InfoDosar.ro | Jurisprudenta | Spete Judecatoria Balcesti

Plangere contraventionala 2

(Hotarare nr. din data de 24.02.2010 pronuntata de Judecatoria Balcesti)

Domeniu Cereri | Dosare Judecatoria Balcesti | Jurisprudenta Judecatoria Balcesti

     Prin plangerea inregistrata la data de 05.05.2009 sub nr. 440/185/2009,  petentul T.I., in contradictoriu cu Inspectoratul Judetean de Politie Vilcea, a solicitat sa se dispuna anularea procesului-verbal de contraventie seria  CC nr.3362278/21.04.2009 si inlaturarea sanctiunii.
Motivand cererea,  petentul a aratat ca,  in data de 21.04.2009 a fost sanctionat pentru depasirea limitei de viteza aspect nereal insa si care atrage nulitatea actului sanctionator.
Ulterior, prin precizarea motivelor plangerii(f.32), a criticat petentul inregistrarea folosita de agentul constatator in temeinicia actului sanctionator  in sensul ca nu poate fi identificat autoturismul inregistrat ca depasind limita legala intrucat nr. de inmatriculare este ilizibil, fapt ce face ca inregistrarea sa nu poata fi folosita ca proba asa cum rezulta din  prevederile pct.3.5.1 din Norma de metrologie legala  021-05. De asemenea, numarul si seria cinemometrului de control pentru care s-a facut dovada verificarii metrologice nu corespund cu cele mentionate in procesul verbal contestat si, mai mult, in procesul-verbal contestat nu s-a mentionat posibilitatea de achitare a jumatate din minimul amenzii in 48 de ore.
In aparare, agentul constatator a formulat intampinare prin care a solicitat respingerea plangerii ca nefondata, cu motivarea ca procesul-verbal a fost intocmit cu respectarea conditiilor de fond si forma prevazute de O.G.2/2001 modificata si completata, sanctiunea contraventionala a fost aplicata in mod corect, fapta este reala si nu exista niciun motiv care sa atraga nulitatea absoluta a procesului-verbal. A mai sustinut intimatul ca inregistrarea contraventiei s-a facut cu un aparat de masurare a vitezei de circulatie a autovehiculelor tip TRAFFIPAX SPPEDOPHOT seria 0427-001/94 care a fost montat pe auto Dacia Logan cu nr.de inmatriculare B 03 CKO auto care este acelasi cu cel mentionat in procesul verbal de contraventie contestat , avand nr.de inmatriculare VL 06 LHK, neconcordanta constand in nr. de inmatriculare si justificata prin finalizarea contractului de achizitie in leasing a acestui autoturism. Acest cinemometru este aprobat de Biroul Roman de Metrologie Legala, fiind verificat metrologic asa cum rezulta din buletinul  de verificare nr.0163857 din 11.09.2008.
     Pentru solutionarea cauzei s-au administrat proba cu inscrisuri si planse foto executate pe baza inregistrarilor efectuate cu aparatului radar.
A retinut  instanta, pe baza materialului probator, ca,  prin procesul-verbal seria    CC nr.3362278/21.04.2009, petentul a fost sanctionat cu amenda in cuantum de 540 lei si 5 puncte de penalizare  intrucat a circulat cu viteza de 109 km/h, fapta fiind prevazuta si sanctionata de dispozitiile art.102 alin.3 lit.e din  O.U.G.195/2002, republicata.
     Potrivit dispozitiilor art.180 din H.G. 1391/2006, procesul-verbal de constatare a contraventiei trebuie sa cuprinda obligatoriu, printre altele, descrierea faptei, numarul punctelor, amenda aplicata si valoarea acestora, posibilitatea achitarii de catre persoana fizica in cel mult doua zile a jumatate din minimul amenzii  prevazute de actul normativ,  etc.
     Art.181 din acelasi act normativ  stabileste ca, in situatia in care fapta a  fost constatata cu ajutorul unui mijloc tehnic certificat sau a unui mijloc omologat si verificat metrologic, politistul rutier incheie un proces-verbal de constatare a contraventiei, potrivit modelului prevazut in anexa 1D, dupa prelucrarea inregistrarilor si stabilirea identitatii conducatorului de vehicul.
     In speta, constatarea faptei s-a facut cu un aparat de masurare a vitezei de circulatie a autovehiculelor tip TRAFFIPAX SPPEDOPHOT seria 0427-001/94 care a fost mentionat in procesul-verbal de contraventie.
     Pentru ca inregistrarea sa poata fi folosita ca proba, potrivit prevederilor pct. 3.5.1 din Norma de metrologie legala 021-05 "Aparate pentru masurarea vitezei de circulatie a autovehiculelor (cinemometre)", aprobata prin Ordinul Biroului Roman de Metrologie nr.301/2005, modificat ulterior, inregistrarile efectuate trebuie sa cuprinda urmatoarele: data si ora la care a fost efectuata masurarea, valoarea vitezei masurate, faptul ca a fost efectuata autotestarea, daca aparatul poate sa treaca in regim de masurare fara sa efectueze autotestarea, imaginea autovehiculului din care sa poata fi pus in evidenta numarul de inmatriculare al acestuia.
     Din plansa foto de la fila 15, nu putea fi citit numarul de inmatriculare, fapt ce a impiedicat stabilirea identitatii persoanei care a condus acest autovehicul si, in consecinta, vinovatia acesteia.
     Fata de aceasta constatare si de dispozitiile legale invocate a devenit inutil sa fie  analizate celelalte motive invocate in sustinerea plangerii, instanta apreciind ca imposibilitatea identificarii persoanei invocate este suficienta pentru a constata nelegalitatea si netemeinicia procesului-verbal de contraventie contestat.
     In consecinta, instanta a anulat procesul-verbal de contraventie seria CC nr.3362278/21.04.2009.

Sursa: Portal.just.ro


Alte spete Cereri

Cerere de chemare in garantie. Conditii de admisibilitate. - Decizie nr. 232 din data de 07.03.2018
Anulare proces verbal de contraventie - Hotarare nr. 1438 din data de 17.10.2017
Obligatia de a face - Contencios - Hotarare nr. 622 din data de 16.06.2017
Cerere valoare redusa - Hotarare nr. 157 din data de 13.02.2018
Cerere de valoare redusa - Hotarare nr. 97 din data de 30.01.2018
Autovehicul instrainat. Obligatia cumparatorului de transcriere a dreptului de proprietate - Decizie nr. 342 din data de 29.04.2015
Solicitarea cheltuielilor de judecata pe cale separata - Sentinta civila nr. 610 din data de 10.12.2014
Cerere de reexaminare a incheierii prin care s-a respins ajutorul public judiciar - Hotarare nr. 9730 din data de 10.12.2012
actiune in constatare - Sentinta civila nr. 542 din data de 22.10.2009
Exceptia de nelegalitate – respingere - Decizie nr. 177/R din data de 29.07.2005
Institutia Prefectului Judetului Alba - Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere si Inmatriculare a Vehiculelor. Cerere avand ca obiect obligarea acesteia la inmatricularea autoturismului reclamantului fara plata taxei pentru emisiile poluant - Decizie nr. 6866 din data de 17.06.2013
Institutia Prefectului Judetului Alba - Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere si Inmatriculare a Vehiculelor. Cerere avand ca obiect obligarea acesteia la inmatricularea autoturismului reclamantului fara plata taxei pentru emisiile poluant - Decizie nr. 6497 din data de 10.06.2013
Cerere de chemare in garantie. Inadmisibilitate. - Decizie nr. 889 din data de 02.09.2010
Cererea creditorului de numire a lichidatorului judiciar in baza art. 31 din Legea nr.359/2009 in procedura dizolvarii de drept nu intrerupe cursul prescriptiei extinctive. - Decizie nr. 895 din data de 05.11.2010
Cerere formulata de catre creditor prin care se solicita deschiderea procedurii insolventei, bazata pe creanta,rezultata din contractul de vanzare - cumparare . - Decizie nr. 814 din data de 28.10.2009
Cerere de inlocuire a administratorului judiciar formulata de catre creditorul ce detine cel putin 50% din valoarea creantelor. - Decizie nr. 820 din data de 28.10.2009
Inadmisibilitatea cererii de interventie in lipsa actiunii principale. - Decizie nr. 545 din data de 19.06.2009
Conditiile de admisibilitate a cererii de deschidere a procedurii insolventei. - Decizie nr. 577 din data de 26.06.2009
Actele si procedura de urmat pentru intocmirea carnetului de somaj. Organele competente. - Decizie nr. 728 din data de 11.06.2009
Respingerea nejustificata a cererii de amanare formulata de petitionar - Decizie nr. 533 din data de 06.09.2007