Imprejurarea ca in decretul de expropriere la rubrica "numele proprietarului" au fost trecuti antecesorii reclamantei, care la data preluarii imobilului erau in folosinta imobilelor, nu creeaza in favoarea acestora decat o prezumtie simpla de proprie...

Revendicare. Dovada dreptului de proprietate. Folosinta bunului la data exproprierii.

      Imprejurarea ca in decretul de expropriere la rubrica "numele proprietarului" au fost trecuti antecesorii reclamantei, care la data preluarii imobilului erau in folosinta imobilelor, nu creeaza in favoarea acestora decat o prezumtie simpla de proprietate, care produce efecte juridice doar in lipsa unei dovezi contrare.

(Trib. Bistrita-Nasaud, s. civ., dec. nr. 245/R/23 septembrie 2010, nepublicata)

      Prin sentinta civila nr. 648 din 8 februarie 2010, pronuntata de Judecatoria Bistrita s-a admis in parte, actiunea civila formulata si ulterior precizata de reclamanta PE in contradictoriu cu paratii BS, VM. H.A, Municipiul Bistrita, prin Primar, Statul Roman, prin Ministerul Finantelor Publice, PV, HP, Prefectura Judetului Bistrita-Nasaud.
      S-a constatat ca imobilul situat in mun. Bistrita, str. _., constand in casa de locuit si teren in suprafata de 732 mp, inscris in CF nr. _ Bistrita, nr. top.  _ a trecut prin expropriere in proprietatea Statului Roman, in temeiul Decretului nr. 442/1982.
      S-a constatat ca in baza Ordinului nr. 2/08.01.2004 emis de Prefectul judetului Bistrita-Nasaud, reclamanta a dobandit dreptul de proprietate asupra terenului in suprafata de 298 mp, identificat prin mentionatul ordin ca fiind inscris in CF nr. _ Bistrita, nr. top. nou __.
      S-au respins, ca nefondate, capetele de cerere formulate de reclamanta avand ca obiect constatarea nulitatii absolute a contractului de vanzare-cumparare autentificat sub nr. 4155/26.11.2003 de BNP Ditiu Maria si a intabularilor efectuate prin incheierile de carte funciara nr. _..
      S-au respins, ca nefondate, capetele de cerere avand ca obiect revendicare, formulate de reclamanta impotriva paratilor BS, PV si HP.
      S-a respins, ca nefondata, cererea  reconventionala formulata si extinsa de catre paratul reclamant reconventional BS, avand ca obiect constatarea nulitatii absolute a Ordinului nr. 2/08.01.2004 emis de Prefectul judetului Bistrita-Nasaud.
      S-a admis in parte cererea de interventie in interes propriu formulata de intervenientii ODI si OM.
      S-a constatat ca intervenientii au dobandit dreptul de proprietate asupra imobilului apartament nr. I si asupra cotei de 241/482 parti din teren, inscrise in CF nr. 464/1 Bistrita, nr. top. 459/1/1.
      S-a respins, ca nefondat, capatul de cerere formulat de intervenienti, avand ca obiect constatarea nulitatii absolute a Ordinului nr. 2/08.01.2004 emis de Prefectul judetului Bistrita-Nasaud.
      Au fost compensate integral cheltuielile de judecata efectuate de parti.
Impotriva sentintei expuse au declarat recurs reclamanta PE si paratul Statul Roman, prin Ministerul Finantelor Publice, reprezentat in instanta de DGFP Bistrita-Nasaud.
      Recursurile declarate in cauza sunt nefondate.
      In fata instantei de fond s-au supus discutiei doua aspecte ramase in litigiu, dupa dezlegarile de fapt si de drept stabilite irevocabil prin decizia de casare nr. 406/R/2006, respectiv stabilirea amplasamentului terenurilor dobandite de catre reclamanta si paratul reclamant reconventional BS, pentru a se verifica daca acestea se suprapun, si in cazul existentei suprapunerii, compararea celor doua titluri de proprietate, respectiv Ordinul prefectului nr. 2/2004 si Contractul de vanzare-cumparare autentificat cu nr. 4155/2003.
      Din probele administrate de catre instanta de fond rezulta fara putinta de tagada ca terenul pretins de catre reclamanta se identifica in cf nr. _ Bistrita, nr. top nou  ___, fiind situat in Bistrita, str. __.. Acest teren a constituie proprietatea tabulara indiviza a paratilor VM si HA, asa cum se evidentiaza in extrasul de carte funciara depus in copie la dosarul de fond.
      Fiind in afara oricarui dubiu suprapunerea dintre terenurile obiect al celor doua acte de proprietate pe o suprafata de 207 mp, se impune compararea celor din urma, in vederea stabilirii adevaratului proprietar.
      In acest context, se observa ca sustinerile reclamantei din motivele de recurs, cu privire la nevalabilitatea titlului paratului BS si implicit a celui in baza caruia paratii HA si VM si-au inscris in cartea funciara dreptul de proprietate, nu pot fi reluate in discutie, fata de statuarile cuprinse in decizia de casare nr. 406/R/2006, obligatorie in rejudecare atat pentru instanta de fond, cat si pentru cea de recurs in baza prevederilor art. 315 alin. 1 din Codul de procedura civila, conform carora atat titlul de care se prevaleaza reclamanta, Ordinul Prefectului nr. 2/2004, cat si cel al paratului, contractul de vanzare-cumparare autentificat sub nr. 4155/2003, sunt valabile.
      Asa fiind, toate criticile din recurs, inclusiv din cel declarat de catre Statul Roman, vizand nevalabilitatea titlului paratului se lovesc de caracterul obligatoriu al dezlegarilor de fapt si de drept cuprinse in decizia amintita, fiind transate definitiv si irevocabil in primul ciclu procesual.
      Ceea ce putea si trebuia sa faca instanta de rejudecare,  dupa identificarea terenurilor, era sa compare cele doua titluri si sa stabileasca care dintre ele este mai puternic, mai caracterizat.
      S-a omis a se observa atat de catre instanta de fond, dar si de catre reclamanta recurenta, imprejurarea ca cele doua titluri exhibate de parti, provin de la autori diferiti, situatie in care nu cel ce a indeplinit cu prioritate formele de publicitate are castig de cauza, nefiind determinanta nici buna credinta a partilor, ci dreptul exista si va ramane in patrimoniul celui care a obtinut titlul  de la adevaratul proprietar.
In ceea ce priveste terenul in litigiu, trebuie pornit de la singurul fapt ce poate fi dovedit fara nici o posibilitate de interpretare, respectiv ca in anul 1963, antecesorii paratilor V si H, defunctii VA si sotia VA, si-au inscris dreptul de proprietate in cartea funciara nr. _.. Bistrita, cu titlu de cumparare. Prin urmare, cel ce a si-a dobandit dreptul de la acesti proprietari , trebuie sa fie preferat celui care l-ar fi dobandit de la un altul.
Reclamanta a sustinut ca a dobandit dreptul de proprietate intr-un mod originar, in temeiul legii, neobservand ca  Ordinul nr. 2/2004, a fost emis pentru a-i reconstitui dreptul de proprietate, si nu pentru a i se constitui un astfel de drept, situatie in care punctul de pornire in analiza titlului sau nu poate fi considerat acest ordin, ci se impune verificarea indreptatirii sale la reconstituirea dreptului. Aceasta cu atat mai mult, cu cat nici mostenitorii proprietarilor tabulari si nici intimatul BS nu au fost parti in dosarul nr. 220/2001 al Judecatoriei Bistrita, in care a fost obligat prefectul la emiterea ordinului in discutie, hotararile judecatoresti pronuntate in acest litigiu nefiindu-le opozabile.
      Desi atat in fata instantei de fond, cat si in recurs, reclamanta PE a sustinut ca antecesorii sai SG si SA au cumparat imobilul in litigiu de la proprietarii tabulari, dovada existentei unui act translativ de proprietate incheiat intre acestia nu s-a facut pe intreg parcursul procedurii judiciare, teza avansata ramanand o simpla afirmatie, lipsita de suport probator.
      Imprejurarea ca in decretul de expropriere la rubrica "numele proprietarului" au fost trecuti antecesorii reclamantei, care la data preluarii imobilului erau in folosinta imobilelor, nu creeaza in favoarea acestora decat o prezumtie simpla de proprietate, care produce efecte juridice doar in lipsa unei dovezi contrare.
      Inscrierea antecesorilor reclamantei in anexa decretului de expropriere, nu confirma dobandirea de catre acestia a dreptului de proprietate asupra terenului in litigiu, in contra mostenitorilor proprietarilor tabulari.
      Prin urmare, dreptul la reconstituire al reclamantei nu poate fi prezent, in lipsa actelor care sa justifice modalitatea in care acest imobil a ajuns in posesia antecesorilor sai, si care sa ateste transferul dreptului de proprietate din patrimoniul proprietarilor tabulari in patrimoniul antecesorilor reclamantei.
      In aceeasi ordine de idei, se retine ca nici statul nu a dovedit ca prin expropriere a dobandit dreptul de la adevaratul proprietar, astfel ca nici argumentele din recursul declarat de Statul roman, nu pot fi primite. Este real ca prin expropriere se dobandeste dreptul de proprietate si fara inscrierea in cartea funciara, insa este necesar ca exproprierea sa se realizeze de la adevaratul proprietar, si nu de la un detentor, cum s-a intamplat in cauza de fata.
      Pe de alta parte, mostenitorii proprietarilor tabulari au dezbatut succesiunea acestora in fata notarului public, dupa prescriptiile legale, pretinsa lipsa a posesiei asupra imobilului cuprins in masa succesorala nefiind un impediment pentru eliberarea certificatului de mostenitor, si inscrierea dreptului succesorilor in cartea funciara.
      Cum paratul BS, prin act translativ de proprietate (contractul de vanzare-cumparare autentificat sub nr. 4155/2003) a dobandit dreptul de proprietate de la mostenitorii adevaratilor proprietari, fata de care nu s-a intocmit vreun act de expropriere, in mod corect actiunea in revendicare indreptata impotriva sa a fost respinsa.
      Nefondate sunt si criticile referitoare la respingerea cererii in revendicare indreptata impotriva paratilor HP si PV, de vreme ce acestia folosesc garajele amplasate pe terenul in litigiu in calitate de  simpli chiriasi pentru o perioada determinata, nearogandu-si vreun drept real asupra terenului, situatie in care actiunea in revendicare trebuia indreptata impotriva celui ce se pretinde proprietar. Cum un astfel de petit nu a fost formulat impotriva Municipiului Bistrita, actiunea a fost respinsa in mod corect si fata de acesti parati, o analiza a validitatii titlului municipiului, in lipsa investirii instantei cu un astfel de petit, neputand fi facuta, fata de prevederile imperative ale art. 129 alin. 6 din Codul de procedura civila.
      In motivarea recursului declarat de paratul Statul Roman s-a afirmat ca instanta de fond nu a fost competenta material, deoarece cauzele vizand exproprierea sunt de competenta tribunalului in prima instanta. Critica este neintemeiata, intrucat litigiul de fata este unul de drept comun, in revendicare, nevizand situatiile reglementate de Legea nr. 33/1994, iar exproprierea terenului in litigiu s-a produs in anul 1982, cu mult inainte de adoptarea   actului normativ invocat de catre recurent.
Avand in vedere considerentele de fapt si de drept expuse mai sus, si in baza art. 312 alin.1 teza a II-a din Codul de procedura civila, tribunalul urmeaza sa respinga ambele recursuri declarate in cauza si in temeiul art. 274 din Codul de procedura civila sa oblige recurentii sa plateasca intimatului BS cate 297,5 lei fiecare, cu titlu de cheltuieli de judecata, justificate  prin plata onorariului avocatial.