InfoDosar.ro | Jurisprudenta | Spete Judecatoria Campina

Valoarea probatorie a procesului-verbal intocmit in baza constatarilor personale ale agentului constatator

(Sentinta civila nr. 375 din data de 30.01.2009 pronuntata de Judecatoria Campina)

Domeniu Plangeri prealabile | Dosare Judecatoria Campina | Jurisprudenta Judecatoria Campina

     Prin plangerea inregistrata pe rolul Judecatoriei Campina sub nr. xxxx petentul A.S.G. a contestat in termen legal procesul-verbal de contraventie seria x nr. xxxxxxx incheiat la data de xxx de agentul constatator din cadrul Politiei orasului x, solicitand anularea actului sanctionator.
     In motivarea plangerii, petentul a aratat ca nu a savarsit fapta descrisa in procesul-verbal si nici nu s-au adus dovezi in acest sens, in plus la data de yy a pierdut cartea de identitate, urmand ca Politia sa-i elibereze un alt document. 
     In drept a invocat disp. O.U.G. nr. 195/2002, iar in sustinerea plangerii a anexat, in copie, procesul-verbal de contraventie contestat, dovada si copie act identitate.
     Intimatul I. potrivit art. 115 Cod procedura civila, a formulat intampinare, prin care a solicitat respingerea plangerii si mentinerea procesului-verbal de contraventie, iar in temeiul art. 242 alin. 2 C.pr.civ., judecarea cauzei in lipsa reprezentantului institutiei.
     Prin cererea inaintata prin fax petentul a solicitat judecarea cauzei si in lipsa sa.
     In cauza s-a administrat doar proba cu inscrisuri.
     Analizand actele si lucrarile dosarului, instanta retine urmatoarele:
     Prin procesul-verbal de constatare a contraventiei seria xx nr. xxxxxxx intocmit de agentul constatator din cadrul Politiei or. x, petentul A.S.G. a fost sanctionat cu 10 puncte-amenda in cuantum de 500 lei si cu retinerea permisului de conducere pentru savarsirea contraventiilor prevazute de art. 100 alin. 3 lit. e si art. 101 alin. 1 pct. 18  din  O.U.G. nr. 195/2002, republicata.
     In sarcina acestuia s-a retinut ca la data z, ora 16,40, pe DN 1, condus autoturismul marca Peugeot cu nr. de inmatriculare y, iar la km. 103 a efectuat o manevra de depasire a unui alt autoturism in timp ce din sens opus circula auto zz, creand pericol de accident si incalcand marcajul rutier discontinuu care separa cele doua sensuri de mers si totodata neavand asupra sa actul de identitate, fapte sanctionate de art. 98 alin 4 din O.U.G. nr. 195/2002, republicata.
     Impotriva acestui proces-verbal petentul a formulat prezenta plangere in termenul legal, solicitand anularea actului sanctionator.
     Procesul-verbal intocmit de politistul rutier are caracterul unui act administrativ de constatare, prin emiterea caruia nu se incalca prezumtia de nevinovatie, dat fiind ca persoana impotriva careia s-a emis nu este pusa in fata unui verdict definitiv de vinovatie si de raspundere, efectele procesului-verbal putand fi inlaturate prin exercitarea cailor de atac prevazute de lege.
     De altfel, potrivit teoriei si jurisprudentei CEDO problema stabilirii vinovatiei in materia contraventiilor nu are in vedere faza extrajudiciara a sanctiunii administrative, ci faza judiciara a acesteia, ceea ce presupune respectarea dreptului la un proces echitabil si a garantiilor prevazute de art. 6 din Conventie, articol cu care prevederile art. 23  alin. 11 din Constitutie - potrivit carora "pana la ramanerea definitiva a hotararii judecatoresti de condamnare persoana este considerata nevinovata" - sunt in deplina concordanta.
     Verificand in conformitate cu dispozitiile art. 34 alin. 2 din O.G. nr. 2/2001 legalitatea procesului verbal de contraventie, instanta retine ca a fost incheiat cu respectarea dispozitiilor legale incidente, neexistand motive de nulitate care sa fie invocate din oficiu.
     Referitor la procesul-verbal, instanta retine ca in genere, fiind intocmit de un agent al statului aflat in exercitiul functiunii, trebuie sa i se recunoasca valoare probatorie sub aspectul constatarii starii de fapt, iar in acest sens se remarca ca in jurisprudenta CEDO se retine in mod constant ca prezumtiile nu sunt in principiu contrare Conventiei. Astfel, in Hotararea pronuntata in cauza Salabiaku c. Frantei, Curtea a retinut ca prezumtiile sunt permise de Conventie, dar nu trebuie sa depaseasca limitele rezonabile tinand seama de gravitatea mizei si prezervand drepturile apararii (paragr. 28).
     Mai mult, se retine ca in cazul faptelor contraventionale constatate personal de agentii care intocmesc procesele-verbale - ca in cazul de fata - functioneaza prezumtiile de legalitate si de temeinicie ale actelor sanctionatoare, solutie care este in acord cu art. 6 din Conventie, din moment ce instanta verifica din oficiu legalitatea procesului-verbal.
     Fata de cele anterior expuse, se constata ca procesul verbal seria xx nr. xxxxxxx este legal intocmit, urmand a se analiza temeinicia acestuia pornind de la prezumtia ca ele reflecta adevarul.
     In privinta probatiunii, este de remarcat ca petentul ar trebui sa faca dovada contrarie celor consemnate in procesul-verbal doar in situatia in care probele administrate de organul constatator pot convinge instanta in privinta vinovatiei "acuzatului" dincolo de orice indoiala rezonabila.
     Constatarea personala a agentului de politie privind efectuarea de catre petent a unei manevre de depasire neregulamentara si a faptei de a nu avea asupra sa actul de identitate, conving instanta in privinta vinovatiei petentului, dincolo de orice dubiu, iar petentul prin probele administrate nu a conturat o alta stare de fapt decat cea retinuta in procesul-verbal contestat.
     In acest sens se retine ca inscrisurile depuse de acesta nu au relevanta in cauza, in plus proba testimoniala cu martori solicitata de acesta si incuviintata de instanta, nu a putut fi administrata din culpa petentului care, desi citat cu mentiunea de a indica adresele celor doi martori, in vederea legalei citari, nu a dat curs solicitarii exprese a instantei.
     In atare conditii apar la lipsite de suport probator afirmatiile petentului in sensul ca nu a savarsit faptele retinute in sarcina sa si ca la yy a pierdut actul de identitate. 
     Fata de cele ce preced, in temeiul art. 34 din O.G. nr. 2/2001, urmeaza sa respinga plangerea formulata, ca neintemeiata si sa mentina, ca legal si temeinic, procesul-verbal contestat.

Sursa: Portal.just.ro


Alte spete Plangeri prealabile

plangere impotriva procurorului - Hotarare nr. 3794 din data de 21.12.2017
alte plangeri - Hotarare nr. 3792 din data de 13.12.2017
Plangere impotriva rezolutiei procurorului de neincepere a urmaririi penale Competenta prim procurorului adjunct in solutionarea plangerii - Decizie nr. 141 din data de 19.04.2010
Plangere contra solutiei procurorului. Casare cu trimitere pentru nerespectarea dispozitiilor art.278/1 al.8 lit.b. Nemotivare. - Decizie nr. 298 din data de 18.12.2009
- Sentinta penala nr. 78 din data de 28.05.2008
abuz in serviciu contra intereselor persoanelor, prev. de art.246 C.pen. ?i favorizarea infractorului prev. de art.264 C.pen - Sentinta penala nr. 1 din data de 21.03.2012
Plangerea petentului vizeaza un act al procurorului, efectuat in cursul urmaririi penale, care nu poate fi atacat decat in fata procurorului ierarhic superior, nu si in fata instantei de judecata. Legea nu permite atacarea in fata instantei de judecata, d - Hotarare nr. 558/R din data de 07.06.2013
Santaj. Elemente constitutive. - Sentinta penala nr. 1/F din data de 16.03.2011
Santaj. Elemente constitutive. - Sentinta penala nr. 1/R din data de 16.03.2011
PLANGERE ORDONANTA PROCUROR, ADMITERE - Sentinta penala nr. Sedinta Camerei de Consiliu din data de 16.05.2013
Plangere contraventionala - Decizie nr. 188/R din data de 15.02.2013
Respins recurs plangere contaventionala OPC. - Decizie nr. 253/R din data de 18.02.2010
Recurs, infractiune urmaribila la plangerea prealabila a partii vatamate. - Decizie nr. 127 din data de 05.04.2012
Art. 2781 Cod Procedura Penala. - Sentinta penala nr. 332/S din data de 30.11.2011
Art. 2781 Cod Procedura Penala. - Sentinta penala nr. 337/S din data de 07.12.2011
Plangere prealabila, momentul in care incepe sa curga termenul prevazut de art. 284 alin. 1 Cod Procedura Penala. Cu opinie separata. - Sentinta penala nr. 577/R din data de 16.12.2011
Recurs plangere rezolutie procuror. Respins - Sentinta penala nr. 3 din data de 29.10.2009
Recurs plangere rezolutie procuror – respins - Sentinta penala nr. 1 din data de 29.10.2009
Plangere impotriva deciziei C.N.S.C. Inaplicabilitatea dispozitiilor O.U.G. nr.34/2006. Desfiintarea deciziei atacate si trimiterea contestatiei spre solutionare instantei competente. - Decizie nr. 2160 din data de 27.07.2011
Anularea din oficiu a procedurii de atribuire de catre C.N.S.C.Conditii. - Decizie nr. 1 din data de 05.01.2010