InfoDosar.ro | Jurisprudenta | Spete Judecatoria Campulung Moldovenesc

Familie - Divort cu copii - conditii in noul Cod Civil

(Sentinta civila nr. 1416 din data de 24.10.2011 pronuntata de Judecatoria Campulung Moldovenesc)

Domeniu Familie (infractiuni si alte probleme in legatura cu familia) | Dosare Judecatoria Campulung Moldovenesc | Jurisprudenta Judecatoria Campulung Moldovenesc

     Civil - Familie - Divort cu copii - conditii in Noul Cod Civil
     
      Prin Sentinta civila nr. 1416/24.10.2011 a Judecatoriei C-lung. Mold. s-a dispus admiterea, in parte a actiunii civile avand ca obiect "divort" formulata de reclamanta SM in contradictoriu cu paratul SAG, admitandu-se in parte, si cererea reconventionala cu precizarile ulterioare. S-a dispus desfacerea casatoriei incheiate, din culpa comuna, reclamanta urmand a reveni la numele avut anterior.De asemenea s-a dispus ca exercitarea autoritatii parintesti asupra minorului SS nascut la data de 15 decembrie 2007 sa se faca in comun de ambii parinti, s-a stabilit locuinta minorului SS la reclamanta,  in mun. Campulung Moldovenesc, strada..,  s-a stabilit pentru reclamanta plata obligatiei de intretinere a minorului SS, in natura, iar paratul a fost obligat la plata unei pensii de intretinere in bani, in cuantum de 250 lei lunar, incepand cu data introducerii actiunii, 01 martie 2011 si pana la majoratul minorului. S-a incuviintat ca paratul - reclamant sa aiba legaturi personale cu minorul dupa cum urmeaza:
- in fiecare miercuri de la ora 16:00 la ora 20:00;
- in prima si a treia duminica a fiecarei luni calendaristice de la ora 10:00 la ora 20:00;
- in a doua si a patra sambata a fiecarei luni calendaristice de la ora 14:00 la ora 18:00;
- in vacanta de iarna intre 26 decembrie ora 10:00  - 31 decembrie ora 18:00;
- in vacanta de vara din prima sambata a lunii iulie ora 10:00 - pana in urmatoarea sambata ora 18:00, cu obligatia paratului de a duce minorul la domiciliul reclamantei la sfarsitul programului de vizitare.
     Pentru a hotari astfel, instanta a retinut ca partile s-au casatorit la data de 26 mai 2005, iar din casatoria acestora a rezultat minorul SS nascut la data de 15 decembrie 2007.
In cauza a rezultat ca partile au protejat cu discretie problemele de cuplu atat fata de prietenii apropiati cat si fata de familie, insa din probatoriul administrat a rezultat ca intre acestia existau neintelegeri anterior plecarii in Spania, iar dupa aceasta plecare problemele s-au agravat, astfel incat au determinat despartirea in fapt a acestora.
Principalele motive pentru care partile au ajuns la divort sunt cele legate de problemele financiare si gelozia sotilor.
Intr-un interval relativ scurt de la incheierea casatoriei, sotii si-au achizitionat un apartament, o masina, obiecte de mobilier, electrocasnice, fapt ce   i-a determinat sa faca mai multe imprumuturi atat in banca cat si la apropiati, la care s-au adaugat datoriile pe care paratul le avea inainte de casatorie si chiar o pensie de intretinere pentru un copil din prima casatorie a acestuia, astfel incat intre ei au inceput tot felul de discutii.
Ambii soti au inceput sa lucreze peste program, in zilele libere, in perioada de concediu, paratul lucrand atat la spital cat si in policlinica, toate acestea in detrimentul vietii de cuplu, reprosandu-si fiecare celuilalt ca el lucreaza mai mult, fapt ce a determinat-o pe reclamanta sa convinga pe parat sa plece impreuna la munca in Spania, unde se afla sora acesteia.
In Spania, chiar daca partile realizau un venit mai mare, conditiile de munca si de viata ale acestora s-au inrautatit, astfel ca partile care lucrau in tara ca asistent farmacie si asistent medical paratul, au lucrat la curatenie, respectiv muncitor forestier, au locuit o perioada impreuna cu minorul intr-o singura camera, intr-un apartament in care mai locuiau cateva familii, astfel ca problemele sotilor nu numai ca nu s-au rezolvat, dar s-au agravat.
Pe langa problemele financiare, din probatoriul administrat a rezultat ca un alt motiv de neintelegere era determinat de gelozia paratului.
Martorii audiati in cauza la propunerea reclamantei au sustinut ca au asistat chiar la scene de gelozie nejustificata din partea paratului, atat in tara, relatand un incident referitor la sotul sefei reclamantei cat si in strainatate, cu referire la fratele martorei DV, care venise la aceasta in vizita din Olanda, dovedind astfel gelozia paratului si sustinerile ca orice persoana care se afla in apropierea reclamantei, aparea ca o posibila amenintare pentru el.
Aceasta situatie este confirmata si prin faptul ca desi paratul nu a sustinut in cereri ca reclamanta ar fi avut vreo relatie extraconjugala, martorii CFV si PC, audiati in cauza la propunerea acestuia, au declarat ca motivul despartirii dintre soti l-ar reprezenta faptul ca reclamanta ar fi avut o relatie extraconjugala, aspecte cunoscute din cele relatate de parat si care nu s-au  dovedit in cauza.
Fara ca instanta sa se pronunte daca intre parat si nepoata bonei, minora, a existat sau nu o relatie extraconjugala, retine totusi ca o culpa din partea paratului in desfacerea casatoriei, continuarea acestei prietenii care viza plimbari, corespondenta, cumpararea de anticonceptionale, desi aceste aspecte evident o deranjau pe reclamanta si au existat certuri.
De asemenea, comportamentul reclamantei de a-si petrece timpul la mare in compania unor prieteni in timp ce paratul se afla in tara, la inmormantarea mamei sale, este apreciata de instanta ca neadecvat si dovedeste ca relatiile dintre soti s-au vatamat grav, fiind permanent tensionate.
Relatiile de familie au la baza sentimente de prietenie, de afectiune, care implica intelegere, idealuri comune, insa partile nu au gasit nici un mod de rezolvare la problemele lor, astfel incat nu mai este posibila continuarea casatoriei, motiv pentru care instanta va admite actiunea de divort.
Conform art. 5 lit. 2 din legea nr. 71/2011, dispozitiile Codului Civil sunt aplicabile si efectelor viitoare ale situatiilor juridice nascute anterior intrarii in vigoare a acestuia derivate din starea si capacitatea persoanelor, din casatorie, filiatie, adoptie si obligatia legala de intretinere, daca aceste situatii juridice subzista dupa intrarea in vigoare a Codului civil, prin urmare in aceasta materie incepand cu 1 octombrie 2011, dispozitiile noului Cod sunt de imediata aplicare.
Instanta va dispune desfacerea casatoriei din culpa comuna, conform art. 373 lit. b Cod Civil, intrucat probatoriul a confirmat ca ambii soti sunt vinovati de destramarea relatiilor de familie.     
In temeiul disp. art. 383 alin. 3 Cod Civil reclamanta va reveni la numele avut anterior acela de " B" .
Din casatoria partilor a rezultat minorul SS nascut la data de 15 decembrie 2007, iar potrivit anchetei sociale intocmita de Autoritatea Tutelara a Primariei municipiului Campulung Moldovenesc in prezent minorul locuieste impreuna cu parintii sai si cu mama reclamantei la domiciliul conjugal, opinia acesteia fiind ca in cazul desfacerii casatoriei minorul sa fie incredintat mamei spre crestere si educare.
Autoritatea parinteasca este definita de Codul Civil la art. 483 ca fiind ansamblul de drepturi si indatoriri care privesc atat persoana cat si bunurile copilului si apartin in mod egal ambilor parinti.
Conform art. 397 Cod civil, dupa divort autoritatea parinteasca revine in comun ambilor parinti, afara de cazul in care instanta decide altfel, art. 398 alin. 1 stabilind ca daca exista motive intemeiate avand in vedere interesul superior al copilului, instanta hotaraste ca autoritatea parinteasca sa fie exercitata numai de catre unui dintre parinti.
Prin urmare, doar daca interesul superior al copilului o reclama, instanta poate opta pentru o autoritate parinteasca exercitata de unul dintre parinti, aceasta situatie fiind privita ca o exceptie, intrucat presupune inlaturarea unuia dintre parinti de la exercitiul unor drepturi care privesc copilul si de la luarea unor decizii.
In cauza instanta retine ca ambii parinti s-au implicat in mod responsabil in cresterea si educarea minorului, rezultand din probatoriu ca in tara s-au programat la serviciu in schimburi, astfel incat in permanenta unul dintre ei sa fie cu minorul, apeland la o bona doar pentru cateva ore pe zi cand ambii soti erau la serviciu si preocupandu-se ca acestuia sa nu-i lipseasca nimic.
      Prin urmare, in temeiul art. 397 Cod civil, dispune ca exercitarea autoritatii parintesti asupra minorului SS sa se faca in comun de ambii parinti.
     Nu s-au dovedit in cauza sustinerile paratului cum ca reclamanta este o fire nervoasa si agitata, avand manifestari exagerate fata de minor, martorii audiati aratand ca aceasta era foarte implicata in cresterea minorului, iar in strainatate chiar daca avea un program incarcat, venea in pauza pentru a vedea de copil si a-i da de mancare, preocupandu-se de acesta.
     De asemenea instanta retine ca desi paratul ii reproseaza reclamantei un anumit comportament fata de minor si sustine atasamentul deosebit pe care copilul il are fata de el, acesta a plecat totusi in tara, lasandu-o pe reclamanta impreuna cu minorul in Spania cu numeroase cheltuieli si datorii, fara a avea vreo certitudine asupra revenirii sale in tara.
Prin urmare, instanta decide ca in temeiul art. 400 alin. 2 Cod Civil, dupa divort minorul sa locuiasca cu reclamanta si stabileste ca locuinta acestuia sa fie la reclamanta in mun. Campulung Moldovenesc, strada ___judetul Suceava, atragand totodata acesteia asupra dispozitiilor art. 497 Cod civil, care prevad ca schimbarea locuintei copilului impreuna cu parintele la care locuieste nu poate avea loc decat cu acordul prealabil al celuilalt parinte, iar in caz de neintelegere, trebuie sa apeleze la instanta de tutela. 
In temeiul art. 402 Cod civil, instanta va stabili si contributia fiecarui parinte la cresterea si educarea minorului, art. 499 precizand ca tatal si mama sunt obligati, in solidar, sa dea intretinere copilului lor minor, asigurandu-i cele necesare traiului precum si educatia, invatatura si pregatirea sa profesionala.
     Instanta urmeaza sa stabileasca pentru reclamanta plata obligatiei de intretinere a minorului SS, in natura, intrucat locuinta minorului a fost stabilita la aceasta, ea realizandu-se permanent, iar pentru parat in bani, sens in care il obliga la plata unei pensii in cuantum de 250 lei lunar, avand in vedere salariul net al acestuia de 1.033 lei, incepand cu data introducerii actiunii, 01 martie 2011 si pana la majoratul minorului.
Conform art. 401 Cod civil parintele separat de copilul sau are dreptul de a avea legaturi personale cu acesta, instanta de tutela urmand a decide cu privire la modalitatile de exercitare a acestui drept.
Acest drept urmeaza sa fie exercitat in asa masura incat sa nu aiba o influenta negativa asupra cresterii copilului, insa sa fie respectate conditiile pentru intretinerea unei legaturi intre acel parinte si copil.
     De asemenea, acest drept este consacrat de art. 14 si 15 din Legea 272/2004, restrangerea acestor drepturi putandu-se dispune doar in cazuri justificate, insa toate aceste drepturi se subordoneaza cu prioritate principiului interesului superior al copilului, stabilit de art. 2 din acelasi act normativ.
     Prin urmare, acest drept al parintelui urmeaza sa fie exercitat in asa fel incat sa nu aiba influenta negativa asupra dezvoltarii minorului, trebuind sa fie respectate conditiile normale in privinta intretinerii acestor legaturi, iar programul de vizitare trebuie sa fie conform cu interesele copilului si totodata suficient pentru stabilirea legaturilor de familie, in sensul art. 8 din Conventia Europeana pentru Apararea Drepturilor Omului si a Legii nr. 272/2004.
Tinand cont de varsta minorului - 4 ani, instanta avand in vedere si optiunea partilor, a stabilit in favoarea paratului un program de vizitare a minorului dupa cum urmeaza: in fiecare miercuri de la ora 16:00 la ora 20:00; in prima si a treia duminica a fiecarei luni calendaristice de la ora 10:00 la ora 20:00; in a doua si a patra sambata a fiecarei luni calendaristice de la ora 14:00 la ora 18:00; in vacanta de iarna intre 26 decembrie ora 10:00  - 31 decembrie ora 18:00; in vacanta de vara din prima sambata a lunii iulie ora 10:00 - pana in urmatoarea sambata ora 18:00, cu obligatia paratului de a duce minorul la domiciliul reclamantei la sfarsitul programului de vizitare.

Sursa: Portal.just.ro


Alte spete Familie (infractiuni si alte probleme in legatura cu familia)

Ordin de protectie - Sentinta civila nr. 5C din data de 03.10.2012
Reincredintare minor - stabilire program vizita - Sentinta civila nr. 147 din data de 19.11.2011
Stabilire domiciliu minor - pensie intretinere - Sentinta civila nr. 141 din data de 19.01.2011
Reincredintare minor - Sentinta civila nr. 1111 din data de 10.11.2010
Reincredintare minor - Sentinta civila nr. 635 din data de 25.08.2010
Incredintare minor - Sentinta civila nr. 634 din data de 25.08.2010
Pensie intretinere major - Sentinta civila nr. 490 din data de 03.06.2010
Pensie intretinere - Sentinta civila nr. 223 din data de 15.04.2010
Divort - Sentinta civila nr. 160 din data de 11.03.2010
Pensie intretinere - stabilire pensie - Sentinta civila nr. 176 din data de 24.03.2010
Pensie intretinere - Sentinta civila nr. 26 din data de 14.01.2010
pensie intretinere - Sentinta civila nr. 429 din data de 07.10.2009
Majorare pensie - Sentinta civila nr. 313 din data de 17.06.2009
Recunoastere hotarare de divort pronuntata intr-un stat tert fata de cetatenia ambilor soti. Art. 166 din Legea nr. 105/1992 - Decizie nr. 77/R din data de 30.01.2014
Divort. Exercitarea drepturilor parintesti asupra minorilor dupa divort. - Decizie nr. 276/R din data de 12.03.2014
Legea nr. 272/2004. Delegarea exercitarii drepturilor si obligatiilor parintesti. - Decizie nr. 30/R din data de 14.06.2006
Stabilirea paternitatii. Valoarea probatorie a expertizelor medico-legale de stabilire a legaturii de filiatie. - Decizie nr. 24/R din data de 21.04.2006
Dreptul familiei. Pastrarea numelui avut in timpul casatoriei. Intelesul notiunii de „motive temeinice” pentru care instanta poate admite cererea. - Decizie nr. 50/R din data de 06.05.2005
Dreptul familiei. Ocrotirea minorului prin masura plasamentului in regim de urgenta. Necesitatea cenzurarii masurii si dupa luarea acesteia prin aplicarea principiului interesului superior al copilului - Decizie nr. 39-R din data de 25.03.2005
Drept civil. Exercitarea autoritatii parintesti dupa divort atunci cand unul din parinti locuieste in alta tara. - Decizie nr. 494 din data de 16.12.2014