Acordarea de compensatii proprietarilor de terenuri incluse in arii nationale protejate. Prematuritate.

S.C. 675/22.06.2009 - Acordarea de compensatii proprietarilor de terenuri incluse in arii nationale protejate. Prematuritate.

Prin actiunea civila inregistrata pe rolul instantei la data de 16.02.2009 sub nr.(_), reclamantii B.D., B.I.P. si B.I.A. au solicitat in contradictoriu cu piritii Parcul National Cozia, Regia Nationala a Padurilor prin Directia Silvica Rm. Valcea si Statul Roman, pronuntarea unei hotariri prin care sa fie obligati piritii la plata daunelor cauzate pentru incalcarea dreptului de proprietate.
In motivare, reclamantii au aratat ca la infiintarea Parcului National Cozia in anul 2002-2003, proprietatile lor au fost incluse in zona tampon a acestui parc, fara a-si acorda acceptul in acest sens.
Reclamantii nu mai pot dispune de proprietatile lor, terenurile fiind incluse in zona de protectie, intrucit delegatia APIA ii obliga sa efectueze diverse lucrari de amenajare si imbunatatire, pentru subventia primita de la stat.
De nenumarate ori reclamantii s-au adresat Parcului National Cozia pentru a li se aproba cereri pentru marcarea unor arbori, insa au fost refuzati, si desi exista o lege a despagubirilor pentru suprafetele preluate de stat, nici pina in aceasta data nu li s-a adus la cunostinta intentia platii unor despagubiri.
Conform art.44 din Constitutia Romaniei, dreptul de proprietate este garantat si ocrotit egal de lege, indiferent de titular.
Pentru terenurile incluse in Parcul National Cozia, reclamantii arata ca platesc anual taxe si impozite, fara insa a putea  sa se foloseasca de acestea.
Prin precizarea de la fila 17 dosar, reclamantii au indicat cuantumul pretentiilor solicitate, la nivelul sumei de 3000 lei.
Pirita Regia Nationala a Padurilor Romsilva prin Directia Silvica Rm. Valcea a formulat intimpinare prin care a solicitat respingerea actiunii ca nefondata.
In motivare s-a aratat ca prin Legea 5/2000 s-a infiintat Parcul National Cozia, cu respectarea art.44 alin.1 din Constitutie, care prevad ca limitele dreptului de proprietate se stabilesc prin lege.
Limitarea dreptului de proprietate poate sa restringa exercitiul acestui drept, insa cu respectarea cerintelor impuse de art.53 alin.2 din Constitutie, si anume ca restringerea sa fie necesara intr-o societate democratica, sa fie proportionala cu situatia care a creat-o si fara sa aduca atingere existentei dreptului.
Analizind actele si lucrarile dosarului, cu prioritate asupra exceptiei invocate din oficiu, instanta retine urmatoarele:
Parcul National Cozia a fost infiintat prin Legea nr.5/2000, ca zona naturala protejata de interes national, cuprinsa in anexa nr. I la aceasta lege, limitele acestei zone fiind stabilite prin HG 230/2003.
In privinta terenurilor incluse in ariile naturale protejate, prin art.22 si urmatoarele din OUG 57/2007 s-au stabilit mai multe restrictii impuse proprietarilor de terenuri, restrictii ce vizeaza exploatarea de resurse naturale, activitati de constructii si alte asemena activitati care ar putea pune in pericol conservarea si dezvoltarea patrimoniului natural.
Dispozitiile constitutionale pretins incalcate prin instituirea acestei zone protejate sint cuprinse in art.44 alin.1 si alin.2 din Constitutia Romaniei, dispozitii care se refera la garantarea si ocrotirea dreptului de proprietate privata, precum si la caracterul inviolabil al proprietatii private.
Reclamantul sustine ca prin adoptarea Legii 5/2000 si instituirea Parcului National Cozia i s-a adus o restringere nejustificata dreptului sau de proprietate, restringere ce reclama plata unor despagubiri.
Limitarile exercitiului dreptului de proprietate nu au fost insa institutie prin Legea 5/2000, care se limiteaza la a infiinta doar zona naturala protejata, ci prin OUG 57/2007, care stabileste regimul juridic al terenurilor incluse in aceste zone.
Instanta retine ca, desi proprietatea privata este garantata si ocrotita prin constitutie, acelasi act normativ stabileste si posibilitatea restringerii, prin lege, a exercitiului acestui drept, cu respectarea cerintelor art.53 alin.2 din Constitutie, si anume ca aceasta restringere sa fie necesara intr-o societate democratica, sa fie proportionala cu situatia care a creat-o si sa nu aduca atingere existentei dreptului.
Curtea Constitutionala, fiind sesizata cu o exceptie de neconstitutionalitate a dispozitiilor OUG 57/2007, a statuat intr-o decizie de speta (decizia nr.1361/11.12.2008, publicata in M.Of. nr.75/09.02.2009) ca in acest caz restringerea dreptului de proprietate este justificata. Astfel, obiectivul conservarii si utilizarii patrimoniului natural depaseste sfera interesului national, iar restringerea exercitiului dreptului de proprietate asupra terenurilor incluse in aria naturala protejata nu afecteaza existenta dreptului, care poate fi exercitat in continuare, cu anumite limitari, limitari ce se incadreaza in exigentele articolului 53 alin.2 din Constitutie.
Retinind asadar ca limitarea adusa exercitiului dreptului de proprietate prin dispozitiile OUG 57/2007 nu constituie o ingerinta nejustificata in dreptul de proprietate al reclamantilor, acestia nu pot pretinde despagubiri in temeiul art.44 din Constitutie.
Cu toate acestea, legiuitorul a prevazut posibilitatea acordarii de despagubiri pentru proprietarii terenurilor aflate in ariile naturale protejate, prin articolul 26 alin.1 din OUG 57/2007, articol care prevede printre altele si ca modalitatea de solicitare, de calcul si de acordare a despagubirilor se stabilesc prin hotarire a Guvernului.
Pina in prezent, Guvernul Romaniei nu a adoptat o astfel de hotarire.
Una din conditiile esentiale pentru formularea unei actiuni judecatoresti este afirmarea unei pretentii, adica a unui drept subiectiv civil, care, printre alte conditii, trebuie sa fie actual.
Trebuie subliniat inca odata ca dreptul reclamantilor la despagubiri nu rezulta din dispozitiile art.44 din Constitutie, intrucit, dupa cum s-a retinut, in speta nu exista o incalcare a drepturilor fundamentale recunoscute de acesta, ci este nascut in baza dispozitiilor legale ale OUG 57/2007, urmind sa devina si actual dupa elaborarea de catre executiv a actului normativ la care se refera art.26 alin.1 din numita ordonanta de urgenta.
In speta, desi nascut din dispozitiile art.26 alin.1 din OUG 57/2007, dreptul subiectiv civil afirmat de reclamanti nu este inca actual, intrucit actualitatea dreptului presupune ca limitele sale sa fie stabilite prin lege, ori, cadrul legal actual nu a stabilit inca modalitatea de solicitare, de calcul si de acordare a compensatiilor.
Cum actiunea in realizare nu poate fi introdusa decit daca dreptul subiectiv civil afirmat este atit nascut cit si actual, iar in speta dreptul subiectiv civil al reclamantilor desi nascut, nu este inca actual, instanta va admite exceptia prematuritatii actiunii si va respinge actiunea in consecinta.