Constatarea caracterului abuziv al clauzei contractuale prin care numai banca isi rezerva dreptul de a converti contractul de imprumut bancar din valuta (CHF) in lei.

Prin Sentinta civila nr. 11971/17.12.2013, Judecatoria Galati a respins actiunea promovata de reclamanta C.N. in contradictoriu cu SC V R SA, prin care se solicitase:
1. obligarea paratei la punerea in aplicare a dispozitiilor art. 4.2 din Conventia de credit nr. x/11.08.2008, in sensul de a converti in RON creditul acordat imprumutatului in baza conventiei, utilizand in acest scop cursul de schimb CHF/RON practicat de catre aceasta la data efectuarii conversiei, incepand de la data de 02.10.2008, moment in care cursul de schimb pentru moneda creditului (franc elvetian) a fluctuat, in sens crescator, cu mai mult de 10% fata de valoarea acestuia, de la data semnarii conventiei si, in consecinta a solicitat obligarea paratei la plata sumelor incasate fara drept;
2. desfiintarea cu efect retroactiv, incepand cu a 91-a zi de la intrarea in vigoare a O.U.G. nr. 50/2010, a clauzei instituite in mod unilateral si abuziv prin pct. B lit. f) din adresa nr. y/03.09.2010, prin care comisionul de risc a fost redenumit de parata "comision de administrare credit" si a fost calculat si perceput ilegal de catre parata pana la data formularii actiunii si, in consecinta, a solicitat obligarea paratei la plata sumelor incasate fara drept.
Recursul declarat de reclamanta C.N. este fondat pentru urmatoarele motive:
Hotararea primei instante se bazeaza pe o analiza trunchiata a capetelor de cerere cu care a fost investita precum si a apararilor facute in cauza de intimata-parata si, desi au fost administrate probe cu inscrisuri, interogatorii, acestea nu au fost analizate. Totodata au fost ignorate atat reglementarile in dreptul intern invocate de parti, cat si directivele europene la care a facut referire reclamanta respectiv, Directiva nr. 93/13/CEE, precum si jurisprudenta in materie. Astfel, au fost ignorate interpretarile date dreptului comunitar prin cauza C-26/13 a Curtii de Justitie a Uniunii Europene in aplicarea Directivei nr. 93/13/CEE privind admisibilitatea clauzelor abuzive referitoare la contractele de credit de consum incheiate in moneda straina - clauzele referitoare la cursurile de schimb.
De asemenea, instanta de fond a interpretat clauzele contractuale in sensul in care acestea nu produc efecte juridice, dand o interpretare pur formala clauzelor contractuale, fara a realiza o interpretare teleologica a acestora.
Astfel, instanta, tinand cont de dispozitiile art. 304 ind. 1 C.p.civ. si 304 pct. 9 C.p.civ. vechi, constata ca recursul este admisibil si va realiza o reanalizare a capetelor de cerere pe fond prin prisma prevederilor legale si a celor comunitare in vigoare pana la acest moment:
1. Referitor la capatul de cerere prin care recurenta a solicitat instantei de fond obligarea paratei sa puna in aplicare dispozitiile art. 4.2 din Conventia de credit nr. x/11.08.2008 instanta de recurs retine urmatoarele:
Potrivit art. 4.2. din conventia de credit, partile au convenit ca este dreptul, nu si obligatia bancii de a realiza o convertire a creditului din CHF in RON in situatia in care cursul valutar se majora cu mai mult de 10 % fata de cursul valutar existent la momentul acordarii creditului.
Potrivit art. 970 C.civ. vechi (aplicabil in cauza avand in vedere momentul semnarii conventiei) conventiile trebuie executate de parti cu buna-credinta. In cauza banca avea dreptul, nu si obligatia, de a modifica contractul din valuta CHF in RON. O astfel de clauza a fost introdusa pentru protectia bancii de riscul valutar. Cat timp partea contractanta nu solicita si ea modificarea monezii in care s-a acordat creditul, in conditiile de crestere a cursului valutar, banca se manifesta in relatia contractuala ca fiind de buna-credinta.
Din momentul in care imprumutatul (reclamanta) a solicitat in repetate randuri de a beneficia si ea de protectia prevazuta de art. 4.2 in favoarea bancii, echilibrul contractual a fost deteriorat, iar banca s-a manifestat cu rea-credinta in executarea prevederilor contractuale, urmarind practic indatorarea excesiva a debitorului prin suportarea cresterii efectului cursului de schimb si, per total, a costului creditului si aducea sa in stare de insolventa.
Instanta retine ca, potrivit articolul 4 din Directiva 93/13:
"(1) Fara sa aduca atingere articolului 7, caracterul abuziv al unei clauze contractuale se apreciaza luand in considerare natura bunurilor sau a serviciilor pentru care s-a incheiat contractul ?i raportandu-se, in momentul incheierii contractului, la toate circumstan?ele care inso?esc incheierea contractului ?i la toate clauzele contractului sau ale unui alt contract de care acesta depinde;
(2) Aprecierea caracterului abuziv al clauzelor nu prive?te nici definirea obiectului [principal al] contractului, nici caracterul adecvat al pre?ului sau al remunera?iei, pe de o parte, fa?a de serviciile sau de bunurile furnizate in schimbul acestora, pe de alta parte, in masura in care aceste clauze sunt exprimate in mod clar ?i inteligibil."
Potrivit unei jurisprudente constante a Curtii, sistemul de protectie pus in aplicare de Directiva 93/13 are la baza ideea ca, in fapt, consumatorul se afla intr-o situatie de inferioritate fata de vanzator-furnizor, atat raportat la puterea de negociere, cat si la nivelul de informare, aderarea la conditiile redactate in prealabil de furnizor, fiind facuta de cumparator fara a putea exercita o influenta asupra con?inutului acestora, articolul 4 alin. 2 din Directiva 93/13 prevazand in fapt o exceptie de la mecanismul de control pe fond al clauzelor abuzive care este prevazut in sistemul de protectie a consumatorilor, dispozitia fiind de stricta interpretare.
Mai mult, potrivit interpretarii date de Curtea Europeana de justitie in cauza C-26/13 Arpad Kasler impotriva OTP Jelzalogbank Zrt., pct. 59 "o clauza, in masura in care cuprinde o obliga?ie pecuniara a consumatorului de a plati, in cadrul ratelor imprumutului, sumele care rezulta din diferen?a dintre cursul de schimb la vanzare ?i cursul de schimb la cumparare ale monedei straine, nu poate fi considerata ca cuprinzand o "remunera?ie" al carei caracter adecvat in calitate de contrapartida a unei presta?ii efectuate de imprumutator sa nu poata face obiectul unei aprecieri pentru a se stabili daca este abuziva in temeiul articolului 4 alineatul (2) din Directiva 93/13."
De asemenea, la punctul 73 al aceleiasi hotarari, s-a retinut ca: "clauza contractuala care permite unui vanzator sau unui furnizor sa calculeze nivelul ratelor lunare datorate de consumator in func?ie de cursul de schimb la vanzare al monedei straine aplicat de acest vanzator sau furnizor, clauza care are ca efect cre?terea costurilor serviciului financiar in sarcina consumatorului, aparent fara o limita maxima, rezulta din articolele 3 ?i 5 din Directiva 93/13, precum ?i din cuprinsul punctului 1 literele (j) ?i (l) ?i din cuprinsul punctului 2 literele (b) ?i (d) din anexa la aceasta directiva, ca prezinta o importan?a esen?iala pentru respectarea cerin?ei privind transparen?a aspectul daca in contractul de imprumut se indica in mod transparent motivul ?i particularita?ile mecanismului de schimb al monedei straine, precum ?i rela?ia dintre acest mecanism ?i cel prevazut prin alte clauze referitoare la deblocarea imprumutului, astfel incat consumatorul sa poata sa prevada, pe baza unor criterii clare ?i inteligibile, consecin?ele economice care rezulta din aceasta in ceea ce il prive?te (a se vedea prin analogie Hotararea RWE Vertrieb, EU:C:2013:180, punctul 49)."
In continuare, la pct. 74 se prevede ca "ii revine instantei de trimitere sarcina a stabili daca, avand in vedere ansamblul elementelor de fapt pertinente, printre care se numara publicitatea si informatiile furnizate de imprumutator .., un consumator mediu, normal informat,_, putea nu numai sa cunoasca diferenta dintre cursul de schimb la vanzare si cursul de schimb la cumparare ale unei monede straine, ci si sa evalueze consecintele economice, potential semnificative, pentru acesta ale aplicarii cursului de schimb la vanzare pentru calcularea ratelor la care va fi in definitiv obligat si, prin urmare, costul total al imprumutului sau". Totodata Curtea Europeana a apreciat ca diferenta de curs valutar nu poate sa nu fie supusa aprecierii instantei cu privire la caracterul sau abuziv.
Fata de aceste interpretari ale dreptului Uniunii Europene privind directiva 93/13, instanta apreciaza ca in anul 2008 si anterior momentului semnarii contractului, cursul valutar al francului elvetian era de mult timp unul stabil, acest aspect determinand de altfel imprumutatorul sa incheie un contract de imprumut in aceasta moneda. Stabilitatea cursului de schimb se reflecta si in valoarea relativ mica a dobanzii pentru acest tip de imprumut, ceea ce facea si mai atractiv imprumutul pentru recurenta.
Reclamanta, ca si un consumator mediu si normal informat, nu avea cum sa prevada o modificare dramatica a cursului de schimb valutar pentru francul elvetian. Banca, avand mai multe informatii de pe piata interbancara, a inserat ca mod de protectie a sa impotriva riscului valutar clauza in litigiu (de la art. 4.2 din contract) privind conversia creditului din CHF in RON.
Astfel, acordand numai bancii dreptul de a opera o astfel de modificare, fara a permite si imprumutatului sa beneficieze de o astfel de protectie si fara a stabili criterii transparente care sa fie cunoscute de ambele parti si pe baza carora banca sa ia hotararea de a converti creditul din CHF in RON, in contract s-a inserat o clauza abuziva. Astfel, s-a ingreunat voit situatia debitorului, in timp ce banca nu avea nimic de pierdut dintr-o astfel de transformare, pe care si-a asumat-o ca pe un beneficiu.
Prin urmare, instanta constata ca in contractul de imprumut nu se indica in mod transparent motivul si particularitatile mecanismului de schimb al monedei straine, precum si relatia dintre acest mecanism si cel prevazut prin alte clauze referitoare la deblocarea imprumutului, astfel incat consumatorul sa poata sa prevada, pe baza unor criterii clare ?i inteligibile, consecin?ele economice care rezulta din aceasta in ceea ce il prive?te, neputand sa prevada, prin urmare, costul total al imprumutului sau.
In schimb, partile au prevazut un prag minim de la care se activeaza o astfel de clauza, respectiv atunci cand cursul de schimb valutar creste cu peste 10% fata de cel avut in vedere la momentul semnarii contractului. O astfel de crestere a cursului de schimb CHF/RON a avut loc la data de 02.10.2008. Ca urmare, de la aceasta data se putea modifica contractul din moneda CHF in RON.
Reclamanta a solicitat o astfel de transformare, dar banca a refuzat constant a da curs clauzei contractuale, fara sa se precizeze vreun argument plauzibil. In aceste conditii, actiunea reclamantei este intemeiata, iar instanta va obliga intimata-parata sa converteasca creditul acordat reclamantei din CHF in RON, la un curs de schimb majorat cu 10% fata de cel avut in vedere de parti la data acordarii creditului. Aceasta modificare opereaza cu data de 02.10.2008, adica dupa momentul la care a fost indeplinita conditia premisa prevazuta de art. 4.2 din contract, respectiv cresterea cursului de schimb cu peste 10% fata de cel avut in vedere la momentul semnarii contractului de catre parti.
2. Referitor la capatul de cerere prin care recurenta a solicitat instantei obligarea paratei sa desfiinteze cu efect retroactiv, incepand cu a 91-a zi de la intrarea in vigoare a O.U.G. nr. 50/2010, a clauzei prin care comisionul de risc a fost redenumit de parata "comision de administrare credit" si obligarea paratei la plata sumelor incasate fara drept, instanta de recurs retine urmatoarele:
Instanta de fond a respins acest capat de cerere pe motiv ca nu s-a solicitat constatarea caracterului abuziv al clauzei, ci instituirea caracterului abuziv al clauzei. Instanta de fond a dat o interpretare strict literara solicitarilor reclamantei, fara a vedea motivele de fapt invocate de reclamanta, care nu a fost asistata de avocat la momentul redactarii si depunerii actiunii. In mod clar din motivele actiunii rezulta faptul ca reclamanta a solicitat constatarea nulitatii clauzei, respectiv a comisionului de administrare care a fost introdus de banca prin frauda la lege.
Astfel, reclamanta nu a solicitat sa se constate caracterul abuziv a comisionului de risc pana la momentul aparitiei O.U.G. nr. 50/2010, ci doar a aratat ca plata unui astfel de comision, indiferent de denumirea data de banca in continuare, este contrara dispozitiilor legale impuse tocmai de aceasta norma.
Ca urmare, instanta este chemata sa analizeze legalitatea clauzei privind perceperii comisionului de risc de catre banca, redenumit comision de administrare, dupa intrarea in vigoare a O.U.G. nr. 50/2010, respectiv din a 91-a zi de la intrarea in vigoare a legii.
Prin O.U.G. nr. 50/2010 legiuitorul a venit in sprijinul consumatorului, in sensul ca a limitat comisioanele pe care bancile puteau sa le perceapa. Printre aceste comisioane permise de legea (art. 36 din O.U.G. nr. 50/2010) nu se numara si comisionul de risc, pe care partile l-au inserat in contractul de credit la punctul 5.1. lit. a din conditiile speciale si 3.5. din conditiile generale ale contractului. In aceste conditii, banca-parata trebuia sa inlature acest comision.
Potrivit art. 95 din O.U.G. nr. 50/2010 in forma initiala a legii:
    "(1) Pentru contractele aflate in curs de derulare, creditorii au obligatia ca, in termen de 90 de zile de la data intrarii in vigoare a prezentei ordonante de urgenta, sa asigure conformitatea contractului cu dispozitiile prezentei ordonante de urgenta.
    (2) Modificarea contractelor aflate in derulare se va face prin acte aditionale in termen de 90 de zile de la data intrarii in vigoare a prezentei ordonante de urgenta.
    (3) Creditorul trebuie sa poata face dovada ca a depus toate diligentele pentru informarea consumatorului cu privire la semnarea actelor aditionale. (_)
    (5) Nesemnarea de catre consumator a actelor aditionale prevazute la alin. (2) este considerata acceptare tacita."
Fata de dispozitiile legale mai sus aratate, instanta retine ca pentru a opera modificarea clauzelor contractuale, in cazul de fata pentru ca un comision de risc sa se transforme in comision de administrare, era necesar ca banca sa faca dovada ca a depus diligente pentru a informa consumatorul. Reclamanta a depus la dosar adresa nr. y/03.09.2010 trimisa de banca, dar nu s-a depus dovada comunicarii acesteia, pentru a sti daca curge termenul de raspuns din partea reclamantei. Reclamanta a sustinut ca nu i-a fost comunicata la adresa de corespondenta pe care a lasat-o bancii, dar in cauza nu exista nici o dovada a comunicarii acestei adrese la nici un domiciliu sau adresa de corespondenta a partii.
In aceste conditii, nici prevederea introdusa de art. II din Legea nr. 288/2010 nu se aplica, prevedere prin care se stipuleaza ca: "(2) Actele aditionale nesemnate de catre consumatori, considerate acceptate tacit pana la data intrarii in vigoare a prezentei legi, isi vor produce efectele in conformitate cu termenii in care au fost formulate, cu exceptia cazului in care consumatorul sau creditorul notifica cealalta parte in sens contrar, in termen de 60 de zile de la data intrarii in vigoare a prezentei legi."
Astfel, cat timp reclamanta nu a avut cunostinta despre modificarile propuse de banca, nu putea opera modificarea clauzelor contractuale si nici nu avea cum sa notifice banca in 60 zile de la intrarea in vigoare a legii, cat timp nu cunostea aceste modificari. In aceste conditii, perceperea unui comision de administrare in locul comisionului de risc, contravine prevederilor legale mai sus aratate. Totodata nici comisionul de risc nu se mai putea percepe de catre banca, deoarece era un comision nepermis de lege.
Instanta de recurs retine ca pentru a opera modificarea comisionului din risc in cel de administrare trebuia sa se realizeze vointa juridica de a contracta. Nefiind realizata aceasta vointa juridica comuna a partilor, modificarea contractuala nu poate opera, mai ales ca reclamanta, cand a aflat de modificarea operata de banca, s-a opus acestei modificari. Din interpretarea art. 35 din O.U.G. nr. 50/2010, astfel cum a fost modificata prin Legea nr. 288/2010, rezulta ca modificarea unilaterala a contractului de credit dintre parti, operata de intimata, cu privire la comisionul de risc si de administrare reprezinta o incalcare grava a principiului consensualismului prevazuta in legea civila romana si consacrata expres in art. 969 Cod civil si in special in materia contractelor de credit, cu privire la comisioanele bancare.
Ca urmare, perceperea comisionului de administrare in locul comisionului de risc, incepand cu a 91-a zi de la intrarea in vigoare a O.U.G. nr. 50/2010  este contrara acestui act normativ, cat si dispozitiilor legale privind incheierea unei conventii valabil facute, asa cum prevad dispozitiile art. 948 si urmatoarele din vechiul C.civ. (lipseste vointa juridica comuna in sensul modificarii prevederilor contractuale).
 Fata de toate considerentele mai sus aratate, instanta de recurs a admis cererea reclamantei si cu privire la cel de al doilea capat de cerere, a constatat nulitatea absoluta a clauzei privind comisionul de risc, redenumit comision de administrare credit. In consecinta, a obligat parata la plata catre reclamanta a sumei de 32.017,77lei, reprezentand comisionul de risc, redenumit comision de administrare calculat pana la data de 10.12.2012, asa cum a indicat reclamanta in precizarile de la fond.
In concluzie, in baza dispozitiilor art. 304 pct. 9 in referire la art. 3041 Cod procedura civila, a admis recursul, a modificat in tot sentinta recurata si in rejudecare, a admis actiunea cu mentiunile mai sus aratate pentru fiecare capat de cerere analizat.