CIVIL.Litigiu de munca. Reducerea salariului cu 25 % .Legea 118/2010

Prin cererea inregistrata sub nr. 243114/2011, reclamanta _ a chemat in judecata pe parata Primaria Comunei _ jud.Buzau, solicitand ca prin hotararea ce se va pronunta sa fie obligata parata la plata diferentei dintre salariile cuvenite in luna iunie 2010 si salariul micsorat din luna iulie 2010 cu 25% potrivit dispozitiilor de reincadrare conform Lg. 330/2009 si salariile efectiv platite, actualizate cu indicele de inflatie la data platii sumelor datorate.
     Reclamanta a motivat ca incepand cu luna iulie 2010 a primit salariul micsorat cu 25% fata de cel cuvenit, potrivit dispozitiei de reincadrare nr. 135/24.03.2010 incheiata cu angajatorul Primaria comunei _., conform prevederilor Lg. 330/2009 - legea cadru privind salarizarea unitara a personalului platit din fonduri publice.
     Arata ca este angajata in cadrul Primariei comunei _. in functia contractuala de executie de guard din 08. 10.2001.
     Reclamanta a invocat dispozitiile art. 10 din Codul muncii, potrivit carora contractul individual de munca este contractul in temeiul caruia o persoana fizica, denumita salariat, se obliga sa presteze munca pentru si sub autoritatea unui angajator, persoana fizica sau juridica, in schimbul unei remuneratii denumite salariu.
     Contractul individual de munca este, deci, conventie prin care se materializeaza vointa angajatorului si a viitorului salariat, de a intra intr-un raport juridic de munca.
     In aceasta conventie, negociata si liber consimtita, sunt prevazute, in limitele stabilite de legislatie si de contractele colective de munca, toate elementele necesare pentru cunoasterea conditiilor de desfasurare si de incetarea  a raporturilor de munca, drepturile, obligatiile si raspunderile ambelor parti.
     Astfel, raportul juridic de munca s-a stabilit intre cele doua parti, angajatorul Primaria Comunei _. si reclamanta, toate celelalte subiecte de drept fiind terti in raportul juridic de munca stabilit intre cele doua parti contractante.
     Prin urmare, un tert, fata de acest contract individual de munca, nu poate interveni pentru a modifica acordul partilor semnatare. Tot astfel, Statul, deci un tert raportat la contractul individual de munca incheiat intre angajatorul Primaria comunei _. si salariatii sai, nu poate modifica ceea ce partile au stabilit, respectiv nu ii poate diminua salariul in mod direct prin edictarea unei legi in acest sens, caci protectia juridica a raportului de munca stabilit contractual este acelasi atat pentru personalul bugetar, cat si pentru cel incadrat la angajatorii privati, caci nu se poate vorbi de o protectie a legii mai mare in cazul angajatilor privati.
     Mai mult decat atat, salariul reprezinta unul dintre drepturile asupra carora cele doua parti ale raportului juridic de munca au convenit si l-au prevazut in mod expres in continutul contractului, in conformitate cu dispozitiile art. 17 al.2 coroborat cu al.3 din acelasi articol.
     Mai invedereaza ca, desi nu au fost incheiate acte aditionale la contractul individual de munca, de micsorare a salariului sau sau alte acte administrative, angajatorul a retinut in mod abuziv o parte din salariul datorat conform contractului individual de munca, platind numai o parte din salariul ce au convenit in contractul individual de munca.
     In sustinerea actiunii reclamanta a depus la dosar, in copie: fluturasii de salariu inainte si dupa micsorarea salariului cu 25%, dispozitia de reincadrare conform prevederilor Lg. 330/2009 cu nr. 139/24.03.2010, referatul sefului Serviciului Buget-Finante inregistrat la Primaria comunei _ sub nr. 1219/22.02.2010, adresa nr. 280/ 15.03.2010 emisa de Agentia Judeteana pentru Prestatii Sociale si inregistrata la Primaria comunei _ sub nr. 2104/21.03.2010.
     Parata Primaria comunei _ desi legal citata conform dovezii de indeplinirii a procedurii de citare aflata la fila 14, nu a formulat intampinare si nici nu s-a prezentat in instanta prin reprezentant legal, in sustinerea apararii.
     Tribunalul, examinand actele si lucrarile dosarului, constata urmatoarele:
     Prin art. 1 din Lg. 118/2010 privind unele masuri necesare in vederea restabilirii echilibrului bugetar, s-a dispus ca salariile si indemnizatiile lunare de incadrare si sporurile aferente, astfel cum au fost stabilite prin Lg. 330/2009, pe perioada 03.07. - 31.12.2010, sa se achite diminuate cu 25%, masura justificata de apararea securitatii nationale, ordonatorii de credite secundari si tertiari fiind obligati sa ia masurile ce se impun pentru respectarea acestei dispozitii.
     Drept urmare, reclamanta a incasat, incepand cu luna iulie 2010, salariul redus cu 25 % fata de luna iunie 2010.
     Reclamanta a considerat ca masura luata este nelegala, intrucat se incalca dispozitiile art. 10 din Codul muncii privind contractul individual de munca, fiind o conventie incheiata intre doua parti, angajator si angajat, carmuit de principiul libertatii de vointa al celor doua parti, iar Statul, fiind tert raportat la contractul individual de munca, nu poate modifica ceea ce partile au stabilit, respectiv nu poate sa-i diminueze salariul in mod direct, prin edictarea unei legi in acest sens.
     Tribunalul constata ca masura reducerii salariale criticata de reclamanta este legala si in conformitate cu dispozitiile Constitutiei Romaniei.
     Astfel, prin deciziile nr. 872/2010 si nr. 874/2010, Curtea Constitutionala a respins exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor Lg. 118/2010.
     In ce priveste reducerea drepturilor salariale, s-a retinut in esenta, ca, intrucat dreptul la salariu este corolarul unui drept constitutional, si anume dreptul la munca, se constata ca diminuarea sa se constituie intr-o veritabila restrangere a exercitiului dreptului la munca si o atare masura se poate realiza in conditiile strict si limitativ prevazute de art. 53 din Constitutie.
     Pentru ca restrangerea mentionata sa poata fi justificata, trebuie intrunite, in mod cumulativ, cerintele prevazute de art. 53 din Constitutie si anume: sa fie prevazuta prin lege, sa se impuna restrangerea sa; restrangerea sa se circumscrie motivelor expres prevazute de textul constitutional, si anume pentru: apararea securitatii nationale, a ordinii, a sanatatii ori a moralei publice, a drepturilor si a libertatilor cetatenilor; desfasurarea instructiei penale; prevenirea consecintelor unei calamitati naturale, al unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav; sa fie necesara intr-o societate democratica; sa fie proportionala cu situatia care a determinat-o; sa fie aplicata in mod nediscriminatoriu; sa nu aduca atingere existentei drepturilor sau a libertatii.
     Curtea Constitutionala a retinut ca diminuarea cu 25% a cuantumului salariului, ca un corolar al dreptului la munca, este prevazuta prin legea criticata si se impune pentru reducerea cheltuielilor bugetare. De asemenea, solutia legislativa cuprinsa in art.1 din legea criticata a fost determinata de apararea securitatii nationale, astfel cum rezulta din expunerea de motive a Guvernului. S-a apreciat ca sunt intrunite si celelalte conditii anterior precizate, ca legea criticata nu aduce atingere substantei dreptului, din moment ce conditiile prevazute la art. 53 din Constitutie, analizate anterior, sunt respectate.
     Curtea a observat, de asemenea, ca masura criticata are un caracter temporar, tocmai pentru a nu se afecta substanta dreptului constitutional protejat.
     Astfel, este evident ca restrangerea exercitiului unui drept trebuie sa dureze numai atat timp cat se mentine amenintarea in considerarea careia aceasta masura a fost edictata.
     Legat de aspectul invocat de reclamanta ca statul este tert in raport de contractul sau individual de munca , Tribunalul retine ca intr-adevar statul este tert , avand in vedere caracterul intuitu personae pentru ambele parti contractante - angajator si angajat.
     Insa , un element esential al contractului de munca respectiv salariul , atat sub aspectul componentelor sale de baza ca si chiar in ce priveste componentele sale variabile este stabilit prijn lege sau prin acte normative emise in temeiul legii , astfel incat salariul nu este si nu poate fi in principiu , negociabil.
     Astfel, conform art. 157 al.2 din Codul muncii, sistemul de salarizare al personalului din autoritatile si institutiile publice finantate integral sau in majoritate de stat se stabileste prin lege, cu consultarea organizatiilor sindicale reprezentative.
     Deci, sistemul de salarizare pentru personalul bugetar este guvernat de principiul prestabilirii salariilor, justificat de faptul ca salariul se suporta din bugetul de stat.
     Ca atare, la incheierea contractului de munca, partile, angajatorul si angajatul nu pot negocia salariul si, deci, nu-l pot stabili de comun acord, ci revine obligatia angajatorului ca incadrarea sa fie conforma cu grila de salarizare stabilita de legiuitor.
     Pe de alta parte, sistemul de salarizare este guvernat si de principiul salarizarii in functie de posibilitatile financiare ale angajatorului. Existenta acestui principiu si valabilitatea lui atat in ce priveste angajatorul privat cat si angajatorii institutii publice, nu pot fi contestate intr-un stat care-si proclama prin Constitutie economia ca fiind economie de piata (art. 135 din Constitutie).
     Intr-un  asemenea stat nimeni nu-si poate permite sa cheltuie mai mult decat produce (sau primeste de la bugetul statului), acest postulat fiind valabil pentru toate institutiile statului si agentii economici.
     De altfel, in cazul institutiilor publice finantate de la bugetul statului, Constitutia este foarte explicita si categorica, prevazand in cuprinsul art. 138 al.5 ca: "nicio cheltuiala bugetara nu poate fi aprobata fara stabilirea sursei de finantare".
     Pornind de la aceste premise esentiale, statul stabileste politica salariala, in raport si de posibilitatile financiare, altfel s-ar crea un dezechilibru firesc intre resursele financiare si salariile angajatilor bugetari.
     In jurisprudenta sa, CEDO s-a pronuntat cu privire la dreptul statului de a diminua, prin lege, salariile angajatilor publici.
     In aceasta privinta, CEDO a facut o distinctie esentiala intre dreptul sa primesti in viitor un salariu intr-un anumit cuantum si dreptul de a primi efectiv salariul castigat pentru o perioada in care munca a fost prestata (cazul Lelas contra Croatiei din 20 mai 2010 par. 58).
     Tocmai de aceea, in cele mai cunoscute cauze ale CEDO privind salariile, sunt stabilite urmatoarele principii:
     1. Hotararea Marii Camere in cauza Vilho Eskelinen c. Finlandei din nr.19 aprilie 2007: "Conventia nu confera dreptul de  a continua sa primestiu un salariu intr-un anumit cuantum (...). O creanta poate fi considerata o valoare patrimoniala in sensul art.1 din Protocolul nr.1 daca are o baza suficienta in drept intern, de exemplu daca este confirmata prin jurisprudenta bine stabilita a instantelor de judecata (par.94).
     2. Hotararea Kechko c. Ucrainei din 08 noiembrie 2005: "(...) este la latitudinea statului sa determine ce sume vor fi platite angajatilor sai din bugetul de stat. Statul poate introduce, suspenda sau anula plata unor asemenea sporuri, facand modificarile legislative necesare... "
     Statul se bucura de o larga marja de apreciere pentru a determina oportunitatea si intensitatea politicilor sale in acest domeniu.
     Aceasta marja este si mai mare atunci cand necesitatea interventiei statului rezulta din consecintele pe care criza economica internationala le produce asupra deficitelor bugetare.
     CEDO, in jurisprudenta sa, prin care se invoca incalcarea dreptului de proprietate ca urmare a diminuarii substantiale ale cuantumului pensiei si a altor drepturi, a acceptat reducerile, fara a ajunge la concluzia incalcarii art. 1 al Protocolului nr.1, o astfel de ingerinta a statului fiind considerata a nu fi de tipul "privarii de proprietate" (ex. Jankovic c.Croatia / 12 octombrie 2000; Lenz c. Germania; Domalewski c. Polonia/15 unie 1999; Callejan c. Spania/18 iunie 2002; Adriana c. Googswaard - Van Der Lans c. Olandei).
     Fata de cele retinute, instanta constata ca masura diminuarii salariului luata de parata este conform cu art.1 din Lg. 118/2010 si, in consecinta, se va respinge actiunea ca neintemeiata.