Restituire taxa auto

Prin sentinta civila nr. 6322 din 12 noiembrie 2013 a Tribunalului Arad, pronuntata in dosar nr. 7409/108/2013, s-a admis in parte actiunea in contencios administrativ formulata de reclamant si au fost obligati paratii la inmatricularea definitiva in circulatie a autoturismului fara plata taxei privind timbrul de mediu, prevazuta de OUG nr. 9/2013, sub rezerva indeplinirii celorlalte cerinte legale din Ordinul M.A.I. nr. 1501/2006 si a fost respinsa, in rest, actiunea reclamantului.
S-a statuat in considerente ca potrivit art. 4 lit. c) din OUG nr. 9/2013, obligatia de plata a timbrului intervine o singura data cu ocazia transcrierii dreptului de proprietate asupra autovehiculului rulat si pentru care nu a fost achitata taxa speciala pentru autoturisme si autovehicule, taxa pe poluare pentru autovehicule sau taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, potrivit reglementarilor legale in vigoare la momentul inmatricularii.
Or, in aceste conditii, singura concluzie judicioasa care se impune cu necesitate in cauza este aceea ca prin prisma solicitarii adresate reclamantului de a face dovada platii timbrului pentru mediu, refuzul inmatricularii autovehiculului acestuia este unul nejustificat in sensul in care acesta a fost definit de catre legiuitor la art. 2 alin. 1) lit. i) coroborat cu art. 2 alin. 2) din Legea nr. 554/2004, a contenciosului administrativ.
Just a concluzionat, prin urmare, reclamantul, prin demersul judiciar initiat in fata instantei de judecata ca din interpretarea contextuala a art. 4 lit. c) din OUG nr. 9/2013 rezulta fara echivoc ca finalitatea urmarita de legiuitor este aceea ca odata achitata taxa pentru emisiile poluante o noua taxa sau un supliment de taxa nu se mai poate pretinde, chiar daca ar exista diferente de cuantum intre taxa prevazuta de legea veche si cea prevazuta de legea noua in contextul in care legiuitorul nu a prevazut situatia in care un subiect de drept achita taxa pentru emisii poluante, sub imperiul legii vechi, iar eliberarea certificatului de inmatriculare s-ar face sub imperiul legii noi, insa scopul, finalitatea urmarite se desprinde din art. 4 lit. c) si este in sensul ca persoana care a achitat taxa pentru emisii poluante nu mai trebuie sa plateasca diferenta intre cuantumul acesteia si cuantumul timbrului de mediu, situatiile fiind analoage.
Mai mult decat atat, in conditiile in care s-a probat fara echivoc de catre parte ca plata taxei pentru emisiile poluante s-a realizat anterior intrarii in vigoare a OUG nr. 9/2013, privind timbrul de mediu, cu temei a invocat reclamantul principiile "tempus regit actum" si cel al neretroactivitatii legii, fiind stiut, si de altfel necontestat prin apararile in fond din intampinare, ca:
In aplicarea principiului neretroactivitatii legii civile, se considera, in mod firesc, ca o lege nu se poate aplica asupra faptelor prin care se constituie sau se sting situatii juridice, nici asupra efectelor acestor situatii, care s-au consumat inaintea intrarii in vigoare a legii noi, prin urmare, validitatea unui act juridic se apreciaza in raport cu legea in vigoare in momentul incheierii lui, iar modificarea ulterioara a legii nu poate antrena nulitatea actului si aceasta regula se exprima prin adagiul latin tempus regit actum.
Tot in aplicarea principiului neretroactivitatii legii civile se admite ca toate efectele situatiilor juridice, care s-au produs ori s-au epuizat inainte de intrarea in vigoare a legii noi raman valabile, neputand fi afectate de legea noua si numai efectele care se produc abia dupa modificarea legii sunt supuse legii noi.
Pe de alta parte, principiul aplicarii imediate a legii noi este regula care cere ca legea noua sa se aplice tuturor faptelor pendente si celor viitoare, caci tot ce se petrece sub legea noua trebuie sa i se supuna.
Asadar, paratii nu erau indrituiti legal sa puna neplata timbrului pentru mediu in justificarea refuzului de inmatriculare si intrucat aceasta s-a intamplat, demersul judiciar al partii reclamante este admisibil si intemeiat din aceasta perspectiva.
Sub un alt aspect, este evident insa ca reclamantul este obligat la respectarea tuturor celorlalte cerinte legale din Ordinul M.A.I. nr. 1501/2006, iar inmatricularea ca operatiune tehnico-administrativa  poate fi dispusa in cauza a se realiza numai sub rezerva indeplinirii lor.
Pe de alta parte, este de reamintit de catre tribunal ca incuviintand demersul judiciar in contencios administrativ instanta poate obliga pe parat la plata de daune materiale in favoarea reclamantului numai in masura in care acesta face dovada unui prejudiciu cert si determinat, asadar daunele materiale nu se acorda, in mod automat, ca efect al admiterii actiunii, ci trebuie sa fie avute in vedere anumite criterii obiective rezultand din gradul de lezare a valorilor sociale ocrotite, aspecte pe baza carora sa fie apreciate intensitatea si gravitatea atingerii aduse acestora (Inalta Curte de Casatie si Justitie, Sectia de contencios administrativ si fiscal, decizia nr. 1115 din 21 februarie 2007, Jurisprudenta 2007 I, p. 2-6).
Or, in cauza, nu este cazul a fi primite si petitele subsidiare din actiunea introductiva astfel cum au fost cerute de reclamant cata vreme lucrarile dosarului nu vadesc dovedirea cu succes a pretinsului prejudiciu ca fiind cert si determinat, in conditiile in care n-au fost probate eventualele oferte de incheiere a unor contracte de inchiriere pentru autoturism si in orice caz partea nu a depus dintru inceput toate actele necesare efectuarii operatiunii de inmatriculare, nu rezida deci legatura de cauzalitate intre pretinsul prejudiciu si refuzul inmatricularii, obtinand reclamantul certificatul fiscal doar la 19.03.2013 si in fine impozitul datorat de catre reclamant deriva din calitatea sa de proprietar prin prisma art. 264 alin. 1 din Legea nr. 571/2003, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare.