InfoDosar.ro | Jurisprudenta | Spete Tribunalul Constanta

Hotarare penala straina recunoscuta in Romania. Efectele actelor judiciare straine asupra duratei pedepsei executate in Romania, in urma recunoasterii lor pe cale incidentala.

(Decizie nr. 59 din data de 01.02.2011 pronuntata de Tribunalul Constanta)

Domeniu Contestatie la executare | Dosare Tribunalul Constanta | Jurisprudenta Tribunalul Constanta

     Contestatie la executare. Hotarare penala straina recunoscuta in Romania. Efectele actelor judiciare straine asupra duratei pedepsei executate in Romania, in urma recunoasterii lor pe cale incidentala.
     
     Avand in vedere ca dispozitiile Legii Republicii Italiene nr.241/2006 si-au produs efectele juridice asupra situatiei executarii pedepsei inchisorii si avand in vedere ca gratierea este o institutie aplicabila corespunzator si in legislatia romana, producand efecte cu privire la executarea pedepselor, tribunalul apreciaza ca se impune recunoasterea pe cale incidentala, in cursul judecatii prezentului dosar, potrivit dispozitiilor baza art.119 raportat la art.118 din Legea nr.302/2004, a actelor judiciare emise de autoritatile judiciare italiene referitoare la punerea in executare a Legii nr.241/2006 a Republicii Italiene.
     In ce priveste cele trei ordonante emise de autoritatile judiciare din Italia, prin care s-a redus pedeapsa executabila aplicata contestatorului cu 855 de zile, din analiza dispozitiilor Legii nr.354/26.07.1975 a Republicii Italiene, referitoare la ,,Normele privind sistemul penitenciarelor si punerea in aplicare a masurilor privative de limitare a libertatii", respectiv a dispozitiilor privind eliberarea anticipata, tribunalul retine ca aceasta reglementare este similara dispozitiilor privind liberarea conditionata din Codul penal roman.
     Rezulta ca, in ambele reglementari, se stabileste un mecanism de stimulare a condamnatilor pentru reeducare, in scopul liberarii din penitenciar mai inainte de executarea in intregime a pedepsei aplicate, diferenta dintre sistemul italian si cel roman fiind acela ca in sistemul italian evaluarea si calculul perioadelor considerate ca ispasite, de care va beneficia condamnatul, se stabilesc periodic semestrial, pentru stimularea permanenta a condamnatilor, in timp ce in sistemul roman evaluarea si calculul perioadei de liberare conditionata se stabileste o singura data, la momentul la care condamnatul ar putea beneficia de liberarea mai inainte de termen.
     Avand in vedere ca contestatorul condamnat a beneficiat de dispozitiile legii italiene pe perioada cat a executat pedeapsa in acest stat, tribunalul apreciaza ca aceste dispozitii urmeaza a-si produce efectele asupra executarii in ansamblu a pedepsei aplicate, fiind compatibile si similare cu dispozitiile legii romane in materie.
     In consecinta, in temeiul art.119 raportat la art.118 din Legea nr.302/2004, va dispune recunoasterea, pe cale incidentala a actelor judiciare emise de autoritatile competente ale Republicii Italiene, referitoare la efectele juridice ale participarii condamnatului la reeducare, respectiv a ordonantelor ce constata faptul ca, urmare a comportamentului bun al acestuia, poate fi liberat din penitenciar cu 855 zile mai devreme de executarea in intregime a pedepsei aplicate.
     
     (Tribunalul Constanta, sentinta penala nr.59/02.2011, definitiva prin nerecurare)

     Prin contestatia la executare inregistrata sub nr.632/118/2010, contestatorul condamnat B.P. a solicitat ca prin hotararea judecatoreasca ce se va pronunta sa se constate ca fiind efectiv executate un numar de 1950 zile inchisoare din pedeapsa aplicata prin sentinta penala din 24.11.1998 de Curtea cu Jurati din Roma, recunoscuta prin sentinta penala nr.297 din 19.11.2008 a Curtii de Apel Bucuresti, prin care s-a dispus executarea unei pedepse de 25 ani inchisoare.
     De asemenea, contestatorul a mai solicitat, in temeiul art.88 Cod penal, sa se deduca din mandatul de executare a pedepsei acest numar de 1950 zile de inchisoare executate.
     In sedinta publica din 07.02.2011, contestatorul a completat cadrul procesual cu o noua cerere, respectiv ca prin hotararea judecatoreasca, pe cale incidentala, sa se recunoasca actele judiciare emise de autoritatile italiene, cu referire la executarea pedepsei de 25 de ani inchisoare aplicata condamnatului prin sentinta penala din 24.11.1998 pronuntata de Curtea cu Jurati din Roma.
     In motivarea cererilor, contestatorul condamnat arata ca Decizia in interesul legii nr.9/2010 pronuntata de Inalta Curte de Casatie si Justitie a stabilit ca recunoasterea actelor judiciare straine pe cale incidentala poate fi facuta si in faza de punere in executare a hotararilor penale definitive.
     In ce priveste  deducerea perioadei de 1950 zile inchisoare, contestatorul arata urmatoarele :
     - prin sentinta penala din 24.11.1998 pronuntata de Curtea cu Jurati din Roma, contestatorul B.P. a fost condamnat  la pedeapsa de 25 ani inchisoare si 1000 euro amenda penala ;
     - prin ordonanta nr.6516/00 din 07.12.2001 data de Tribunalul de supraveghere din Roma, i s-a redus pedeapsa  cu 270 de zile ;
     - prin ordonanta nr.638/05 din 10.08.2005 data de magistratul de supraveghere din cadrul Biroului de supraveghere Viterbo, i s-a redus pedeapsa de ispasire cu 315 zile ;
     - prin ordonanta nr.455/2008 din 06.11.2008 data de magistratul de supraveghere din cadrul Biroului de supraveghere Livorno, i s-a redus pedeapsa executabila cu 270 de zile ;
     - prin Legea nr.241/2006 a Republicii Italiene i s-a gratiat o parte din pedeapsa, de 3 ani inchisoare ;
     - prin ordonanta din 28.11.2006 a Curtii de Apel Roma s-a constatat gratiata durata de 3 ani inchisoare si 516,46 euro din pedeapsa de 25 ani inchisoare si 1000 euro aplicata prin hotararea din 24.11.1998 a Curtii de Apel Roma, data in aplicarea Legii Republicii Italiene nr.241/2006 ;
     - prin ordinul de eliberare din inchisoare nr.557/2000 emis de Biroul Executari al Parchetului de pe langa Tribunalul Roma la data de 11.11.2006,  s-a stabilit termenul scadent al executarii condamnarii la 09.06.2018 ;
     - prin sentinta penala nr.297 din 19 noiembrie 2008 pronuntata de Curtea de Apel Bucuresti in dosarul penal nr.5840/2/2008, s-a dispus recunoasterea sentintei penale din 24.11.1998 pronuntata de Curtea cu Jurati din Roma, prin care contestatorul B.P. a fost condamnat la pedeapsa de 25 ani inchisoare pentru savarsirea infractiunilor - in corespondent al Codului penal roman - de omor deosebit de grav, prevazuta de art.174-176 lit.a,d Cod penal si talharie, prevazuta de art.211 alin.2 lit.b si alin.21 lit.a,b,c Cod penal.
     In aceasta sentinta nu s-a luat in considerare reducerile din pedeapsa obtinute de contestator ca urmare a executarii pedepsei pe teritoriul Italiei. A fost emis mandatul de executare pentru pedeapsa de 25 ani inchisoare, din care s-a dedus perioada de la 15.01.1998 la zi.
     Din analiza actelor si lucrarilor dosarului, tribunalul retine ca prin sentinta penala din 24.11.1998 pronuntata de Curtea cu Jurati din Roma, contestatorul Badea Paul a fost condamnat  la pedeapsa de 25 ani inchisoare si 1000 euro amenda penala.
     Prin sentinta penala nr.297 din 19.11.2008 pronuntata de Curtea de Apel Bucuresti in dosarul penal nr.5840/2/2008, s-a dispus recunoasterea sentintei penale din 24.11.1998 pronuntata de Curtea cu Jurati din Roma, prin care contestatorul B.P. a fost condamnat la pedeapsa de 25 ani inchisoare, pentru savarsirea infractiunilor - in corespondent al Codului penal roman - de omor deosebit de grav, prevazuta de art.174-176 lit.a,d Cod penal si talharie, prevazuta de art.211 alin.2 lit.b si alin.21 lit.a,b,c Cod penal.
     S-a dispus computarea detentiei de la 15.01.1998 la zi si s-a dispus transferul persoanei condamnate pentru executarea restului de pedeapsa intr-un penitenciar din Romania.
     Din continutul actelor depuse de contestatorul condamnat si confirmate prin inscrisurile si relatiile trimise de organele judiciare ale Republicii Italia pe calea cererii de asistenta juridica internationala in materie penala, tribunalul retine ca in cursul detentiei contestatorului in centrele de executare a pedepsei inchisorii din Italia, s-au pronuntat urmatoarele acte judiciare cu efecte asupra executarii pedepsei :
      - ordonanta nr.6516/00 din 07.12.2001 data de Tribunalul de supraveghere din Roma, prin care s-a redus pedeapsa executabila aplicata contestatorului B.P. cu 270 de zile ;
     - ordonanta nr.638/05 din 10.08.2005 data de magistratul de supraveghere din cadrul Biroului de supraveghere Viterbo, prin care s-a redus pedeapsa de ispasire aplicata contestatorului condamnat B.P. cu 315 zile ;
     - ordonanta nr.455/2008 din 06.11.2008 data de magistratul de supraveghere din cadrul Biroului de supraveghere Livorno, prin care s-a redus pedeapsa executabila aplicata contestatorului B.P. cu 270 de zile;
     - ordonanta din 28.11.2006 a Curtii de Apel Roma, prin care s-a constatat gratiata durata de 3 ani inchisoare si 516,46 euro din pedeapsa de 25 ani inchisoare si 1000 euro aplicata prin hotararea din 24.11.1998 a Curtii de Apel Roma, data in aplicarea Legii Republicii Italiene nr.241/2006;
     - ordinul de eliberare din inchisoare nr.557/2000 emis de Biroul Executari al Parchetului de pe langa Tribunalul Roma la data de 11.11.2006, prin care s-a stabilit termenul scadent al executarii condamnarii la 09 06 2018.
     Prin urmare, tribunalul retine ca, in perioada cat contestatorul executa pedeapsa pe teritoriul Republicii Italiene, fiind sub jurisdictia legislatiei acestui stat, a intervenit o lege - Legea nr.241/2006 - care a gratiat o parte din pedeapsa aplicata acestuia, respectiv a gratiat 3 ani inchisoare din cei 25 ani aplicati, si 516,46 euro din pedeapsa pecuniara de 1000 euro; in legatura cu aceasta ultima pedeapsa, tribunalul retine ca prin sentinta penala nr.297 din 19 noiembrie 2008 pronuntata de Curtea de Apel Bucuresti nu s-a recunoscut si nu s-a dispus executarea si a restului de pedeapsa cu amenda penala, deci nu se pune problema executarii acesteia.
     Reducerea pedepsei de 25 ani inchisoare la 22 ani inchisoare, ca urmare a gratierii prin Legea nr.241/2006, este mentionata in toate actele de executare emise fata de contestator de organele judiciare italiene; in acest sens este pozitia juridica a Ministerului Justitiei din Republica Italia, care precizeaza ca s-a aplicat pedeapsa de 25 de ani inchisoare, restul de executat fiind de 22 ani inchisoare (fara deducerea perioadei executate efectiv), deci gratierea aplicata prin Legea nr.241/2006 - aflata la dosar - a fost recunoscuta si in cazul condamnatului Badea Paul.
     De asemenea, ordonanta din 28.11.2006 a Curtii de Apel Roma si ordinul de eliberare din inchisoare nr.557/2000 emis de Biroul Executari al Parchetului de pe langa Tribunalul Roma la data de 11.11.2006, prin care s-a stabilit termenul scadent al executarii condamnarii la 09.06.2018, confirma aplicarea gratierii a 3 ani de inchisoare din pedeapsa totala.
     Avand in vedere ca dispozitiile Legii Republicii Italiene nr.241/2006 si-au produs efectele juridice asupra situatiei executarii pedepsei inchisorii de catre contestatorul Badea Paul, si, de asemenea, avand in vedere ca gratierea este o institutie aplicabila corespunzator si in legislatia romana, producand efecte cu privire la executarea pedepselor, tribunalul apreciaza ca se impune recunoasterea pe cale incidentala, in cursul judecatii prezentului dosar, potrivit dispozitiilor baza art.119 raportat la art.118 din Legea nr.302/2004, a actelor judiciare emise de autoritatile judiciare italiene referitoare la punerea in executare a Legii nr.241/2006 a Republicii Italiene, in ce il priveste pe condamnatul B.P.
     In ce priveste cele trei ordonante emise de autoritatile judiciare din Italia, prin care s-a redus pedeapsa executabila aplicata contestatorului B.P. cu 855 de zile, din analiza dispozitiilor Legii nr.354/26.07.1975 a Republicii Italiene, referitoare la ,,Normele privind sistemul penitenciarelor si punerea in aplicare a masurilor privative de limitare a libertatii", respectiv a dispozitiilor privind eliberarea anticipata, tribunalul retine ca aceasta reglementare este similara dispozitiilor privind liberarea conditionata din Codul penal roman.
     Astfel, potrivit art.54 din legea italiana, ,,Condamnatului la pedeapsa cu detentie, care si-a dovedit participarea la reeducare, ii este permisa, ca recunoastere a acestei participari si in scopul reintegrarii sale eficiente in societate, o reducere a pedepsei de 45 zile pentru fiecare semestru din pedeapsa ispasita"_Condamnarea pentru o infractiune comisa intentionat in cursul executarii, dupa acordarea beneficiului, conduce la revocarea acestuia" .
     Potrivit informatiilor trimise de autoritatile judiciare italiene pe calea asistentei judiciare internationale in materie penala, in cazierul judiciar este inscrisa pedeapsa integrala, fara reducerea beneficiilor, iar zilele micsorate din pedeapsa principala se considera efectiv ispasite (executate).
     Similar, potrivit art.59 si 61 Cod penal, ,,Dupa ce a executat cel putin doua treimi din durata pedepsei _condamnatul care este staruitor in munca, disciplinat si da dovezi temeinice de indreptare, tinandu-se seama si de antecedentele sale penale, poate fi liberat conditionat inainte de executarea in intregime a pedepsei . _Pedeapsa se considera executata daca in intervalul de timp de la eliberare pana la implinirea duratei pedepsei, cel condamnat nu a savarsit din nou o infractiune".
     Rezulta ca, in ambele reglementari, se stabileste un mecanism de stimulare a condamnatilor pentru reeducare, in scopul liberarii din penitenciar mai inainte de executarea in intregime a pedepsei aplicate, diferenta dintre sistemul italian si cel roman fiind acela ca in sistemul italian evaluarea si calculul perioadelor considerate ca ispasite, de care va beneficia condamnatul, se stabilesc periodic semestrial, pentru stimularea permanenta a condamnatilor, in timp ce in sistemul roman evaluarea si calculul perioadei de liberare conditionata se stabileste o singura data, la momentul la care condamnatul ar putea beneficia de liberarea mai inainte de termen.
     Avand in vedere ca contestatorul condamnat B.P. a beneficiat de dispozitiile legii italiene pe perioada cat a executat pedeapsa in acest stat, tribunalul a aprecit ca aceste dispozitii urmeaza a-si produce efectele asupra executarii in ansamblu a pedepsei aplicate, fiind compatibile si similare cu dispozitiile legii romane in materie.
     In consecinta, in temeiul art.119 raportat la art.118 din Legea nr.302/2004, a dispus recunoasterea, pe cale incidentala a actelor judiciare emise de autoritatile competente ale Republicii Italiene, referitoare la efectele juridice ale participarii condamnatului la reeducare, respectiv a ordonantelor ce constata faptul ca, urmare a comportamentului bun al acestuia, poate fi liberat din penitenciar cu 855 zile mai devreme de executarea in intregime a pedepsei aplicate.
     Posibilitatea recunoasterii hotararilor penale straine sau a actelor judiciare straine pe cale incidentala, in cadrul dosarelor ce solutioneaza cereri intervenite in cursul executarii pedepselor a fost stabilita prin decizia in interesul legii nr.9/2010 a Inaltei Curti de Casatie si Justitie.
     Potrivit art.461 lit.c si d Cod de procedura penala, contestatia contra executarii hotararii penale se poate face in urmatoarele cazuri :
     c) cand se iveste vreo nelamurire cu privire la hotararea care se executa, sau vreo impiedicare la executare;
     d) cand se invoca amnistia, prescriptia, gratierea sau orice alta cauza de stingere sau de micsorare a pedepsei, precum si orice alt incident ivit in cursul executarii.
     Tribunalul retine ca la acest moment procesual al cauzei, cand s-au recunoscut actele judiciare emise de autoritatile italiene in ceea ce il priveste pe condamnatul B.P., aceste acte judiciare isi produc efectele corespunzatoare pe teritoriul Romaniei si trebuie avute in vedere de instanta romana.
     Astfel, se constata ca B.P.  a invocat in mod intemeiat cazul de contestatie la executare prevazut de art.461 lit.d Cod de procedura penala, in raport cu actele judiciare care au recunoscut dreptul la reducerea pedepsei cu 3 ani inchisoare, ca urmare a gratierii partiale.
     Sub acest aspect, contestatia la executare a fost admisa, urmand a se constata ca fiind gratiata durata de 3 ani inchisoare din pedeapsa de 25 ani inchisoare aplicata contestatorului condamnat B.P. prin sentinta penala nr.297 din 19 noiembrie 2008 pronuntata de Curtea de Apel Bucuresti in dosarul penal nr.5840/2/2008, a se anula mandatul de executare nr.430/2008 din 10.02.2009 emis in baza sentintei penale nr.297 din 19 noiembrie 2008 pronuntata de Curtea de Apel Bucuresti si a se dispune emiterea unui nou mandat de executare pentru pedeapsa de 22 ani inchisoare.
     De asemenea, s-a constatat ca, urmare a executarii partiale a pedepsei aplicate intr-un alt stat, care a aplicat alte dispozitii legale referitoare la modalitatea calculului termenului in care condamnatul poate fi liberat din executarea pedepsei mai inainte de executarea in intregime a acesteia, exista o nelamurire la executare ce trebuie solutionata prin prezenta hotarare, fiind incident cazul prevazut de art.461 lit.c Cod procedura penala.
     Astfel, tribunalul retine ca pentru perioada in care condamnatul a executat pedeapsa in Italia, respectiv pentru perioada de la 15.01.1998 la 19.08.2009, cand a fost adus pe teritoriul Romaniei, contestatorul condamnat B.P. beneficiaza de un numar de 855 zile inchisoare considerate ca executate, in conditii similare dispozitiilor art.59 alin.2 Cod penal. Prin urmare, pentru perioada de executare a pedepsei in Italia, se iau in considerare dispozitiile legale si actele judiciare emise de autoritatile judiciare italiene in aceasta materie, care au stabilit ca contestatorul condamnat poate fi eliberat cu 855 zile inainte de executarea in intregime a pedepsei. 
     In ce priveste perioada din pedeapsa ramasa de executat in Romania, se aplica pe deplin dispozitiile legii romane, referitoare la posibilitatea si calculul liberarii conditionate.
     In consecinta, a constatat ca pentru perioada de executare a restului de pedeapsa, incepand cu data de  20.08.2009, calculul executarii acesteia si al liberarii conditionate se vor realiza potrivit dispozitiilor legii romane, la numarul zilelor castigate prin munca urmand a se adauga cele 855 zile considerate ca executate in Italia.
     Pentru considerentele expuse, tribunalul a admis contestatia la executare si sub aspectul lamuririi calculului termenului in care contestatorul indeplineste conditiile pentru a fi liberat conditionat, intrucat modalitatile de calcul sunt diferite in legislatia italiana si respectiv romana, putand exista diferente in plus sau in minus cu privire la cuantumul perioadei de liberare conditionata de care poate beneficia contestatorul condamnat pentru perioada executata in Italia.
     In baza art.192 alin.3 Cod de procedura penala, cheltuielile judiciare avansate de stat au fost lasate in sarcina acestuia.
     
     
      
      
     
     
     
     

Sursa: Portal.just.ro


Alte spete Contestatie la executare

Decizie de instituire a masurilor asiguratorii. Condi?ia motivarii acesteia de catre organul fiscal. - Decizie nr. 4531 din data de 22.11.2017
Contestatie la executare - Sentinta civila nr. 31 Camera Consiliu din data de 02.07.2010
Contestatie la executare - Sentinta civila nr. 115 din data de 12.03.2013
Contestatie la executare - Sentinta civila nr. 270 din data de 13.08.2013
Contestatie la executare - Hotarare nr. 810 din data de 24.10.2017
Contestatie la executare - Hotarare nr. 703 din data de 06.10.2017
Contestatie la executare - Hotarare nr. 613 din data de 24.04.2018
Faliment - contestatie - Hotarare nr. 582 din data de 13.11.2017
Contestatie la executare - Sentinta penala nr. 143 din data de 13.04.2017
Contestatie la executare - Sentinta penala nr. 387 din data de 06.10.2017
Contestatie la executare - Sentinta civila nr. 710 din data de 20.09.2017
Recurs nul - oral - Hotarare nr. 1913 din data de 25.01.2010
Conflict de drepturi. Contestatii la titlu - Sentinta civila nr. 16/lm/2008 din data de 17.02.2009
Sechestru asigurator asupra bunurilor imobile proprietate comuna - Decizie nr. 930 din data de 26.11.2015
Anulare proces verbal de distributie a pretului - Sentinta civila nr. 900 din data de 19.11.2015
Anulare proces verbal de distributie a pretului - Decizie nr. 900 din data de 19.11.2015
Plangere contraventionala admisa. Obligatia de restituire a amenzii achitate. - Decizie nr. 118 din data de 02.04.2014
Anularea incheierii de incuviintare a executarii silite - Decizie nr. 60 din data de 30.01.2014
Acte de executare emise de autoritatile germane de tragere la raspundere a reprezentantei contestatoarei - Sentinta civila nr. 287 din data de 18.04.2013
Contestatie impotriva deciziei de instituire a masurilor asiguratorii - Decizie nr. 175 din data de 14.03.2013