Divort. Actiune promovata in perioada de aplicabilitate a Codului familiei. Lege aplicabila in apel.

Civil
Familie
Decizie

Divort. Actiune promovata in perioada de aplicabilitate a Codului familiei. Lege aplicabila in apel.

       Art. 223 din Legea nr. 71/2011 constituie dreptul tranzitoriu, aplicabil ori de cate ori legea noua de procedura nu cuprinde dispozitii menite sa rezolve diversele aspecte ale conflictului dintre legea veche si legea noua.
       Ca atare, in cazul in care legea noua contine dispozitii speciale cu caracter tranzitoriu, conform carora normele nou introduse sunt de imediata aplicare, fiind incidente si in cazurile pendentes, adica in curs de judecata, acestea au prioritate in aplicare, fiind dispozitii cu caracter special, in temeiul principiului generalia specialibus derogant si lex posterior derogat prior.

Trib. Bistrita-Nasaud, sect. I civ., dec. nr. 28/A/22 februarie 2012

       Prin sentinta civila nr. 2054/2011 pronuntata de Judecatoria Nasaud la data de 16 iunie 2001 in dosarul nr. 1953/265/2010 s-a admis in parte actiunea civila principala formulata de reclamantul CG impotriva paratei CL, s-a admis in parte actiunea reconventionala formulata de parata-reclamanta CL impotriva reclamantului-parat CG si in consecinta: s-a dispus desfacerea casatoriei incheiata si inregistrata la nr. 16/2 noiembrie 2009 din registrul starii civile existent la Primaria comunei Salva, judetul Bistrita-Nasaud, intre reclamant si parata, din vina ambelor parti; s-a dispus ca parata sa-si reia numele avut anterior incheierii casatoriei, respectiv acela de ,,D"; a fost incredintat spre crestere si educare in favoarea tatalui reclamant minorul CIF.
     A fost obligata parata sa-i plateasca reclamantului, in favoarea minorului o pensie lunara de intretinere, in cuantum de 167,50 lei, incepand cu data de 08.07.2010 si pana la majoratul acestuia.
     Pentru a pronunta aceasta hotarare instanta de fond, in baza probatoriului administrat, a retinut faptul ca partile s-au recasatorit la data de 2 noiembrie 2009 in fata delegatului de stare civila de pe langa Primaria comunei Salva si dupa o perioada relativ scurta (circa doua saptamani) parata s-a deplasat in strainatate, parasind domiciliul conjugal si reluand o relatie de concubinaj cu numitul NI.
     Concomitent s-a relevat ca initial partile s-au casatorit la data de 20 ianuarie 2003, iar din relatiile de concubinaj anterioare mariajului partilor a rezultat minorul CIF, iar prin sentinta civila nr. 1078/2007 s-a dispus desfacerea casatoriei din vina ambelor parti si respectiv incredintarea minorului spre crestere si educare in favoarea tatalui.
     Dupa incheierea celui de-al doilea mariaj partile si-au stabilit domiciliul conjugal tot in localitatea Salva, la locuinta parintilor reclamantului si contrar demersurilor efectuate pentru durabilitatea casniciei si respectarea cadrului familial adecvat cresterii minorului, practic s-a ajuns la aceeasi solutie de divort pe fondul neintelegerilor conjugale survenite si amplificate.
     In acest context probele administrate au reflectat atitudinea de infidelitate a paratei concretizata in stabilirea unor relatii de concubinaj cu numitul NI atat in perioada de timp dintre cele doua mariaje, cat si dupa incheierea acestui mariaj prin reluarea convietuirii in Spania unde presteaza amandoi activitati.
     Mai mult aceasta relatie a determinat si promovarea divortului dintre numitul NI si sotia NM.
     Dupa incheierea celui de-al doilea mariaj partile s-au deplasat impreuna in Spania, dar pe fondul disputelor conjugale a survenit o stare de intoleranta pregnanta care a degenerat si s-a soldat chiar cu antrenarea partilor in formularea unei plangeri pentru rele tratamente in mediul familial (violenta) si chiar adoptarea unei masuri restrictive de libertate pe o durata de circa 3 zile de catre autoritatile competente din Spania, ca sanctiune pentru violenta domestica.
     Astfel, din probatoriul testimonial administrat s-a retinut dialogul incordat dintre parti, imputatii reciproce privind abordarea relatiilor extraconjugale si antrenarea chiar in reactii violente.
     Din depozitiile martorilor s-au retinut ca premisa pentru destramarea casniciei urmatoarele elemente: tensiunea din mariaj soldata cu manifestari violente, intoleranta maritala, neincrederea axata si pe un fond marital prealabil, absenta disponibilitatilor de conciliere si de adoptare a unei solutii viabile de salvare a mariajului in conditiile in care partile se afla la cel de-al doilea mariaj si cu beneficiul ce rezida in acordarea "celei de-a doua sanse".
     Raportat la starea de fapt retinuta, instanta a apreciat ca relatiile dintre parti sunt substantial compromise, astfel incat casatoria nu mai poate continua impunandu-se desfacerea acesteia, culpa in destramarea relatiilor revenind ambilor soti.
     Urmare a desfacerii casatoriei s-a impus ca parata sa-si reia numele avut anterior incheierii casatoriei, respectiv acela de "D" tinand seama si de optiunea ambelor parti exprimata in acest sens.
     Raportat la varsta si sexul minorului, informatiile si concluziile oferite de anchetele sociale efectuate in cauza, preocuparea constanta manifestata de reclamant, conditiile locative materiale si morale optime oferite, precum si opiniile exprimate de martorii audiati in cauza si chiar optiunea congruenta a partilor si respectiv opinia redata de minor in cadrul dialogului din camera de consiliu, instanta a apreciat ca incredintarea spre crestere si educare a minorului se impune a se realiza in favoarea tatalui reclamant, interesul superior al minorului fiind astfel ocrotit, conditiile materiale si morale asigurate de reclamant fiind eficiente.
     S-a subliniat in acest context ca atat din cuprinsul anchetelor sociale efectuate la domiciliile partilor, cat si din declaratiile martorilor s-a retinut ipoteza unui sprijin substantial acordat reclamantului in special de bunica paterna pentru cresterea si educarea minorului rezultat din mariaj, cu un beneficiu de experienta si maturitate in acest scop. 
     De asemenea, s-a subliniat cu precadere de catre minor atasamentul profund care subzista intre el, tatal reclamant si membrii familiei paterne extinse, cat si importanta mentinerii aceluiasi cadru familial cu care minorul este obisnuit de la o varsta relativ frageda si consecintele negative cu impact chiar asupra personalitatii sale  in circumstantele in care s-ar recurge la o modificare a acestor conditii locative si de institutionalizare (frecventare cursuri scolare in comuna Salva de genul step-by-step).
      Per a contrario prin dialogul redat, minorul a apreciat ca desi va pastra relatiile personale cu mama parata totusi incredintarea sa in favoarea tatalui nu-i perturba aceste raporturi firesti, dar se impune sa locuiasca in continuare in mediul social, familial, national cu care s-a obisnuit.
     Evident, s-a relevat de instanta ca minorul trebuie sa pastreze si sa dezvolte in continuare relatia personala cu mama sa, prin vizitarea acesteia sau chiar prin deplasarea in perioada vacantelor scolare la domiciliul sau resedinta actuala a acesteia si in baza unei conveniente cu tatal reclamant sau in caz de dezacord prin formularea unei cereri adecvate in instanta.
     Ca o consecinta directa a petitului ce vizeaza incredintarea minorului s-a impus si determinarea obligatiei de intretinere aferenta ce subzista pentru celalalt parinte (mama parata).
     Astfel, retinand ca baza de calcul indicata - venitul minim pe economia nationala, capacitatea de munca a paratei, posibilitatea obtinerii veniturilor similare bazei redate prin prestare de activitati chiar si ocazional in diverse domenii (menaj), absenta altor obligatii de intretinere, instanta a dispus obligarea paratei la plata unei pensii de intretinere in favoarea minorului in cuantum de 167,50 de lei lunar, incepand cu data introducerii actiunii 08.07.2010 si pana la majoratul acestuia.
     Pentru estimarea acestui cuantum instanta a avut ca baza de calcul cuantumul venitului minim pe economia nationala (670 lei), stabilit prin HG nr. 1193/2010, faptul ca parata este apta de munca si desi este angajata in strainatate, datorita duratei determinate a activitatii prestate aceasta nu poate fi retinuta ca element de determinare a pensiei, deoarece cuantumul obtinut pentru aceasta prestatie are caracter fluctuant si nu exista posibilitatea obtinerii unor date certe privind cuantumul lunar aferent.
     Conform Codului familiei, in ipoteza in care intretinerea este datorata de catre parinte pentru un copil, se stabileste un plafon maxim pana la care poate fi acordata obligatia de intretinere, respectiv in speta, pana la 1/4 din castigul de munca al debitorului.
      Data de la care s-a acordat pensia de intretinere majorata coincide cu data introducerii actiunii de divort si respectiv a formularii petitului aferent, precum si cu momentul din care se poate retine starea de nevoie.
     Concomitent instanta de fond a recomandat paratei sa pastreze raporturile personale de filiatie cu minorul si chiar sa amplifice in perspectiva atitudinea sa de diligenta si interes pentru dezvoltarea armonioasa a personalitatii acestuia si in raport de etapele de varsta ale minorului.
          Impotriva acestei sentinte, in termen legal, a declarat apel parata.
La data de 26 noiembrie 2011 apelanta si-a precizat apelul in sensul ca a solicitat ca autoritatea parinteasca dupa divort sa fie exercitata de apelanta, locuinta minorului sa fie stabilita la apelanta, urmand ca intimatul sa fie obligat sa contribuie la cheltuielile de crestere si educare ale copilului.
Analizand hotararea atacata prin prisma motivelor de apel formulate, tribunalul constata ca apelul declarat nu este fondat, hotararea instantei de fond fiind legala si temeinica, neexistand niciun motiv care sa duca la anularea sau schimbarea acesteia pentru argumentele care urmeaza a fi relevate.
Un prim aspect care se impune a fi analizat, anterior antamarii fondului dreptului dedus judecatii, este legat de legea aplicabila in cauza, avand in vedere faptul ca actiunea de divort s-a promovat la data de 8 iulie 2010, hotararea judecatoreasca s-a pronuntat la data de 16 iunie 2011, apelul s-a declarat la data de 26 august 2011, conform stampilei oficiului postal de expeditie, cand in vigoare erau inca dispozitiile Codului familiei.
Noul Cod civil a intrat in vigoare abia la data de 1 octombrie 2011, cand deja apelul era in curs de solutionare.
Legea nr. 71/2011 a fost considerata actul normativ complementar si totodata legea speciala, care poate extinde aplicarea unei legi generale la cazuri particulare sau poate crea un domeniu derogator pentru cazuri determinate, esential in materie de interpretare, aplicare si abrogare a regulilor de drept.
Aceasta lege extinde si deroga pe planul interpretarii si aplicarii Noului Cod civil ori modifica, abroga sau completeaza unele dispozitii ale legii generale - Noul Cod civil.
       In privinta solutionarii conflictului de legi, Legea nr. 71/2011 reglementeaza aplicarea individualizata a principiilor generale a neretroactivitatii legii noi si a aplicarii imediate a legii civile noi, inscrise in art. 6 NCC.
       Cu referire stricta la institutia divortului cu tot ceea ce implica aceasta (deci inclusiv la cererile accesorii), se impune a se sublinia ca art. 223 din Legea nr. 71/2011 consacra principiul general al aplicabilitatii dispozitiilor legale (de drept material si procedural) in vigoare la data formularii cererii sau sesizarii instantei de judecata cu procesul de divort ori de cate ori nu exista dispozitii exprese derogatorii ce instituie principiul aplicarii imediate a legii noi.
       Ca atare, potrivit acestui text legal, in lipsa de dispozitii contrare, legea aplicabila se determina in raport de data introducerii actiunii sau formularii cererii de divort.
       Daca aceasta data este anterioara zilei de 1 octombrie 2011 devin incidente reglementarile vechi in vigoare pana la intrarea in vigoare a Noului Cod civil, adica dispozitiile Codului familiei.
       Dimpotriva, daca cererea de divort se formuleaza dupa data de 1 octombrie 2011 sau chiar in ziua de 1 octombrie 2011, devin aplicabile prevederile Noului Cod civil.
       Prin derogare de la prevederile art. 223 din Legea nr. 71/2011, ce constituie norma generala, de baza, in privinta legii aplicabile proceselor si cererilor aflate in curs de solutionare la data intrarii in vigoare a Noului Cod civil, Legea nr. 71/2011 cuprinde anumite dispozitii derogatorii, speciale, prin care se instituie expres aplicabilitatea noii legi si proceselor si cererilor in curs de solutionare la data de 1 octombrie 2011.
       Dispozitiile derogatorii se aplica limitativ, strict la situatia pe care o reglementeaza, fara posibilitate de extrapolare la alte situatii specifice aceleiasi materii, dar nereglementate expres prin norme derogatorii.
       In materia dreptului familiei, este vorba de dispozitiile art. 36 alin. 2, art. 40, art. 42 din Legea nr. 71/2011.
       Prin urmare, numai in aceste situatii expres si limitativ reglementate, unde exista norme derogatorii de la regula instituita de art. 223 din Legea nr. 71/2011, legea noua este de imediata aplicare.
       Art. 223 din Legea nr. 71/2011 constituie dreptul tranzitoriu, aplicabil ori de cate ori legea noua de procedura nu cuprinde dispozitii menite sa rezolve diversele aspecte ale conflictului dintre legea veche si legea noua.
       Ca atare, in cazul in care legea noua contine dispozitii speciale cu caracter tranzitoriu, conform carora normele nou introduse sunt de imediata aplicare, fiind incidente si in cazurile pendentes, adica in curs de judecata, acestea au prioritate in aplicare, fiind dispozitii cu caracter special, in temeiul principiului generalia specialibus derogant si lex posterior derogat prior.
       Prevederile art. 223 din Legea nr. 71/2011, care consacra o exceptie de la principiul aplicarii imediate a legii noi si anume supravietuirea legii vechi, sunt dispozitii tranzitorii cu caracter general, care isi gasesc aplicabilitatea numai in situatia in care legea noua - NCC, nu ar dispune altfel.
       Prevederile art. 6 alin. 6 NCC, conform carora "dispozitiile legii noi sunt de asemenea aplicabile si efectelor viitoare ale situatiilor juridice nascute anterior intrarii in vigoare a acesteia, derivate din starea si capacitatea persoanelor, din casatorie, filiatie, adoptie si obligatia legala de intretinere, din raporturile de proprietate, inclusiv regimul general al bunurilor, si din raporturile de vecinatate, daca aceste situatii juridice subzista dupa intrarea in vigoare a legii noi" trebuie coroborate cu dispozitiile tranzitorii din Legea nr. 71/2011 care prevad expres situatia in care legea noua este de imediata aplicare, respectiv consacra aplicabilitatea legii in vigoare la data sesizarii instantei pentru acele situatii care nu se incadreaza in normele de exceptie (art. 223).
       Textul art. 6 alin. 6 NCC nu trebuie interpretat automat in sensul ca ar reglementa aplicarea imediata a legii noi, ci doar ca instituie principiul aplicarii legii noi efectelor viitoare (consecintelor) ale unor situatii nascute anterior intrarii in vigoare a acesteia, expres si limitativ enuntate (derivate din starea si capacitatea persoanelor, din casatorie, filiatie, adoptie, obligatia legala de intretinere, din raporturile de proprietate, inclusiv regimul general al bunurilor si din raporturile de vecinatate) daca situatiile exista si dupa intrarea in vigoare a legii noi.
       In conditiile existentei regulii de baza cu privire la aplicarea legii in timp, instituita de art. 223 din Legea nr. 71/2011, in lipsa unor reglementari speciale derogatorii, expres enuntate, textul art. 6 alin. 6 NCC trebuie interpretat in sensul ca este aplicabila legea in vigoare de la data sesizarii instantei si atunci cand promovarea actiunii este determinata de o situatie (din cele expres enuntate in art. 6 alin. 6 NCC) nascuta inaintea intrarii in vigoare a legii existente la momentul sesizarii instantei, cu conditia ca situatia sa persiste si dupa intrarea in vigoare a noii legi.
       Ca atare, divortul, care nu este altceva decat disolutia casatoriei, constituie un efect viitor al unei situatii juridice nascute din casatorie.
       Aplicarea direct in calea de atac a dispozitiilor Noului Cod civil cu privire la exercitiul autoritatii parintesti, la obligatia de intretinere, in lipsa unei prevederi exprese in acest sens, ar incalca principiul previzibilitatii legii, definit ca posibilitatea oferita celor interesati de norma juridica de a-si reprezenta consecintele punerii ei in opera ori cele ce deriva din ignorarea sau incalcarea ei.
       Conform jurisprudentei Curtii europene (Cauza Sunday Times impotriva Regatului Unit, 1979), cetateanul trebuie sa dispuna de informatii suficiente asupra normelor juridice aplicabile intr-un caz dat si sa fie capabil sa prevada, intr-o masura rezonabila, consecintele care pot aparea dintr-un act determinat.
       Asadar, in baza acestor considerente, tribunalul retine aplicabilitatea in cauza a legii vechi, Codul familiei, in functie de dispozitiile caruia va analiza hotararea atacata.
In ceea ce priveste fondul dreptului dedus judecatii, tribunalul retine faptul ca solutia instantei de incredintare a minorului spre crestere si educare tatalui concorda interesului superior al copilului.
Partile sunt separate de la finele anului 2009, cand apelanta a plecat in Spania, unde locuieste si in prezent, incepand o relatie de prietenie cu un alt barbat langa care convietuieste si in prezent, aspect necontestat prin apelul declarat.
Atat anterior despartirii sotilor, cat si ulterior acestui moment, de la nasterea sa minorul a locuit la acelasi domiciliu, alaturi de bunicii paterni, o perioada impreuna si cu parintii si apoi, dupa plecarea mamei, numai cu tatal.
Apelanta a solicitat incredintarea copilului spre crestere si educare pe considerentul ca acesta ar avea conditii foarte bune la bunica materna, ca apelanta este cea care ii trimite produse si bani din strainatate si se preocupa mai mult decat intimatul (a se vedea cuprinsul intampinarii depuse la instanta de fond - f. 18).
Din probatoriul administrat la fond si in calea de atac (depozitii de martori, ancheta sociala) rezulta ca inca de la nasterea sa minorul a locuit in acelasi imobil, in prezent frecventeaza cursurile scolare din localitatea Salva, fiind ingrijit permanent de bunica paterna, care il duce si-l aduce de la scoala si care constituie o prezenta permanenta in viata copilului.
Minorul este bine ingrijit si beneficiaza de conditii materiale foarte bune de viata. Totodata, mediul in care acesta traieste este adecvat si din punct de vedere moral, in privinta familiei largite in mijlocul careia minorul traieste nefiind relevate aspecte care ar putea pune sub semnul indoielii moralitatea acesteia.
Fara a contesta conditiile materiale bune pe care le poate oferi apelanta minorului sau, atasamentul apelantei fata de minor si a minorului fata de mama, tribunalul apreciaza insa ca o masura de scoatere a copilului din mediul in care a trait, din comunitatea scolara unde invata si obligarea acestuia sa traiasca in alt mediu care nu ii este familiar (fie la bunica materna, fie la apelanta in Spania, tara a carei limba nu o cunoaste asa cum a aratat in cursul audierii sale in apel) ar destabiliza emotional copilul, fapt ce ar putea avea consecinte negative pentru dezvoltarea viitoare a copilului.
In cursul audierii sale de instanta de apel minorul a aratat ca tine la mama, insa "nu-l suporta pe barbatul cu care sta mama lui pentru ca i-a luat mama".
Este pozitia unui minor care sufera din cauza despartirii parintilor, care ar dori sa-i aiba pe amandoi alaturi, dar care constient fiind ca acest lucru nu este posibil, prefera sa ramana in mediul in care a trait, minorul fiind la o varsta la care poate discerne intre bine si rau.
In conditiile in care minorul nu a locuit cu bunica materna, nu manifesta afectiune sau cel putin intelegere pentru barbatul cu care mama sa convietuieste, s-a obisnuit bine in mediul in care traieste si in prezent, pentru moment, tribunalul apreciaza ca in acest moment asigurarea stabilitatii de ordin afectiv si locativ trebuie sa constituie o prioritate pentru parintii acestui copil, deja afectat considerabil de situatia conflictuala existenta intre parintii sai.
       Chiar daca apelanta este la randul sau atasata de minor, in calitate de parinte trebuie sa accepte faptul ca o noua schimbare radicala in viata minorului este de natura a-l traumatiza si contravine interesului superior al acesteia.
       In baza acestor considerente si facand aplicarea dispozitiilor art. 296 C.proc.civ. tribunalul va respinge ca nefondat apelul declarat.
       Nu au fost solicitate cheltuieli de judecata de catre apelant.
       Intrucat la dosarul cauzei s-au depus acte justificative din care rezulta ca pe rolul instantei spaniole nu exista vreun proces de divort sau de separare de corp nu s-a mai pus problema incidentei Regulamentului nr. 2201/2003, care reglementeaza competenta de solutionare in favoarea primei instante sesizata daca aceasta si-a retinut propria competenta.