InfoDosar.ro | Jurisprudenta | Spete Judecatoria Barlad

Pretentii

(Sentinta civila nr. 2432 din data de 13.09.2012 pronuntata de Judecatoria Barlad)

Domeniu Cereri | Dosare Judecatoria Barlad | Jurisprudenta Judecatoria Barlad


     Prin cererea inregistrata la instanta cu nr. X din 6.03.2012 reclamanta SC A C SRL B, prin lichidatorul judiciar Cabinetul individual de insolventa D A, a chemat in judecata pe parata A M, solicitand ca, prin sentinta ce se va pronunta:
- sa fie obligata parata sa plateasca reclamantei suma de 3.368,18 lei, reprezentand c/valoarea facturii nr. X/1.09.2010, cu dobanda legala aferenta acestei sume, calculata pana la plata integrala;
- sa fie obligata parata la plata cheltuielilor de judecata efectuate in cauza.
In motivarea actiunii, reclamanta a aratat ca, in perioada 2006-2010, parata A M a fost salariata reclamantei, in functia de vanzator. La punctul de lucru la care lucra parata, se comercializau materiale de constructii si instalatii, imprejurare in care parata a cumparat mai multe materiale al caror pret era platit in rate, ca o facilitate acordata paratei, data fiind calitatea ei de salariata a reclamantei. Pentru materialele achizitionate de parata, reclamanta a emis factura nr. X/1.09.2010, in valoare de 6.036,15 lei, pret din care parata a platit doar suma de 2.988,47 lei, refuzand sa plateasca diferenta de pret, cu toate ca a fost invitata la concilierea litigiului.
In drept, reclamanta a invocat prevederile art. 1166, art. 1079, art. 1719, art. 1720 din noul Cod civil.
In dovedirea actiunii, reclamanta a depus la dosar, in copie, factura nr. 000X/1.09.2010, factura nr. 000X/1.09.2010, chitanta nr. 000X/1.09.2010  si doua inscrisuri nepreconstituite, continand enumerari de produse si preturile acestora si a folosit proba cu interogatoriu si proba cu martori.
La termenul din 17.05.2012, parata A M a formulat intampinare, prin care a solicitat respingerea actiunii reclamantei, ca neintemeiata. Parata a sustinut ca ea a fost angajata la SC A C SRL B, insa raporturile de munca cu reclamanta au incetat la data de 1.12.2009. In perioada in care parata a fost angajata reclamantei, singurul bun pe care parata l-a achizitionat de la reclamanta a fost o centrala termica Immergas Eolo Star 23 kw, in valoare de 1.750 lei, pe care parata a cumparat-o cu factura nr. 0000545/5.10.2008, platind integral pretul acesteia. Aceasta centrala a fost cumparata pe numele concubinului paratei, C S. Cat priveste alte bunuri, parata a sustinut ca ea nu a cumparat astfel de bunuri, mentionate in factura a carei plata o pretinde reclamanta. Parata a mai sustinut ca la data de 1.09.2010, cand a fost emisa factura nr. X, ea nu mai era angajata reclamantei, iar facturile depuse la dosar nu au fost semnate de catre parata.
Parata a depus la dosar, in copie, carnetul de munca seria MPS nr. 517751, certificat de garantie pentru centrale de perete, intocmita de vanzatoarea SC A C la data de 5.10.2008, factura nr. 0000545/5.10.2008, chitanta nr. 000083/19.11.2009 si a folosit proba cu interogatoriu, proba cu martori.
Din analiza actelor si lucrarilor dosarului, se retin urmatoarele:
Potrivit datelor inscrise in carnetul de munca seria MPS nr. 517751, al carei titulara este parata A M, parata a fost angajata cu contract individual de munca la SC A C SRL B, ca vanzator, in perioada 1.06.2006-1.12.2009.
Parata intretine relatii de concubinaj cu C S.
      Cu factura nr. 0000545/5.10.2008, reclamanta SC A C SRL B a vandut cumparatorului C S o centrala termica Imergaz Eolo, in valoare de 1.470,59 lei, la care se adauga 19 % TVA, in total 1.750 lei, pret care a fost achitat integral de catre C S cu chitanta nr. 000083/19.11.2009, emisa de reclamanta.
Ulterior, reclamanta a intocmit factura nr. 000X/1.09.2010, in valoare de 6.036,15 lei si factura nr. 0001355/1.09.2010, in valoare de 320,50 lei, in ambele facturi fiind mentionat, la rubrica cumparator, numele A M.
In factura nr. 000X/1.09.2010 (in valoare de 6.036,15 lei) intre bunurile enumerate ca fiind vandute paratei A M apare inscrisa si o centrala Imergaz, in valoare de 1.411,29 lei.
Cele doua facturi mai sus mentionate, au fost semnate la rubrica "semnatura si stampila furnizorului", insa nu au fost semnate la rubrica "semnatura de primire", iar parata sustine ca ea nu a cumparat niciunul dintre produsele enumerate in aceste facturi.
Cu chitanta nr. 0001/1.09.2010, emisa de reclamanta, A M a platit suma de 2.988,47 lei, reprezentand "c/valoare factura nr. 000X"- fila 60 dosar.
      Prin sentinta civ. nr. 60/F/1.02.2011 a Tribunalului Vaslui, s-a dispus deschiderea procedurii insolventei generale impotriva debitoarei SC A C SRL B si a fost numit administrator general avocatul D A.
      Reclamanta a folosit ca proba in aceasta cauza doua inscrisuri nepreconstituite, depuse in copie la filele 29 si 30 ale dosarului.
      Cu privire la cele doua inscrisuri nepreconstituite, martora C A M, audiata in instanta la propunerea paratei, a declarat ca paratei i se spune "Mimi". Martora a declarat ca inscrisul ce are in partea superioara mentiunea "Centrala Mimi", depus de reclamanta la filele 29-30 ale dosarului instantei, au fost scrise de catre martora si de catre parata. Astfel, primele randuri din inscrisul de la fila 30 au fost scrise de catre martora, iar urmatoarele randuri, pana la final au fost scrise de catre parata. Martora a declarat ca mentiunile "Achitat din salariu" si  "rest 3.365,80 lei" din inscrisul de la fila 30 au fost scrise de catre parata. Potrivit declaratiei martorei, inscrisul de la filele 29-30 se intocmea pentru a afla pretul produselor necesare pentru instalarea unei centrale termice ori pentru instalatii sanitare. Insa faptul ca se intocmeau astfel de liste nu inseamna ca cele inscrise in lista au fost vandute catre cumparator.
Prin declaratia sa, martora C A M a mai aratat ca si ea a fost angajata la SC A C, ca vanzatoare, in perioada 2004-2010. In magazinul reclamantei erau angajati 3 vanzatori, respectiv parata, martora si X. Martora a sustinut ca facturile nr. 000X/1.09.2010 si nr. 0001355/1.09.2010, depuse in copie la dosarul instantei de catre reclamanta, nu au fost scrise de catre niciunul din cei 3 vanzatori care erau angajatii reclamantei, insa semnatura de la rubrica "stampila furnizorului" din aceste facturi a fost executata de X care este sotia administratorului reclamantei si, totodata, contabila la aceasta unitate. La locuinta concubinului paratei a fost instalata o centrala termica, cumparata de concubinul paratei de la SC A C. Martora nu a vazut ca parata sa fi cumparat de la magazinul reclamantei alte produse in afara centralei termice. Conform declaratiei martorei, factura nr. 0000545/5.10.2008 si chitanta nr. 000083/19.11.2009 (sus amintite) au fost scrise de catre parata, atunci cand parata era angajata la reclamanta.
      Potrivit raspunsurilor date de reclamanta la interogatoriul propus de parata:
      - dupa incetarea raporturilor de munca cu reclamanta parata a mai venit la magazinul reclamantei din B, str. X, in perioada ianuarie-martie 2010;
      - in anul 2008, parata si C S au solicitat reclamantei sa-i ajute pentru a instala o centrala, calorifere si sa zugraveasca apartamentul din B, str. X, aceasta deoarece parata avea rate de platit la Bancopst si nu mai putea contracta alte credite. Solicitarea mentionata a fost acceptata de reclamanta, astfel ca parata a luat materiale in valoare de 6.354,27 lei, pret pe care aceasta urma sa-l plateasca in rate. Astfel, parata a platit urmatoarele sume: 500 lei la data de 22.08.2009; suma de 538,47 lei la data de 16.10.2009; suma de 550 lei la data de 19.11.2009; suma de 1.400 lei la data de 17.03.2010, in total a platit suma de 2.988,47 lei, ramanand neplatita suma de 3.365,80 lei. In perioada in care era salariata reclamantei, parata emitea facturi, completa registrul de casa, notele de receptie, bonurile fiscale;
      - factura nr. X/1.09.2010 nu a fost semnata de catre parata din cauza ca atunci cand parata a luat materialele, nu s-a intocmit o factura, ci materialele au fost scrise pe o foaie.
      La interogatoriul propus de instanta (filele 49-50), parata A M a raspuns urmatoarele:
      - numitul C S, care este concubinul paratei, a cumparat de la reclamanta SC A C o centrala Imergas, centrala care a fost instalata in apartamentul proprietatea parintilor acestuia de pe str X din B. Factura  nr. X/5.10.2008 si chitanta nr. X/19.11.2009 au fost scrise in totalitate si semnate de catre parata;
      - materialele necesare instalarii centralei termice au fost cumparate de catre concubinul paratei din alte magazine, nu din magazinul reclamantei. Parata a sustinut ca centrala termica a fost cumparata din magazinul reclamantei deoarece acelasi tip de centrala se vindea in alte magazine cu un pret mai mare fata de pretul cu care a vandut-o reclamanta;
      - privitor la inscrisul ce are in partea superioara mentiunea "Centrala Mimi", aflat la filele 29-30 ale dosarului, parata a recunoscut ca acest inscris a fost scris in totalitate de ea. In inscrisul mentionat au fost enumerate niste materiale necesare instalarii unei centrale termice si zugravirii unui apartament. Mentiunea "achitat din salariu" si "rest 3365,80 lei" au fost niste calcule prezumtive, pe care ea, parata, le-a facut inainte ca centrala termica sa fi fost cumparata de catre concubinul ei. Aceste mentiuni au fost scrise intr-un caiet pe care patronul l-a adus in magazin pentru ca vanzatorii sa inscrie acolo calculele pe care le cereau diferiti clienti pentru diferite lucrari, insa marfurile se vindeau pe baza de contract si pe baza de factura;
      - parata a recunoscut ca dintre produsele mentionate in facturile nr. X/1.09.2010 si nr. 1355/1.09.2010 a fost cumparata numai centrala termica, iar celelalte bunuri enumerate in aceste factura nu au fost cumparate de catre parata. Parata a recunoscut ca ea este cunoscuta si cu numele "Mimi" si a prezumat ca aceste doua facturi au fost intocmite pe baza notitelor pe care ea le facuse pe caietul mentionat.
      Prin declaratia data in instanta, martorul X, propus de reclamanta, a aratat ca, in perioada 2006-mai 2011, el a fost angajat la SC A C ca vanzator. In activitatea lor, vanzatorii magazinului reclamantei efectuau calcule intr-un caiet (depus la dosarul instantei ca proba), calcule care priveau materialele necesare pentru diferite lucrari solicitate de clienti si preturile acestora. In functie de calculul rezultat, clientii se hotarau sa cumpere sau nu produsele respective. In cazul in care clientii se hotarau sa cumpere produse, se intocmea o factura. Calculele notate in caiet au fost scrise numai de catre vanzatoarele C A si A M. Martorul a mai declarat ca parata a cumparat din magazinul reclamantei o centrala termica si celelalte produse necesare instalarii centralei termice, intre care si radiatoare. Produsele necesare instalarii centralei termice sunt in valoare de 5.000-6.000 lei. De asemenea, parata a cumparat si materialele necesare pentru varuit, intre care si var colorat.
      Conform doctrinei si jurisprudentei, din categoria inscrisurilor nepreconstituite fac parte mentiunile facute de creditor pe titlu de creanta; registrele, cartile si hartiile casnice, scrisorile, telegramele.
      Articolul 1185 din Codul civil (1864) prevede ca "Registrele, cartile sau hartiile domestice nu fac credinta in favoarea celui care le-a scris, dar au putere in contra lui:
      1. cand cuprind curat primirea unei plati;
      2. cand cuprind mentiunea expresa ca nota sau scrierea din ele s-a facut ca sa tina loc de titlu in favoarea creditorului".
      In aplicarea articolului 1185 din Codul civil (1864), jurisprudenta a stabilit ca registrele si hartiile casnice nu fac nicio credinta in favoarea celui care le tine, nici pentru a dovedi eliberarea sa de o obligatie, nici pentru a dovedi un drept impotriva altuia, deoarece nimeni nu-si poate crea dovezi in favoarea sa si impotriva altora. Daca insa cealalta parte din litigiu se refera la aceste registre sau hartii si convine ca ele sa fie folosite in proces, instanta la poate retine ca mijloace de dovada, urmand sa le aprecieze puterea doveditoare in functie de increderea pe care acestea i-o pot inspira. Astfel, conform art. 1185 din Codul civil (1864), mentiunile inscrise in registrele si hartiile casnice fac dovada impotriva celui care le-a scris in urmatoarele doua cazuri:
      - cand ele enunta in mod neindoielnic primirea unei plati, in sensul larg al notiunii de executare a unei obligatii;
      - cand ele cuprind recunoasterea unei obligatii fata de un tert, cu aratarea expresa ca mentiunea s-a facut pentru a tine loc de titlu in favoarea tertului creditor.
In ambele cazuri, mentiunile trebuie sa fi fost scrise sau semnate de proprietarul registrului sau al hartiei volante, iar daca au fost scrise de o alta persoana, aceasta sa fi fost insarcinata in mod special cu inscrierea mentiunilor.
      Puterea doveditoare a mentiunilor inscrise in registrele si hartiile casnice in aceste cazuri este lasata la aprecierea instantei, ele nefiind decat marturisiri extrajudiciare scrise. Instanta le poate retine in intregul lor sau numai in parte. Cel impotriva caruia ele sunt invocate le poate combate, chiar in lipsa unui inceput de dovada scrisa, prin orice mijloace de dovada, inclusiv martori si prezumtii.
      Privitor la natura juridica a facturii fiscale, jurisprudenta a statuat ca factura fiscala nu este decat un document justificativ, este un mijloc de proba cu privire la operatiunea facturata, neavand calitatea de act juridic.
      Reluand asupra probelor administrate, rezulta ca, prin factura nr. 0000545/5.10.2008 reclamanta SC A C SRL a vandut cumparatorului C S o centrala termica Imergaz Eolo, in valoare de 1.470,59 lei, la care se adauga 19 % TVA, in total 1.750 lei. Pretul inscris in aceasta factura a fost achitat integral de catre C S cu chitanta nr. 000083/19.11.2009.
Ulterior, reclamanta a intocmit factura nr. 000X/1.09.2010, in valoare de 6.036,15 lei si factura nr. 0001355/1.09.2010, in valoare de 320,50 lei, in ambele facturi fiind mentionat, la rubrica cumparator, numele A M.
In factura nr. 000X/1.09.2010 (in valoare de 6.036,15 lei) intre bunurile enumerate ca fiind vandute paratei A M apar inscrise si o centrala Imergaz, in valoare de 1.411,29 lei, 5 radiatoare, detector de gaz si alte produse necesare instalarii centralei termice si pentru zugravit.
Or, din declaratiile martorilor a rezultat ca numai C S a cumparat o centrala termica, care a si fost platita de catre acesta, astfel ca parata A M nu a cumparat si ea o alta centrala termica.
Relevanta in solutionarea cauzei este apreciata ca fiind chitanta nr. 0001/1.09.2010, emisa de reclamanta, chitanta cu care parata A M a platit suma de 2.988,47 lei, reprezentand "c/valoare factura nr. 000X". Astfel, prin faptul platii sumei de 2.988,47 lei, parata a recunoscut existenta unei datorii fata de reclamanta, consemnata in factura nr.000X. Aceasta situatie determina instanta sa aprecieze ca reclamanta a vandut paratei A M produsele inscrise in facturile nr. 000X/1.09.2010 (in valoare de 6.036,15 lei) si nr. 0001355/1.09.2010 (in valoare de 320,50 lei), mai putin centrala termica Imergaz (inscrisa in factura nr. 000X) a carei valoare va fi scazuta din valoarea totala a celor doua facturi, conform urmatorului calcul: 6.036,15 lei -1.750 lei (valoarea centralei termice) = 4.286,15 lei;  4.286,15 lei + 320,50 lei (c/valoare factura nr. 0001355) = 4.606,65 lei; 4.606,65 lei - 2.988,47 lei (platita de parata cu chitanta nr. 0001/1.09.2010) = 1.618,18 lei. 
La data derularii contractului de vanzare-cumparare dintre parti erau in vigoare prevederile art. 1295 din Codul civil (1864) conform carora “Vinderea este perfectata intre parti si proprietatea este stramutata de drept la cumparator, in privinta vanzatorului, indata ce partile s-au invoit asupra lucrului si asupra pretului, desi lucrul inca nu se va fi predate si pretul inca nu se va fi numarat". Aceasta inseamna ca, in privinta vanzarii cumpararii de bunuri mobile, cum este cazul de fata, nu era necesar ca partile sa fi intocmit un document doveditor, actul juridic putand fi dovedit prin alte mijloace de proba. Or, in cauza de fata, probele care au determinat instanta sa aprecieze ca intre parti s-a incheiat un contract de vanzare-cumparare de bunuri mobile sunt inscrisul nepreconstituit ce are in partea superioara mentiunea "Centrala Mimi" (ce face parte din caietul atasat la dosar), coroborat cu faptul platii de catre parata a sumei de 2.988,47 lei, cu chitanta nr. 0001/1.09.2010.
Fata de considerentele aratate, actiunea formulata de reclamanta este in parte intemeiata, pentru suma de 1.618,18 lei, urmand sa fie admisa in parte.
In consecinta, potrivit art. 1361-1363 din Codul civil (1864) parata va fi obligata sa plateasca reclamantei suma de 1.618,18 lei, reprezentand diferenta de pret, precum si sa plateasca dobanda legala aferenta acestei sume, ce se va calcula incepand cu data de 6.03.2012 (ca data a punerii paratei in intarziere prin chemarea ei in judecata) si pana la data platii efective.
Conform art. 77 din Legea nr. 85/2006, actiunea este scutita de plata taxei judiciare de timbru.
Privitor la cererea prin care reclamanta a solicitat plata cheltuielilor de judecata, se retine ca reclamanta nu a depus la dosar chitanta doveditoare a platii onorariului de avocat, motiv pentru care se va respinge cererea prin care reclamanta a solicitat plata cheltuielilor de judecata. 
5
Sursa: Portal.just.ro


Alte spete Cereri

Cerere de chemare in garantie. Conditii de admisibilitate. - Decizie nr. 232 din data de 07.03.2018
Anulare proces verbal de contraventie - Hotarare nr. 1438 din data de 17.10.2017
Obligatia de a face - Contencios - Hotarare nr. 622 din data de 16.06.2017
Cerere valoare redusa - Hotarare nr. 157 din data de 13.02.2018
Cerere de valoare redusa - Hotarare nr. 97 din data de 30.01.2018
Autovehicul instrainat. Obligatia cumparatorului de transcriere a dreptului de proprietate - Decizie nr. 342 din data de 29.04.2015
Solicitarea cheltuielilor de judecata pe cale separata - Sentinta civila nr. 610 din data de 10.12.2014
Cerere de reexaminare a incheierii prin care s-a respins ajutorul public judiciar - Hotarare nr. 9730 din data de 10.12.2012
actiune in constatare - Sentinta civila nr. 542 din data de 22.10.2009
Exceptia de nelegalitate – respingere - Decizie nr. 177/R din data de 29.07.2005
Institutia Prefectului Judetului Alba - Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere si Inmatriculare a Vehiculelor. Cerere avand ca obiect obligarea acesteia la inmatricularea autoturismului reclamantului fara plata taxei pentru emisiile poluant - Decizie nr. 6866 din data de 17.06.2013
Institutia Prefectului Judetului Alba - Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere si Inmatriculare a Vehiculelor. Cerere avand ca obiect obligarea acesteia la inmatricularea autoturismului reclamantului fara plata taxei pentru emisiile poluant - Decizie nr. 6497 din data de 10.06.2013
Cerere de chemare in garantie. Inadmisibilitate. - Decizie nr. 889 din data de 02.09.2010
Cererea creditorului de numire a lichidatorului judiciar in baza art. 31 din Legea nr.359/2009 in procedura dizolvarii de drept nu intrerupe cursul prescriptiei extinctive. - Decizie nr. 895 din data de 05.11.2010
Cerere formulata de catre creditor prin care se solicita deschiderea procedurii insolventei, bazata pe creanta,rezultata din contractul de vanzare - cumparare . - Decizie nr. 814 din data de 28.10.2009
Cerere de inlocuire a administratorului judiciar formulata de catre creditorul ce detine cel putin 50% din valoarea creantelor. - Decizie nr. 820 din data de 28.10.2009
Inadmisibilitatea cererii de interventie in lipsa actiunii principale. - Decizie nr. 545 din data de 19.06.2009
Conditiile de admisibilitate a cererii de deschidere a procedurii insolventei. - Decizie nr. 577 din data de 26.06.2009
Actele si procedura de urmat pentru intocmirea carnetului de somaj. Organele competente. - Decizie nr. 728 din data de 11.06.2009
Respingerea nejustificata a cererii de amanare formulata de petitionar - Decizie nr. 533 din data de 06.09.2007