate mai sus, instanta retine temeinicia contraventiei imputate petentului prin procesul-verbal in cauza.
     In privinta sanctiunilor, pentru conducere sub influenta bauturilor alcoolice, agentul constatator i-a aplicat petentului 9 puncte amenda (540 lei), ceea ce reprezinta minimul prevazut de art. 102, alin. 3, litera a) raportat la art. 98, alin. 4, lit. d) din O.U.G. nr. 195 din 2002 republicata si masura complementara a retinerii permisului de conducere in vederea suspendarii exercitarii dreptului de a conduce autovehicule pe o perioada de 90 de zile.
     Potrivit art. 21, alin. 3 din O.G. nr. 2 din 2001, sanctiunea aplicata trebuie sa fie proportionala cu gradul de pericol social al faptei savarsite, tinandu-se seama de imprejurarile in care a fost savarsita fapta, de modul si mijloacele de savarsire a acesteia, de scopul urmarit, de urmarea produsa, precum si de circumstantele personale ale contravenientului si de celelalte date inscrise in procesul-verbal.
     Fapta imputata petentului este o fapta de pericol, ratiunea instituirii ei fiind, in primul rand, prevenirea accidentelor de circulatie, iar limitele ridicate ale amenzii contraventionale (intre 9 si 20 de puncte amenda), cele mai mari ce pot fi aplicate persoanei fizice, denota un pericol social ridicat.
     Avand in vedere elementele mentionate, precum si faptul ca petentul i-a pus in pericol pe ceilalti participanti la trafic, instanta apreciaza ca sanctiunile aplicate sunt proportionale cu gravitatea faptei savarsite, iar agentul constatator a procedat la o corecta individualizarea a acestora.
     In consecinta, constatand legalitatea si temeinicia procesului-verbal contestat, in temeiul art. 34, alin. 1 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor, instanta va respinge ca nefondata plangerea formulata de petentul M M impotriva procesului-verbal de constatare si sanctionare a contraventiei seria CC nr. 2103862, incheiat de intimat la data de 16.05.2009 si va mentine procesul-verbal contestat ca fiind legal si temeinic intocmit.
PENTRU TOATE ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTARASTE:
     Respinge ca nefondata plangerea contraventionala formulata de petentul M M, in contradictoriu cu intimatul I.P.J. A - P O C, impotriva procesului-verbal seria CC nr. 2103862, incheiat de intimat la data de 16.05.2009.
     Mentine procesul-verbal de constatare si sanctionare a contraventiei seria CC nr. 2103862 din 16.05.2009 ca fiind legal si temeinic intocmit.
     Cu drept de recurs in termen de 15 de zile de la comunicare.
Pronuntata in sedinta publica astazi, 28 octombrie 2009.

Presedinte,
Grefier,

Sursa: Portal.just.ro


Alte spete Plangeri prealabile

plangere impotriva procurorului - Hotarare nr. 3794 din data de 21.12.2017
alte plangeri - Hotarare nr. 3792 din data de 13.12.2017
Plangere impotriva rezolutiei procurorului de neincepere a urmaririi penale Competenta prim procurorului adjunct in solutionarea plangerii - Decizie nr. 141 din data de 19.04.2010
Plangere contra solutiei procurorului. Casare cu trimitere pentru nerespectarea dispozitiilor art.278/1 al.8 lit.b. Nemotivare. - Decizie nr. 298 din data de 18.12.2009
- Sentinta penala nr. 78 din data de 28.05.2008
abuz in serviciu contra intereselor persoanelor, prev. de art.246 C.pen. ?i favorizarea infractorului prev. de art.264 C.pen - Sentinta penala nr. 1 din data de 21.03.2012
Plangerea petentului vizeaza un act al procurorului, efectuat in cursul urmaririi penale, care nu poate fi atacat decat in fata procurorului ierarhic superior, nu si in fata instantei de judecata. Legea nu permite atacarea in fata instantei de judecata, d - Hotarare nr. 558/R din data de 07.06.2013
Santaj. Elemente constitutive. - Sentinta penala nr. 1/F din data de 16.03.2011
Santaj. Elemente constitutive. - Sentinta penala nr. 1/R din data de 16.03.2011
PLANGERE ORDONANTA PROCUROR, ADMITERE - Sentinta penala nr. Sedinta Camerei de Consiliu din data de 16.05.2013
Plangere contraventionala - Decizie nr. 188/R din data de 15.02.2013
Respins recurs plangere contaventionala OPC. - Decizie nr. 253/R din data de 18.02.2010
Recurs, infractiune urmaribila la plangerea prealabila a partii vatamate. - Decizie nr. 127 din data de 05.04.2012
Art. 2781 Cod Procedura Penala. - Sentinta penala nr. 332/S din data de 30.11.2011
Art. 2781 Cod Procedura Penala. - Sentinta penala nr. 337/S din data de 07.12.2011
Plangere prealabila, momentul in care incepe sa curga termenul prevazut de art. 284 alin. 1 Cod Procedura Penala. Cu opinie separata. - Sentinta penala nr. 577/R din data de 16.12.2011
Recurs plangere rezolutie procuror. Respins - Sentinta penala nr. 3 din data de 29.10.2009
Recurs plangere rezolutie procuror – respins - Sentinta penala nr. 1 din data de 29.10.2009
Plangere impotriva deciziei C.N.S.C. Inaplicabilitatea dispozitiilor O.U.G. nr.34/2006. Desfiintarea deciziei atacate si trimiterea contestatiei spre solutionare instantei competente. - Decizie nr. 2160 din data de 27.07.2011
Anularea din oficiu a procedurii de atribuire de catre C.N.S.C.Conditii. - Decizie nr. 1 din data de 05.01.2010