Drept civil. Drept de retentie. Pastrarea bunului imobil de catre titularul dreptului de retentie recunoscut prin hotarare judecatoreasca irevocabila. Actiunea in despagubiri promovata de proprietar pentru daune materiale reprezentand lipsa de folosinta

Dreptul de retentie a fost definit ca fiind acel drept real de garantie, in virtutea caruia cel care detine un bun imobil sau mobil al altcuiva, pe care trebuie sa il restituie, are dreptul sa retina bunul respectiv, sa refuze deci restituirea lui, pana ce creditorul titular al bunului ii va plati sumele pe care le datoreaza in legatura cu acest bun.
Principalul efect al dreptului de retentie este facultate pe care o dobandeste creditorul aflat in posesia bunului, in speta paratii apelanti, de a refuza restituirea acestuia pana la plata integrala a sumei datorate. Deci, dreptul de retentie ni se prezinta, astfel, ca un mijloc pasiv de respingere a pretentiilor altor persoane, printre care se afla si proprietarul. Rolul sau este de a pastra lucrul refuzand restituirea caci numai in acest fel debitorul proprietar este constrans sa isi achite mai grabnic datoria pentru a prelua bunul.

Decizia civila nr. 86/13.02.2014 - dosar 18114/212/2011

Prin sentinta civila nr.9061 din 19.06.2013 Judecatoria Constanta a respins cererea de chemare in judecata in contradictoriu cu paratul Ciocan Gabriel ca fiind formulata de catre persoane lipsite de calitate procesual activa. A fost admisa in parte cererea formulata de reclamantii A.R.V., T.M.C., T. G. A., D.A.V., D.E.M. si I.Z.L.A. Au fost obligati paratii  I.V. si I..M, C.C.,  M. G., M.C.,  P.D., P.M., G.C., C.F., C.D., C.F., D.M., D.I., N.L., N.F. la plata in favoarea reclamantilor a contravalorii lipsei de folosinta a imobilului situat in str. N. Titulescu nr. 14, jud. Constanta pentru perioada 12.07.2008- 12.07.2011. A fost respins capatul de cerere avand ca obiect evacuarea paratilor, ca neintemeiat si obligati paratii la cheltuieli de judecata.
A motivat instanta de fond ca paratii din prezenta cauza au dobandit dreptul de proprietate asupra apartamentelor din imobilul situat in str Nicolae Titulescu nr 14 in temeiul contractele de vanzare- cumparare incheiate cu Regia Autonoma Exploatarea Domeniului Public si Privat. Prin hotarare judecatoreasca s-a constatat nulitatea absoluta a contractelor de vanzare- cumparare si a fost admisa si actiunea in revendicare a reclamantilor cu privire la imobil(apartamente ocupate de parati). Tot prin hotarare judecatoreasca reclamantii au fost obligati sa ii despagubeasca pe parati pentru imbunatatirile aduse imobilului si s-a instituit un drept de retentie in favoarea acestora pana la achitarea integrala a acestor pretentii.
In legatura cu paratul C.G. instanta de fond a retinut ca titlul sau de proprietate asupra apartamentului din imobilul mentionat nu a fost desfiintat pe cale judecatoreasca iar bunul a fost transmis catre paratul N.M., astfel ca nu justifica legitimarea procesuala in cauza.
Asupra fondului instanta de fond a retinut ca  reclamantii,  in calitate de proprietari  sunt indreptatiti sa solicite evacuarea paratilor dar prin sentinta civila nr. 14942/08.06.2010  Judecatoria Constanta a dispus plata despagubirilor pentru imbunatatirile aduse imobilului si a instituit un drept de retentie in favoarea paratilor pana la achitarea integrala a acestor pretentii, astfel ca se impune respingerea cererii de evacuare.
Pe de alta parte, instanta a mai retinut si ca dreptul de retentie nu le confera paratilor dreptul de a folosi bunul, cererea privind obligarea lor la plata lipsei de folosinta constand in echivalentul chiriei si a cheltuielilor de igienizare a locuintei fiind intemeiata in parte. In cauza sunt intrunite conditiile pentru angajarea raspunderii civile delictuale. Prejudiciul este cert si nu a fost inca reparat in natura sau prin echivalent de persoanele raspunzatoare. Fapta ilicita consta in aceea ca paratii au ocupat imobilul in lipsa unui titlu valabil, fiind titularii unui drept de retentie ce nu le confera insa prerogativa folosirii bunului, ci doar posibilitatea de a le refuza proprietarilor restituirea bunului pana la achitarea  sumelor pe care le-au cheltuit cu imbunatatirea acelui bun. Existenta raportului de cauzalitate intre fapta ilicita si prejudiciu rezulta din insasi materialitatea faptei. Vinovatia rezulta din recunoasterea faptului ca paratii au continuat sa foloseasca imobilul litigios, prevalandu-se de dreptul de retentie instituit prin hotararea judecatoreasca. Potrivit raportului de expertiza tehnica intocmit in cauza de catre expertul Iliescu contravaloarea lipsei de folosinta a imobilului in ultimii trei ani, anterior introducerii actiunii este de 341.700 lei, iar contravaloarea cheltuielilor de igienizare este de 78.000 lei.
Sustinerile partilor din calea de atac;
Impotriva acestei solutii au declarat apel reclamantii si paratii deopotriva, dupa cum urmeaza:
Paratii au criticat hotararea instantei de fond sub aspectul obligarii la plata contravalorii lipsei de folosinta. S-a sustinut ca in conditiile in care paratii erau beneficiarii unui drept de retentie nu puteau fi obligati la plata echivalentul chiriei pe ultimii 3 ani. Dreptul de retentie este recunoscut creditorului, de legiuitor, ca o masura prin care i se asigura acestuia incasarea sumei datorata de debitor si prin care acesta se opune a fi lipsit de lucrul pe care-1 detine.Dreptul de retentie face ca retentorul sa aiba o pozitie specifica fata de proprietarul lucrului, avand calitatea de creditor indreptatit sa fie despagubit pentru cheltuielile facute cu lucrul aflat in posesia sa.Calitatea retentorului de creditor al proprietarului face sa-i fie recunoscuta prioritatea dreptului de creanta ca detinator material al lucrului, fata de obligatia de restituire. Prin instituirea dreptului de retentie se asigura executarea unei obligatii de plata, ca o garantie exercitata asupra unui lucru individual determinat. In cauza de fata sunt indeplinite conditiile exercitarii drepturilor de retentie intrucat, pe de o parte, apelantii - parati au calitatea de creditori fata de proprietarii apartamentelor iar, pe de alta parte, au si detinerea materiala a acelor spatii. Dovada existentei creante ale apelantilor contra intimatilor - reclamanti (proprietarii apartamentelor) nu este contestata si aceasta este o conditie esentiala pentru exercitarea drepturilor de retentie asupra spatiilor pe care le detinem.
S-a mai sustinut ca in cauza sunt indeplinite si conditiile detentiei materiale asupra apartamentelor in cauza pe care o exercita fiecare dintre apelanti, ca titulari ai drepturilor de retentie, existand legatura intre creante si spatiile detinute. Instanta atunci cand a respins cererea de evacuare a apelantilor a retinut in mod corect ca sunt indeplinite conditiile exercitarii drepturilor de retentie, prin raportare la existenta creantelor si a unei detentii materiale reale asupra apartamentelor, in schimb atunci cand a solutionat cererea de obligare a noastra la plata c/v lipsei de folosinta instanta s-a indepartat de la aceste principii. Astfel, instanta de fond a constatat in mod gresit ca retentia instituita in favoarea paratilor nu confera dreptul de a folosi apartamentele in cauza si ca in ce ne priveste poate fi angajata raspunderea civila delictuala.
Instanta de fond a gresit si atunci cand a constatat ca fata de parati s-ar putea retine ca ar fi indeplinite conditiile raspunderii civile delictuale, precum : existenta unui prejudiciu, existenta unei fapte ilicite, raportul de cauzalitate intre acestea si vinovatia. Astfel, prejudiciul nu exista in situatia data cand apelantii sunt titularii drepturilor de retentie, avand dreptul de a refuza restituiea apartamentelor pana cand ni se platesc sumele datorate. In aceasta situatie, intimatii - reclamanti care sunt proprietarii apartamentelor si in acelasi timp debitori , pana cand nu-si indeplinesc obligatiile de plata nu au cum sa obtina posesia acestora care le-ar fi putut aduce un folos prin inchiriere, astfel incat nu au nici prejudiciu. Fapta ilicita nu exista nici aceasta, intrucat paratii nu am ocupat apartamentele in mod abuziv, ci am continuat sa locuiasca in acestea constituind domiciliile lor. Detinerea materiala asupra apartamentelor in cauza pe care o exercita titularii drepturilor de retentie este licita si nu viciata prin frauda, existand o legatura intre creanta si locuintele detinute. Nu exista nici vinovatia, deoarece paratii au locuit de atata timp in apartamentele in cauza si acum le detinem in baza drepturilor de retentie. Asadar, daca nu exista o fapta ilicita nu exista nici vinovatie si nici prejudiciu, astfel incat instanta de fond a retinut in mod gresit ca sunt indeplinite conditiile raspunderii civile delictuale.
Reclamantii au criticat solutia instantei de fond sub aspectul respingerii cererii de evacuare.
S-a sustinut ca asa cum in  hotararea atacata se retine, creditorii parati din prezenta cauza "au dreptul sa refuze restituirea bunului" pana la plata contravalorii imbunatatirilor aduse bunului. Rezulta asadar ca dreptul de retentie intervine in momentul restituirii bunului, ceea ce are loc in momentul punerii in executare a hotararii de evacuare si nicidecum nu poate paraliza admiterea unei cereri de evacuare, care admisa fiind poate conduce, repetam in faza de punere a ei in executare, la opunerea la evacuare si implicit restituirea bunului daca nu le sunt achitate paratilor sumele pentru care s-a instituit dreptul de retentie. Ori, in speta, pentru a ne putea fi opus dreptul de retentie trebuia sa existe o hotarare de evacuare a paratilor, chiar si conditionata de plata sumelor stabilite prin sentinta civila 14942/08.06.2010 de Judecatoria Constanta, ceea ce instanta de fond din prezenta cauza nu a pronuntat.
Invocarea dreptului de retentie apare ca fiind rupta din contextul
cauzei, atata vreme cat chiar instanta de fond retine ca: paratii ocupa fara titlu imobilul proprietatea reclamantilor inca din 2005, cand prin Decizia civila 734/23.11.2005 pronuntata de Curtea de Apel Constanta s-a constatat in mod irevocabil nulitatea absoluta a contractelor de vanzare cumparare incheiate de parati (pagina 4, alin. 3 din motivarea hotararii); dreptul de retentie confera titularului sau numai o simpla detentie materiala, adica o detentie precara, iar nu posesia lucrului si nu ii confera acestuia dreptul de folosinta a bunului in urmarire silita; ca reclamantilor le-a fost admis capatul de cerere din actiunea introductiva de instanta prin care solicitam obligarea paratilor la plata lipsei de folosinta constand in echivalentul chiriei si cheltuielilor de igienizare a locuintei, ceea ce putea duce la o compensare cu sumele pentru care s-a instituit dreptul de retentie. Concluzionand, in opinia instantei de fond paratii nu pot folosi imobilul pentru ca nu au titlu, in acelasi timp reclamantii nu pot cere imobilul pentru ca nu exista un titlu prin care sa se dispuna evacuarea lor.
Paratii au criticat de asemenea hotararea instantei de fond sub  aspectul gresitei solutionari a cererii de obligare a parartilor la plata contravalorii dreptului de folosinta al imobilului.
In mod gresit a interpretat instanta de fond dreptul de retentie instituit in favoarea parartilor in referire la apartamentele pe care le ocupa, retinand ca dreptul de retentie pe care il are detinatorul unui bun de a retine bunul respectiv si de a refuza restituirea pana cand creditorul titular al bunului, ii va plati sumele pe care le-a cheltuit cu imbunatatirea acelui bun. Drept urmare, dreptul de retentie, in opinia instantei de fond, confera titularului sau numai o simpla detentie materiala, adica o detentie precara si nu posesia lucrului, constituind o garantie pur pasiva care functioneaza numai atat timp cat bunul se afla in detentia materiala a creditorului retentor si nu ii confera acestuia dreptul de folosinta a bunului. Contrar celor retinute de instanta de fond atunci cand interpreteaza dreptul de retentie, se sustine ca unele dintre caracterele dreptului de retentie sunt, pe de o parte, calitatea de creditor al retentorului izvorata din din raportul juridic existent intre acesta si si proprietarul bunului, iar, pe de alta parte, detinerea materiala a bunului de catre creditorul retentor, conditii care sunt aplicabile si indeplinite in cazul apelantilor. In ceea ce priveste detinerea materiala a apartamentelor din cauza pe care o exercita titularii dreptului de retentie, aceasta este una licita si nu viciata prin frauda, existand legatura intre creantele noastre si apartamentele retinute. Din motivarea hotararii ce formeaza obiectul prezentului apel, nu s-a inteles ce anume intelege instanta de fond prin consfintirea/insituirea dreptului de retentie si ce se intelege ca ar presupune acesta.
In mod gresit a apreciat instanta de fond ca in cauza sunt incidente dispozitiile art. 998 C.civ., retinand ca fiind intemeiat capatul de cerere privind obligarea noastra la plata lipsei de folosinta constand in echivalentul chiriei si a cheltuielilor de igienizare a locuintei in conditiile aplicarii raspunderii civile delictuale.
Se invedereaza instantei de apel ca in tot timpul cercetarii judecatoresti in fata instantei de fond s-a sustinut din partea reclamantelor ca este vorba doar despre lipsa de folosinta, respectiv despre c/valoarea chiriei pe care subsemnatii ar fi trebuit sa o achitam catre actualii proprietari si nicidecum de o veritabila angajare a raspunderii civile delictuale. De altfel, intreg ansamblul probatoriu formulat de catre toate partile litigante a fost in sensul celor mentionate mai sus. Niciodata nu s-a pus in discutia contradictorie a partilor dovedirea/indeplinirea si aplicabilitatea in speta de fata a conditiilor raspunderii civile delictuale. Chiar insasi motivarea instantei de fond in referire la antrenarea raspunderii civile delictuale, care, in opinia instantei, se bazeaza pe respectarea dreptului de retentie, este una strict formala, lacunara si contradictorie. Aceeasi este motivarea atunci cand instanta constata ca actiunea in evacuare este nefondata, argumentandu-si opinia pe consecintele juridice ale instituirii dreptului de retentie. si tot aceeasi este motivarea cand se apreciaza asupra vinovatiei noastre in antrenarea raspunderii civile delictuale. De asemenea, nu sunt suficiente simple afirmatii pentru a opera angajarea raspunderii civile delictuale, deoarece partilor le revine, conform art. 1169 C. civ, sarcina de a-si dovedi sustinerile, invocarea art. 998 C. civ, nefiind de natura sa atraga in mod automat raspunderea civila, caci legiuitorul nu a inteles sa instituie o prezumtie legala de vinovatie si de raspundere in sarcina noastra, ci a prevazut doar posibilitatea atragerii acestei raspunderi, dar numai dupa administrarea de dovezi care sa conduca la concluzia ca sunt, intr-adevar, indeplinite, cumulativ, conditiile generale ale raspunderii civile delictuale.
Instanta de fond s-a pronuntat asupra a ceea ce nu s-a solicitat prin actiunea introductiva, in sensul ca a obligat si pe paratii C.F., C.D., C.R.F, D.M., D.I, D.I. si G.C., la plata lipsei de folosinta, in cuantum de 49069.66 lei, aferenta perioadei 12.07.2008 -12.07.2011. In motivarea hotararii (fila 6. alin, ultim) instanta de fond arata ca reclamantele au solicitat nhligarea numai a urmatorilor parati la plata lipsei de folosinta si a cheltuielilor de igienizare, nominalizandu-i in mod expres, respectiv: M.G., M.C., N.F., M.L., P.D., P.M., I.V, I.M., C.C. In ceea ce priveste pe paratii defuncti, sotii Grigorosoaia, reclamantii nu au solicitat decat evacuarea acestora din imobil, nicidecum si obligatia la plata vreunei sume de bani cu titlu de lipsa de folosinta si contravaloarea cheltuielilor de igienizare si nici nu si-au completat obiectul cererii de chemare in judecata pe parcursul cercetarii judecatoresti, situatie in care proba cu expertiza tehnica imobiliara devenea neconcludenta, inutila si nepertinenta in aceasta cauza.
In referire la chiria pe care ar datora-o intimatelor-reclamante, se considera ca aceasta nu are suport legal, mai cu seama ca in situatia data, reclamantii ar fi trebuit ca dupa ce au redobandit in proprietate imobilul situat in Constanta, str. Nicolae Titulescu, nr. 14 sa respecte intrutotul cerintele impuse prin dispozitiile O.G. nr. 40/1999.
In referire la cheltuielile de judecata, constand in contravaloarea onorariului de avocat la care au fost obligati in fata instantei de fond, se apreciaza ca instanta trebuia sa faca aplicabilitatea dispozitiilor art. 274 alin. 3 C. proc. civ. Instanta a dispus obligarea apelantilor, in calitate de parati, la plata catre reclamante a sumei de 6200 lei - onorariu de avocat. In prezenta cauza, majoritatea termenelor de judecata au suportat amanari fara niciun fel de discutie, ansamblul probator nu a fost unul laborios, iar pricina nu a fost complexa.
Alte probatorii nu au fost administrate de catre instanta de apel.
Dispozitiile de drept material si procedural aplicabile spetei;
Potrivit art. 295C.pr.civ instanta de apel va verifica, in limitele cererii de apel, stabilirea situatiei de fapt si aplicarea legii de catre prima instanta.
Aprecierile tribunalului;
1.Asupra apelului paratilor;
Instanta de apel va raspunde cu argumente comune celor doua apeluri formulate de catre parati intrucat, in esenta, ele vizeaza aceeasi problema de drept ce se impune a fi dezlegata si anume, daca in conditiile existentei unui drept de retentie in favoarea paratilor, necontestat in cauza(rezultat din sentinta civila nr.14942 din 8 iunie 2010 pronuntata de Tribunalul Constanta ramasa irevocabila prin decizia nr.600 din 5 mai 2011 a Tribunalului Constanta)  se putea angaja raspunderea civila delictuala si obligarea la plata contravalorii lipsei de folosinta a imobilului si a cheltuielilor de igienizare a locuintei.
Dreptul de retentie a fost definit ca fiind acel drept real de garantie, in virtutea caruia cel care detine un bun imobil sau mobil al altcuiva, pe care trebuie sa il restituie, are dreptul sa retina bunul respectiv, sa refuze deci restituirea lui, pana ce creditorul titular al bunului ii va plati sumele pe care le datoreaza in legatura cu acest bun.
Principalul efect al dreptului de retentie este facultate pe care o dobandeste creditorul aflat in posesia bunului, in speta paratii apelanti, de a refuza restituirea acestuia pana la plata integrala a sumei datorate. Deci, dreptul de retentie ni se prezinta, astfel, ca un mijloc pasiv de respingere a pretentiilor altor persoane, printre care se afla si proprietarul. Rolul sau este de a pastra lucrul refuzand restituirea caci numai in acest fel debitorul proprietar este constrans sa isi achite mai grabnic datoria pentru a prelua bunul.
In raport de aceste consideratii teoretice se retine ca pastrarea bunurilor imobile, apartamente, in mainile paratilor are un temei de drept, juridic, ceea ce confera acestei retineri un caracter licit si nu unul ilicit, asa cum gresit a apreciat instanta de fond. Mai mult decat atat, acordarea dreptului de retentie pe cale judecatoreasca a avut la baza, in afara unei conexiuni juridice sau materiale cu bunul, si raporturi juridice licite preexistente in temeiul caruia bunul s-a aflat in posesia actualului detentor.
Nefiind vorba despre o detinere ilicita a bunului, nu se poate pune in discutie nici acordarea unor despagubiri calculate la valoarea chiriei lunare care s-ar fi practicat pentru imobilele in discutie. Aceasta in conditiile in care dreptul de retentie al bunului impiedica pe adevaratul proprietar, debitor in cauza, sa foloseasca bunul pana la plata creantei. Ceea ce conduce la concluzia ca nu se poate vorbi despre existenta unui prejudiciu in patrimoniul reclamantilor proprietari debitori. Nefiind indeplinite aceste doua conditiile ale raspunderii civile delictuale, nu mai prezinta importanta analiza celorlalte de vreme ce conditiile se cer intrunite in mod cumulativ.
O discutie deosebita se impune in legatura cu cheltuielile de igienizare solicitate spre acordare de catre reclamanti. Este adevarat ca pozitia juridica a retentorului este asemanatoare unui detentor precar, deoarece el nu are nicio prerogativa a dreptului de proprietate:posesia, folosinta sau dispozitia. Retentorul este insa dator sa conserve bunul, fara a-i putea culege fructele. In masura in care s-ar aprecia ca igienizarea imobilului constituie un act de conservare in sarcina retentorului, tribunalul observa ca in cauza nu s-a facut dovada necesitatii efectuarii unor astfel de cheltuieli (de revizuire a instalatiilor sanitare, reparatii instalatii, paluxat parchet etc, neavand caracter de ,,igienizare’’ ci eventual doar caracter util), dar nici a faptului ca ele au fost efectuate de catre reclamantii desi trebuiau suportate de catre parati.
Pentru aceste argumente tribunalul apreciaza ca solutia instantei de fond este data cu aplicarea gresita a legii in ceea ce priveste indeplinirea conditiilor raspunderii civile delictuale, astfel ca hotararea va fi schimbata sub acest aspect in sensul respingerii acestui capat de cerere.
Cat priveste motivele referitoare la faptul ca instanta s-a pronuntat asupra a ceea ce nu s-a cerut, tribunalul observa ca reclamantii, desi nu au cerut expres obligarea tuturor  paratilor la evacuare si contravaloarea lipsei de folosinta, aceasta rezulta in mod implicit din precizarea actiunii(fila122).
Motivele referitoare la necesitatea reducerii cheltuielilor de judecata invocate de catre apelantii - parati raman fara substanta in conditiile adoptarii solutiei de respingere a apelului reclamantilor si a admiterii caii de atac a paratilor.
2. Asupra apelului reclamantilor;
Reclamantii au criticat hotararea instantei de fond sub aspectul dezlegarii cererii de evacuare. Apelul este nefondat si va fi respins ca atare pentru considerentele ce succed.
Instanta de fond a retinut ca in conditiile in care reclamantii sunt proprietarii imobilului in discutie iar paratilor le-a fost desfiintat titlul de proprietate asupra aceluiasi imobil, cei dintai ar fi indreptatiti la evacuarea celor din urma. Totusi, dreptul de retentie de care beneficiaza paratii se opune si evident anihileaza actiunea de evacuare/predare a bunului aflat in detentia creditorului retentor.
Aceasta asertiune este corecta intrucat iesirea bunului din sfera materiala a retentorului ar conduce la spulberarea atributului garantiei de care beneficiaza.
In considerarea acestor argumente tribunalul apreciaza ca solutia instantei de fond este corecta si va fi mentinuta, sub aspectul dezlegarii cererii de evacuare.
Cheltuieli de judecata;
Fundamentul juridic al acordarii cheltuielilor de judecata este reprezentat de culpa procesuala a partii "care cade in pretentii". Culpa procesuala presupune fie inregistrarea pe rolul unei instante a unei cereri, actiuni ce se dovedeste a fi neintemeiata (deci determinarea paratului de a iesi din pasivitatea confortabila pe care i-o asigura prezumtia ca nu datoreaza nimic nimanui), fie sustinerea unor aparari neintemeiate (care echivaleaza cu zadarnicirea reclamantului in incercarea sa de a rasturna prezumtia relativa sus amintita). Astfel inteleasa culpa procesuala pe care se intemeiaza reglementarea din art. 274 C.proc.civila, "partea care cade in pretentii" poate fi atat reclamantul, cat si paratul.
In cauza de fata se constata ca apartine reclamantilor culpa procesuala prin promovarea unei actiuni neintemeiate si provocarea unor cheltuieli din partea paratilor, cu plata onorariului de avocat si plata taxelor judiciare de timbru, potrivit dovezilor depuse la dosar. La aditionarea sumelor mentionate tribunalul a avut in vedere atat cheltuielile efectuate de catre parati la judecata cauzei in fond cat si cele ocazionate de solutionarea apelului.