InfoDosar.ro | Jurisprudenta | Spete Judecatoria Bistrita

ACTIUNEA PAULIANA - CONDITII DE ADMISIBILITATE

(Sentinta civila nr. 4553/2013 din data de 04.11.2014 pronuntata de Judecatoria Bistrita)

Domeniu Proprietate privata | Dosare Judecatoria Bistrita | Jurisprudenta Judecatoria Bistrita

Potrivit disp. art. 975 din Codul civil de la 1864, creditorii pot, in numele lor personal, sa atace actele viclene, facute de debitor in prejudiciul drepturilor lor. Acest text legal reglementeaza mijlocul juridic aflat la indemana creditorului prin care acesta poate actiona impotriva actelor juridice facute de debitor in frauda intereselor creditorului.
Pentru exercitarea actiunii prevazute de art. 975 din Codul civil este necesara indeplinirea urmatoarelor conditii: creditorul ca detina o creanta certa, lichida si exigibila, debitorul sa fi incheiat un act in frauda drepturilor creditorului, debitorul sa cunoasca faptul ca prin actul incheiat fraudeaza interesele creditorului si complicitatea tertului dobanditor la frauda debitorului.  Judecatoria Bistrita - sectia civila, Sentinta civila nr. 4553/2013, pronuntata in dosarul nr.  2573/190/2010*

Prin actiunea civila inregistrata sub nr. de mai sus, urmare a declinarii competentei materiale de catre Tribunalul B.N., ulterior precizata, reclamanta SC B.I  SRL a chemat in judecata pe paratii P.L., P.I., R.A.M  si R.G  , solicitand instantei ca prin sentinta ce o va pronunta sa dispuna revocarea contractului de vanzare-cumparare incheiat intre parata P.L. - vanzatoare si paratii R.A.M  si R.G   - cumparatori, privind imobilele: teren fanete, inscris in CF 2805 L. , in suprafata de 1.487 mp., nr. cadastral 588; teren fanete, inscris in CF 2806 L. , in suprafata totala de 1.695 mp., nr. cadastral 589; teren arabil, inscris in CF 2807 L. , in suprafata totala de 1.723 mp., nr. cadastral 590; teren arabil in suprafata de 438 mp, inscris in CF 2393 C.  si teren arabil in suprafata de 3029 mp C. , in frauda intereselor reclamantei, cu cheltuieli de judecata.
In motivare se arata ca  in urma relatiilor comerciale desfasurate intre SC B.I.  SRL si SC J.I.  SRL s-a nascut in sarcina SC J.I.  SRL obligatia de plata a sumei de 344 942,03 lei, reprezentand pret neachitat si a sumei de 86. 500 lei reprezentand penalitati de intarziere, obligatii confirmate prin hotarari judecatoresti: ordonanta nr. 39/2008 pronuntata de Tribunalul B.N. in dosar nr. 3208/112/2007, ordonanta nr. 240/2009 pronuntata de Tribunalul B.N. in dosar nr. 547/112/2009 si ordonanta nr. 324/2009 pronuntata de Tribunalul B.N. in dosar nr. 540/112/2009.
Pentru executarea acestor obligatii de plata a fost demarata procedura executarii silite de catre BEJ M.M in dosarul de executare nr. 396/2008.
Se mai arata ca prin contractul de novatie incheiat la 9.03.2009 intre SC J.I.  SRL, P.L. si SC B.I  SRL, parata P.L. a preluat drepturile si obligatiile SC J.I.  SRL stabilite prin ordonantele mentionate anterior, emise de Tribunalul B.N., obligatii care sunt in cuantum de 344.942,03 lei si 85.000 lei penalitati.
La data de 09.03.2009 a fost incheiat de catre executorul judecatoresc M.M actul de adjudecare nr. 46 prin care imobilele identificate in CF 2805 L. , in suprafata de 1487 mp, in Cf 2806 L. , in suprafata de 1695 mp si in CF 2807 L. , in suprafata de 1723 mp, au fost adjudecate de SC B.I.  SRL in contul creantei pe care acesta o avea de incasat de la SC J.I.  SRL. Prin acelasi act de adjudecare parata P.L. s-a angajat ca in termen de maxim 3 luni sa achite debitul in suma de 344 942, 03 lei integral in beneficiul SC B.I.  SRL, stipulandu-se ca, in cazul in care aceasta obligatie nu va fi respectata, imobilele precizate sa fie utilizate de SC B.I.  SRL drept garantie imobiliara, cu inscrierea in CF a interdictiei de grevare si instrainare.
Cu toate acestea, parata a instrainat imobilele paratilor R.A.M  si R.G  , fapt constatat de reclamanta cu ocazia demersurilor efectuate de catre executorul judecatoresc la cartea funciara pentru inscrierea mentiunilor de interdictie de grevare si instrainare.
In concluzie, arata reclamanta, parata P.L. nu si-a indeplinit obligatiile asumate fata de SC B.I.  SRL prin contractul de novatie si actul de adjudecare, a instrainat cu rea-credinta imobilele cu care a garantat executarea obligatiei preluate de la SC J.I.  SRL iar vanzarea imobilelor a avut loc in perioada in care parata P.L. s-a obligat sa achite sumele datorate, contractul de vanzare-cumparare fiind astfel incheiat in frauda intereselor reclamantei.
In drept  s-au invocat disp. art. 975 C.civ., art. 112 si 274 C.pr.civ.
In dovedire s-a solicitat incuviintarea probei cu interogatoriul paratilor si s-au depus inscrisuri (f. 57-77, 86-87).
Paratii R.AM si R.G   au formulat intampinare (f. 96-100), solicitand anularea cererii de chemare in judecata pentru netimbrare, respingerea actiunii ca inadmisibila pentru neindeplinirea procedurii convocarii la conciliere directa prev. de art. 720 ind. 1 C.pr.civ., dat fiind caracterul comercial al actiunii, iar pe fondul cauzei respingerea actiunii ca neintemeiata.
In sustinerea exceptiei nulitatii cererii pentru lipsa timbrajului paratii au aratat ca, pentru scutirea de taxe judiciare de timbru in temeiul art. 77 din Legea 85/2006 este necesar ca actiunea introductiva sa fie introdusa de administratorul judiciar sau de lichidator, ori procedura insolventei s-a deschis fata de creditoare doar la data de 19.02.2010.
In motivarea exceptiei inadmisibilitatii cererii de chemare in judecata pentru neindeplinirea procedurii convocarii la conciliere directa paratii arata ca litigiul este de natura comerciala datorita calitatii de comerciant a reclamantei precum si datorita faptului ca izvorul debitelor care confera dreptul de gaj general asupra bunurilor persoanei fizice P.L. sunt relatii comerciale intre doua societati-persoane juridice. Potrivit art. 893 din Codul comercial caracterul comercial al obligatiei pentru una dintre parti atrage dupa sine jurisdictia comerciala asupra intregului litigiu. Dat fiind caracterul comercial, precum si obiectul evaluabil in bani, procedura de solutionare  a cererilor de chemare in judecata este reglementata de prevederile art. 720 ind. 1 si urm. din Codul de procedura civila. In situatia de fata, arata paratii, reclamanta nu a incercat niciodata efectuarea unei concilieri directe in intelesul art. 720 ind. 1 din Codul de procedura civila.
Pe fondul cauzei, paratii arata ca actiunea reclamantei este neintemeiata, paratii la momentul incheierii actului de vanzare-cumparare fiind de buna-credinta, neavand cunostinta despre datoriile paratei P.L. catre terti si nici despre intentia de urmarire a bunurilor obiect al contractului de vanzare-cumparare.
La momentul incheierii contractului a carei revocare se cere, bunurile dobandite erau libere de sarcini, in colile CF nu erau notate litigii asupra acestor imobile.
De altfel, doctrina si practica judiciara au statuat fara echivoc ca actiunea pauliana este o actiune subsidiara, ceea ce inseamna ca ea este admisibila numai dupa constatarea insolvabilitatii debitorului. In acest sens, creditorul este obligat in prealabil sa porneasca executarea silita impotriva debitorului si numai in cazul in care procedura executarii silite inceteaza din lipsa de bunuri urmaribile va putea sa dovedeasca prejudicierea intereselor sale si sa promoveze o actiune revocatorie.
Avand in vedere faptul ca reclamanta nu a facut dovada insolvabilitatii persoanei fizice P.L.,  paratii invoca beneficiul de discutiune.
 Pentru termenul de judecata din data de 05.12.2012, parata P.L. a formulat note de sedinta, prin care a invocat  exceptia lipsei calitatii procesuale active, exceptie respinsa prin incheierea civila pronuntata in sedinta publica din data de 15.05.2013.
Analizand actele si lucrarile dosarului, instanta a retinut urmatoarele:
Potrivit disp. art. 975 din Codul civil de la 1864, creditorii pot, in numele lor personal, sa atace actele viclene, facute de debitor in prejudiciul drepturilor lor. Acest text legal reglementeaza mijlocul juridic aflat la indemana creditorului prin care acesta poate actiona impotriva actelor juridice facute de debitor in frauda intereselor creditorului. Pentru exercitarea actiunii prevazute de art. 975 din Codul civil este necesara indeplinirea urmatoarelor conditii: creditorul ca detina o creanta certa, lichida si exigibila, debitorul sa fi incheiat un act in frauda drepturilor creditorului, debitorul sa cunoasca faptul ca prin actul incheiat fraudeaza interesele creditorului si complicitatea tertului dobanditor la frauda debitorului.
Analizand indeplinirea conditiilor mai sus mentionate, instanta constata ca reclamanta are calitatea de creditoare a paratei P.L., prin ordonanta nr. 240/2009 pronuntata de Tribunalul B.N. la data de 10.04.2009, ramasa definitiva si irevocabila la data de 03.06.2009, parata P.L. fiind obligata la plata catre reclamanta a sumei de 344.942,03 lei reprezentand debit si a sumei de 86.500 lei reprezentand penalitati de intarziere, sume ce reprezinta creante certe, lichide si exigibile. La data de 02.06.2009 paratii P.I., P.L. si R.A.M  au incheiat contractul de vanzare-cumparare autentificat de notarul public D.C.L prin incheierea de autentificare nr. 774/02.06.2009, prin care paratii P.I. si P.L. au vandut paratei R.A.M urmatoarele bunuri imobile: teren fanete, inscris in CF 2805 L. , in suprafata de 1.487 mp., nr. cadastral 588; teren fanete, inscris in CF 2806 L. , in suprafata totala de 1.695 mp., nr. cadastral 589; teren arabil, inscris in CF 2807 L. , in suprafata totala de 1.723 mp., nr. cadastral 590; teren arabil in suprafata de 438 mp, inscris in CF 2393 C.  si teren arabil in suprafata de 3029 mp, inscris in CF 2407 C. , nr. cad. 1648.
Pentru exercitarea actiunii pauliene actul de vanzare-cumparare mentionat este necesar sa prejudicieze interesele reclamantei, respectiv sa creeze o stare de insolvabilitate a paratei P.L.. Sarcina probei indeplinirii acestei conditii revine reclamantei, in temeiul disp. art. 1169 Cod civil, potrivit carora cine face o propunere inaintea judecatii trebuie sa o dovedeasca. Raportat la probele administrate in cauza instanta retine ca reclamanta nu a probat faptul ca parata P.L. se afla in stare de insolvabilitate, reclamanta nefacand nici un demers in vederea recuperarii pe calea executarii silite a creantei sale. Prin urmare, in lipsa unei executari silite si a unei constatari a starii de insolvabilitate a debitoarei P.L., instanta de fond a constatat ca reclamanta nu a probat indeplinirea conditiei fraudarii intereselor sale prin incheierea contractului de vanzare-cumparare de catre paratii P.L. si P.I. cu parata R.A.M.
In ceea ce priveste frauda debitorului, prima  instanta a retinut ca, nefiind dovedita starea de insolvabilitate a paratei P.L. nu poate fi retinuta nici reaua-credinta a acesteia la incheierea contractului de vanzare-cumparare. Instanta retine de asemenea ca reclamanta nu a probat nici conditia complicitatii paratilor P.I. si R.A.M la frauda debitorului, nefiind probata existenta starii de insolvabilitate si fraudei debitoarei P.L.. Mai mult, buna credinta a paratilor P.L., P.I. si R.A.M este prezumata de art. 1899 alin. 2 Cod civil potrivit carora buna credinta se presupune totdeauna si sarcina probei cade asupra celui ce aleaga rea-credinta.
Avand in vedere aceste considerente, instanta a apreciat ca reclamanta nu a probat conditiile necesare exercitarii actiunii pauliene prevazute de art. 975 din Codul civil de la 1864, motiv pentru care a respins cererea de chemare in judecata ca neintemeiata.
Potrivit disp. art. 274 Cod pr. civ. partea care cade in pretentii va fi obligata la cerere la plata cheltuielilor de judecata, insa, avand in vedere faptul ca paratii nu au probat efectuarea vreunor cheltuieli de judecata instanta a respins cererea acestora de obligare a reclamantei la plata cheltuielilor de judecata.
Impotriva acestei sentinte, in termen legal, a declarat recurs reclamanta solicitand casarea sentintei atacate si rejudecand cauza, admiterea actiunii civile formulate.
In motivarea recursului s-a sustinut ca sentinta atacata este nelegala, fiind data cu incalcarea prevederilor legale. Un prim motiv de recurs invocat s-a referit la incompatibilitatea completului de judecata ce a solutionat cauza prin sentinta atacata, intrucat acelasi judecator a pronuntat si sentinta civila nr.1139/2011 a Judecatoriei Bistrita, sentinta desfiintata in urma recursului declarat de reclamanta, cauza fiind casata cu trimitere spre rejudecare aceleasi instante, iar cauza a fost rejudecata de aceeasi judecatoare, contrar prevederilor art.24-36 Cod procedura civila coroborate cu art.158-166 Cod procedura civila. Sub acest aspect, a mai sustinut ca nu s-a indicat in sentinta atacata ca reclamanta a formulat cerere de recuzare a judecatoarei.
Un alt motiv de recurs invocat de reclamanta a vizat fondul cauzei, sustinand in esenta ca erau intrunite toate cerintele impuse de art.975 Cod civil vechi pentru admiterea actiunii revocatorii formulate de reclamanta deoarece contractul de vanzare cumparare  atacat in cauza a fost incheiat de debitorii P. cu intimatii R. in frauda drepturilor legale ale recurentei reclamante, ce detine o creanta certa, lichida si exigibila, fiind incuviintata executarea silita in baza titlului executoriu reprezentat de ordonanta nr. 240/2009 pronuntata de Tribunalul B.N. la data de 10.04.2009, ramasa definitiva si irevocabila la data de 03.06.2009, parata P.L. fiind obligata la plata catre reclamanta a sumei de 344.942,03 lei reprezentand debit si a sumei de 86.500 lei reprezentand penalitati de intarziere, sume ce reprezinta creante certe, lichide si exigibile. In acest sens, s-a mai sustinut ca prima instanta a nesocotit in totalitate actele intocmite in dosarul executional prin care se arata ca debitoarea P.L. se afla in stare de insolvabilitate, ca nu detine in patrimoniu bunuri mobile sau imobile, doar bunuri comune dobandite cu sotul acesteia in timpul casatoriei, nu detine depozite bancare si nu realizeaza venituri.
Recurenta reclamanta a mai sustinut ca intimata parata debitoare P.L. cu buna stiinta impreuna cu intimatul P.I. in detrimentul evident al reclamantei de a-si incasa creanta sa legala aflata in executare silita cu 8 zile inainte de expirarea termenului dat prin actul de adjudecare nr.46/9 martie 2009 a perfectat contractul de vanzare cumparare autentificat la 2 iunie 2009 de BNP D.C prin care se vinde printre alte imobile lui R.A.M ce este sora lui P.I. si lui R.G si imobilele teren fanete, inscris in CF 2805 L. , in suprafata de 1.487 mp., nr. cadastral 588; teren fanete, inscris in CF 2806 L. , in suprafata totala de 1.695 mp., nr. cadastral 589; teren arabil, inscris in CF 2807 L. , in suprafata totala de 1.723 mp., nr. cadastral 590.
Recurenta a mai reliefat ca la data de 9 martie 2009 intre reclamanta recurenta si parata intimata P.L. s-a incheiat contractul de novatie nr.47/2009 prin care aceasta intimata prelua in totalitate obligatiile de plata ale SC J.I.  SRL catre reclamanta pentru  de sumele de 344.942,03 lei si de 86.500 lei, iar odata cu incheierea contractului de novatie potrivit art.1718 Cod civil s-a nascut in favoarea recurentei reclamante dreptul de gaj general asupra patrimoniului paratei intimate P.L..
In drept, s-au invocat prevederile art.264/1, art.299-316, art.274 Cod procedura civila, art.975 si art.1718 Cod civil, art.77 din legea nr.85/2006.
Trebuie precizat ca recursul declarat de reclamanta a fost initial inregistrat pe rolul sectiei a II-a civila si de contencios administrativ si fiscal a Tribunalului Bistrita Nasaud, insa prin incheierea din 15  ianuarie 2014 s-a dispus scoaterea cauzei de pe rol si transpunerea acesteia la sectia I civila a  aceluiasi tribunal.
Intimatii parati R.A.M si R.G au depus intampinare in cauza, anterior transpunerii dosarului, solicitand respingerea recursului declarat de reclamanta si mentinerea sentintei atacate ca legale si temeinice f.22-26.
In sustinerea acestei pozitii procesuale s-a reliefat ca motivul de recurs vizand alcatuirea instantei este vadit neintemeiat, dispozitiile legale invocate de recurenta se refera la judecatorul ce a solutionat fondul cauzei, ori in speta in primul ciclu procesual nu a fost solutionat fondul cauzei, ci a fost admisa o exceptie peremtorie.
In ce priveste motivul de recurs vizand fondul cauzei s-a sustinut, in esenta, ca nu sunt intrunite conditiile impuse de lege pentru admiterea unei actiuni pauliene fiindca reclamanta face dovada existentei unei creante certe si exigibile numai impotriva paratei P.L., nu si asupra proprietarului intimat P.I., ca nu s-a dovedit provocarea starii de insolvabilitate a debitoarei, aceasta mai avand si alte bunuri urmaribile, ca nu exista complicitatea tertului dobanditor la frauda debitorului, intimatii parati R. fiind de buna credinta in momentul incheierii contractului de vanzare cumparare contestat, la data contractarii bunurile cumparate erau libere de sarcini, nefiind notate in cf. litigii asupra imobilelor cumparate de intimati si ca lipsa unei singure conditii conduce la respingerea actiunii pauliene ca neintemeiata.
Dupa transpunerea cauzei pe rolul acestei sectii, au depus intampinare si intimatii parati P.L. si P.I. solicitand respingerea recursului declarat de reclamanta si mentinerea sentintei atacate, cu cheltuieli de judecata f.10-12.
In sustinerea acestei pozitii procesuale s-a reliefat ca nu este fondat motivul de recurs vizand incompatibilitatea judecatorului intrucat judecatorul a solutionat initial doar o exceptie peremtorie, iar nu fondul cauzei.  In ce priveste fondul cauzei, intimatii au sustinut ca prima instanta a analizat pe baza probelor administrate daca sunt intrunite conditiile impuse de art.975 Cod civil si a constatat ca nu sunt indeplinite in speta cerintele legale pentru admiterea actiunii pauliene, nu s-a facut dovada starii de insolvabilitate a debitoarei care mai detine si alte bunuri in patrimoniu, aspect ce rezulta si din dosarul de partaj nr.796/190/2011 si nici nu s-a probat complicitatea tertilor dobanditori la presupusa frauda.
Examinand sentinta atacata, prin prisma motivelor de recurs invocate, dar si din oficiu potrivit art.304/1 Cod procedura civila, tribunalul a constatat ca nu exista temeiuri care sa conduca la casarea ori modificarea sentintei atacate, motiv pentru care recursul declarat a fost respins ca nefondat.
Sursa: Portal.just.ro


Alte spete Proprietate privata

Exercitarea in mod abuziv a dreptului de proprietate. Schimbare destinatie imobil. Acordul coproprietarilor - Sentinta civila nr. 265 din data de 04.06.2014
Despagubiri pentru lipsa folosintei unei suprafete de teren. - Decizie nr. 520 din data de 29.05.2012
Reconstituirea dreptului de proprietate privata - Decizie nr. 483 din data de 26.05.2011
COMPARARE DE TITLURI . ADMISIBILITATE - Decizie nr. 348 din data de 29.10.2009
Revendicare imobiliara - Sentinta civila nr. 309 din data de 26.01.2011
Revendicare imobiliara - Sentinta civila nr. 385 din data de 27.01.2011
Uzucapiune - Sentinta civila nr. 135 din data de 19.01.2011
Actiune in constatare - Sentinta civila nr. 38 din data de 12.01.2011
Uzucapiune - Sentinta civila nr. 1227 din data de 24.11.2010
Plangere contraventionala - Sentinta civila nr. 1220 din data de 24.11.2010
Obligatia de a face - Sentinta civila nr. 292 din data de 28.04.2010
Uzucapiune - Sentinta civila nr. 488 din data de 03.06.2010
Uzucapiune - Sentinta civila nr. 567 din data de 23.06.2010
Modificare titlu proprietate - Sentinta civila nr. 603 din data de 26.11.2008
Granituire - Sentinta civila nr. 49 din data de 20.01.2009
Legea nr. 10/2001 pana la solutionarea notificarii formulata de antecesorii reclamantilor, instrainarea imobilelor vizate este interzisa, indiferent de modalitatea instrainarii. Instrainarea prin licitatie si adjudecare nu este exclusa de la aplicarea tex - Decizie nr. 20 din data de 22.01.2014
Admisibilitatea actiunii unei persoane in contradictoriu cu Primarul – Mun. B pentru obligarea acestuia de intrare in legalitate privind emiterea de parat a autorizatiei de constructie in conditiile legii. - Decizie nr. 3432/R din data de 25.06.2013
Succesiune. Acceptare, prin formularea cererii pentru reconstituirea dreptului de proprietate - Decizie nr. 827/R din data de 20.04.2012
Societati comerciale. Societate pe actiuni. - Decizie nr. 10/Ap din data de 05.02.2009
Societate comerciala. Societate pe actiuni. Convocare A.G.A. In aprecierea calitatii unei persoane de a cere convocarea adunarii generale nu intereseaza daca acea persoana va putea si vota in acea adunare generala persoanei. Art.119 alin.3 si art... - Decizie nr. 4/Ap din data de 22.01.2009