InfoDosar.ro | Jurisprudenta | Spete Judecatoria Bistrita

Ordonanta presedintiala. Suspendarea legaturilor personale cu minorul pana la solutionarea cererii de sistare program vizitare. Interesul superior al copilului.

(Sentinta civila nr. 3181/2009 din data de 07.05.2010 pronuntata de Judecatoria Bistrita)

Domeniu Ordonanta Presedintiala | Dosare Judecatoria Bistrita | Jurisprudenta Judecatoria Bistrita


    Ordonanta presedintiala. Suspendarea legaturilor personale cu minorul pana la solutionarea cererii de sistare program vizitare. Interesul superior al copilului.

       Prin probele administrate in cauza reclamanta a dovedit urgenta masurii de suspendare a programului de vizitare stabilit de instanta, minorul avand o stare de teama permanenta si o relatie neadecvata cu tatal sau, care reclama la acest moment o intrerupere temporara a dreptului reclamantului de exercitare a legaturii personale cu minorul, in interesul superior al acestuia. Totodata, in speta este indeplinita si conditia vremelniciei, masura solicitata urmand a fi dispusa pana la solutionarea litigiului dintre parti privind sistarea programului de vizitare, ce face obiectul dosarului nr. 2520/190/2009 aflat pe rolul Judecatoriei Bistrita.

                    Judecatoria Bistrita - Sectia civila, Sentinta civila nr. 3181/2010
       
       
         
        Prin actiunea civila inregistrata sub nr. 2594/190/2009, reclamanta P.E a chemat in judecata pe paratul P.G., solicitand instantei ca prin sentinta ce o va pronunta sa dispuna suspendarea programului de vizitare a minorului P.M.G., stabilit in favoarea paratului, pana la solutionarea dosarului civil nr. 2520/190/2009 al Judecatoriei Bistrita, avand ca obiect sistare program vizitare minor, aratand in motivare ca prin comportamentul agresiv al tatalui s-a dezvoltat o relatie afectiva agresiva intre acesta si copil, relatie generatoare de trairi negative si de dezorganizare severa a copilului, consecintele se resimt pe o perioada mai indelungata, iar refacerea si stabilizarea comportamentala presupune un efor sustinut din partea mamei si a copilului.
       Astfel pentru a evita situatiile traumatizante pe care le traieste copilul in prezenta tatalui si pentru a evita interventiile perturbatoare in efortul formativ depus de mama si avand in vedere interesul minorului, se impune suspendarea programului de vizitare al minorului de catre parat.
Paratul, legal citat, a formulat intampinare, prin care a solicitat respingerea cererii de ordonanta presedintiala, iar pe cale de actiune reconventionala, sa se stabileasca un nou program de vizitare al minorului, in fiecare sambata si duminica la domiciliul paratului si timp de doua saptamani in vacanta de vara.
       Prin Sentinta civila nr. 3181/2010 pronuntata de Judecatoria Bistrita in dosarul nr. 2594/190/2009, s-a admis actiunea reclamantei si in consecinta s-a dispus suspendarea programului de vizitare al minorului P.M.G., stabilit in favoarea paratului prin Sentinta Civila nr. 3356/2008 pronuntata de Judecatoria Bistrita in dosarul civil nr. 2922/190/2008, pana la solutionarea dosarului nr. 2520/190/2009 al aceleiasi instante avand ca obiect sistare program vizitare minor.
       Pentru a hotari astfel, judecatoria a avut in vedere urmatoarele:
       Prin Sentinta civila nr. 3356/2008 pronuntata de Judecatoria Bistrita in dosarul civil nr. 2922/l90/2008 s-a dispus desfacerea casatoriei incheiata intre parti la data de 16.06.1984, minorul P.M.G., nascut la 24.10.2002, a fost incredintat spre crestere si educare mamei reclamante, cu obligarea paratului la plata unei pensii de intretinere in cuantum de 700 lei lunar in favoarea acestuia. Totodata, a fost obligata reclamanta sa-i permita paratului sa aiba legaturi personale cu minorul in fiecare zi de joi de la ora 16,00 la ora 19,00, cu obligarea paratului de a duce si aduce pe minor la domiciliu, si o saptamana in perioada vacantei de vara.
     La stabilirea acestui program de vizitare prima instanta a avut in vedere felul in care paratul s-a comportat fata de reclamanta in prezenta minorului, cu multe accese de furie, cu violenta, determinand pe copil sa intre intr-o stare de panica cand isi vede tatal, fiind in permanenta speriat.
     Materialul probator administrat in prezenta cauza atesta faptul ca aceasta atitudine a paratului a continuat si dupa desfacerea casatoriei, avand o influenta negativa asupra minorului, care "prezinta puternice sentimente de anxietate asociate relatiei cu tatal", aspect ce a fost observat de catre comisia de specialisti din cadrul Directiei Generale de Asistenta Sociala si Protectia Copilului Bistrita-Nasaud, in urma investigatiilor de specialitate efectuate.
     Reactia de teama a minorului fata de tatal sau a fost remarcata si de catre instanta cu ocazia audierii lui in camera de consiliu, pe fondul conflictelor intrafamiliale, copilul manifestand ostilitate fata de tata, refuzand orice relatie cu acesta.
     Aceasta situatie reiese si din probatoriul testimonial incuviintat, martorii audiati in instanta aratand in depozitiile lor ca paratul a avut o atitudine violenta fata de minor in timpul programului de vizitare stabilit, "l-a batut" si respectiv "l-a prins de gat si ridicat in sus".
     Contrar celor sustinute de parat, reclamanta i-a permis sa aiba legaturi personale cu minorul in modalitatea stabilita prin hotarare judecatoreasca, insa in momentul de fata acest lucru este greu de realizat, deoarece paratul manifesta agresivitate verbala si chiar fizica in exercitarea drepturilor si obligatiilor de parinte, fiind necesara interventia repetata a organelor de politie in realizarea programului de vizitare, ceea ce determina un dezechilibru emotional al copilului.
     Ori, aceasta legatura cu copilul trebuie sa se realizeze in conditii normale, care sa nu-l influenteze negativ si sa nu-i puna in primejdie cresterea si educarea, din probe rezultand ca minorul are nevoie de consiliere psihologica pentru a putea fi realizat scopul unei asemenea legaturi, acela al stabilirii unei relatii firesti intre tata si fiu, in interesul superior al minorului, pentru a conduce la o dezvoltare psihica, morala si armonioasa a acestuia.
     Art. 581 C.pr.civ. permite folosirea ordonantei presedintiale in cazuri grabnice, pentru pastrarea unui drept care s-ar pagubi prin intarziere, pentru prevenirea unei pagube iminente si care nu s-ar putea repara, precum si pentru inlaturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executari.
     Prin probele administrate in cauza reclamanta a dovedit urgenta masurii de suspendare a programului de vizitare stabilit de instanta, minorul avand o stare de teama permanenta si o relatie neadecvata cu tatal sau, care reclama la acest moment o intrerupere temporara a dreptului reclamantului de exercitare a legaturii personale cu minorul, in interesul superior al acestuia. Totodata, in speta este indeplinita si conditia vremelniciei, masura solicitata urmand a fi dispusa pana la solutionarea litigiului dintre parti privind sistarea programului de vizitare, ce face obiectul dosarului nr. 2520/190/2009 aflat pe rolul Judecatoriei Bistrita.
     Fata de cele ce preced, constatand ca in cauza sunt indeplinite cerintele imperative cerute de art. 581 Cod procedura civila pentru admisibilitatea cererii de ordonanta presedintiala, instanta a admis ca intemeiata cererea formulata, dispunand in sensul celor aratate.
Sursa: Portal.just.ro


Alte spete Ordonanta Presedintiala

Ordonanta presedintiala - Decizie nr. 541 din data de 31.07.2017
Obligarea parintelui la exprimarea acordului de vointa in vederea parasirii teritoriului tarii a copilului minor - Sentinta civila nr. 734 din data de 12.12.2016
Conditii de admisibilitate. Efectuarea unor lucrari de intretinere imobil. Urgenta justificata prin producerea unui prejudiciu si cauzarea unor costuri suplimentare viitoare - Decizie nr. 947 din data de 02.12.2015
Suspendarea unei decizii de debit privind recuperarea sumelor incasate necuvenit cu titlu de prestatii de asigurari sociale pe calea ordonantei presedentiale - Sentinta civila nr. 434 din data de 22.04.2013
Suspendarea deciziei de recalculare a pensiei prin ordonanta presedentiala - Sentinta civila nr. 1110 din data de 09.11.2010
Neindeplinirea conditiilor de admisibilitate in cazul ordonantei presedintiale avand ca obiect evacuarea - Decizie nr. 533 din data de 08.07.2010
Neindeplinirea conditiilor ordonantei presedentiale - Decizie nr. 534 din data de 08.07.2010
Cerere de ordonanta presedintiala. Conditii de admisibilitate. - Sentinta civila nr. 45 din data de 16.01.2009
Ordonanta presedintiala pentru modificarea programului de vizitare a minorului. Neindeplinirea conditiilor ordonantei presedintiale. - Decizie nr. 96 din data de 11.02.2010
Ordonanta presedintiala - Sentinta comerciala nr. 1263/C din data de 13.10.2009
Incredintare minor - Sentinta civila nr. 1415 din data de 16.11.2011
Evacuare - Sentinta civila nr. 1276 din data de 09.12.2010
Ordonanta presedintiala - Sentinta comerciala nr. 55 din data de 30.04.2009
Ordonanta presedentiala de suspendare a hotararii adunarii creditorilor in procedura insolventei - Hotarare nr. 2367/sind din data de 04.09.2009
Insolventa- ordonanta presedentiala- suspendare organizare prima sedinta a adunarii creditorilor - Sentinta civila nr. 2367 din data de 04.12.2009
Insolventa- ordonanata presedentiala- ridicare interdictie blocare conturi debitor in perioada de observatie - Sentinta civila nr. 20/CC din data de 18.12.2009
Evacuare pe calea ordonantei presedintiale. Conditii de admisibilit - Decizie nr. 540/R din data de 23.08.2007
Luarea unor masuri urgente in cazuri grabnice pe calea ordonantei presedintiale. - Decizie nr. 13 din data de 13.01.2012
Ordonanta presedintiala. Inadmisibilitate. - Decizie nr. 337 din data de 14.02.2011
Ordonanta presedintiala. Obligarea societatii furnizoare de gaz sa incheie cu reclamantul contract de furnizare de gaze naturale. - Decizie nr. 373 din data de 29.04.2009