Hotarare a consiliului local de desfiintare neconditionata a garajului amplasat pe terenul obiect al contractului de inchiriere.

      Hotarare a consiliului local de desfiintare neconditionata a garajului amplasat pe terenul obiect al contractului de inchiriere.
      
      Fata de caracterul normativ al hotararilor in discutie, tribunalul constata ca acestea nu puteau fi adoptate decat cu respectarea principiilor mentionate la art. 2 din Legea nr. 215/2001 si art. 2 din Legea nr. 52/2003, respectiv principiul consultarii cetatenilor in luarea deciziilor si solutionarii problemelor locale de interes deosebit, precum si ca acestea au fost incalcate deoarece nu s-a facut o informare prealabila, din oficiu, asupra proiectelor de acte normative si nu au fost consultati cetatenii interesati in cadrul procedurilor de elaborare a proiectelor si in procesul de luare a deciziilor (hotararilor), conform art. 6-12 din Legea nr. 52/2003.
      Trib. Bistrita-Nasaud,
      sent. nr. 993/CA/22 decembrie 2008

Prin actiunea in contencios administrativ, ulterior completata si precizata, reclamantul M. T. a solicitat, in principal, sa se constate nulitatea absoluta a Hotararilor nr. 112/2007 si nr. 131/2007 adoptate de Consiliul local al municipiului Bistrita, pentru incalcarea legislatiei europene si interne de mediu, iar in subsidiar, obligarea paratului la plata daunelor produse prin aplicarea celor doua hotarari. Reclamantul a solicitat si suspendarea punerii in executare a hotararilor atacate, pana la solutionarea irevocabila a actiunii formulate.
In fapt, reclamantul a aratat ca urmare a licitatiei organizata de Primaria Bistrita, a dobandit dreptul de a folosi prin inchiriere un teren proprietatea municipiului Bistrita, pentru amplasarea unui garaj de tip "MATCON", astfel cum i-a fost impus prin certificatul de urbanism si autorizatia de constructie. Mai arata reclamantul, ca garajul in cauza, constructie din beton armat, a necesitat efectuarea unor lucrari de amenajare a amplasamentului si de fundatie care exclud caracterul de constructie provizorie, iar hotararile atacate impun desfiintarea neconditionata a constructiei, generandu-i astfel un prejudiciu direct si nemijlocit si incalcand dreptul la respectarea bunurilor proprii, garantat de art. 1 din Protocolul nr. 1 al Conventiei CEDO.
Analizand actele si lucrarile dosarului, tribunalul stabileste in fapt ca reclamantul este unul din numerosi beneficiari (probabil peste 350 persoane) ai licitatiei organizate de Primaria Bistrita pentru inchirierea a cate 15-18 mp teren, in vederea amplasarii garajelor prefabricate din beton de tip MATCON. Un numar de 106 garaje sunt situate in "Centrul istoric" si asa-zisa "Zona protejata", respectiv strazile V. A., E. T., C., T. V., A. M., P. M., 1 D.. Zonele pentru care s-a licitat si apoi s-au  amplasat  garaje  sunt  situate exclusiv intre blocurile de locuinte, iar beneficiari sunt locatari ai acestor blocuri. Este real ca spatiile in discutie constituie domeniu public, situatie necontestata de reclamant si sustinuta de situarea lor intre blocurile de locuit, astfel ca nu s-a impus ca paratul sa depuna alte probe in acest sens.
Acordarea spatiilor pentru amplasarea garajelor s-a facut in baza Hotararii Consiliului local al municipiului Bistrita nr. 125/1999, act normativ prin care terenurile identificate au primit destinatia expresa a amplasarii de garaje tip MATCON, regimul economic al respectivelor terenuri fiind consemnat ca atare si in certificatele de urbanism eliberate.
Prin hotarari ulterioare, la inceputul fiecarui an calendaristic, consiliul a stabilit chirii substantiale pentru terenurile inchiriate, sume care s-au facut venituri la bugetul local.
Prin H.C.L. nr. 112/31.05.2007, completata prin H.C.L. nr. 131/28.06.2007, s-a dispus masura dezafectarii tuturor amplasamentelor de garaje pentru orice fel de tip de garaj pana la 31 august 2008, data de la care nu s-au mai incheiat contracte de inchiriere pentru terenuri. Articolele 3 si 4 ale H.C.L. nr. 112/2007 prevad obligatia proprietarilor de garaje de a aduce terenurile in starea initiala, destinatia ulterioara fiind aceea a unor "parcari, sau dupa caz, spatii verzi, in functie de necesitatile din zona", stabile printr-un studiu ce se va efectua ulterior.
Expunerea de motive la Hotararea nr. 112/2007 mentioneaza necesitatea dezafectarii centrului istoric "pentru a reda acestuia aspectul arhitectonic al unui oras de tip medieval", nevoia acuta de "parcaje" in conditiile in care un garaj ocupa locul in medie a 3 masini, garaje situate pe terenuri revendicate, precum si necesitatea de amenajare parcari sau spatii verzi.
Din expunerea de motive la H.C.L. nr. 131/2007 rezulta ca Institutia prefectului a solicitat reanalizarea sau revocarea Hotararii nr. 112/2007 pentru motive de nelegalitate, deoarece nu s-a adus la cunostinta publica proiectul de hotarare care are aplicabilitate generala, precum si opinia primarului care nu impartaseste acest punct de vedere.
Reclamantul a sustinut ca hotararile atacate sunt nelegale pentru ca nu respecta dispozitii legale referitoare la conditiile de adoptare, iar pe de alta parte pentru incalcarea legislatiei de mediu.
Modul in care motivele de nelegalitate, respectiv, temeiurile de nulitate absoluta au fost invocate, impun o abordare distincta pentru o mai judicioasa analiza, tribunalul constatand totodata ca o separare neta nu este posibila si in niciun caz recomandabila in cadrul unei juste aprecieri, deoarece, finalmente, toate motivele invocate sunt sau pot fi - daca sunt reale - incalcari de lege ce ar duce la ineficienta actelor administrative.
Oricum, prezenta instanta va avea in vedere apararile formulate de parat pentru a stabili daca cele doua hotarari promoveaza un interes public (dupa cum rezulta din expunerile de motive) sau dimpotriva, prin excesul de putere, se vatama un interes public.
Deoarece actele in discutie nu il privesc personal pe reclamant ci mai multe persoane titulare a unor drepturi sau interese ce urmeaza a se stabili daca sunt legitime, o apreciere care s-ar limita strict la interesul reclamantului nu ar fi conforma cu caracterul hotararilor si in orice caz ar fi in afara spiritului acestora si a consecintelor rezultate din aplicarea lor.
             A. Legalitatea hotararilor nr.112 si 131/2007 ale Consiliului local
                  al municipiului Bistrita in raport de caracterul acestora.
     Pentru a stabili daca sunt reale motivele de nelegalitate invocate de reclamant, tribunalul a pornit de la constatarea ca Hotararea nr. 112/2007 (si pe cale de consecinta Hotararea nr. 131/2007, act subsecvent de completare a primei) este un act administrativ intrucat este emis de o autoritate publica deliberativa, care modifica raporturi juridice ce s-au concretizat in contracte incheiate de aceeasi autoritate pentru punerea in valoare a unor bunuri proprietate publica (art. 2 lit. c Legea nr. 554/2004).
     Daca se are in vedere criteriul intinderii efectelor juridice pe care cele doua acte administrative il produc, rezulta fara putinta de tagada ca acestea sunt acte administrative normative deoarece reglementeaza de principiu administrarea terenurilor ocupate de garajele din cadrul unitatii administrativ-teritoriale, aplicandu-se tuturor detinatorilor de garaje situate pe terenuri proprietate publica, carora li se refuza prelungirea contractelor de inchiriere, nefacand distinctie pentru fiecare detinator in parte.
     Hotararile in cauza nu cuprind numele persoanelor carora li se aplica si nici obligatii determinate pentru fiecare din ele, astfel ca nu pot fi socotite acte  individuale, ele avand caracterul unor acte cu aplicabilitate generala, dupa cum s-a apreciat si prin adresa nr. III. B 12.860 din 18.06.2007 emisa de Institutia prefectului jud. Bistrita-Nasaud.
     In conformitate cu dispozitiile art. 3 lit. a din Legea nr. 52/2003, actul normativ este definit ca "actul emis sau adoptat de o autoritate publica, cu aplicabilitate generala".
     Tribunalul constata ca interpretarea actului normativ astfel cum este ea mentionata in expunerea de motive inregistrata sub nr. 43.188/14.06.2007 semnata de primar, este eronata, in contradictie cu modul de redactare a hotararilor in discutie si mai ales cu intinderea efectelor juridice pe care cele doua acte normative le-au generat, care este criteriu principal de stabilire a caracterului normativ sau individual a actului decizional. Punctul de vedere al redactorului actului este in contradictie cu caracterizarea din Legea nr. 52/2003 si cu principiile democratice, fiind menit sa sustina legalitatea adoptarii Hotararii nr. 112/2007 in conditiile in care autoritatea decidenta (art. 4 lit. b din Legea nr. 52/2003) nu a respectat regulile procedurale minimale aplicabile pentru asigurarea transparentei decizionale (art. 1 din aceiasi lege) astfel cum rezulta implicit din principiile legii (art. 2) si respectiv explicit  si imperativ din Capitolul II referitor la procedurile privind participarea cetatenilor si asociatiilor legal constituie la procesul de elaborare a actelor normative si la procesul de luare a deciziilor (art. 6-12 Legea nr. 52/2003).
      Sintagma, "aplicabilitate generala" prevazuta in lege si continuta in definitiile date actului normativ de autorii recunoscuti de doctrina juridica de drept administrativ (T. D., Actele de drept administrativ, Editura Stiintifica 1959), I. I. - Drept administrativ si elemente ale stiintei administratiei - Ed. Didactica si Pedagogica Bucuresti 1977; I.S., Drept administrativ si stiinta administratiei, Sibiu 1993 si A. I., Tratat de drept administrativ - 2001), trebuie interpretata in sensul pe care si DEX-ul il da notiunii de "general", definita ca fiind: "Care este comun tuturor (sau marii majoritati) a fiintelor sau obiectelor dintr-o anumita categorie". Este indubitabil ca actul normativ se refera la toti detinatorii de garaje situate pe terenuri proprietate publica, aceasta fiind categoria de persoane care au un interes, cu consecinta ca acest mod de reglementare (referitor la toate persoanele din categoria detinatorilor de garaje) determina caracterul de act normativ al hotararilor, exclus fiind ca acestea sa poata fi socotite ca acte administrative individuale.
      In acest sens se constata ca tabelele cu detinatorii de garaje din cele doua zone, nu sunt anexe si nu fac parte integranta din hotarare, iar hotararea nu face referire la persoane numite ci la detinatorii de garaje.
      Fata de caracterul normativ al hotararilor in discutie, tribunalul constata ca acestea nu puteau fi adoptate decat cu respectarea principiilor mentionate la art. 2 din Legea nr. 215/2001 si art. 2 din Legea nr. 52/2003, respectiv principiul consultarii cetatenilor in luarea deciziilor si solutionarii problemelor locale de interes deosebit, precum si ca acestea au fost incalcate deoarece nu s-a facut o informare prealabila, din oficiu, asupra proiectelor de acte normative si nu au fost consultati cetatenii interesati in cadrul procedurilor de elaborare a proiectelor si in procesul de luare a deciziilor (hotararilor), conform art. 6-12 din Legea nr. 52/2003.
     Dispozitiile art. 6 al. 3 si al. 4 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnica legislativa pentru elaborarea actelor normative, impun ca proiectul de hotarari in discutie sa fie insotit si de note de fundamentare, precum si de  studii de impact care sa analizeze consecintele sociale, economice si de mediu, precum si influenta asupra bugetului local, ori un asemenea studiu nu s-a facut.
       Tribunalul constata ca nu s-a respectat nici obligatia legala prevazuta de art. 5 al. 1 lit. a din O.G. nr. 75/2003 de a publica hotararile in cauza in Monitorul Oficial al judetului, astfel ca ele nu pot produce efecte (art. 49 al. 1 Legea nr. 215/2001, republicata).
     Aceste incalcari ale legii fac ca hotararile in discutie sa fie nelegale, ori nu este de admis ca un act normativ nelegal sa produca vreo consecinta.
       Intrucat incalcarile de lege privesc texte legale imperative si norme procedurale, consecinta ce se impune este aceea a constatarii nulitatii  absolute a hotararilor atacate.
                    B. Legalitatea hotararilor, prin prisma interesului promovat, al
                         scopului urmarit si a posibilitatii de ducere la indeplinire.
     Asa cum s-a stabilit anterior in baza probelor existente la dosar, beneficiarii contractelor de inchiriere a terenurilor pe care s-au amplasat garaje sunt locatari ai blocurilor de locuinte din imediata apropriere, aceasta fiind una din conditiile participarii la licitatia organizata de Primaria Bistrita.
      La data amplasarii garajelor, producatorul acestora - agreat si impus de primarie - dispunea de mijloc de transport special amenajat pentru incarcarea, deplasarea si descarcarea garajelor pe amplasamentul dobandit in urma contractului incheiat si chiar a procedat la transportul acestora. La  data adoptarii hotararilor, deoarece S.C. MATCON  Bistrita si-a schimbat profilul, iar mai apoi a intrat in procedura falimentului (dosar nr. 3896/112/2006) mijlocul special de transport a fost dezafectat ca urmare a sistarii productiei.
      Un mijloc  adecvat transportului garajelor in cauza nu exista nici astazi in municipiu, astfel ca tribunalul stabileste ca dispozitia din hotarari ca detinatorii de garaje sa procedeze "la desfiintarea acestora pe cheltuiala proprie" (art. 3 H.C.L. nr. 112/2008) si cea privind amendarea cu 2500 lei pentru nepunerea in aplicare a acelei dispozitii, sunt abuzive si emise cu exces de putere.
      Supuse unei analize obiective, nici unul din temeiurile de fapt consemnate in expunerile de motive nu rezista, fiind mai mult decat evident ca aceste acte cuprind motivari circumstantiale. Astfel, dezafectarea centrului istoric pentru a reda acestuia aspectul unui oras medieval, este o motivatie care nu are nimic comun cu realitatea, din mai multe considerente: in centrul istoric propriu-zis nu sunt amplasate garaje pe terenuri proprietate publica; garajele sunt amplasate exclusiv intre blocuri de locuit, aceasta fiind si ratiunea existentei lor - aceea de a fi utilizate de locatarii din blocuri, iar cvartalurile din blocuri nu dobandesc "aspect medieval" daca se desfiinteaza garajele. Apoi, un garaj nu ocupa locul a trei masini (dupa cum se indica in aceeasi expunere de motive), pentru ca in medie, parcarea unei  masini, astfel incat sa se asigure acces la ea si in interior, necesita minim 12 mp (4,572 m  lungime autoturism x  1,973 m latime + 0,60 m spatiul pentru deschiderea fiecarei usi si accesul la portbagaj; manual de utilizare Skoda Octavia editat de Skoda Auto a.s. 2007, pag. 255), iar suprafata ocupata de un garaj este de 14,59 mp, acesta avand dimensiunea de 2,86 x 5,10 ml. In sfarsit, nu s-a facut dovada ca exista garaje pe terenuri revendicate. Pe de alta parte, in aceeasi expunere de motive, exista o evidenta contradictie intre necesitatea realizarii de parcari si prevederea ca in urma dezafectarii se vor crea spatii verzi.
     Instanta a procedat la analiza expunerii de motive ce a stat la baza adoptarii Hotararii nr. 112/2007 a Consiliului local al municipiului Bistrita, numai pentru a releva o data in plus faptul ca hotararile sunt emise cu exces de putere, evitarea consultarii democratice in conditiile prevazute de lege subliniind aceasta modalitate abuziva de adoptare a actelor normative in discutie.
     In conditiile de mai sus, tribunalul constata ca se impune sa se stabileasca daca interesul public invocat in hotarari si expunerea de motive este real, respectiv daca interesul public este acela al desfiintarii garajelor in cauza, ori - mai degraba - mentinerea lor.
      Interesul legitim public este definit de art. 2 lit. r din Legea nr. 554/2004 ca fiind: "interesul care vizeaza ordinea de drept si democratia constitutionala, garantarea drepturilor, libertatilor si indatoririlor fundamentale ale cetatenilor, satisfacerea nevoilor comunitare, realizarea competentei autoritatilor publice".
     In speta, exista un aparent conflict de interese legitime intre interesul determinat de caracterul dreptului de proprietate asupra terenurilor care vizeaza ordinea de drept, si interesul de a garanta dreptul cetatenilor de a participa la viata democratica a cetatii, garantat constitutional si prin dispozitiile legale amintite referitoare la adoptarea actelor normative.
     Recunoscand paratului interesul legitim public de a reglementa cu privire la bunurile proprietate publica, interes rezultat din caracterul dreptului de proprietate asupra terenurilor in cauza, instanta statueaza ca mijloacele de ocrotire, ori punerea in aplicare a atributelor acestui drept, trebuie sa se situeze in limitele legii si sa nu fie promovat prin adoptarea unor acte normative in afara cadrului legal, ori prin exces de putere.
     In considerarea aceleiasi idei referitoare la interesul legitim ocrotit, instanta nu a putut sa ignore faptul ca proprietarii garajelor sunt pusi in situatia de a-si pierde bunurile proprii, fara  a se dovedi ca lipsirea lor de proprietatea asupra acestor bunuri are ca temei utilitatea publica si ca respecta conditiile prevazute de lege, respectiv, se face cu garantarea unei juste despagubiri, principiu prevazut atat in art. 1 din Protocolul nr. 1 la Conventia CEDO cat si art. 44 al. 3 din Constitutia Romaniei.
     Hotararile in discutie nu numai ca nu prevad modalitatea de despagubire pentru pierderea proprietatii asupra bunurilor, ba mai mult, obliga proprietarii la cheltuieli suplimentare, deoarece cheltuielile de transport, de depozitare, ori distrugere sunt prevazute a fi suportate de proprietarii garajelor. Nu este lipsit de importanta ca - fie si din motive de echitate - cheltuielile transport trebuie suportate de initiatorul masurii, deoarece acesta le-a generat, iar pe de alta parte ca hotararea incalca principiul "Ad imposibilia nemo tenatur".
     Prin conditiile de licitatie, reluate si in certificatele de urbanism ori in autorizatiile de construire, s-a impus pentru reclamant (si pentru ceilalti beneficiari ai folosintei terenurilor), achizitionarea unor garaje de tip MATCON, cu caracteristicile tehnice si valorile relevate in expertiza efectuata in cauza. Impunand acest tip de garaj, paratul a exclus realizarea unor garaje din materiale usoare, la preturi mult inferioare si care puteau intruni realmente caracteristicile unei constructii provizorii.
     Impunerea achizitionarii unor garaje foarte scumpe, iar apoi obligarea dezafectarii lor in conditii excesive impuse de hotararile in cauza, constituie reglementari in regim de exces de putere care genereaza prejudicii materiale de natura sa afecteze dreptul de proprietate asupra bunurilor si veniturilor banesti, incalcand astfel prevederile art. 1 din protocolul nr. 1 la Conventia CEDO. In acest sens, Curtea Europeana a drepturilor omului s-a pronuntat, statuand ca afectarea dreptului de proprietate fara a fi justificata de o utilitate publica  sau in mod disproportionat (chiar justificata de utilitate publica), constituie o incalcare a dreptului de proprietate (cauza Beian contra Romania).
     Este de domeniul evidentei ca un asemenea mod de reglementare care incalca drepturile fundamentale ocrotite prin legislatia europeana comunitara si prin Constitutie, duce la constatarea nulitatii absolute a hotararilor adoptate.
     Interesul public in mentinerea garajelor este evident si prin aceea ca sume importante intra in fiecare an in bugetul local, prin plata chiriei asupra terenurilor, asa incat concluzia care se impune este ca prin hotararile adoptate nu se promoveaza interesul public.
     In sfarsit, din probele existente la dosar, rezulta ca terenul pe care este situat garajul reclamantului este in administrarea (folosinta) Directiei Generale a Finantelor Publice Bistrita-Nasaud si ca aceasta nu a fost consultata la luarea masurii, desi interesul ei in administrarea terenului este evident.
                                 C. Legalitatea hotararilor in raport de respectarea
     dispozitiilor legale de mediu.
     Starea de fapt retinuta de instanta impune concluzia ca dezafectarea garajelor duce obligatoriu la distrugerea lor, nefiind de conceput ca proprietarii acestora le vor depozita in apartamentele in care locuiesc.
     Numarul mare al constructiilor in cauza genereaza deseuri de beton, fier beton, tabla din usi de peste 8 tone pentru fiecare garaj, asa incat depozitarea garajelor in maniera "de a scapa de ele si de a respecta hotararile pentru a nu fi amendati",  ori in varianta distrugerii lor, ar avea un impact semnificativ asupra mediului.
     Conform art. 2 pct. 19 din O.U.G. nr. 195/2005, "deseul este orice obiect pe care detinatorul il arunca sau are obligatia de al arunca", aceasta definitie nu necesita explicatii suplimentare.
     In conditiile de mai sus, hotararile in cauza sunt apte sa creeze probleme de mediu, asa incat adoptarea lor trebuia sa respecte legislatia de mediu atat sub aspectul procedurii de urmat cat si al prevenirii eventualelor consecinte daunatoare pentru mediu.
     Conform art. 1 din O.U.G. nr. 195/2005 privind protectia mediului, protectia mediului este obiectiv de interes public major, ceea ce inseamna ca normele continute de legislatia de mediu au caracter imperativ (nu permit derogari), cu atat mai mult cu cat dreptul oricarei persoane la un mediu sanatos si echilibrat ecologic este recunoscut in Constitutia Romaniei la art. 35, precum si la art. 5 din  O.U.G. nr. 195/2005.
      Este unanim acceptat ca dreptul la un mediu sanatos si echilibrat constituie un drept fundamental al fiecarei fiinte umane (Conventia de la Lugano din 21 iunie 1993), motiv pentru care O.U.G. nr. 195/2005 a consacrat principiul integrarii politicii de mediu in celelalte politici sectoriale (art. 3 lit. a). De altfel, principiile de mediu se aplica prioritar in cadrul altor ramuri de drept, inclusiv in dreptul administratiei publice.
     Astfel cum este prevazut de art. 6 alin. 3,4 din Legea nr. 24/2000, proiectele de hotarari trebuiau sa fie insotite de un studiu de impact care sa analizeze - printre altele - consecintele asupra mediului, studiu care nu s-a intocmit, nerespectarea acestei dispozitii legale fiind evidenta.
     Textul de mai sus constituie o concretizare a principiului precautiei in luarea deciziei, precum si a principiului actiunii preventive, principii mentionate de art. 3 lit. b si c din O.U.G. nr. 195/2005.
     Faptul ca la peste un an de la luarea deciziei (mai 2007 - septembrie 2008) organul deliberativ a adoptat o a treia hotarare pentru aplicarea aceleiasi masuri, hotarare prin care se incearca rezolvarea problemelor de mediu generate de primele doua acte normative adoptate (Hotararea nr. 161/25.09.2008, f. 89-91), constituie o dovada in plus a faptului ca hotararilor atacate incalcau grav legislatia de mediu, asa incat prin actul decizional din septembrie 2008 s-a incercat "validarea" primelor hotarari sub acest aspect.
     Recunoasterea de catre consiliul local - in modalitatea de mai sus - ca primele hotarari s-au adoptat cu incalcarea legislatiei de mediu, ca si adoptarea celei de a treia hotarari nu pot avea ca efect asanarea actelor decizionale lovite de nulitate absoluta, pentru ca motivele de nulitate privesc mai ales aspecte procedurale care premerg adoptarii actului decizional, astfel:
     - incalcarile constau in nerespectarea unor dispozitii procedurale la emiterea proiectului hotararilor (faza premergatoare adoptarii acestora );
     - masurile pentru respectarea principiului precautiei in luarea deciziei si principiului actiunii preventive trebuie sa precedata  adoptarea hotararilor si nu sa le urmeze la peste un an de la emiterea actului decizional;
     - Hotararile nr. 112 si nr. 131/2007 s-au adoptat cu incalcarea principiului prevazut de art. 3 lit. h din O.U.G. nr. 195/2005, acela al informarii (si eventual, al participarii) publicului la luarea deciziei, publicul nefiind in nici un mod informat cu privire la masurile ce au fost preconizate. Hotararea nr. 161/2008 incalca si ea acest principiu, desi este mai mult decat evident ca organul decizional a adoptat-o tocmai pentru a incerca respectarea sau a crea aparenta respectarii legislatiei de mediu.
     Scopul principiului mentionat in lege este acela de a asigura participarea publicului (in forme organizate) si a persoanelor individuale ce pot avea sau au interes personal in luarea si aplicarea deciziilor. Nici o participare in sensul legii, nu poate fi conceputa in afara unei informari corecte, concrete si depline asupra masurilor ce urmeaza a se lua.
      Justificarea logica a informarii si participarii persoanelor interesate astfel cum este prevazuta de lege, este legata si de caracterele particulare ale domeniului: universalitate, durata, interdependenta si ireversibilitate.
     Dreptul la informare prevazut de textul precitat, constituie de fapt un drept de acces la informatie, prevazut ca atare in art. 31 din Constitutia Romaniei, care prevede ca: "dreptul persoanei de a avea acces la orice informatie de interes public nu poate fi ingradit" (al. 1), precum si ca "autoritatile publice, potrivit competentelor ce le revin, sunt obligate sa asigure informarea corecta a cetatenilor asupra treburilor publice si asupra problemelor de interes personal" (al. 2).
     In cadrul obligatiei constitutionale si legale de informare, autoritatea publica trebuia sa informeze persoanele interesate - din oficiu, art. 2 Legea nr. 52/2003 - asupra masurilor cu posibil impact asupra mediului.
     Oricum, fata de numarul de persoane posibil interesate, fata de consecintele previzibile ale hotararilor, instanta constata ca o astfel de informare nu poate fi decat de interes public, obligatia fiind prevazuta si de Legea nr. 544/2001, precum si de Principiul nr. 10 al Declaratiei de la Rio, ori de Directiva U.E. nr. 2003/4 EC, aceasta din urma cu referire directa la difuzarea informatiei de mediu si conditiile de baza ale accesibilitatii acesteia.
     Astfel cum rezulta din Conventia de la Aarhus din 25 iunie 1998, ratificata de Romania prin Legea nr. 86/2000 privind  participarea publicului la luarea deciziilor cu eventual impact asupra mediului, participarea este nu numai utila  ci si necesara  pentru calitatea deciziilor si punerea lor in aplicare. Conventia defineste notiunea de "public" ca fiind una sau mai multe persoane fizice sau juridice, iar "public interesat" este compus din acele persoane care sunt afectate ori care au un interes. Prin aceasta prisma, interesul public si informatiile de interes public, trebuie definite prin acceptiunea data conceptului de art. 31 al. 1 si 2 din Constitutia Romaniei si de legislatia internationala la care Romania a aderat, cu concluzia ca atat legislatia interna (care vorbeste inclusiv de interes personal) cat si cea internationala (care se refera chiar la o persoana) stabilesc ca informarea publicului asupra actelor decizionale ce se vor adopta este obligatorie inca din faza de proiect.
     In sfarsit, este de subliniat ca obligatia autoritatii publice este aceea de a informa direct persoanele interesate, clar si exhaustiv asupra problemelor de mediu, eventual prin publicarea studiului de impact, anterior adoptarii actului decizional, prezumandu-se - conform enuntului ca dreptul la un mediu sanatos este un drept fundamental - ca orice deseu este periculos pentru mediu.
       Principiul "poluatorul plateste" art. 3 lit. e O.U.G. nr. 195/2005 se regaseste si in Principiul 16 al Declaratiei de la Rio.
      Principiul are in vedere ca poluatorul suporta costul social al poluarii indiferent de modalitatea in  care o genereaza, deci, inclusiv, ca urmare a unui act decizional. Acest principiu nu este limitat la o simpla obligatia de dezdaunare, el presupunand ca toate cheltuielile ce se angajeaza pentru a preveni, reduce, combate  o poluare trebuie suportate de responsabilii virtuali ai poluarii efective sau numai eventuale.
       Din cuprinsul Hotararii nr. 112/2007 adoptata de parat si a hotararilor de completare a acesteia rezulta fara dubii incalcarea acestui principiu.
       Este cert ca la originea faptului generator de deseuri (indiferent in ce modalitate se dezafecteaza si distrug garajele) sunt hotararile in discutie, respectiv actele decizionale ale paratului.
      Prin faptul generator, determinant al poluarii, logica elementara, face trimitere la eventualul  poluator, iar acesta nu poate fi decat autorul actului decizional.
       In considerarea acestui determinism simplu, dar si a dispozitiilor legale incalcate de parat, se impune concluzia ca toate costurile legate de operatiunile stabilite in hotarari trebuie suportate de organul decizional (a se vedea si O.U.G. nr. 68/28.06.2007 privind raspunderea de mediu_). In  nici un caz detinatorii de garaje, care le-au amplasat cu respectarea dispozitiilor legale si care nu au avut initiativa de dezafectarii, distrugerii lor, nu pot fi obligati la cheltuieli ocazionate de actul decizional, din moment ce eventuala poluare se produce in afara vointei sau culpei lor. Cu toate acestea, art. 3 din Hotararea nr. 112/2007, art. 1 lit. c din Hotararea nr. 131/2007 si intreaga Hotararea nr. 161/2008 adoptata pentru punerea in aplicare a celorlalte doua, contin dispozitii prin care toate cheltuielile necesare ducerii lor la indeplinire cad in sarcina celor deposedati de bunurile proprii dobandite licit.
     Principiul enuntat este aplicabil prin prisma celor mentionate mai sus,dar si prin prisma faptului ca legislatia europeana comunitara (Directiva UE 85/337, amendata prin Directiva U.E. 97/11 si nationala (art. 2 pct. 19 din O.U.G. nr. 195/2005) include bunurile materiale in definitia data mediului, cu concluzia ca incalcarea determina nulitatea absoluta a actelor adoptate.
     Legislatia de mediu impune "evaluarea impactului asupra mediului in faza initiala a proiectelor cu impact semnificativ asupra mediului", consultarea in procesul de luare a deciziilor (art. 4 lit. e, art. 5 lit. c din O.U.G. nr. 195/2005), obligatii care revin si autoritatilor administratiei publice locale (art. 6 al. 1 din acelasi act normativ).
     In raport de toate cele de mai sus, instanta constata ca sunt neavenite sustinerile paratului privitoare la faptul ca hotararile in cauza nu incalca nici un drept al reclamantului pentru ca acesta este "liber oricand sa-si ridice garajul", ori cele privind nemotivarea in drept a actiunii.
     Motivarea in concluziile scrise a solicitarii de respingere a cererii de suspendare a executarii hotararilor este tardiva, asupra acestui aspect instanta s-a pronuntat prin incheierea motivata in data de 7 noiembrie 2008.
     Cu privire la efectele suspendarii anularii, ori constatarii nulitatii absolute numai pentru reclamant a hotararilor atacate, instanta statueaza ca nici un act lovit de nulitate absoluta nu poate avea efecte. Chestiunea opozabilitatii hotararii pronuntate fata de parti sau terti, nu intra in analiza prezentei instante.
     In ce priveste legalitatea hotararilor prin prisma interesului promovat, caracterul individual sau normativ al actelor atacate, considerentele sentintei cuprind analize lamuritoare.
      Sustinerea ca, "nu se poate pune problema unui impact de mediu pentru ca proprietarii garajelor sunt liberi sa le mute oriunde doresc", demonstreaza tocmai eventualitatea unui asemenea impact si aplicabilitatea principiilor din legislatia de mediu, intrucat legea specifica se aplica nu numai pentru situatii de poluare certe, efective ci mai ales pentru cele eventuale, probabile.
     In raport de toate cele de mai sus, pentru motivele indicate in cuprinsul prezentei sentintei, tribunalul urmeaza sa constate nulitatea absoluta a hotararilor atacate.