InfoDosar.ro | Jurisprudenta | Spete Tribunalul Constanta

Reprezentarea persoanei juridice. Administrator social. Delegarea atributiilor prin contract de mandat. Nulitate.

(Sentinta civila nr. 1763 COM din data de 27.06.2000 pronuntata de Tribunalul Constanta)

Domeniu Societati comerciale | Dosare Tribunalul Constanta | Jurisprudenta Tribunalul Constanta

Reprezentarea persoanei juridice. Administrator social. Delegarea atributiilor prin contract de mandat. Nulitate.

Potrivit art. 71 alin. 1 din Legea nr. 31/ 1990 republicata, administratorii care au dreptul de a reprezenta societatea nu-l pot transmite decat daca aceasta facultate li s-a acordat in mod expres.
Mandatul prin care administratorul in exercitiu acorda unui tert dreptul de a-i indeplini atributiile specifice si de a reprezenta interesele societatii, fara acceptul celorlalti asociati si fara o prevedere similara in actul constitutiv, este nul.

Reclamanta S.C GSI S.R.L., prin administrator, a chemat in judecata pe paratii RN si HG, solicitand ca prin hotararea care se va pronunta sa se constate nulitatea absoluta a contractului de mandat autentificat sub nr. 4396 / 29.09.1999 la B.N.P. Mariana Iosif, in partea privitoare la transmiterea calitatii de administrator.
S-a sustinut ca prin actul aditional nr. 1/1999, RN a fost cooptata ca asociata la aceasta societate, revenindu-i un numar de 6 parti sociale din totalul de 20. Actul prevedea, in acelasi timp, ca asociatul cooptat sa indeplineasca si atributiile administratorului.
Parata RN a incheiat ulterior un contract de mandat cu paratul HG, prin care acesta din urma a fost mandatat sa-i reprezinte interesele in cadrul societatii si totodata, sa-i indeplineasca si atributiile specifice calitatii de administrator, pe durata existentei mandatului.
Societatea reclamanta invoca nulitatea absoluta a procurii speciale, actul fiind incheiat in lipsa acordului prealabil al celorlalti asociati.
Actiunea este intemeiata.
Potrivit art. 71 alin. 1 din Legea nr. 31/1990 republicata, administratorii care au dreptul de a reprezenta societatea nu-l pot transmite decat daca aceasta facultate li s-a acordat in mod expres.
        Alin. 2 prevede ca in cazul incalcarii acestor dispozitii, societatea poate pretinde de la cel substituit beneficiile rezultate din operatiuni, iar alin. 3 statueaza asupra raspunderii solidare a administratorului substituit nelegal cu cel care i-a preluat in aceasta modalitate obligatiile, pentru eventualele prejudicii produse societatii.
Intrucat prin actul aditional, parata RN a fost aleasa prin votul asociatilor sa reprezinte societatea si sa indeplineasca atributii de administrator, acest mandat nu poate fi ulterior delegat unui tert, fara a fi incalcate prevederile actului constitutiv privind modalitatea de formare a vointei societare.
Nefiind prevazut, prin actele constitutive, posibilitatea mandatarii unei alte persoane pentru administrarea societatii de catre administratorul desemnat de asociati, actiunea urmeaza a fi admisa, cu consecinta constatarii nulitatii contractului de mandat incheiat intre parati.
(sentinta civila nr. 1763 COM/ 27.06.2000, definitiva conform deciziei civile nr. 921 COM/ 2000 a Curtii de Apel Constanta - sectia comerciala)
Nota : Avand in vedere principiul relativitatii efectelor contractului, s-ar putea aprecia ca incheierea contractului de mandat nu este opozabila asociatilor. In consecinta, din perspectiva societatii, sanctiunea aplicabila mandatului conventional este inopozabilitatea, paratul mandatat neavand posibilitatea exercitarii drepturilor conferite prin mandat. Interesul promovarii actiunii a fost insa motivat prin lipsirea de efecte juridice ex tunc a unui act pe baza caruia societatea ar putea fi angajata in raporturi juridice cu tertii, de catre paratul mandatat ca administrator, avand in vedere dispozitiile art. 54 alin. 1 din Legea nr. 31/ 1990 republicata.
Sursa: Portal.just.ro


Alte spete Societati comerciale

Nulitate act juridic - Hotarare nr. 615 din data de 19.09.2017
Debite intre societati comerciale - Hotarare nr. 403 din data de 14.07.2017
Litigiu Curtea de Conturi - Hotarare nr. 176 din data de 01.03.2018
Ordonanta presedintiala - Hotarare nr. 2 din data de 22.01.2018
LITIGIU CU PROFESIONISTI - Sentinta civila nr. 84 din data de 02.02.2016
LITIGIU CU PROFESIONISTI - Decizie nr. 238 din data de 15.03.2015
LITIGIU CU PROFESIONISTI - Decizie nr. 775 din data de 19.06.2015
PROCEDURA INSOLVENTEI - Sentinta comerciala nr. 1124/C din data de 19.11.2014
PROCEDURA INSOLVENTA - Sentinta comerciala nr. 753 din data de 24.06.2014
Nulitate absoluta a obiectului de activitate a societatii comerciale - Sentinta comerciala nr. 1900/C din data de 08.12.2009
Societati comerciale - Sentinta comerciala nr. 1900 din data de 08.12.2009
Amanare hotarare AGA - Sentinta comerciala nr. 28/CC din data de 14.07.2009
Anulare hotarare AGA - Sentinta comerciala nr. 116/CC din data de 19.11.2009
somatie de plata - Sentinta civila nr. 376 din data de 19.08.2009
Insolventa. Confirmare plan reorganizare. In reorganizare este necesar ca cel putin o categorie de creante sa primeasca mai mult decat in cazul falimentului, altfel reorganizarea nu si-ar avea ratiunea. Nu este insa neaparat necesar ca toti creditorii sa - Decizie nr. 224 din data de 26.02.2014
Termenul de perimare a judecarii recursului prevazut de art 248 cod procedura civila curge de la data legalei citari a recurentului, a carei analiza se realizeaza si prin prisma dispozitiilor art 98 cod procedura civila. - Decizie nr. 3753/R din data de 06.09.2013
Modificarea unilaterala a Contractului Individual de Munca determinata de incompatibilitatea detinerii functiei in conditiile inceperii urmaririi penale - Decizie nr. 2010/R din data de 06.11.2013
Accident de munca/accident de traseu - Decizie nr. 2092/R din data de 25.11.2013
Procedura insolventei. Contestatie impotriva tabelului preliminar al creantelor. Creante sub conditie suspensiva art. 64 alin. 4 din Legea nr. 85/2006. Fata de clauza din contractul de credit, creanta creditorului asociat este o creanta sub conditia suspe - Decizie nr. 2129/R din data de 04.12.2013
Un prim aspect este cel retinut de instanta de fond potrivit caruia pentru a opera compensarea trebuie sa existe raporturi juridice reciproce directe intre partile implicate, ceea ce in speta nu s-a realizat. - Decizie nr. 463/R din data de 31.01.2013