Insolventa: Exceptia prescriptiei dreptului la actiune in cererea de antrenare.

Analizand excep?ia prescrip?iei dreptului la ac?iune invocata de paratul V.D. urmeaza a constata ca in aplicarea prevederilor art. 139 din Legea 85/2006 ce reglementeaza prescrierea dreptului la ac?iunile reglementate de art. 138 din Legea 85/2006 privind procedura insolven?ei, paratul in motivarea acesteia se raporteaza la data deschiderii procedurii generale de insolven?a, respectiv reorganizarea la cererea debitoarei, in condi?iile in care aceasta procedura a e?uat, astfel incat la data de 15 septembrie 2011 prin hotararea intermediara nr. 1053 a fost admisa cererea administratorului judiciar al debitoarei cu consecin?a deschiderii procedurii simplificate a falimentului, desemnarea in calitate de lichidator judiciar a C.I. BD ?i stabilirea atribu?iilor acestuia.
Ori, in ac?iunea introductiva referirile la care face trimitere reclamanta vizeaza opera?iunile facute in cadrul acestei proceduri ( ex. La data de 16 mai 2013 a fost predata balan?a din data de 30.09.2011 ) nicidecum nu s-a re?inut prin ac?iunea introductiva fapte imputabile in procedura de reorganizare.
A?adar termenul de 3 ani la care face trimitere paratul in sus?inerea excep?iei a inceput sa curga de la data de 15 septembrie 2011, fiind indeplinita ?i condi?ia termenului de 2 ani de la data pronun?arii sentin?ei, in condi?iile in care ac?iunea de fa?a a fost inregistrata pe rolul instan?ei la data de 24 mai 2013, astfel incat excep?ia prescrierii dreptului la ac?iune invocata in referire la art. 139 din Legea 85/2006 este nefondata.
In ceea ce prive?te fondul cauzei urmeaza a constata ca cererea de antrenare a raspunderii patrimoniale a paratului in sensul ca paratul sa suporte din averea personala pasivul ramas neacoperit in urma lichidarii judiciare a debitoarei S.C. V S.R.L. este fondata, pentru urmatoarele considerente:
Potrivit dispozi?iilor art. 138 litera a ?i e din Legea 85/2006 poate fi dispusa antrenarea raspunderii patrimoniale atunci cand sunt identificate persoane carora le-ar fi imputabila apari?ia starii de insolven?a a debitorului, atunci cand au folosit bunurile sau creditele persoanei juridice in folos propriu sau al unei alte persoane, precum ?i atunci cand au deturnat sau au ascuns o parte din activul persoanei juridice ori au marit in mod fictiv pasivul acesteia.
Din inscrisurile de la dosar rezulta ca paratul a refuzat in mod constant sa puna la dispozi?ia lichidatorului judiciar documentele financiar contabile fiind practic fara relevan?a predarea balan?ei la 30.09.2011 in data de 16.05.2013. Masa credala in cuantum de X  lei este neacoperita, societatea de?ine bunuri care daca ar fi fost valorificate, ar fi acoperit o parte din pasivul societa?ii.
Pe de alta parte, conform principiilor generale ale raspunderii, fapta ilicita nu trebuie neaparat sa constea intr-o ac?iune, putand sa se concretizeze ?i intr-o omisiune, inac?iune ilicita, neindeplinirea unei activita?i, ori neluarea unei masuri, atunci cand acestea trebuiau intreprinse.
Art. 35 din Legea nr. 85/2006 prevede obliga?ia debitorului de a preda administratorului/lichidatorului judiciar actele contabile ?i celelalte acte prevazute de art. 28 din Legea nr. 85/2006, obliga?ie pe care trebuie sa o indeplineasca prin administratorii statutari, in conformitate cu dispozi?iile art. 73 alin. 1 litera e din Legea nr. 31/1990, in spe?a paratul Vasile Danaila.
Altfel spus, legea cadru in materie stabile?te in sarcina debitorului, prin administrator statutar, o obliga?ie de cooperare cu administratorul/lichidatorul judiciar, a carei neindeplinire are consecin?e deosebit de grave in desfa?urarea procedurii, in sensul ca participan?ii la aceasta sunt in imposibilitate de a efectua actele necesare atingerii scopului prevazut de actul normativ citat - acoperirea pasivului debitorului aflat in stare de insolven?a.
Cum aceste fapte ilicite savar?ite cu forma de vinova?ie a inten?iei ?i respectiv, a culpei, au condus in mod evident societatea debitoare in stare de incapacitate de pla?i ?i implicit la imposibilitatea achitarii crean?elor de?inute de creditori impotriva patrimoniului acesteia, este data prezum?ia legaturii de cauzalitate intre fapta ?i prejudiciu, dovada contrara nefiind facuta in cauza.